miercuri, decembrie 8, 2021

Sa colonizam Luna

Tocmai am asistat la a doua recuperare succesivă a rachetei Falcon 9 pe o platformă plutitoare, pe 6 mai.  Pentru cei care nu urmăresc evenimentele, Falcon 9 e racheta de bază a Space X, controlată de cunoscutul Elon Musk.

Evenimentul mi se pare relevant din mai multe puncte de vedere. Tehnic vorbind, operaţia este complexă, având în vedere că racheta trebuie să compenseze mişcările datorate valurilor, şi nu vorbim de Lacul Amara ci de Oceanul Atlantic. Mai mult decât atât, mi se pare important că operaţia reuşeşte după un şir de încercări ratate, dar din ce în ce mai apropiate de scop, ceea ce mă face să cred că e vorba de un proces de ajustări succesive şi deci în viitor ne putem aştepta ca acesta să se stabilizeze şi deci aceste operaţii să devină o rutină.

Dar ce mi se pare şi mai interesant este că se pare că această operaţiune deschide calea spre ieftinirea lansărilor. În momentul în care USA anunţa că va renunţa la monopolul NASA asupra zborurilor spaţiale şi va încuraja dezvoltarea de companii private în domeniu, am privit anunţul mai degrabă cu scepticism, ca pe o scuză ieftină de a nu mai investi bani în programul spaţial. Iată însă că programul începe să dea primele rezultate, SpaceX devenind una din alternativele obișnuite pentru aprovizionarea ISS.

E relevant pentru mine că una din primele preocupări a SpaceX este recuperarea primei trepte a rachetei purtatoare; în general nici una din companiile „de stat”, fie că vorbim de URSS/Rusia, Franţa sau NASA nu a fost prea interesată de capitolul „costuri”; inclusiv programul navetei spaţiale a urmărit doar recuperarea navetei propriu-zise, nu a rachetei.  Ori, prin recuperarea  rachetei, costurile se pare că ar putea fi reduse dramatic, ceea ce s-ar putea să devină o provocare pentru industria rusească, probabil cea mai bună variantă actuală ( calitate/preţ) pe piaţa lansatoarelor de sateliţi . Rămâne de văzut cât va costa recondiţionarea acesteia, presupun că nu poţi să iei racheta şi să o transporţi pe rampa de lansare, deocamdată Musk declară doar că va avea nevoie de un hangar mai mare, dar mă îndoiesc că le va ţine acolo la dospit.

În plus, o dată aterizarea stabilizată ca proces, probabil va trebui să abordeze problema echipajului uman. Bineînţeles, chiar dacă se presupune că astronauţii ştiu că îşi riscă viaţa la fiecare misiune, acestea tind să devină rutină; nici un accident nu s-a mai întâmplat de pe vremea navetelor, deci dacă ar fi să vorbim în procente, s-ar putea să fie mai sigur decât un drum cu maşina Bucureşti-Cluj. Şi evident că toată lumea îşi doreşte ca situaţia să rămână aşa, chiar cu preţul dependenţei de capsulele ruseşti. Va mai trece deci ceva timp, dar calea e deschisă.

În tot acest timp, programul spaţial european pare prin comparaţie că stagnează. Nu neapărat din punct de vedere al activităţii ( ESA are propriul transportor pentru ISS precum şi unele succese precum misiunea Rosetta care a beneficiat de o meritată expunere în presă) ci din punct de vedere al abordării, rămase într-un etatism specific anilor de glorie ‘70. E drept, probabil firmele private europene nu sunt la fel de puternice precum suratele lor de peste ocean, investitorii locali mai sceptici, economia este încă în stare de şoc ( totuşi, programul spaţial privat american este subvenţionat în principal prin comenzile NASA) . Şi totuşi…

Eu cred că spiritul întreprinzător al Europei este puternic subestimat. În domeniul spaţial, ca şi în alte domenii, ceea ce ne lipseşte este un scop. Trebuie să ne propunem ceva, trebuie să canalizăm energiile creatoare într-o direcţie. Energii care acum se împart între Jihad şi venitul minim garantat sau care se pierd în cauze fără miză…

Să colonizăm Luna, aşa cum am colonizat odată America.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. „E relevant pentru mine că una din primele preocupări a SpaceX este recuperarea primei trepte a rachetei purtatoare; în general nici una din companiile „de stat”, fie că vorbim de URSS/Rusia, Franţa sau NASA nu a fost prea interesată de capitolul „costuri”; inclusiv programul navetei spaţiale a urmărit doar recuperarea navetei propriu-zise, nu a rachetei. ”
    Nu e tocmai adevarat. NASA recupera de la navetele boost-erele cu combustibil solid si le refolosea. Refolosirea lor implica o manopera uriasa (practic se demonta complet booster-ul si se reasambla). Nu stiu cit de eficienta din pdv economic era operatiunea dar a functionat. Pentru o racheta cu combustibil lichid este mult mai complicat. Recuperarea este una si refolosirea este cu totul altceva. Sa vedem cind se va refolosi o asemenea racheta si cu ce succes. Un esec in refolosire este mult mai costisitor decit o recuperare esuata si metoda de corectare a erorilor prin incercari succesive nu este posibila. In concluzie mai e mult pina departe dar merita incercat atita vreme cit ridicarea pe orbita se bazeaza pe vehicule cu propulsie chimica.
    Cit despre colonizarea Lunii ramine de vazut daca merita economic vorbind. Ce lputin riscul unui genocid este practic zero daca nu cumva exista pe Luna niste forme de viata pe care nici macar sa nu le identificam ca atare.

    • Da, aveti dreptate. Cu exceptia rezervorului principal (a carui recuperare ar fi costat mai mult decat fabricarea unuia nou) :-D al navetei spatiale totul se recupera/reutiliza. La niste costuri gigantice. Care costuri (~$8000/lb trimis pe orbita fata de ~$200/lb tinta originala), impreuna cu cele doua accidente majore, au si omorat pana la urma programul navetelor spatiale.

      Totusi, tinand cont de faptul ca NASA e o agentie de stat extrem de ineficienta (ca orice instiutie de stat) cred ca Space X merita o sansa.

      • SpaceX merita o sansa dar mi-e teama ca este una foarte mica. Daca este vorba de transportat incarcaturi mai mari sau mai mici pe orbite joase sau chiar geosincrone este posibil. Asta este de domeniul comercial si se poate scoate un profit. Dar sa ajunga pe Marte, cum se lauda acum citeva zile Elon Musk, este o cheltuiala care nu poate fi sustinuta din activitatile cosmice comerciale si chiar daca si-ar cheltui toata averea in acest scop tot nu ar avea nicio sansa. Poate ma insel dar dupa spusele lui EM in 2018 ar trebui ca Dragonul Rosu (Red Dragon) sa depuna pe Marte o capsula de 3 tone! Pare mai degraba un stunt publicistic. S-au poate se bazeaza pe finantare de la NASA (cum ar fi de la buget) (https://www.nasaspaceflight.com/2016/04/spacex-debut-red-dragon-2018-mars-mission/).

        • Deocamdata asta si fac: transporta incarcaturi la ISS si lanseaza sateliti. Programul martian cam asta pare, un mod de a pastra atentia publicului, specific Elon Musk, eventual un program de cercetare. Dar cred ca lansarea de sateliti este cam singurul domeniu spatial din care se poate scoate profit acum. Poate ar mai fi si turismul spatial, dar deocamdata nu s-au avantat la oameni, probabil va mai dura ceva….

          • Ideea lui Elon Musk e mai complexă: pe un singur asteroid se poate găsi platină în valoare de 50 de miliarde de dolari. E drept că 90% dintre ei sunt cenușă, dar restul de 10% fac toți banii :)

            Pentru exploatări miniere pe asteroizi e nevoie de o bază pe Marte, e cel mai logc punct de coordonare, dat fiin peisajul din centura de asteroizi.

            • Elon Musk mai si blufeaza, promite platina investitorilor exact cum Columb ii promitea aur reginei Isabela. Dar, culmea, cel putin lui Columb i-a iesit, desi nu asa cum se astepta el … nu m-ar mira sa ii iasa si lui Musk, dar cand te avanti in necunoscut nu stii peste ce dai :)

            • Chiar dacă Elon Musk visează, trebuie să recunoaștem că visează incredibil de frumos :)

  2. Spre deosebire de București și Bruxelles, la Washington se știe că un proiect realizat pe bani publici costă de 5-10 ori mai scump decât pe bani privați. Când se va înțelege asta și în RO, se vor putea construi 3.000 de km.de autostradă în 5 sau 10 ani. Însă ar mai putea să treacă 2-3 generații până atunci.

    • Harald, cred ca diferenta e de obiective: chiar si autoritatile noastre sau cele de la Bruxelles stiu acest lucru, dar obiectivul lor nu e sa minimizeze costurile ci dimpotriva… prietenii stiu de ce :)

  3. Din pacate nu exista nici un stimulent pentru reluarea explorarii lunii. Programele spatiale baltesc si se limiteaza la ISS. In anii ’60 exista stimulentul competitiei cu URSS. Dupa ce URSS a pierdut cursa pentru aselenizare, interesul si banii pentru explorarea spatiului s-au evaporat.

    Doar ca o comparatie, in anii ’60 au fost necesari cam 7-8 ani pentru realizarea navei spatiale Apollo cu tot cu rachetele purtatoare, pornind de la 0. Astazi proiectul Orion, care e esentialmente o nava Apollo ceva mai mare si mai sofisticata ca cea de acum 50 de ani, are nevoie de aproape 20 de ani ca sa ajunga de la concept la zbor. Proiectul a inceput in 2004 si poate ca va zbura cu echipaj prin 2023 :-D Naveta spatiala in sine care a fost un proiect cu totul si cu totul revolutionar a zburat la mai putin de 10 a ani de la lansarea finantarii… Orion e soarecuyl nascut din scremera muntelui. de aici si pana la revenirea pe Luna (nu colonizare!) s-ar putea sa mai treaca ani buni daca nu decenii….

    Cat despre ESA (agentia spatiala europeana), a dovedit dincolo de orice dubiu ca e o organizatie mult mai ineficienta si anchilozata ca si NASA. Daca NASA mai are o sansa teoretica sa ajunga pe Luna intr-un viitor nebulos, ESA are aceleasi sanse sa puna prin forte proprii un om pe luna, cum are Gigi Becali sa ajunga acolo cu Maybach-u’. Ia uitati-va prin jur in Europa si spuneti-mi daca vedeti orice altceva afara de stagnare. Europa a ajuns al maturizarea societatii socialiste multilateral dezvoltate la care visa Pingelica. Orice forma de initiativa e sugurmata, deci evident ca o agentie europeana nu acre cum sa fie eficienta si sa produca orice altceva afara de valuri bircocratice si ocazional cate o sonda spatiala automata de cateva kile.

    • Cum să nu existe stimulente? Trebuie căutați extratereștrii care – zic gurile rele – și -au pus cortul în partea întunecată a lunii…
      Trebuie exploatat Helium-ul aflat din belșug pe lună și pe cale de epuizare pe Pământ. Probabil ca ” Toy’s are us” o să-și deschidă un chioșc de umflat baloane acolo.

  4. In anii ’70 etatismul in activitatea spatiala era complet justificat: costurile erau uriase fara beneficii comerciale, experienta redusa, efectele propagandistice (in cursa spatiala contra rusilor) erau exploatate de state.
    Astazi costurile sunt mai mici, ceea ce face ca o companie comerciala sa aibe fonduri care sa ii permita sa incerce. Exista si beneficii comerciale, lansarile de sateliti GPS si de comunicatii, pe langa cei militari. Exista toate premizele ca activitatea sa devina viabila comercial si atunci etatismul nu mai are justificare, dar daca v-ati fi asteptat ca acum 45 de ani companii comerciale sa mearga pe Luna e mult prea nerealist.

    Colonizarea lunii nu are sens. E o foarte buna baza de operatiuni pentru lansari spre Marte, dar nu pentru locuit: nu doar ca nu are nici un fel de resurse si nici perspective, nu doar ca nu exista motive de extindere pe Luna doar ca sa o suprapopulam si pe aia precum China si India, dar exista si probleme de sanatate insurmontabile: viata la gravitatia Lunii e incompatibila pe termen lung cu cea de pe Pamant, o persoana nascuta si crescuta pe Luna dupa 2-3 generatii ar muri in momentul in care ar ateriza pe Pamant. In acest caz, care ar fi scopul colonizarii – in sensul stabilirii unei populatii locale, nu doar a unor baze de operatiuni cu echipaje temporare?

    • Cred ca dumneavoastra ati sesizat totusi sensul adevarat al indemnului. Nu e musai sa colonizam luna, important e sa ne propunem un obiectiv ambitios si rezultatele o sa apara. Chiar daca europenii nu sunt asa de entuziasti si megalomaniaci precum americanii, tocmai tendinta spre rationalism si simtul masurii îi poate face să reuşească acolo unde altii eşuează. Vezi de exemplu GSM-ul, care a reusit unde solutiile stupide ale americanilor au dat greş. Problema este deocamdată că energiile Europei băltesc tocmai din această neputinţă de a-si asuma obiective ambitioase.

  5. sa ncepem cucerirea planetelor : de la marte pina la neptun. poate gasim aur, sa vezi atunci trai pe vatrai, fiecare pamintean va avea propriile i lingouri de metal pretios. pina atunci insa lumea i a lui muchi si tzuchi cu click aici ca sa cistigi, stiri soc si fenomenale cu muc si sfirc

  6. In momentul de fata doar 3 state isi permit luxul de-a investi sume consistente in cercetarea spatiului: China, Rusia si SUA. Din pacate UE nu este o structura monocefalica si asta se vede si in felul greoi in care isi ia deciziile. In plus gradul de transparenta in cheltuirea banilor cetatenilor sai o face sa fie mult mai chivernisita la punga.

    • Europa isi permite acest lux, mult mai mult decat Rusia in tot cazul. Gânditi-vă numai caţi bani sifonează pe proiecte stupide sau, si mai simplu, gânditi-vă la sumele pe care le aveau alocate pentru România si nu le-am putut cheltui :) Si mai ganditi-va la numarul imens de cercetatori care azi bat apa in piuă pe tot felul de teme minore ( sau credeti ca Romania e un caz special?) , cand pe aceiasi bani s-ar putea concentra pe niste obiective majore, demne de leaganul civilizatiei ( na, ca devin solemn, e 9 Mai azi) :)

  7. „nici una din companiile „de stat”, fie că vorbim de URSS/Rusia, Franţa sau NASA nu a fost prea interesată de capitolul „costuri”; inclusiv programul navetei spaţiale a urmărit doar recuperarea navetei propriu-zise, nu a rachetei. Ori, prin recuperarea rachetei, costurile se pare că ar putea fi reduse dramatic”

    Cândva, zice bursa zvonurilor, Bill Gates ar fi zis: „dacă industria automobilului s-ar fi dezvoltat în acelaşi ritm ca IT-ul, o maşină modernă ar fi costat 25$ şi ar fi făcut 1000 de mile cu un galon de carburant.” (Glumele care s-au făcut pe seama lui de atunci au acoperit sensul iniţial al poveştii: era vorba de GM, nu de industria automobilului în general, şi la sfârşitul anilor 1980 GM era renumită pentru troacele pe care le construia, balene greoaie cu punţi de camion. După 1994-1995 e altceva.)

    Ceea ce Bill Gates nu a zis, deşi sigur era informat, a fost faptul că anumite organizaţii de stat din ţările Blocului Estic au făcut toate măgăriile şi mişculaţiile posibile între 1985-1995 pentru a împiedica utilizarea PCului în instituţii sau în industrie. România era printre ele. La începutul anilor 1990, să spui ceva despre computer sau proaspăt-născutul Web în faţa unui comunist îţi atrăgea insulte şi eventual palme.

    (Rusia nu era printre ele. În anii 1990 s-au impus pe piaţă cu mai multe programe destul de bine realizate, poate chiar superioare echivalentului lor de la MS sau Norton. Ungaria nu era nici ea pe acolo. În 1982, când se ştie cum mergeau lucrurile la noi, ei au produs ArchiCAD, în paralel cu AutoCAD şi probabil fără să ştie de el.)

    În privinţa zborului cosmic, de la 1944 încoace nu au existat companii care să aibă iniţiativa, după cum nu au existat investiţii, nici planuri de afaceri.

    A existat un program spaţial, născut şi crescut în socialismul-militarist al vesticilor dintre 1945-1975 şi reprodus în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. În primul rând pentru scopuri militare, fiindcă satelitul era în primul rând un obiectiv militar destinat recunoaşterii şi supravegherii inamicului, comunicaţiilor militare, iar în unele experimente din anii 1970 chiar agresiunii propriu-zise, bombardamentului orbital.

    „Televiziune prin satelit” era un lux absurd în vremurile în care într-o ţară exista doar postul naţional, sau 4-5 posturi ale unor mari companii; toată lumea, de la Dorel de la lopată până la magnat industrial, se uita la postul naţional, fiindcă nu exista alternativă, nici măcar pentru toţi banii din lume.

    Nu exista niciun motiv pentru care costurile ar fost reduse dramatic, fiindcă nu exista raţiunea de a folosi aceste scumpe şi delicate produse ale industriei militare într-un scop comercial.

    Raţiunea există acum, dar numai fiindcă trăim în epoca internetului, a posturilor radio şi TV private şi a Youtube-ului. Dacă nu ar fi existat toate astea, nicio firmă privată nu ar fi investit în lansări spaţiale, fiindcă nu ar fi avut de ce.

    • Nu prea am inteles ce vreti sa spuneti. Da, in anii ’50 era normal ca programul spatial sa fie guvernamental. In general sunt de acord că statul trebuie sa sponsorizeze, chiar cu riscul de a arunca bani aiurea, un numar de programe de cercetare prea scumpe sau nerentabile pentru sectorul privat. Exemplul cel mai relevant mi se pare CERN. Nu stiu cat datoreaza fizica CERN-ului, probabil multe, dar sectorul privat sigur ii datorează Internetul, asa cum il stim acum.( Fara CERN, poate ca Internetul ar fi ramas un proiect bun pentru armata si cateva universitati) Nu stii de unde sare iepurele. Insa o data niste rezultate obtinute, rezultatele acestei cercetari trebuie sa ajunga in industrie. Asta mi se pare mie miza evenimentului intamplat zilele trecute.

      • Poate nu spun nimic. Poate doar pun nişte întrebări.

        Poate că mă miră faptul că s-a făcut un efort în România pentru a împiedica utilizarea PCului în instituţii sau în industrie.

        Poate că mă miră faptul că tocmai unor iniţiative de a moderniza sistemul de educaţie şi de a trece pragul în lumea PCului li s-a dat în cap cu barosul. La figurat în instituţia de învăţământ, şi la propriu, în stradă, cu barosul minerului.

        Poate că iniţiativa lui Elon Musk are sens în lumea decentralizată de azi, în care instituţiile de stat nu îngroapă imediat orice cercetare aeronautică sau spaţială sub lacătul secretului militar. Ca înainte de 1975.

        Poate că informaţia circulă altfel azi faţă de un mediu închis, etatist, în care singura sursă a informaţiei era propaganda oficială. Sub toate formele, inclusiv cele care se pretindeau rebele şi subversive.

        Poate că ideea ca o industrie să se dezvolte atât de rapid şi de eficient încât să dea impresia că a devenit echivalentul „unei maşini care ar fi costat 25$ şi ar fi făcut 1000 de mile cu un galon de carburant” era neplăcută puterii unui stat militarist-birocratic. Care venea şi punea frână.

        Poate că e natural ca statul să sponsorizeze, chiar cu riscul de a arunca bani aiurea, un număr de programe de cercetare inaccesibile sectorului privat. Dar e posibil şi ca statul să decidă că trebuie să pună piedici unor programe de cercetare care erau accesibile sectorului privat.

  8. Populatia din estul europei este manelizata si dogmatizata, iar cea din vest marxizata si ecologizata, restul sunt refugiatii lui Allah, cine sa se mai gandeasca la stiinta ?

    • Pai eu zic ca lucrurile astea se intampla tocmai din lipsa de obiective; curentul ecologist si-a cam epuizat programul de cateva zeci de ani, nu mai zic de cel marxist. Acum cu totii traiesc din exagerari…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Când nu știi că nu se poate

Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare ocazie în care un “specialist” din România mi-a explicat savant și superior că “în...

Lărgirea Uniunii Europene. Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania

Scriu aceste rânduri la Novi Sad, în Serbia. Nu sunt pentru prima dată în această țară, am mai străbătut-o de câteva ori...

Noi ipocrizii climatice și criza energetică

În decembrie 2020, Adam Anderson, CEO-ul companiei Innovex Downhole Solutions din Houston, Texas, a încercat să facă un gest frumos pentru angajații...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro