joi, martie 28, 2024

Să creștem demnitatea demnitarilor. Inclusiv pe bază de salariu

Victor Ponta (premier): „Nu am fost de acord cu majorarea salariilor demnitarilor. Cel mai corect e să amânăm intrarea în vigoare”

Gabriel Oprea (vicepremier, fost premier interimar): „Proiectul de ordonanţă a fost făcut de mai multă vreme la Ministerul Muncii, ideea aparţinând Guvernului şi lui Victor Ponta.”

Ce facem, oameni buni, cu copiii ăștia? Le dăm cu rigla în palmă? Amândoi doctori în drept, pe bază de copieri… Vai, vai. E trist și îngrijorător să vezi ce fel de oameni ajung la vârful politicii noastre. Și mă îndoiesc că dacă ne uităm mai jos în ierarhia demnităților politice o să vedem o situație mai bună, din contră. Chiar și termenul sună nepotrivit în astfel de cazuri, ”demnitari” – păi, ce demnitate mai are un om care e prins în felul ăsta flagrant și repetat, nu, constant, cu minciuna? Ce demnitate are adultul care se smiorcăie de la tribuna parlamentului ca să fie protejat de justiția penală – cum s-au dat în spectacol dnii senatori Vosganian și Șova? DNA rărește din stocul de demnitari, scoțându-i – pe cât poate și se pricepe – pe cei cu probleme de natură penală. Dar ostilitatea față de adevăr nu reprezintă o infracțiune, și nici incompetența crasă sau, pur și simplu, prostia. Departamentul dnei Koveși face o treabă foarte bună și utilă, alături de alte instituții din sfera integrității, dar nu poate și nu are treabă să scoată din rândul demnitarilor astfel de cazuri, și nici nu văd cum am putea să facem asta prin alte instituții. Iar de înlocuit, aici cu siguranță că procurorii chiar nu au și nu trebuie să aibă absolut niciun fel de rol.

Cum facem, atunci? Cum ieșim din acest cerc vicios și păgubos? Dacă funcția publică reprezintă o atracție majoră doar pentru posibilitatea de a abuza de puterea și de banul public, atunci doar oamenii care caută asta se vor bate pentru ea. E legea cererii și ofertei, la fel de tare, ba chiar mai tare decât orice act adoptat de vreun parlament. Singura cale pe care o văd eu este să schimbăm sursa de atracție. Să dăm motive și celor care caută altceva decât posibilitatea unui tun sau unui abuz de putere să caute să ajungă în înaltele demnități publice. Și să le dăm posibilitatea reală de a ajunge acolo! Cele două merg împreună. În traducere: a) demnitatea publică trebuie să fie răsplătită la nivelul de responsabilitate și calitate pe care-l dorim celor care o dețin și b) accesul la demnitatea publică trebuie liberalizat.

Primul punct presupune două lucruri și exclude unul: presupune, da!, un nivel de salarizare adecvat pentru demnitățile din politică și magistratură, dar nu numai asta. Ceva mai delicat și mult mai dificil de făcut, căci nu se poate face prin lege, este un nivel de prestigiu pentru această funcție, de respect public. Ce NU presupune răsplata asta este orice fel de încălcare a normei democratice fundamentale, codificate în articolul 16 din Constituție, egalitatea cetățenilor în fața legii.

Al doilea punct, indisolubil legat de primul pentru a vorbi de o soluție, presupune o lege electorală cât mai liberală, reducerea, eliminarea obstacolelor legale care opresc cetățenii să participe la viața politică, care restricționează direct sau indirect dreptul de a fi ales. E un subiect separat acesta, dar pentru scopul acestui articol trebuie spus doar atât. Competiția aduce calitate, dar competiția presupune nu doar o motivație adecvată pentru cei care vor să o câștige, ci și o posibilitate reală, neobstrucționată de a participa.

Acestea fiind zise, pe puncte – primele pentru presă și societate civilă

* Abandonați clișeul ”toți politicenii sunt hoți”, trebuie abandonat orice clișeu falsificator, de fapt, dar acesta contează pentru cazul nostru. Chiar și acum e nedrept, chiar și acum există destui politicieni care, dincolo de orice altceva, chiar n-au călcat vreodată legea penală. Și dacă ar fi unul singur afirmația ar fi profund incorectă, față de el. Dar nu e doar incorectitudinea, problema e că acest clișeu creează un cerc extrem de vicios. Cum spuneam, nu e chestiunea doar de plată, de salariu, ci și cea de prestigiu public. Cine ar dori să intre într-o categorie care e caracterizată în acest fel? Atenție, nu cer o falsificare în direcția opusă. Sapei trebuie să i se zică sapă, pe mai departe, dacă e să preiau o expresie din engleză. Hoțului trebuie să i se zică hoț, pe nume, pe individ, pe caz. De asemenea, nu trebuie uitat că politicienii iau decizii pe bază de oportunitate, prin natura funcției, și că au control pe banul public. O doză sistematică și constantă de neîncredere în ei, fără excepție, este foarte sănătoasă.

* Intrați în politică. Vreți să schimbați ceva, bun, democrația liberală oferă această cale, făcând din accesul la funcția publică un drept fundamental, dependent direct sau indirect doar de voturile alegătorilor. Iar dacă nu doriți asta, măcar participați în orice fel la viața publică. Trebuie renunțat la al doilea clișeu vicios care tratează așa ceva ca o chestie ciudată și excepțională. Scrieți un articol, o postare pe rețele sociale, o petiție, o idee, o poveste din domeniul vostru. Orice.

Apoi pentru politicieni:

* Adoptați legea salarizării unitare. Dacă e să stabiliți grilele de salarizare în domeniul bugetarilor, stabilițile pentru toată lumea, unitar, nu doar pentru înalții demnitari.

* Desființați ordonanțele, mai ales pe cele de urgență, instrument legislativ barbar și abuziv prin sine, care anulează orice avantaj al unei astfel de legi. Legislația primară nu trebuie niciodată delegată, legile se fac în parlament, în mod public, elaborat și îndeajuns de lent încât să fie întoarse pe toate fețele și cunoscute de toată lumea. Legislația trebuie să fie clară, stabilă și predictabilă.

* Fără privilegii, punct. Salarii pe măsura rangului și responsabilității, dar, dincolo de asta, orice alt bun sau serviciu trebuie plătit din acest salariu, fix ca orice alt bugetar și contribuabil român. Inclusiv acea formă particulară de asigurare numită pensie de stat.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Sunt de acord cu unele mariri de salariu, insa ce a fost reglementat prin O.G. 14/2015 nu are nicio legatura cu o marire bazata pe o grila unica, ci crearea unor ‘salarii speciale’ pentru o anumita categorie de demnitari.

    Astfel, Presedintele Romaniei, presedintii Camerelor si prim-ministrul vor avea o indemnizatie bruta de 21.540 lei, viceprim-ministrul de 20.000 lei (singura categorie cu aceasta suma!), si alti demnitari 19.055 lei. Este interesant cum presa a dezbatut in profunzime acest subiect, dar fara a mentiona sumele!
    In categoria ‘alti demnitari’ intra ministri, consilieri prezidentiali, sefi de cancelarie (desii nu sunt demnitari in sensul real al termenului), SGG, Avocatul Poporului si, bine-inteles, directorii SRI, STS, SPP si STS.

    Nu exista nicio marire de salariu in domeniul magistraturii, asa cum s-a mentionat, a presedintelui ICCJ, si nici a altor demnitari din acest domeniu: presedintele si membrii colegiului de conducere a ICCJ, presedintele si vicepresedintele CSM (chiar si membrii), conducerea Ministerului Public, etc.

    Amanarea intrarii in vigoare este legitima si justa in lipsa unei salarizari unitare a tuturor bugetarilor.
    Iar in privinta observatiilor Presedintelui, nu consider ca ar fi ‘o lipsa de coerenta care pune sub semnul intrebarii daca Romania mai are Guvern functional’ daca Guvernul amana o marire de salariu discriminatorie si facuta in lipsa unei grile unice.

    • Senzația mea a fost că KWI s-a referit la faptul că premierul spune una iar vicepremierul altceva, amândouă fiind luări de poziție publice, în exercițiul funcțiunii, privind politica guvernului. Există ceva numit ”principiul solidarității guvernamentale” – care obligă membrii unui guvern să aibă public aceeași opinie politică privind activitatea guvernului lor.

      • Solidaritatea este totala, dar s-a inteles gresit.. pe FB a comentat Victor Ponta deputatul, nu prim-ministrul. Decizia amanarii acestor cresteri a luat-o de fapt alegatorul Victor Ponta.
        Hartia permite orice aberatie, mai nou si in format electronic. Daca nu ne educam electoratul, se vor gasi oricand indivizi care sa profite de credulitatea amaratilor.

        Daca salariile parlamentarilor ar reflecta importanta pozitiilor lor, cred ca ar trebui sa fie undeva la 10-20.000 euro/luna. De ce? Pentru ca avem avocati buni si alti specialisti in diferite domenii in care legislatia lasa de dorit care castiga cel putin la nivelul asta. Salariile in guvern? Pai e suficient sa ne uitam in mediul privat cat castiga managerii care au pe mana bugete de zeci de ori mai mici. Macar asa s-ar crea o concurenta serioasa pentru aceste posturi si am avea o sansa sa vedem la alegeri candidati cu CVuri impresionante. Oricum o dam, costul de oportunitate este infinit mai mare decat cheltuiala cu salariile demnitarilor.

    • Pentru ICCJ, DNA etc nu au crescut salariile pentru ca de 15 ani!!!! sunt deja peste acest nivel; in plus au tot de 15 ani si pensii speciale de 80/. din venitul ultimei luni, nu din salariu, asa ca sunt frecvente pensii de peste 15.000 Ron, dar vad ca lumea e de acord cu asta pentru cateva mii de bugetari de 15 ani! Mai nou au intrat in aceeasi procedura de pensii speciale si grefierii, pe principiul ca si ei apartin de puterea judecatoreasca! Bizara tacerea pe aceasta tema, cand Romania a intrat in NATO si UE pe baza politicienilor si nu a Justitiei(platite generos de 15 ani).
      Iar cei din Justitie au responsabilitate 0, nu pot fi schimbati decat daca sunt arestati si condamnati, indiferent cate milioane trebuie platite la CEDO pentru rateurile lor. Mai mult, au introdus in lege ca magistratii pot pierde pensia speciala daca sunt condamnati pentru coruptie, cu exceptia abuzului in serviciu! asa ca daca este o categorie privilegiata massive, asta e cea a magistratilor.

  2. Ce s-a intimplat cu marirea salariilor demnitarilor este, fara dubii, un nou joc murdar gen Plagiologu.
    Dar cit timp comunicarea dintre Presedinte si Premier se face pe FB, nici nu imi pare de mirare. In plus, Plagiologu a gasit ocazia sa-i dea un ghiont celuilalt Plagiator cu ricoseu spre presedinte.
    Are Plagiologu o gaselnita buna pentru aminare: marirea salariilor se va face cind va fi lansata legea salarizarii bugetarilor. Ce poti ca sa zici?
    Ma astept ca dupa anuntarea cumpararii unei aeronave pentru presedinte si ceilalti demnitari, Plagiologu sa gaseasca un motiv de aminare. il duce mintea sa minta ;)
    @ Klamm,
    pe HotNews sumele de care amintesti au fost mentionate.

    • Boc si Basescu si-au asumat un act politic care nu aduce decit injuraturi, dar a ferit Romania de a ajunge in situatia de azi a Greciei.
      Garantezi ca daca erau populisti, cei doi, si ne trezeam in faliment dupa gaura lasata in buget de guvernarea lui Ginerica, azi le adresai multumiri?

  3. Eu, una, sunt chiar de acord cu majorarea salariilor. Dar sunt cateva nuante (si cateva tampenii), in modul in care aceasta majorare s-a facut.

    1. Salariile din administratia publica (atat la nivel de ministrii, cat mai ales la nivel de functionari publici) sunt *foarte* mici. Mai ales daca ne comparam cu tarile din jur care sunt la acelasi nivel de dezvoltare: Ungaria, Bulgaria, Turcia, Slovacia, Polonia – de Rusia nici nu mai vorbesc. Toate aceste tari, care nu sunt substantial mai bogate ca Romania, isi platesc atat ministrii/parlamentarii, cat si functionarii publici mult mai bine.

    2. Este poate de discutat daca nu cumva salariile celor 48 au fost marite prea mult. Noile salarii sunt undeva un pic peste Ungaria dar mai jos decat Polonia.

    3. Este insa o mare tampenie faptul ca s-a dat o Ordonanta speciala doar pentru cele 48 de pozitii, fara a astepta o lege generica care sa stabileasca (sa mareasca) salariile in intreaga administratie publica, nu era nici o graba ca cei 48 sa mai astepte 2-3 luni.

    • @Laura,

      Va dau perfecta dreptate, mai ales ca nu vorbiti despre salariile bugetarilor din educatie, servicii de sanatate, politie etc. ci doar despre cei din administratia publica, adica cei care fac… Chiar, ce fac? :P

    • @victor L (10/07/2015 la 18:02)

      Nu stiu exact ce vreti sa spuneti cu „Cineva care se crede priceput in domeniu………”.

      Au fost multi in istorie, chiar si in cea recenta a Romaniei, care se credeau priceputi in domeniu, dar tot istoria a demonstrat ca nu s-au priceput asa de mult cum o spuneau unii !

      • @ divers,
        spuneam exact ceea ce spui prin „Au fost multi in istorie” fara sa nominalizezi.
        Mai ales ca incepi cu „Nu stiu exact ce vreti sa spuneti”.
        Eu, cel putin, am dat un link. Nu inteleg dece nu intelegi. Cel mult puteai spune ca nu esti de acord cu personajul. Tu fiind vocea Istoriei :P

  4. stejar extrema urgenta. pardon. ordonanta
    incepind de diseara, generalul ordona marirea propriului salariu, ma rog, sa i includem si pe presedinte si alti citiva ministri si ministrese, sa nu bata la ochi. trai pe vatrai : paltonul ti se duce, resedinta iti este modernizata, leafa ti se tripleaza, sintem din nou pe val, in „boom” cum s ar spune. daca cu lefuri nemajorate, alesii neamului isi permit vacante in caraibe si tratamente la viena, paris sau stanbul, va dati seama ca viitoarele indemnizatii le vor permite sa si plateasca si apa, si caldura si lumina. ori sint demnitari ori nu mai sint

  5. Sper sa nu fie cu suparare dar declaratiile se pot interpreta si in sensul ca erau pregatite mariri de salarii/indemnizatii la ministerul muncii dar cuprindeau mai multe categorii. Gheneralul a accelerat adoptarea partiala a sistemului unitar de salarizare, iar turcitul schip, a dat-o politic, ca toti bugetarii sunt egali si trebuie sa mergem impreuna si ca asa e bine si frumos. Tot ‘unitar’ este, insemnad ca nu isi pot negocia individual salariul/indemnizatia, iar faptul ca e adoptat prin OUG cam tot acolo duce … ca in reclama de la twix dx/sx, cu strategii radical diferite, pe unul e turnat caramel, pe altul e pus caramel…, majoritatea vota la ordin, mai ales la gheneral in partid. Nu vad ce era diferit daca adoptau prin lege, daca tot se vorbeste si doreste remunerarea corespunzatoare a unor -functii-! Poate aici e urgenta, prin marire sunt descurajati sa se mai preteze politicieni la ‘actiuni ce intra in atentia dna-ului’.
    V-am citit intotdeauna cu aprobare toate articolele, unele putin cam vehemente si ma intrebam daca nu cumva e o cale moarta, psd nu va scadea in veci sub 40 din semnalizari.
    Ma intreb ce credeti d-vostra daca, ar veni in Romania clasa politica britanica sau finlandeza, nu sa candideze, ca nu ar fi aleasa, deja in fuctii, oameni de calitate in ierarhia statala.
    Credeti ca per total statul, societatea, fuctiile publice de executie, invatamant, sanatate ar merge mai bine? Eu nu cred. Ma intreb de ce societatea civila ce doreste ceva mai mult abordeaza doar politicul, pleavusca ce iese in evidenta din randurile partidelor, alde udrea, oprea sau tariceanu. Societatea civila face ceva pentru societatea civila? Societatea civila pregateste votantul pentru alegerile de aprox 1 an? Dorel din fieful psd a progesat cu ceva de la scrutinul din 2012 sau tot ‘bezna’ lui sta?

  6. Interesante argumentele stapanirii: daca „cei care este” ar primi mai multi bani poate ca n-ar mai fi tentati sa faca smenuri! Desigur, varianta de a-i „dezimuniza” pentru a plati pretul pena al l smenurilor facute nu intra in calcul!

    Propun deci, pe cale de consecinta – ca vad ca inca se mai poarta expersia – urmatoarele:

    1. Marirea limitei de viteza pe autostrazi si drumurile nationale la 180km/h, ceea ce va evita incalcarea legii de catre vitezomani.

    2. Legalizarea relatiilor sexuale cu minorii, ceea ce va reduce tentatia pedofililor de a incal;ca legea.

    3. Eliminarea conceptului de malpraxis in domaniul medical, ceea ce va permite chirurgilor sa rezecteze plamanul sanatos fara a se stresa peste masura.

    Desigur, mai am si alte propuneri – la fel de constructive – dar ma opresc aici, nu inainte insa de a spune ca suplimentarea platii hotilor in speranta de a-i opri din furat seamana in mod straniu (dar semnificativ) cu „taxa de protectie” platita mafiei!

  7. Interesante argumentele stapanirii: daca “cei care este” ar primi mai multi bani poate ca n-ar mai fi tentati sa faca smenuri!

    E un argument demonstrabil a fi fals, prin urmare nu-l împărtășesc, din contră. Argumentul meu este cu totul altul.

  8. In Epoca Basescu – Boc s-a adoptat O LEGE nu o ORDONANTA a sistemului unitar de salarizare – si ce sa vezi ? Iata ca discrepante ametitoare tot se mentin – Presedintele Romaniei are in continuare un salariu mai mic decat un Presedinte de judecatorie , iar un procuror cu 3 ani vechime la DNA un salariu mai mare decat ambii presedinti mai sus evocati la un loc.
    Este o situatie nefireasca – unii ar zice ca este revoltatoare – deoarece nu este normal ca acuzatorul sa aiba salariu maai mare decat judecatorul. Noroc ca balanta se echilibreaza cand constatam ca si APARAREA are salariu mai mare decat judecatorul . Avocatii de top din Romania castiga si acum incomparabil mai multi bani decat judecatorii de top – inclusiv decat cei de la Curtea Suprema , cu tot cu pensiile lor speciale. Iar Romania nu va putea niciodata sa concureze la salarizare cu o – barbara sintagma inventata de prompteriste – cu o CASA DE AVOCATURA de fite. Totusi hotararile …..justitia carevasazica sunt semnate de judecatori .
    Este predictibil raspunsul ca judecatorii trebuie sa lucreze din vocatie , nu pentru salariu.Este o chestie pe care doamna Macovei a sustinut-o cu ardoare , mai ales dupa ce a inceput sa ia salariu de la Parlamentul European. Parlamentarul european are singur un salariu mai mare decat cumularea salariilor Presedintelui Romaniei, presedintelui de judecatorie, procurorului DNA care abia monteaza primul lui microfon si al unui judecator la Curtea constitutionala care cumuleaza salariu cu pensia speciala (… toti cei 9 cumuleaza)
    Vreau sa spun ca aveti dreptate, ca trebuie pus la punct un sistem cat de cat echitabil de remunerare a sectorului public , dar ca problemele sunt atat de multe si de complicate, iar incapacitatea noastra de a gasi solutii viabile atat de notorie incat trebuie ca din cand in cand sa rezolvam macar URGENTELE. Acum vorbim despre o urgenta care a fost – deci – in mod legitim dreasa gospodareste printr-o ordonanta.
    Pe mine m-a scandalizat infint mai mult jocul de doi bani facut de Ponta pentru a-l submina pe Johannis. Si mi-a facut placere sa constat CARACTERUL lui Johannis care si-a asumat barbateste actul politic. Asta conteaza , asa trebuie sa faca in continuare, Ponta a avut doar de pierdut .

    Sau raspunsul ca toti judecatorii sunt corupti.

    un judecator de judecatorie tot are salariu mai mare decat Presedintele Romaniei. Recent s-au adoptat pensiile parlamentarilor – printr-o Ordonanta ? Nu ! Printr-o lege !

  9. Marirea salariilor/indemnizatiilor pentru demnitari (ministri) ..o noua nesimtire a clasei politice.
    Ministrul este un politruc care ajunge pe scaun in urma unei numiri politice! El are ca job impunerea unei viziuni politice (programul partidului din care a fost excretat).
    Ca ministru nu ar trebui sa aibe nici un fel de salar. Onoarea si datoria functiei ar trebui sa ii ajunga ..si o cazare/asigurare a mesei din surse bigetare ar trebui sa fie suficiente. Nimeni nu se face ministru pt salar. E hilar si aiurea. Cui nu ii convine, e liber sa lucreze in tara sau in strainatate in sectorul privat pentru cit salar poate obtine.
    Faptul ca exista subalterni ai unui ministru care au salar mai mare decit politrucul e de fapt de dorit. Subalternii unui ministru e de presupus ca sunt specialisti intr-un anume domeniu , angajati acolo in urma competentelor si capacitatilor lor profesionale.
    Ministrul impune o viziune politica, o programa, subalternii au sarcina s-o trabspuna in realitate palpabila, concreta, din pdv legal, financiar, tehnic. E normal ca ei sa fie mai bine platiti (fiind cei mai buni in domeniu de pe piata, teoretic cel putin).
    Ministrul/demnitarul sunt doar niste membrii de partid, ajunsi in maxima extindere a incompetentei si coruptiei.

    • E o onoare și demnitate în a fi făcut ”politruc”? Senzația mea e că folosit ca termen de ocară – și din tonul tău cel puțin rezultă că îl folosești în același fel, ignorând oricum definiția lui de dicționar. Prin urmare, afirmațiile din mesajul tău se contrazic una pe cealaltă…

      Oricum, repet, acea ordonanță a adus în discuție salariile demnitarilor – de unde și articolul de mai sus – care conține inclusiv argumente împotriva ei, dacă nu e clar. Însă am argumentat de ce salariile demnitarilor trebuie să fie pe măsura rangului lor.

  10. – „nu vreau sa fiu pus „in situatia penibila” in care sa fac publice e-mail-uri pe acest subiect trimise de Victor Ponta”.
    Deci pentru ce se contrazice lumea?
    Pe cine sa crezi? pe Iohannis, pe generalul Izmana, pe Plagiolog ori pe Mihalache? care nu vrea sa fie pus in situatia penibila de a publica e-mail-urile din timpul cind se tirguiau cit sa mareasca salariile intre ei.
    Doar ei.
    Ca daca parlamentarii si-au votat pensii deosebite, iar presedintele a retrimis legea Parlamentului, cu marirea salariilor demnitarilor a fost foarte de acord. Ca nu altceva spune Mihalache despre „penibilul” e-mail-urilor :P

  11. Pare putin pe langa subiectul in discutie, dar eu vad niste legaturi (poate nu tocmai evidente direct) sis per ca secst comentariu sa fie publicat.

    Nu stiu exact daca in Romania exista sistemul (global) de impozitare (a veniturilor) – Income Tax – ca in USA si Canada.

    Pot sa-l explic pe scurt: anual fiecare cetatean, este obligat sa completeze un Formular (Annual Income Tax) si sa-l depuna pana 30 aprilie anul urmator.
    In acesta se specifica toate veniturile lui: din salarii, pensii, dividente, dobanzi, chirii incasate, indemnizatii, bonusuri, etc. cat si unele cheltuieli ca: chirii platite, taxe scolare pentru copii (colegii/universitatI), impozite platite pe salarii etc.
    Este un formular destul de complex care cere ceva pregatire/experienta in domeniul taxelor si multi cetateni apeleaza la experti; costul variaza dar este max. echivalentul a doua zile de munca, la salariu minim.
    Formularele (“Annual Income Tax” ) pentru o familie se evalueaza impreuna de catre agentia fiscala (IRS, Revenue Canada) si ti se comunica in 30 – 45 de zile daca ai de dat sau de primit bani si cum se va face aceasta.
    Impozitele sunt progresiv (procentual pe trepte), nu ca in Romania 16%.
    Toate documentele justificative pentru “Annual Income Tax” trebuie pastrate pentru sapte ani caci s-ar putea face o reverificare a lor.
    Orice se poate spune de USA si Canada dar numai ca nu sunt “democrate” si cred ca comentatorii de pe acest blog sunt de accord cu asta. Pe aici se spune ca de orice poti scapa mai putin de doua lucruri/situatii: taxe si moarte.
    Ce-ati zice de un asemenea sistem si in Romania?

  12. Cred ca gandirea multor politicieni romani contemporani este strivita sub motto -ul „nu conteaza ce spui, daca cei care te-au votat te cred”. Gandirea asta naste conduita lor rupta de oameni, conduita de care ne miram, zi de zi. Iata de ce, zi de zi, suntem martorii atator minciuni, manipulari si rationamente alogice. Sa ne uitam la cel mai recent exemplu – „demisia” domnului Ponta din PSD: in mod sigur, sustinatorii domnului Ponta vor spune ca idolul lor a da dovada de caracter, in timp ce opozantii primului ministru vor spune ca e (inca) o dovada de ipocrizie.

    De acord, oamenii de valoare trebuie motivati sa vina in administratia publica, iar selectia lor trebuie facuta pe criterii sanatoase. Chiar si parlamentarilor as fi de acord sa li se dubleze salariul, cu o singura conditie: sa li se injumatateasca numarul, conform unui referendum popular valid, pe care nu l-am uitat.

    Poate ca Grecia va ajunge sa fie, pentru popoarele Europei, un exemplu despre cat rau pot face politicienii populisti, unui popor. Poate ca, in 2016, vom avea sansa de a aduce o noua specie de politicieni, in fruntea Romaniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro