marți, martie 19, 2024

Să ne iubim contemporanii. George Tzipoia: tristețea creatorului

Blog Tzipoia 1

Condiția artistului, adică raporturile sale cu societatea în care trăiește nu face îndeobște obiectul preocupărilor obștei, decât cu foarte puține excepții. A, desigur, dacă artiștii se leagă la căpăstrul unui atelaj politic, dacă se implică virulent în dispute publice, ei vor putea capta interesul gingaș al televiziunilor și prin intermediul acestora vor putea ajunge la sufletul generos al poporului consumator !

Bineînțeles, creațiile artistului ca atare vor fi invocate doar sumar, drept certificate de autoritate a opiniei politice, ele nu vor face însă obiectul unei atenții speciale, expresia artistică rămânând cu totul auxiliară. Ba dacă artistul face o reverență mai grațioasă spre un personaj de partid și de stat, atunci numaidecât creația sa va fi imediat călcată în picioare, dezonorată de către virtuoși de ocazie, și aruncată cu scârbă civică la pubelă. Unul-două extrase din operă, trase de păr și scoase din context, vreo aluzie vulgară la fizicul preopinentului sau câteva amintiri vagi din perioada de tristă amintire vor fi suficiente pentru a demonstra că omul nu este bun de nimic.

Și, totuși, arta este una dintre sferele activității umane în care românii au « îndeplinit » mai demult « standardele europene » și care, chiar și în zilele noastre iluminate de strălucirea micilor ecrane, ne-ar îngădui să nu ne mai fie rușine, la tot pasul, de sărăcia, necinstea și nespălarea cu care ne facem cunoscuți în tot mai puțin încăpătoarea Europă.

S-ar cuveni să nu mai ținem artiștii în umbra zidurilor indiferenței noastre, să nu-i lăsăm să fie triști. Pentru că de tristețea lor vom suferi mai devreme sau mai târziu și noi, ceilalți, lipsiți de harul creației.

Am avut norocul de a cunoaște un astfel de artist, înzestrat cu o deplină sănătate a talentului, dar care suferă de o incurabilă tristețe. Cititorule binevoitor, știu că azi România vibrează, cum de altfel o face în fiecare zi, la tensiunea înălțătoarelor gîlcevi politice, care ne fac viața mai bună și mai dreaptă ! Dar haideți să încercăm să aflăm ce gândește un astfel de artist despre el și despre noi.

George Tzipoia (Țipoia) este un artist român și european. Prin sânge și prin vocație. Pendulează între România, Elveția (unde s-a autoexilat în 1982) și Franța, unde își are templul de creație. A expus prima dată la București în 1955, copil fiind. Nu mă aflam atunci acolo, dar m-am nimerit, în schimb, în aprilie 2013, la expoziția sa de la Geneva, « Aripi si stele », fără pereche. Succesul expoziției, patronate de Consiliul Europei, avea să genereze un întreg ciclu, „Racines européennes”.

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

George Tzipoia crede că nu autorul trebuie să vorbească despre arta sa și că dacă privitorul dorește să afle mai multe nu are decât să-și caute singur răspunsurile. Asemenea unui mare poet român, trecut de curând în posteritate, care spunea că « universul este plin de răspunsuri care își așteaptă întrebările ». Și am aflat câteva. Le reproduc în cele ce urmează sub forma unui interviu, pe cât de real pe atât de imaginar.

*

Întrebare: Se spune că frumusețea este în ochii privitorului. Dar artele frumoase îmbracă cele mai neașteptate forme de expresie, de la figurativul fidel creației divine până la abstractul extrem, vid de orice conținut. Biografii și criticii interpretează operele de artă în fel și chip, uneori îndepărtându-se mult de obiectul studiat și rătăcindu-ne în exerciții de autocontemplație și verbiaj. Nu credeți că noi, cei mulți și ignoranți, avem nevoie de explicații, ca să înțelegem mai bine ce privim?

George Tzipoia: In artele plastice nu se poate face literatură decât despre lucrările mediocre și mai cu seamă proaste. Capodoperele conțin în ele acea forță inegalabilă de exprimare care face inutil orice cuvânt, iar pe cel care se străduiește să le tălmăcească în cuvinte, îl arată incapabil de înțelegere, meschin și limitat deopotrivă.

Nu înțelegem (a se citi simțim) și nu aprofundăm decât prin reveniri succesive. Până la paroxism. Artele vizuale, aparent cele mai simple, sunt în realitate cele mai complexe din acest punct de vedere. Avem iluzia că știm totul, dar realitatea este contrariul. Niciodată nu vedem și nu știm suficient. Fiecare nouă privire dezvăluie o nouă descoperire.

Doresc ca pictura să fie o emanație a materiei, abstractă, egală în intensitate pe întreaga suprafață a pânzei, încărcată de sensuri și mesaje, care să conțină ființa în ceea ce are mai esențial, simbolică fără a avea nimic comun cu simbolismul clasic […]

Și totuși esențialul rezidă în ceea ce nu poate fi exprimat în cuvânt.

relu CH 16

Întrebare: Poate, dar în afară de simțire, mai este nevoie de înțelegerea tehnicii folosite, a materialului, a contextului, a conexiunilor intelectuale. Artistul are nevoie de răsplata admirației, a recunoașterii. Nu ne ajută aceste elemente de cunoaștere la apropierea de obiectul de artă?

George Tzipoia: Pictăm cu forța echilibrului nostru interior. Aproape că pictura este ceea ce nu se vede.

Dincoace și dincolo de trăirea emoțională, de sentiment, nu există nimic important pentru om. Numai puțină materie, puțin praf care va fi spulberat în cele patru puncte cardinale.

Pentru cel care creează „o lume” în artă nu există răsplată. Dumnezeu însuși n-a fost recompensat pentru creația sa.

Între valoarea de piață și spiritualitatea unei opere este o imensă incompatibilitate. A vinde o operă este ca și cum ai vinde o rugăciune.

relu CH 2

Întrebare: Criticul de artă André Aug. E. Balmer scria despre George Tzipoia în 1988: „Artistul traduce realitatea lumii pe care o percepe într-un simbolism rafinat în care sensul profund al viziunii alungă descurajanta prețiozitate și îi preferă o sinceritate golită de artificiu”. Constatarea pare oarecum ambiguă. Realitatea lumii sau realitatea artistului? Ce loc ocupă arta în viața oamenilor?

George Tzipoia: Arta care nu suportă confruntarea cu realitatea nu este o artă adevărată. Și totuși marea artă nu suportă confruntarea cu realitatea. Ea este o mare timidă, care preferă locul retras marii fericiri zgomotoase. Se sustrage celor mai aprige priviri și de aceea, ea este întotdeauna în căutarea unui Om.

Arta nu se adresează omului temporal. Arta este o privire dincolo de noi înșine, dincolo de timp. Viața exterioară nu este decât un pretext pentru sufletul artistului; esențialul pentru opera sa, creatorul îl găsește în el însuși. […]

Cel mai minunat lucru în artă este că nimeni nu te poate obliga să pictezi într-un anumit fel, că nimeni nu te poate forța să ai o anumită convingere și nu alta. Este minunat că ești foarte liber, atât de liber încât să ai amețeli din cauza marilor spații, este minunat că poți fi mereu altul, că nu ai de ce să te formalizezi, că poți deveni și ceea ce încă nu gândești, că într-un fel, poți face ca viitorul să fie de partea ta. Totul este minunat când ești în stare să vezi mai departe, mereu mai departe. Poate că arta este tocmai acest efort.

Ce loc ocupă arta în viața oamenilor? Niciunul. În această întrebare și în răspunsul său stă întreaga explicație a condiției artistului pe planeta Pământ.

Blog Tzipoia 4

Întrebare: In 1999, Pavel Șușară remarca în lucrările lui George Tzipoia „extrema codificare a imaginii, absența oricărui retorism, încărcătura spirituală a semnului și puritatea abstractă a culorilor”. Cum preferați să reprezentați această spiritualitate?

George Tzipoia: Vreau ca lucrările mele să nu „reprezinte” nimic. Ca în pânzele mele să nu se petreacă nimic. Nu știu de ce mă exaltă această idee. Urmăresc însă o anumită spiritualitate, care ține de structura mea lăuntrică, necunoscută mie. Cu fiecare lucrare am iluzia că mă cunosc mai bine, când, de fapt, mă afund în hățișuri necunoscute. O unică și inutilă aventură. Doresc totuși ca lucrarea să fie materie și spirit, deopotrivă. Aspră, inconciliantă, inimaginabilă mie însumi.

Artistul este ființa care trebuie să se apropie cel mai mult de Perfecțiune. Pentru el nu sunt teme de ilustrat. Singurătate și însingurare.
unnamed 3

Întrebare: Arta lui George Tzipoia include numeroase simboluri religioase, cu precădere motivul crucii, de la expresia sa pur geometrică până la aceea a aripilor și zborului. Care este relația pictorului cu Dumnezeu?

George Tzipoia: Cred că pictorul (creatorul, în general) este mai aproape de Dumnezeu decât preotul. Contactul este direct, prin consubstanțializare, în momentul plăsmuirii materiei, adică în momentul creației. Harul și duhul nu ajung pentru contact. Creația este câteodată momentul când Dumnezeu se coboară prin om și se așterne în capodoperă. Atunci pictorul devine preotul, iar lucrarea devine icoana.

Pictorul, acest om al Domnului, puternic și însingurat, este ființa cea mai plăpândă și mai vulnerabilă. Catedralele lui se dărâmă în fiecare zi, la fiecare adiere de vânt, dar Dumnezeii la care se închină rămân veșnici, în pofida tuturor lucrurilor.

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Întrebare: Însigurat? Vă retrageți, pentru actul creator, într-un turn de fildeș?

George Tzipoia: Viața mă expune, ca individ, ori eu simt nevoia să fiu la adăpost de privire indiscrete și de agitație, pentru a nu tulbura dialogul cu ceea ce am mai adânc în mine însumi, misterul materiei, spiritul său. Actul de creație este o stare de grație, negat și anihilat continuu în lumea de afară, zgomotoasă și superficială. Dușmanul cel mai crunt este viața exterioară. Artistul devine astfel, fără voia lui, un exilat interior.

Tragedia artistului constă în inutilitatea artei sale.

*

George Tzipoia merită nu doar privit, ci și citit. Mai are răspunsuri la întrebările domniilor voastre. Trebuie doar să le găsiți.[1]

__________________

[1] George Tzipoia, La porțile sacrului, Editura Uranus, 2009. Album de artă cu reproduceri și texte în limbile română, franceză și engleză.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Inca un articol frumos!
    Am admirat lucrarile reproduse si m-a frapat aparenta simetrie intrerupta – la o examinare mai atenta – de asimetrii subtile dar relevante.
    Se spune ca Universul ar fi aparut dintr-o infima diferenta (asimetrie) intre cantitatea de materie si cea de antimaterie. Dar cine poate sti?
    Ma opresc aici, si ca sa-l parafrazez pe Martin Mull: „Writing About Painting is Like Dancing About Architecture”

    Va multumesc.

    • @ iosiP

      Se cuvine ca eu să vă mulțumesc pentru gândul bun și bunele reflecții asupra textului. Le rețin!

      • Va multumesc nu doar pentru articol ci si pentru ca mi-ati oferit ocazia sa ma retrag de pe contributors.ro cu un ultim comentariu – cel anterior – despre Frumos.
        Si cine stie, poate intr-o viata viitoare ne vom cunoaste (m-as simti onorat) dar nu acum si mai ales nu aici!

        Cu stima,
        Costin Fodor

  2. Frumoase raspunsurile dlui Tzipoia, probabil si intrebarile au fost bune.
    Fiecare cu simturile si perceptiile lui.
    Cei inzestrati cu harul artei scot reveriile la iveala, insa la fel de individuale.
    E frumos sa-i descoperi pe artisti si sa-i recomanzi. Sa fie intimplare ca dati peste contemporanii mai vechi ?
    Cine stie?
    Cei de azi vor fi descoperiti miine.
    Lumea se inmulteste harmalaia creste, Romania se depopuleaza larma nu inceteaza.
    Tristetea este a celui care intelege (si creatorului cum ziceti dvs in titlu)

    • @ Petru Dumitriu
      (n)ati inteles ! daca dl Tzipoia uita un ochi si citeva degete, dvs nu mi puteti ierta o virgula si doua liniute despartitoare ? eficienta distribuire a efortului. stihiile trecutului, necesitatile prezentului. omul trebuie sa gindeasca. chiar si atunci cind i se indeasa micu (micul / mititeii adica) pe git si i se lipeste petu (polietilen tereftalatoul) de buze
      ps : daca alipiti ochiul si degetele lipsa, manipulati / denaturati mesajul

      • @ euripide

        Aveți dreptate, n-am înțeles. Abia acum m-am prins. Schimb limba claviaturii ca să pot să scriu semnele diacrite și, când trec de la o limbă la alta, apar mici aproximații ortografice. Am crezut că fac bine. Acum nu mai pot repara. Are dreptate domnului Tzipoia, privirile succesive, trebuie să privim de mai multe ori…

    • @ euripide

      Mihai Criste, acum o vreme, era un contemporan mai tânăr.

      Dar, fie vorba între noi, domnule Euripide, nici eu nu mai sunt chiar nou-nouț.

  3. Multumesc pentru agreabilul moment de evadare pe care mi l-ati oferit cu acest articol, dle P. Dumitriu! Ca de fiecare data, este o placere sa va citesc si, tot ca de fiecare data, ma simt privilegiata sa ma imbogatesc cu informatii si senzatii inedite…
    De aceasta data, si datorita lui iosiP caruia-i multumesc pentru fraza finala a comentariului sau, care mi-a atenuat (salvator!) imboldul critic ;) , am sa ma refer doar la ce-am citit, mai precis la raspunsul artistului la intrebarea „Ce loc ocupă arta în viața oamenilor?”.
    Intr-adevar, dl G.Tipoia trebuie sa fie TRIST (resemnat ?) ca sa afirme (simta?) ca arta nu ocupa NICIUN loc in viata oamenilor…ceea ce ar explica, dupa parerea dansului „conditia artistului pe planeta Pamant”!?
    Apoi, ca „cineva ar purta vina” acestui sentiment frustrant dar care, hèlas, la dl G.T. pare ca ramane „platonic”*, mi se pare la fel de improbabil ca a crede ca cineva poate trai in armonie cu sine insusi, „datorita altcuiva”!?
    *daca „trebuie sa porti in tine haosul, ca sa dai nastere la o stea” (Nietzsch), atunci un artsit are interes sa nu-si inhibe sentimentele, ci sa le lase sa se exprime cu cat mai multa forta…
    Mai citesc ” Viața mă expune, ca individ, ori eu simt nevoia să fiu la adăpost de privire indiscrete și de agitație, pentru a nu tulbura dialogul cu ceea ce am mai adânc în mine însumi, misterul materiei, spiritul său.” si recunosc ca nu-mi e clar de unde provine atata tristete…?
    Din aceste randuri mi se pare ca dl pictor ar trebui sa fie mai degraba fericit, pentru ca aparent, nu este prea asaltat de fani care sa-i tulbure dialogul interior…!?

  4. O BUCURIE Acum şi aici,
    important, Descoperind un alt pictor român EX-ILAT
    şi Exilat firesc înlăuntru-i,
    care paradoxal Totuşi, are nevoie din cînd cînd, se pare oricum,
    să se EX-Pună făţă către faţă, într-o oarecare măsură, Astfel răsfăţîndu-se „Făţarnic”.
    Această înlesnire, aduce, revelaţiei, o plăcută alunecare întru introspecţie,
    chiar dincolo de limitele cuvintelor care supravegheate fac apel la translatările unor sensuri
    în simetrii asimetrice text,vorbă-cititor,ascultător, tablou-privitor, adeseori adiacent-indecente.
    Nu trebuie căutat, era să zic cam ca la Cioran, întrepătrunderea prea multor prea-adîncuri,
    Magia aici ajutată pe plasticitatea limbajului, aparent fără Noimă, ne-apropie de Mirajul,
    sincronismelor căutărilor de dincolo de esenţe, aici pe un deal plin cu flori şi iarbă înaltă,
    sau acum purtat de fiecare multiculoare a frunzelor dansînd prin aere jocul inocent al ielelor şi funigeilor legînd-conducîndu-ne întru Spiritul Cosmosului printre arborii susţinînd Cerul ex-punîndu-se dezgolindu-se într-o EX-Cepţională PATRIE a Firii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Dumitriu
Petru Dumitriu
Petru Dumitriu este lector de diplomație multilaterală pe platforma online a DiploFoundation. Autor al două lucrări de specialitate: “Sistemul ONU în contextul globalizării: reforma ca voinţă si reprezentare”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008 și “La capacité de négociation de l’Union européenne au sein de la Commission des droits de l’homme des Nations unies”, Institut Européen de l'Université de Genève, Collection Euryopa, Etudes 48, 2007, republicat de Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) în 2008. Coautor al unor lucrări de specialitate editate în Elveția, Finlanda și Turcia. Ultimul articol publicat este o contribuție la volumul “Persuasion, The Essence of Diplomacy”, DiploFoundation and Mediterranean Academy of Diplomatic Studies, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro