Singura decizie strategică viabilă pentru asigurarea securității energetice a României ține de regionalizarea politicilor sale viitoare, având în vedere că potențialul rezervelor și cel al dezvoltării industriei autohtone depășește potențialul de creștere al cererii interne de energie pe termen mediu și lung. Cu alte cuvinte, avem suficiente rezerve ale subsolului ce pot fi exploatate, avem platforme de producție energetică și, dacă vrem să ne asigurăm independența energetică[1], atunci ar mai fi doar câteva lucruri de facut:
(i) să ne fixăm ca obiectiv strategic al politicilor energetice dezvoltarea unei industrii competitive, a rețelelor de transport energetic conectate regional, precum și a unor platforme de tranzacționare a diverselor tipuri de mărfuri energetice cu impact și relevanță regională;
(ii) să promovăm un pact al forțelor politice interne pentru 10 sau 15 ani, care să asigure implementarea unui program de investiții coerent, de circa 25-30 de miliarde de euro[2], atât în extracția, prelucrarea cât și în transportul, distribuția și interconectările energetice regionale;
(iii) să stimulăm diplomația românească pentru a oferi platformele și expertiza necesară în derularea negocierilor inter-statale, care să confere substanță proiectelor regionale cu beneficiu mutual și multilateral – în condițiile în care definiția dezirabilă a regionalității pentru energetica românească ar trebui să fie acea parte din Europa ce ține de culoarul Dunării;
(iv) să accesăm coerent și concordant cu obiectivele strategiei energetice fondurile europene pe axele și programele disponibile, ori să negociem cu Comisia Europeană, împreună cu alte state membre interesate, dezvoltarea de noi instrumente de finanțare adecvate, în condițiile în care zona dunăreană oferă o complementaritate de care România poate beneficia;
Figura 1: Statele de pe culoarul Dunării[3]
(v) să refacem, prin accesarea de programe educaționale dedicate (din țară sau din străinătate), capacitatea României de a susține cu resursă umană specializată programele de implementare a unor mari proiecte[4].
Dincolo de cadrul general pe care l-am creionat, aș propune un proiect energetic prin care România – dacă ar reuși să-l realizeze – ar contribui de-o manieră decisivă nu doar la asigurarea securității noastre energetice, ci și la repunerea țării pe harta energetică europeană.
Proiectul la care mă refer ar presupune construcția unui oleoduct pe culoarul Dunării[5], din portul Constanța către sudul Germaniei, urmând să traverseze țări ca Ungaria, Slovacia, Cehia și Austria – state membre ale Uniunii Europene, respectiv Serbia – stat asociat la Uniunea Europeană.
Acest oleoduct ar urma să transporte țiței extras din zona Mării Caspice și a Mării Negre, în state cum sunt Azerbaidjanul, Iranul, Kazahstanul sau Federația Rusă, către capacitățile de rafinare ale statelor de pe culoarul Dunării (în special sudul și estul Germaniei), având avantajul transportului ieftin cu nave mari pe Marea Neagră, până în porturile Constanța și Midia și de aici pe conductă până la rafinăriile interesate.
Tabelul 1: Capacitățile de rafinare din statele de pe culoarul Dunării[6]
| Țara | Capacitatea de rafinare
(mii barili zilnic) |
Număr de instalații |
| România[7] | 348 | 5 |
| Serbia | 148 | 2 |
| Ungaria | 161 | 1 |
| Slovacia | 110 | 1 |
| Cehia | 190 | 3 |
| Austria | 175 | 1 |
| Germania | 2.491 | 16 |
Capacitățile de rafinare sunt suficiente pentru a putea lua în calcul viabilitatea proiectului de construcție a oleoductului pe culoarul Dunării, dar pentru o analiză completă asupra viabilității sale mai trebuie să se țină seama și de alte aspecte de ordin politic, economic, tehnic și geografic care pot de asemenea să contribuie la succesul său.
În primul rând, România ar trebui să aibă un interes strategic pentru a fi inițiatorul și promotorul acestui proiect. Guvernul (Ministerul Energiei, Ministerul Afacerilor Externe și ANRM) poate ralia acestui proiect și interesele unor companii autohtone, în principal al administratorului sistemului național de transport al țițeiului – Conpet Ploiești, al operatorului terminalului strategic de țiței de la Marea Neagră – Oil Terminal Constanța, al Grupului Rompetrol, care administrează portul Midia prin Midia Marine Terminal, precum și al companiilor care dețin capacități de rafinare: Lukoil și OMV Petrom.
Principalul promotor al proiectului și lider al unui eventual Consorțiu care ar urma să implementeze proiectul de oleoduct pe teritorul României ar trebui să fie Conpet, o companie dinamică și profund interesată în diversificarea activităților sale.
Conpet transportă țițeiul produs de câmpurile petroliere ale OMV Petrom, atât pe conducte cât și pe calea ferată, către rafinăria Petrobrazi, precum și țițeiul din import către Petrotel Lukoil și Rompetrol Rafinare. Datorită opririi instalațiilor Rafo, conducta către Onești nu este folosită și a fost golită.
Figura 2: Rețeaua de conducte de transport țiței și produse petroliere administrată de Conpet[8]
În ultimii ani producția internă de țiței a scăzut, astfel că la Petrobrazi au fost transportate cantități suplimentare de țiței din import.
OMV Petrom și-a înstrăinat în anul 2017 un număr de 19 zăcăminte de hidrocarburi către o companie olandeză și și-a anunțat intenția de a continua acest program de optimizare. Pentru Conpet, programul OMV Petrom reprezintă o oportunitate de a-și concentra viitoarele planuri de afaceri asupra unor obiective strategice mai degrabă decât a celor punctuale și strict naționale.
Tabelul 2: Producția de țiței și condensat de sondă a OMV Petrom[9]
| Anul | Producția totală de hidrocarburi
(mil. bep) |
Producția de țiței și condensat
(mil. bbl) |
| 2014 | 65,82 | 30,94 |
| 2015 | 65,19 | 30,43 |
| 2016 | 63,74 | 29,15 |
La începutul anului 2017, managerul Conpet, într-un interviu de presă[10], lăsa să se înțeleagă faptul că la nivelul echipei sale se ia în calcul implicarea într-un proiect european major de transport, doar că singurele planuri avizate la nivel guvernamental au rămas ”Constanța – Trieste” sau, în varianta sa redusă, ”Constanța – Pancevo”. Proiecte ce nu mai sunt relevante la acest moment.
Interese similare, de extindere a activităților și de promovare a unor importante investiții pentru modernizare ar trebui să aibă și Oil Terminal; ori participarea sa la proiectul unui oleoduct pe culoarul Dunării i-ar permite să atingă simultan aceste obiective.
Pobabil că varianta optimă ar fi ca Guvernul să demareze consultări cu companiile din piața autohtonă și să sprijine constituirea unei companii de proiect (SPV), la care să participe alături de Conpet și Oil Terminal, care sunt deținute de stat (și listate la BVB), și alte entități potențial interesate: OMV Petrom, Grupul Rompetrol și Lukoil (și lista poate continua: Mol, Socar, NIS etc.).
Este de remarcat faptul că asocierea kazahilor de la KazMunaiGaz cu CEFC China Energy la Grupul Rompetrol a scos compania românească la cumpărături, fiind vizată achiziția HIP Petrohemija din Pancevo[11], axată pe petrochimie și complementară cu platforma petrochimică de la Petromidia.
Figura 3: Oleoductele Transnafta[12]
Dacă guvernul sârb va scoate la privatizare, așa cum se acreditează, și compania Transnafta, atunci Conpet, sprijinită de Guvernul României, ar trebui să urmeze exemplul Grupului Rompetrol și să participe la achiziția pachetului de acțiuni.
În acest mod, România își poate asigura cel puțin viabilitatea primei etape, respectiv cea de extindere a rețelei interne de oleoducte până la granița cu Serbia și interconectarea cu rețeaua Transnafta. O astfel de evoluție ar oferi o cu totul altă greutate propunerii pe care România ar urma să o facă celorlalte state dunărene în privința participării la contrucția unui oleoduct pe culoarul Dunării.
Figura 4: Crude oil pipelines in Central and Eastern Europe[13]
Dacă privim rețeaua actuală de oleoducte din regiune, se observă, pe de-o parte, că țările pe care le dorim partenere au nevoie de o alternativă la oleoductele ”Drujba”[14], iar pe de altă parte că pe niciun segment al culoarului Dunării nu există în prezent un astfel de oleoduct.
Mai mult decât atât, programele energetice asociate Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării nu vizează decât proiecte ce țin de piața gazelor naturale și de energie electrică și nu există niciun program destinat piețelor petroliere.
Prin urmare, proiectul oleoductului pe culoarul Dunării ar umple un gol, pe care România îl poate exploata strategic. Și nu doar atât: oleoductul ar aduce noi oportunități Uniunii Europene în negocierile cu țările exportatoare de petrol de la Marea Neagră și Marea Caspică, adăugând implicit valențe noi Strategiei Uniunii Europene pentru Zona Mării Negre, dar și, punctual, relațiilor parteneriale (marcate de dificultăți) cu Iranul și Federația Rusă.
Ca inițiator, România se poate afla în prim-planul acestor oportunități de dezvoltare și are tot interesul să fie așa, întrucât proiectul contribuie atât la asigurarea securității energetice, cât și a securității sale la Marea Neagră. Doar proiectele comune de anvergură pot potența dialogul și descuraja confruntarea.
Note____________________
[1] v. mesajul premierului Mihai Tudose la Conferința ”Energia în priză” (ziarul Bursa; 8 septembrie 2017)
[2] mai puțin de 1% din PIB, cu resurse ale companiilor, fonduri europene și FSID, precum și încurajarea investițiilor străine noi
[3] https://www.google.ro/search?q=maps+danube+region&client=firefox-b-ab&dcr=0&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjuvoiF6p_WAhUrOpoKHdFSCZ8Q_AUICygC&biw=1366&bih=659#imgrc=SvY8x8DMC3e8iM:
[4] v. analiza lui Viorel Gafița la Conferința ”Energia în priză” (ziarul Bursa; 8 septembrie 2017)
[5] Acest proiect nu trebuie confundat nici cu mai vechea propunere de construcție a unui oleoduct Constanța – Trieste (Italia) și nici cu varianta sa redusă, Constanța – Pancevo (Serbia)
[6] http://abarrelfull.wikidot.com/european-refineries
[7] S-au avut în vedere capacitățile de la Rompetrol Rafinare, Vega, Petrotel Lukoil, Petrobrazi și Rafo (care nu funcționează)
[8] https://www.google.ro/search?q=re%C8%9Beaua+de+conducte+conpet&client=firefox-b-ab&dcr=0&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwi1np2_65_WAhXlBZoKHSd2AQAQ_AUICigB&biw=1366&bih=659#imgrc=Y268Y8nbMl4liM:
[9] http://general.raport-anual-petrom.x.proximity.works/docs/pdf/1.Raport%20anual%20OMV%20Petrom%20Grup%202016.pdf
[10] Ziarul Bursa; 4 aprilie 2017: Liviu Ilași – ”Conducta Constanța – Trieste ar fi corespunzătoare obiectivelor strategice ale UE și NATO”
[11] compania este pe lista privatizărilor pe care o promovează guvernul Serbiei
[12] http://www.transnafta.rs/en/home/about_us/
[13] sursa: Roland Berger – ”Paving the way for the Central European North-South Infrastructure Corridor”
[14] ce traversează estul Ucrainei
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
De ce, pe Dunare nu se mai transporta petrol?
Daca se mai transporta petrol si PRODUSE PETROLIERE – rafinate chiar – nu e necesar sa treci un OLEODUCT de o anumita capacitate – care trebuie sa fie folosita la maximum – pe acolo, deoarece nu e rentabil. Oleoduct au si ungurii. Pe el vine petrol direct din Rusia prin Ucraina, iar avand asemenea capacitati de rafinare, cateva in conservare si capacitate redusa de trans peste mare rezulta ca mai bine le transportam rafinate pe AUTOSTRAZI si cai ferate supermoderne la usa celor interesati, oriunde in UE si prin Balcani.
Ma gandesc ca cei care au cea mai mare nevoie sunt polonezii, balticii, suedezii, ucrainenii, sarbii, macedonenii si kosovarii!
Va mulțumesc pentru comentariu, care ridica o întrebare legitima.
Va trebui sa facem o distincție intre transportul țițeiului prin oleoducte, întotdeauna mai ieftin, chiar și în raport cu transportul fluvial, și cel al produselor petroliere, unde transportul fluvial, auto și feroviar devine competitiv, dar și aici, în anumite condiții.
În al doilea rand, constructia unui oleoduct transnational, ba mai mult, ca proiect european (acceptat și cofinanțat de Uniune), are valente politice integrative, care ii potențează importanta, la fel ca în cazul oricărei axe de transport pan-european.
În al treilea rand, acest proiect este complementar unui oleoduct pe axa nord-sud, în centrul Europei; vezi studiul Roland-Berger citat.
În fine, în al patrulea rand, proiectul presupune un parteneriat comercial cu Federația Rusa, Iran, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, poate chiar și Turcia sau Irak, ceea ce nu poate decât sa contribuie la atenuarea unor tensiuni și creșterea încrederii intre UE (implicit Romania) și state problema ca Federația Rusa, Turcia și Iran.
Ma bucur ca mi-ați oferit ocazia acestor precizări.
Un proiect scump, nerentabil care nu ar face decât să crească dependența de zonele controlate (direct sau indirect) de către Rusia. În plus, ar depinde politic de multe state cu interese diferite și ar fi greu de căzut la un acord comun.
Nu sintem in stare sa realizam O SINGURA AUTOSTRADA care sa traverseze Romania dea Nord-Vest la Sud / Sud Est , o prioritate nationala de ce outin 27 de ani de cind a, scapat de comunism si gata ne gindim la alt proiect faraonic, care sa puna in valoare harnicia traditionala a poporului Roman si resursele imense aletarii. Si fiindca resursele de fapt nu mai exista ( producem sub 5 milioane tone de titei , visam la comorile lui Alibaba ascunse la Rosia Montana , etc. ) hai sa tragem de o nou oilduct sau un nou gazoduct, ca si cind nu ar ajunge cele 4-5 proiecte de acest gen, esuate , unele in embrion, altele in faza cind era gata-gata sa se semneze acordul de incepere a lucrarilor.
Nu mai vorbesc de banii care trebuie pentru aparare, sanatate si invatamint !
Nu vedeti ca glorioasele noastre guverne ( exceptind meteoricul guvern Ciolos ) se intrec de 27 de ani in rectificari bugetare care au in fond acelas scop , sa reduca investitiile ?
Nu vedeti ca dela aderare, nu sintem in stare sa absorbim nici macar fondurile europene cu acces gratuit, dar mite sa obtinem credite pentru o noua abureala, gen Casa Poporului ? ?
Cind o sa incepem oare sa ne apucam de treaba si o sa fixam doua termene, DOUA SINGURE MACAR, pentru autostrazile Sibiu – Pitesti si Brasov – Bucuresti ? Dar termene care sa sune asa: Eu presedintele tarii si eu primul ministru, si noi presedintii celor doua camere, juram , ca in cazul in care termenel nu sint respectate, sa ne dam demisia ( daca mai sintem in functie ) sau sa ne retragem intr-o garsoniera din Ferentari cu pensie 300 de dolari/luna pina la sfirsitul vietii ! Iar garantii acestor promisiuni sa fie onarabilul domn Voiculescu Varanul si nefericitul ( pina la terminarea casei pariarhiei ) Daniel.
Glumesc desigur ! Dar, doar o gluma mai tine, fiindca toate sint o bascalie, dela Parlamentul si Guvernul actual si pina la Curtea Constitutionala ! Cit depre electoratul romanesc, cel care i-a legitimat si inscaunat , se pare pe un orizont previzibil de zeci de ani, pe Dragnea si ai lui, ce sa le spui ? Asta ati vrut, asta aveti ! AFERIM ! Celorlalti, le doresc VINT BUN DIN PUPA !
Cu un singur lucru din comentariul dvs. nu sunt de acord, și anume ca pentru România, stat membru UE, un oleoduct realizat în asociere cu alte state europene, ar fi un „proiect faraonic”. Nici pe departe. Investiția este desigur importanta, dar perfect sustenabila și, în plus, aducătoare de profituri. Apoi, cu cat producția interna de țiței scade, cu atât mai mult ai nevoie de infrastructura portuara și liniile de transport. Iar dacă tot ai nevoie, atunci o investiție în parteneriat este recomandata, pentru ca face investiția inițială mai accesibila și întreg proiectul profitabil: economic și politic.
În rest, numai de bine și va mulțumesc!
Va mu;lumesc si eu pentru raspuns. Sinteti un caz rar de autor pe contributors.ro, care citeste comentariile si le raspunde.
Ati scris un articol / micro studiu memorabil despre Valea Jiului , pentru care va felicit inca odata si promit sa va citesc cu atentie intotdeauna.
1.Exista o naivitate (economica) la toti cei care propun realizarea strategiilor nationale pe domenii (intre care si a celei energetice) ca individuale, de sine statatoare – independent de reindustrializarea Romaniei!
Sa ma ierte autorul, dar dezvoltarea unei industrii competitive nu poate fi obiectivul strategic al politicilor energetice!Din contra, dezvoltarea unei industrii (competitive) orienteaza, defineste si ofera elementele, cerintele si raportul dintre componentele energetice ale tarii:gaze, petrol, energie electrica si asigura/suporta costurile realizarii lor.Adica o energetica (nationala) functionala si competitiva!
2.Insasi realizarea strategiei energetice nationale recent finalizate, este ,,parte” a procesului de reindustrializare, care nu poate fi evaluat, planificat sau realizat, in lipsa unui ,,PROIECT NATIONAL DE REINDUSTRIALIZARE”.In lipsa unui astfel de proiect, evaluarea beneficiului pentru Romania a oricarui obiectiv energetic – mediu sau ,,faraonic” este imposibila de evaluat si cu atit mai putin pentru tarile vecine – atunci cind se realizeaza in cooperare.
3.Pentru cine sa creiem pactul si investitii de 20 de miliarde de Euro in energetic, daca Romania nu stie ce va face sub raport ,,industrial” pe termen scurt, mediu, lung si foarte lung?
4. In fond, un ,,proiect de reindustrializare” este un lucru simplu:asumarea unei cresteri industriale anuale de 2-3 la suta, prin aducerea competitivittii economice si institutionale la indicii tarilor dezvoltate (de 15 – 20), de la indicele subafrican 74 actual!Realizarea acestei cerinte, in lipsa careia investitorii straini industriali au disparut dupa 2008 (pina cind primeau bani cu ,,buletinul de firma”) s-a dovedit imposibila pentru Romania – in care 52 de ,,strategii nationale” asteapta proiectul de reindustrializare – care sa le asigure directia, indiciile costurilor concrete si sustinerea materiala-financira.Pina atunci, cind vine vorba de strategii – tehnocratii le expun sau le trateaza pur teoretic…
Mulțumesc mult pentru comentariu. Îmi oferă ocazia să extind puțin viziunea, în condițiile în care nu poți să cuprinzi într-un singur text tot ce ți-ai dori. Deci articolul meu nu putea porni de la o strategie de progres general în economia României, trebuia cumva să se concentreze pe tema proiectului unui oleoduct.
De altfel și referirile la strategia energetică au fost expeditive, ca să pot circumstanția și plasa proiectul oleoductului într-un anumit context.
Și, dacă dvs. mi-ați facut un serviciu, cu voia dvs. încerc și eu să întorc gestul și să menționez faptul că nu doar (re)industrializarea României contează în ecuația energetică, deși industria contează pe inputurile energetice într-o proporție semnificativă.
Ideea aceasta este importantă și de aceea am și scris articolul privind ratarea dezindustrializării în Valea Jiului.
Dar reindustrializarea trebuie să ne ducă în viitor, acolo unde modelul energetic va fi mult diferit. Așa vom ajunge la concluzia că mult mai dependente și inerțiale sunt comunitățile, raportat la modelul energetic.
De exemplu, rafinarea țițeiurilor va trebui să urmeze un alt model, care implică în viitor că motorină se va produce mai puțin, dar va mai fi produsă benzină și GPL, dar mai ales derivate pentru chimizare. Comunitățile umane mai au nevoie încă decenii de benzină, GPL și produse din material plastic, la fel și industria. Motorina se pare că va fi, ușor, interzisă în Europa.
Este puțin probabil ca să se mai producă energie electrică din păcură, de exemplu. La fel, este puțin probabil să mai întâlnim modelul de platformă industrială energointensivă și integrată; modelul modular fiind viitorul etc.
Deci, în concluzie:
– avem nevoie de un model strategic pentru economia României, ca economie integrată cu celelalte economii UE (UE e și principalul nostru partener economic, nu?);
– strategia (re)industrializării nu precede ci este modelată în același timp și integrat cu strategia energetică, la fel cum se modelează integrat cu cea de dezvoltare socială;
– (re)industrializarea nu este o cheie de boltă și nu are valoare în sine, ci doar integrată cu un model economic de viitor.
Mulțumesc, toate bune!