Karl Marx a fost un filosof care a vrut schimbarea lumii. Interpretarea ei i se parea insuficienta, o expresie a unei blamabile si, la limita, culpabile nevolnicii. Nu i-a fost de ajuns sa intemeieze o noua filosofie a practicii, a dorit, cum observa candva Louis Althusser, si o noua practica a filosofiei pe care Lenin a imbratisat-o neconditionat. Nefasta formulare leninista – „In filosofie nu exista decat doua partide, cel al burgheziei si cel al proletariatului” – reducea, in chip manicheist, campul ideilor la un pustiitor partizanat (partiinost’), convertea materialismul istoric in materialism isteric. Ajuns la putere, neo-iacobinul Lenin ii prigonea pe filosofi, ii aresta si, in cel mai fericit caz, ii expulza (cazul faimosului vapor al filosofilor pe care s-au aflat Nikolai Berdiaev, Semion Frank, Pitirim Sorokin si atatia alti straluciti exponenti ai gandirii ruse).
Nimeni nu a surprins mai bine paradoxul situatiei epistemice si morale in care s-a plasat Marx decat el insusi atunci cand a scris: ”Filosoful, o parte alienata a acestei lumi, se pune pe sine ca masura a lumii”. Clocotitoare, vibranta, vertiginoasa si amenintatoare, retorica lui Marx era apocaliptica si tocmai de aceea electrizanta. Asemeni lui Nietzsche, Marx a filosofat cu ciocanul criticii radicale. Au tanjit amandoi catre o imposibila revolutie totala (filosoful politic Bernard Yack a scris o carte remarcabila pe acest subiect). „A fi radical, scria tanarul Marx, inseamna a merge la radacina lucrurilor. Iar pentru om, radacina lucrurilor este chiar omul”. Poate ca aici aflam actul de nastere al relativismului etic marxist. Un celebru capitol din primul volum al “Capitalulului” se incheie vituperant si neiertator: “Ceasul din urma al exploatarii capitaliste a sunat. Expropriatorii sunt expropriati”. Este ceea ce-i atrage si azi pe multi dintre cei care prefera sa ignore costurile experimentelor utopice (“exproprierea expropriatorilor”, adica lichidarea proprietatii private, a pietii libere si a pluralismului democratic) cata vreme se regasesc in noile fraternitati sectare. Spectrele lui Marx, despre scria Derrida, continua sa se strecoare prin interstitiile unui univers al derutelor, angoaselor, iluziilor si nevrozelor colective. Mitul “Varstei de Aur” se reincarneaza in exclamatiile “socialismului bolivarian” si in febra fobiilor anti-occidentale si anti-capitaliste (recomand, mai ales in aceste zile, cand “Fratiile Musulmane” devin parte a jocului politic oficial din Egipt, lectura cartii lui Paul Berman, “Liberalism si teroare” aparuta in romaneste in colectia “Constelatii” pe care o coordonez la Curtea Veche).
Azi am tinut prelegerile inaugurale la doua cursuri legate intre ele tematic, diferite insa ca substanta si bibliografii: “Marxism and Post-Marxism” si “Rise and Fall of Communism in the 20th Century”. Pentru primul, vom citi textele clasice precum si excelenta carte a a marelui istoric al ideilor Andrzej Walicki, prietenul lui Leszek Kolakowski, “The Leap into the Kingdom of Freedom: The Rise and Fall of the Communist Utopia” (Stanford University Press, 1995). Vom citi, fireste, capitole intregi din trilogia “Main Currents of Marxism” (aparuta acum complet in romaneste, gratie entuziasmului editurii Curtea Veche). La cel de-al doilea, cartea de baza este “The Soviet Tragedy: The History of Socialism in Russia, 1917-1991″ (The Free Press, 1994) de Martin Malia. Vom citi si istoria concisa a comunismului de Richard Pipes, romanul lui Koestler “Darkness at Noon”, volumul colectiv “The God that Failed” (care sper sa apara anul acesta la Humanitas), cu contributiile lui Koestler, Richard Wright, Ignazio Silone, Gide etc Viziunile lui Pipes si Malia se disting prin modul cum interpreteaza originea tragediei sovietice: pentru Pipes, unul dintre cei mai fini cunoscatori ai traditiei autoritarismului rus, tocmai aceasta persistenta propensiune dictatoriala a fost responsabila pentru compromiterea socialismului. Martin Malia vede lucrurile diferit: socialismul, ca divinizare a unei imposibile egalitati, ca tendinta egalizatoare si uniformizanta a democratiei de masa (lucru anticipat de Tocqueville) a fost cauza principala a distrugerii Rusiei (si nu doar a ei) in experimentul sovietic. Simplu spus: Rusia a distrus promisiunile emancipatoare ale socialismului occidental ori socialismul, estic sau vestic, a distrus Rusia?
Pregatindu-mi prelegerile, am recitit introducerea si primul capitol din Malia (am recenzat cartea in 1995 in “Journal of Democracy”). Regretatul istoric se situa cu tarie impotriva directiilor revizioniste in analiza fenomenului total care a fost sovietismul, insista asupra faptului ca, fara a fi in vreun fel fetisizat, totalitarismul este unicul concept care poate da masura a ceea ce s-a intamplat, ca mult-laudata “history from below” nu poate inlocui “history from above”, ca sovietismul nu a fost inainte de toate o societate, ci un regim ideocratic. Iar ideologia sa, consecventa, coerenta si constrangatoare, a fost rezultatul adoptarii si adaptarii de catre bolsevici a utopiei cu pretentii stiintifice pe care reprezentat-o si o mai reprezinta inca socialismul marxist. Intr-adevar, cum scria Malia, “it was the all-encompassing pretensions of the Soviet utopia that furnished what can only be called the ‘genetic code’ of the tragedy.”
Marx a fost un filosof oracular, a anuntat mileniul, a proclamat iminenta venire a unei revolutii menita sa incheie “pre-istoria” umanitatii (o tema hegeliana discutata intens de Kojève si de straussieni). In termenii lui Voegelin, a incercat imanentizarea eshatonului. Mai toate predictiile sale s-au dovedit false. Proletariatul ca subiect revolutionar absolut a fost mai degraba o entitate fantasmata decat acea Messiaklasse der Geschichte despre care scria inflacaratul tanar hegelian in “Mizeria filosofiei”. Il putem citi pe Marx cu mare atentie, chiar trebuie citit pentru a sti care au fost premisele unei incercari disperate de a “lua cu asalt cerul”. Pan-metodologismul lukacsian, celebrat astazi de Slavoj Zizek si admiratorii sai, nu poate fi despartit de dimensiunea gnostica a utopiei. O utopie in care promisiunile universaliste se ingemanau, rau-prevestitor, cu exaltarea si mobilizarea resentimentului social (reluata azi, aceasta fervoare, de apostolii anti-globalismului). Un important ganditor, din pacate prea putin cunoscut astazi, Franz Borkenau, observa dualitatea intrinseca a doctrinei marxiste, coexistenta pretentiei scentiste la suprafata si a ambitiei milenariste in stratul subiacent, ezoteric. Este ceea ce Malia a formulat cu mare acuitate: “The genius of the system is to express a pseudosalvation religion as a would-be positive science, and to combine the consolations hitherto reserved to the next world with the certitude of scientific knowledge that is man’s supreme intellectual achievement in this one. As Alain Besançon put it: ‘Moses and Saint John … knew that they believed… (Marx and Lenin) believed that they knew’. ”
Intr-adevar, soteriologia marxista nu poate fi inteleasa fara a lua in consideratie ”coaja” pozitivista, algoritmul aparent indubitabil, dupa cum determinismul predictiv, meteorologia istorica, devine inteligibil doar ca exteriorizare a unei asteptari mesianice, a unui ”miez” romantic, infra-rational, intens emotional, nemarturisit si nemarturisibil. Cum a demonstrat Robert C. Tucker, mitul si filosofia sunt indisociabile in gandirea lui Karl Marx, se intrepatrund si ajung in cele din urma sa se confunde. Un alt Karl (Popper) a avut dreptate: Marx nu a fost un prieten al societatii deschise, chiar dimpotriva. A sti sa decantezi ce e viu si ce e mort in gandirea sa, a desparti graul filosofic veritabil de neghina ideologica, iata o provocare care merita luata in seama mai ales atunci cand diversii epigoni ai ultimei ore incearca sa resusciteze tot ceea ce s-a dovedit pierzator, amagitor si nefast in mostenirea autorului “Capitalului”.
Pe blogul meu am publicat un patrunzator text de Valentin Stanga despre marxismiada fara de sfarsit. Il recomand aici cu caldura.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cata vreme NU exista o „dreptate sociala” si un nivel de trai acceptabil ci exista o exploatare a celor multi de catre unii putini(banci, mari companii, guverne totalitare, etc etc) o sa existe nemultumiti. Multi dintre ei o sa fie linistiti, iar unii o sa scrie carti cum a facut Karl :)
Adevarata problema a ideilor lui Karl a fost implementarea lor de catre tirani, tot in folos propriu(se stie la cine ma refer) nu neaparat ideile, oricat de utopice ar fi ele. Utopia nu este rea si nici macar imposibila; mai degraba este nedorita. Cine ar mai putea fi manipulat intr-o utopie??? Cine poate zice ca e incorect sau gresit ca toata lumea sa aiba asigurat un nivel de trai decent prin munca? Ba eu cred ca e mai rau sa zici ca „profitul scuza mijloacele” cum se intampla in ziua de azi … costul acestui „profit” se vede in poluare, distrugerea naturii care o sa duca inevitabil la distrugerea noastra ca specie …
Tehnologii asa zise verzi exista si se pot implementa la scara mondiala(de ex se puteau folosi miliardele de dolari si euro care s-au bagat in banci pt tehnologia „verde”), dar in lumea asta nebuna unde troneaza profitul si profitorii din banci suntem condamnati la poluare…
Concluzia: Bine ca vine 2012 :))))
Mai, Dane!!! Pentru ca boiarul Tismaneanu tine prelegerea aia, incerc eu un raspuns, mai ales ca, desi mai inteleg si cate ceva din dialectul dumisale, eu vorbesc numai limba matale.
Tu spui: Cine ar mai putea fi manipulat intr-o utopie??? Cine poate zice ca e incorect sau gresit ca toata lumea sa aiba asigurat un nivel de trai decent prin munca?
Suna frumos, dar nu asta e esenta comunismului, ‘al imaginat de Marx, ci ceva mai mult si „mai utopic”. Sai aibe fiecare un loc de munca decent, corespunzator pregatirii sau talentelor sale, n-ar fi chiar imposibil, dar nu prea cred ca multi ar accepta sa puna la comun agoniseala.
Mata, om cu capul in nori, esti simpatic si credul si ai putea fi unul care sa faca asta. Dar nici comunistul ala utopic nu-ti garanteaza ca nu vor exista unii care sa profite de cosul obstii. Sau ca un altul, mai cu picioarele pe pamant, va avea incredere si-si va pune de bunavoie avutul la gramada.
Solutia e numai una: doar folosind forta il corectezi pe unul si-l obligi pe celalalt. Uite d-aia comunism fara masuri coercitive nu se poate! Iar domnul Tismaneanu are dreptate! Pentru ca la fel cum un perpetuum mobile este un mecanism utopic, societatea imaginata de idealistul Marx nu poate exista, ea contravenind celor mai elemetare legi ale convietuirii oamenilor.
Ziua buna domnule Tismaneanu.
Va urmaresc scriitura de multa vreme. Si de multa vreme ma abtin sa va scriu stiind ca nu-mi veti raspunde. Dar… am o singura intrebare la care mi-as dori un raspuns sincer. Fara sofisme. Fara fraza sforaitoare si „Compuneri cu cuvinte frumoase”…. fara ascunzisul dupa degetul eruditiei.
De ce intotdeauna puneti (dvs. si multi alti „aparatori” ai „democratiei”) semnul echivalentei intre capitalism (forma economica) si democratie (forma de conducere/organizare) … De ce sugerati ca una fara alta nu se poate….?
Ah… ce mi-ar placea sa pot cunoaste lumea peste 500 de ani … sa vad cat de mult s-au inselat azi aparatorii capitalismului …
Va salut cu respect din utopia bunului simt unde nu exista proprietate.
Nimeni
anonime, in capitalism functioneaza o lege obiectiva economica: cea a cererii si a ofertei. In fapt, ea functioneaza in orice societate, numai ca in utopiile socialiste, ea este ignorata ideologic, economia realizandu-se planificat, rolul de dirigent economic atribuindu-si-l oamenii politici, fie ei talentati ori plescari. Ori pentru a mentine o stare de fapt nenaturala, monopartidismul apare ca inevitabil. Se reprima sau se incearca a se rerima atat concurenta economica cat si cea politica. Altii mai invatati iti pot spune mai multe, eu ti-am spus mai fara degete …
Iar Eminescu spunea, de exemplu:
De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.
@Hantzy
„in capitalism functioneaza o lege obiectiva economica: cea a cererii si a ofertei.” Ah.. manuta invizibila, dumnezeul introdus de Adam Smith… O lege inseamna altceva nu o mana invizibila. Daca e invizibila.. cum e obiectiva?
Nu-l baga pe Eminescu aici… crede-ma ca n-ar fi de acord cu doctrina capitalista… Iar daca tu crezi asta… inseamna ca nu l-ai inteles. (pentru alte lamuri reciteste, rogu-te, Imparat si proletar)
@Vladimir Tismaneanu
Stimate domn, inca mai asteptam raspuns la intrebare pe care v-a adresat-o nimeni.
Marx nu a prezis distorsionarea teoriei lui.
In fond Marx este un idealist trasformat de Engels in forma vulgara.
Unii spun ca aceasta a fost prima distorisionare.
Marx nu aprevazut influienta naturii umane asupra practicii.
Nu a prezis aparitia lui Lenin si Stalin
SI apoi cui ii pasa azi de Marx.Nimeni nu mai vrea sa auda despre primavara de la Praga si nici despre caderea zidului Berlinului.
Marx nu mai este referinta si nici dusman ideologic.
Nimeni nu intrevede o posibila deturnare a democratiei din vest.
Nimeni nu mai cred la o revenire a fascismului.
Si totusi nnimic nu este exclus.
Tentantia este mare.
Pote ca nu mergem spre fascism sau comunism dar oamenii intrevad un nou totalitarism.
Ce nume va lua acesta ?
Nu stim …
Poate se va numi neoMarxism sau neo-capitalism sau pur si simplu democratie originala.
Marx nu a o prezis bolsevismul, dar era constient de riscul mumificarii, a anchilozarii dogmatice a gandirii sale. Cand a implinit 50 de ani si se ridicau osanale „marxismului”, a intervenit spunand ca el nu se socoate „marxist”. Maxima sa favorita era” De omnibus dubitandum est”. Eroul sau cultural era Prometeu, cu tot ce implica acest lucru. Dramaturgii favoriti, ca si la Hegel, erau Eschil si Shakespeare. Intrebat ce-l insufleteste cel mai mult in viata, a raspuns combativ si aspru: „Lupta”. La ceeasi intrebare, hedonistul Engels raspundea: „O sticla de vin de Mosella”.
Bolsevismul a fost un marxism posibil, nu singurul. Dimensiunea autoritara a existat in proiectul originar, dupa cum a existat si una libertara (oricum mult mai putin pronuntata decat, sa spunem, la Proudhon, Herzen ori Bakunin). Probabil ca Marx nu ar fi consimitit la infiintarea unui „partid de avangarda” format din revolutionari de profesie (a scris lucruri dure despre Neceaiev). Bolsevismul s-a inspirat din Marx, dar si din Tkacev, Cernisevski, Pisarev, din impulsul mistic-revoltionar al nihilismului rus. Este important sa distingem intre sursele vestice si cele ruse ale leninismului. Am scris acum cativa ani un eseu despre „Lenin’s Century”. Cred ca voi relua unele idei intr-un text viitor pe acest site.
„Bolsevismul a fost un marxism posibil, nu singurul.”
Sigur, mai este maoismul, pol-potismul, socialismul baathist, Chave(r)zismul, Idi Aminismul, Iliescismul, etc. etc. etc.
Ce rost mai are sa gasesti… pardon, sa cauti „griul filozofic veritabil”… este cumva criza de filozofi? Nu sint suficiente carti de filozofie?
De ce sa nu gasim si griul filozofic in neghina lui Alfred Rosenberg atunci, ca poate a emis si el vreo propozitie memorabila pe linga toate rasismele si idioteniile pe care le-a scris?
Treaba asta cu „salvarea” a ceea ce este „valoros” in Marx a devenit demult ceva suparator si inutil, un fel de ultima farima nostalgica in evolutia unor oameni care altfel au evoluat frumos si s-au trezit de la majoritatea porcariilor in care au putut crede in tinerete.
Multa sanatate, domnule profesor.
Nu ma refeream la diversele versiuni de leninism, ci la directiile social democrate provenite tot dinspre Marx ori la socialismul anti-autoritar al unor Carlo Roselli, Souvarine, Lefort, Castoriadis. Cand Lenin il ataca pe Karl Kautsky cu o feroce virulenta, el stia ce-l desparte de social democrati („social-fascisti” cumi au fost stigmatizati de catre Comintern-Stalintern). Eduard Bernstein a fost si un marxist „lamurit”, pana la un punct putem spune acest lucru si despre Leon Blum. Nu mai vorbesc de un Titel Petrescu ori de un Serban Voinea. In rest, de acord cu Dvs.
Cu bune ganduri,
Vladimir Tismaneanu
Avand in vedere ca Filozofia trateaza problemele fundamentale legate de existenta, cred ca putem spune fara teama de a gresi ca rolul filozofiei este de a se asigura ca unii sa se poata contrazice cu altii fara obligatia de a-i extermina pe cei care se opun. Mai nou, acesta definitie se aplica tuturor, adica oricine este si trebuie sa fie filozof. Alternativa fiind pur si simplu „non existenta” (din cauza Crizei si problemelor de natura morala ce au cauzat-o).
Exemplu practic: drepturile pozitive si confuzia legata de acestea. Mai pe intelesul tutuor: „dreptul la munca”, care nu e un drept ci o libertate. Libertatea de pleca in alta parte daca nu iti convin conditiile, de a nu fi sclavul cuiva.
Urmeaza dreptul la „o viata mai buna”, „dreptul la educatie”, „dreptul la concediu platit”..
Absolut toate ideile gresite din ultimul secol se vor plati foarte scump. Isaiah Berlin (pe care l-ati uitat) a aratat foarte clar de ce.
:)
Sa fim fericiti. Ce se intampla daca comunismul lua la stanga pe Marx si la dreapta pe dumnezeu?
am si eu cateva nelamuriri.
in contextul revolutiei tehnologice care presupune forta de munca tot mai calificata si mai inteligenta, a productivitatii mereu in crestere si promovarii statului minimal ca mijloc de eficientizare si dezvoltare,cum va fi mentinuta pacea sociala,echitatea si accesul paturilor sarace la resurse si educatie?