duminică, iulie 14, 2024

Sala celor 40 și un sărut pentru istorie

Umbrită de nimbul strălucitor al învecinatei Veneții, Padova nu este pe lista „suspecților de serviciu” pentru turiștii care vizitează Italia. Și nici nu știu ei ce pierd… Poate că nu e instagramabilă ca La Serenissima și nici romantică, așa cum e Verona, și ea aflată în apropiere, însă Padova e un oraș al rafinamentului intelectual și artistic, o fostă uzină de mare putere a gândirii europene, loc de unde a început „revoluția” artei renascentiste și loc de veci al unuia din cei mai populari sfinți ai lumii catolice. Universitatea, Capela Scrovegni și mormântul sfântului Anton sunt reperele celor trei mari valori cultural-istorice padovane. 

Și ar mai fi și alte lucruri de menționat, dar, într-o singură zi, cât am avut eu să văd orașul, aceste trei argumente au fost îndeajuns să mă convingă să revin cu proxima ocazie.

***

Universitatea din Padova a fost fondată în septembrie 1222, de un grup de studenți și profesori bolognezi rebeli, care s-au refugiat pe malul Padului – mișcare ce aduce aminte de secesiunea similară a studenților de la Oxford, care în 1209 s-au refugiat la Cambridge. În ambele cazuri, studenții și profesorii lor plecați în exil căutau mai multă libertate academică, un lucru greu de explicat și înțeles la vremea aceea în cea mai mare parte a Europei. De fapt, foarte posibil, acest concept se înțelegea pe atunci doar la Bologna, Oxford, Cambridge și Paris, fiindcă Padova a fost a cincea universitate europeană, în ordine cronologică.

Au fost cam o mie de tineri, cei care în 1222 au pus bazele acestei veritabile republici autonome a studenților, la Padova. Universitatea și-a sporit forțele intelectuale prin valuri succesive de migrații studențești venite din Bologna, în 1306 și 1322, consolidându-și totodată reputația de spațiu al învățării libere. La fel ca la Bologna, studenții padovani aveau puterea de a-și alege profesorii și de a le stabili remunerațiile.

Aula Magna a Universității din Padova, cu blazoane ale foștilor studenți și profesori pe pereți

Bucuroși să știrbească un pic din prestigiul Bolognei, padovanii i-au primit cu brațele deschise pe studenți. Încă din secolul al XIII-lea, orașul alegea patru funcționari, numiți trattatores studii, pentru a supraveghea bunul mers al universității. Autonomia „republicii studențești”, spiritul ei deschis și liber – care se regăsește și în deviza instituției, „Universa Universis Patavina Libertas” („Libertatea padovană completă, pentru toți” – într-o traducere aproximativă) – și sprijinul oferit de comunitatea locală au fost trei dintre ingredientele succesului universității. Astfel, în secolele XV și XVI, universitatea padovană a ajuns una dintre cele mai prestigioase din Europa. Aici au predat savanți iluștri, ca Galileo Galilei, Nicolaus Copernicus sau polimați de talia lui Nicolaus Cusanus.

Pe de altă parte, cu toată deschiderea ei către cunoaștere, universitatea padovană nu s-a deschis și către studenții fără dare de mână. Ba chiar, în anii 1400, introducerea unui sistem de taxe de examinare costisitoare și cutuma unor festivității grandioase la absolvire, a făcut ca studiile la Padova să nu și le permită decât cei foarte bogați. Și la Padova, ca și Bologna, doar câte un student sărac pe facultate era scutit de taxe. Acest regulament a contribuit la o segregare socială a universității, după cum remarcă istoricul Jacques Verger în volumul „Universitățile în Evul Mediu”.

***

Refugiat și eu din aglomerata Veneție la Padova, timp de o zi, m-am pregătit pentru un rendez-vous memorabil cu istoria glorioasă a acestei universități, dar m-am cam dezumflat în timpul turului ghidat, cam lapidar în conținut și cam scurt în timp. Sediul istoric al universității este găzduit de Palazzo del Bo (Palatul Boului), numită așa după hanul care funcționa pe același loc, până la construcția sediului universității, în 1539. Este o clădire renascentistă somptuoasă, cu o curte interioară, Cortile Antico, încadrată de colonade și tapetată cu blazoane ale foștilor studenți și profesori.

Decepția vizitei a fost amfiteatrul anatomic, care să păstrează aproape la fel ca la construirea sa, în 1595. Este cel mai vechi care s-a păstrat și cel care a constituit un model pentru toate universitățile europene, în secolele următoare. Accesul este însă restricționat. Se poate doar arunca o privire spre sală, de la nivelul de dedesubt, prin ovalul strâmt decupat chiar în mijlocul sălii, pe unde erau introduse cadavrele pentru disecție. Vreo 10-12 capete curioase ne-am zgâit de jos în sus spre amfiteatru și cam asta a fost tot. Spre comparație, la Bologna se poate vizita fără nicio opreliște amfiteatrul anatomic, care datează din 1637 și, în treacăt fie spus, e mult mai frumos.

Așa se vede amfiteatrul anatomic, de la nivelul de dedesubt.

Revenind la Universitatea din Padova, pe parcursul turului se mai vizitează Aula Magna, tapetată și ea cu blazoane ale foștilor studenți. Înainte vreme, în Aula Magna era școala de științe juridice, unde a predat și Galilei, al cărui nume îl poartă acum sala. De asemenea, mai este deschisă publicului frumoasa Sala de Medicină, cu mobilier de epocă, și ea împodobită cu blazoane.

Ultimul stop al turului ghidat este Sala celor Patruzeci. Această încăpere își ia numele de la cele patruzeci de chipuri ale unor studenți celebri, pictate pe pereți. Portretele, care nu pretind să fie oglindiri fidele ale trăsăturilor reale, au fost realizate în 1942.

Și aici a intervenit surpriza care e lecuit decepția inițială: printre personajele ilustre zugrăvite pe pereți l-am regăsit pe stolnicul Constantin Cantacuzino (1639-1716), om luminat, autorul primei hărți a Țării Românești, dar care a pus la cale mazilirea nepotului său, Constantin Brâncoveanu. Stolnicul a studiat aici filozofia și anatomia, în 1667-1668. Cantacuzino are și un bust de marmură, în aceeași sală, donat de Academia Română în 1963.

Alt student celebru al cărui portret se află aici este Ștefan Bathory (1533-1586), nobil transilvănean născut la Șimleu Silvaniei, principe al Transilvaniei între 1571 și 1586, ales rege al Poloniei în 1576. Bathory este cel care a fondat în 1581 prima universitate de pe teritoriul actualei Românii, Colegiul Iezuit de la Cluj. El a pus, astfel, bazele unei tradiții universitare continuate, cu ceva sincope, ce-i drept, în ziua de azi, de Universitatea „Babeș-Bolyai”. Nu putem să nu ne gândim că a luat această decizie inspirat fiind de perioada de studenție padovană, despre care nu se cunosc, însă, foarte multe lucruri.

Fresce din Sala celor Patruzeci: Alexandru Mavrocordat, Ștefan Bathory și Constantin Cantacuzino (de la stânga la dreapta). Portretul stolnicului este chiar în spatele catedrei lui Galileo Galilei, astfel că este greu de fotografiat.

Un al treilea personaj din Sala celor Patruzeci care are legătura cu istoria României este Alexandru Mavrocordat (1636-1709), grec din Fanarul constantinopolitan, care a studiat la Padova medicina și filosofia între 1660 și 1663. Întors în capitala imperiului otoman, el a ajuns mare dragoman (translator-șef) al Înaltei Porți, poziție din care a participat la al doilea asediu al Vienei, în 1683, și la tratativele de pace de la Karlowitz, din 1697, prin care Austria a obținut Ungaria (cu pașalâcurile de Timișoara și Oradea) și, de facto, Transilvania. Alexandru Mavrocordat a fost fondatorul dinastiei de domni fanarioți care au ajuns în repetate rânduri în secolul următor să stăpânească în Țara Românească și Moldova.

Tot în Sala celor Patruzeci e păstrată și catedra de la care, potrivit tradiției, a predat Galileo Galilei, între anii 1592 și 1610. Au fost „cei mai buni 18 ani din viața mea”, avea să scrie Galilei, la bătrânețe.

Catedra de la care preda Galilei, potrivit tradiției

La finalul turului, coborând pe o scară monumentală, ultimul student padovan celebru cu care se întâlnesc participanții la vizită este Elena Lucrezia Cornaro Piscopia, întrupată într-o frumoasă statuie. Ea a fost prima femeie care a absolvit o universitate, primind titlu de doctor în filozofie la Padova, în 1678.          

***

Capela Scrovegni, interior

Alt punct de atracție al Padovei este Capela Scrovegni, considerată capodopera lui Giotto di Bondone. Destul de anostă ca arhitectură, este amplasată într-un parc arheologic foarte agreabil, în zona fostului amfiteatru roman. Inițial, capela era parte integrantă din palatul familiei Scrovegni, ridicat pe conturul arenei romane.

Între anii 1303 și 1305, aici, Giotto a dat viață unor fresce care au revoluționat arta europeană. La comanda nobilului Enrico degli Scrovegni, penelul genialului Giotto a țesut pe zidurile laterale o tapiserie de imagini vii, care narează viețile Fecioarei Maria și a lui Hristos, iar pe peretele opus altarului, a redat Judecata de Apoi, cu o forță expresivă care uimește și acum.

Vizitarea capelei se face doar în grupuri și durează o jumătate de oră, din care 15 minute constau din vizionarea unui film explicativ, iar 15 minute este vizita propriu-zisă.

Așadar, drămuiți-vă bine timpul, lăsați aparatul foto sau telefonul deoparte, fiindcă nu aveți decât 15 minute să vă bucurați de geniul lui Giotto, în plenitudinea lui. În loc, mai bine luați un binoclu la dumneavoastră.

Interiorul capelei nu e mare, dar tonurile de albastru de pe cupolă și din fundalul frescelor dau impresia de profunzime și căldură. Eu am simțit de parcă cineva m-a înfășurat în cea mai frumoasă togă din lume, dar, desigur, fiecare gustă arta în propriul fel. De aceea, nici nu insist asupra descrierii frescelor. Luați aminte, însă, la imaginea în care părinții Fecioarei Maria, Ana și Ioachim, se sărută, în fața Porții de Aur a Ierusalimului. Este primul sărut din istoria picturii occidentale post-antichitate. În 1305 era un gest de mare curaj artistic să zugrăvești așa ceva pe pereții unui locaș sfânt.

Sărutul dintre Ana și Ioachim în fața Porții de Aur de la Ierusalim – este prezentat ca primul sărut din istoria artei occidentale

Acest sărut este parte din „revoluția” lui Giotto, primul mare maestru al Renașterii. El a introdus prin frescele capelei Scrovegni un nou nivel de realism, în reprezentarea figurilor umane, distanțându-se de convențiile artistice medievale (sau, cel puțin, asta mi-a rămas mie în minte din filmul explicativ). Capela Scrovegni și alte câteva clădiri cu pictură murală interioară din secolul al XIV-lea au fost introduse în 2021 în Patrimoniul Mondial UNESCO. „Capela Scrovegni este un exemplu de geniu creativ extraordinar (…) care a avut ca rezultat reîmprospătarea tradiției picturii în frescă printr-o nouă descriere a spațiului pictural, o nouă atenție acordată portretizării sentimentelor și emoțiilor umane”, se arată în fișa de înscriere. Prin aceste inovații, Giotto a pus bazele unei noi viziuni artistice, la nivel continental. Începea Renașterea.

***

Înainte de a pleca din oraș, am vizitat și grandioasa bazilică romanică unde se află la fel de grandiosul mormânt al Sfântului Anton de Padova, altă capodoperă renascentistă padovană, da și un crucifix masiv, realizat de Donatello. Biserica e plină tot timpul de pelerini, care vin să atingă cu palmele mormântul sfântului, pentru a-l ruga ceva sau a-i mulțumi.

Mormântul Sfântului Anton

Am plecat, apoi, cu senzația că, într-o excursie de doar o zi, am fușerit orașul. Mai sunt atâtea de vizitat: cea mai veche grădină botanică din Europa, piața publică Prato della Valle, cea mai mare din Europa, sau Piazza delle Erbe/ Piazza delle Frutta, adică o piață alimentară cu existența continuă de 800 de ani…

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Multumiri pentru informatii!
    (Reprosul unora ca in Romania medievala nu au existat universitati, se gaseste in informatia dvs: taxe imense! Universitatile clasice existente in Italia/Polonia erau suficiente pentru fii marii boierimi. Ceilalti tineri… nu aveau capacitatea financiara de a urma cursurile si a da examene. In plus, in centrele enuntate veneau tineri din toata Europa; noi nu aveam suficieti studenti solvabili pentru a deschide noi universitati. In epoca. Vom deschide, cand se vor schimba timpurile si … taxele!
    Poate ca ar trebui vazut fenomenul universitar medieval/modern ca o uniformizare stiintifico-culturala a Europei.)

  2. Felicitari autorului. Descrierea este facuta atent, atractiva ca succesiune de idei, cu detalii pline de semnificatii. Mai asteptem si alte asemenea mici jurnale de calatorie. Ar trebui sa le adunati pe toate acestea si sa le publicati in o editura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bogdan Stanciu
Bogdan Stanciu
Bogdan Stanciu lucrează în comunicare și este doctor în istorie. De formație jurnalist, a activat 25 de ani în presa din Cluj-Napoca. Pentru materialele publicate, a fost recompensat cu mai multe premii, locale și naționale. În 2012 a semnat alături de jurnalistul Tiberiu Fărcaș cartea „Cluj contra Cluj”, despre istoria derbyului local de fotbal, „U”-CFR. În 2023 i-a apărut volumul de reportaje și însemnări de călătorie „Între Schengen și Levant”, la Editura Corint. A vizitat peste 40 de state și toate județele României. Doctoratul l-a obținut la Universitatea „Babeș-Bolyai”, cu o lucrare despre nobilimea românească din Transilvania, notată „Magna cum laude”. Pe Contributors.ro scrie despre călătorii, dintr-o perspectivă istorică și culturală a locurilor vizitate.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro