joi, octombrie 1, 2020

Salvarea memoriei: Omagiu Muzeului Memorial de la Sighet

Se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea Muzeului Memorial şi a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului de la Sighet, un loc care contează enorm în memoria românilor, pentru că acolo a fost, de fapt, mormântul clasei politice româneşti. Importanţi politicieni, importanţi gânditori au fost deportaţi la Sighet, au fost închişi la Sighet şi şi-au găsit acolo sfârşitul. Sighetul reprezintă, astfel, ceea ce istoricul francez Pierre Nora numeşte „un loc de memorie”. Sighetul este un loc de memorie şi este un loc de pelerinaj, un pelerinaj solemn, un pelerinaj sobru şi un pelerinaj lucid.


Trebuie lăudată şi nu am destule cuvinte pentru a lăuda cum trebuie iniţiativa celor care au pornit Memorialul de la Sighet, a Fundatiei „Academia Civica”, care nu este, pur şi simplu, un muzeu memorial, dar este, în acelaşi timp, un loc în care se cercetează, un loc în care vin tineri din România, pentru a participa la şcolile de vară. Lucruri extrem de importante, pentru că păstrarea şi salvarea memoriei nu înseamnă, pur şi simplu, instituirea unui muzeu, a unui spaţiu care, până la urmă, nu este neapărat unul viu, ci discuţia, dialogul, conversaţia, interiorizarea lecţiilor legate de ceea ce a reprezentat experienţa totalitară, „universul concentraţionar”, cum l-a numit Albert Camus. Salvarea acelei etici a neuitării, despre care a scris atât de frumos Monica Lovinescu şi pe care au susţinut-o Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Noël Bernard, Vlad Georgescu, marile figuri ale „Europei Libere”. Şi, de asemenea, evident, trebuie amintit rolul unui Ghiţă Ionescu care a scris prima lucrare, care a devenit clasică, de istorie a comunismului românesc.

Aş vrea să menţionez aici rolul Anei Blandiana şi a lui Romulus Rusan, care au fost, de fapt, dinamul, au fost forţa vie care a ţinut acest proiect, care părea, la început, un proiect fără speranţă, pentru că nu a existat niciun fel de sprijin din partea partidului guvernamental care, la vremea respectivă, era „Partidul Mare” din România, partidul lui Ion Iliescu şi Petre Roman la început, PDSR, după aceea, tot a lui Ion Iliescu, diversele încarnări ale FSN-ului. Nu a existat, de fapt, un sprijin pentru Sighet.

Nu vreau să fac aici o analiză a relaţiei dintre Sighet şi opoziţia democratică din România trebuie salutat faptul evident că Emil Constantinescu, ca preşedinte al României, a trimis un important mesaj anticomunist care a fost citit la Sighet, după cum Sighetul este legat şi de condamnarea comunismului, în decembrie 2006, de către preşedintele Traian Băsescu.

Aş menţiona, în acest sens, faptul că domnul Romulus Rusan a fost membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Şi că experţi de la Sighet, să menţionez aici numele lui Robert Furtos, al Ioanei Boca, au fost printre cei care au lucrat la scrierea Raportului Final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Este extrem de important faptul că, în 2013, Memorialul de la Sighet şi-a deschis o extensie la Bucureşti. România nu are în Bucureşti sau nu avea, până acum, un muzeu al experienţei comuniste. S-a spus uneori că aş diminua importanţa Muzeului de la Sighet. Nici vorbă de aşa ceva. Pentru mine Sighetul reprezintă un punct crucial al memoriei antitotalitare româneşti şi acest lucru nu ştiu cum să-l subliniez mai pregnant.

Este important ca şi în Bucureşti să existe un asemenea loc şi cred că extensia Muzeului de la Sighet este exact embrionul, punctul pe care poate fi grefat un asemenea muzeu. Filosofia Muzeului de la Sighet nu este o filosofie a vendetei, este o filosofie a cunoaşterii. Este o epistemologie, dacă vreţi, a asumării trecutului totalitar. Din acest punct de vedere, Sighetul se poate compara cu muzee similare, cum ar fi Casa Terorii, de pildă, de la Budapesta sau muzee de la Varşovia, din Ţările Baltice şi aşa mai departe.

Sighetul, mi se pare mie, răspunde imperativelor Declaraţiei de la Praga care a fost iniţiată de regretatul preşedinte al Republicii Cehe, Václav Havel, de Vytautas Landsbergis şi de preşedintele actual al Republicii Federale Germania, pastorul Joachim Gauck, în sensul că este nevoie de o, nu neapărat o unificare, dar de o convergenţă a memoriilor europene. Memoria, pe de o parte, a totalitarismului nazist, a Holocaustului, şi memoria GULAG-ului, memoria tragediei absolute, care a fost, în egală măsură, cu Holocaustul, tragedia impusă de comunişti în lumea pe care au dominat-o şi, până la un punct, în anumite zone ale lumii, în Asia şi în America Latină, în Cuba, continuă să o domine.

Ultimul punct, pe care aş vrea să îl ating, în acest scurt omagiu, pe care îl aduc celor care au făcut şi fac posibilă experienţa de memorie, experienţa anamnestică de la Sighet, este faptul că ei au accentuat dimensiunea comparativă. Nu este, pur şi simplu, o experienţă parohială, o experienţă provincială, o experienţă monadică, care se reduce la ceea ce s-a petrecut în România, ci în sălile de la Sighet vizitatorii, studenţii şcolilor de vară pot vedea, de fapt, fenomenologia luptei pentru libertate în întreaga Europă de Răsărit, sunt săli acolo şi panouri despre ce s-a petrecut în Ungaria, despre revoluţia maghiară, despre primăvara de la Praga, despre rolul posturilor de radio occidentale în distrugerea comunismului şi rolul papei Ioan Paul II şi aşa mai departe. Deci însuşi faptul că, de-a lungul anilor, şi am fost şi eu onorat să fiu invitat la Sighet şi să pot vorbi acolo, cred că era în 2008, însăşi faptul că, de-a lungul anilor, la Sighet, au fost prezenţi cercetători nu numai din România şi evident trebuie să amintesc aici rolul extrem de important al academicianului Alexandru Zub care a participat, cred că, în fiecare an, la evenimentele de la Sighet, dar şi cercetători din străinătate, în primul rând, rectorul şcolii de vară, Stéphane Courtois, istoricul francez care a fost coordonatorul „Cărţii negre a comunismului: Crime, teroare, represiune”. Să-l amintesc acum pe regretatul Leon Volovici, cu care m-am întâlnit în 2008, la Sighet, a venit acolo să vorbească şi aşa mai departe, o serie de oameni foarte importanţi care au participat la evenimentele de la Sighet, au vorbit la Sighet, au ţinut prelegeri la Sighet. Evident, istoricul Dennis Deletant, unul din cei mai importanţi analişti ai comunismului românesc, toate aceste lucruri au accentuat dimensiunea internaţională şi comparativă a Sighetului.

Deci, la 20 de ani de la înfiinţarea Muzeului Memorial de la Sighet, deopotrivă muzeu si monument memorial, nu pot decât să urez să fie multe, multe decenii care să urmeze şi să aibă parte de recunoaşterea pe care o binemerită.

Text transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/article/25048151.html

Despre Muzeul Memorial de la Sighet:

http://www.memorialsighet.ro/

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. da, Sighet, memoria ca forma de justitie. doar ca e trist. dupa singe si oase frinte, o romanie ingenuncheata si umilita inca odata de urmasii calailor. cine stie. poate ca exista Dumnezeu. creierele tarii s au imprastiat in cele patru zari. generatia ramasa (pierduta) de spalati la minte, rahitica mental, este neputincioasa si incapabila de a intelege demnitatea celor care au murit la Sighet si n alte locuri.

  2. Data fiind contrarevolutia fesenista, realizarea Memorialului de la Sighet e un miracol.
    Totusi, a incepe cu Sighetul si Râmnicul Sarat pare un fel de a aprecia ca sub nomenclatura bolsevica a patimit doar nomenclatura burghezo-mosiereasca, cea nu intotdeauna fara pacate, de unde si un fel de raceala a marelui public. Dezinteresul masilor largi populare pentru asa critica muzeala a bolsevismului mai este alimentat si de a nu a avea inca Memorialele lesne accesibile din Capitala (ungurii au in Budapesta Casa Terorii): la Jilava (Fortul 13), la Pitesti (Reeducarea) si la Canalul Mortii. Exista chiar un fel de complicitate gazetareasca si politica la privatizarea unor firme de constructii in chiar spatiile Reeducarii de la Pitesti.

  3. As adauga un fragment
    „Memorialul Sighet – un drum nu numai spre trecut, ci şi spre viitor” „”„- semnat de” Ana Blandiana:

    „Există o mare singurătate în destinul poporului român şi există o insuportabilă tăcere.

    Memorialul de la Sighet se naşte din credinţa că

    această singurătate trebuie să înceteze.

    Şi ea nu poate înceta decât dacă tăcerea încetează””

  4. În ziua de 9 martie la Moscova au avut loc funeraliile lui Iosif Vissarionovici Stalin. Bucureştiul îşi aducea şi el ultimul omagiu, deşi „cei mai iubiţi fii ai săi” aveau să fie în capitala Uniunii Sovietice. Mai mult, suflarea din întreaga ţară urma să se oprească în semn de respect, timp de trei minute, începând cu ora 11. „…Se va întrerupe circulaţia trenurilor, tramvaielor, automobilelor şi altor vehicole, precum şi a pietonilor din oraşe” (Hotărârea C.C. al P.M.R. şi a Consiliului de Miniştri al R.P.R., în Scânteia, nr. 2 603/9 martie 1953, p. 1).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

De ce e Bucureştiul altfel

Capitala României e cea mai mică (spaţial) metropolă importantă din regiune: oraşul se termină imediat după blocuri. Limitarea extremă crează probleme importante...

Ce-i de înţeles când se votează în municipiu USR-Plus iar în sat un primar PSD mort. Lecţii pentru 6 decembrie

Dincolo de anecdotică, alegerile locale aveau de răspuns la două mari întrebări, decisive şi pentru parlamentarele din 6 decembrie. Prima: mai persistă...

What is next sau cum să citim rezultatul alegerilor locale prin ceața declarațiilor politicienilor?

Votul e adesea pasiune, rareori rațiune. Cel de ieri a fost un amestec destul de echilibrat de rațiune și pasiune.

Cum se stinge un sat în România

Satul Șirnea din comuna Fundata, județul Brașov este deja bine cunoscut de publicul românesc. Imagini feerice din acest sat de munte circulă...

Ce scot din tomberon Realitatea Plus și Antena 3

O dată cu toamna sosesc și grile noi la televiziunile românești. Totodată campania electorală e în toi, iar televiziunile de știri au...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.