vineri, martie 29, 2024

Salvaţi institutul Cantacuzino?

Astăzi oameni de ştiinţă ies cu o cruce de carton în stradă şi îşi strigă neputinţa, umiliţi, batjocoriţi de guvernul Ponta, care le-a distrus orice şansă de a trăi fie şi dintr-un salariu de mizerie. Noi n-am furat, dar suntem condamnaţi, spun aceşti oameni.

În timp ce mai marii ştiinţei româneşti îşi ronţăie liniştiţi în Academie şi Universităţi salariile grase direct de la buget. Din funcţii care nu implică nici o responsabilitate pentru ce se întâmplă în România, doar de a le fi lor bine ?

Astăzi unii mai speră că ţara există şi pentru ei, afişează un steag în numele căruia au rămas aici.

În timp ce intelectualii ţării au adormit în indiferenţă, ei se ocupă de întrebări mari, profunde, viitorul copiilor noştri, viitorul omenirii. De ce alege lumea religia în şcoli ? Nu cumva şi din disperare, domnilor Academicieni, Profesori ?

De prezent nu se ocupă nimeni. Voi nu aveţi nici o responsabilitate ? De ce aţi tăcut, de ce taceţi ?

Prezentul este rezultatul unei uluitoare iresponsabilităţi civice de ani, toate cadrele didactice din universităţi au fost mulţumite cu puţinul avut pentru predare, cei din institutele academiei la fel cu ce le vine fără competiţie, nimeni nu au protestat la reducerea drastică a bugetelor cercetării, şi au tăcut când celor care protestau li s-a pus pumnul în gură. Acum tinerii pleacă pe capete, iar revenirea la o activitate intensă de cercetare va dura ani de zile.

Mi-a plecat un postdoc din echipă acum două săptămâni şi un doctorand a renunţat la doctorat, în condiţiile în care nu s-a deschis finanţarea pe 2015. Iar rectoratul a tăiat banii la cercetătorii în cumul pe cercetare încă din ianuarie. Iar în februarie cu mari eforturi s-a reuşit să fie plătiţi cei cu baza rămaşi, între care un director de proiect în derulare reintegrat din Germania cu Marie Curie. „De ce m-am întors, Doamne, din Germania ?” În fiecare an, acelaşi scenariu. Până când ?!

Universităţile supravieţuiesc cum pot în timp ce Ponta şi gaşca lui ne batjocoreşte pe toţi.

Suntem o adunătură de laşi.

Cum ne-am aşternut aşa dormim.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Adevarul este incontestabil. Statistic este dovedit (si astept omul cu statisticile paralele si concluziile tangentiale), ca o ora pe saptamana este cauza calitatii slabe, a rezultatelor alegerilor locale si parlamentare, a incertitudinii viitorului.

    De fiecare data cand vad mai multi oameni care se inhama la acelasi jug, care trag pentru binele comunitatii, care se unesc si lupta pentru ceva bun, imi vine sa ma ridic in picioare si sa aplaud.

    De data aceasta imi dau basca (de pupator de moaste) pe spate si ma scarpin mirat.

  2. Ei, dar cui trebuie Stiinta! La ce ar folosi?
    Tocmai ce s-a intors un cunoscut din Olanda si incerca sa ne povesteasca despre civilizatia obtinuta prin Stiinta si Cercetare aplicata. Aeroportul Schiphol cu check-in automat, cu scanare automata a cartii de identitate, a biletului, predarea automata a bagajului. Apoi autobuzele fara sofer – Automated Road Vehicles. Bun, traficul din Amstedam, cladirile si infrastructura sub nivelul marii, motorul si utilitatile masinilor Mercedes, toate aceste realizari obtinute numai pe baza Stiintei si Cercetarii.

    Uneori ma intreb daca cei care decid finantarea Cercetarii au iesit vreodata afara din tara si din Bucuresti! Daca au calatorit cu avionul pe alte aeroporturi si in alte orase unde Stiinta chiar este folosita in viata de zi cu zi! Daca stiu sa foloseasca FaceBook-ul (tot stiinta aplicata), daca si-au cumparat iPhone sau Samsung. Daca stiu cum functioneaza telefonia mobila si daca inteleg ce inseamna modularea unei unde electromagnetice. O, dar poate este prea mult! Oare inteleg ei modul de functionare al telecomenzilor de la TV-ul de acasa (uneori sunt 2, una pentru TV si una pentru decodorul de cablu. de ce sunt 2 si nu e deajunsa doar 1?) Dar oare isi inteleg toate facilitatile masinilor pe care le conduc si ale tuturor aparatelor pe care le au in casa? Inteleg ei oare ce inseamna ABS si EBD si stiu exact cum functioneaza? Ce este microunda si de ce mancarea nu se incalzeste uniform in cuptorul cu microunde?
    De fapt nici nu trebuie ei sa stie toate acestea, trebuie doar sa respecte si sa recunoasca importanta utilitatilor functionale obtinute prin Stiinta si Cercetare aplicata! Occidentul nu mai traieste in Evul Mediu! Din cate se pare, Ro a ramas blocata acolo!

    Stiinta si Cercetarea nu este numai despre a inventa ceva nou. Sau despre a trimite noi, romanii, un satelit pe Marte (cred ca am putea-o face daca am avea banii necesari!). Este si despre a intelege la nivel teoretic si de a stapani la nivel experimental cele mai noi descoperiri si cercetari. Si de a aduce o contributie cat de mica la imbunatatirea acestor dispozitive.

    Este trist, foarte trist ceea ce se intampla la Institutul Cantacuzino. Unii oameni pur si simplu nu au cum sa inteleaga importanta unui medicament, a unui vaccin sau a vreunui tratament. In Ro oamenii inca se mai „oblojesc” cu frunze de patlagina, doctorii inca ne mai sugereaza un ceai de coji de ceapa la gripa, un om bolnav de cancer nu are alta sansa decat rugaciuni, post si tratament naturist. Ih, Evul Mediu timpuriu!

    Nu suntem o adunatura de lasi. Pur si simplu suntem o adunatura de supravietuitori!

  3. Existenta si functionarea Institutului Cantacuziono ca si a unor fabrici de medicamente sunt problema de securitate nationala. Trebuie sa fie prinse in sistemul de securitate nationala, finantate de stat si in subordinea CSAT.

    • Total de acord. Însă problema Institutului nu trebuie decuplată de cea a cercetării în ansamblu, altminteri va fi izolată şi lichidată fără nici o remuşcare de către cei cu interese legate de terenuri şi industria farmaceutică, din câte am auzit.

      gânduri bune,

  4. Domnule Iordache, din ce cunosc de la o persoana din interior, institutul Cantacuzino are ghinionul de a fi asezat pe o bucata de teren extrem de valoroasa dpv imobiliar. Exista de cel putin 5 ani planuri de desfiintare a Institutului, dar este posibil sa fie mult mai multi.
    Din pacate, asa-zisele elite care ne conduc sunt de fapt o gasca mare de mafioti ciorditori. Trebuie vazut cine sunt indivizii care vor sa distruga institutul pentru a-i lua terenul si dusa lupta contra acestora si a slugilor pe care le au pana la nivel de Guvern.

    • Am au auzit şi eu astfel de zvonuri, şi nu de acum, ci de mai multă vreme, de la colegi care au lucrat în Institut. Dacă ştiţi lucruri concrete nu ezitaţi să semnalaţi DNA, cu siguranţă vor reacţiona.

      gânduri bune,

  5. Ponta a spus ca se ocupa, e drept ca nu a zis in ce sens. A mai zis de niste ore de sport in plus, introducerea sahului ca disciplina scolara optionala. Parca mai era inca o propunere. Au fost de bun simt asa, nu erau multe, nu erau peste poate si erau bune. Da a facut ceva din ele ?

  6. Politicienilor nu le pasa nici de educatie, darmite de Institutul Cantacuzino. De ce le-ar pasa? Isi trimit copiii la studii in strainatate iar bani de vaccinuri importate se gasesc, nu-i bai.
    Pe mine ma revolta la culme ce se intampla in Romania cu educatia si cercetarea. Am doi copii mici si nu mi-e indiferent unde si cu cine vor invata. Nu vreau sa-i vad plecati in strainatate. As fi putut pleca si eu dar daca plecam toti, cine mai ramane aici? Pensionarii si asistatii sociali? Si ce urmeaza? Azilul Romania, inconjurat de baraci insalubre?
    Singurul lucru pe care-l putem face este sa nu mai acceptam tacuti aceste mizerii. Orice articol pe aceasta tema este binevenit. Poate va fi resuscitat interesul public si nu vom avea tristetea sa desavarsim, dupa 70 de ani, campania de exterminare a intelectualitatii romane inceputa de comunisti dupa razboi.

  7. Daca justitia functioneaza poate ca vine si vremea cercetarii. Eu as fi pus umarul acum cativa ani, pe valul reformelor lui Funeriu, dar acum este prea tarziu. Stiu ca suntem acuzati ca e si vina noastra, a romanilor din afara, din pacate iata ce se petrece in general: fiecare roman din afara vede ca se deschid mici ferestre in profesia lui care i-ar permite intoarcerea in tara, insa ferestrele se inchid foarte repede, nu inainte ca multi din cei intrati sa fie vazuti zburand afara. Nu fiecare roman dn afara isi permite asemenea aventuri, de fapt cei care si le permit nici nu sunt cei mai potriviti pt a ajuta tara. Si asa se face ca totul se intoarce la liderii politici, si de la ei la alegatori. Pe mine m-a durut cel mai tare in 2012 nu lovitura la statul de drept, cat faptul ca foarte putini romani, inclusiv prieteni, inclusiv parinti ori profesori, au fost indiferenti ba chiar bucurosi cand reformele lui Funeriu au picat. O lovitura politica se poate corecta, dar prostia oamenilor nu se va vindeca niciodata. Este pacat ca nu sunt criticati mai des romanii obisnuiti, pe acest forum si in general in Romania, „oamenii de bine” ies mereu cu fata curata dar au de fapt niste fetze foarte murdare.

    • Vă mulţumesc pentru intevenţie. Da, avem nevoie de un nou Funeriu, ceva mai înţelept în a atrage majoritatea comunităţii academice de partea sa.

      gânduri bune,

  8. Nu v-ati pus problema ca sunt prea multe buzunare de hranit, din bugetul de stat?
    Sau cine stie, daca milioanele alocate platii salariilor a 4200 profesori de religie sau construirii Catedralei Neamului nu erau totusi o investitie mai buna in salariile cercetatorilor de la Cantacuzino sau dotarii cu cladiri si laboratoare moderne?
    Bugetul chiar pentru politicieni nu e ca si pestele din parabolele biblice care sa se inmulteasca si imparteasca la toti. E o cantitate limitata de bani.

    • Nu stiu care este bugetul alocat religiei, il aveam undeva. Ne putem gandi si la:
      – Banii trimisi cu dedicatie catre firmele de casa (nu le insir sa nu divagam) prin licitatii « publice »
      – Transalpina
      – Arena Nationala
      – Banii nerecuperati de ANAF (vezi cearta Ponta-Kovesi)
      – Borduri si panselute
      – Cate si mai cate

      Nu inteleg logica prin care sustineti ca din banii alocati religiei se va rezolva problema sanatatii, a cercetarii, poate si a apararii. Nu discut despre necesitatea unei linii bugetare, asa am putea discuta despre sport, arta, etc. Discut despre lógica.

      Nu inteleg cui foloseste toata aceasta tevatura care face ca societatea sa ignore si mai tare subiecte importante.

  9. Toti cei ce au incalcat legea prin fapte facute cu 10, 5, 3 sau 2 ani in urma, au o maaare sabie ascutita deasupra capului, atarnata de un fir de par. Cand faceau faptele, sabia parea mica-mica si nu o luau in seama. Faptele sunt comise si dosarele sunt cladite. Ca si dum, cred ca le va veni randul tuturor celor ce si-au batut joc de oameni. Le va veni randul si celor ce au contribuit, cu rea intentie, la distrugerea unui institut sau a cercetarii romanesti. Se cere doar un pic de rabdare, fiindca Justitia are ambele maini ocupate cu alte prioritati, deocamdata.

    Pot doar banui ca, in afara de „rechinii imobiliari” si anumiti producatori straini de medicamente ar putea avea interese, atunci cand vine vorba de cercetare sau de un producator autohton de vaccinuri.

    • Vă mulţumesc pentru comentariu. Şi eu sunt optimist. Tunurile din zona cercetării sunt de ceva mai mică amploare decât cele din economie, dar au afecte distructive mai mari pe termen lung, pentru că afectează un sector cu implicaţii enorme asupre formării oamenilor. Şi eu cred că va veni vremea destructurării acestor reţele de corupţie.

      gânduri bune,

  10. Din pacate politicienii nu inteleg importanta Institutului Cantacuzino decat atunci cand au nevoie si-l cauta. Nu au cum sa constientizeze, deoarece nu lucreaza in mod direct cu virusuri si bacterii. Daca acestea raman inerte fara sa isi modifice structura devenind rezistente la antivirale/ antibiotice atunci, din punctul lor de vedere, este ok. Din pacate nu e asa. Bacteriile au devenit din ce in ce mai rezistente la antibiotice si nu raspund la tratament. Fara o monitorizare atenta riscam sa traim in haos. Institutul Cantacuzino pe langa cercetare fundamentala inseamna sanatate publica. Asta nu se intelege sau in mintea unora notiunea de sanatate publica nu exista. Ce facem in caz de epidemie/ pandemie? Stam cu mana intinsa, in timp ce oamenii pregatiti in acest sens someaza? De ce trebuie ca unii sa distruga intr-o secunda ce altii au construit in zeci de ani? Un specialist in microbiologie nu se formeaza peste noapte. Pe langa teorie are nevoie de practica si toate astea in folosul comunitatii. Pe langa stabilirea unui diagnostic corect, societatea are nevoie de tratament pentru infectii greu de tratat. In Romania s-a ajuns sa aruncam foarte usor, la groapa de gunoi, 94 de ani de munca in folosul si salvarea comunitatii. Acum, in momente critice, insusi Institutul Cantacuzino are nevoie de ajutorul nostru, al fiecaruia pentru ca el sa poata salva si alte vieti ( cel putin 100 de ani de aici incolo). Daca in trecut au existat oameni vizionari as vrea sa cred ca exista si acum. Ceea ce a lasat ca mostenire profesorul Cantacuzino trebuie sa ramana, sa se dezvolte si de acum incolo. Trebuie sa tinem pasul cu microorganismele. Daca unele au disparut de pe teritoriul Romaniei nu inseamna ca au disparut de tot. Reapar cand nu te astepti. Supravegherea e la fel de importanta ca si productia. Cercetare, sanatate publica, productie, educatie toate, intr-un cuvant, inseamna INSTITUTUL CANTACUZINO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro