Rolul Uniunii Europene este, în cea mai mare parte, acela de a liberaliza, reglementa și armoniza piața unică europeană. Statele membre și-au păstrat controlul asupra prestațiilor sociale, care includ alocațiile familiale, ajutoarele sociale, indemnizațiile, sănătatea publică, bugetul și fiscalitatea, toate instrumente folosite adesea pentru asigurarea popularității în rândul votanților. Uniunea dispune astfel de puține mijloace pentru a răspunde nevoilor imediate ale cetățenilor săi, precum cele legate, de exemplu, de ocuparea forței de muncă, protecția socială, reglementările macro-economice.¹
Sănătatea publică
Astfel, sănătatea publică este o competență națională, guvernele statelor membre fiind cele care trebuie să asigure accesul cetățenilor săi la asistență medicală. Competențele Uniunii Europene în acest domeniu sunt restrânse, fiind definite în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Articolul 168 (pp. 122-124).
Uniunea are astfel rolul de a sprijini, coordona sau completa acțiunile statelor membre. Ducerea la bun sfârșit a obiectivelor comune, punerea în comun a resurselor și sprijinul acordat guvernelor în abordarea provocărilor comune, precum pandemiile, bolile cronice, impactul creșterii speranței de viață asupra sistemelor naționale de sănătate, sunt parte din acțiunile aflate la îndemâna autorităților europeene.
Politicile din domeniul sănătății asupra cărora Uniunea Europeană are capacitatea de a acționa sunt (a) prevenirea, unde accentul este pus pe stilul de viață, unul care ar trebui să fie mai sănătos și mai activ, (b) accesul la asistență medicală, indiferent de venitul financiar, sex, etnie etc., (c) amenințările la adresa sănătății cetățenilor europeni prin ralierea statelor membre în jurul unor măsuri comune, (d) sănătatea persoanelor în vârstă și (e) promovarea sistemelor de sănătate sustenabile și a noilor tehnologii.
Plecând de la categoriile anterior enunțate, există o serie de acțiuni specifice Uniunii Europene. Astfel, uniunea reglementează și standardizează produsele și serviciile de sănătate la nivelul Uniunii Europene, de exemplu, în ceea ce privește medicamentele, tehnologiile medicale, incluzând aici atât aparatura medicală, cât și testele de diagnosticare, precum și servicile de eSănătate. În același timp, și siguranța pacienților europeni face parte din acțiunile uniunii, având ca exemplu în acest caz directiva privind drepturile pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere.
De asemenea, Uniunea Europeană pune la dispoziție instrumente prin care să determinine statele membre să coopereze și să identifice cele mai bune practici, precum activitățile de promovare a sănătății, gestionarea factorilor de risc sau a sistemelor de sănătate și a bolilor. Tot în contextul acțiunilor Uniunii Europene se încadrează și finanțarea proiectelor de sănătate prin intermediul Programului de Sănătate al Uniunii Europene. Acest instrument de finanțare are rolul de a sprijini cooperarea între statele membre, dar și activitățile dedicate sănătății publice la nivelul Uniunii Europene.
Prevenirea și gestionarea bolilor
Prevenirea bolilor este una dintre cele mai importante priorități ale Comisarului european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, Vytenis Andriukaitis. Uniunea Europeană desfășoară numeroase activități în acest sens. Un astfel de exemplu este etichetarea produselor alimentare, ce îi ajută pe consumatorii europeni să fie informați în legătură cu ceea ce mănâncă. O altă măsură este cea de prevenire a cancerului de sân și cel colorectal prin programe de screening la nivelul Uniunii Europene. Și punerea în comun a resurselor și informațiilor între statele membre are rolul de a preveni și gestiona bolile. Promovarea unui stil de viață sănătos și activ, prin încurajarea guvernelor, organizațiilor non-profit și industriilor să colaboreze pentru a încuraja cetățenii să-și îmbunătățească stilul de viață este o astfel de măsură. De menționat sunt și eforturile de combatere a fumatului printr-o legislație mai stringentă privind produsele din tutun, promovarea acestor produse și sponsorizările venite de la companiile de tabac.
Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC)
Uniunea Europeană ajută guvernele statelor membre să răspundă mai eficient amenințărilor grave la adresa cetățenilor europeni, amenințări care afectează mai multe țări, cum este și cazul bolilor infecțioase. Autoritățile europene sprijină coordonarea mai eficace a răspunsului, de exemplu, prin achiziționarea comună a vaccinurilor sau a altor medicamente.
Un rol important în coordonarea acestor măsuri îl are și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), cu sediul în Stockolm. Acesta evaluează amenințările emergente, astfel încât Uniunea Europeană să poată răspunde imediat. Centrul adună informații despre amenințările curente și emergente, lucrând cu omologii naționali pentru monitorizarea bolilor pe întreg teritoriul Uniunii Europene, dar nu numai.
Medicamentele și tehnologiile medicale
Toate medicamentele comercializate în Uniunea Europeană sunt aprobate la nivel național sau la nivelul Uniunii înaintea introducerii pe piață. Acestea sunt monitorizate pe tot parcursul existenței lor pe piața comună. În cazul unor riscuri pentru pacienți, se iau măsuri rapide: comercializarea este suspendată sau avizul de punere pe piață este retras. Comisia Europeană, autoritățile naționale și Agenția Europeană a Medicamentului au toate un rol în acest proces.
Și în cazul dispozitivelor medicale, Uniunea Europeană reglementează punerea acestora pe piață printr-o serie de noi reglementări a dispozitivelor medicale și a dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro, adoptate în Mai 2017.
Tratamentul în alte state membre
Cetățenii Uniunii Europene au dreptul la tratament în alte state membre pe baza directivei privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere. Această directivă încearcă să (a) înlesnească cooperarea și schimbul de informații între autoritățile naționale privind calitatea și standardele de siguranță în sănătatea publică, (b) recunoașterea prescripțiilor în alte state membre și (c) perfecționarea cadrului de funcționare a rețelelor europene de referință (ERNs) – centre de expertiză specializate în care specialiști din domeniul sănătății din Uniunea Europeană împărtășesc cele mai bune practici.
Concluzie
Deși acțiunile Uniunii Europene sunt restrânse, dat fiind cadrul de funcționare al proiectului european, instituțiile europene se implică în prevenirea bolilor, accesul la asistență medicală, amenințările la adresa sănătății cetățenilor europeni, sănătatea persoanelor în vârstă și promovarea sistemelor de sănătate sustenabile. Un exemplu în acest sens este și inițiativa Comisiei Europene, împreună cu Observatorul European și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, de a lua pulsul “Stării de Sănătate a Uniunii Europene”. Raportul “Sănătatea pe scurt: Europa” este însoțit de 28 de profiluri de țară în domeniul sănătății, care analizează provocările, dar și punctele forte, din cadrul sistemelor europene de sănătate.
Articol parut pe site-ul EUROPULS
NOTE_______________
¹ Andrew Moravcsik, “Federalism in the European Union: Rhetoric and reality” in Kalypso Nicolaïdis, Robert Howse (ed.), The Federal Vision: Legitimacy and Levels of Governance in the United States and the European Union, Oxford University Press, Oxford, 2001, pp. 161 – 190.
E. Macron vrea o intergarea mai profundă și mai rapidă cu unele state /ZE. Vom vedea dacă va reuși. Domeniul asigurărilor sociale este un țel al conceptului francez de integrare mai pronuntată. Budgetul de peste 2% din BIP ZE, deci 200 miliarde Euro pe an separat budgetul de 150 miliarde al UE.27, cerut de E. Macron nu are șanse mari de realizare. In Olanda e putin probabil că va obține sprijin. La Viena cancelarul Sebastian Kurz a declarat deja că nu acoperă golul (12 miliarde Euro pe an) din budgetul UE.27 după 2020 lăsat de britanici.
… „ … Astfel, sănătatea publică este o competență națională, guvernele statelor membre fiind cele care trebuie să asigure accesul cetățenilor săi la asistență medicală. Competențele Uniunii Europene în acest domeniu sunt restrânse,… „..
Competența națională pentru România în demeniul sănătății (e în afară de ZE) rămîne valabilă indiferent ce se întîmplă cu proiectul francez UE.27 cu două viteze. Invățămîntul și sănătatea trebuie să primească prioritate la budget indiferent de guvernul la cîrmă.
Fără medici și dascăli bine plătiți ce se va întîmpla?
La centenar tinerii români părăsesc țara!
Lipsa banilor ar putea sa dea un impuls cooperarii mai stranse. De exemplu in loc sa ai 28 de agentii care certifica medicamente, ai putea avea doar 1, eu cred ca exemple pot continua. E vorba si ca vei putea vinde mai usor produse medicale, cu acelasi standar. Mai mult daca standardul e bun ar putea impune standarde si la nivel mondial, cum s-a intamplat cu GSM, din, etc. Va asigur ca olandezii vor vota pentru daca lor le raman mai multi bani, sau daca castiga ei mai multi bani.
Amsterdam Olanda a primit 2018 Agenţia de medicamente UE (se mută de la Londra). Milano Italia contestează. UE e încă restrictivă în genetică. UK, China vor face ce doresc, fără restricţii etice. Molekularbiologie biologia moleculară şi genetică e bine sa fie concentrate într-o universitate din ţară cu centru de cercetare asociat, conectată cu Amsterdam şi alte universităţi din UE/ lume.
Carte: Consilience. The Unity oft he Knowledge. Edgar O Wilson 1998, Harvard/SUA.
Carte: Chaos und Ordnung.Von der komplexen Struktur des Lebendigen. F. Cramer 1988, Direktor Max Planck Institut Biologie Göttingen. / Chaos şi ordine. Despre complexitatea viului.
Cand zici olanda a primit agentia de medicamente ar trebui sa zici: olanda are legislatia foarte prietenoasa pentru biotech si pharma. Olanda e foarte atractiva pentru orice cercetator, om de afacere, ca sa vina acolo sa lucreze. Langa olanda e si belgia care are si e atractiva pentru biotech si farma. Romania nu e atractiva pentru nimeni, nu se va muta un cercetator din america sa lucreze in romania cu familia. De facilitati nu mai spun. Avem aeroport certificat pentru transport de substante bio? sunt vreo 15 in lume, daca te uiti chiar langa amsterdam. Daca am dori am putea sa fim, dar suntem departe.
Da, sunt de acord. Scurt și foarte precis descris.
Concurența în UE cu scăderea considerabilă a impozitelor în Irlanda (12%), Olanda, Luxemburg, etc a dus la perturbarea condițiilor de investiții și a condițiilor economice în UE.28. E. Macron încearcă 2018 să se opună (legea muncitorilor degajați a intrat în vigoare 2028) , să corecteze aceste tendințe unilaterale (în momentul când D. Trump/ SUA a redus impozitele pentru intreprinderi considerabil la 25 %, mult mai scăzute decât la Obama). Vom vedea.
Prescripțiile locale diferite, condițiile naționale în unele domenii vor ramâne, vor oscila un pic, e principiul concurenței, principiu la care nu se poate renunța în UE (Uniune în diversitate, pluralitate), democrație și libertate.
Singapur a reușit în 50 de ani să progreseze de la un port pescar făra atractivitate la un oraș-stat de rang mondial, cu bunăstare și prosperitate. La Singapur biologia moleculară și genetica au primit prioritate în cercetare, inovație și economie. La fel în alte părți UK, SUA, Olanda, etc.
Coreea de Sud a progresat în 50 de ani de la nivelul sărăciei africane la nivelul unui stat industrializat (Hunday, Samsung, LG, etc). Disciplina, hărnicia, curiozitate, învățământ puternic, solidaritate la nevoie, sunt bazele scuceselor locuitorilor Coreei de Sud cum explica la TV un manager coreean, fără să uite decalajul și nevoile celor de jos.
Elveția (cu 4 limbi oficiale administrative, cu 3 literaturi ale locuitorilor, fără tendinte de secesiune, cu vecinii Franța, Italia, Germania, etc) e NR1 în lume din multe considerențe, la număr de patente și inovații pe cap de locuitori, etc. Pluralitatea limbilor…
Argentina (nivel de trai ridicat, european în anii 1925) e de 80 de ani în perturbații, de la dictatura Peron pâna azi.
Care sunt avantajele în România da azi?
Care sunt obstacolele majore în România europeană?
Care soluții?
Invățământ puternic?
Competențele Uniunii Europene în acest domeniu sunt restrânse si e bine ca e asa, Doamne Fereste sa se bage EU mai adinc in sanatate ca ar curge singe. Daca ajungem sa invatam de la Eu ce stil de viata trebuie sa ducem suntem pierduti.
Rolul Uniunii Europene este, în cea mai mare parte, acela de a liberaliza, reglementa și armoniza piața unică europeană
Dupa mintea mea liberalizarea e contrariul reglementarii, daca mai pui si armonizare suntem pierduti. Oricum niste bani cheltuiti aiurea, sa traiasca birocratia!