joi, martie 28, 2024

Saptămâna nucleară a Preşedintelui Obama

Saptămâna nucleară” a Presedintelui Obama a inceput duminica trecuta cu un discurs premergator intalnirilor care se anuntau dificile cu Premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Discursul lui Obama la AIPAC (American Israel Public Affairs Committee)  a fost unul care sa convinga audienta de sinceritatea in promisiunea repetata ca el si administratia lui sunt un aliat loial al Israelului – “Iranul să nu aibă îndoieli despre hotărârea Statelor Unite” iar opţiunile aflate în pregătire merg până la “eforturi militare, pentru a fi în gardă în orice situaţie”, a declarat Obama, amintind că administratia lui nu a ezitat să recurgă la forţă când interesele Americii au cerut-o. Bineinteles ca Presedintele Obama a criticat (destul de minor) pozitia Premierului Netanyahu, mentionand ca – multiplicarea ameninţărilor israeliene de atacare a Iranului nu pot fi de ajutor intereselor ambelor state: “Se vorbeşte prea mult despre război”. Raspunsul lui Netanyahu dupa intalnirea cu Presedintele Obama (luni seara) a fost prompt si destul de clar – “În calitate de premier al Israelului, nu îmi voi lăsa niciodată poporul să trăiască sub ameninţarea unei distrugeri” si a continuat “Din nefericire, programul nuclear iranian a continuat să se dezvolte. Israelul a aşteptat ca diplomaţia să funcţioneze, noi am aşteptat ca sancţiunile să funcţioneze. Niciunul dintre noi nu poate să îşi permită să mai aştepte mult timp”

Întalnirea de la Casa Alba

Întâlnirea de luni dintre preşedintele american Barack Obama şi premierul Benjamin Netanyahu a fost pregătita cu tot dichisul in urma cu multe saptamani, cu ajutorul unor vizite pregatitoare din ambele parti. Sefii servicilor secrete s-au intalnit primii, a urmat intalnirea lui Ehud Barak, Ministrul Apararii israelian, cu  cu Leon Panetta, paralelul american al portofoliului apararii, si in sfarsit Martin Dempsey, Seful de stat major al armatei americane, a vizitat Israelul si s-a intalnit cu oficialii militari ai statului evreu.

Nimeni nu-si face iluzii depre parerile reciproce pe care le au ambii lideri, unul despre celalalt. Ostilitatea cronica dintre Obama si Benjamin Netanyahu este aproape proverbiala si a devenit publica din conversatia intre Sarkozy si Obama – “M-am săturat de el, este un mincinos”, a spus Sarkozy. ”Poate tu te-ai săturat de el, dar eu am de-a face cu el în fiecare zi”, i-a răspuns Obama”. Mai mult decat clar ca de asta data tensiunea dintre cei doi a fost mai mult decat justificata si nu a fost una de forma, ci si de fond. Obama nu-si doreste un razboi intr-un  an electoral, Netanyahu stie ca  timpul oportun este pe terminate.

Benjamin Netanyahu a decis impreuna cu ministrul apărării israelian , Ehud Barak de a face tot posibilul sa ajunga la înţelegeri şi acorduri concrete cu un calendar precis. Obama a fost departe de a dori acest lucru incercand sa-i “vanda” premierului israelian inca o perioada de asteptare pana la vara, cand vor intra in functiune sanctiunile UE legate de petrolul iranian, permitand pana atunci o perioda de negociere a Europenilor cu Iranul.

Premierul israelian a presat  să ajungă la o coordonare detaliata cu preşedintele SUA şi o coordonare militara  bine pusa la punct. Presedintele american a atras atentia ca trebuie de asteptat ca europenii , care au anuntat că iranienii sunt dispuşi să se aşeze la masa de negocieri, sa  negocieze o soluţie satisfacatoare”. Netanyahu a acceptat numai daca  trei  pre-condiţii vor fi stabilite:

  1. Suspendarea imediată a activitatilor de îmbogăţire a uraniului pe teritoriul iranian.
  2. Transferul a 5600 kg de uraniu slab îmbogăţit (low-grade enriched uranium) de pe teritoriul iranian.
  3. Stoparea instalarii de centrifuge şi desfiinţarea celor existente in locatia pe care israelienii o considera principalul centru nuclear iranian,  la Fordo lângă orasul Qom, centru construit adanc sub pamant. Rularea pe acest site, intr-o deplină capacitate de 3.000 de centrifuge, este considerat de Israel ca o situaţie în care ar fi în măsură sa dea posibilitatea Iranului sa construiasca suficient compustibil nuclear pentru asamblarea a cateva focoase nucleare.

Probabil ca aici s-a “rupt firul” discutiilor cordiale – americanii susţinand (corect)  că această cerere tripla este imposibila şi că iranienii nu trebuie să fie presati (mai putin corect) prin prezentarea unor precondiţii pentru demararea negocierilor. O alta problema dificila in discutiile celor doi  a fost ceea ce  mass-media americana numeste  “linia roşie” (red-line) pe care iranienii nu trebuie sa o treaca.  Aceasta “linie rosie” trebuie sa fie acceptata de ambele parti pentru  a fi baza unei actiuni comune declansate impotriva Iranului sau cel putin un accept pentru Israel in acest demers. Nici in definirea acestor parametrii Obama nu a fost de acord cu definitiile lui Netanyahu. Obama dorea o actiune “post” – SUA nu vor tolera o situaţie în care Iranul posedă arme nucleare! Netanyahu si-a dorit o actiune “ante” – nu vom permite ca iranienii să devină o putere nucleară! Cititorul mai putin obisnuit cu tehnica formularilor ar putea crede ca pozitiile sunt sinonime. Adevarul este ca sunt departe de a fi considerate in acest fel.

SUA doreste o actiune cand se va dovedi ca Iranul poseda astfel de capabilitati, Israelul isi doreste una anterioara acestei situatii.  Riposta Premierului israelian a reusit sa-l “enerveze” pe Presedintele Obama, Netanyahu amintindu-i ca si in cazul Indiei, al Pakistanului si in Cazul Nord Coreei, SUA au fost surprinse. Practic, Israelul cere americanilor o  “linie roşie“, care ar putea fi definită ca fiind capacitatea nucleară iraniana si potentialul ca Iranul sa poata produce uraniu îmbogăţit 90% sau o mare cantitate de uraniu îmbogăţit la nivel de 20%. Mentionand ca Israelul detine informatii ca activitatile de  îmbogăţire la Fordo se vor apropie de capacitatea maximă, care poate produce astfel de cantitati.

Cerintele militare ale Israelului

In cazul unui aranjament care sa permita o actiune a Israelului fara participarea americanilor, Netanyahu a cerut:

  1. Primirea codurilor de navigatie aeriana americane in zonele in care americanii sunt prezenti  in regiune, pentru a nu fi atacati de americani;
  2. Ajutor in salvarea (posibila) a unor piloti / forte terestre aflate pe teritoriul inamic;
  3. Vanzarea / inchirierea / imprumutarea unor avioane de alimentare cu compustibil mai performante decat cele detinute astazi de Israel;
  4. Ajutor financiar pentru completarea sistemului anti racheta “Cupola de Fier” (Iron Dome),

Siturile nucleare ale Iranului (conform Stratfor)

(Vezi si postarea anterioara). Iranul a învăţat o lecţie de la bombardarea de către Israel a reactorului irakian Osirak, în 1981 şi reactor nuclear Siria în 2007. De-a lungul anilor, Teheranul a dispersat în mod deliberat elemente cheie ale programului său în întreaga ţară – plasarea în unele facilităţi întărite şi de adanc ingropate – pentru a face dificil pentru un atacator  eliminarea programului de un atacator printr-o singura lovitura. Teheranul este, de asemenea, angajat într-o campanie concertată de negare şi înşelăciune destinate să umbreasca statutul şi localizarea site-urile sale nucleare. Iranul reprezintă o provocare importantă de informaţii pentru adversarii săi. Oricare ar fi atacatorul, ar trebui să posede o înţelegere corectă şi cuprinzătoare a aspectului programului si capacitatea de tactică pentru a lovi un set ţintă mare şi protejat, precum şi capacitatea de a gestiona consecinţele unui atac.

Conform literaturii de specialitate, Israelul si-a pregatit trei scenarii de atac – aerian, naval sau combinat.  Scenariul naval este cel mai complex si ar putea dezvolta optiuni neconventionale.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Europa,aflata in proximitatea unei lumi arabe care se urneste, nu are niciun interes in lovirea Iranului. O eventuala, nu atat de improbabila, alianta iudeo-araba, trebuie luata in consideratie in consideratiile geostrategice. SUA au exploatat pana acum un complex evreesc al Europei.

    • Buna seara,
      Chiar credeti? Interesanta ipoteza! Europa are un mare interes in ceea ce se intampla acolo. In primul rand pentru ca este aproape. Restul… O sumedenie de lucruri :)

  2. Buna ziua,

    Din nou un articol care ma ajuta sa inteleg despre ce este vorba. Interesant cat de greu imi este sa nu ma las afectat emotional de situatie. Pentru mine, Israelul este o tara care refuza sa respecte rezolutiile ONU, prin care ii se cere sa se retraga din teriotriile ocupate si sa inceteze colonizarea tarilor vecine. Israelul este o tara care a primit (de unde oare) o gramada de focoase si nu se sfieste sa ameninte cu acestea (nici macar foarte voalat).

    Nu cred ca Iranul are nevoie de energie atomica pentru scopuri pasnise; stim cu totii despre ce este vorba. Totusi, ce spun legile internationale ? Are voie Israelul sa atace o tara doar pentru ca este amenintata ? Pai ei nu ameninta, ei chiar ocupa tarile vecine ! Si atunci cine este agresor ? Cine este ocupant ? Cine construieste asezari evreiesti in tarile vecine ? Ba chiar se vorbeste despre „spatiu vital”, exprimare de trista amintire …

    In sfarsit, nu eu voi schimba Lumea si nici emotiile mele, dupa cum nici ceea ce cred eu ca este drept sau stramb. Scenariul pe care il vad eu este urmatorul: Israelul ataca, Iranul rabda o zi sau doua, dupa care lanseaza sute-mii de rachete catre teritoriul evreu. Acest lucru este imediat calificat ca fiind „reactie disproportionata” (vom vedea la televizor ora de ora morti si desfigurati). Fortele SUA atat asteapta si raspund cu represalii masive. De data asta mortii si desfiguratii nu mai sunt aratati la televizor, insa aflam ca au murit cateva milioane de iranieni (nu se va folosi cuvantul „civili”). Crucea Rosie va spune ca de fapt sunt cateva zeci de milioane si ca sunt orase care au disparut complet. Dupa putin timp, are loc o invazie din partea (surpriza ?) unor tari arabe. Sfarsitul va fi dupa cum s-a mai vazut in zona, si dupa ce va izbucni pacea, Iranul va fi „democratizat” dupa modelul din Irak si Libia si tot petrolul iranian va fi „privatizat” dupa reteta din aceleasi tari.

    Gresesc ?

      • @ Petronius

        Scenariu neplăcut de probabil :(

        @ Theophyle

        Cred că par cam nesi, dar insist în legătură cu cele patru variante – cel puţin cu partea care ne priveşte pe noi. Dacă motivul reţinerii tale e pecuniar (sunt contractate pe bani) sau de confidenţialitate, atunci scuze, nu mai le aduc în discuţie.
        Dacă motivul e că sună prea naşpa atunci am putea să ne gândim că românilor trăitori în ’39 sau ’46 le-ar fi prins bine să ştie ce poate veni peste ei.
        Dacă nu pe site, măcar pe mail.

    • da, pentru ca Israelul se confrunta cu o tara care a declarat de mai multe ori, inclusiv prin presedintele sau, ca va sterge Israelul de pe harta. mai mult, doctrina si istoriografia oficiala cere asta. in aceste conditii, a astepta ca amenintarea sa fie reala echivaleaza cu o sinucidere. nu ai o a doua sansa pentru ca doar odata se doteaza Iranul cu arme nucleare. nu va mai exista o a doua sansa ca sa previi treaba asta.

    • Da, gresesti.
      Una ca n-o sa afli nimic despre (zeci de) milioane; nu stiu daca or sa existe sau nu (aproape sigur nu, un milion inseamna foarte, foarte multi oameni), dar n-o sa afli nimic credibil.
      Doi, n-o sa fie nicio invazie, ci o primavara iraniana in care revolutionarii, luptatorii pentru libertate vor scutura jugul regimului dictatorial etc.

    • Intrebare de 1000 de puncte: de unde credeti ca provin (o buna parte din) armele chimice si biologice pe care le detine Siria?

      Nu raspundeti imediat, intrebarea chiar e de 1000 de puncte!
      Succes!
      :)

  3. Foarte interesant si corect, dupa umila mea parere. Un mic bemol insa: ma indoiesc ca „timpul oportun este pe terminate” (timpul necesar pentru Iran sa fabrice prima bomba variaza in functie de specialisti dar nimeni nu sustine ca acest lucru este posibil anul acesta) si ma indoiesc ca Benjamin crede acest lucru.

    Mai este un joc politic subtil care nu este reliefat si tine de politica interna din cele doua state. Netanyahu stie foarte bine ca un atac asupra Iranului, sau chiar si simpla escaladare ii sunt favorabile pe plan politic intern si ii sunt defavorabile lui Obama – ambele deci influente pozitive pentru Ben, ale carui dispret pentru Obama si simpatii pentru republicani sunt cunoscute. Un nou conflict deschis va fi imputat intern (in mod gresit) lui Obama (it happened on his watch). Asa cum primavara araba a inceput prin a-i fi imputatata lui Barack (care a „pierdut” Egiptul etc.), pentru ca apoi sustinatorii lui sa declare ca democratizarea i se „datoreaza”. Ambele afirmatii sunt gresite, Obama nu putea sa faca, si nici n-a facut deci mare lucru in aceasta privinta.

    Obama este impins in colt pentru a oferi un „hard talk” si o sustinere neconditionata unui Israel agresiv, pentru a-si pastra sansele de realegere in toamna. Asta e interpretarea lui Netanyahu. Pe de alta parte, vazand ridicolul spectacol oferit de primarele republicane si al-gorismul (iertata fie-mi vorba proasta) candidatilor, Obama se simte in pozitie de forta in interior si crede ca „he needs to talk the talk, but not walk the walk”.

    Oricum, un vals interesant in perspectiva. Cu cat insa Obama se va intari intern, cu atat Netanyahu va fi mai putin inclinat sa-si imbrace armura. Nu cred deci ca vom vedea un atac anul acesta. Cel putin daca tendintele actuale continua.

  4. Multumesc pentru raspuns, Domnule Profesor :-)

    Este si normal sa gresesc; din cauza asta ma si indoiam in final de scenariul enuntat. Acesta este o extrapolare, iar ca inginer stiu ca prin extrapolare se poate ajunge usor la absurd.

    Ma uit si la razboiul impotriva serbiei din 1999; atunci americanii au bombardat fara mila, inclusiv obiective civile (apropo: ca istoric mai cunoasteti un alt razboi intre doua democratii ?) Oare acum, departe de Europa, SUA se vor sfii sa bombardeze maternitati, scoli si sediile televiziunilor ? Ma indoiesc. Dar nu stiu inca daca se va ajunge pana acolo.

    La intrebarea mea daca gresec, mi-ati spus ca am gresit si inca foarte mult. Daca Dumneavoastra spuneti asta, foarte probabil ca asa este. Hai sa creez atunci un alt scenariu:

    Iranul este atras intr-o capcana de tip Pearl-Harbor si scufunda (sa zicem) o nava militara (sau „civila”) care a intrat in apele sale teritoriale (din eroare). Comunitatea internationala este ravasita de indignare, iar NATO se simte obligata sa „se apere” si ataca obictive militare iraniene din zona stramtorii celebre. Iranul declanseaza planul de aparare in caz de atac asupra teritoriului sau national si lanseaza multe rachete inspre … Israel. Israelul nu mai sta cuminte, ca si in cazul atacului lui Saddam, si declanseaza atacul pe care si-l dorea de mult asupra obiectivelor nucleare. Nimeni nu va sti sa spuna daca contaminarea radioactiva care a urmat s-a datorat materialului de la locul faptei, sau daca a fost imprastiat de atacatori. Lumea civilizata intoarce capul in alta parte, ca sa nu vada milioanele de victime inocente; mai mult chiar, Israelul se va considera victima, iar numarul de morti in timpul „miselescului” va depasi populatia tarii de cateva ori. Cei care vor comenta cifrele vor fi aruncati in puscarii. Se vor realiza muzee ale victimelor evreiesti prin toate tarile, iar copii vor trebui sa le viziteze cu piosenie. Intre timp, despre Iran se va spune ca este de nelocuit din cauza radioactivitatii scapate de sub control din cauza incompetentei iranienilor. Zonele petroliere nu vor fi radioactive.

    Ok, acum clar ca am luat-o pe aratura. Din acest motiv, va rog mult sa prezentati un scenariu alternativ; altfel, vidul lasat de cei care se pricep si stiu sa ne lamureasca va fi umplut descenarii facute de ingineri ;-) :-)

    • Draga Petronius,
      noi occidentalii ne-am obisnuit sa-i judecam pe toti si tot ce se intampla in lume conform culturi, educatiei si implicit mentalitatii noastre. Nimic mai gresit.

      Am crezut multi ani ca dumneavoastra pana am ajuns acolo. Am cutreierat (lucrat) intreg OM din Maroc si pana in Afganistan. Cunosc limbile locurilor si am trait printre ei o perioada serioasa. Am ajuns la concluzia la care a ajuns si Amos Oz, om de stanga si mare pacifist. Toti sunt victimele Europei. Va propun sa cititi interviul cu el. cred ca ar ar fi o lectura lamuritoare de la un om „frumos” si foarte destept.

      • „noi occidentalii ”

        Dar cât suntem noi românii de occidentali? Nu mă refer doar la mai-subtilele diferenţe culturale, ci pur şi simplu d.p.d.v. social, bănesc.
        Cred că, dacă luăm venitul mediu, România e neplăcut de aproape de Iran, nu de vestul Europei. Probabil de asta ne simţim un pic solidari cu ei.

        În fine, problema nu se pune dacă ni se pare corectă sau nu invadarea – că sigur nu ni se va cere părerea, ci cât de rău vom fi afectaţi, eventual dacă vom avea vreun gheşeft din invadarea Iranului.

          • „suntem saraci, dar suntem occidentali”

            Asta ar fi fain de dezvoltat.
            Ce defineşte occidentalitatea?
            Cât de occidentali suntem şi ce ne târăşte în direcţia asta? Scăderea – din cauza timpului – a cantităţii de zacuscă, bulion, gem pusă anual? :)
            Sau aderarea – mai cu silă, mai din convingere – la corectitudinea politică?

            Categoric nu existenţa unui stat de drept, că nu putem pretinde că avem aşa ceva.

            Care-s diferenţele – occidental vorbind – între noi şi unguri? Sau între noi şi sârbi, noi şi ucrainieni?
            Între noi şi iranieni? :P (în afară de intensitatea convingerilor religioase)

      • Multumesc pentru raspuns.

        Cel putin sunt in „companie buna” :-)

        Am inteles de ce nu am primit scenariile promise. Felicitari pentru contract !

        Fug sa-l caut Amos Oz.

        Cu stima.

  5. „Sunt victime ale Europei!” E o idee care dospeste acolo! Nu mai e decat un pas pana la a se uni impotriva „opresorului” comun. Inca o data, sunt convins ca vocatia Israelului este in Orient, ca dupa exodul european, reveniti pe meleagurile stramosesti, evreii, peste o jumatate de secol vor fi orientali. Vor gandi si vor actiona la fel ca verii lor, arabii. Vor avea aceleasi interese.Exista un diferend euro-oriental antic, atunci Orientul fiind reprezentat de persani. Astazi Orientul este reprezentat de arabi.Atacul impotriva Iranului, din partea Europei, este o greseala fatala si prosteasca.

    • Dle Jecu,
      este un fapt! 150 de ani de colonialism Britanic si Francez nu au fost o floare la ureche! Familia Assad este o familie Alawit, populatie din care francezii si-au recrutat colaboratorii. Ceea ce vedem noi este numai suprafata. Aduceti-va aminte de Tutsi si Hutu si cum s-a terminat acolo!

      Hai sa vedem si sa cunoastem toate detaliile subiectului si dupa acea mai comentam. Cat despre evrei si aici nu aveti dreptate. Cam 50% din ei traiesc secole daca nu mileniu intre arabi si nu s-au asimilat asa cum nu s-au asimilat nicaieri. Acolo nu se va schimba nimic nici peste un secol.

      Persanii, sau iranienii sunt adevaratul pericol, desi sunt indo-europeni la fel ca si noi :)

  6. Armele nucleare nu au ce cauta intr-un butoi de emotii cu e OM. Israelul e indreptatit sa actioneze preventiv. Dar dificultatile sint enorme si nu se poate face nimic fara SUA sau Arabia Saudita (o destabilizare a Siriei ar fi ajutat probabil dar n-a fost sa fie…).

    In acelasi timp nu pot sa nu remarc ca panica a inceput sa se instaleaze la Tel Aviv, acum cind Israelul are adversari cu care nici Bully Doctrine si nici MAD Doctrine nu par sa fie aplicabile.

    Israelul a ramas fara prieteni tocmai cind avea cea mai mare nevoie.

    • Salut Tio,
      aici sunt mai radical decat tine! Armele nucleare nu isi au locul nicaieri in lume. Despre Israel nu as zice ca nu au prieteni, pentru ca au! Au majoritatea in Senatul si Congresul american si in majoritatea tarilor occidentale chiar daca nu la nivel politic reprezentativ ci la nivelul elitelor militare si informationale. Pana la urma intotdeuna si-au rezolvat problemeler singuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Theophyle
Theophylehttp://politeia.org.ro/
Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro