Cine citește studiul lansat recent de ActiveWatch în programul FreeEx cu titlul ”Harta politică a televiziunilor locale”, înțelege brusc de ce mai mult de jumătate din cei 600 de semnatari ai protestului etic al jurnaliștilor sunt oameni din presa locală. Mai grav decât mass-media de la ”centru”, jurnaliștii din provincie resimt efectele pauperizării, ale abuzului de putere exercitat de baronii locali – primari, autorități județene, consilieri, șefi de instituții – dar mai ales efectele dezorganizării breslei, care nu și-a asigurat terenul pentru a putea înfrunta nerușinarea baronilor locali și nici o viață decentă în profesie. Protestul a pompat un pic de vlagă și iluzia unei solidarități profesionale necesare. Fiindcă umilirea publică a jurnaliștilor este un sport practicat mai peste tot în țară de către politicienii aflați la butoane. Exprimarea pesedistului Stancu Bunea, președintele Consiliului Județean Brăila, care îi promitea”două picioare în gură” pentru întrebări legitime Mădălinei Poenaru, reporter la B1 TV, nu reprezintă o excepție. Se întâmplă la case mai mari, unde ”stăpânii” au pretenții de intelectuali, ca primarul Robu al Timișoarei, care nu pierde ocazia să-i blameze pe cei incomozi, făcându-i ”ziariști de terasă”, plătiți de ”ziare-tonomat” etc. La Lugoj, șeful poliției locale, și el bine amestecat în politică, l-a amenințat recent pe Dani Groza, redactorul-șef al ziarului ”Redeșteptarea”, că îl scoate din oraș în sicriu. Plătiți cu sume care se învârt pe la 1000 lei pe lună, reporterii de teren din provincie învață repede lecția obedienței și a supraviețuirii. Vorba unui jurnalist vâlcean, consemnată în studiul amintit: ”Și eu trăiesc în orașul ăsta, dar nu mi-l pun în cap”.
Harta politică a televiziunilor oferă informații importante și trasează un contur funerar audiovizualului local. Valorile exprimării libere, independenței, eticii jurnalistice, responsabilității față de comunitate par defuncte. Concluziile studiului efectuat pe 56 de televiziuni din 15 județe prin 200 de interviuri sunt funeste, chiar din intertitluri: ”Televiziunea locală – aspirator al banului public, trambulină pentru cariera politică și lăutar pentru politicieni” sau ”Conținutul media: impus de patron, dictat de politicieni, plătit din bani publici și generator de șantaj”. Autorii lucrării coordonate de Răzvan Martin și Liana Ganea, editor, au ales termenul de ”lucrător media” în locul celui de ”jurnalist” pentru a marca o pierdere de substanță a profesiei. Reduși la condiția de ”mozaicari”, cum îi numește un intervievat cărășean pe cei care compactează știri de gata de la conferințele de presă, de pe Internet și de pe agenții, mulți jurnaliști aleargă de la un job la altul pentru a-și completa veniturile, fiindcă sunt adesea plătiți la minim de patronii lor. Cel mai la îndemână este să facă pe consilierii de imagine pe lângă partide și politicieni locali, încălcând regula elementară a conflictului moral. O spune pe șleau un jurnalist din Giurgiu: ”Cine mă plătește, pentru ăla lucrez, ca mercenarii sau ca la nuntă”. Deși centrele universitare produc în continuare jurnaliști, ei nu sunt bineveniți în redacțiile locale din cauza mefienței față de studiile academice pe care angajatorii, patroni cu puțină școală, o manifestă. Poate e acceptată doar câte o fată drăguță, la prezentare. ”Captive într-un cerc vicios al compromisului, televiziunile locale sunt, de cele mai multe ori, insignifiante ca audiență și lipsite de credibilitate, ceea ce le face total dependente de banii aduși de patron de acasă și de sponsorizări din bani publici venite sub formă de contracte publicitare pentru administrația locală sau pentru politicieni”, este o altă concluzie a studiului, bogat ilustrată de supremația lui Mazăre în teritoriu, unde nimic nu mișcă fără aprobarea sa. Dacă presa locală ar fi liberă să vorbească, poate nici constănțenii nu l-ar alege obsesiv pe cel mai cinic și corupt primar din România. Se joacă un joc abusurd pe terenul media: pe de o parte audiențele televiziunilor locale nu se măsoară, fiind estimate ca mici, pe de altă parte dorința politicienilor de a le subordona prin orice mijloace este în creștere. La ce le folosește, în ce investesc, de fapt? Ideea de bine public nu mai are loc în ecuația mediatică unde politicienii nu cumpără publicitate, ci direct televiziuni și ”lucrători”. Se poate ieși din asta? Lucrarea oferă câteva sfaturi: apelarea la legea 544 a accesului la informația de interes public, la site-uri profesionale, la ajutorul colegilor, pentru a surmonta refuzul informației, a interviului sau abuzul de autoritate. Remediile le vor căuta doar cei care depășesc condiția de ”lucrători media” și cred în misiunea lor de jurnaliști.
Articol apărut și în revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O tempora o mores! Cata autovictimizare! :)
De undeva de acolo din marginea Banatului, ca participant la înfiinţarea unuia dintre primele studiouri private tv şi ca unul care cunoaşte binişor activitatea Dumneavoastră de la Timişoara, îmi permit să vă spun că nu ajunge să crezi în misiunea ta de jurnalist cu J mare.
De altfel, semnul că lucrurile o iau la vale în media locală a fost ieşirea masivă a jurnaliştilor care credeau în misiunea lor. Acest fenomen a devenit endemic în jurul anului 2000 – cam de multişor, adică – ca rezultat al pierderii ” elanului revoluţionar” de după Decembrie 89.
Sunt convins că sunteţi de acord cu mine: în anii despre care vorbim, la o înălţime neatinsă până atunci, jurnaliştii, adevăraţi semizei în primii ani din 90, în loc să se profesionalizeze şi să înveţe, s-au complăcut în gloria efemeră a găinilor care nasc pui vii, al zâmbetului de pisică Cheshire a lui Iliescu iar dacă doreau pluralism şi independenţă se mai puteau lipi şi de naivii Anei Blandiana.
Jurnaliştii cu J mare au fost scoşi din media locală şi de „lucrătorii media”, deştepţi şi pragmatici iar cei care trebuia să patroneze prin forţa exempluluiu tagma din înălţimile” marii prese naţionale” aveau şi ei treburi mult mai bune de făcut.
Nu se poate da vina doar pe politicienii venali care se confundă de cele mai multe ori cu patronii analfabeţi şi gata să livreze câte o redacţie în interesul partidului. Antena 3 din centru este doar vârful aisbergului, în provincie toate redacţiile funcţionează după principiile voiculesciene, indiferent dacă slujesc Pc-ul, Psd-ul, Pnl-ul, Pdl-ul sau Udmr-ul.
Ştiţi cum e: nu este neapărat nevoie să scrii, să vorbeşti sau să fi mereu micul ecran pentru a fi jurnalist! Dacă nu poţi spune ce trebuie, ci doar ce e voie, mai bine taci.
Cel puţin pentru o vreme.
Protestul prin neparticipare este prima şi cea mai grea formă a protestului. Ia gândiţi-vă, ce ar fi dacă nici un jurnalist cu J mare n-ar participa la mascarada demolării presei!
Sunt naiv, ştiu! Încă sunt şi voi mai fi până mă voi considera jurnalist. Şi ştiţi de ce? Altfel n-aş putea să pun întrebările care nu convin. Şi care sunt singurele întrebări jurnalistice autentice.
La Lugoj, pen`ca tocmai ati amintit de el, mai egzista un specimen de otoritate; a zis ca toti cei care il critica sufera de handicap mintal.
Este primarele Boldea, membru pesede. Ahtiat dupa paranghelii si taiat panglici.
La muzeul de Istorie, renovat, s-a facut inaugurarea parterului si, dupa citeva luni, inaugurarea etajului (nu stiu daca i-a trecut prin cap sa faca inaugurarea „intregului”).
Asa ca redactorul sef al ziarului local Actualitatea si-a pus „lira” in slujba celui care da banu` :P
Mai pe romaneste se cheama „autovictimizare”
„președintele Consiliului Județean Brăila, care îi promitea”două picioare în gură” pentru întrebări legitime Mădălinei Poenaru, reporter la B1 TV”
Acele „doua picioare in gura” se inscriu perfect in categoria „Tiganci imputite, pasarici, rame etc.”, categorie fondata de „alesul” ce ocupa cea mai inalta functie in stat (spre rusinea noastra, a alegatorilor). Asa ca „alesii” locali au avut de la cine sa invete. Totusi, reporterul a scapat „ieftin” – putea ramane si fara telefonul mobil.
Observatie corecta, dar ati omis alta expresie celebra : „gaoz…”, adica sinonim al lui „poponar”. Drept este ca la momentele respective nu-mi amintesc de vreo reactie prompta a jurnalistilor deontologi. Poate ca n-au inteles expresiile respective….
Am observat, de-a lungul anilor, că în relație cu președintele, poporul se comportă ca o oglindă spartă, dar se activează doar cioburile în care el, președintele se reflectă în întregime, sau undeva pe aproape. Mă refer, strict, la caracter. Devin mai vocali, mai vizibili. Iar imaginea se propagă de sus în jos cu o precizie matematică. Și fenomenul nu se produce numai în această relație, ci și în relația: popor- omul care pare mai puternic în ”trebile” statului. În vremea lui Iliescu, cei cu zâmbetul pisicii de Cheshire, cum bine zice ”nola”, în vremea lui Constantinescu, cei bine intenționați, dar ezitanți, cei care vrând ca lucrurile să iasă bine, le întorc pe toate fețele și în ciuda acestui lucru uneori o dau nefăcută, cei a căror îndrăzneală se tocește frecându-se de tot felul de scrupule, cei din vremea lui Băsescu, cei ca și el, cu bunele și relele pe care nu le cunoaștem încă îndeajuns, nici pe unele, nici pe celelalte. Ei, bine, în cazul lui Ponta, pe care ezit să-l numesc ”Pontonache”, cei periculoși. Cei cu studii în Calabria. la Gura Văii, plagiatorii, mitomanii, lașii despre care se știe că sunt extrem de răzbunători și de imprevizibili în astfel de îndeletniciri (un fel de ecou strident al celor care l-au format). Ca fost jurnalist de provincie, vă pot spune că, într-adevăr anul 2000 a fost un an nefast pentru cei care nu se înregimentau. Mai exact, începând de atunci lucrurile au început să alunece cu repeziciune pe toboganul care acum se vede mult mai bine.
@doru
„Ca fost jurnalist de provincie, vă pot spune că…”
Daca un (fost) „jurnalist de provincie” semneaza postarea de la „06/02/2014 la 3:35”, atunci titlul acestui articol – „Săraca presă locală!” – este pe deplin justificat: de partea „vinovatilor” nu stau numai alde Bunea Stancu (cu ale lui „doua picioare in gura”) sau alde Basescu Traian (cu a sa grosolanie, ignoranta, jenanta „hahaiala”, „gao[…]ari, tiganci imputite, tonomate cu euro, pasarici etc.”), ci si unii dintre jurnalistii locali.
O scurtă adăugire la propoziția: ”Devin mai vocali, mai vizibili.” Devin mai vocali, mai vizibili, mai activi” La veșnicile virgule lipsă nu mai ajung. Scuze.
@ Să trăiți. Bine!
Dacă vă referiți la punctuația, e adevărat, cam alandala, n-ar fi rău să vă uitați și la ora, destul de înaintată, la care am scris comentariul. Dacă vă referiți la idee, nu am pretenția de a fi singulară și nici nu am avut intenția de a o pune sub cupola exhaustivității. În sfârșit, dacă vă referiți la o anumită părtinire între cei enumerați, aceasta este părerea mea, cu subiectivismul ei, cu tot, iar în ceea ce privește grosolănia lui Băsescu, ea poate fi găsită cu ușurință la ”și relele” dumnealui.
Să trăiți. Bine!