vineri, aprilie 19, 2024

Sărbătorile pascale din România anului 2018

De câțiva ani încoace, mai exact din momentul în care am început să scriu regulat pe blogurile “adevărul.ro” și, mai recent, pe site-ul „contributors.ro”, încerc să le împărtășesc cititorilor măcar o parte dintre gândurile mele din preajma ori din ziua marilor sărbători creștine.
Nefiind nici teolog, nici din cale afară de religios (plătesc, poate, astfel, tribut celor 30 de ani și mai bine trăiți în comunism) mi s-ar părea nedrept și iluzoriu să se aștepte de la mine reflecții legate de filosofia, esența ori necesitatea credinței. În cazul de față, despre taina Învierii, despre îndestructibila îngemănare dintre aparențe, sensuri, aparențe și profunzimi tulburătoare iscată de vestea în fiecare an reînnoită a vieții care învinge moartea.
Pe de altă parte, de fiecare dată mi se pare imposibil să nu fac legătura dintre cele două momente cheie din istoria creștinătății – Paștele și Crăciunul- și evenimente din existența noastră imediată. Mai întâi fiindcă, dincolo de minunea divină, , Paștele și Crăciunul reprezintă un îndemn la înnoirea omului și a societății. În al doilea rând fiindcă trăim vremuri parcă mult prea trepidante, din nefericire aș spune că și din cale afară de tulburi ca, cel puțin după părerea mea, să ne putem permite astăzi luxul de a ne abstrage cu totul, fie și numai pentru câteva zile, semnelor și relelor realității.
Poate că în România interbelică, cea pe care unii o idealizează în vreme ce alții o văd ca situându-se ceva aproape de ceea ce desemnăm prin cuvântul normalitate, cu o organizare politică, economică, socială departe de a fi perfectă însă la o distanță apreciabilă de anormalitatea adusă cu sine de instaurarea comunismului, lucrurile să fi stat altfel. Însă după anul 1944 și, mai cu seamă după 30 decembrie 1947 încoace, atunci când comuniștii români au făcut astfel încât cetățenii țării să fie obligați să sărbătorească și Paștele, și Crăciunul în semi-clandestinitate, ambele mari sărbători creștine au interferat cu politicul.
Fără doar și poate, în toate țările Europei de Est și Paștele, și Crăciunul au dobândit vădite conotații politice. Fapt dovedit fie și numai prin faptul că au existat regimuri comuniste, îndeosebi în țările majoritar catolice, care s-au dovedit ceva mai tolerante, ai căror conducători au recurs la subterfugii ce le-au îngăduit credincioșilor să marcheze fără teamă, așa cum se cuvine, Nașterea și Învierea Domnului nostru, Iisus Hristos. Și aici, și la acest capitol, s-a făcut simțită ceea ce, îndeobște, numim excepția românească.
Sigur, aș exagera dacă aș spune că între 1948 și decembrie 1989 românii nu au sărbătorit Paștele și Crăciunul, că Bisericile nu ar fi fost pline. Pe de altă parte, e un adevăr că au existat categorii sociale mai expuse prin profesie controlului ideologic. Pentru care trecutul pragului unei Biserici, în seara de Crăciun ori în Noaptea Învierii, putea avea oricând consecințe nu tocmai dintre cele mai confortabile.
Normal era ca după decembrie 1989 lucrurile să stea fundamental diferit. Mai exact ca nici cea mai mică urmă de politic să nu se simtă în zilele Sărbătorilor pascale ori în acelea ale Crăciunului. Nu prea a fost să fie. Desigur, nimeni nu le mai interzice astăzi românilor să sărbătorească marile sărbători ale creștinătății în voie, fără opreliști și fără teama că pentru aceasta ar urma să dea socoteală la poliție. Există însă ceva impur, ceva în neregulă pe mai departe.
Paștele din România 2018 este, indiscutabil, marcat de tensiunile politice la care este supusă o societate pe care actuala coaliție guvernamentală și-ar dori să o confiște în totalitate. Disperată că nu poate sau că nu poate deocamdată, că zi de zi apar noi probe că actualii conducători ai României se dovedesc tot mai incapabili să identifice dreapta cale al cărei rost principal ar fi acela de a le asigura cetățenilor țării un minim climat de normalitate, coaliția PSD –ALDE caută tot felul de subterfugii. Totul cu gândul necreștinesc de a cumpăra, de a supune, de a perverti conștiințe. Așa s-a întâmplat și cu încercarea eșuată de a mai câștiga un plus de bunăvoință din partea măcar unei părți a populației prin plata cu anticipație a salariilor din sectorul bugetar.
Asistăm, în ultimele luni, la un veritabil asalt asupra conștiinței românilor.Celor ce nu acceptă jocul, minciuna, falsul găștii aflate azi la guvernare li se spune tot mai frecvent și tot mai apăsat că nu ar fi adevărați români. Că își defăimeaza țara, că pentru asta ar trebui să plătească. La începutul lunii martie, președintele PSD a amenințat că în Parlament se va ticlui o lege anti-defăimare, reactivându-se zicala bolșevică “cine nu e cu noi e împotriva noastră”.
Tocmai de aceea cred că am putea folosi cu toții timpul de răgaz oferit de Sărbătorile pascale pentru a mai medita o dată asupra importanței adevărului în traiul, în acțiunea, în vorbele zilnice.
Asupra importanței adevărului, cinstei, onoarei și înțelepciunii!

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. CRISTOS A INVIAT!!
    In aceasta perioada,cred, societatea civila ROMANEASCA are datoria sa intervina pemtru
    prezent si viitor!!Perceptul, „Indrazniti.Eu am cucerit lumea,”presupun ca o vizeaza, din ce in ce
    mai insistent si neconditionat!

  2. Hristos a înviat! Am fost la Paris în acest weekend și m-am încărcat spiritual, chiar dacă eram intr-o tara catolică, cu slujbe ținute în franceză. Va recomand, este superb!

  3. Hristos a inviat!

    Pastele este o mare traditie, cumul de credinte si obiceiuri de primavara, prilej gastronomic de exceptie, moment de petrecut bine in familia reunita dar nu tocmai ocazia unor considerari teologice, metafizice, astea fiind chestii sofisticate.

    PSD, ALDE adica politica la zi, constituie inevitabilul…

    Nici acum 2000 de ani nu erau lucrurile impecabile, pentru ca inainte de-al treilea cantat al cocosului, iar pe meleagurile Palestinei soarele rasare ceva mai devreme!, deja se dezisesera de Iisus cei mai de nadejde apropiati si fideli!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro