vineri, martie 29, 2024

Satele și statele lui Potiomkin

Celebra butaforie care a dat naștere expresiei „satele lui Potiomkin” își are originea în călătoria realizată de  împărăteasa Ecaterina a II-a în anul 1787, pentru a inspecta peninsula Crimeea, un teritoriu considerat pe atunci ca fiind „Noua Rusie”, întrucât fusese anexat de Imperiul Țarist cu doar patru ani înainte. Vizita imperială a durat șase luni și a beneficiat de participarea diplomaților pe care îi aveau la Moscova marile puteri europene, ba chiar a prilejuit o întâlnire neoficială între Ecaterina și împăratul austriac Josef al II-lea.

Cercetări amănunțite realizate de istorici au arătat că este un mit, o relatare exagerată a unor fapte reale, dar de proporții mai modeste. Într-adevăr, din dispoziția lui Grigori Potiomkin, pe atunci ministru și guvernator al Crimeii, a avut loc o amplă campanie de zugrăvire și decorare a clădirilor care puteau fi văzute din ambarcațiunea cu care a navigat pe Nipru delegația imperială, dar cel mai probabil Ecaterina a II-a a știut dinainte, mai ales că Potiomkin avusese ideea acestei călătorii încă din 1780, dinainte de anexare[1]. În fapt, campania organizată a avut ca centru de greutate alte elemente, precum somptuozitatea săniilor cu care membrii delegației au călătorit pe zăpadă și a galerelor cu care au navigat pe Nipru, precum și mobilizarea constantă de adunări populare în orașele unde delegația a făcut popas și în satele vizibile de la distanță.

Ceea ce s-a urmărit a fost impresionarea invitaților străini și convingerea lor de faptul că Imperiul Rus a reușit în scurt timp să facă din Crimeea un bastion al puterii militare și economice țariste, mizându-se pe propagarea ulterioară a acestei percepții[2]. Miza era atragerea de aliați din Europa Vestică în perspectiva unui al doilea război ruso-turc, se înscria în logica politicii tradiționale a imperiului de expansiune în regiunea Mării Negre[3] și fusese rezumată elocvent de Ecaterina a II-a în corespondența sa privată cu Grigori Potiomkin: „când plăcinta va fi gata, toată lumea va pofti la ea”[4].

          Câteva detalii argumentează caracterul de “fake news” pe care l-au avut, avant la lettre, evenimentele reale din care a rezultat expresia. Mai întâi, relatări apocrife consemnate în istoria rusă indică faptul că exemplul dat de Potiomkin a fost urmat, aproape imediat, de guvernatorul Mihail Krecetnikov, care ar fi fabricat peisaje fictive pentru a ascunde recolta slabă de grâne din vara anului 1787 și pe care împărăteasa ar fi putut să o vadă chiar pe drumul de întoarcere din Crimeea. Lesne de recunoscut caracterul contagios al acțiunilor de tip fake news și faptul că acestea s-au manifestat cu mult timp înainte să devină un fenomen consacrat.

Mai apoi, primul care a negat acuzațiile de manipulare ce începuseră să circule la adresa lui Grigori Potiomkin a fost contele Charles de Ligne, belgian aflat în serviciul Imperiului Austriac, dar detașat în cadrul armatei imperiale ruse. Acestuia i s-a atribuit rolul de ofițer de legătură, teoretic având misiunea să-l informeze pe împăratul austriac. Practic, contele de Ligne s-a comportat ca agent de influență în favoarea părții ruse. Istoricii au descoperit ulterior că a modificat masiv, uneori a inventat cu totul, aspectele pe care le-a descris în scrisorile destinate publicării[5]. Memoriile sale și corespondența sa privată au relevat că a acționat conjugat cu Potiomkin pentru a-l convinge pe Iosif al II-lea de forța armatei ruse, pe care ministrul rus o pregătise personal pentru un nou război împotriva Imperiului Otoman[6]. Merită reținut acest exemplu de complicitate, pentru că și el va fi repetitiv de-a lungul istoriei.

Nu în ultimul rând, întreaga călătorie a necesitat suma de 7 milioane de ruble[7], un cost exorbitant – pe atunci, echivalentul a 700.000 de case țărănești[8] – dar aparent justificat. Cercetările istorice au concluzionat că împăratul austriac și-a format convingerea că Imperiul Rus e aliatul de care are nevoie pe baza a două elemente care l-au impresionat în mod deosebit: „loialitatea față de Ecaterina a II-a manifestată de un număr enorm de supuși ruși și puterea aproape nelimitată pe care aceasta părea să o aibă”[9]. Ambele elemente constituie și astăzi mesaje de forță pe care Kremlinul urmărește să le propage și reușește peste așteptări, atunci când în statele vizate există lideri politici complici, ce au afinități pentru modelul rus de putere, în care realitate coruptă e ascunsă în false narațiuni patriotice. 

Contradicții intra și extra comunitare

În paradigma contemporană a relațiilor internaționale, gradul de cordialitate pe care îl investește un stat în raport cu altul depinde covârșitor de nivelul schimburilor comerciale bilaterale, acesta fiind cel mai obiectiv indicator al dependenței reciproce care dictează marja de „libertate” a decidenților  politici. În Europa, campionul paradigmei enunțate este Germania, în relațiile comerciale cu Rusia și China, două state mari de unde economia germană importă materii prime și pe piețele cărora își livrează produsele finite ca exporturi.

Pe de altă parte, convergența de valori este un condiționare pe care o regăsim în documentele programatice privind comerțul elaborate la nivelul Uniunii Europene atât în mandatul de comisar deținut anterior de Cecilia Malmström[10], cât și în actualul mandat deținut de Valdis Dombrovskis[11], cu o diferență: în strategia comercială din 2015, valorile luate în considerare erau explicit menționate ca fiind „dezvoltarea durabilă, drepturile omului, comerțul echitabil și etic, lupta împotriva corupției”[12], iar acum, în strategia comercială lansată în 2021, ele sunt integrate într-un nou concept, cel de „autonomie strategică deschisă”[13].

Relația dintre schimburile comerciale și convergența de valori e dilematică, dar  interdependentă. Este de o lecție de economie politică pe care Berlinul o predă constant altor state membre ale Uniunii, îmbrăcând pe rând haine germane – când privilegiază schimburile comerciale și haine europene – când acordă prioritate convergenței de valori.

Un exemplu recent a fost critica exprimată de ministrul german al Afacerilor Externe la adresa Ungariei, după ce Budapesta a blocat o declarație de politică externă din partea Uniunii Europene, care urma să condamne China pentru deteriorarea democrației în Hong Kong[14], prilej cu care Heiko Maas a indicat explicit motivele: relațiile economice și diplomatice foarte bune pe care le au Ungaria și China. Dar, China este principalul partener comercial al Germaniei, aceasta din urmă având în anul 2019 exporturi de aproape 100 de miliarde euro pe piața chineză, adică peste jumătate din totalul exporturilor realizate de UE în China și importuri chiar mai mari[15].

Germania își permite acest comportament schizofrenic, dar limitele sale de performanță sunt evidente în zonele de frontieră ale UE, unde se întâlnesc cu ofensiva rusească de fake news: Serbia și Republica Moldova sunt exemple ale modului în care Rusia reproduce satele lui Potiomkin, reușind să altereze percepția publică până la a fi diametral opusă realității.

În martie 2021, Sputnik Moldova a realizat o analiză detaliată[16] privind destinația exporturilor și originea importurilor realizate de economia moldovenească în anul anterior, bazată pe datele Biroului Național de Statistică de la Chișinău. România se distinge ca lider, având 28,4% pondere la export și 11,7% la import. În Federația Rusă ajung numai 8,7% dintre exporturile moldovenești, iar procentul importurilor rusești în Republica Moldova e de 11,1%. Prin comparație, soldul comercial denotă că Chișinăul câștigă bani în raport cu România, în timp ce cu Rusia pierde. În ansamblu, situația este chiar mai elocventă: Republica Moldova livrează în Uniunea Europeană exporturi în pondere de 66,7%, iar în Comunitatea Statelor Independente de numai 15,2%.

Tot în Republica Moldova, barometrul opiniei publice[17] consemna în februarie 2021 un procent de numai 22,5% de susținere a aderării țării la Uniunea Europeană și de 2,7% pentru aderare la NATO. Majoritatea respondenților a indicat neutralitatea ca soluție pentru asigurarea securității naționale, respectiv 46,1%. Un procent de 12,8% au pledat pentru unirea cu Federația Rusă, în timp ce alternativa unirii cu România nici măcar nu s-a regăsit în setul de întrebări incluse în chestionar. Sunt discrepanțe clare între procentele ce caracterizează relațiile economice externe ale țării și procentele relevate de sondarea opiniei publice.

Un alt stat cu care România se învecinează, Serbia, prezintă o situație similară, având un portofoliu de exporturi care arată și mai clar poziționarea economică a țării în raport cu partenerii comerciali externi: în anul 2020, Uniunea Europeană a avut o pondere de 64,9% din totalul exporturilor sârbești, iar Federația Rusă a avut 4,7%[18], aceasta din urmă fiind depășită de patru state membre ale UE: Germania – 12,8%, Italia – 8,3% și România – 6,5% (Ungaria a avut 4,7%)[19].

În pofida realității economice, opinia publică din Serbia avea la finalul anului trecut următoarea optică: 51% din populație nu era de acord cu candidatura țării la Uniunea Europeană și numai 9% considerau că UE ar trebui să fie prioritatea de politică externă a Belgradului. Un procent de 40% considerau că Rusia este cel mai bun prieten al Serbiei și 72% au afirmat că Rusia are o influență pozitivă asupra țării[20].

Contradicția între realitate și percepție rezultă din faptul că mass media sârbă a prezintat asiduu Uniunea Europeană ca fiind „slabă și divizată, disfuncțională, rasistă și ostilă la adresa autorităților sârbe”, la pachet cu promovarea intensă a industriei militare ruse și a ideii că Rusia a protejat mereu Serbia de-a lungul istoriei, inclusiv prin intermediul credinței ortodoxe comune. Cireașa de pe tort este descrierea Ucrainei drept „un stat eșuat, care a trădat bunul simț atunci când a decis să se îndepărteze de Rusia”[21], o idee ce derivă flagrant din propaganda oficială prin care Kremlinul rescrie istoria și conform căreia eforturile întreprinse de Kiev de-a lungul secolelor pentru a-și dobândi independența reprezintă o trădare repetată a frăției ruso-ucrainene[22].  

Aceste două exemple reflectă capacitatea Rusiei de a crea realități false, dar folositoare unor lideri politici vădit eurosceptici precum Aleksandar Vučić și Igor Dodon. Procentele citate reprezintă în egală măsură consecința unei erori de abordare din partea Uniunii Europene, care continuă să investească mult în fond, în timp ce Rusia investește puțin și doar în forme.

Plăcinta europeană și apetitul rus

Rusia a anexat din nou Crimeea în anul 2014, astfel că „plăcinta” la care făcea referire Ecaterina a II-a se află din nou pe masă, de această dată adversarul nemaifiind Imperiul Otoman, ci entitățile suprastatale spre care Ucraina luase decizia la momentul respectiv să se îndrepte, NATO și Uniunea Europeană. Ca și atunci, Moscova își caută aliați în Europa, cu diferența că linia de demarcație geopolitică a avansat spre Est, prin urmare are la dispoziție o arie mai largă unde își poate găsi și fideliza suporteri precum contele de Ligne, desigur la alte proporții, date fiind posibilitățile actuale de expansiune pe care le are fenomenul fake news.

O altă diferență este piciorul economic pus de China în zone unde Rusia are pretenții tradiționale de hegemon. De pildă, în contextul pandemiei de Covid-19 mass media sârbă a detronat Rusia ca obiect principal al adorației dictate de interese politice, acordând Chinei statutul de vedetă. Tendința pare să fie rezultatul unui nou calcul de politică externă făcut de Serbia, având ca premisă faptul că la Belgrad s-a înțeles că China este mult mai puternică decât Rusia[23].

În cazul Ucrainei, China s-a impus ca principal partener[24] comercial începând cu anul 2019. În anul 2020, Rusia a pierdut și locul al doilea, fiind depășită de două state din UE pe ambele capitole de import și export: Germania a devenit al doilea exportator pe piața ucraineană și Polonia a devenit al doilea importator de produse realizate în Ucraina[25].

În ce privește Republica Moldova, Rusia a fost tot pe locul al treilea ca partener comercial în anul 2020, principalul exportator fiind Germania și principalul importator fiind România[26], ambele state ale UE. Aici, însă, cel mai recent indicator al implicării geopolitice și economice dinspre Vest, respectiv dinspre Est este planul de redresare aprobat în iunie 2021 de Comisia Europeană, în valoare de 600 de milioane euro[27], urmat la scurt timp de o contraofertă din partea Rusiei, un împrumut de 200 de milioane de euro[28]. Disproporția e evidentă, prin chiar nivelul persoanelor oficiale care au făcut anunțurile aferente: pachetul de ajutor din partea UE a fost anunțat de către președinta CE, Ursula von der Leyen, în timp ce partea rusă și-a anunțat intenția prin intermediul lui Kazbek Taisaev, vicepreședinte al Comitetului pentru Afaceri cu CSI, integrare euroasiatică și relații cu compatrioții din cadrul Dumei de Stat[29].

O nuanță din anunțul făcut de parlamentarul rus face legătura între dimensiunea financiară și cea ideologică a geopoliticii: condiția pusă pentru acordarea împrumutului a fost „să existe stabilitate politică internă în Republica Moldova”. Cu titlu anecdotic, probabil că sensul avut în vedere de Kazbek Taisaev a derivat din calitatea sa de președinte al grupului parlamentar de prietenie cu Coreea de Nord[30], dar în realitate accepțiunea rusească a noțiunii de stabilitate internă are rădăcini adânci în istorie, de pildă în gândirea politică promovată de însuși Grigori Potiomkin.

În inventarul de motive pe care acesta l-a expus în corespondența cu Ecaterina a II-a pentru a justifica anexarea Crimeii, argumentul suprem a fost că expansiunea imperiului va aduce „liniște” („pokoi”), prin satisfacerea a două nevoi specifice Rusiei: prima, ca fiecare conducător al țării să depășească realizările predecesorilor și să repare eventuale înfrângeri provocate de dușmani, iar a doua, de dobândire a vastității teritoriale necesare pentru reflectarea adecvată a fundamentului spiritual-creștin al regimului autocrat rus[31]. Un filon ideologic pe cât de abisal, pe atât de periculos, deoarece instituie datoria morală de extindere teritorială perpetuă, ca o condiție intrinsecă pentru păstrarea puterii în Rusia de către lideri, precum și impunitatea acestora în raport cu orice altă instanță în afară de divinitate și ei înșiși.

Aplicarea acestei gândiri în Basarabia anului 1828 a însemnat lichidarea particularităților naționale sau locale în aparatul administrativ și instaurarea deplină a instituțiilor rusești, totul sub argumentul „stabilității politice”[32]. A fost o politică de asimilare forțată, prezentă și astăzi în mentalul conducerii de la Moscova: în discursul cu care justifica anexarea Crimeii din anul 2014, Vladimir Putin afirma categoric că “ucrainenii și rușii sunt unul și același popor”[33], idee pe care a repetat-o de multe ori, inclusiv în momentele premergătoare unor runde de negocieri cu liderii euroatlantici. Promotorul vehement al suprapunerii identitare ruso-ucrainene a fost Vladislav Surkov, principalul ideolog pe care l-a avut Kremlinul în ultimii 20 de ani, cel care spunea fără echivoc: „nu există un stat Ucraina, nu există nicio națiune ucraineană, totul e numai o broșură”[34].

În același registru, mass media din Rusia, în special posturile de televiziune, vehiculează abundent teza că „nu există valori europene”, „Uniunea Europeană e o construcție artificială, care se va destrăma în curând”, „Europa este într-un iremediabil  declin moral”[35] etc. Indicatorii economici citați demonstrează contrariul, iar în rezumat PIB-ul Uniunii Europene (17,1 trilioane de dolari) este de 10 ori mai mare decât PIB-ul Rusiei (1,7 trilioane de dolari)[36]. Dată fiind disproporția de putere economică și imposibilitatea recuperării acestui decalaj prea curând, Rusia nu poate avea decât o  poziționare asimetrică în raport cu Uniunea Europeană, din repertoriul aferent făcând parte acţiunile fake news, jocul de sancțiuni și recompense cu hidrocarburi, publicitatea pentru industria de apărare și mirajul impunității pentru liderii politici străini atrași de modelul moscovit de eternizare la putere.

Complicități corupte

Profeția Ecaterinei a II-a depinde, însă, de momentul în care „plăcinta va fi gata” și ce înseamnă acest lucru. Ideea pe care o avansa atunci împărăteasa rusă nu mai e astăzi de natură teritorială, ci vizează fibra economică și politică a Europei. Practic, ține de capacitatea economiilor din statele UE să genereze profit și bunăstare pentru cetățeni, dimensiune pe care Rusia e net inferioară: în prezent, PIB-ul pe cap de locuitor de care beneficiază națiunea rusă este depășit de PIB-ul pe cap de locuitor din multe state membre ale Uniunii, inclusiv cele aflate anterior în sfera de influență a fostei URSS, precum Polonia, Ungaria și România[37].

Rusia nu poate combate această realitate, dar o poate altera, mai întâi în percepția propriilor cetățeni, cei care sunt ținta primară[38] a fenomenului fake news rusesc. O foarte mare majoritate a acestora, anume 90%, urmărește programele de știri ale posturilor de televiziune ruse, iar durata medie alocată pe zi vizionării de programe TV este la fel de mare, de 4,2 ore[39]. O cupolă ficțională stă deasupra cetățenilor ruși, asemeni celei din filmul american „The Truman Show”, în care personajul principal, jucat de Jim Carrey, are de ales la final dacă să trăiască în continuare pe platoul de filmare de care a devenit conștient sau să iasă din universul ce i-a fost fabricat de la naștere, pentru a începe o nouă viață, în necunoscut[40].

Fără îndoială, este o dilemă inspirată din mitul platonician al peșterii, cu care se confruntă și cetățenii din Republica Moldova, din regiunile ucrainene luate sub control de separatiștii ruși și cei din statele balcanice. O dilemă care, paradoxal, se hrănește din puterea financiară a Uniunii Europene și din slăbiciunea ei politică. Economiștii au notat faptul că, de exemplu, Balcanii de Vest au primit în 16 ani suma de 28,5 euro pe cap de locuitor din fonduri de pre-aderare, în timp ce statele din Europa Centrală și de Est au primit 13 euro pe cap de locuitor într-un interval de timp echivalent[41]. Lipsa unui azimut politic concret s-a soldat cu o diferență flagrantă de progres pe direcția integrării în Uniune.

Această situație relevă o altă ipostază pe care Rusia o are în raport cu „plăcinta”, cea în care profită de economia europeană și de capacitatea ei superioară de a genera profit, cu concursul unor lideri politici aflați la putere în însăși statele din Europa vizate prin repertoriul anterior menționat, secondați de clone moderne ale duplicitarului conte de Ligne. Există o panoplie de foști și actuali politicieni europeni care și-au orientat cariera și planurile de pensionare pe o relație reciproc avantajoasă cu Rusia: Gerhard Schröder în Germania, Miloš Zeman în Cehia, Viktor Orbán în Ungaria, Aleksandar Vučić în Serbia, Viktor Ianukovici în Ucraina, Liviu Dragnea în România și alții ca ei.

Astfel de lideri au obiceiul de a colporta subiecte ce corespund cu registrul fake news-ului rusesc, precum teza conform căreia Uniunea Europeană ar fi împotriva autorităților naționale sau împotriva „adevăratelor valori”, dar în proporții și cu abordări diferite. Adesea, deciziile sau declarațiile lor „politice” sunt corelate cu mize personale sau cu interese de stat divergente cu cele ale Uniunii, care pot fi identificate numai prin așezarea într-un context adecvat şi fără de care sunt doar „fumigene”[42].

Viktor Orbán și Vladimir Putin au în comun adeziunea la așa-numita „politică a memoriei”[43], prin care alimentează constant în mintea conaționalilor traume istorice cu caracter național: Tratatul de la Trianon, pentru cel dintâi şi „Marele Război Patriotic”, pentru cel de-al doilea. Dincolo de narațiunile naţionaliste, în jurul ambilor gravitează prieteni sau foști colegi de muncă deveniți oligarhi, prin mijloacele cunoscute. Orbán a reușit să facă o carte de vizită din piramida de corupție pe care a creat-o, deși a fost expusă de foști aliați[44] și alți lideri europeni[45], în timp ce Putin a ajuns să patroneze un sistem corupt de dimensiuni cu adevărat rusești, în care beneficiază de un palat de 1,35 miliarde de dolari, desigur aflat pe numele unui prieten din copilărie[46].

Similar, președintele ceh Miloš Zeman l-a avut aproape pe magnatul conațional Petr Kellner, timp de trei decenii investitor în Rusia și China[47]. Fostul cancelar Gerhard Schröder nu a făcut un secret din prietenia sa cu Vladimir Putin, pe care îl considera „un democrat desăvârșit”, ceea ce i-a permis politicianului german ca, din 2005 și până în prezent, să ocupe funcții de conducere în subsidiare ale Gazprom, iar apoi în compania Rosneft[48], poziții din care a făcut lobby cu perseverență în favoarea proiectelor favorabile Rusiei, precum gazoductele Nord Stream I și Nord Stream II.

În România, apogeul atitudinilor politice antieuropene a fost anul 2018, când Viorica Dăncilă era premier şi Liviu Dragnea era preşedinte al Camerei Deputaţilor. Cei doi au lansat critici virulente la adresa Comisiei și a Uniunii Europene, folosind acuzații din registrul tipic pentru fake news-ului rusesc, precum „o ingerință gravă în treburile interne ale unui stat membru” sau „nu mai putem accepta ca românii să fie certați”[49], cu doar două luni înainte ca România să preia președinția Uniunii. În pofida imaginii de „femeie civilizată și neconflictuală”[50] cu care Dragnea a recomandat-o pe Dăncilă, ambii au deturnat atunci energia politică de la București pe direcția falsei teme a referendumului organizat de Coaliția pentru Familie, exact la momentul când România avea în față primul ei mandat de președinte european de la data aderării. Demersul a eșuat datorită bunului simț popular, majoritatea cetățenilor refuzând participarea la vot, astfel că referendumul a fost invalidat[51], înregistrând o prezență de doar 20,4%.

Explicația pentru acest episod rezidă în faptul că lupta împotriva corupției face parte din convergența de valori pe care UE o pretinde explicit de la statele candidate și implicit de la statele membre. Câteva luni mai târziu, Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare pentru corupție, într-un dosar de angajări fictive[52], după cum fictivă a fost și tema cu care a încercat să sperie electoratul român. Asemeni lui Nero, el era dispus să dea foc Romei, dar a ajuns în această postură numai pentru că i-a lipsit anvergura pe care o au în familia europeană alți lideri politici, precum Viktor Orbán sau Gerhard Schröder, a căror complicitate cu Rusia e asumată oficial și a căror corupție este tacit acceptată.

Desigur, aceste măsluiri ale adevărului sunt împachetate cu argumente înalte. Ungaria a refuzat să susțină Parchetul European nu pentru că este statul membru al UE cu cele mai multe investigații deschise de OLAF pentru suspiciuni privind utilizarea frauduloasă a fondurilor europene, ci pentru că „este o chestiune de suveranitate”, așa cum a motivat ministrul maghiar al Justiției, Judit Varga[53].

Grigori Potiomkin este prezent în continuare în peisajul Europei, prin imitatorii săi contemporani din capitalele europene unde fake news-ul rusesc se împletește cu cel de factură autohtonă. Diferă amploarea narațiunilor mincinoase cu aceștia din urmă se adresează electoratului conațional: satele lui Potiomkin au devenit astăzi state. Este un fapt cu consecințe imprevizibile, dacă se ține cont de avertismentul lui Voltaire – „într-adevăr, acela care te poate face să crezi absurdități, te poate face să comiți atrocități”[54] – iar istoria nu duce lipsă de exemple doveditoare.

În 1933, autoritățile sovietice le spuneau corespondenților de presă străini care vizitau Ucraina că oamenii care mureau de foame pe străzile Odessei sau în gări erau doar „țărani bogați care au refuzat colectivizarea, trebuind să fie evacuați din fermele lor” sau care „nu s-au adaptat regimului comunist, prin urmare nu au decât să moară”[55]. În mod ironic, Adolf Hitler a inclus în a doua sa carte, scrisă în 1928, estimarea că 30 de milioane de slavi vor trebui să fie exterminați prin înfometare în masă, pentru a face loc colonizării germane a Estului, planuri riguroase fiind întocmite în acest sens înainte de atacul de mai târziu asupra URSS[56]. Tot în mod ironic, primul recensământ sovietic, cel din 1926, constatase că în toate teritoriile din estul Ucrainei exista o mare majoritate de etnici ucraineni, în timp ce etnicii ruși erau doar o minoritate, raportul fiind inversat numai după „Holodomor”, devastarea demografică provocată de Stalin prin politica de înfometare aplicată în Ucraina[57].

Vladimir Putin a afirmat în repetate rânduri că nu consideră Ucraina ca fiind un stat de sine stătător, ci o provincie istorică a Rusiei. Dacă argumentul istoric justifică susținerea separatiștilor pro-ruși din regiunea Donbas, atunci trebuie amintit faptul că principalele orașe ale acesteia, Donețsk și Lungansk, au fost înființate de către doi industriași britanici, John Hughes și Charles Gascoigne[58], pe la jumătatea secolului al XIX-lea. De altfel, Donețsk a purtat până în anul 1924 denumirea de „Hughesovka”, în cinstea fondatorului[59]. Este un detaliu pe care Boris Johnson, premier al Regatului Unit, unul dintre artizanii Brexit-ului și jurnalist cu carieră consacrată în fake news, l-ar putea găsi util pentru a pretinde, în mod creativ, extinderea Commonwealth-ului până pe pământ ucrainean.

NOTE_________


[1] https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/legendara-calatorie-a-ecaterinei-a-ii-a-in-crimeea

[2] https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/legendara-calatorie-a-ecaterinei-a-ii-a-in-crimeea

[3] https://www.jstor.org/stable/4205123?seq=1

[4] https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/legendara-calatorie-a-ecaterinei-a-ii-a-in-crimeea

[5] https://muse.jhu.edu/article/543976

[6] https://archive.org/stream/princedelignehis01lign/princedelignehis01lign_djvu.txt

[7] https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/legendara-calatorie-a-ecaterinei-a-ii-a-in-crimeea

[8] https://www.rbth.com/business/332176-history-russian-ruble

[9] https://www.britannica.com/biography/Joseph-II

[10] https://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/january/tradoc_154151.pdf

[11] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/RO/qanda_21_645

[12] https://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/january/tradoc_154151.pdf

[13] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/RO/qanda_21_645

[14] https://www.digi24.ro/stiri/externe/germania-critica-ungaria-pentru-decizia-absolut-de-neinteles-de-a-bloca-o-declaratie-ue-impotriva-chinei-1526249

[15] https://www.politico.eu/article/germany-china-economy-business-technology-industry-trade-security/

[16] https://ro.sputnik.md/infographics/20210331/34204246/Infografic-Exporturile-si-importurile-Republicii-Moldova-in-2020.html

[17] http://bop.ipp.md/

[18] https://webgate.ec.europa.eu/isdb_results/factsheets/country/details_serbia_en.pdf

[19] https://trendeconomy.com/data/h2/Serbia/TOTAL

[20] https://www.euractiv.com/section/politics/short_news/poll-russia-and-china-are-serbians-best-friends/

[21] https://www.nato.int/docu/review/articles/2020/12/21/disinformation-in-the-western-balkans/index.html

[22] https://www.atlanticcouncil.org/blogs/ukrainealert/five-reasons-why-ukraine-rejected-vladimir-putins-russian-world/

[23] https://europeanwesternbalkans.com/2021/04/08/serbian-media-on-the-assistance-in-the-pandemic-china-the-savior-eu-left-serbia-stranded/

[24] https://www.kyivpost.com/business/china-russia-germany-top-list-of-ukraines-trade-partners-in-2019.html

[25] https://craneip.com/china-remains-ukraines-largest-trade-partner-in-2020/

[26] https://trendeconomy.com/data/h2/Moldova/TOTAL

[27] https://www.dw.com/ro/efort-f%C4%83r%C4%83-precedent-al-ue-de-redresare-economic%C4%83-a-moldovei/a-57767795

[28] https://infoprut.ro/77384-rusia-vine-cu-o-contraoferta-la-ajutorul-de-600-de-milioane-din-partea-ue-pentru-republica-moldova.html

[29] https://infoprut.ro/77384-rusia-vine-cu-o-contraoferta-la-ajutorul-de-600-de-milioane-din-partea-ue-pentru-republica-moldova.html

[30] http://95.173.130.41/en/news/29730/

[31] https://www.jstor.org/stable/2697641?seq=1

[32] https://www.ssoar.info/ssoar/bitstream/handle/document/65046/ssoar-2019-cornea-Dimensiunea_administrativa_a_expansionismului_rusesc.pdf?sequence=3&isAllowed=y&lnkname=ssoar-2019-cornea-Dimensiunea_administrativa_a_expansionismului_rusesc.pdf

[33] https://blogs.lse.ac.uk/lseih/2020/07/01/there-is-no-ukraine-fact-checking-the-kremlins-version-of-ukrainian-history/

[34] https://blogs.lse.ac.uk/lseih/2020/07/01/there-is-no-ukraine-fact-checking-the-kremlins-version-of-ukrainian-history/

[35] https://uacrisis.org/en/image-of-european-countries-on-russian-tv

[36] https://www.imf.org/external/datamapper/NGDPD@WEO/OEMDC/ADVEC/WEOWORLD/EU

[37] https://www.defenseromania.ro/romania-a-depasit-rusia-si-mareste-distanta-in-clasamentul-pib-ului-pe-cap-de-locuitor-cifrele-reflecta-criza-din-rusia_610560.html

[38] https://uacrisis.org/en/image-of-european-countries-on-russian-tv

[39] https://uacrisis.org/en/image-of-ukraine-on-russian-tv

[40] https://www.vanityfair.com/hollywood/2018/06/truman-show-anniversary-jim-carrey-peter-weir-laura-linney

[41] https://www.euractiv.com/section/politics/short_news/serbias-eu-aspirations-delayed-due-to-lack-of-political-will/

[42] https://dexonline.ro/definitie/fumigen%C4%83/517610

[43] https://www.clingendael.org/event/russia-politics-memoryconflicting-historical-narratives

[44] https://www.bloomberg.com/news/articles/2019-12-05/corruption-warrior-picks-fights-with-orban-to-buoy-opposition

[45] https://www.euronews.com/2020/11/26/viktor-orban-responsible-for-corruption-in-hungary-says-former-belgian-pm

[46] https://www.rferl.org/a/russia-putin-palace-owner-oligarch-rotenberg/31077630.html

[47] http://sinopsis.info.ro/2021/05/13/moartea-unui-magnat-se-sfarseste-epoca-oligarhilor/

[48] https://www.dw.com/en/former-chancellor-gerhard-schr%C3%B6der-takes-seat-on-rosneft-board/a-40741143

[49] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/viorica-dancila-mesaj-profund-antieuropean-ingerinte-grave-in-treburile-interne-ale-romaniei-1032019

[50] https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22229050-live-text-video-dragnea-iese-conferinta-presa-dupa-dancila-fost-propusa-cex-pentru-functia-premier.htm

[51] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22744579-bec-referendum-2018-prezen-vot-fost-20-41-referendumul-pentru-familie-nu-ndeplinit-condi-iile-validare.htm

[52] https://www.dw.com/ro/liviu-dragnea-condamnat-definitiv-la-trei-ani-%C8%99i-jum%C4%83tate-de-%C3%AEnchisoare/a-48902009

[53] https://balkaninsight.com/2021/06/04/democracy-digest-hungary-and-poland-refuse-to-join-eu-justice-league/

[54] https://www.cato.org/publications/commentary/origins-warning-from-voltaire#

[55] https://nationalpost.com/opinion/robert-fulford-putin-says-ukraine-isnt-a-country-too-many-in-the-west-agree-with-him

[56] https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/lebensraum

[57] https://blogs.lse.ac.uk/lseih/2020/07/01/there-is-no-ukraine-fact-checking-the-kremlins-version-of-ukrainian-history/

[58] https://www.atlanticcouncil.org/blogs/ukrainealert/five-reasons-why-ukraine-rejected-vladimir-putins-russian-world/

[59] https://www.atlanticcouncil.org/blogs/ukrainealert/from-russian-war-to-european-opportunity-reinventing-eastern-ukraines-donbas-region/

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. La nesfârșit aceeși gândire stupidă de secol XIX: UE nu face destul ca să atragă statele din Balcanii de Vest, Ucraina și Moldova în UE. Până la urmă e interesul UE ca aceste state să fie atrase în UE sau e interesul lor să ajungă în UE? În opinia mea n-ar trebui să chetuie niciun cent pentru atragerea lor. Dacă vor bine, dacă nu, să le fie de bine. Maica Rusie e întotdeauna acolo și gata să împartă sărăcie ei cu oricine :)

    P.S.: Nu în utlimul rând, să presupunem că Republica Morldova ar vrea mâine să se unească cu România. Își poate România permite să chetuie zeci de miliarde de euro pe an ca să aducă Republica Moldova la linia de plutire?! Cât ar fi cetățenii români dispuși să strângă cureaua pentru unire?

    Să zicem că Ucraina ar dori mâine să adere la UE sau la NATO. După câte știu eu nu a existat niciodată în sondaje o majoritate a populației care să dorească intrarea în oricare din cele două. Ei bine, să zicem că de mâine 99% din ucraineeni ar dori aderarea la UE. Ar fi Ucraina primită în UE? Probabil că nici 10-15 ani n-ar fi suficienți pentru încheierea procesului de aderare…

    Deci atunci despre ce discutăm?!

    • Va rog sa argumentati „gandire stupida”.
      + nu am gasit in comentariul dvs. un argument serios pentru ceea ce sustineti.

      • Se numește „logică elementară”. La ce anume i-ar folosi UE aderarea Serbiei la UE, dacă aceasta nu dorește să adere? Ce sens are să cheltui fie și un cent pentru a o convinge? Sunt numai ochi și urechi…

        Cineva care se strofocă să obțină ceva ce nu-i aduce niciun folos și nici măcar nu e divertisment, cam are o „gândire stupidă” oricum am lua-o,

        • De ce ar fi utila aderarea Serbiei daca ea nu doreste …. cine anume nu doreste? Vucic? Poporul sarb? Ce categorie de varsta? Samd. Sunt multe motive pt care ar fi utila aceasta aderare. Totusi, personal, nu fac o pledoarie in acest sens. Tot personal, pledez pt aderarea Muntenegrului.

          • Păi dumneavoastră ne spuneți în articolul de mai sus că 51% din sârbi nu doresc candidatura țării lor la UE și doar 9% consideră că UE o prioritate în politica externă a Serbiei. Asta înseamnă că vreo 9% poate ar vrea ca țara lor să adere la UE și cp 51% dunt deciși împotrivă. E un scor cumplit Nu mi-am imaginat niciodată că ar fi atât de jos. E fără îndoială o prostie cumplită ca UE să ia în considerare aderarea Serbiei. indiferent de grupele alea de vârstă. E vorba de alegătorii de azi. Că peste 20-50-100 de ani ar putea fi altceva, asta e absolut irelevant…

            Cârt despre Muntenegru, hai să ne amintim circul de 2 bani de la aderarea țării la NATO. Parlamentul țării a votat chinuit cu 46 de voturi din 81 aderarea la NATO în timp ce în fața clădirii parlamentului națiunea făcea spume.

            https://www.dw.com/en/amid-protests-montenegros-parliament-ratifies-nato-membership-treaty/a-38634614

            Muntenegru e o țară ce nu are NIMIC de oferit NATO. Na-re armată, n-are pozițșie strategică, are în schimb conflicte cu Croația, Bosnia și Albania. Cireașa de pe tort e că ofițeri superiori muntenegreni, despre care e rezonabil să suspectăm că măcar unii lucrează pentru tovarășii ruși și chinezi au acces neâîngrădt la TOATE secretele alianței și pun astefl în pericol apărarea contoinetnului șimai ales apărarea țărilor din prima lnie: Baltcii, Polonia și România…

            Aceeași chestie cu muntenegru și UE. E o prostie fără seamăn să primești din ăștia într-o uniune în care fiecare membru are drept de veto. Ei vor fi doar un factor de disoluție. Vorba filmului: „În pat cu dușmanul” :)

    • @J. S. -28.06
      „Până la urmă e interesul UE ca aceste state să fie atrase în UE sau e interesul lor să ajungă în UE?”. Daca ma uit , in urma, la aderarea Ro., as zice shi-shi: Ro. primeste bani „moca”, chiar daca o buna parte din ei se-ntorc -rapid- la mamica UE; iar UE are acces la ceva piata de desfacere plus- ca bonus- si ceva resurse, sa fie toata lumea multumita.

      • Uau!

        Bag seama că nu stați prea bine cu memoria…

        Când a început procesul de aderare al României la UE, țara noastră avea pensia medie pe la $60/lună (cam 240 de RON azi) și leafa medie pe la $110/lună (adică 440 RON). Inflația era galopantă, statul român era în trimestrial în pragul colapsuljui și era în genunchi în fața FMI și a BM pentru împrumuturi de de sub $100 de milioane. Fiecare țucălar venit de pe la FMI să evalueaze dacă statul român își îndeplinește obligațiile era așteptat cu frică. Presa și TV-ul erau panicate: „O să ne dea tranșa sau nu?” adică „O să avem ce pune pe masă luna viitoare sau facem foamea?”

        Exact asta era situația României. România nu avea abolut NIMIC de oferit UE și a intrat în uniune în târându-se și tânguindu-se amarnic. Un cunoscut lucra la dealer-ul Renault. Vindeau 3-4 mașini pe an și din asta trăiau 6 suflete :) Era o sărăcie africană,..

  2. Citez: „Este un detaliu pe care Boris Johnson, premier al Regatului Unit, unul dintre artizanii Brexit-ului și jurnalist cu carieră consacrată în fake news, l-ar putea găsi util pentru a pretinde, în mod creativ, extinderea Commonwealth-ului până pe pământ ucrainean.”

    Am văzut de mai multe ori povestea cu „fake news”-ul din jurnalismul lui Borea. Însă n-am văzut niciodată pe cineva care să li poată face trimiteri la articolele incriminate. Totul a rămas mereu în ceață ca acuzațiile din Pravda. Deci poate cineva să dea vreo-un link la fake news-uri?

    • Nu stiu care este granita intre fake news si minciuni, pentru ca la ultimul capitol este chiar un campion.
      Acum vreo 5 ani BJ umbla cu un autobuz pe care scria ca UK sent £350m a week to Brussels, cifra dovedita clar ca falsa. El s-a aparat spunand ca cifra era doar un fel de subiect de reflectie oferit alegatorilor, Exista un website cu o lista a tuturor minciunilor marelui Boris. BJ este un exemplu de fake politicians si subiect de reflectie pentru alegătorii cu ceva minte.

      • Am văzut autobuzul cu ochii mei în timoul unei călătorii cu treburi în Anglia. Singura problemă e că informația nu era falsă. UK decarta atunci cam £18 miliarde pe an la bugetul UE pe diferite căi. Dacă socotim cât vine pe săptămâna cifra era corectă, BoJo însă nu spunea că o parte din bani ăia veneau totuși înapoi ca fonduri UE.

        Marea problemă a „Remain”-ilor era că ei nu puteau să aibă propriul lor autobuz pe care să scrie: „Primim asta, asta și asta de UE pentru £350/săptămână” pentru simpul motiv că cea ,mai mare parte a fondurilor UE ajunse în țările dezvoltate se risipesc aiurea pe chestii fără sens sau de-a dreptul ridicole. Și oricum banii primiți de regat erau mul mai puțini ca cei decartați, UK fiind contributor net la bugetul UE.

        P.S.: Uite eu de exemplu primesc anual o hârtie de la primărie pe care apare suma impozitelor locale (pe proprietate) e care le plătesc eu, Pe ea apar defalcate toate cheltuielile bugetare (districtul școlar, curățenie publică, rearat drumuri, lefuri locale, etc.). Dacă statul social (sau UE) ar face asta păi boboarele jupuite ar pune mâinile pe furci și topaoare văzând cât amar de bani plătesc fiecare pe tot soiul de aberații… :)

        • N-am prea înțeles ce vreți sa spuneți ca mintea, dar nu mintea. Ca era economic with the truth, un fel de Trump care este drept însă a citit mai mult de o carte?
          Daca asta ar fi singura, iata insa pagini întregi de minciuni:
          https://costofjohnson.com/
          Btw, UK a negociat sub Margaret Thatcher o contributie la EU mai mica decât alte tari europene, iar irosirea de care vorbiți este opera ei, aceste „rebates” au fost negociate de marea lidera.

          • Nu, nu mințea. Atâta era contribuția UK la pușculița UE pe vremea aia. I s-a repoșat doar că nu a menționat că vin totuși ceva bani de la UE. Borea le-a spus atunci ălora ceva de genul: OK faceți și voi un autobuz pe care să scrieți ce primesc englezii de la UE pentru £350 de milioane pe săpătmână. Stau și mă întreb de ce n-au făcut-o?

            Azi cotizația engleză la UE e £0 iar englezii au exact aceleași beneficii pe care le aveau pe când erau membrii în UE (acces liber fără taxe vamale la piața UE) și în plus nici nu sunt obligați să mai respecte reglementările psihedelice ale UE în țara lor șoi nici să mai primească necondiționat toate deșeiurile umane deversate de uniune. S-a produs exaxct ce a promis BoJo: În final UE va fi forțată să le dea engelzilor pe gratis ceea ce înainte de Brexit le dădea pe bani mulți. Într-adevăr în seara de ajun a Crăciunului 2020 UE a aruncat prosopul, și a semnat tratatul de liber schimb cu UK pe care a zbierat timp de 4 ani că nu-l va semna niciodată. Never say never :)

            În ce privește colecția de link-uri pe care ați dat-o de ce nu-mi dați un link la vreou-unul din articolele lui Bojo ce ar conține fake news?! Să văr și eu cum a zois el că „cerul e verde cu picățele roz” sau alte celea :) Ceea ce ați dat e o chestie a la Agitprop: „X spus aia și aia” însă fără nicio sursă originală.

            • Fals, UK nu are nici unul din marele avantaje promise de BJ. ca dovada ca marele Boris vrea renegocierea tratatului. UK a pierdui practic controlul vamal asupra Irlandei de N (acord semnat de BJ), a cedat o parte din dreptul de a pescui in apele teritoriale (dupa ce a primis ca n-o va face), o parte din bănci si mari companii au plecat la Dublin sau in Alemania, iar universitățile britanice au pierdut o groaza de fonduri de cercetare (ele au fost cele mai potrivnice Brexitului). Luna trecuta magazinele alimentare n-aveau suficiente alimente pentru ca importa mai totul de pe continent. BJ trăiește intr-un univers paralel, in care vede reconstruita gloria imperiului, un Trump mult mai educat dar la fel de fals.

            • https://www.theguardian.com/politics/2021/apr/30/accusations-of-lying-pile-up-against-boris-johnson-does-it-matter

              Pt mine e de-ajuns daca Anne Applebaum il face mincinos.
              Din articolul de mai sus:
              „That Johnson lies is a matter of record. At the start of his career the Times fired him for making up quotes. In Brussels for the Daily Telegraph he invented stories about the EU. In 2004 Michael Howard sacked him from the shadow cabinet after he lied about an affair. Johnson reportedly told Howard: “It’s my private life. I have the right to lie about my private life.”
              Acum o sa ziceti ca mai vreti si alte dovezi, ca una nu ajunge, asa cum si despre prietenul dv Trump o sa ziceti ca-i o minciuna chestia cu „I see the disinfectant, where it knocks it out in one minute. And is there a way we can do something like that by injection inside or almost a cleaning, because you see it gets in the lungs and it does a tremendous number on the lungs.”

            • @Cinicul

              BoJo a obținut exact ceea ce a promis: Acces nelimitat al britaniclor la piața UE fără nicun fel de taxde vamale și mai ales fără a fi obligați să respecte legslația absurdă a UE în țara lor. E ceva imens ca UE a țipat ani dez zile că nu va accepta niciodată și pe carel l-a semnat bruisc și umilitor cu câterva zile înainte de Brexit.

              În privinșa dreptului de pescuit singura „concesie” alui Bojo a fost că pescarii europeni nu au fost alungați din apele britanice brusc. Drepturile lor de pescuit se reduc în fiecare an între 2021 și 2026. După 2026 aceștia nu vor mai avea dreptul să pescuiască njcio sardină din zona economică exclusivă a UK. Alrfel spus Macron s-a luptat ca leul ca pescarii francezi sp nu dea faliment anul ăsta ci doar după ce el nu va mai fi președinte :) Detalii despfre pescuit la:

              https://www.bbc.com/news/46401558

              În ce privește Irlanda de Niord englezii au acceptat ca forntiera acestia să rămână deschisă cu Irlanda. Însă irlandezii ce slugăresc prin Regatul Unit (aproxiamtiv 8% din populațția Irlandei !) vor trebui să dolicite acte de reziență, să dovedească că se autoîntrețin, etc. E până la urmă ceea ce au primit și restul cetășenilor UE din Regat. Sunt peste 6.1 mulioane de cetățeni UE în UK. Englezii nu puteau să-i trimită pe toți acasă fără a-și distruge propria economie. În schimb i-au aruncat peste bord pe cetățenii UE care trăiai în regat doar din asistență socială – cum erau ctitoritorii de turnulețe din Țăndărei :)

            • @cititor critic

              Domnule,

              Mai erau din ăștia ce credeau orbește în tot ce spuneau alde Hitler, Mao sau Iliescu. :) Nu știu dacă-i cazul să vă lăudați cu credința orabă în cineva. Înercați totuși să aveți un strop de demnitate :)

              Însă pentru noi oamenii cu creier funcțional e important să existe dovezi indubitabile ale unei afirmații. Aveți mai jos înteaga arhivă a presei vritanice de pe la 1850 încoace:

              https://www.britishnewspaperarchive.co.uk/

              Găsitți măcar un link la una din pretinsele minciuni de presă ale lui BoJo. Ar fi ceva util pentru dumenavoastră în primul rând… Poate reușiți astfel să scăpați din starea jmilitoare de supunere absolută fațâ de opiniile cuiva ce nici nu vă cunoaște și nici nu dă niciun ban pe dumrneavoastră… Părerea mea :)

        • Așa zicea si Ceaușescu: “nu trebuie sa mințiți. Și cu adevarul se pot manipula masele.”
          Acum că ni l-ați prezentat pe Bojo drept silitor emul al dictatorului socialist, poate învățați din ce se compunea contribuția britanică la UE: ați afla că niciodată nu a trimis UK cei 17,4 bn către UE, așa ca acel full-control de care vorbea Bojo privind totalul sumei era pura minciuna, nici măcar adevăr rostit pe jumătate.

          • V-a spus Pingelică dumenavoastră așa ceva?! Știa el cuvinte din astea complicate precum „manipulare”?! Ne dați un link la acel citat? Sau e și asta din burtă?

            După câte știu eu nimeni n-a contestat cifra dată de Bojo de față cu el. Au mormăit doar că mai dă și UE ceva înapoi dn banii ăia. Cert e că n-au avut curajul să spună public nici cât dă UE și nici pe ce.

            Indiferent cât era suma, azi UK plătește exact $0 cotizație la UE. Are toate beneficiile unei țări membre (prin tratatul de liber schimb umilitor semnat de UE) practic și nicio obligație. Mai mult a scăpat și de obligația de a respecta în țară normele și reglementările psihedelice scornite de bruxelleji. Până acum avantajele sunt imense și e greu de găsit vreo-un dezavantaj.

            • Vi se pare complicat “manipulare”?
              Cum se declina atunci “vreo-un” la feminin?

            • @Hantzy.

              „Manipulare” era un cuvânt dparte greu pentur unul ca Pingelică. Bag seama că nici dumneavoastră nu v-o fi fost prea ușor : ) În orice caz dați-ne link-ul la documentul care demnostrează că Poingelică ar fi spus chestiile alea pe care le-ați scos evident din burtă. E chair așa de dificil să vă abțineți de la minciună?

              @cititor critic

              Ce-i cu Irlanda de Nord și cu pescuitul? Nu vă mai primesc englejii la pescuit în Irlanda de Nord ?! :)

            • Eu nu l-am cunoscut așa de bine cu dumneata pe dictator să știu ce era greu sa nu pentru el. Ca membru în Biroul Politic al PCR încă din 1954 se poate presupune că știa ce este aia manipulare. Puteți aduce și dovezi că nu ar fi știut? Un link e suficient.

              Independent însă de cunoștințele dictatorului, ceea ce a făcut bojo tot manipulare se numește. Sau pretindeți că nu este așa?

    • Pentru Iulian Mareș, Cititor Critic și R2.

      Citez ceea ce am spus inițial: „Am văzut de mai multe ori povestea cu „fake news”-ul din jurnalismul lui Borea. Însă n-am văzut niciodată pe cineva care să li poată face trimiteri la articolele incriminate. Totul a rămas mereu în ceață ca acuzațiile din Pravda. Deci poate cineva să dea vreo-un link la fake news-uri?”

      Faceți un efort să înțelegeți un text scris simplu :) Am întrebat dacă cineva poate da vreo-un link la articolele ce ar conține fake news-uri ale lui Bojo. Nu la ceea ce spune Agitpop-ul despre el fără a se obosi sp dea vreo-un link la articolele lui. După câte știu eu toată arhivele „Times” & „Daily Telegraph” din epoca în care Bojo o făcea pe jurnalistul acolo sunt disponbile on-line.

      Haideți! Nu toți odată :)

      Dacă nimeni nu poate indica nimic, aștept în continuare ca autrul să-și ceară scuze…

      • Aha, de ce nu da nimeni link catre articole ca ala din 1991 in care BJ a spus „Brussels bureaucrats have shown their legendary attention to detail by rejecting new specifications for condom dimensions”? :D Repet, din 1991. La fel pentru miturile cu eurocoffins si cu forma bananelor. De ce doar il citeaza? Clar e ceva foarte suspect la mijloc.

        Se vede treaba ca Svejk a reusit demascarea unei conspiratii a stangii radicale prin metoda „Ion Cristoiu” :D

        • Încă odată: ce vă împiedică să dați vreo-un link la articolele originale?!

          Chestia cu „Stai s vezi ce a zis ăla!” (fără dovezi, desigur) e metoda cea mai facilă și uzuală de dezinformare.

          • Nicio publicație online nu menține textele pentru care a luat șuturi în fund de la cititori. De ce ar face-o? De ce ar ține arhiva online ocupată cu lucruri fără valoare, mai mult chiar, cu texte care o discreditează? Și mai e un motiv, cel mai important dintre toate: cei care sunt calomniati pe nedrept în respectivele articole ar putea cere daune publicației.

            S-a discutat aici, pe contributors.ro, despre fake jurnalistul Claas Relotius de la Spiegel. Publicația germană a controlat toate articolele scrise de fostul colaborator (circa 60) și a publicat o retrospectivă a rezultatelor, dar a eliminat articolele, chiar și cele scrise împreună cu alți autori. Între timp o parte dintre articolele controlate, deși nu mai sunt accesibile online, pot fi descărcate în format pdf, dar numai însoțite de comentariile redacției. Însă acesta este un act voluntar al „Der Spiegel” și nu unul obligatoriu. Times și Daily Telegraph au decis să nu o facă, din câte se vede. Așa că, „din câte nu știți dumneavoastră” arhiva online nu e completă. Nu înseamnă că articolele face ale lui Bojo n-ar fi existat.
            Alte publicații pot decide să păstreze în arhiva lor paginile de atunci cu minciunile lui Relotius sau ale lui Bojo. Ei sunt martorii în acest caz. Un caz se poate judeca și baza unor mărturii, nu trebuie neapărat găsită arma „crimei”.

          • Cand au fost protestele impotriva ordonantei 13 in Piata Victoriei, seara la ora 9 toata lumea aprindea lumina de la telefon si tinea telefonul in sus un minut. Cand fac 100,000 de oameni chestia asta, se vede spectaculos, chestie care a ajuns repede la stiri. Lucrul asta a nemultumit profund cativa mari analisti politici de la Antena 3, in frunte cu Ion Cristoiu. Toti se chinuiau sa demonstreze cumva ca acolo este clar mana lui Soros sau a serviciilor, dar Cristoiu a fost singurul care si-a dat seama de un amanunt demn de Sherlock Holmes. Cine le daduse oamenilor alora telefoane cu lanterna?

            Tu ai facut o descoperire la fel de mare. De ce nu da nimeni link catre articole din The Times din perioada 1987-1989 si The Telegraph din 1989-1994? Fantastica intuitie, Svejk. Ai demascat de unul singur zeci de ziare si carti. Sa vorbeasca cineva la aia sa-si faca mai repede publica arhiva in format linkul si articolul pana nu se supara Ion Cristoiu pe ei :)

          • @Hantzy & R2

            Măi tovarăși,

            Cred că sunt sute de articole (mi-a fost greu să le număr) ale lui Boris Johnson în arhiva Daily Telegraph. Există chiar și așa numita „Boris Jonshon Archive” pe sie-ul Daily Telegraph la:

            https://www.telegraph.co.uk/boris-johnson-archive/

            care cică reunește cel mai „remarcabile” articole ale lui Borea.

            Să nu fi mințit el în chiar niciunul?!

            Apoi există arhiva ÎNTREGII pres britanice la:

            https://www.britishnewspaperarchive.co.uk/

            Asta e arhiva scanată a întregii prese birtanice și merge pe mai bine de 150 de ani în urmă. Ăștia-s cu toții stângaci ca și voi și-l urăsc pe BoJo cu spume. Sper că n-o să pretindeți că și ăștia care-l urăsc au plamat articolele comromițătoare?

            Haideți! Curaj! Ieșiți la interval cu ceva dovezi ale afirmațiilor voastre sau aveți odat-n viață bărbăția să recunoașți că ați împrășțiat dezinformări.

            • De ce nu se da link la articolele lui BJ de acum 35 de ani? Ti-ai raspusn singur. Articolele alea nu sunt one click away. Iti trebuie acces platit la o arhiva. Sunt proprietatea cuiva si nu pot fi nici reproduse la liber. Au aparut in publicatii cu tiraje de peste un milion de exemplare la vremea aia, dar tu preferi sa crezi ca cineva a inventat acum niste citate false pe care le-a pus in mod stalinist in seama lui BJ – adica fix motivul pentru care BJ a fost dat afara de la The Times. Uite-l aici cum recunoaste episodul si spune ca ii este rusine, si cum recuonaste si exagerarile anti-UE din alte articole. Cu video, el cu cuvintele lui.

              https://www.bbc.com/news/av/uk-21930418

              Nu astept sa-ti ceri scuze pentru dezinformarile tale de doi lei, pentru ca nu cred ca are nimeni ce sa va mai faca. V-ati mutat toti trumpistii in lumea lui My Pillow Guy ala si vedeti peste tot numai conspiratii staliniste cum nu va convine ceva.

            • @R2

              Dacă credeți și dumneavoastră că articolele „compromițătoare” ale lui BoJo au fost palamte de „complicii” lui, găsiți în chimb la:
              https://www.britishnewspaperarchive.co.uk/

              Sunt articolele scanate și ele mai recente (ultimii 40 de ani) vectorizate (deci „searchable”) ale întregii prese britanice de pe la 1850 încoace. Custozii rhivei sunt din ăștia de stânga care îl urăsc cu spume p BoJo deci șansele ca ei să fi ascuns „minciunile” sale sunt 0 (zero).

              Citatul link-ul clip-ului de la BBC dovedește că dezinformați cu intenție. Din acel clip reiese că BoJo a fost concediat de la Times pentru că a scris un articol despre homosexualitatea regelui engle medieval Eduard al II-lea. Pe atunci „amorul” regelui pentru Pierce Galveston era subiect tabu. Azi e un fapt istoric arhicunoscut. Altfel spus, Bojo a fost concediat de la Times nu pentru că ar fi mințit ci pentur că a scris despre un episod istoric real care era însă considerat jenant.

              Haoideți! Curaj! Dațoipne ceva care să dovedească că afirmațiile dumneavoastră nu sunt simple calomnii gogonate de birt…

            • din nou pe langa. exista o chestie careia ii spune „stop loss”, daca tot spuneai ca te pricepi si la investii bursiere. cand vezi ca pierzi, la un moment dat trebuie sa inchizi pozitia, altfel lucrurile scapa de sub control. in cazul asta tu ai spus o prostie. te contrazice chiar Boris Johnson cu cuvintele lui in format video. dar, ca sa nu recunosti ca ai gresit, ai ajuns sa spui prostii si mai mari. ar fi o buna ocazie sa nu te faci de ras mai rau decat ai facut-o pana acum.

              Boris Johnson a fost dat afara de la The Times pentru ca a n-a prea fost atent la ani cand a inventat niste chestii din articol si le-a artibuit unui istoric pe baza de citate scoase din burta, si a fost prins cu MINCIUNA. la aia nu merge ca la Trumpistan, unde poti linistit inventezi o minciuna si mai mare si sa dai vina pe softul din Venezuela.

              „MAIR: ‘The Times let you go after you made up a quote. Why did you make up a quote?’

              JOHNSON: ‘Well, I mean, I mildly sandpapered something somebody said, and yes it’s very embarrassing and I’m very sorry about it.’

              THE FACTS: After graduating from Oxford in 1987, Johnson became a trainee journalist with The Times and was given the job of revealing the discovery of King Edward II’s long-lost palace on the south bank of the Thames in London.

              Johnson decided to spice up the story with a reference to gay sex among the royals and then fabricated a comment from an Oxford don, Sir Colin Lucas.

              To make matters worse Lucas was Johnson’s godfather and an expert on the French revolution, not medieval England. The quote from Sir Colin claimed that the King ‘had enjoyed a reign of dissolution with his catamite, Piers Gaveston’ in the palace, which was built in 1325.

              Gaveston was beheaded in 1312. Johnson’s godfather, exposed to academic ridicule, complained and Boris was sacked. In subsequent interviews Johnson described the incident as his ‘biggest cock-up’.”

              Aveti aici linkul.

              https://www.dailymail.co.uk/news/article-2299118/So-Boris-IS-truth-accusations-bruising-BBC-encounter.html

              Iar din arhiva aia gratuita pe care o tot plimbi pe aici, scoate tu un articol al lui Boris Johnson scris pentru The Telegraph intre 1989 si 1994. Oricare. Care vrei tu. Si da aici linkul, neaparat, ca sa ne arati cat e de usor.

      • Și Stalin era un sfânt. Zic istoricii că in urma marii curățiri din anii 30 ar fi murit între 3 și 20 milioane de oameni. Că Stalin ar fi spus “mai bine zece nevinovați morți, decât un trădător viu”. Dar n-a semnat și nu poate fi deci acuzat.

        • Aha!

          Deci Bojo n-a semnat de fapt niciunul din articolele în care împrăștia fake news acum 30 de ani și de aia nu poate da nimeni link-uri la ele să dovedească minciunile :)

          Asta chiar numai din dumneavoastră putea ieși…

          • Nu, n-am spus așa ceva. E doar o deducție defectuoasa a dumitale. In același fel mata vei spune ca Stalin ar avea acces la internet.
            Ceea ce azi e suficient sa fie publicat online cu numele autorului, la vremea aceea era necesar sa fie semnat pentru a fi atribuit autorului. Sau și asta trebuie sa învățați?

            • Scoate tu din arhiva asta gratis orice articol din The Telegraph de dupa 1949. Care vrei tu. Daca e intreaga presa pritanica, trebuie sa fie foarte usor. Hai, arata-ne ce poti.

            • Nu zău, e chiar toată arhiva acolo?
              Dacă e chiar așa, ia arătați care sunt articolele alea cu acuzațiile din Pravda din The Guardian, din The Independent sau de la BBC. Hai curaj, nu vă codiţi sa ridicați ceața. :)

            • @Hantzy

              Lăsați scuzele a la Victor Ponta. Unde sunt link-urile la presupusele minciuni ale lui BoJo?

    • Pane Švejku,
      Mi-a placut referirea la BJ cu apelativul dragastos „Borea”! Mi-a placut teribil monsher! Sunteti oarecum pus la curent cu civilizatia ruseasca. Brava. Totusi va rooog, va rog din suflet, apelati-va preopinentii cu obligatoriul „Вы”. Altfel voi avea мурашки по коже!

  3. Să vedeți Potemkinidă ridicată la rang de artă pe Euronews, când e vorba de Rusia. Iar judo-ul, sportul preferat al lui Putin, se bucură de o atenție specială, pe acelaşi post de ştiri „văzute din perspectivă europeană”.

  4. Un ardelean cam naiv si puțin educat a murit martir pentru ca a crezut in promisiunile Draguțului de Împărat. Alți romani, ardeleni sa nu, trăind pe aiurea, si aparent fără scuza lipsei de educație, cred pana in ultima clipa in Draguțul de Donald sau Draguțul de Boris.

  5. Nu înțeleg de ce autorul folosește surse precum Sputnik MD când datele economice (exporturi/ importuri) sunt disponibile in baze de date cât se poate oficiale. Mai mult efort, Iulian Mares, referințele indirecte sunt o peticeală de care puteți scapa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Iulian Mares
Iulian Mares
Iulian Mareș este jurnalist independent, specializat în economie și relații internaționale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro