Clearly, the central banks are not the main actors when it came to preventing global heating. Central Banks are not responsable for climate policy and the most important tools that are needed lie outside of our mandate. But the fact that we are not in drivind seat does not mean that we simply ignore climate change, or that we do not play a role in combating it”
Christine Lagarde –
Odată ce s-a pus accentul pe necesitatea stăvilirii schimbărilor climatice, cu efect existențial pentru planetă, era normal ca să se ajungă la un acord global, ca cel de la Paris (încheiat în cursul unei reuniuni a părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice – CCONUSC din 2015), prin care statele semnatare să se angajeze cu termene și procente ambițioase de reducere a efectului de seră prin acumularea de bioxid de carbon în atmosferă. Nu mai contează reacțiile pro și contra unui calendar legat de reducerea constrângerilor emisiilor de carbon prin activitatea economică (s-au ieșirea și apoi revenirea SUA în acord), ci reactualizarea subiectului protecției climei ca o prioritate a redresării și creșterii economice post-pandemie, privită din mai multe perspective: cea a schimbării lumii după o criză economică ca nici o alta, cu credința însă că pandemiile ne vor însoții de acum încolo; cea a trecerii cu seriozitate la economia verde din mai mult considerente, ca cea mai bună oportunitate a timpurilor prin care politici guvernamentale și resurse vin să stimuleze economia verde; cea a oportunității aproape unice – din considerente de costuri a banilor – de trecerii antamarea unor reforme reale de restructurare a economiilor în raport cu sechele lăsate de pandemiei asupra diferitelor ramuri de activitate. Unele ramuri au rezistat cu potențial de refacere, altele au devenit perimate, în contextul schimbării drastice a comportamentului de consum, restructurarea cererii a accesului la ea (e-commerce, transport la domiciliu) și a unei noi dispersii a presiunii asupra prețurilor de retail și a costurilor de transport.
Stăvilirea schimbărilor climatice luate în serios din punct de vedere a celor menționate însemnă producerea de bunuri cu alte tehnologii, mai puțin poluante, iar reconversia unităților de producție înseamnă finanțare. Introducerea criteriului de economie verde și digitalizată (acest aspect din urmă privit și ca o reducere importantă a deplasărilor inutile cu mijloace poluante) înseamnă condiționarea finanțărilor investițiilor pentru realizarea conversiilor tehnologice și, implicit, modul în care sistemele financiare sunt pregătite pentru noile creditări. Întreg modelul de business al băncilor comerciale trebuie readaptat din punct de vedere al riscurilor de proiecte verzi, de piață și operaționale, dar întrebarea care a rămas este cum se vor implica băncile centrale în reglementarea, supravegherea și finanțarea de la nivelul lor a demersului de a opri schimbările climatice. Ce efecte ar putea avea această implicare asupra independenței conduitei băncilor centrale, care este încă neconsolidată așa cum trebuie, dar pare să fie deja atacată de politicul care nu este în stare sau nu vrea să-și asume o responsabilitate mai mare a stimulentelor fiscale pentru protecția economiilor?
Băncile centrale sunt în fața unor noi provocări, pe lângă cele aduse de crizele economice din ultimele două decenii, și care le-a adaptat și dezvoltat instrumentele de politică monetară și conduita de decizii care au ridicat unele semne de întrebare mai ales față de finanțarea monetară a deficitelor guvernelor. Cel puțin trei precizări se impun cu astfel de interpretări de acuma, care creează percepția atacării independenței lor: prima se referă la faptul că realitățile economice în schimbare bruscă a determinat băncile centrale să fie mereu disponibile și pregătite cu toate instrumentele necesare din trusa lor de acțiune, iar marketing-ul lor de tip forward-looking sau acomodativ să mențină stabilitatea prețurilor; a doua, intervențiile masive cu lichiditate în faze acute de crize prin relaxarea cantitativă – cea care este interpretată ca o finanțare directă a guvernelor prin cumpărări de titluri de stat – este sarcina lor prioritară de a nu bloca sistemul financiar să-și facă treaba de creditare curentă și dacă nu ar face acest lucru ar aduce daune economiilor și mai mari; a treia, în prezent băncile centrale nu mai sunt preocupate de a aduce în jos și menține inflația în ținta care asigură o creștere economică neinflaționistă, ci de a o ridica la nivelul țintei.
Băncile centrale nu folosesc QE din ordin politic, conform multor analiști binevoitori, ci, cred că din 2010 încoace, ele ne-au demonstrat că prin voința lor neortodoxă și-au îndeplinit rolul în logica unei politici anti-ciclice, folosindu-și instrumentele pentru a sprijini activitatea economică și prin ea angajarea forței de muncă, centrală rămânând țintirea inflației cu colateralul de stabilitate financiară. Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei, ne spune că se creează pe bună dreptate percepția că banca centrală acționează împotriva regulilor care îi asigură independența (prin cumpărarea datoriei guvernelor și reducerea costurilor împrumuturilor guvernamentale). Dar, poate ce este mai important, este faptul că se manifestă o vigilență în acest sens, iar în condițiile prezente, în lupta cu pandemia, cu sprijinul pentru restructurarea spre economia verde și digitalizarea ar fi normal ca guvernele să se bucure de condițiile financiare asigurate de băncile centrale, inclusiv pentru lupta împotriva schimbărilor climatrice (Bailey, A.: ”Modern challenges for the modern central bank – perspectives from the Bank of England”, prezentare la LSE German Symposium, 5 februarie 2021).
Christine Lagarde, încă de la preluarea mandatului de președinte al BCE, a insistat ca problematica schimbărilor climatice să devină parte a modificării strategiei BCE, iar preocuparea pentru mediu să fie o parte esențială a politicii sale monetare (Martin Arnold, FT, ”Christine Lagarde wants key role for climate change in ECB review”, Frankfurt, 27 noiembrie 2019). Lagarde a fost în consens cu mesajul noului președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care în cadrul priorităților ei a inclus ”the climate emergency and ensuring the end of carbon emissions by the middle of the century”, în condițiile în care afirma că tema este existențială pentru Europe și întreaga lume, în condițiile în care ”85% din populația cea mai săracă locuiește în 20 de țări cele mai vulnerabile la schimbările climatice sau Veneția a ajuns sub ape, în Portugalia pădurile ard, iar în Lituania producțiile cerealiere s-au înjumătățit ca urmare a secetei…. evenimente care s-au mai întâmplat, dar niciodată cu o asemenea frecvență și intensitate” (Daniel Boffey, The Guardian, ”Von der Leyen pledges climate focus as MEPs back new commission, Bruxelles, 27 noiembrie 2019).
Lagarde și-a argumentat implicarea menționând că problematica mediului trebuie inclusă în revederea agendei de lucru generale a BCE, ceea ce nu se mai făcuse din anul 2003. Într-o scrisoare transmisă lui Ernest Urtasun, șeful grupului verzilor din Parlamentul European, adăuga că noua strategie a BCE cu includerea schimbărilor climatice va constitui o oportunitate de a reflecta în cadrul politicii monetare considerente noi de sustenabilitate a acesteia. Mai mult, ea a menționat că dacă BCE nu se va preocupa de schimbările climatice, acest lucru va echivala cu un ”reputational risk of doing nothing” în domeniu și, ca urmare, inclusiv sub presiune scrisorii a 150 de economiști, academicieni, activiști de mediu și reprezentanți ai sindicatelor, BCE va trebui ca din portofoliul de achiziții de active să le scoate pe toate cele care sunt legate de finanțări ale guvernelor în domenii carbon-intensive. Lagarde a fost sigură că va declanșa o confruntarea cu alți bancheri centrali, mai ales din SM ale ZE, care spuneau că schimbările climatice sunt problema guvernelor naționale. Cel mai vehement, ca de obicei, a fost Jens Weidmann, președintele Bundesbank, care declara că va avea întotdeauna o opinie critică pentru orice încercare de redirecționare a politicii monetare a BCE către schimbările climatice. La aceeași vreme, și Jay Powell, președintele FED, în ciuda mandatului mai extins, dual, al băncii centrale a SUA, declara în fața Congresului, că nu a inclus problema mediului în strategia FED pe anul 2020, ea fiind ”o temă importantă pentru oficiali aleși”. În schimb, Banca Angliei planifica să încorporeze încălzirea globală și politicile verzi în testul de stress anual al marile bănci comerciale din Marea Britanie, însă Mark Carney, guvernator la acea vreme, s-a opus ca politica monetară să se ocupe cu schimbările climatice.
Lagarde a avut un sprijin însă din partea lui François Villeroy de Galhau, guvernatorul Băncii Franței, care a făcut poate cea mai bună declarație când afirma că ”climate change is a strategic priority for the ECB, meaning we have to include it in our economic forecasts and models; and it is an operational priority, which means we have to consider it when assessing the value of collateral we accept from banks.” În completare, Villeroy de Galhau menționa că o creștere a prețului țițeiului cuplată cu o creștere economică slabă va determina ca încălzirea planetei să producă un șoc de stagflație, fenomen a cărei soluție intră în mandatul BCE. Ulterior, au apărut și semne de încurajare din partea responsabililor de politici ai UE, cu privire la reglementările sistemului bancar incluzând aspecte de protecția mediului, Valdis Dombrovskis, vice-președinte al Comisie Europene pronunțându-se în favoarea unor examinării taxelor asupra capitalului băncilor care vor avea o ”atitudine prietenoasă” pentru credite verzi.
Un an de pandemie se pare că a adus mai multă armonie în ceea ce privește atitudinea băncilor centrale față de problematica protejării mediului, în linie cu oportunitățile lumii în schimbare spre economia verde și digitalizare. Chiar din luna martie 2019, contrar celor menționate de Jey Powell, boardul FED-ului din San Francisco edita o ”scrisoare economică” în care se menționa că în deceniile care vin schimbările climatice vor afecta serios economia americană, iar acest lucru este un considerent puternic de a fi luat în seamă de FED. Același lucru se observă și cu BCE, Lagarde reușind în prezentarea ei ”Climate change and central banking” ținută la Frankfurt în cadrul conferinței ILF despre Green Banking și Green Central Banking (25 ianuarie 2021) să aducă o serie de precizări-argument de natură să împace adversitățile pe subiectul implicării băncilor centrale în gestiunea schimbărilor climatice.
Statistica ne arată că ultimii șase ani, în plan global, au fost cei mai călduroși, iar anul 2020 a fost pentru Europa cel mai călduros, temperaturile ridicate atingând noi recorduri. Dezastrele în creștere au creat pierderi de 310 miliarde de dolari în 2020. Conform studiile, 70% din dezastre s-a datorat acțiunii umane care au cauzează schimbări climatice. Un astfel de bilanț a determinat dinamizarea și multiplicarea acțiunilor de luptă împotriva factorilor care stimulează schimbările nefaste ale climei, în baza unei voințe politice tot mai crescute de a se grăbi tranziția spre economia neutră față de efectele carbonului, un rol important revenind avansului tehnologiilor din sectorul privat, spune Lagarde. Această tranziție incumbă riscuri, iar ele trebuie incluse în cadrul politicilor de orice fel, nu dintr-o dorință falsă, ci din asumarea recunoașterii realităților și a necesității gestiunii lor în mod ordonat, preventiv. Progresele în această tranziție spre o ”economie carbon neutră” demonstrează interdependențe în trei dimensiuni, care, deși sunt în afara băncilor centrale, ”vor avea implicații importante în bilanțurile băncilor centrale și obiectivele de politică ale acestora”.
În rezumat, cele trei dimensiuni intercorelate sunt (i) includerea rapidă în costurile sociale și de mediu a costului carbonului, cu reflectarea acestora în prețurile care trebuie plătite de sectoarele economice, (ii) o mai mare expunere a companiilor în ceea ce privește informațiile prin care afectează mediul și (iii) standardizarea definițiilor și criteriilor pentru raportări statistice credibile ale companiilor legate de modul cum afectează clima plin activităților lor. Aceste raportări este bine să fie completate și cu măsurile viitoare prin care firmele nefinanciare și cele financiare se aliniază la obiectivele de mediu. Fondul care poate stimula aceste cerințe nu poate fi decât inovațiile și investițiile verzi, care vor solicita finanțări verzi. Conform datelor prezentate de Lagarde, se remarcă o disponibilitate în creștere a finanțărilor de acest fel, obligațiunile verzi în euro emise de companii, din 2015 până în prezent, ajungând la 75 miliarde de euro (o creștere de șapte ori), dar reprezintă numai 4% din totalul emisiunilor lor de finanțare.
Cele două tendințe, în vizibilitatea impactului schimbărilor climatice și accelerarea măsurilor de intervenție într-o politică de tranziție devin provocări ale băncilor centrale prin implicațiile macroeconomice și financiare, cu consecințe asupra stabilității prețurilor și a altor domenii care intră în competența BCE, ca reglementarea și supravegherea sau bilanțul Eurosistemului. Un pas important în gestiunea colectivă a acestor aspecte a fost crearea Rețelei de înverzire a sistemului financiar (Network for Greening the Financial System – NGFS) care include deja principalele bănci centrale. BCE, pe de altă parte, a creat Centrul de schimbări climatice care își propune să concentreze eficiența celor mai diferite expertize privind clima pentru a fi relaționate cu politica băncii centrale în materie de schimbări climatice. Supravegherea bancară a BCE a cerut deja băncilor comerciale să-și facă propriile evaluări în urma unui auto-test de stress riscuri climatice, iar pentru anul 2022 BCE și-a propus să conducă ea un astfel de test de stress climatic al nivelul băncilor comerciale.
Apare tot mai evident faptul, spune Lagarde, că lupta cu schimbările climatice, fie la nivelul guvernelor, fie la nivelul băncilor centrale și în avalul sistemelor financiare, are impact asupra mandatului de stabilitate a prețurilor, ceea ce explică de ce această preocupare presupune o acomodare a politicii monetare la această realitate. Există deja canale de influență a stabilității prețurilor, fie datorită surprizelor în evoluția climei, care sunt mai mult decât posibile (volatilitatea producțiilor asupra prețurilor și inflației), fie datorită eficacității reduse/neverificate a politicilor de tranziție spre economia verde și care pot afecta creșterea și/sau inflația. Băncile centrale trebuie să se asigure în fața riscurilor de volatilitate a unor indicatori care pot influența în lanț productivitatea muncii, piața muncii și implicit echilbrul dobânzilor între finanțarea gospodăriilor populației și a firmelor. Argumentele se adună, se acumulează, iar din acest moment ele trebuie să-și găsească reflectarea în instrumentele de politică monetară, bine înțeles în baza unui acord între băncile centrale care să le găsească formalizarea. Pericolul unei catastrofe climatice nu poate fi învins cu o implicare instituțională unidimensională, el obligă mai mult ca niciodată cooperarea tuturor entităților responsabile și capabile prin mandatele lor explicite, între care apare în mod obiectiv necesitatea unor corelări ți coordonări întărite, ceea ce nu înseamnă pierderea independenței politice a guvernelor sau a independenței profesionale consacrate a băncilor centrale.
Din contra, Rens van Tiburg, în articolul său ”Neglecting climate change endangers ECB independence” (OMINI, 8 februarie 2021) spune pe nume de ce ar pierde BCE independența dacă nu s-ar preocupa cu schimbările climatice. Este o datorie să se implice prin costurile scăzute ale expansiunii fiscale, iar tranziția la economia verde presupune ca între politica monetară și politica fiscală tandemul să devină și mai puternic decât până acum dacă se dorește o redresare sustenabilă a economiilor după criza pandemică. Van Tiburg reiterează observația contradicției între dorințele doamnei Lagarde ca BCE să ajute la schimbările climatice și politica efectivă de relaxare cantitativă. Observația lui van Tiburg privește două aspecte: primul este că în politica de cumpărări de active ale băncilor centrale cele care sunt legate de marii poluatori au o pondere de două ori mai mare în bilanțul băncilor respective comparativ cu cea din economia reală; al doilea, este că în timp ce guvernele se străduie să scadă temperatura medie cu 2 grade, băncile centrale reduc costurile de capitalizare a celor mai mari poluatori. Conform datelor unui raport recent al Băncii Franceze, rezultă că colateralele eligibile în Eurosistem nu sunt aliniate cu obiectivele climatice ale UE.
Iată o independență a băncilor centrale probabil de conjunctură, dar în cazul BCE, însăși mandatul ei nu-i pune în pericol independența dacă se preocupă de cum ar trebui să se implice în sprijinul luptei cu schimbările climatice. Tot după opinia lui van Tiburg sunt trei aspecte de implicare a BCE în lupta menționată care corespund cu adevărat de mandatul de stabilitate a prețurilor și chiar al stabilității financiare. Primul se referă la eficiență. Atât BCE, cât și piețele consideră că prețurile riscurile climatice sunt subestimate de către piețele financiare. În această situație, subestimarea amintită este în detrimentul BCE, este pe seama costurilor acționarilor ei, a plătitorilor de taxe în euro. Al doilea aspect este legat de TFUE, unde se precizează că BCE trebuie să contribuie la obiectivelor economice generale ale UE. Acordul de la Paris este asumat de UE, iar baremurile stabilite până în anul 2050, care au născut Green Deal, nu poate exclude implicarea BCE. Al treilea aspect este confirmarea că schimbările de climatice sunt un pericol pentru stabilitatea prețurilor și financiară, iar evitarea acestuia intră în fișa mandatului BCE. Van Tiburg concluzionează că: ”The ECB duties as laid down in the Treaty – implementing an efficient and effective monetary policy – can only be read as a mandate to contribute to combatting climate change”. Practic această concluzie trebuie citită în cheia cumpărării a mai multor obligațiuni/acțiuni emise de firme verzi și mai puține și numai dacă este necesar de la firme poluante.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Conform studiilor 70% din dezastre s-a datorat acțiunii umane care au cauzează schimbări climatice. Unde sunt aceste studii? exista chiar o legatura intre incalzirea globala si poluarea umana? eu cred ca ne dam importanta, prea mare, ca rasa comparativ cu biotipul mediului inconjurator, inclusiv in cazul foarte mult mediatizat al incalzirii globale;. Da, sa spunem nu poluarii mediului, fara emisii de carbon, un mediu mai mai curat, etc. de acord. Inverzirea economiei, sau acest green deal suna chiar bine: ne angajam in investitii verzi, digitalizare, decarbonizare, economie circulara, etc. E chiar f. bine, guvernele fac investitii, manifesta un comportament anti-ciclic, investesc in calitatea vietii, platesc taxe in plus poluatorii. Dar chiar vom oprii incazirea globala? eu cred ca nu. Si de ce nu? pentru ca nu este cauzata de activitatea umana, deci nu avem cum o oprii chiar daca miine am stinge toti lumina si am pleca acasa.
Ceea ce mi se pare absolut ciudat este ca marii poluatori nu sunt in UE/ Europa si nici in USA – ei se ascund cu precadere in Asia. Cum poate UE limita schimbarile climaticele cand factorii perturbatori sunt in afara controlului ei si actioneaza bine merci de capul lor si chiar sunt incurajati oarecum de UE si USA?
Problema cu schimbarile climatice nu mi se pare ca este de competenta sau poate sa fie rezolvata de bancile centrale, este poate mai de graba la nivelul WTO, IMF, WB si al principalilor poluatori si cred ca este inca nevoie de studii si cercetari legate de poluatori si modul in care o poluare afecteaza zone aflate in alte colturi de lume pentru a pune degetele fix pe ranile adanci care sunt deschise – nu in general, ci in mod explicit si clar. De abia dupa aceea cred ca se poate vorbi despre masuri/programe focusate.
Daca poluatorul nu este responsabilizat poti tu sa faci ce oi face ca tot acolo se ajunge. In RO legislatia ofera o recompensa pentru cei care au trait in zone intens poluate – o fi bine, o fi rau? Deci legislatie/protectie exista oarecum, este oare suficient? Noroc ca au fost scosi la pensie sau redusa dramatic activitatea poluatorilor.. . Putem insa sa balansam toate influentele diferitelor activitati economice si decide centralizat care si cum??? si intreb iarasi: o fi bine, o fi rau? Zic sa ne mai gandim si sa mai fie cercetat aspectele legate de schimbarile climatice.
Sigur ca BCE si celelalte banci centrale nationale din UE pot dezbate, gandi, analiza aspectele, veni cu propuneri, sugestii dar parerea mea este ca marii poluatori trebuie sa fie adusi in discutie – iar numele si prenumele lor spuse tare – si focasate interventiile pentru a reduce impactul poluarii, in acord cu parerile/opiniile acestora, pe acei factori majori de risc pentru ca pana la urma nici economia si nici poluarea nu este un sistem simplu in care bagi ceva si iese fix ceea ce te asteptai/anticipai sau fix ceea ce ai calculat…
BCE/UE prea mici pentru un razbel asa de mare!
Asta nu inseamna a nu se intreprinde nimic in UE pentru a limita schimbarile climatice, dar directia trebuie mai bine gandita si coordonata.
În ultimul deceniu, principalele bănci centrale ale lumii au încercat să repare sistemul financiar afectat de criza bancară internațională. În prezent, ele își îndreaptă atenția asupra provocării pe termen lung constituite de creșterea rezistenței sistemului financiar și a ansamblului sistemului economic față de efectele schimbărilor climatice. La cele arătate de autor, doresc să adaug că motivele imediate ale acestei schimbări de atitudine a autorităților monetare sunt multiple și diferite de la o țară la alta, însă ele provin, într-un mod sau altul, din nevoia de a înțelege și explica impactul potențial al schimbărilor climatice asupra macroeconomiei și, mai precis, asupra stabilități financiare și politicii monetare. Băncile centrale trebuie să evalueze, de asemenea, consecințele schimbărilor climatice asupra sectorul financiar, pe măsură ce însuși sistemul industrial se schimbă, pentru a facilita tranziția către o economie rezistentă din punct de vedere climatic.
mai toti politicienii au idei
Global…heating? Poate e ceva ce nu am inteles, din cate stiu e global warming. In fine.
Ce bine ar fi daca fiecare entitate s-ar rezuma sa isi faca treaba proprie la perfectie. De la BCE la leadershipul UE.
E uniunea europeana, nu uniunea mondiala… ce bine ar fi daca si-ar rezolva problemele din ograda proprie inainte de „salvarea omenirii”.
„Elitele” aveau nevoie de un motiv pentru a schimba sistemul economic si financiar, iar pentru asta au inventat „responsabilitatea activităților antropice” pentru un fenomen cat se poate de natural si normal la scara globala. Impactul economic si financiar va fi nimicitor, insa acest lucru nu mai contează in atingerea idealurilor cu iz marxist. Practic, se creează falsa impresie ca tot ce a fost pana acum, a reprezentat o anomalie, iar ce urmează este normalitatea. Se creează o falsă problemă ce trebuie „rezolvata” urgent pentru a evita o „catastrofa” planetară. Si doar nu vrem să „murim” topiti de Soare, nu-i asa?
Nu ma mai surprinde deloc lipsa de modestie a politicienilor si mai nou si a băncilor in a-si evalua locul lor in lume. De ceva ani încoace discursurile au devenit de-a dreptul ezoterice, cu puseuri de shamanism chiar.
Ar trebui sa acceptam ca mai avem de invatat si inteles multe despre lume si univers inainte de a ne repezi cu capul in zid.
E dragut ca, facem noi ce facem dar se pare ca soarele are alte planuri pentru vestitul an 2050.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7575229/ – despre grand solar minimum
Si vorba aia, back to school la ora de astronomie din gimnaziu-
https://www.spaceweatherlive.com/en/solar-activity/solar-cycle/historical-solar-cycles.html
Si ca o concluzie, nu CO2 ne poluează aerul iar de echilibrarea lui au grija alte mecanisme ceresti decât firava rasa umana.
Digitalizarea accentuata va fi in urmatorii zeci de ani cel mai mare consumator de energie, curent electric si nimeni din cei care vad in ea solutia minune nu ne spune din care surse avesta energie poate fi asigurata astfel incat sa fie produse perturbari masive.
insasi Bill Gates spune cu cateva zile in urma, fara energia nucleara nu vom putea face fata pe termen mediu necesarului de energie.
Conform unor studii nu exista spatiul necesar pt instalarea numarului necesar de ferme fotovoltaice si parcuri eoline pt asigurarea necesarului de energie din aceste surse, ceare pot fi alternativele decat cele conventionale ?
De enegie este nevoie acum si in urmatorii ani pt a putea produce schimbarile dorite insa blocarea din motive ideologice a folosirii in continuare a resurselor conventionale in conditii technice imbunatatite este o tampenie.
Industria auto, una dintre cele mai competitive si de importanta majora la nivel global este pusa de butuci din dorinta fortarii electrificari in loc se fie continuata perfectionarea si schimbarea parcului auto cu modele noi, cu motoare cu ardere interna ultra performante care exista singurul model intradevar de viitor fiind cele pe baza de hidrogen. Intre timp s-a inventat o pasta de hidrogen care rezolva multa probleme.
Productia de hidrogen necesita energie dar ce nu costa energie ?
Industria producatoare de bunuri de tot felul este cel mai mare consumator de energie, de regula curent electric, si-a pus cineva serios intrebarea din randul celor care doresc schimbarile cum pot fi intretinute aceste productii ? fara capacitatile conventionale.
Productia de curent prin metode conventionale mai are destul potential de perfectionare technologica in sensul reducei emisiilor de carbon insa politic nu mai exista dorinta sustenri acestor idei de frica miscarilor ecologiste, de pierderea voturilor si implicit a puterii.
Nu cred sa fie cineva impotriva poluarii aerului si al apei, a distrugerii solurilor, a unei agriculturi sanatoase etc.etc. sustinerea acestor proiecte ar trebui sa fie in primplanul activitatilor insa nu distrugerea unor intregi ramuri industriale din motive ecologice dar inainte de toate trebuie gasit raspunsul la intrebarea, mai putem actiona economic in idea cresterii economice in deprimentul resurselor sau ar trebui regandit din temelii intreg sistemul economic, cel financiar si bancar fiind ultimul care ar renunta la cresteri economice continue.