vineri, martie 29, 2024

Scindarea societății românești

Până nu de mult, era la modă – chiar un must – să afirmi că Traian Băsescu1 a scindat societatea românească. În realitate, o prăpastie profundă s-a căscat cel târziu2 în 28-29 ianuarie 1990, moment din care, până azi, 30 de ani mai târziu, se poate vorbi, în esență, despre pro-FSN și anti-FSN.

Adică între stânga și dreapta. Între „la vremuri noi, tot noi” și tăierea dintr-o dată a cozii câinelui. Între nostalgici care privesc cu duioşie în trecut, inducându-şi o halucinantă amnezie şi uitându-se în același timp cu drag spre Răsărit – și oameni fericiți că am scăpat dintr-o jumătate de secol de coșmar, privind excusiv spre Occident. Între „merge și-așa” și „never ever again”.

Așa cum știm, dacă la nivelul electoratului, până la urmă al populației în întregul ei, lucrurile au stat și stau în continuare în acest fel, din păcate nu același lucru este valabil la nivelul clasei politice, și anume în partea ei de dreapta. În vreme ce stânga a vorbit permanent aceeași limbă, rarele disidențe și micile experimente cu facțiuni producând doar zgârieturi nesemnificative pe scutul socialist, în dreapta am avut o hemoragie de partide, partidulețe, mișcări și frământări care i-au fărămițat forțele. Nici azi, după 30 de ani în care singurele succese electorale ale dreptei s-au produs doar adunând la un loc un mare număr de formațiuni (CDR, nu voi obosi niciodată să repet, era formată din 8 (opt) partide și tot cam atâtea asociații civice – și tot a avut nevoie de alianța cu PD!; iar Alianța DA a fost compusă din două partide foarte puternice în acel moment – și tot a avut nevoie de „soluția imorală”), liderii partidelor care se revendică a fi de dreapta nu par să fi înțeles nimic din aceste experiențe, continuând să se războiască între ei și chiar în interiorul aceleiași formațiuni). Mai mult decât atât: rarele momente de unitate au fost și ele compromise în mod șocant. După ce Valeriu Stoica a reușit aproape miraculos să adune la un loc toate fragmentele liberale, i-a predat partidul lui Theodor Stolojan, gest de neînțeles atunci și cu totul de neînțeles azi! Theodor Stolojan, care declara (mie, într-un interviu pentru „Flacăra”) că el, unul, este în favoarea unei alianțe cu PSD, chiar dacă „sigur, întreg partidul e împotrivă”!

Foarte-foarte împotrivă n-o fi fost chiar toți, de vreme ce peste ani această alianță a și luat naștere, sub sigla USL. După cum, la rândul lui, PDL a guvernat alături de PSD (după ce, trebuie amintit, PNL a refuzat mâna întinsă de foștii aliați).

Asta e politica. Mai ține minte cineva ceva despre Forța Civică sau Noua Republică? Asta ca să nu întreb despre AUR, GDC, PDM, PLS, PRN, PTDLR, FDGR, ULB…

O clasă politică ET?

Departe de mine gândul de-a idealiza electoratul în detrimentul clasei politice. Parafrazând un super inteligent gândit slogan electoral din 1990, politicieni sunt „Ai noștri, dintre noi” – mai puțin însă „pentru noi”… Ei nu sunt agenţi străini parașutați, n-au venit de pe altă planetă, nu reprezintă, la scară redusă, o cu totul altă lume și realitate. Și, în plus, noi i-am ales!

Am spus că, în esență, suntem de 30 de ani feseniști și anti-feseniști. Dincolo însă de această dihotomie frundamentală e o mare de nuanțe și un ocean de confuzii. Inclusiv în ceea ce privește orientarea stânga-centru-dreapta a formațiunilor pe care le susținem. Am fost tentat să spun că electoratul de dreapta, fără să-i fie întotdeauna foarte clar pe cine și de ce votează, are atitudinea sublimată în expresia – și dorința firească – „Vrem o țară ca afară!” Ce poate fi mai simplu și mai clar? „Afară” însemnând ceea ce știm toți, din Suedia până în Spania, plus SUA și Canada, cu tot cu diferențele – pe alocuri majore – dintre ele.

Numai că, năucitor – ah! ce țară unică avem! – „Vrem o țară ca afară!” strigă și nostalgicii „Epocii de Aur”, care susțin că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Și, culmea, nici în viziunea lor „afară” nu înseamnă Coreea de Nord, China sau măcar Cuba, care ar trebui să le satisfacă melancoliile, ci tot Apusul decadent, rău-voitor, infiltrat, anti-național, soroșist etc.

Așa încât orice definiție locală a oricărui termen social-politic și chiar economic rămâne de re-re-reformulat, efort probabil inutil, de altfel, pentru că oricum realitatea respectivă se va modifica la scurt timp după.

Cea mai bună dovadă – faptul că azi s-a ajuns să se voteze ca fiind de dreapta un partid în mod evident „progresist”, ca să nu spun neo-marxist, pentru singurul motiv că se opune declarat stângii care se recunoaşte drept stânga. Or, să ne înţelegem: a lupta cu un partid socialist, a susţine economia de piaţă (ceea ce, de altfel, face și acela, cel puțin formal) și democrația, a promova regulile UE, a fi pro-occidental (idem, idem, idem) nu te definește automat ca formațiune de dreapta. Și despre asta, poate, altădată.

De la Simona Halep la încălzirea globală

Scindarea României nu se rezumă însă, din păcate, la principiile, doctrinele, evenimentele, partidele, opiniile și acțiunile politice. Părem dispuși și chiar doritori să ne certăm pe absolut orice subiect. Nu să discutăm, nu să dezbatem, nu să susținem argumente contrarii – asta ar fi absolut normal şi categoric de dorit, căci, nu-i aşa?, „De la discussion jaillit la lumière”.

Nu. Să ne certăm, să dăm sentințe, să răcnim, să ne întoarcem spatele. În cel mai fericit caz, să ne luăm la mișto.

  • Că Simona Halep e o vedetă dezamăgitoare, care urmărește scopuri mercantile – Că e o super vedetă chiar și când pierde și cine dintre cei care o critică e măcar pe locul 9 în lume în ceea ce face?
  • Că în București sunt 100 000 de locuri de parcare pentru peste 1,5 milioane de mașini – Că ar trebui desființate cele din centru sau taxate foarte ridicat și că oricum asta îi privește doar pe șoferi (Zău? Cum ajunge pâinea la dv.?)
  • Că legislația contra fumatului a devenit abuzivă – Că e prea slabă, trebuie încă înăsprită
  • Că avertismente similare cu „Fumatul ucide” ar trebui să existe pe sticlele de alcool – Ce, ați înnebunit!?
  • Că (o parte dintre) asistentele maternale iau copii doar pentru indemnizație – Că (o parte dintre) părinții adoptivi îi iau ca să le preleveze organe – Că orfelinatul este/nu este o soluție (temporară) – Că de vină e statul/legea/asistenții/părinții naturali/părinții adoptivi/Occidentul/baroneasa Emma von Nicholson etc. (aici nu sunt doar două tabere, ci o mulțime)
  • Că Donald Trump (ce ne gâdilă pe noi grija!) e un bufon idiot mânuit de Kremlin, care o să arunce lumea în aer – Că e un conservator care se luptă cu „corectitudinea politică”, cu dictatorii orientali și cu destule altele
  • Căsătoriile gay și în general atitudinea și legislația referitoare la LGBT, identitatea de gen, educația sexuală școlară precoce, explicită și „tolerantă”, etc.
  • Corectitudinea politică, progresismul, neo-marxismul, „părțile bune” ale comunismului
  • Încălzirea globală
  • Conservatorismul, valorile tradiționale
  • Biserica, religia, Dumnezeu
  • Protestele de stradă
  • Klaus Iohannis, USR, PNL, Cioloș, Barna etc.
  • Imigrarea în masă, islamizarea Europei

Fiecare dintre aceste teme și subiecte – la care cu siguranță se pot adăuga și altele, lista e deschisă – a stârnit înflăcărări demne de o cauză mai bună, demne de ceva mai concret și mai util.

O lăsăm așa?

Cel puțin două întrebări sunt inevitabile:

1. Nu cumva toate acestea sunt la fel peste tot în lume?

2. Care ar fi explicațiile?

3. Trebuie făcut ceva sau lăsăm lucrurile să evolueze de la sine?

1. Nu am trăit niciodată, mai mult de două săptămâni, în altă țară. Am ajuns în câteva locuri exclusiv ca turist și, pe cale de consecință, nu am fost antrenat în dezbateri. Dar, atât cât am putut eu observa și mai ales pe baza relatărilor numeroșilor prieteni care trăiesc – unii de zeci de ani – în alte state, din Canada până în Australia, îndrăznesc să spun: Răspunsul e categoric Nu. Niciunde altundeva (poate doar în sudul Italiei…) oamenii nu sunt atât de categorici și de puși pe harță, asupra oricărui subiect, cum suntem noi.

2. Sunt, desigur, mai multe explicații. Cred că principala dintre ele privește faptul că – folosind o expresie foarte sugestivă – suntem nevorbiți. Nevorbiți la scară istorică. 45 de ani nu sunt de colea. Când ești forțat, ca neam, să eviți să spui public ce gândești, vreme de aproape o jumătate de secol, e normal ca dorința de a vorbi să izbucnească atunci când devine posibil, și nu se consume într-o sigură generație. Ceva din nevorbirea anterioară se transmite și urmașilor. Asta explică nu doar frenezia, până dincolo de limitele vorbirii civilizate, ci și lipsa oricărei rețineri tematice: nu există niciun subiect asupra căruia un număr relevant de români, chestionați fiind, să spună „Îmi pare rău, nu mă pricep”. Noi ne pricepem la absolut orice și, mai mult, avem opinii categorice, abia așteptând să ne-ntrebe cineva, de pildă, dacă ni se pare inspirat ca Hagi să joace pe post de libidou („Lumea lui Gaiță”), dacă ne alarmează procentul atomilor de hidrogen din apa Bucureștiului („Academia Cațavencu”) sau să ne ceară să scriem pe tablă că, urmare a temperaturilor scăzute, toți elevii trebuie să poarte fesele pe cap (Daniel Buzdugan). Dacă în primul caz era vorba despre oameni de pe stradă, în al doilea erau parlamentari, iar în ultimul – de învățătoare și chiar directoare de școală…

A doua explicație își are și ea rădăcinile în istoria recentă. Oameni care, înainte de Decembrie 1989, n-au avut curaj să se opună nu comunismului, nu PCR, nu lui Ceaușescu, dar nici măcar unui șef de atelier dacă acesta susținea o aberație, acum simt nevoia să se bată! Să se confrunte. Să învingă. Subiectul nici nu contează. Ceea ce contează e adrenalina – și satisfacția secretă „Mamă, ce i-am zis-o!”

De la caz la caz, mai sunt probabil și alte explicații.

3. Da, categoric trebuie făcut ceva. Și nu, nu să le spui bătăioșilor din toate părțile „Nu e frumos ceea ce faci!” Nu funcționează. Abia dacă funcționează, uneori, în educația copiilor – dar în niciun caz cu adulții convinși că dețin adevăruri absolute. Ceea ce poate funcționa, ceea ce trebuie făcut, se rezumă la un singur cuvânt: INFORMARE. Masivă, cum ar spune un prieten. Date, fapte, cifre, statistici – cât mai multe, cu cât mai puține comentarii, cu cât mai puține (ideal deloc) epitete. Documente facsimile. Extrase din legi. Link-uri relevante (nu la editoriale, ci tot la informații seci). Sinteze, documentare, analize sobre.

După părerea și după știința mea, asta și numai asta poate funcționa și chiar funcționează. Niciun om n-o să-și schimbe părerile pentru că eu, care-l contrazic, vorbesc mai tare sau mai apăsat sau mai mult. Dar cunosc destule cazuri în care oamenii și-au schimbat părerile după ce au primit informații semnificative. De regulă, n-au spus: „Ai avut dreptate!” (nici nu trebuie să aștepți asta), n-au început să susțină punctul de vedere opus, respins de ei până atunci, dar s-au retras discret din dispută, deci au înțeles. E tot ceea ce contează și tot ceea ce putem spera.

NOTE___________

1) O paranteză: fostul președinte a fost acuzat, între multe altele, că ar fi distrus PNȚCD, uneltind pentru căderea guvernului Ciorbea. Eu, unul, mă îndoiesc că avea o asemenea putere, dar dacă ar fi avut-o și dacă ar fi făcut asta, privind azi evoluția ulterioară a lui Victor Ciorbea, chiar ar fi ceva de acuzat? Cât privește PNȚCD, din nefericire, acesta a fost distrus din interior.

2) Am spus „cel târziu” pentru că ar fi multe – și delicate – de discutat despre unitatea de gândire și simțire a românilor în Decembrie 1989 sau în oricare alt moment al istoriei recente. E foarte frumoasă imaginea cu „poporul care a ieșit în stradă”, dar cam departe de adevăr. În realitate, în stradă a ieșit cam a zecea parte dintre români și marea majoritate a acestora după fuga lui Ceaușescu și căderea regimului. Dar despre asta, poate, altădată.

Distribuie acest articol

60 COMENTARII

  1. Asta cu „nevorbiți” e o zicere subtilă! Așa e: suntem nerelaționați între noi altfel decât de la stăpân la vită, de la orășean/domn la țăran, de la securist la nimeni, de la șmecher la fraier, de la turc (care plătește) la ghiaur etc.
    Parafrazându-l pe Caragiale, am putea spune că ăsta e defectul nostru: nu avem cultura interacțiunii umane! Adică avem una, dar levantină-stepică.

  2. Au iesit in strada sa se bucure si s-a tras in ei, din ordinul Statului, ca sa le ramana frica intiparita in gene.
    Atat si nimic mai mult.

  3. Sfânta superficialitate românescă! Articolul mă distrează prin superficialitatea lui şi mă înfurie fiindcă timp de 30 de ani ‘telectualii nu au înţeles prin ce epocă istorică au trecut. S-a rămas cu o aceeaşi fixaţie, „comunism” vs. „anticomunism”, dar nu cu „securism” vs. antisecurism”, că aşa sunt telectualii români anti-comunişti şi pro-securişti….
    Iar după 30 de ani constatările sunt clare:
    -România şi românii NU AU ŞTIUT/PUTUT/VRUT să scape de comunism şi de urmările/urmaşii lui
    – Elitele româneşti au intrat TOATE în jocul perfid al post-comunismului şi nu au produs niciun nou set de valori sociale şi morale.
    – Nici azi elitele nu conştientizează că poporul român nu mai este cel din cărţile de istorie, în urma „revoluţiilor” succesive: cea comunistă din 1945, cea „democratică” din ’89 şi cea informatică/ globalistă din anii 2000. Plus că vine repede-repede o altă „revoluţie” şi anume revoluţia inteligenţei artificiale şi a geneticii care vor schimba fundamental esenţa umană.
    Dar ce ne pasă nouă? Constatăm şi ne lamentăm. Trăim întorşi către istorie şi riscăm să nu avem viitor.

    • Momentul „istoric prielnic“ Președinția Română UE 2019 a luat sfârșit fără vreo contribuiție vizibilă a Bucureștiului la „refondarea“ UE anunțată de E. Macron la Bucuresti 2017.

      Istoria a fost rescrisă de nenumărate ori de “partidul stat” 1919-1939, 1939-1944, 19449-1989, 1990-2019 la fiecare ruptură bruscă din secolul 20.
      Nu au existat “regiunile istorice” după 1923 (începe atacul legionar ortodox naționalist asupra locuitorilor în România Mare, Legea Românizare 1941). A existat numai ”istoria românilor”, cea ce a e altceva.
      Nu a existat “rege” la comuniști, numai 23 August cu (numai 1000 de membri PCR 1944) comunist.
      După eliberarea 1989 din naționalcomunismul ceaușist nu s-a făcut lustrație, nu s-a aplicat articolul 8 din Timișoara 15-23- Decembrie 1989 unde s-a cerut excluderea pentru 10 ani a dulăilor comuniști din administrația nouă democratică a țării.

      Tinerii sunt tezaurul României. Ce se întâmplă azi cu ei?

    • Nu ai ce ”nou set de valori sociale şi morale” sa produci sau sa inventezi, nu se poate decat sa-ti recuperezi valorile distruse de comunisti. Or asta e foarte greu, cata vreme procesul comunismului nu s-a facut inca, nici macar un muzeu al comunismului nu exista inca, si-au trecut 30 de ani totusi.

      • Tocmai pentru că au trecut 30 de ani, ar cam trebui să lăsăm comunismul în plata Domnului. Riscurile majore actuale provin din evoluția ascendentă a neo-marxismului, iar anti-comunismul îi ajută tocmai pe neo-marxiști să se legitimeze în tentativa lor de a prelua controlul asupra societății. Exact cum Ion Iliescu s-a legitimat prin înlăturarea lui Ceaușescu.

        Societatea românească nu are nevoie acum de un socialism cu față umană, la fel cum în anii ’90 nu avea nevoie de un comunism cu față umană. A insista acum pe procesul comunismului pierde din vedere tocmai riscurile reale, prezente și viitoare, în favoarea unei satisfacții iluzorii privind condamnarea trecutului.

      • Cred că nu m-aţi înţeles, deşi am spus-o clar. Poporul român este altul decât cel din cărţile de istorie, deci trebuie UN NOU set de norme şi valori sociale adaptat noilor condiţii ale Lumii în care trăim.

  4. Hannah Arendt, tradusă în parte în limba română, dar puțin cunoscută ca „teorie politică “ (nu e filozofie a precizat H.A) a refuzat „educarea“ adulților în sens politic. Omul matur, cetățeanul e capabil să se informeze, să decidă politic rațional, cetățeanul e suveranul în stat. E vorba de H.A în SUA în perioada Mc Cartny a anilor 1955. Se pare că conservatorii britanici&Boris Johnson pro-Berexit demonstrează azi contrariul teoriei politice H.A.
    …“…ceea ce trebuie făcut, se rezumă la un singur cuvânt: INFORMARE. Masivă, cum ar spune un prieten. Date, fapte, cifre, statistici – cât mai multe, cu cât mai puține comentarii, cu cât mai puține (ideal deloc) epitete. Documente facsimile. Extrase din legi. Link-uri relevante (nu la editoriale, ci tot la informații seci). Sinteze, documentare, analize sobre.
    După părerea și după știința mea, asta și numai asta poate funcționa și chiar funcționează.
    …“…..
    Deformarea, amputarea societății civice în dictatura 1939-1947-1989 a atomizat societatea civică românească. Cu greu se va reconstitui normalitate. Eliberarea 1989 din naționalcomunismul ceaușist a lăsat țara fără “burghezie”, fără acea parte a cetățenilor care participă la crearea statului în grupări politice diferite (concurentă, responsabilitate, competență, integritate).
    Mentalitatea, tradiția crează statul (Paradoxonul Böckenförde, fost judecător la curtea supremă Karlsruhe RFG). Statul influențează societatea civică. Nu cred că se poate decide cu cifre, statistici, etc. Se decide după interese, imaginații (vorbele seduc, retorica seduce), din “burtă” (sentimentul apartenenței).
    De la eliberarea 1989 vedem același personal numai cu alte etichete: în loc de PCR e FSN/PSD. De fapt și personalul din celălalte partide are aceași “origine sănătoasa” proletară (acum: mândru român ortodox, V. Ponta). De la eliberarea 1989 vedem cum “partidului stat” atacă în continuare locuitorii țării ca înainte de eliberarea 1989 din Națiunea ceaușistă. Telul 1964-1989 era omul nou comunist (fără religie, etnie, cultură regională, etc), era “Națiunea ceaușistă” multilateral dezvoltată. Carnetele de partid s-au schimbat repede 1990. Mentalitatea?

  5. ” 2. Care ar fi explicațiile?”
    Desigur ca sint multe. Poate ca „sintem nevorbiti”: ” Nevorbiți la scară istorică. 45 de ani nu sunt de colea.”
    Iar acum, cind incerci sa spui si tu ceva unui autor de articol, unui „formator de opinie” (opinie pe care o crede infailibila, la fel ca activistii din vremi nu prea apuse), esti cenzurat cu dispret.
    Daca vrei sa-ti auzi voceaq trebuie intii sa-l atentionezi pe formatorul de opinie ca il crezi genuial, ca parerile lui sint briliante. Si ca le impartasesti in totalitate, tu, umilul, neavind alte opinii.
    Iar mass media de azi ne transmite destule dezinformari si minciuni, atit interne cit si externe, incit sa nu crezi ca e mare difernta intre Scinteia si ce citim azi.
    Cu mici deosebiri, tocmai ca sa confirme obiceiul.

  6. Da, suntem o natie scindata in multe bucati si nu avem o solutie interna la aceasta problema.

    Scindarea are efecte directe, in sensul ca ne tine mai saraci si ne opreste din dezvoltare. De exemplu, unii prefera nesimtirea, altii vor opusul. Asadar, nu te poti duce in concediu in Romania pentru ca gasesti prea multi patroni de turism nesimtiti, chelneri nesimtiti, soferi nesimtiti, oameni nesimtiti in jur. Asa ca trebuie sa pleci in strainatate daca vrei sa fi printre oemeni normali si sa duci banii acolo. Pierde tara bani? Pierde.

    Daca esti serios si vrei sa faci o facultate in Romania, poti sa faci? Nu. Vei gasi tot felul de indivizi nepregatiti, needucati si nesimtiti, necinstiti in facultatile romanesti. Daca vrei sa fii printre oameni seriosi trebuie sa pleci la o facultate din strainatate. Pierde tara? Pierde pentru ca suntem scindati intre cei care credem ca invatamantul superior trebuie facut cu profesori seriosi si cei care vor sa il faca cu hoti, plagiatori si incompetenti.

    Te angajezi la un patron roman in provincie. Cum crezi ca se poarta cu angajatii? Iti vine sa pleci din Romania la patroni din strainatate? Iti vine. Pentru ca suntem scindati intre cei care credem ca angajatii trebuie tratati cu respect si cei care isi bat joc de angajati.

    Rezultatul acestei scindari este ca patura oamenilor care vor seriozitate usor-usor se desprinde de Romania si pleaca in alte tari. Pentru ca scindarea nu este egala. Cei nesimtiti si neseriosi sunt mai multi in aceasta tara.

    Solutia este una singura. Sa facem un import masiv de oameni cu educatie inalta din Occident. Trebuie adusi profesori universitari in Romania dintre cei cu experienta la cele mai bune universitati din lume. Trebuie adusi doctori buni din Occident. Trebuie adusi ingineri de top. Trebuie adusi investitori din vest si trimisi acasa cei din est, pentru ca banii au si inteligenta si valori morale atasate. Trebuie facut in Romania cam cum au facut seicii din Dubai – au adus expati foarte multi raportati la populatia locala. Au adus oameni mult mai educati ca ei ca sa ii ridice.

    • Trebuie o scoala serioasa in aceasta tara, o scoala de 12 sanatoasa, cu principii si morala. Trebuie o educatie care pleaca de la citit, de la cartea de lectura, cata vreme oamenii – elevi, parinti, profesori, nu incep sa aprecieze si sa faca din scoala de acum una serioasa, ne vom tot imparti intre oameni cu bun-simt si oameni nesimtiti, intre oameni educati si oameni grobieni, intre oameni cinstiti si hoti. Atat de simplu : incepem cu cei 7 ani de-acasa, si continuam cu o scoala serioasa si sanatoasa, in care se apreciaza din nou cartea de citit. Fara carte, nu exista nicio parte, exista numai prostie si rautate si lene! Profesorii pentru invatamantul general romanesc nu se aduc din strainatate, pentru ca nu stiu limba, iar educatia de baza se face in limba materna,

      • Educația nu o face școala, doar îndoctrinarea o face școala. E nevoie de 12 ani de școală, dar asta numai pentru cei 75-80% ai căror părinți nu-și permit o educație autentică pentru copiii lor.

        Pentru societate, este util ca inteligența unor copii din familii modeste să nu se piardă, dar tot pentru societate este dăunător ca acei copii să ajungă să o conducă. Tocmai din cauza îndoctrinării din școala publică.

        • Daca nu scoala, cine sa educe copiii ? exista peste tot in lume un sistem public de invatamant care sta la baza educatiei individului dupa opinia mea cel privat fiind cel care „indoctrineaza” in sensul unei pregatiri elitiste. Nu sunt impotriva elitelor atata timp cat acestea se comporta si actioneaza in sensul si pentru omul de rand, sunt atasate moralei si eticii umaniste.
          Avem nevoie de elite asa cum avem nevoie de indivizi bine pregatiti de un sistem de invatamant general accesibil pentru fiecare fara nici o deosebire si situatie materiala.
          Daca privim din punctul de vedere al „indoctrinarii” tineretului actual , sistemul de educatie pregateste indivizi, carne de tun si material uman pentru marile corporatiil detinute de elita lumii care muncesc toata ziua si uita sa traiasca.
          Se pune intrebarea pentru cine invatam si muncim pentru noi insine sau pentru altii ? Daca ma uit la adeptii celor care incearca sa ne convinga ca este bine ca un copil sa inceapa cu studiul daca se poate deja din uterul matern nu pot decat sa concluzionez, totul este pentru un scop bine definit, cultivarea de „sclavi” pentru „plantatiile” actuale si viitoare ale lumi detinute de o mana mica de oameni.
          Am uitat se ne intrebam care este sensul vietii si pentru ce traim, am renuntat la aceste intrebari pentru bani, putere si distractii lasandu-i pe alatii sa decida asupra vietilor noastre.
          Cine este mai fericit, cine poseda o casa, o masina, bani si multe lucruri inutile insa munceste si se streseaza pentru ele toata ziua sau cineva care traieste modest, are destul de muncare insa poseda timp suficient pentru el, familie, prieteni ? Sunt lucrurile materiale sau cele imateriale care dau sensul vietii ? gasirea echilibrului intre viata libera si cea in slujba „obiectelor” devine pe zi ce trece tot mai greu intr-o lume in care suntem animati la orice pas sa consumam incepand de la chipsuri si pana la masini.
          Liber in sensul adevrat al cuvantului sunt oamenii care astazi mai triesc izolati in padurile tropicale ale lumii, restul suntem doar angrenaje mai mari sau mai marunte intr-o imensa masinarie.

          • @Ursul Bruno – nu înțelegi noțiunea de educație, o confunzi cu școlarizarea. O persoană poate să fi petrecut peste 20 ani în școală și să aibă două doctorate, dar cu toate astea să fie needucată și nu înțeleagă realitatea din jurul ei. România e plină de specimene din astea, care în final ajung elite false, auto-proclamate, însă aflate la conducerea societății.

  7. Articol interesant.
    Sunt surprinse fapte,evenimente,care sunt evident reale pentru cei care au ceva discernamant si au trait vremurile de dinainte de ’89 si dupa.

    Am sa fac referire insa la spusele autorului privind:

    1) Situatia actuala in care toata lumea vorbeste doar pentru ca ar fi nevorbita la scara istorica
    ( cu trimitere la cei 45 de ani de comunism ).

    I.L Caragiale spunea,citez :

    Romanii,chiar daca nu fac mare lucru, au o mare calitate,vorbesc. E drept ca de cele mai multe ori vorbesc pe langa subiect pentru ca daca ar vorbi la subiect s-ar termina discutia prea repede.

    Stiind ca marele scriitor,dramaturg era un fin observator al caracterului romanilor trag concluzia ca meteahna asta a vorbitului de dragul vorbitului este mai veche decat suntem tentati sa credem.
    Comunismul a fost doar o „frana „temporara in calea „elocintei”romanilor.

    2) Solutia prin care sa punem capat disputelor inutile ar fi INFORMAREA masiva cu date,cifre,fapte,etc.

    In legatura cu acest lucru studiile arata ca aprox.15 % dintro populatie pricepe singura realitatea inconjuratoare,aprox.25-30 % la suta pricepe daca i se explica iar restul nu pricepe nici singura nici daca i se explica.

    Asadar o INFORMARE masiva,corecta,cu cifre ,cu argumente logice ar putea sa prinda la max.45 % ,cu bunavointa la 50 % din populatie si asta sa zicem in situatia in care fake news-urile nu ar prinde la o parte din cei aprox.30 % de care vorbeam.

    Ar fi oare suficienta INFORMAREA masiva si corecta pentru a modifica evolutia lucrurilor?

    Am in minte exemplul votul pentru Brexit.
    Seful campaniei REMAIN zicea ca in timp ce el aducea la dezbateri specialisti recunoscuti in domeniul economico-financiar care explicau consecintele economice ale iesirii UK din UE,cu grafice ,cu date concrete, ceilalti,Brexiterii,aduceau niste indivizi care repetau papagaliceste niste sloganuri de genul UK da sute de milioane de lire pe saptamana Uniunii Europene si ca emigrantii o sa le fure toate slujbele englezilor.Si au castigat ei !

    S-a vazut de aici ca un rol destul de important il are si factorul emotional iar cei care stiu sa-l foloseasca au castig de cauza.

    • Umbla deja vorba ca psd are cei mai mari specialisti. E simplu si concis spus: „eh, lasa, strainii aia cu Iohannis au vandut tara/asta va spune voua Iohannis si Soros ca Teo(dorovici) ne e bun?las’, mai bine-ai nostri”.
      Propaganda moscovita da roade, putrede dar preferate de magarii autohtoni.
      Se termina invariabil cu concluzia: Dumnezeu ne va ajuta.

    • „Romanii,chiar daca nu fac mare lucru, au o mare calitate,vorbesc. E drept ca de cele mai multe ori vorbesc pe langa subiect pentru ca daca ar vorbi la subiect s-ar termina discutia prea repede”.
      In citezi la fix pe „ulrimul fanariot”. Adica atunci cind te referi cu superioritate „pe langa subiect ” la Brexit.
      Crezi ca doar tu, mioriticule, ai dreptul la a-ti apara „nevoile si neamul”? dece le interzici britilor, care nu vor sa se lase dirijati de cei doi soferi ai UE, acum Macron si Merkel?
      Nu ti se pare cam ridicol ca niste indivizi cu doar 30 de ani de exercitiu de democratie/haos sa dea lectii britanicilor ori lui Trump cum sa-si dirigueasca tarile?
      Dar ai brodit-o: desi articolul ne vorbeste despre „Scindarea societății românești”, @ spune ne spune cite ceva privind peste gard si Balta. Caci „Romanii,chiar daca nu fac mare lucru, au o mare calitate,vorbesc”. Iar @ spune este român :D

      • La modul cel mai serios, nu se prea intelege ce vrei sa spui, sau ce vrei sa demonstrezi, daca asta ti-ai propus. Poate te gandeai la ”vrem si noi s-avem falitii nostri”, de ce numai altii? Avem tot dreptul sa avem si noi falitii nostri, si-i avem, chiar prea multi.

      • @victor L

        Ai reusit sa ma convingi ca faci parte dintre cei care nu pricep nici singuri nici daca li se explica .

        In plus,tipic pentru cei din aceasta categorie,adopti si un comportament de tip bully.

        A la bon entendeur !

    • Se spune ca oamenii au incept sa vorbesac tocmai de dragul de a vorbi mai ales despre cei din jurul lor, „barfa” fiind impulsul prin care am reusit sa devenim din necuvantatori in cuvantatori si sa ne deosebim de animale cu toate ca acestea comunica intre ele, noi nereusind decat intra mica masura sa le intelegem modul de comunicare.

      • Si inca ceva , INFORMARE cat de masiva ar fi ea nu inseamna automat si cunoastere. P
        Pentru intelegerea informatiilor este nevoie de studiu incepand cu cel primar cititiul, vorbitul, scrisul si socotitul pana la cel mai sofisticat.
        Problema este, cu cat suntem „bombardati” cu informatii cu atat devenim mai „prosti” si renuntam la cei mai elementari pasi crezand o data cu internetul si mediile de socializare ii putem sari si raman la idea, tabla inmultirii trebuie invatata pe de rost alfel te poate fraierii orice vanzator.

  8. Domnule Zarojanu, cred ca identificati corect problema dar, din pacate, solutia mi se pare foarte idealista. Este foarte greu ca mase mari de oameni sa fie informate corect, in multe cazuri acesti oameni nu au educatia corespunzatoare, in alte situatii pur si simplu efortul este foarte mare. Am sa va dau un singur exemplu: incalzirea globala. Este atat de mult zgomot pe acest subiect incat este, teribil, teribil de greu sa ajungi la adevar. Sunt exagerari in ambele parti, carti, articole in care se prezinta aceleasi fapte din perspective distorsionate incat, pentru a ajunge la adevar, trebuie sa citesti foarte mult. Multi oameni nu au timpul necesar, altii nu au disponibilitatea sa o faca. Mi se pare ca o solutie alternativa interesanta este propusa de Michael Lewis (autorul filmului „The Big Short”, printre altele) in podcastul sau „Against the rules”. Practic, el sugereaza ca in America (dar se aplica si mai mult la Romania) nu mai exista un arbitru independent si competent in aproape niciun domeniu. Din pacate, in multe privinte guvernele s-au discreditat singure si acum toti le banuiesc de minciuni, tentatii dictatoriale, etc. Deci, solutia ar fi asta: reconstructia unor organisme care sa actioneze ca arbitri, organisme cu suficienta credibilitate stiintifica si independenta politica astfel incat sa fie crezute. Sigur, in momentul de fata pare la fel de utopic ca si o societate de oameni pasionati de a se informa singuri pe diverse subiecte dar cred ca, in timp, cu multa competenta si cu totala sinceritate este posibil sa se faca acest lucru. Sigur, o sinceritate totala este absolut necesara, inclusiv recunoasterea propriilor greseli si a adevarurilor incomode.

  9. „…o prăpastie profundă s-a căscat cel târziu2 în 28-29 ianuarie 1990 […]Dar cunosc destule cazuri în care oamenii și-au schimbat părerile după ce au primit informații semnificative”

    Într-adevăr, după ce se informează, victimele regimului nazist se înfrățesc cu călăii lor, victimele comunismului își schimbă părerile despre torționari, iar cei cărora li s-a furat viitorul și puțina avere de către guvernarea cleptocrată instaurată după 1990, cea alcătuită din membri din rândul al doilea ai Securității și PCR, se îmbrățișează fericiți cu cei care i-au jefuit în ultimii 30 de ani.

    Asta ne lipsește nouă, celor mulți – vorba lui Vodă Lăpușneanul – , informarea semnificativă…

  10. Autorul alarmeaza asupra scindarii societatii romanesti care, dimpotriva, tot de 30 de ani alege mereu PSD cu variante, minoritatile politice si nationale sunt perfect inregimentate, masificate in acelasi „consens natzional”, consens unificator (monolitism) deseori invocat fara drept la replica si de Basescu in modul sau, foarte traditional-ortodox.

  11. Uf! Ce inseamna sa fii „bineganditor” si intelectaul si sa fi mers la 28 ianuarie 1990 la protest …
    „Vrem o țară ca afară!” strigă și nostalgicii „Epocii de Aur”, care susțin că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Și, culmea, nici în viziunea lor „afară” nu înseamnă Coreea de Nord, China sau măcar Cuba, care ar trebui să le satisfacă melancoliile, ci tot Apusul

    Normal ca tot apusul!! Ca doar nu eram prosti!!!

    Era anul1975 .. cand in cuvantarea ce a precedat lansarea Programului Politic al PCR bla bla bla Secretarul General a zis ca ar trebui sa lasam comparatiile cu 1938 si sa ne comparam cu statele capitaliste. Si a propus ca in termen de 20-25 de ani RSR sa atinga un PIB per capita de 1.500 $ similar cu a unor ” tari capitaliste mediu dezvoltate precum Belgia sau Olanda” …..
    Acum cum sa va spui .. noi turisti din Cuba nu vazusem … chiar daca in alimentari gaseam rom Havana Club si lichior de banane cubanez (75 lei /700 ml, scump f scump) nu vazusem turisti cubanezi.Insa cativa belgieni se strecurasera intre cei vest-germani ….

    E .. si parca azi suntem mai departe de ” tari capitaliste mediu dezvoltate precum Belgia sau Olanda” desi suntem capitalisti ….

    • Dezvoltarea economică este greșit înțeleasă. Pe plan european, România era a 7-a roată la căruță pe vremea lui Ceaușescu și tot asta e și acum. Dar dezvoltarea pe care a obținut-o România în ultimii 30 de ani a fost posibilă numai în condițiile în care celelalte țări vest-europene s-au dezvoltat și ele. Chiar dacă decalajul a crescut în timpul ăsta.

      Pentru ca România să avanseze în clasamentul țărilor europene, toată economia Europei trebuie neapărat să meargă bine, dar pe lângă asta mai trebuie și ca alte țări să facă propriile greșeli (Grecia, eventual Portugalia etc.). Altfel, din postura ei de ultim vagon, România nu poate spera decât rămână la aceeași distanță de locomotive. Dar e în interesul ei ca trenul să prindă viteză cât mai mare

      Progresul României în acești 30 de ani se vede cel mai bine prin faptul că românii nu mai merg la muncă în Turcia ș Israel, acum au alternative mai convenabile.

      • Esti pe langa …..

        Si da, stiu ca ptr ca sa ramai pe loc trenbuie sa alergi f iute (Alice in Tara Minunilor)

        Insa eu ziceam altceva – noi , asa zisii „nostalgici” am dorit sa fim ca belgienii nu ca nord coreeeni sau cubanezii ori chinezii …

        • @Ghita Bizonu’ – OK, o să repet pe înțelesul tău: nu poți să fii ca belgienii. În cel mai bun caz strănepoții tăi vor putea fi ca belgienii, dar asta numai dacă belgienii fac niște tâmpenii cât casa între timp.

          P.S. Regina de Cupă din Alice în Țara Minunilor este însăși Natura, dacă n-ai priceput asta până acum. Nu are nimic de-a face cu regimurile aflate la conducerea diverselor societăți umane.

          Motivele pentru care România e astăzi atât de înapoiată își au originea cam pe vremea lui Romulus și Remus. N-ai să schimbi tu asta în decursul unei singure vieți.

    • „…nostalgicii „Epocii de Aur”, care susțin că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu […] si parca azi suntem mai departe de tari capitaliste mediu dezvoltate…”

      Opiniile celor care nu „au primit informații semnificative”, dar au păreri asupra subiectului, iar confortul îi împiedică să consulte datele statistice, se înscriu în două curente principale.
      Un curent de gândire, la care aderă d-na prim-ministru Dăncilă, grupează opiniile celor care observă că PIB este astăzi de 10 ori mai mare decât „în vremea lui Ceaușescu”. Prin urmare, „e de bine”, iar cei ce spun că trăiau mai bine atunci sunt „luați la mișto”.

      Un alt curent grupează moraliștii, care observă că spre deosebire de perioada prezentă, „în vremea lui Ceaușescu” nu erau respectate drepturile și libertățile cetățenești, prin urmare, cei ce spun că trăiau mai bine atunci sunt iubitori de frig, foame, dictatură, represalii, asuprire șamd și sunt considerați un fel de masochiști cu deviații comportamentale.

      Dacă ar căuta informațiile semnificative care le lipsesc, numeroșii părerologi (analiști care apar la TV, politicieni, publiciști etc.) ar afla că puterea de cumpărare pe care cetățeanul român mediu o avea „în vremea lui Ceaușescu” a fost atinsă abia după 20 (douăzeci) de ani de la Glorioasa Revoluție din Decembrie. Adică, prin 2008, cu vreo zece ani în urmă, când PIB crescuse de vreo 9 ori față de 1989.

      Apoi, amintindu-ne butada profesorului Moisil cu fundul așezat cu o fesă pe o plită încinsă și alta pe un bloc de gheață, observăm că media nu este tocmai relevantă în privința nivelului de trai din pricina polarizării veniturilor și mai adecvată ar fi mediana. Or, observăm că în România, statul cu cel mai mare risc de sărăcie extremă din UE, în care grupa „celor mai săraci 20%” dintre cetățeni sunt mai săraci decât în Bulgaria, iar printre aceștia sunt persoane care au un loc de muncă, dar au dificultăți în a-și asigura cheltuielile de întreținere și hrana lor și a copiilor. Pentru că cel mai greu le este familiilor care au doi copii, nu pensionarilor.

      Astfel, pentru un număr semnificativ de cetățeni români nivelul de trai este astăzi mai prost decât „în vremea lui Ceaușescu”, iar puterea de cumpărare mai scăzută, chiar dacă pe străzi circulă mai multe autoturisme de lux și PIB a crescut de 10 ori, iar d-na Dăncilă mărește iar salariul nominal [în lei tramvai]. Pentru ei era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, pentru că în ciuda penuriei de atunci își puteau cumpăra mai multe cu echivalentul unei ore de muncă decât astăzi, fără să fie nostalgici, melancolici, ori să le placă dictatura. Pur și simplu așa zic datele statistice.

      • Sunt foarte curios cum se calculează „puterea de cumpărare” din timpul comunismului. Pentru că e foarte posibil ca un număr oarecare împărțit la zero să tindă spe infinit; degeaba am calcula puterea de cumpărare la prețurile „oficiale” din epocă, pentru că de fapt acele produse nu se găseau; unele deloc, altele la alte prețuri. Tind să fiu de acord cu doamna Dăncilă de data asta :) Produsele care „se găseau” ( în general nealimentare) se vindeau la prețuri imense față de orice an de după ’89 ( un TV era un salariu mediu, o mașină salariul pe câțiva ani) iar la cele alimentare prețurile erau complet… ipotetice :) În general e complicat să faci statistici pe o economie lipsită de piață, pentru că cifrele nu prea exprimă nimic în această situație. Un tranzistor se producea cu câțiva bani și se vindea cu 30-50 de lei la „Dioda”, prețul e complet irelevant…. Dar din diferență se subvenționa „coșul zilnic” ca să se laude acum nostalgicii ce bine era pe vemea lor, tind să nu iau în serios lucrurile astea pentru că am trăit atunci… :)

        • Oamenii la care se referă @Constantin nu sunt cei care își cumpărau Dacie sau televizor color pe vremea lui Ceaușescu. Exemplele de cheltuieli din lumea reală cu care oamenii simpli se întâlneau pe vremea lui Ceaușescu: chiriile la stat, costul întreținerii la bloc și prețul energiei electrice.

          Lipsa alimentelor din magazine nu-i afecta cu-adevărat, aveau rude la țară de care își aduceau până și cartofii. Iar biletul de tren era și el la preț ridicol, fără să-i întrebe nimeni despre sacii de cartofi care mergeau și ei cu același bilet :)

        • „Adidasii” si „calculatoarele” erau (produse) mult mai ieftine pe vremea lui Ceausescu.
          Hartia igienica, de pilda nu costa nimic -reciclam maculatura. . Transportul era gratuit- agatati pe scari. Era vremea marfurilor care „se bagau”, „se dadeau” sau „se terminau” si care „se luau”, „se apucau” sau „se gaseau”.

        • „Sunt foarte curios cum se calculează…”

          Întrebarea e „pe bune”, sau face parte din categoria „înainte era mai bine pentru că eram mai tânăr” ? :-)

          Piețele ne-concurențiale sunt și ele piețe, chiar dacă sunt ineficiente Pareto. Dar ne-am obișnuit în ultima vreme cu o pondere ridicată a consumului în PIB. De fapt, suntem subiectivi prin constituție și ne judecăm semenii prin prisma confortului propriu. De-asta am zis despre statistică…

          Bunăoară, este greu de imaginat pentru promotorii „campaniei de luptă împotriva risipei de alimente” că un mare număr de români nu o înțeleg. Asta nu pentru că le place să arunce mâncarea, ci pentru că lor nu le rămâne, ba de foarte multe ori nici nu le ajunge, astfel încât să se sature.

          Unul din cinci români se află la limita sărăciei (nu îşi poate plăti facturile la timp, nu poate face faţă unor cheltuieli neaşteptate, nu poate mânca o dată la două zile carne sau nu deţine bunuri precum o maşină de spălat sau un televizor).

          Pur și simplu, deși ne este greu să acceptăm realitatea, un număr mare de români trăiau mai bine (carevasăzică, aveau o putere de cumpărare mai mare, nu erau nici îndrăgostiți de dictatură nici nostalgici după cuvântări) în „Epoca de Aur”. Și nici nu vă îndemn să vă înscrieți în PSD.

          • „Pur și simplu, deși ne este greu să acceptăm realitatea, un număr mare de români trăiau mai bine (carevasăzică, aveau o putere de cumpărare mai mare”

            Chiar asa? Poate dumneavoastra traiati mai bine si puteati cumpara sau nu ati apucat perioada.
            Experienta mea este a magazinelor goale, nu aveam apa calda, nu aveam caldura, nu aveam curent – invatam la lumanare. Bolnavii cu paralizii de la neurologie la Colentina erau in saloane neincalzite. Programul TV era de 2 ore cu C. si PCR.
            Nu se poate aplica puterea de cumparare intr-o situatie in care nu e nimic de cumparat sau trebuie aprobari ca se inscrii pe lista si sa astepti ani de zile sa cumperi masina. Nu este real.

            • „Chiar asa?”

              …Chiar așa zice institutul de statistică. Nu trăiam eu foarte bine. Pe-atunci trăiam toți prost. Acum dumneavoastră aveți impresia (sau nu doar impresia) că trăiți foarte bine. De fapt, poate chiar trăiți bine, dar faceți parte dintr-o minoritate, iar venitul net median al românilor le permite acestora o putere de cumpărare mică în raport cu prețurile produselor aflate în coșul de consum (a se vedea INSSE).

        • Pentru preciziune: un TV – cel mai ieftin model si doar alb negru (din cele 6-8 modele aproape aceleasi, doa cu carcase diferite), care oricum nu mai are termen de comparatie – era approx salariu mediu, dar un TV color – tot cel mai ieftin si cel mai prost oe care il putem imagina – era minim 5 ori salariu mediu si il puteai procura dupa 5 ani de la depunerea cererii sau cu o suprataxa de circa 2-3 salarii medii pe loc. (la fel, celelalte NUMAI doua modele, ceva mai scumpe dar nu mult mai bune calitativ)
          La fel si carnea, un alt produs etalon pentru comparatii: se putea procura relativ usor DACA erai dispus sa platesti 2 (sau – daca erai „lejer” la punga – chiar 3) ori pretul din mercurial. O fi cifra asta prinsa in valoarea statistica?
          Poti sa scoti bunurile care nu sunt de stricta necesitate (deschizi o categorie foarte flexibila si in continua dilatare) si constati ca viata era posibila si chiar usoara, dar uiti de „bunastare” care este un termen subiectiv. Din aceasta categorie s-au tot transferat articole la „nu sunt de stricta necesitate” pana cand …
          Deci comparatiile nu-si gasesc relevanta, deoarece concluziile sunt maleabile: pot fi oricum vrea cel care face analiza.

          • Televizorul nu e necesar pentru traiul zilnic. Iar kilogramul de carne furată de de la abator era 50 de lei, față de prețul oificial de 37 (cea de porc) sau 38 (cea de vită) pentru cea de calitate. În niciun caz nu costa de 2 sau 3 ori, pentru oamenii simpli, chiar dacă existau probabil medici sau profesori care plăteau atât.

            Lucram la un atelier de reparații TV înainte de 1989 și aveam mereu bani în sertar, de asta eram dintre clienții favoriți ai celor care furau carnea de la abator. Dar oamenii simpli aveau adesea și televizoare vechi de peste 20 de ani, gen Dacia și Temp. Cele vechi de 12-15 ani, Venus și Miraj, erau considerate acceptabile.

            • Am mai avut putin din discutia asta: eu faceam depanare R-TV la domiciliu ca „hobby” in afara serviciului (si orice se gasea, de la fier de calcat, baterie de chiuveta, video soneria de la intrare sau aspirator – dar nu am platit impozit pe venit decat pentru salariul de „cercetator” – ca sa zic asa , a la Iohannis, „ghinion” pentru ceilalti „cercetatori”) – ceea ce m-a pus in contact cu realitatea din interiorul casei, inclusiv cu continutul din frigider. Mai putini erau „clienti” la carnea furata din abator, care mai avea si problema ca se vindea in vrac, pe langa sursa incerta si periculoasa. Distribuitori cadeau destul de des si chiar nu erau mereu de incredere. Mai comod si mai lipsit de risc era carnea preambalata care era deturnata chiar din reteaua comerciala, de catre personalul autorizat, si reteaua asta paralela se bucura de oarece protectie, pentru ca „ungea” si articulatiile aparatului de partid si de Secu/Militie, ca sa poata da aparenta de legalitate. Preturile, evident mai mari, dar chiar si asa se considera „ocazie”.
              Ceva similar se petrecea si cu frigidere, buteli, televizoare..
              Sau Dacia pentru care trebuia sa astepti 4-5 ani cu mult noroc sau s-o platest cu banii jos cu 120-150.000 in loc de (teoretic) 70.000. Restantierii au reusit, dupa revolutie sa-si cumpere un TV color cu banii recuperati, iar altii inca mai asteapta ca li se va da o dacie pe banii depusi la CEC in 86.

              Ideea e ca astfel de statistici, raportate la cifrele oficiale, oricum ai baga datele in program nu au o relevanta pentru intelegerea modului de viata si a calitatii vietii pe care ti-o doresti. Atunci care ar fi scopul? Demonstratii de eruditie? Manevrarea adevarului ?
              Mai acum vreo doua saptamani glumeam cand primul ministru se lauda ca, desi oamenii rai nu vor sa recunoasca, psd a crescut puterea de cumparare: „e adevarat, acum pot sa cumpar benzina cu 6 lei fata de 5 lei anul trecut” – asta numai pentru ca limba romana nu face diferenta dintre „may” si „can”.
              Intr-un sistem in care statul dicta pretul, ce conta pretul scriptic? (cum zice si d-l Badici mai la vale).
              Din copilarie: Un orasel de 7-8.000 de locuitori avea pe la inceput, o piata de fructe legume relativ imbelsugata si un mare panou pe care scria Mercurial in care era doar o lista cu multe produse scrisa frumos cu vopsea. Dupa o vreme, in drept cu fiecare produs a aparut si pretul scris cu creta, dar in mod bizar pentru mine, simultan, au disparut produsele de pe tarabe. Preturile erau bune, daca statei sa le privesti. Din cand in cand, ploaia mai stergea preturile si, cumva, readucea produse pe tarabe, dar complementaritatea nu a tinut mult, pentru ca seful pietei s-a gandit ca e bine sa scrie preturile cu vopsea. Producatorii au primit niste vizite acasa de la militia economica sa vada daca si-au desfacut marfa produsa in gradinile din jurul casei, in cadru legal. In scurt timp acestia au scapat si de teama asta, fiindca curtile li s-au luat ca sa construiasca blocuri pentru alte cateva mii de oameni ai muncii – oameni care nu au mai apucat sa vada tarabele alea pline cu legume si fructe asa ca mergeau doar la aprozar ca acolo nu erau preturi de specula. in etapa urmatoare nu mai erau nici acolo nici preturi… (le puteai afla, totusi daca cumparai Romania Libera ca erau preturi unice pe tara)

          • Sunt conștient ( mai ales că am trăit atâta vreme la țară) că pentru mulți comunismul a constituit o oportunitate de a evada dintr-o lume aproape medievală. Nu despre asta era însă discuția. Îi înțeleg pe acei oameni și simpatia lor subiectivă pentru acel regim e normală. Discuția este despre faptul că, dacă, de pildă acum poți zice ” dintr-un salariu mediu poți cumpăra 2000 de pâini” ( nu mai știu ct e salariul mediu) în anii ’80 poți calcula, să zicem 3000 de lei împărțiți la 2.50 sau 3 lei cât era pâinea, dar rezultatul obținut nu are sens, pentru că nu puteai cumpăra acele pâini. Pe cartelă aveai 60 sau câte era, și atâta tot. Evident că poți face niște calcule, dar discuția e dacă rezultatul calculelor are relevanță practică și în general dacă noțiunea de „putere de cumpărare” se poate aplica într-o societate caracterizată prin penurie. Regimul putea, ca să dau un exemplu stupid, să proclame că litrul de ulei de măsline e 1 leu și cașcavalul franțuzesc 50 de bani , deci o masă te costă 1,5 lei, dar cum nu importa nici una nici alta, cifra rezultantă nu are relevanță pentru că nu ajungea în burta subiectului analizat. Putem împărți și înmulți cifre, dar mă tem că obținem rezultate statistice demne de savanții britanici. Concret, eu nu mă îndoiesc de scăderea puterii de cumpărare a unor români, anii ’90 cam până prin 2000 sunt sigur că media a fost mai rea decât în vremea comunismului, însă ( atenție, vorbim de medii și de cife pretins obiective) mă îndoiesc profund că după 2000 situația a persistat prea mult timp. Sigur, subiectiv vorbind românii s-au considerat și se vor considera săraci în continuare, pentru că standardele la care se raportează au crescut. Înainte se considerau mai bogați decât albanezii și rușii, se simțeau bine… Dar ceva mi se pare totuși în neregulă cu cifrele ( le-am mai auzit vânturate) . Mai circulă pe facebook o listă cu „companiile distruse după ’90” care e de fapt un nomenclator al companiilor de pe vremea ceaușismului. Dincolo de faptul că unele mai există încă, hai să comparăm cu lista companiilor de la Camera de Comerț, o fi o comparație justă? Dacă ar fi așa, probabil avem de o sută sau o mie de ori mai multe companii azi :) Dar … ce relevanță are comparația? Sunt doar cifre..

        • Greu de acceptat…

          Datele statistice sunt seci. Din pricina disponibilității informațiilor și spațiului restrâns evit să plictisesc cititorii cu evoluțiile metodologiei de calcul al cantității de produse care pot fi cumpărate dintr-un venit mediu net. Calitatea programelor TV cu siguranță nu se află în coșul de produse pentru care se calculează indicele prețurilor de consum (Reg. (CE) NR. 2214/96). INSSE ajută cu un deflator http://statistici.insse.ro/shop/?page=ipc1&lang=ro.

          Din comentariile la textul meu înțeleg că există o problemă legată de modul de calcul al venitului net și al coșului de produse. Sunt de acord că produsele nu sunt absolut reprezentative. De-aia am zis despre mediană și despre interese guvernamentale. În realitate lucrurile stau mai prost decât le prezintă guvernele. Spre exemplu, componența coșului și ponderile mă exasperează, energia electrică, gazele, energia termică nu sunt incluse în patria noastră la capitolul servicii, ci la mărfuri nealimentare, iar prețurile acestora au crescut enorm față 1990, prin urmare „exemplele stupide” într-adevăr nu-și au rostul.

          Carevasăzică, puterea de cumpărare a românului mediu a atins nivelul din 1990 abia prin 2007, iar aproape 20% dintre conaționali se află la limita sărăciei (nu îşi pot plăti facturile la timp, nu pot face faţă unor cheltuieli neaşteptate, nu pot mânca o dată la două zile carne sau nu deţin bunuri precum o maşină de spălat sau un televizor – sunt criterii standard de evaluare).

          Așadar, pentru numeroși români (cu venit mediu) era mai bine pe vremea lui Ceaușescu pentru că aveau o putere de cumpărare mai mare, nu pentru că iubeau dictatura sau pe Ceaușescu. Sărăcia „democratizată” asigura tuturor un nivel minim de trai, în condițiile unui grad înalt de ocupare a forței de muncă. Azi, spre exemplu, avem 3,4 milioane de persoane casnice și nu toate sunt soții de fotbaliști… Printre ei sunt și „zilierii” pe 50 de lei, care au 2-3 copii cu aceeași ocupație și n-au habar ce-i acela supermarket.

          • Sunt de acord cu dvs că nu prea avem ce face, cifrele sunt așa cum sunt, încă o dată, noi putem face calcule cu ele, doar că nu știm dacă cifrele care rezultă au vreo semnificație. E ca și cum am lua de bune producțiile la hectar din Scânteia. Totuși, când PIB-ul crește de n ori, nu prea pot accepta că puterea de cumpărare ( medie) nu e cumva, oricât de slab, corelată, atunci când vorbim de valori medii ( e adevărat, faptul că Tiriac mănâncă un mistreț la masă nu îl satură pe Ion, șomer, dar ori vorbim de medie, ori nu mai vorbim, în socialism nu erau șomeri – decât mascați). Ceea ce voiam să subliniez era că în economia dirijată din ’80 „puterea de cumpărare” era cumva optimizată artificial prin politica de prețuri. Dispărând această optimizare, normal că puterea de cumpărare a scăzut, pentru că piața a modificat, mai mult sau mai puțin, structura de prețuri. Sigur că depășim cadrul acestei discuții, deși cumva și asta e una din rădăcinile problemei enunțate de autor („vrajba noastră” între capitalism și „era mai bine înainte, că asta înseamnă de fapt votul PSD). Cifrele din anii ’80 au aceste două probleme: prețurile erau artificiale, de asta s-a și prăbușit regimul, iar o parte din produse presupun că nu se găseau în mod curent (pesupun că pâinea și canea fac parte din coșul de calcul). Nu îmi pot imagina nici eu cum ar putea fi „corectate” ca să poți face o comparație cu sens, de fapt cred că e imposibil. În plan subiectiv sunt sigur că majoritatea populației chiar avea senzația de „putere de cumpărare”: fiind obligați să reducă la un minim consumul alimentar, și în general să se bazeze pe autoconsum, iar la produse nealimentare să se mulțumească cu substandarde, râmâneau destui bani de pus la CEC, pentru că erau prea puține de cumpărat. Și, încă o dată, înțeleg prea bine atracția pe care regimul o are încă pentru mulți, din acest motiv. Dar dvs comparați cu 2007, un an în care economia era în plin avânt, terenurile costau mai mult ca azi, în Euorpa nu apăruse criza deci căpșunarii produceau din plin… nu pot crede în ruptul capului că puterea de cumpărare medie „reală” putea fi atunci mai mică decât în ’89. Ceva nu „dă” cu realitatea, totuși. În 2000, da, e foarte posibil…

          • Cred ca nu este bine spus, „puterea de cumparare”. Cred ca este vorba despre „costul vietii”, care a crescut acum fata de anii lui C.

            • Păi sigur că a crescut „costul vieții” dar au crescut și veniturile ( cred), tocmai asta vrea să arate acest indicator „puterea de cumpărare”, relația între ce căștigi și cât te costă traiul zilnic. Cred că faci o împărțire. Din punctul ăsta de vedere indicatorul e mai potrivit decât „costul vieții” simplu, care nu spune nimic dacă nu știm salariul mediu. Nici PIB-ul nu e complet relevant, în cei 30 de ani inflația a mai redus și dolarul, de asta economiștii îl mai ponderează, că în realitate n-a crescut economia de zeci de ori, doar de câteva ori. Nu sunt un „triumfalist de tip nou” :) Pe de altă parte, importul de bunuri de consum în 2007 probabil a fost mai mare decât PIB-ul României din ’89, de asta nu îmi vine să cred „puterea de cumpărare”; bunurile astea de consum tot consumatorii le cumpără, nu pot crede că oamenii au putere de cumpărare comparabilă cu cea din comunism când ei dau gata într-o lună toată producția de bunuri dintr-un an comunist :)

          • M-am lamurit. Nu este vorba de puterea de cumparare. Puterea de cumparare se refera la puterea monedei nationale, a leului- este legata de preturi si inflatie si nu are legatura cu venitul lunar.
            Cred ca dl Constantin se refera la faptul ca veniturile lunare nu permit un nivel de trai satisfacator pt un numar mare de oameni. Se numeste saracie, absoluta sau relativa.
            Pe vremea lui C, chiriile, intretinerea si curentul electric erau f. mici in raport cu acum. Erau subventionate de stat. Totul era subventionat. Nu era o economie reala din cauza aceasta a si dat faliment. Nu era o societate a adevarului, era o societate a minciunii, imposturii si hotiei. „Noi ne facem ca muncim, si ei se fac ca ne platesc.”.
            Saracirea populatiei in ultimii ani este reala si relative generalizata in occident, din cauza globalizarii.

            • Ați sesizat bine, după opinia mea, diferența dintre puterea de cumpărare a banilor, adică ceea ce se poate cumpăra cu o unitate monetară la un moment dat, și puterea de cumpărare a populației, respectiv, ceea ce se poate cumpăra din venitul mediu, sau cu echivalentul unei ore de muncă, la un moment dat. Prin „ce se poate cumpăra” se înțeleg trebuințele cuprinse în „coșul” alcătuit de INSSE, cu ponderi diferite, după cum am arătat. (Și am obiecții cu privire la compoziția „coșului” și mărimea venitului mediu, după cum am precizat.)

              Comentariul meu a avut în vedere puterea de cumpărare a cetățenilor, referindu-mă, după cum se poate observa, la veniturile personale și ale gospodăriilor. ( De altfel, acesta este contextul în care se oferă răspunsuri la întrebarea „Era mai bine…?”.)

              Pe de altă arte, am menționat că mă limitez la date statistice. Se confundă adesea motivația răspunsului „Era mai bine…”, care este puterea de cumpărare – în opinia mea -, cu percepția puterii de cumpărare, care are un caracter puternic subiectiv, legat de obiceiurile de consum, varietatea ofertei, nivelul de educație/informare, evoluția indicelui prețurilor de consum șamd. Tot legată de percepție (dar nu a puterii de cumpărare) este și motivarea „Pentru că eram mai tânăr”.

  12. O fi romanii mai extremisti decat altii? Iata cateva exemple care sugereaza ca nu, pornind de la canidatii democrati la prezidentialele americane si ajungand dincoace de ocean.

    Bernie Sanders: Trump is a „phony … a pathological liar, and a racist”. „We have a president who is a racist who is a sexist a homophobe and he is a religious bigot, and his strategy to win reelection is to divide the American people up based on the color of our skin, based on where we were born based on our religion based on our sexual orientation.”
    Alexandria Ocasio Cortez: SUA au lagare de concentrare pentru imigranti
    Julian Castro: barbatii au dreptul la avort din bani publici. „I don’t believe only in reproductive freedom, I believe in reproductive justice. And, you know, what that means is that just because a woman — or let’s also not forget someone in the trans community, a trans female, is poor, doesn’t mean they shouldn’t have the right to exercise that right to choose.”
    David Lammy, parlamentar laburist britanic: Brexitul este nazism. Cand moderatorul BBC ii ofera ocazia sa isi tempereze retorica, se alege si el cu aceeasi eticheta.
    Ajunsi in Marea Britanie, gasim ca unii alegatori au renuntat la racnit si misto si au trecut la aruncatul zoaielor in cap, spre deliciul mass mediei si corporatiilor.

    • Asa este. Dialogul politic furios in occident este caracteristic extremistilor de stanga ( ce de dreapta au fost tinuti ani de zile sub sub control). In ultimul timp, din cauza ca politica moderata de stanga si de dreapta a slabit- nu ofera solutii la problemele oamenilor- a crescut puterea stangii radicale si a extremei drepte. Dialogul politic este strident, violent, necompromitator, nu mai este un sport de invinge adversarul la puncte, ci de ai lua dreptul la existenta.

  13. simpatic articol.. mai ales treaba cu „nevorbit” e haiosa si f. romaneasca..

    Lipsa vorbei m-a facut cel mai tare sa sufar in primii ani in Germania, mai ales cind eram la munca. Pe santiere oricum nu prea puteai vorbi, era galagie de la masini si fiecare muncea in alta zona. Dar si cind am ajuns la proiectare nu era altfel. Fiecare venea dimineata, se aseza la computer, mormaia un gututen Morgen si asta era toata conversatia. Chiar si in dimineata de luni cind Ge a cistigat campionatul mondial de fotbal a fost aceeasi situatie. Era posibil sa muncesti cot la cot cu cineva ani de zile si nici macar sa nu afli daca respectivul are familie, copii, etc.
    Doar in delegatii, la o bere, li se mai dezlega limba.

    • Si unde e problema ? la servici ai colegi si mai putini prieteni, fiecare fiind in concurenta cu celalat iar daca se pune problema unor concedieri fiecare incearca sa-si salveze propria piele.
      Relatii mai stranse la locul de munca nu recomand nimanui, una e serviciul si alta viata privata. E greu pt cineva din Romania sa inteleaga acest rationament pana la proba contrarie.

  14. Prefer cuvantul polarizarea celui de scindare, cuvantul polarizare avand o conotatie politica mai substantiala. E consider fenomenul binevenit si nu vad nici un pericol major atata timp cat Romania ramane in limitele granitielor actuale.
    Dupa caderea comunismului am avut la inceput sub „indrumarea si binecuvantarea” FSN.lui si a lui Iliescu, „linistea si consensul” mult dorit de acestia pt. intararirea structurilor politice, perpetuarea PCR-lui sub alta forma si a privilegilor fostei nomenclaturi iar acum a urmasilor acestora.
    Au reusit sa-i ameteasca pe romani timp de 30 de ani cu promisinui si tot felul de baliverne care acum se sparg in capul acestora.
    Nu contest ca Romania a facut pasi inainte, integrarera in NATO si UE fiind realizari majore asa cum si nivelui de trai a multor romani a crescut simtitor fata de anii inainte de 1989.
    Ca au plecat multi de nevoie se datoreaza politicilor economico – fiscale implementate cu mult diletetantism si rea vointa in scopul intereselor PSD.lui, a celor care au stat si stau „agatati” de mantia partidului rectionand conform celor demostrate de Pavlov.
    In ultimii cu aparitia unor noi generatii si sub impactul romanilor care au plecat societatea reactioneaza, multi nemaifiind pe „linia de partid” impusa de PSD.
    Este bine ca forte politice, oameni cu idei noi, cu alte planuri si conceptii se pozitioneaza in contradictie cu PSD.ul astfel ei devenind puternic vizibili in spatiul public, cel mai spectaculos fiind apratia „din nimc” a USR/Plus, o forta politica noua cu conceptii si oameni noi.
    Polarizarea este un fenomen care este vizibil din SUA si pana in tari puternic dezvoltate din Europa. Avem de o parte partide traditionale epuizate care pierd sustinatori in favoarea nationalistilor, a forelor liberale si a verzilor, vezi situatia dupa alegerile europalamentare din mai.
    Ce putem insa observa cu ingijorare, radicalizarea discursurilor politice mai ales din partea dreapta a politicii cu violenta verbala si potentila violenta reala sub forma unor manifeastari impotriva ordinii publice, vezi „Vestele Galbene” si pana la atentate politice precum cel produs in Germania in urma cu o luna asupra unui politician de un sustinator al partidului nazist german.
    La nivelelul nostru romanesc nu cred sa existe acest potential de violente, manifestarea din 10 august a anului trecut demonstrand acest lucru.
    Pana si divergentele dinte romani si unguri cu mici exceptii au loc pe plan verbal si declarativ si mai putin cu batai si altele.
    Romani sunt de felul lor toleranti, accepta fara probleme alte confesiuni decat cea ortodoxa.
    accepta alte forme de convietuire decat „familia traditionala” chiar daca nu.si exprima sustinerea pe fata a acestor comunitati.
    Suntem inca toleranti fata de strani si vom fi pusi la incercare cu cat vor veni mai multi oameni din Asia sa munceasca la noi, vom vedea.
    Din acest fenomen al scindarii / polarizarii se vor naste forte politice noi care vo influenta pozitiv politica tarii si sper ca trezirea „din somnul de moarte” sa fie definitiva si ireversibila.
    Mai ramane sa rezolvam problema „desteptaciunii” si acceptarea faptului ca nu ne putem pricepe la toate incepand de la fotbal si politica primul pas fiind renuntarea la acesti „atotstiutori” a de toate si nimic in primul rand din spatiul public si mai ales din mass media vizuala. De anui de zile suntem confruntati cu aceleasi mutre triste incepand de la Cristoiu si pana la Mircea Badea care inceraca sa ne explice lumea.
    Daca reusim sa scapam de dansii si sa aducem oameni valorosi in platourile televiziunilor care comenteaza doar de partea in care sunt intradevat experti vom resusi sa intelgem ca nu este nici o rusine sa nu le stii pe poate atata timp cat cu decenta necesara incercam sa ne informam din forte proprii si sa nu mai acceptam soluti „mestecate” de acesti indivizi toxici, solutii care ulterior le perpetuam la nivelul colectivitatilor in care traim.

    • Propensiunea, indreptarea spre crima a acestor indivizi, constienti sau nu ca fac parte dintr-un grup mai mare numit mafie globala (sau globalista), dar intotdeauna ahtiati dupa putere cu orice pret, dupa cum s-a si vazut, fie ca sunt analfabeti sau cu ceva educatie, chiar superioara (cazul asa-zisului pol-pot) – asimilata sau nu/deloc, asta poate ca depinde de gena mai mult decat de alti factori – indreptarea lor, deci, spre crima, este cea care le dicteaza orice gand, orice pas.
      Bunaoara avem explicatia la problemele tarii: „neamtul”. Promisiunile si balivernele nu puteau sa fie altceva decat ceea ce au fost, si nici nu avea cine sa le faca decat cine le-a facut. Cat despre auzit…
      Explicatia mafiei e simpla: de vina e legea „sovietica”, si „nazistii”, sigur nu aceia de la est.
      O celula canceroasa mu se recunoaste ca atare ? Ce/cine e cancerul pentru ea ? Celula sanatoasa desigur. Care coleg de camera de spital iti va spune: ba tu esti canceros dar de fapt esti sanatos tun, asculta la mine, esti chiar mai sanatos decat daca n-ai fi avut cancer ? Doar acela prost sau rauvoitor sau amandoua.
      In spiritul raului este angrenata populatia, nici nu avea cum sa fie altfel. Este antrenata zilnic sa respinga medical si sa considere boala ca pe ceva necesar si foarte sanatos.

  15. ,,Adică între stânga și dreapta. Între „la vremuri noi, tot noi” și tăierea dintr-o dată a cozii câinelui. Între nostalgici care privesc cu duioşie în trecut, inducându-şi o halucinantă amnezie şi uitându-se în același timp cu drag spre Răsărit – și oameni fericiți că am scăpat dintr-o jumătate de secol de coșmar, privind excusiv spre Occident. Între ,,merge și-așa” și „never ever again”.”

    ,,. Am fost tentat să spun că electoratul de dreapta, fără să-i fie întotdeauna foarte clar pe cine și de ce votează, are atitudinea sublimată în expresia – și dorința firească – „Vrem o țară ca afară!” Ce poate fi mai simplu și mai clar? „Afară” însemnând ceea ce știm toți, din Suedia până în Spania, plus SUA și Canada, cu tot cu diferențele – pe alocuri majore – dintre ele.”

    Nu e totusi posibil ca cineva sa fie de dreapta fara sa vrea o tara ca afara si fiind perfect constient ca Romania are o cultura balcanica? Fara sa viseze cu ochii deschisi la „epoca de aur” sau la „civilizatia occidentala”? Civilizatia romaneasca e cat se poate de balcanica, de orientala si de dreapta. Si pe deasupra imi si place aici. Si nu vreau sa ma reeduce statul sau alte entitati care se considera superiaore.

    • O suma de indivizi abjecti si deloc economi in prostie si crima laolalta nu va dori sa educe populatia decat in spiritul care stiu ei ca le este propriu, acesta fiind de fapt spiritul etern al intunericului si minciunii.
      Ei nu vor accepta niciodata nici o alta parere, iar daca totusi o vor face o vor face din compromise, deci tot din viclenie. Se stie foarte bine ca cel cu coarne ii considera rai pe cei care nu-l lasa sa-si faca treaba. Mafiotul nu intelege ce are legea cu el, cand el doar „ia” si „da”. Ca mai ucide pe alocuri, „ce sont les aleas de la vie”. It is, isn’t it ? It’s dancila and brexit.
      Ei vor spre est si nu degeaba. Asteapta de-acolo tancurile la adapostul carora sa ucida, sa fie stapani pe subiecti, sa hotarasca cine moare si cine traieste. Fiecare epoca si fiecare tara a avut, are sau va avea (e o certitudine la fel de mare ca aceea a furtunii dupa canicula) criminali ei in masa. Din ce motive ar face asta dancila, plesoianu, sau chiar un flaushat iesit de la ocna (de lux) ? Pentru ca pot. Si pentru ca ii considera pe cei care nu ingenuncheaza raul absolut, motivul pentru care „tara este dezbinata”. Imi spunea socrul meu, din 32 nascut: bine au facut ca I-au ucis pe chiaburi, pentru ca erau mai rai decat comunistii. Mi-a spus si de ce erau mai rai: pentru ca aveau.
      Diavolul niciodata nu va fi convins ca dezbina el insusi, chiar daca in sinea lui o stie. Asa-i firea lui.
      Dreptatea va invinge, dar nu foarte curand.
      Cred ca vor mai trece zeci de milenii de crime si minciuni.
      A crede ca Isus va cobori maine sau anul asta si va face dreptate echivaleaza cu a crede ca poti sa-ti faci selfie pe vagon, sub fire de 20000 volti si sa traiesti din voia Lui.

  16. Subscriu complet la ceea ce a scris Mihai Badici! Pt. cei dispusi sa inteleaga as mai adauga un eemplu: o punga de Wiener Kaffe (pour les conaisseurs!) de 250 g er 300 de lei (la un salariu mediu de sub 3000 de lei!). Va rog statistici noi privind „puterea de cumparare” si, eventual, nivel de trai. Multumesc!
    A bon entendeur, salut!
    P.S. Nu inseamna ” La buna revedere, salut!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tudor Calin Zarojanu
Tudor Calin Zarojanu
Absolvent de Informatică, jurnalist şi scriitor. A publicat, între altele, „Viaţa lui Corneliu Coposu” şi „Sfîrşitul lumii”. De curand au iesit de sub tipar „Salutări de la unu” şi "Plaja". A lucrat în toate mediile de presă – periodic, ziar, agenţie de ştiri, radio, TV. În prezent este angajat al Biroului de Presă al Patriarhiei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro