„Pentru a se spăla de sacrificarea oricărei libertăți publice sau personale, sclavul, în genunchi, visează să domine lumea.“[1]
Vorbind despre invadarea Cehoslovaciei de către armatele sovietice, Monica Lovinescu îl citează pe Marchizul de Custine, autorul vizionar al unor scrisori despre Rusia care au cutremurat la acea vreme întreaga Europă, și ale cărui cuvinte s-au auzit, într-un mod cu totul neașteptat, în 1968, chiar pe străzile Pragăi. Un ceh i s-a adresat unui soldat rus care, neștiind prea bine unde se află, scotea năucit capul prin turela tancului: „Sunteți sclavi la voi acasă și veniți să ne transformați și pe noi în sclavi.“[2]
Custine sesiza încă din secolul al XIX-lea felul în care despotismul neîntrerupt la care era supusă populația a dus la desfigurarea omului în Rusia. Oprimarea și lipsurile permanente au făcut ca în aceste suflete să fie ușor sădită „o ambiție imensă“ de a-și „excita tirania asupra alor națiuni.“ Iar când pe acest fond dominat de o adevărată „beție a sclaviei“ acționează mecanismele, ajunse aproape de perfecțiune, ale propagandei exersate în Rusia sovietică și post-sovietică, iată, mai bine de 100 de ani, dezumanizarea atinge proporții abisale.
Într-una dintre cele mai strălucitoare analize dedicate Rusiei actuale, Françoise Thom[3] arată cum rădăcinile putinismului de azi sunt adânc înfipte în perioada comunistă când, pe lângă ideologia comunistă, un agent important al dezumanizării l-a reprezentat influența devastatoare a „universului carceral“. Gulagul, ajuns în anii 1930 la dimensiuni uriașe și fiind cu neputință de administrat de către puterea sovietică, a fost lăsat în ghearele lumii interlope. Astfel „metastaza criminalității organizate“ s-a extins asupra întregului corp social. „Ca să supraviețuiești în lagăre trebuia să uiți de aproapele tău“. Ura – „față de celălalt și de sine“ – devine, așa cum spunea Șalamov, „sentimentul cel mai durabil dintre toate“. Dispare noțiunea de seamăn și este înlocuită „de ideea că omul e lup pentru om“. Dispare orice aspirație spre un bine comun, iar omul, „oscilând între depresie și agresivitate“, „incapabil de empatie“, devine pur și simplu amoral, prăbușindu-se în subsolul animalic al propriei specii.
Cum cel puțin unul din patru bărbați au trecut deja printr-o formă de detenție, deci prin acest malaxor antropologic, e limpede de ce tipul uman dominant în Rusia de azi este un amestec de homo sovieticus și delincvent. Putin, el însuși un hibrid de infractor și kaghebist, reprezintă chiar chintesența acestui tip uman a cărui agresivitate, hrănită din nenumărate frustrări, trebuie să-și inventeze un adversar. Iar adversarul nu poate fi decât cealaltă variantă umană, omul occidental, adică acea parte a umanității pe care el n-o poate înțelege, tocmai fiindcă îi „miroase“ altfel. Iar mirosul care îl înnebunește cel mai tare și stârnește prădătorul ce stă la pândă în el și nu doar în el, ci în toți cei care îl urmează orbește în acest război fratricid, este acela al libertății.
Mărturisirile unor ucraineni care povestesc cum rudele, sau chiar părinții lor din Rusia nu îi cred când le vorbesc despre atrocitățile pe care armata rusă le face în țara lor, în orașul lor, ba chiar pe strada lor, ni se par halucinante. Oare cum e cu putință una ca asta, ne întrebăm? Chiar atât de departe se poate merge cu manipularea? Da, adevărul e că s-a ajuns foarte departe pe acest drum. Iată încă un exemplu cel puțin la fel de cutremurător: după apelul armatei ucrainene către mamele soldaților ruși (niște copii, aproape) de a veni să-și recupereze fiii prizonieri, te-ai fi așteptat ca în Rusia să se revolte cel puțin 9000 de mame, sau soții, sau surori. Măcar atâtea mame câți fii au pierit în război. Ai fi crezut că vei auzi glasul Rahelei care „își plânge copiii și nu vrea să fie mângâiată“. Dar tăcerea este asurzitoare. Se aude, în schimb, doar foșnetul banilor: pentru fiecare soldat „căzut la datorie“ familia primește chiar din mâna celui care l-a trimis la moarte 7 milioane de ruble (58 000 de euro). Asta dacă regimul vrea să-l declare mort.
Dacă nici glasul sângelui nu mai este ascultat, cine ar mai putea crede că în Rusia mai poate fi trezit acum glasul revoltei care să producă o răsturnare din interior a acestui regim criminal? Veți spune că sunt proteste împotriva războiului în marile orașe, că intelectualii și artiștii demisionează, că se scriu petiții, că se mai aude încă vocea lui Navalnîi, singurul mare opozant al lui Putin. Da, dar toate acestea sunt manifestările unei minorități, într-adevăr deosebit de curajoase, care își riscă viața, dar care a devenit tot mai subțire, tot mai nesemnificativă numeric și tot mai ușor de zdrobit precum se vede. Rusia profundă este în realitate învinsă și înrăită. Iar visul de a cuceri lumea este consolarea abjectă pe care Putin o flutură dinaintea acestui popor îngenuncheat, frustrat și orbit de umilințele și suferințele pe care le-a îndurat secole de-a rândul și le mai îndură încă.
E limpede așadar de ce nu este cazul să ne bazăm acum pe o soluție internă a acestui război. Putin nu este Cezar, iar în Rusia nu mai există oricum niciun Brutus. Occidentul, care a dovedit în aceste zile că are încă destulă forță să-și regăsească valorile care îi stau la temelie și că a învățat din nenorocirile secolului trecut că nu mai are voie să greșească, e obligat acum să-și exercite cu rațiune și determinare această forță.
Altă soluție nu există.
[1] Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia. Rusia în 1839, Humanitas, 2007.
[2] Monica Lovinescu, Etica neuitării, Humanitas 2008, p. 94.
[3] Françoise Thom, Putin și putinismul, Humanitas, 2020.
Mamele si rusii se tem
Banuiesc ca ar iesi, dar nu e clar la ce serveste? Probabil acolo trebuie facuta o rasturnare de guvern, o iesire simpla in strada nu serveste mare lucru nici in democratie, „ai iesit ai strigat, eventual o confruntare mica cu politia … si rezultat nimic, eventual ceva cosmetic”
Iubesc tinerii care isi fac timp sa mediteze. Eseul acesta eu l-as include intr-o carte tematica.
As vrea,daca imi este permis,sa adaug ca lumea asa cum este ea, cruda si nedreapta,este singura stiuta in sistemul nostru solar. Trebuie s-o iubim asa cum este ea,salbatica si fara o logica aparenta, Te adaptezi,daca poti, si mai tarziu mori Esti spectatorul lumii,unde o adiere de zefir iti misca perdeaua prin care privesti afara,pe geam,spre apus de seara.Traieste clipa si mori impacat ca nimeni nu-si va aminti de tine,oricat de important pari.
Frumos. ca adevărul etern al vietii
Bravo! Doar o mică observație. Germania, prin guvernanții ei da semne de duplicitate. Doar citiți ce scoate pe gura ministrul lor de externe, si chiar cancelarul.
Felicitari. Probabil ca viata in Rusia e o forma de detentie dezumanizanta. Iar Brutin a prizat din plin asa ceva in toate etapele vietii sale (etapa RDG a fost sub cupola KGB, deci nicio sansa sa fi respirat alta influenta)
Hai să nu diabolizăm doar Rusia. Să nu uităm îndobitocirea prin propagandă a poporului român( cu sprijinul elitelor lui culturale…) din perioada comunistă, să ne aducem aminte de fanatismul ideologic al Germaniei hitleriste, dar şi de regimul din Coreea de Nord de azi. Aşa că se pune problema: popoarele sunt vinovate sau elitele lui( politice, culturale, etc)? Ca părere, adevărul e la mijloc….
Dacă este să tragem o concluzie, mai ales în lumina ultimelor evoluţii, am putea concluziona că unele popoare NU SUNT APTE pentru democraţie. A se vedea eşecul democratizării din Orientul Mijlociu, din Africa de Nord, din Asia, din Africa. Nu, sistemul democratic de tip occidental, chiar dacă ar fi un panaceu al dezvoltării, nu va fi acceptat de unele popoare chiar cu riscul de a dispărea din istorie. Este şi trista experienţă de azi a Rusiei: preferă să se bată cu toată Lumea( occidentală) decât să se alieze cu ea.
@Lucifer dupa parerea mea exista o ratiune in plus acum pentru aceasta ,,diabolizare”: nici Germania, nici Coreea de Nord nu au vreun razboi in desfasurare in prezent sau perspectiva apropiata. Culmea e ca tocmai Coreea de Nord, o dictatura care pare mult mai agresiva si ofuscabila, nu este cea care ameninta. In schimb avem un razboi adevarat in Europa, la granita României, un raboi adevarat, purtat de o tara care s-a bosumflat ca e demonizata: Rusia. Pina la urma conteaza cine e de vina, popoarele sau elitele cind tara respectiva alege sa fie furnizoare de moarte, distrugere si refugiati?
In timp ce tot Occidentul s-a straduit dupa cel de-al doilea razboi sa repare, sa vindece rani, una singura, Uniunea Sovietica a stat de amenintari si santaj constant. Acum, ca si-a dat pe fata intentiile oribile intr-un razboi de pedepsire a Occidentului prin distrugerea propriilor frati ucranieni, e de asteptat ca cei mai multi din Occident simt ca s-a umplut paharul in ce priveste Rusia alias URSS. A explodat pacifismul occidental ca mamaliga româneasca. Pentru multi occidentali e o stare de soc (nu de frica) in fata chinuirii ostentative a unor semeni si e de asteptat ca reactia unei comunitati in stare de soc nu e nici pe departe una pragmatic rationala. Aceasta stare de soc si disperare e invers proportionala cu solutiile intrevazute.Sintem pusi in fata unui terorist de proportii uriase.
Da, nu trebuie diabolizată Rusia, dar nici să idolatrizăm Occidentul…..
Traim pe Marte ?
https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/au-cinstit-idoli-demoni
Exact! Sa nu diabolizam doar Rusia, ci toate popoarele troglodite care au majoritar mentalitati de sorginte bolsevica(incluzand evident aici pe romani). Numai niste indivizi tributari mentalitatii colectiviste inoculate de comunism pot fi indiferenti la tragediile umane!
Sa nu ne lasam pacaliti de gesturile frumoase ale unor romani cu suflet! Acestia nu sunt nici pe departe majoritari.
Iar cu Occidentul, mai usor! A crede ca te poti vindeca de comunism, de bolsevismul imperialist si de indiferenta fata de semeni, nu e o crima! E doar naivitate si nu e neaparat o atitudine condamnabila! Cum putem oare compara naivitatea Occidentului cu brutalitatea hoardelor provenite din bolsevism, cu brutalitatea acestor bestii cu chip uman generate de societatea de tip comunist al carei principiu era, printre altele, ca destinele societatii sa fie conduse de grupari de tzoparlani needucati si insensibili! Comunismul este cel care a perfectionat la maximum hotia, crima si minciuna, iar urmasii sai nu pot trai decat in paradigma asta!
„naivitatea Occidentului”!!? Crezi că Occidentul a fost naiv când au cedat la Yalta toată Europa Centrală şi de Est bolşevismului lui Stalin?
Atunci nu a fost naiv! Stiau ce va urma! Winston Churchill a insistat in 1945 sa se mearga mai departe, sa fie alungati rusii din Europa de Est. Generalul Patton si cativa alti ofiteri americani cu putere de decizie isi doreau asta, pentru ca-i vazusera pe sovietici „la treaba”! Dar paraliticul de Roosevelt nu a vrut sa auda de asa ceva! Cumva avea dreptate! USA facuse deja prea multe sacrificii pentru Europa si americanii erau satui de razboi!
Dar dupa 1990, Occidentul a fost in mod clar naiv si fii convins ca nici prin gand nu le-a trecut ca se poate ajunge azi aici! Niciunui presedinte USA, niciunui premier britanic, niciunui presedinte francez, nici lui Merkel si nici chiar lui Schroeder nu le-a trecut prin minte ca Rusia va mai alege vreodata aceasta cale a agresiunii si violentei extreme. Din nefericire! Cu toate ca semne au fost destule!
Cine esti dumneata, domnule LS?
Analiza pare corecta, abordeaza si problema „sufletului” si mintii rusului de rand, si efectul propagandei asupra acestora.
Cred ca indepartarea lui Putin va veni doar pe o idee de „cut the losses”, adica cei din jurul lui sa-si dea seama ca aventura ucraineana nu le aduce beneficii majore, ci doar batai de cap. Ca la bursa, daca vezi ca tot scade ceva, mai bine vinzi azi decat peste trei zile (si ai o pierdere mai mica). Altfel, nu vad poporul de rand sa se ridice.
Se tot aude de occident si lumea libera, mai concret, cine este aceasta lume ?
daca pana si o tara precum Africa de Sud il sustine pe Putin. imi este teama ca lumea libera devine tot mai mica, nu mai mare.
Conform celor afirmate de S. Huntington in 1996 in cartea „The Clash of Civilisations” am ajuns in punctul in care lumea incepe sa se imparta in jurul celor 3 poli de putere, SUA, Rusia si China, Putin nefancand acum altceva decat sa-si adune unul dintre ” fii rataciti” respctiv cel care doreste se treaca din lumea rusa in cea occidentala.
Ar trebui sa ne imaginam lumea in care vom trai precum ce sa intampla in spatiul cosmic, planete mari in jurul carora roiesc altele mai mici sau mai mari, puteri regionale precum Turcia in jurul lor satelitii mai mici din zona lor de influenta.
Daca aplicam acest model vom putea observa foarte repede cat de mica este lumea libera iar acum a venit momentul adevarului, va fi nevoie de ne securizam acesta lume cat mai putem si avem resursele necesare, din pacate, multe resursele minerale, gaz, petrol sunt impartite mai mult prin „celalate lumi”
E foarte rau ca exista acesta triada, vedem ce se intampla daca 2 se aliaza impotriva celuilalt, a ramas lumea libera mai mult sau mai putim impotriva restului lumii.
Ne vom putea securiza intr-un fel sau altul lumea libera insa fara a ne mai amesteca prea mult prin oalele altora iar Ucraina va fi „rupta si imparita” intre cele 2 zone de influenta, cultura, cel european si cel rus, granita putand fi indeva pe Nistru.
Mi-asi dori o alta lume, lipsita de acest scenariu, o lume in care sa nu existe 3 puteri atomice, militare, economice care sa-si impuna vointele bazate pe descurajare militara atomica, anihilarea plantei planand tot timpul deasupra noastra.
Este confruntarea elitelor din ” cele 3 lumi” elite care dupa cum se vede de multe ori inabusesc sangeros incercarile de parasire a zonelor culturale de influenta a populatiilor care isi doresc altceva.
In aceste conditii nu dau mai mult de max. 50 – 100 de ani unei civilizatii umane asa cum o cunoastem astazi, daca continuam vom ajunge iar in pesteri.
Cine vrea sa plece din SUA sau UK sua Spania in NK, Iran sau PRC – liber. Ai vazut sa te lege cineva ? Desi ar trebui. In camesuta alba.
Imaginea rotundă a acestei părți de lume, coerent evocată aici, își va rostogoli mai departe, pe șenilele-i deocamdată nestingherite de nimeni și de nimic, distorsiunile structurale. Până când? ne întrebăm. Până într-o bună zi, pe care o așteptăm de atâta amar de vreme.
Daca o spuneti si dvs., doamna prof., atunci e clar: ne vedem cu totii la umbra unui crin in Paradis. Un singur lucru imi vine in minte dupa ce dau navala aminirile de la 12 ani ai bunicii despre rusi: salbatici. Copiii inteleg bine…
la intrebarea: poporul sau elita? pusa mai sus de un comentator cred ca raspunsul clar este ca boborul e de vina pentru ca tot din bobor ne coboara si elitele.
de 30 de ani boborul roman tot voteaza #ciumarosie si se sfarseste in situatia in care Presedintele, un arogant cocotzat mai sus decat ii este locul, cheama #ciumarosie ca sa fie parte in gubernare, cu un PM plagiator..
lucrurile astea se vad astazi mai bine in RO decat ieri.
platim si vom plati noi, romanii, pentru deciziile noastre.
tine tot de sclavul care nu reuseste sa se elibereze de un anume complex.
Ucranienii au ales sa raspunda altfel complexatului sclav care se doreste stapan in tara altora
Structura lor mai robusta este deonstrata de ceea ce au reusit sa faca in tara lor si inclusiv de faptul ca au putut oferi urss/rusiei un presedinte un pic altfel decat cei de dinaintea si de dupa el.
Istoria se scrie in pasi mici, uneori neobservati, dar care conduc la schimbari majore – din sclav devine liber omul.
Inlaturarea lui Putin va veni si va veni din interior – vezi cazul ucigasului din Serbia si modul in care a fost el prins. hard not soft.
elitele 1 vor fi inlaturate de elitele 2 insetate la randul lor de mai multa putere decat le permite actualul sef si asa mai departe. disruptive si cu cat se rup mai repede si cu timpi mai mici de refacere cu atat sfarsitul acestor omuleti preistorici va veni mai repede
bunul samaritean 06/02/2022 At 11:40 Rusia este ,in mod cert, doritoare de as arata puterea militara si nu numai de a o arata dar si de a o folosi in cazul in care pretentiile ei de Mare Putere nu vor fi respectate .Pe de alta parte Putin doreste sa ramana in istoria Rusiei si in Istoria Lumii cel care a unit intreaga populatie ruseasca, rusofila si ortodoxa sub aripa sa ocrotitoare . Intentia Rusiei de a rupe, punctual, zone locuite majoritar de rusi ,este evidenta si are o componenta ce ii permite lui Putin sa ramana in istorie cel care a adunat toti rusii sub Sceptrul sau .Nu poate reface URSS dar poate comasa zone limitrofe Rusiei sau poate muta , prin aceasta formula de amenitare cu razboiul , mari grupuri de rusi .Cam asta si multe altele va zicem cu ceva vreme in urma si imi pare ca lucrurile devin si mai tragice pe masura trecerii timpului .Pina nu cu multa vreme in urma marii latifundiari ai Rusiei Tariste aveau in stapinire , cu drept de viata si moarte , asupra satelor locuite ,cum bine stim cu totii, de iobagimea rusa , imense teritorii .Nici cu Tarile Romane nu imi este rusine si aici existau Boierii neamului ce stapineau cu drept de viata si de moarte , sute de sate romanesti , ba chiar aveau si „ tiganimea ”vremurilor drept robi .Acum Rusia doreste sa se intorca acolo de unde au fost , mereu si mereu , obligati sa plece si asta ,(doar la nivelul educatiei si al intelegerii , a ceea ce Occidentul numeste democratie) poate intorce Rusia cu sute de ani in urma .Un vis Occidental spullberat pina si de fosta conducere a SUA atit de atasata (Putin este un adevarat intelept ne spunea cineva daunazi )fostului sef de STAT cit peaci sa schimbe totul . In fapt , ne-a trecut glontul , pe linga ureche , inca de acum aproape doi ani cind stim, cu totii ,cine a pierdut alegerile in USA .Rusia lui Putin , chiar daca nu era evident pentru multi , conducea , din umbra , mai toate aceste natiuni si planul lui Putin era sau se vede, acum, ca era foarte clar .Aparitia presedintelui Biden (oare cit de mult a pus umarul Uniunea Europeana in a facilita alegerea lui Biden evident fiind ca in alegerile unde H. Clinton a pierdut ,cu toate ca avea un plus de voturi de aproximativ 4 milioane , nu s-a amestecat ) si pierderea imediata a alegerilor de catre unii sefi de state , simpatizanti ai lui Putin , decisa prin unirea (contra firii )tuturor Partidelor de Opozitie au facut ca planul , pus la cale de Rusia ,sa devina inutil .Stim foare bine cine sunt si acei sefi de state ce au pierdut in fata unui conglomerat politic numit opozitie . Imediata pozitionare a presedintelui Biden in favoara stringerii relatiilor cu Uniunea Europeana si a maximizarii fortei de reactie a NATO , ce era , urmare a deciziilor viitoare in cazul in care Biden pierdea alegerile , in pericol de a se desfiinta , inclusiv prin marirea ajutorului militar acordarea Ucrainei ,dat si el in regim de urgenta , au pus Rusia in fata unei situatii in care nu avea decit doua variante de ales .Fie accepta o Ucraina puternica militar si posibil reconectata la forta miliata ,atomica, la care renuntase ca parte a unui intelegeri (tratat ) ce le garanta independenta (s-a vazut clar ca au gresit atunci dar fara acel tratat Uniunea Europeana si NATO nu putea avea configuratia actuala ) sau declansarea unei invazii ce ar fi oprit pina si aderarea Ucrainei la NATO .Cumva Putin a inteles pericolul imediat si , chiar daca nu avea garantia cistigarii trimfale „cu flori in gara ”a Ucrainei , nu a avut ce face si a declansat razboiul .De unde toate ” castanele calde ”erau in buzunarele Rusiei dintr-o data totul s-a schimbat . Biden ne-a zis , cu citeva zile in urma , cum pe Rusia nici nu stie ce o asteapta cu referire si la seful statului .Acum Rusia devine perdantul absolut la nivelul Media .Un razboi de uzura este pe cale sa aiba loc in Rusia si consecintele , urmare si a sanctinilor ce vin din urma „ca un tavalug ” impreuna cu costurile uriase ale prelungirii razboiului, pun Rusia intr-o situatie ,practic , fara iesire .Toata lume se incrunta si zice cum Rusia nu se va opri aici . Mie imi pare ca este tocmai invers .SUA , UE si toti aliatii nu se vor opri aici .Priviti Rusia ca pe un imens tort de ciocolata la care pofteste toata omenirea .Acum ,SUA isi trimite emisari in toate colturile lumii si ii va convinge pe toti , ba chiar si pe mareata China cum ca acum este momentul .Economia Rusiei se prabuseste .Costurile nu pot fi suportate si Rusia nu are de unde sa se imprumute .Tehnologia de virf nu mai ajunge la rusi si componentele vor lipsi in marea majoritate a cazurilor aducind Rusia in situatia de a avea arme dar pe care nu le poate folosi .Decuplarea totala a Rusiei (in etape ) de peste tot ,va fi parte a scenariului viitor .Astept momentul in care China se va separa de aceasta Rusie .Curind China va accepta bucatica ei din aceasta parte de lume atit de rivnita de catre multi .Iata un scenariu care poate deveni realitate sau poate nu si ne vom pomeni cu Rusia si rachetele sale Satan la granitele Europei .Voi ce credeti ?
Înainte să fi citit articolul dumneavoastră, mi-am amintit de eseul lui Glucksmann, ”Prostia”. Câtă vreme urmașii nu și-au asumat istoria și crimele înaintașilor, câtă vreme au considerat Auschvitzul, Gulagul, Pitești-ul drept împlinirea unei datorii nici eu nu mă aștept o trezire subită a celor de la ”parterul istoriei” .Răul umblă în haine de gală prin lume
Și mi se păruse cândva că ”Evaluation of Russia by Finnish Intelligence Colonel (english subtitles) – December 3, 2018” https://youtu.be/kF9KretXqJw este, deși precisă, destul de greu de înghițit de către intelectualii români.
Mă bucur citind opinia d-voastră că vă împletiți opiniile cu alți analiști în privința dezumanizării aproape complet a lui Homo sovieticus redivivus.
Nu cred ca trebuie jignit un popor doar pentru ca niste vremelnici conducatori au luat decizii care nu convin sau sunt scandaloase, istoria e plina de astfel de decizii iar Rusia nu conduce in clasament desi nu e nici codasa.
Expresia „Sunteți sclavi la voi acasă și veniți să ne transformați și pe noi în sclavi.“ este insa superba si caracterizeaza destul de bine lumea in care traim, atat noi cat si „partenerii” si „dusmanii” nostri.
Ba cred ca nu numai ca trebuie jignit, ci si sters de pe fata pamantului! Pentru ca nu Putin omoara efectiv oameni nevinovati in Ucraina, ci odraslele poporului rus. Sa asculti ordinul unui criminal si sa-l aplici fara discernamant te face la fel de criminal ca si cel ce a dat ordinul.
A amesteca lucrurile spunand ca ” istoria e plina de astfel de decizii” inseamna ca practic acorzi justificare crimelor de tip bolsevic comise de Putin si armata rusa! A distruge raul si a face dreptate cu arma nu se numeste crima, ci se numeste aplicare a dreptei pedepse! La crima, Rusia este campioana mondiala alaturi de alte hoarde comuniste sau generate de comunism! Pentru binele general, natiile care genereaza crima timp de zeci de ani trebuie sa sufere consecintele!
Nu cumva esti acelasi Catalin care produci comentarii pro AUR si PSD pe alte forumuri? In aceste vremuri, o societate care doreste sa distruga radacina raului, ar trebui sa interzica orice manifestare sau organizatie care acorda minime circumstante atenuante Rusiei si criminalilor sai! Nu stiu cum se face(de fapt stiu foarte bine), ca cei mai vocali aparatori ai „politicii” ruse sunt „social- democratii” care de obicei zbiara de „grija poporului” pe care-l mint si jefuiesc permanent! Orice organizatie provenita din mocirla comunista ar trebui interzisa, pentru ca sunt propagatori ai raului, ai crimei, ai furtului si ai minciunii!
Asa este. Romania este plina de pseudo-patrioti, in fapt admiratori ai bestiei asiatice. Cumparati sau fascinati/hipnotizati, nu stiu. ce ma uneste pe mine cu rusul ? Nimic. Nici macar ortodoxia. Aia sunt pagani, ortodoxia lor e praf in ochi, e un amestec de leninism cu tarism cu prostie crasa. Atunci cand il ai in calendarul sfintilor pe stalin, casapul propriului popor, imi pare rau, asta e satanmism pe fata, mai lipseste denumirea.
In Romania de astazi, atat de multi ar dori pierirea atator oameni care „sunt antiromani” – in special a celor care au reusit prin forte proprii, prin studii serioase, fara smenuri, fara pile si relatii. Ar dori sa-i suprime pe cei cunoscatori ai mai multor limbi (ce-ti trebuie tie engleza/franceza ? stramosii tai vorbeau engleza/franceza ?), pe cei care sunt imbibati de cultura occidentala (de ce tii cu America ?), pe cei care au trait prin UE si vin acasa de tot sau ocazional (esti sclavul UE/Nato ? de ce ne-au facut colonie ?). este acelasi comportament ca in vremea lui Pauker. Mai lipseste armata eliberatoare, si se dezlantuie macelul. Cine sa dea in cap, este. Cui, este. Intrebarea e: se lasa casapiti respectivii ? Sau isi iau destinul in maini, odata cu arma ?
Un bun indemn, draga CRS! Nu pot comenta mai mult din motive evidente! Dar imbecilismul si prostia agresiva, rautatea omniprezenta si nemernicia dublata de lipsa oricarei sensibilitati te indeamna, te forteaza, te instiga sa pui mana pe ce trebuie si sa treci la actiune pentru curatarea societatii de aceste bestii cu chip uman.
@crs Din pacate, de chain of command sta atarnata lumea. Cred ca va grabiti, solutiile dumneavostra etice imi par naive. Ca si amplificarea reusitelor romanilor in tara unde aproape nimeni nu stie sa fabrice nimic.
In rest, imi pare ca aveti un discurs desuet. Fara suparare, chill out.
“ Oprimarea și lipsurile permanente au făcut ca în aceste suflete să fie ușor sădită „o ambiție imensă“ de a-și „excita tirania asupra alor națiuni.“
Mi se pare mult mai simplu: un popor prădător nu poate trăi din ce produce ci trebuie să jefuiască când sacul se golește. Deci nu e tiranie e jaf pur și simplu în toată istoria lor. s-au extins fără pauze în toate direcțiile: est, vest, sud, nord. Cànd au ajuns la gurile Dunării au fost opriți de o Europă unită (1853 – alianță imposibilă: Anglia, Franța, Turcia)
„Rusia profundă este în realitate învinsă și înrăită. Iar visul de a cuceri lumea este consolarea abjectă pe care Putin o flutură dinaintea acestui popor îngenuncheat, frustrat și orbit de umilințele și suferințele pe care le-a îndurat secole de-a rândul și le mai îndură încă.
„
Echilibrul spaimei nucleare este de prea mult timp 1949- 1989- 2022 lumea in care trăim. „Cine targe primul moare al doilea” a fost realitatea in războiul rece est- vest URSS/Pactul de la Varsovia – SUA/NATO 1949-1991.
SUA propune acum santiuni pentru exportul de petrol rusesc in vest. Petrolul poate fi cumpărat si altundeva pe glob. Rusia lui Putin incasează zilnic peste 600 milioane $ din exportul de gaz, petrol, cărbune etc in statele Aliantei Transatlantice.
Gaz, petrol, cărbune rusesc azi contra sângele ucrainienilor până când?
Sper ca macar o parte dintre anume romani, si anume votantii PSD si AUR, sa evalueze corect situatia actuala si sa nu mai acorde credit prin vot urmasilor sclavilor bolsevici, grupati in aceste doua clici mai sus mentionate, clici care au sustinut si sustin interese care nu sunt ale Romaniei libere si democrate.
Ce ironie a sortii ca nici macar cu o jumatate de an inaintea invaziei de tip bolsevic a Ucrainei, doi asa zisi reprezentanti ai unui partid chipurile neprovenit din intunericul comunist, F. Catu si K. Johannis, sa decida intoarcerea la guvernarea Romaniei a grupului infractional provenit din pantecele partidului bolsevic ce a semanat teroare, saracie si moarte timp de 45 de ani in aceasta tara. Rusine celor doi derbedei care nu au vizat decat interesele lor personale. Mai poti crede ca actiunile si declaratiile lor din aceste zile crunte de razboi sunt sincere? Cei doi derbedei nu au miscat un deget pentru ca clicile comunistoide PSD si AUR sa primeasca ceea ce merita. Cum pot sa se priveasca in oglinda cei ce sunt sustinatori PSD, AUR, Johannis, Catu, atunci cand vad ce face presedintele Zelenski si poporul ucrainean?
Luati aminte si nu ignorati ceea ce spun mai sus! Romanii nu vor fi in stare sa faca ce fac ucrainienii. Sustinatorii clicilor bolsevice e clar ce ar face, iar ceilalti, o mare parte sunt lasi si duplicitari, iar o alta parte nu sunt dispusi sa-si riste viata pentru o natie majoritar formata din ticalosi si imbecili.
Votantii psd si aur sunt fermi convnsi ca tara noastra (a lor, adica) este colonie SUA si UE si Nato, imbecilii nu au nici cele mai elementare notiuni istorice, geografice si geopolitice. Le zici ceva, zbiara despre glia stramoseasca. Le zici altceva, se iau de felul in care pronunti un cuvant. Le zici iarasi altceva, te jignesc ca „nu esti cu Dumnezeu” – nu ca rusul care-si „apara tara” de „satana Nato” care „nu are ce cauta in Ucraina”. oamenii astia sunt labili, frustrati, sunt captivi retoricii moscovite, care joaca pe frustrari si ura acumulata, inchipuita sau reala. Curios, multi sunt oameni cu trairi occidentale, cu familie in occident. Ajung sa creada altceva pentru ca retorica dusmanului, rusia fiind dusman, este deosebit de insidioasa. Astia se pricep de minune la spart sufletul unui om. Sunt imagini cu copii, copii mai, arestati. Ce le fac oare ? Ii lasa liberi. Cu timpul ii spala pe creier frumusel, poate cu medicamentatie, poate cu binisorul, aia oricum sunt paria in propria tara. O batranica care a publicat poza cu asasinul lui Skripal ce era medaliat de putin a disparut. Acolo dispari.
Oamenii astia vor vota in continuare aur si psd, ca asta le este mintea, atata pot gandi, :rationa”. pentru ei kovesi, iohgannis, reptilienii, martienii, americanii si nato sunt relele – zelenschi este, mai nou, actor porenografic, tortionar, canibal si cate si mai cate. Cu cat e mai gogonata treaba, cu atat prinde mai bine la imbecili. Chestia e ca avem din astia in propriile familii, uneori, e aproape imposibil sa mai vorbesti ceva cu ei.
reeferitor la o eventuala invazie, e clar ca intre vecini, multi ar colabora, imediat sau ulterior. „capul cel plecat sabia nu-l taie”, „eram prieteni cu turcii si aveau grija de noi”, „occidentul ce ne-a dat, ca ne-a furat tot ? lasa, n’o fi mai rau cu astia”, „astia cred in Dumnezeu, ca si noi ! uraaa !” – si tot puhoiul de excremente mintale pe care le poate nascoci un vandut.
Vai de tara asta.
dar mai vai de rusia.
Ii vine sfarsitul, asta este un avangust.
Nu se poate sti exact. Toti politicienii democrati au fost asasinati, arestati sau amenintati „preventiv”, inainte de a avea ocazia sa participe in alegeri.
Nu stiu ce isi inchipuie unii ca va fi dupa ce Putin va fi doborat. Sau poate se uita arsenalul nuclear controlat acum (cat de cat). Dupa 89 in Rusia lui Eltin situatia era un pic prea democratica, a se citi haotica, se circula prin Moscova cu AKM in portbagaj.
Sunt de acord ca rusii stiu de bataie si atat, Stalin a stiut-o, Putin o stie.
Deci, maine Putin si acolitii sunt executati intr-o lovitura de stat. Cine ii urmeaza?
Cat despre romani, pot spune ca mai toti care au bani s-au pregatit sa fuga din tara. Cand vorbesti cu ei sunt patrioti, anti-corporatisti, si ei isi cumpara masini fabricate doar in Germania, fug de produsele romanesti. Chiar am fost intrebat eu ce fac daca?
Mi-am trait viata, daca vin peste noi voi avea bucuria sa mor cu vreo cativa de gat luptand pentru atat cat si cum e Romania!
Epoca de dezordine a lui Elțîn a început abia după 6 ani de ”glasnosti” cu Gorbaciov. Pe vremea lui Brejnev și a lui Andropov era de neconceput o lovitură de stat. Andropov era însuși șeful KGB-ului.
În august 1991, când s-a ajuns la o lovitură de stat, în ea a fost implicat și Vladimir Kriucikov, șeful de atunci al KGB-ului. Cu Putin la conducere, nicio șansă de vreo lovitură de stat.