joi, martie 28, 2024

Şcoala profesională şi exporturile României

Revin asupra acestui subiect, în urma plângerilor exportatorilor, de la ultima întâlnire de bilanţ, în care au acuzat că lipsa personalului calificat îi  împiedică să accepte şi să onoreze comenzile pe care le au.

În primul rând, se cuvine să consemnăm că exporturile româneşti au atins în 2000 nivelul  de 10 miliarde dolari, egal  nivelului anterior lui 1990, iar in 2011 nivelul de  60 miliarde dolari, o creştere absolut spectaculoasă.

Veste bună este că exportatorii au comenzi. Şi încă multe. În unele cazuri, comenzile acoperă tot anul 2012. Costurile mai mici cu forţa de muncă din România, managementul profesionist, tehnologille de ultimă generaţie cu care au început producţia,  reducerile de costuri, inclusiv în zona  cheltuielilor de personal, stabilitatea cursului de schimb, fac din fabricile din România ale multinaţionalelor şi nu numai,  o zonă de refugiu pentru comenzile internaţionale, atâtea câte mai sunt.

Vestea proastă este că exportatorii întâmpină dificultăţi cu finanţarea producţiei. Şi încă nu e clar ce va urma, în urma posibilei decizii a băncilor mamă de a-şi reduce expunerea pe România.

Altă veste proastă este absenţa forţei de muncă calificată, care să fie angajată pentru onorarea comenzilor, fapt confirmat săptămânal de ANOFM.

În ultima săptămână erau disponibile, la nivel naţional, conform ANOFM; următoarele joburi: confecţioner asamblor articole din textile – 831, operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, mat. sintetice – 373; muncitor necalificat in industria confectiilor – 361, agent securitate- 200, vânzător- 178, etc.  Pentru posesorii de studii superioare, 500 de locuri de muncă.

Culegem acum roadele politicii ministrului Andronescu, care a desfiinţat şcoala profesională în 2003, înlocuind-o cu şcoala de arte şi meserii, a desfiinţat-o şi pe aceasta definitiv în 2009, din dorinţa de a împinge toţi elevii să cotizeze la fabricile de diplome din învăţământul superior. Acum se văd efectele.

Unde suntem acum?

În urma fluctuaţiilor angajărilor şi salariilor  din piaţa muncii, o bună parte din muncitorii calificaţi, atâţia câţi mai erau, şi-a găsit de lucru în afara ţării, pentru salarii mult mai mari, comparativ cu acelea oferite de patronii din România. Ei n-au mai fost înlocuiţi de absolvenţi de şcoala profesională, pentru că această filieră de formare profesională n-a mai existat, cum arătam anterior.

Pe de altă parte, România are 2-3 milioane de oameni în rural, care fac agricultură de subzistenţă, venitul minim garantat le ajunge pentru ţigări şi băutură, iar mâncarea din bătătură. Până în prezent nu există politici publice pentru a-i aduce în sfera producţiei, de export şi nu numai.

Legea Educaţiei Naţionale oferă, parţial,  instrumente care pot schimba această paradigmă. Iată prevederile legii:

Art. 33. — (1) Învățământul profesional se poate organiza în școli profesionale care pot fi unități independente sau afiliate liceelor tehnologice, de stat sau particulare.

(6) Absolvenții învățământului gimnazial care întrerup studiile pot finaliza, până la vârsta de 18 ani, cel puțin un program de pregătire profesională care permite dobândirea unei calificări corespunzătoare Cadrului național al calificărilor.

(7) Programele de pregătire profesională, prevăzute la alin. (6), sunt organizate prin unitățile de învățământ de stat și sunt gratuite, în condițiile în care sunt finalizate până la vârsta de 18 ani.

(8) Durata și conținutul programelor de pregătire profesională sunt stabilite de unitatea de învățământ, pe baza standardelor ocupaționale, prin consultare cu angajatorii.

(10) Statul susține învățământul profesional și învățământul liceal — filiera tehnologică sau vocațională, prin: a) recunoașterea în învățământul terțiar nonuniversitar a studiilor obținute în cadrul învățământului liceal – filiera tehnologică sau vocațională, în baza unui regulament propriu;

b) finanțarea parțială la școlarizarea în cadrul școlilor postliceale de stat; c) burse speciale și alte forme de sprijin material.

Din anunţurile ministerului rezultă că vor fi acordate cifre de şcolarizare pentru şcoala profesională pentru anul şcolar următor. În al doilea rând, sunt permise de lege „programe de pregatire profesională”, de durată variabilă, la negociere cu agenţi economici care le solicită şi cu finanţarea asigurată de stat.

Suntem tocmai în perioada pregătirii legislaţiei secundare pentru şcoala profesională şi formarea profesională, aşa că mi se par importante câteva sugestii izvorâte din experienţa de director de grup şcolar, timp de 18 ani.

Realitatea este că, exceptând câteva cazuri fericite, grupurile şcolare şi liceele tehnice nu au bază materială de instruire practică modernă. Aşa că legătura şi colaborarea cu agenţii economici este sine qua non.

Există totuşi, grupuri şcolare şi licee tehnice, orbitând în sfera marilor companii, unele transnaţionale, (la Pitesti pentru Renault, La Tulcea pentru santierele navale, etc.), ce pot constitui exemple de bune practici pentru restul unităţilor de învăţământ profesional. De acest transfer de bune practici nu se mai ocupă nimeni. Iată o zonă, minusculă,  în care regimul comunist era superior celui actual!

Agenţii economici au şansa să contribuie la pregătirea forţei de muncă necesară, în parteneriat public-privat, astfel:

  • Se pot înfiinţa unităţi private de şcoală profesională şi formare profesională;
  • Costurile sunt suportate în cea mai mare parte de stat, inclusiv in scoli private;
  • Pregătirea teoretică tehnică poate fi impusă de companii, inclusiv prin specialişti care să o predea;
  • Instruirea practică se poate face la agentul economic, în condiţii şi conţinuturi pe care acesta le decide;
  • Cadrul de parteneriat poate fi susţinut de contracte de şcolarizare cu şcoli şi elevi;
  • Elevii pot fi atraşi de burse de şcolarizare, contra obligaţiei de a funcţiona în companie un număr de ani;
  • Cheltuielile companiilor legate de şcolarizare pot fi deduse din baza de impozitare;
  • Companiile pot primi alte avantaje fiscale, dacă sunt angrenate în pregătirea forţei de muncă;
  • Pregătirea teoretică generală se poate restrânge la aria comunicare, inclusiv în limbi străine, informatică şi educaţia  pentru societate.
  • Instruirea practică revine la 2-3 zile pe săptămână, cum era în şcoala profesională tradiţională;
  • Grupurile şcolare au, în general, spaţii de cazare, care trebuie refolosite pentru găzduirea elevilor din provincie;
  • Formarea profesională a adulţilor are un cadru legal, care poate fi utilizat şi de entităţi private. Este drept că până în prezent, formarea profesională privată  s-a încadrat în sintagma mai largă a fabricilor de diplome.
  • Rămâne nerezolvată formarea profesională a adulţilor şi tinerilor din mediul rural, care să-i aducă în sfera productivă, pe măsura creşterii investiţiilor din agricultură,  turismul rural, fabricilor de prelucrare a materiilor prime furnizate de agricultura, spaţiilor de depozitare, pieţelor zonale de comerţ en gros.

Învăţământul tehnico-profesional (ITP) este egal ca importanţă cu învătământul superior.

Ce lipseşte în momentul de faţă este implicarea masivă a mediului de afaceri în organizarea şi funcţionarea ITP. Fuşăraia cu pregătirea la  locul de muncă, fără posibilitatea certificării achiziţiilor, fără o pregătirea teoretică tehnică şi generală, şi-a atins limitele. Economiile care se fac la pregătirea forţei de muncă sunt mai mici decât pierderile provocate de imposibilitatea de a onora comenzi.

Statul, la rândul său, trebuie să ofere cadrul legislativ atractiv, pentru implicarea  efectivă şi activă a companiilor în formarea profesională. Să le ofere un cuvânt de spus în Consiliile de Administraţie ale şcolilor, în decizia curriculei tehnice, în instruirea practică, în avantaje fiscale şi de altă natură, pentru a face această activitate atractivă în ochii agenţilor economici.

Legislaţia secundară care va  apare în curând, trebuie să răspundă acestor cerinţe şi posibil altora, care n-au fost prinse în spaţiul unui articol.

Instituţiile media şi şcolile generale trebuie să ajute la orientarea şcolară şi profesională,  să explice părinţilor şi elevilor că nu prin cotizarea la fabricile de diplome din învăţământul superior îşi vor asigura un job în piaţa muncii, ci prin învăţarea unei meserii, căutate şi bine plătite, oferite de piaţa muncii în proporţie de 90%, comparativ cu joburile care pretind  studii superioare şi care sunt doar în proporţie de 10%.

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Un muncitor bun se formează în 4-6 ani. Dup-aia muncitorul pleacă în Germania și compania multinațională care l-a instruit la Tangier în Maroc?

    Singura soluție este ca statul să bage bani în utilaj didactic de mare performanță.

    Oricum, anii pierduți sunt ani pierduți; vom avea enorm de tras din cauza sistemului de învățământ postdecembrist. Cred că se va desființa România, cu precădere, din cauza învățământului.

  2. printre altele, ati punctat bine ca nu exista baza materiala la licee/viitoare scoli profesionale. Inca se lucreaza in atelier la menghina, cu maistri pregatiti in anii 60! Nu pot fi toate dotate peste noapte, asta e clar, insa s-ar putea face ceva tot pe principiul competitiei de granturi, sa se lupte liceele cu proiecte pt granturi pe 3 ani pt dotari si poate in 10 ani vor fi dotate o buna parte (cele ce merita). De ce nu se incepe odata aceasta treaba, caci, iata, anii trec, si noi tot cu… menghina!!!

  3. Cineva zicea daunazi ca avem prea multi filozofi dar prea putini chelneri. Afirmatia este simptomatica pentru lumea de azi dar nu despre asta as vrea sa comentez aici. As vrea insa sa comentez un aspect legat de scolile profesionale.

    Ca veni vorba despre chelneri, nu pot sa nu imi aduc aminte un anume liceu profesional pentru chelneri. Era o cladire deosebita, eleganta iar la subsol avea un restaurant ceva mai ieftin in care elevii faceau practica. Cladirea impunatoare in stil neoclasic. In fata ei o statuie cu un tanat cu o tava in mana… daca imi aduc aminte bine. Era ceva ce impunea si evident nu era in tara mea de basnita. M’am gandit atunci de ce nu avem si noi asa ceva. Poate ca greseam eu si aveam dar eu nu mai vazusem. Si mai era si o mare distanta intre chelnerii lor si chelnerii nostri si nu in avantajul celor din urma.

    Lumea vorbeste azi de scoli profesionale dar discutia tinde sa neglijeze unele aspecte importante. In primul rand acela ca marea industrie a cam disparut. Marile platforme industriale au devenit ori zone rezidentiale ori depozite sau cladiri inchiriate unor reprezentante care nu prea au nici in clin nici in maneca cu productia (Pipera de pilda). In unele fabrici cresc balariile (23 August). Am putea face filme foarte faine gen „The Day After” cu asemenea peisaje. Caini vagabonzi si balarii… ultimele zile ale umanitatii.

    Dar aceasta sunt doar aspecte pur tehnice. Intreprinderile, acelea care functioneaza, sunt mai degraba mici, putine si nu pot sustine cred eu unitati de invatamant adiacente. Sau cel putin nu fiecare in mod individual… si nu cred ca i’a vizitat talentul pe romani sa organizeze o retea scolara eficienta. Mai degraba cred ca se va dezvolta un sistem de ucenicie cum se intampla in alte parti in care fiecare intreprindere sa isi cultive proprii mesteri. Se poate si asta daca viata economica si/sau productia devine ceva mai previzibila.

    Dar cum spuneam nu asta este chestiunea. Problema este ca oamenii tot vorbesc despre mana de lucru calificata si ieftina. Si vorbesc asa in conditiile in care nivelul de trai atinge cote alarmante.

    Ieri vorbeam cu un sofer de taxi. Lucrase in industria mobilei si s’a privatizat. A vrut sa isi faca o firma de taximetrie iar pana la urma cred ca nu a reusit pentru ca lucra ca sofer acum la o alta firma mai mare. Omul visase 10 taxiuri ale lui. Foarte frumos. Dar ce spune asta ? Ca toata lumea incearca in mod legitim sa isi castige o existenta mai decenta, mai indestulata, mai usoara. Munca l’a creat pe om! era o lozinca pe vremea comunismului… toti radeam si faceam bancuri cu asta. Ce munca !? Ce om !? La urma urmei… nu ajungi om muncind in conditii grele si traind in conditii mizere. Conditia umana nu implica neaparat asta. Evident ca fiecare va incerca sa scape de contrangerile unei vieti abrutizante si mai ales degradante.

    A facut cineva vre’un studiu sa vada cam care au fost efectele medicale ale regimului comunist ? O cercetare despre ce ne’a lasat comunismul din punct de vedere al sanatatii ? Nu! Nu exista. Apoi criza din anii ’90, criza actuala iarasi … Nu, pentru ca tot felul de coate goale maţe triste care lacrimeaza cand şoptesc cuvantul constituţie sau au frisoane cand este vorba de injosirea simbolurilor statului… nici nu tresar macar cand este vorba despre sanatatea populatiei… despre dreptul la viata al omului. Nici nu tresar!

    Dar nu despre medicina e vorba aici. Este vorba despre dreptul la fericire, la sanatate, la o hrana cumsecade… la tot ceea ce nu poate obtine un om care este harnic si munceste. De ce sa nu faci altceva si sa castigi mai multi bani? De ce sa nu cauti o solutie mai buna pentru tine si familia ta. Ai nevasta, ai copii, ai facturi, ai o serie de obligatii si poate ca mai vrei si sa traiesti. Nu in lux dar macar sa ai senzatia ca nu iti traiesti viata intr’o cocina insalubra.

    O mica poveste despre „vechiul regim” de dinainte de 1848. Era o lume a privilegiilor. Nu numai cei bogati aveau privilegii ci toti se bucurau intr’o forma sau alta de un privilegiu. Privilegiul era permisiunea de a se aseza undeva, de a avea o anume activitate, de a te casatori, &c. Totul era bazat pe permisiunea celui de deasupra ta, fie ca era nobilul fie ca era seful breslei. Mestesugarii faceau ani grei de ucenicie si putini erau cei care ajungeau mesteri. Si atunci cand ajungeau asta se intampla tot in urma unui privilegiu. Ce a insemnat emanciparea si liberalizarea ? Abolirea priovilegiilor. Adica oricine putea merge oriunde si putea sa imbratiseze orice meserie. Nu mai erau legati de pamant, nu mai erau legati de obligatii, nu mai trebuiau sa ceara voie nimanui. Evident simplific aici de dragul argumentului. Lumea a devenit mai fluida si in asemenea conditii s’a petrecut aici si aiurea urbanizarea si industrializarea. Oamenii de la sat erau fascinati de lumea orasului… de o viata a carui standard era la mare distanta de viata traditionala mai mult sau mai putin idilica a satului. Si s’au si „imbulzit” acolo oferind marea masa de recrutare pentru clasa muncitoare. Dar socoteala din targ nu s’a potrivit cu cea de acasa.

    Relativ recent am intalnit o foarte potrivita metafora folosita intr’un film documentar (Inside Job) de George Soros. El se referea la reformele economice din America dar eu cred ca se aplica si la ceea ce vreau eu sa spun aici. Era vorba despre un petrolier care in interiorul lui este compartimentat pentru ca stabilitatea lui sa nu ii fie pusa in primejdie in caz de tangaj. Or, Soros spunea ca liberalizarea anilor ’80 din SUA seamana cu desfiintarea acestor compartimente. Eficienta a crescut dar la fel si riscurile. Nu vreau sa intru in amanuntele acelui documantar. Dar observ ca asa si cu liberalizarea din sec. XIX. Eficienta a crescut… urbanizare, industrializare, mana de lucru ieftina, &c. Dar si riscurile sociale au crescut iar sec. XX este o dovada in acest sens.

    Mutatis mudandis avem azi aceiasi problema: petrolierul fara compartimente. Cine mai vrea sa fie lacatus ? De ce nu agent de asigurari ? De ce nu bodyguard sau taximetrist. Si stiti de ce ? Poate nu te imbogatesti dar ai o sansa la o viata mai buna. Pe cand ca lacatus… no way! Asta este adevarul! Nu este vorba aici ca un lacatus, de exemplu, nu se imbogateste ci de faptul ca are o viata intr’atat de mizera incat ii pune in pericol insasi viata. Boli profesionale… si acum imi aduc aminte de aerul plin de vapori de ulei si praf de fonta din fabrica… uah! Salarii mizere, mancare scumpa, sanatate scumpa, totul scump. Nu mai tineti minte cum era in anii ’90. Acele intreprinderi au disparut si din lipsa de oameni.

    Si inca ceva important. Intotdeauna, dar absolut intotdeauna, pleaca intai cei mai priceputi. Cei mai descurcareti e drept dar si cei mai priceputi pentru ca ei pot.

    Ia imaginativa dumneavoastra cine sa vina sa predea intr’un astfel de scoala profesionala. La ce salarii de mizerie sunt in invatamant trebuie sa fie chiar ultimul habarnagiu care nu stie sa monteze o garnitura, fara doar si poate altfel e nebun! Am vazut tot recent cazul unor facultati tehnice. Toti se dadeau de ceasul mortii ca statea rau cu cercetarea. Sefii adica… atitudinea tipica socialis-heirupista: daca nu va apucati de „lucru” incepem sa facem prezenta. Rad si curcile! Salariile insa mizere, mizere rau de tot. Pai isi poate imagina cineva ca un om platit prost nu isi cauta o slujba mai buna ? Voi cum ati face ? Sau mai precis cum ati facut ? Si asa toti cei clinic capabili sa cerceteze ceva au cam plecat de mult, au propriile firme si castiga de zeci de ori mai mult!

    Suntem intr’un petrolier sau pe un Titanic daca vreti. Compartimentele au fost desfiintate si toti vor sa stea la clasa I-a. Nimeni nu vrea la clasa a III-a, nimeni nu vrea sa frece podeaua in toaleta. Ii lasam acolo pe cei care ii marginalizam. Noi toti insa ne imbulzim la clasa I-a. La urma urmei e vorba de viata noastra. Dar imbulzeala e haos si calcat in picioare. Sansa supravietuirii e mai mare dar si riscul.

    Atata vreme cat un om care munceste harnic si onest nu merita si un trai civilizat, nu se bucura de o minima decenţă sau macar de dreptul la viata atunci toate aceste reforme nu sunt decat paliative, sau mai pe romaneste frectii la un picior de lemn. Lumea caruia i se adreseaza astfel de programe a disparut de mult. Iar daca politicienii nostri ar mai avea timp sa cunoasca si viata muritorilor de rand poate ca nu le’ar trece asa idei prin cap.

    A nu se intelege cumva ca am simpatii de stanga. Nu am dar nici nu sunt cinic. De 22 de ani nimeni nu a facut nimic pentru acei oameni care muncesc. Sa faca ceva sa le usureze viata. Acum ne miram insa ca nu iesim din criza. Pai cum sa iesim daca nu producem. Daca importam totul. Daca totul e o specula. O minima gospodarire spunea ca trebuie sa mai si producem. Si atata vreme cat nu avem un regim bazat pe munca fortata si sclavi, trebuie sa ne ingrijim si de viata acelor oameni pe care ii tot invocam.

    Auziti la ei… 30lei, cu 30 de lei s’a marit salariul minim pe economie. Eu in locul lor as fi putin mai discret mai ales acum in decembrie cand ne aducem aminte de altul care majora salariile… cum zicea el ?… „Alo! Alo! tovarasi asezati’va linistiti!… incepand de la 1 Ianuarie comitetul executiv al partidului a hotarat majorarea retributiei minime de la 2000 la 2200 lei!…” si corul activistilor: „Ceausescu PCR!” ca tot aniversam azi acel moment.

    Conluzia pe care vreau sa o sustin este aceea ca conteaza prea putin incercarile de a reforma detaliile unui sistem care nu functioneaza ci este necesar un program politic de protejare a m u n c i i n a t i o n a l e! (nu in sens etnic) in care activitatile nelucrative sa fie descurajate in favoarea celor lucrative. Si asta nu se poate face fara asigurarea unui nivel minim pentru aceia care vor ajunge sa faca productiva (in sensul de productie) economia romaneasca. Daca un agent de asigurari care plimba hartii castiga de doua ori mai mult decat un muncitor calificat… daca un profesor castiga de patru ori si mai bine decat… ihm… decat oricine… atunci degeaba. Aceste scoli vor fi ca celebrele terenuri de fotbal in panta facute pe aiurea de acei chemari sa dezvolte aceasta tara.

    • Imi pare rau sa-ti demontez argumentatia, dar intr-o lume in care toata lumea vrea sa stea la clasa intai, spalatorul de punte devine scump, ca e unul singur si, daca pleaca, toti cei de la clasa intai raman cu gunoiul in brate. Ca exemplu practic, am avut in ultima vreme de facut niste renovari. Apartamenul parintilor, cele ale bunicilor si al meu. De fiecare data am platit acelasi meserias cu mult peste salariul mediu din tara asta. De ce? Pentru ca e greu sa mai gasesti un zidar/zugrav/faiantar responsabil si care stie ce face, iar eu nu eram dispus sa accept nici pereti strambi, nici rosturi la gresie care sa nu fie paralele cu peretele. Cu alte cuvinte, piata se regleaza singura iar lipsa de mesriasi creste preturile si face invatarea unei meserii sa redevina tentanta. In momentul de fata, un absolvent de studii superioare, fara talent sau vocatie, care decide sa se vopseasca functionar sau secretar(a) (celebrul assistant manager) castiga mai putin decat un meserias bun. De ce? Pentru ca e inflatie de facultati si penurie de meseriasi calificati.

      Singura problema e ca pentru ca sistemul sa se regleze mai repede si mai bine ar trebui sa se intample cateva lucruri:
      1. Sa se reduca locurile disponibile la stat pe pile pentru ca oamenii sa fie fortati sa-si aleaga mai responsabil meseria;
      2. Sa se introduca coplata la studii peste nivelul liceului pentru a-i rari pe „studentii” si „ucenicii” care stau in scoala fara vreo intentie de a profesa, doar pentru a mentine un statut social. Creditul de stat pentru studii, fara dobanda, mi se pare o solutie cinstita pentru problema asta;
      3. Sa fie publicate statistici transparente in legatura cu ce se intampla cu absolventii dupa ce ies din scoli. E cazul sa inceapa lumea sa se lamureasca ca nu mai e loc de atatia avocati si contabili;

      • Probabil ca nu m’am facut eu foarte inteles. Sunt perfect de acord cu logica aceasta cu spalatorul si nu cred ca asta demonteaza ceva.

        Pentru renovari piata este in floare si mai exact oamenii aia cer preturi tot mai mari in functie de valoarea materialelor si nu a muncii depuse. Mai mult, majoritatea lor sunt atat de prost pregatiti incat trebuie sa stai langa ei si sa ii supervizezi. Am fost socat adesea de cat de prosti pot fi ei. Dar nu este vorba despr ei. Nu este vorba despre aceasta piata in care tot felul „intrepinzatori” aduna pe apucate o mana de lucru mai mult sau mai putin calificata si se arunca la lucrari mai mari sau mai mici. Aici, da e o piata pe care trebuie sa o cunosti si sa poti alege in cunostinta de cauza.

        Dar sunt multe domenii in care piata nu mai functioneaza pentru ca intreprinderile… mai degraba lipsesc. Lacatusi, strungari, sudori, mai stiu si eu ce. Electricieni… si cu cat calificarea creste… cu atat lipsa calificarii este mai catastrofala. Si daca intreprinderile nu lipsesc… veniturile sunt mult mai mici decat ar trebui sa fie, si nu ma refer aici in valori absolute ci in valori relative.

        1. Da aveti dreptate cu bagatorii de seama de la stat
        1bis dar eu as adauga si toate liota de paţachine si cocalari care populeaza sutele ba chiar miile de spatii comerciale/bancare/farmaceutice… in blocul din fata mea se afla 4 (sic!) farmaci, si mai sunt inca 4 in blocurile din jur. Asta este o gluma evident, nu?

        2. coplata… asta e o nerozie imi pare rau ca o spun asa. Mult mai simplu este sa nu mai suventionezi invatamantul dupa numarul de studenti. Sa se dea admitere si profesorii sa poata sa ii pice pe toti care nu stiu… si nu se teama ca din cauza asta raman fara salariu.
        2bis va dati seama ce bucurie pe facultatile particulare atunci care oricum sunt cu bani si oricum au facut atat rau pana acum. Eu sa fiu sincer am avut ganduri bune fata de aceste facultati prin anii ’90 dar cand am vazut cum este acolo si am vazut pentru ca am cunoscut oameni care erau studenti si vedeam ce invata si cat invata… atunci m’am dumirit.

        3. E firesc ca fiecare facultate sa spuna deschis unde ce au facut absolventii sai.
        De plida… facultatea X are 86,7 % din absolventi emigrati. „Intrati la noi si veti reusi si voi sa emigrati!” Altii dimpotriva. 60% someri! Ocoliti-ne!
        Cu contabilii nu stiu cum este dar cu avocatii am mai aflat si eu… V’ati interesat sa stiti cam ce mafie este in avocatura. Ce spagi imense se dau pentru acea practica pe care absolventul trebuie sa o faca ? Ah… cei ce deja s’au ajuns ar vrea limitare a noilor veniti. Normal…

        Ah, by the way, o contabila intr’o intitutie de stat are salariu de cateva ori mai mare decat un profesor. Interesant… e o meserie apetisanta… chiar ma gandesc la la urma urmei ce e asa de greu sa faci niste tabele… rapoarte, etc.

        S i n g u r a problema a sistemului de invatamant este ca autoritatea sa s’a birocratizat. Reformele sunt impuse de birocrati, iar cei ce fac aceste reforme renunta la autoritatea lor academica in favoarea unei autoritati administrative. Or, asta ! este o aberatie. Sistemul universitar romanesc este in colaps tocmai pentru ca nu mai exista nici un dram de autoritate academica. Oricine poate numara care articole si carti are unul sau altul. 5 articole, 2 ISI, trei carti, una afara. So what!? Nimeni, dar absolut nimeni nu poate evalua un articol prost. Nimeni nu are autoritatea sa spuna „Asta este un articol prost” si asta duce de rapa sistemul. Inca, situatia astia nu e de ieri de azi. Inainte de 89 era partidul care hotăra. Evaluarea nu era academica… sau ca sa spunem asa academia s’a bolsevizat. Azi… avem nevoie de un nou inceput. Si acest inceput nu va fi unul birocratic daca va fi.

        Priviti putin aceasta agitatie cu revistele ISI… e o alta nerozie. Pentru ca nu face altceva decat sa admita un criteriu extern de evaluare academica. Dar ce criteriu poate fi asta ? Sunt atatea discipline care sunt contextuale. Cele umaniste de pilda. Nu imi pot imagina interesul publucului academic occidental de pilda pentru … stu si eu… Petre Ispirescu sa spunem. Deci nu mai scrii despre Ispirescu ci despre Virgina Woolf… dar de ce ai avea tu ceva de spus despre Virgina Woolf… de pe malul Dambovitei… se poate sa ai… dar de ce sa fie si interesant pentru oamenii aia de acolo.

        Ce spun aici nu scuza cohortele de monogloti aglutinati care mazgalesc mai departe micile lor contributii care nu intereseaza pe nimeni. Doar asta vreau sa spun: daca nu exista o autoritate academica inplicata in povestea asta… nu se poate face o diferenta intre unii si altii. Deloc. Mai ales ca acum recent s’au prins si occidentalii ca e rost de facut bani si primesc comenzi pentru carti. Dai bani si ei publica. La fel cum faceau si aceste buticuri cu nume de edituri de la noi. La univertitatea Bucuresti afise care faceau reclama la asa ceva… erau vizibile din holul de intrare inca… asa ca… ce mai conteaza ce scrii. Conteaza ca dai banul, publici 10 copii pe care le tii apoi in baie dupa prosop eventual cum am auzit la unii.

        Mai e o afirmatie care ar trebui analizata pentru ca si ea face furori mai noi. Ea zice ca piata se regleaza… dar care este timpul de reactie al pietei? Daca e prea lent produce victime. Nu poti investi timp, bani si resurse sa te pregatesti intr’o profesie si te trezesti dupa ani ca trebuie sa o iei de la inceput. Apoi daca e prea rapida reglarea… de unde pregatirea necesara… asta este o alta imbecilitate a birocratilor, ei cred ca profesorii pot preda orice oricand. Bietii idioti, isi fac vise desarte. Oameni pe ca caror usa scrie „expert” si atat :-) care dintr’un condei au reformat invatamantul…. ‘ai de mama lor.
        Reactia pietei este la morcovi, la telefoane mobile, etc. Piata muncii e mai mult decat o piata… tine si de dezvoltarea tarii asa cum o putem percepe sau vrem sa o gandim.

        Alfel… tot piata a fost si bula speculativa imobiliara! Da, reactia pietei… lacomia… ajunsa pana pe bancile ministerelor. Credeau toti ca fac bani din piatra seaca…. si cand buba s’a spart… toti conţopiştii acestor afaceri speculative au inceput sa se uite urat la conţopiştii de la stat. Sa mori de ras si nu alta.

        Drept concluzie sunt de acord cu afirmatia dumneavoastra ca „E cazul sa inceapa lumea sa se lamureasca ca nu mai e loc de atatia avocati si contabili”. Eu as adauga multi altii aici insa. Dar nu asta e problema ci cum sa cultivam mai bine respectul fata de munca nationala (resubliniez ca nu in sens etnic), si cum vom sustine chiar in detrimentul amicilor nostri politici externi munca facuta de concetatenii nostri (urmariti putin Marea Britanie in ultima vreme). Nu doar dreptul lor de a se căra din tara. Pentru ca dacă cetăţenii doar pleacă din ţară şi eventual aduc ceva bani doar de sarbatori… şi daca guvernul este doar un administrator al bogatiilor naturale si incearca sa işi reduca prezenta sociala la minim, atunci se cheama ca Romania nu mai are nici un sens de a mai exista pe harta. Un butique printre multe altele… dar de ce acel butique si nu altul ? Ca asa este in marketing, nu?

        • Îmi permit să completez cele scrise de dvs, legat de „birocratizare”

          Să presupunem că ajungem să conducem o universitate, fie ea de categorie A, din România anului 2011. Voi fi interesat să aflu ce surse de finanţare am pentru a îmi atinge obiectivele propuse (topuri modiale, cercetare etc.).
          Aflu că 90% din veniturile universităţii îmbracă forma „finanţării per student” sau taxe de studii iar 10% vin din granturi de cercetare. Din cei 90%, aproximativ 90% se întorc la stat sub formă de taxe şi impozite sau la furnizorii de utilităţi. Banii care nu vin de la buget, sunt obligat să îi păstrez tot în trezoreria statului, fără nici un fel de dobândă. Mai aflu că, în proiecte, trebuie să îmi pot asigura un procent consistent din necesarul de finanţare tot din resurse proprii, pînă la aprobarea „decontului”.
          Dacă am ceva spaţii pe care aş dori să le închiriez s-ar putea să nu mai îndeplinesc condiţiile ARACIS în ceea ce priveşte acreditarea.
          Dacă doresc să finanţez mai mult cercetarea, am nevoie tot de alte surse, altele decît fondurile de cerccetare.
          Mai aflu că cifra de şcolarizare nu este apanajul universităţii pe care tocmai am ajuns să o conduc, în virtutea autonomiei universitare şi a „jocului pieţei”. Cifra de şcolarizare este stabilită anual, pe categorii de universităţi, prin hotărâre de guvern. Chiar dacă aş dori să şcolarizez mai puţini „economişti”, ministerul va spune că trebuie totuşi să şcolarizez „X”.
          Pentru a ajunge „în topuri” ştiu că am nevoie de resursă umană de calitate. Dar, descopăr că nu pot plăti acea resursă la nivelul „calităţii” ci în funcţie de „grila de salarizare” stabilită de guvern. Este adevărat, pot creşte salariul unui lector doctor bun sau al unui cercetător cu 30 % faţă de 1680, salariul de încadrare :D
          Mai aflu apoi că un criteriu de finanţare va fi „angajabilitatea” în condiţiile în care nu eu, universitate, stabilesc numărul celor pe care trebuie să îi şcolesc. Aş dori să pun un filtru la admitere şi să îi şcolesc pe cei mai buni. Descopăr însă că în Romînia, numărul locurilor în învăţământul superior (public şi privat) este mai mare decât numărul absolvenţilor de liceu. Nu uit nici că sursa mea de finţare de bază este dată de numărul de studenţi pe care îi şcolesc. Nu vînd nu am bani.

          • stiu… aveti dreptate. Acesta este cred efectul a trei cauze dinstincte. 1. Invatamantul superior nu s’a reformat si functioneaza ca invatamant postliceal. Resursele au fost totdeauna putine si distribuite in functie de relatii. Profesorii siliti sa predea peste norme pentru a avea un venit macar ceva mai mult decat de subzistenta. (Nu ma refer la cei cu functii) 2. Nepotismul care face ca toate (toate!) posturile sa fie scoase la concurs cu dedicatie. Asa e traditia. 3. Invatamantul a fost folosit pentru plata si rasplata politica. Un fost prim ministru preda drept international la o universitate particulara la care cel putin intr’un an… (am cunoscut pe cineva care a avut examen – cu numele – cu el) nu a stiut unde se afla de vreme ce nu a ajuns acolo. Sunt chiar pesimist in privinta asta… pentru ar trebui sa vad o sursa… macar. Reformele de pana acum nu sunt nici bune nici rele. De ce? pentru ca nu rezolva nimic, deocamdata cel putin. Deocamdata probabil ca incearca sa ii sileasca pe oameni sa paraseasca sistemul de invatamant. Dar asta nu rezolva nimic. Doar se vor aloca fonduri la cei care sunt mai multi dar care nici ei nu au facut vre’odata nimic. Asa ca…

        • 1. Imi pare rau sa spun dar aveti o gandire extraordinar de simplista. Este incredibil.
          2. Este dreptul fiecaruia sa faca ce facultate doreste. Daca vrea sa faca dreptul cine sunteti ca sa spuneti ca nu este normal? DAR, si este un mare dar aici, nu este obligatia nimanui sa ii ofere acelui individ un loc de munca. Si nici obligatia statului sa ii ofere acel venit minim garantat. Este obligatia acelui individ sa invete o meserie (ca este de dat la lopata sau vrea neurochirurg, nu conteaza) si sa isi calculeze singur sansele pe care le are in viata. NU este treaba statului sa ii ofere loc de munca doar pentru ca are niste diplome. Statul da, ar trebui, ca in functie de evolutiile pietei muncii (predictii pe cativa ani, stiu, complicat pentru spiru haretistii de la stat) sa aiba grija sa fie adaptate programele de invatamant la facultate. La privat ii treaba fiecarei universitati daca vrea sa scoata analfabeti cu diplome zgomotoase. Deoarece, in ziua de azi, hartia aia numita diploma ii utila doar la stat (stat care a iesit oricum din randul angajatorilor – din fericire), la privat te intreaba ce stii sa faci (evident).
          In alta ordine de idei, ca sa sustii munca interna (asa cum precizezi) ar trebui sa ai o clasa mijlocie de antreprenori. In conditiile in care mare parte din populatie considera pe oricine are o firma sau o afacere ca este hot, nemernic, smecher etc. si, in plus, statul ii mai si omoara prin tot felul de „masuri legislative” sau taxe si impozite enorme (adunate, nu doar cei 16% impozit) asta pentru a se sustine pe sine insusi si cohorta de milogi cu mana intinsa spre stat (statul ala care vrei sa aiba grija de cetatenii sai). Atunci cand sunt mult mai multi cei care cer de la stat decat cei care dau ceva la stat…well, faliment scrie pe fruntea lor. Si atunci cei care pot pleaca din tara (indiferent ca place sau nu).

          • 1. se prea poate.

            2. sa inteleg ca ati inteles ca eu as vrea ceea ce spuneti dv acolo ca nu vreti ?

            – am spus aiurea ca diplomele nu au nici o insemnatate si nici scoala pentru ca intr’un regim bazat pe nepotism atunci conteaza pila si relatia nu scoala. Am suficiente exemple in minte din oameni care s’au realizat in Romania (si, nu ma refer la cei ce s’au imbogatit ci la cei ce au facut cariera publica) si au avut un parcurs scolar mai putin decat modest.

            – Stim cu totii ca un absolvent de liceu ajuns … stiu si eu… casier de supermarket este un om fericit ca a gasit un loc de munce. In acelasi timp un absolvent de facultate care ajunge casier de supermerket ca fi un om trist pentru ca sperantele lui contineau aspiratii mai mari.

            – Nu e treaba statului sa dea locuri de munca. Treaba statului este sa sustina acele domenii de care societatea are nevoie chiar daca nu sunt un mare succes de piata.
            Exemplu: libraria de pe Colentina, vis-a-vis de magazinul Obor, s’a desfintat. Piata a decis indubitabil ca nu e rentabila. In locul ei s’a deschis un mic casino. Ce bine! Piata regleaza totul!

            – „hartia aia numita diploma ii utila doar la stat” fals! stiu eu oameni ce au terminat Spiru Haret si s’au angajat in companii cu nume sonore ei fiind la vel de breji ca ceilalti. Unele fete au beneficiat de felul cum aratau, altii pur si simplu pile. Voi chiar credeti ca numai la stat sunt pile ? Aualeu… la „privat” inteleg ca va ganditi asa cam ca la un atelier de reparatii masini? Eu stiu directori trecuti in firme multinationale pe post de directori adjuncti ca forma de mita pentru rudele ramase in firma mama de stat. parteneriate din astea dubioase… sinecuri costisitoare.

            – demonizarea privatilor este o deprindere de prin anii 90 din timpul regimului Iliescu. Lucrurile nu mai sunt chiar asa. Problema este ca statul nu i’a sustinut niciodata pe cei privati, pe micii privati, dar chiar niciodata. Probabil ca e mai usor sa iei o data spaga o suma mare de bani decat multe mai mici (desi s’a incercat si asta cum am vazut parca prin cazurile de coruptie de pana acum). Si aici sunt perfect de acord ca Statul omoara initiativa. Am si amintit pe undeva pe aici de acea covrigarie controlata de nu mai tin minte cate institutii de control si spaga. Apoi o macelarie pe care o stiu personal desfiintata pentru ca nu mai prididea sa dea piept spagilor care ii se cerea (si avea ferma proprie…) &c. Asa ca nu vad nimic care…

            Probabil ca ati inteles cumva ca eu as sustine statul, institutiile statului si sfera bugetara. Nu. Chiar deloc. Doar spun ca … daca balonul este spart degeaba tot arunci balastul ca nu te ridici decat pentru foarte putin timp. Asta spun. Ca daca nu reparam balonul nu vom pluti in veci ci ne vom prabusi.

            Iar din cauza nepotismelor de tot felul nu cei care trebuie sa plece pleacă, nu institutiile care trebuie sa fie inchise sunt inchise, nu … &c. Spitalele ! e aberant. Scolile generale, e aberant! Asta spun. Sunt alte locuri… mult mai interesante care ar trebui inchise. Secretare platite cu 4000lei pe luna… contabile asiderea… aceste frumoase regii ale statlui… a mai vorbit cineva de ele…
            Curatirea statului e una… repararea economiei e alta. Si nu se va putea face nimic atata vreme cat oamenii nu sunt atrasi catre acele meserii care sunt benefice pentru toti. Acestea trebuie sa fie enefice si pentru cei ce la aleg insa. Nu pot fi fortati. Iar cei ce invart hartii… putin descurajati. Ah, vor sa faca in continuare management… sa ii dea drumul… dar sa stie de la bun inceput ca asta nu inseamna nimic… nici la universitate nici la buticurile private. Sa stie defapt ca pilele nu mai sunt valabile. Eh, aici e aici..

            Imi pare rau ca v’am plictisit cu logica asta simplista.

            PS. Am fost acum ceva vreme la Corpul de control al Primului Ministru. E cu paza si nu are relatii cu publicul. Nu are nici registratura. Adica are dar nu poti intra ca public. Eh… ce viata frumoasa acolo. Sa vedeti ce mandrete de tineri si tinere, cum isi beau ei cafeluţa, cum …. astfel de locuri… asta e mai central dar mai sunt mult multe altele… oameni care se pricep de minune sa se faca ca muncesc.

  4. sunt scoli profesionale private. de ce nu fac exportatorii un efort sa scolarizeze elevii acolo? asa se rezolva si problema lor si a celor din invatamantul privat pe care minunatul stat nu ii ajuta cu absolut nimic.

    • CORECT! Efortul in acest caz trebuie impartit intre stat si exportatori. E clar ca statul nu va reusi singur pe termen scurt (chiar daca maine se infiinteaza scolile, tot nu are cine sa predea la nivelul cerut de industrie!).
      Poate ca ar fi mai simplu daca Funeriu ar asigura o parte din fonduri + locatiile, iar patronatele din industrie ar contribui cu alte fonduri (eventual sub forma de burse), stagiile de practica si profesionisti care sa-i invete pe tineri meseria.
      Mult mai important insa, cred ca dinamica actuala a activitatii exportatorilor impune un nou sistem de asistenta sociala pt someri. Firmele au nevoie de contracte de munca pe termene limitate, uneori chiar scurte, de 3-6 luni, iar angajatii au nevoie de o anumita siguranta a zilei de maine. Astfel ar elimina riscul emigrarii profesionistilor.

    • Daca firmele accepta scolarizarea pe banii lor in mediul privat, atunci impozitele trebuie reduse corespunzator. Reamintesc ca in Romania locul de munca este impozitat drastic – pentru 100 de lei net, angajatorul trebuie sa plateasca aproape tot atat la stat.

  5. Un articol care atinge esenta problemelor Romaniei. Generatii de tineri care prin decizia doamnei Andronescu, motivata de interese financiare cum era peste tot in timpurile PSD, au ajuns sa cotizeze la facultatile de stat capusate politic sau private desi nu le aducea nici un viitor profesional.

    Recuperarea este grea din urma acestei lovituri..poate o studenta de drept care a ajuns fotomodel sau mai rau, putea sa aiba propria ei firma de decoratiuni interioare, aranjamente, moda, bijuterii realizate manual etc, daca mergea la o scoala de profil. Acum poate vantura lumea in lung si in lat vanzandu-si sub diverse forme corpul.. Consecinta: un viitor stabil profesional este inlocuit cu unul trecator, relatiile personale si de familie sunt distruse, Romania pierde tineri capabili sa produca aici, si ajunge sa importe de aiurea.

    Romanii trebuie sa renunta la ignoranta asta, sa abandoneze ideea ca banii se fac usor si mai ales vanzandu-si cinstea si sufletul, sa fie mai corecti, mai competenti, sa puna mai mult accent pe munca si eficienta.

  6. Parerea mea e ca invatamantul a fost distrus incepind cu reforma lui Marga, cind examenul de admitele la facultate a inceput sa fie inlocuit cu dosarul. Asta a determinat liceele bune sa dea note mai mari pe cunostinte mai putine pe principiul ca de ce sa intre la facultate aia de la liceele slabe care iau nota 10 cu purcelul dat plocon de craciun…
    parerea mea e ca orice reforma a invatamantului astazi trebuie sa inceapa cu obligarea universitatilor sa inscrie studenti doar pe baza de examen.
    iar daca vrem dosare, trebuie intii sa agsim un mod de a face ca nota 8 de la un liceu bun sa fie echivalenta cu nota 8 de la unul slab. Abia apoi ne putem gindi la dosare….

    • Problema e ca toate loazele ajung sa termine un liceu. Nu este obligatoriu ca toti analfabetii sa treaca clasa. In cazul in care absolva ar trebui tras la raspundere, punctual, profesorul. Cum a absolvit elevul asta 12 clase cand el nu poate lua nota de trecere la o dictare de clasa a sasea? Sau idem cand nu -i e clar nici cum sa adune doua fracrii. Profesorul de romana, respectiv de matematica, ar trebui sa dea explicatii pentru fiecare intelectual din asta in parte. Daca s-ar proceda asa, vor bate la usile facultatilor numai cei care intradevar au ce cauta acolo. Restul ar cauta sa invete sa faca ceva ca sa-si castige painea, sa invete vreo meserie cu care sa aiba sanse reale de a gasi de munca.

  7. „(6) În termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului elaborează metodologiile, regulamentele și celelalte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi și stabilește măsurile tranzitorii de aplicare a acesteia.”.

    Citatul este din LEN şi cred că este oarecum retoric. Doar dacă, perioada de 8 luni încă nu a trecut :D.

    Dacă aduceţi în discuţie „sistemul” educaţional, pe subcomponentele sale, omiţând interacţiunile cu celelalte sisteme, discuţia nu este nici măcar teoretică. Capitalul uman este şi resursă şi capabilitate pentru societate, în ansamblu, pentru o firmă în particular.

    Cînd rotiţa numită „sistem educaţional” va fi integrată în sistemul mare, numit „societate românească”, abia atunci lucrurile se vor mai schimba.
    Aduceţi în discuţie argumente valide. Vă întreb însă: de unde resurse financiare? Care este „viziunea” asupra „educaţiei”? Care sunt costurile pe care statul le suportă cu „întreţinerea” unui deţinut? Dar cu a unui elev? Cât „costă” un cîine comunitar? Dar un nou născut? Unde sunt „sutele de creşe”?

    „Daca doriti o Romanie moderna, iesiti din letargie si asumati-va pozitia incomoda, dar necesara a conducerii. Iesiti din logica in care asteptati ca problemele dumneavoastra sa fie rezolvate de instantele superioare, ministere de exemplu, si asumati-va, individual, modernizarea.” Din păcate nu e vorba de „problemele mele”. Este vorba de „problemele sistemului”.
    Dacă pentru o cretă/scaun/top de hârtie etc….sunt necesare 12 semnături pe un RNO, nu este problema mea! Este problema „sistemului”! E legiferat şi eu nu pot „schimba”

    „”Desigur, e mai comod pentru un intelectual sa ceara, prin scrisori deschise de exemplu, unei instante, minister de exemplu, sa intervina intru rezolvarea unor situatii in facultatea in care tu insuti ai avut un rol important timp de decenii, dar nu ai creat acea cultura institutionala de care ai nevoie. E mai comod, dar perfect inutil.” Nu eu sunt de vină că CEMU nu a fost înfiinţat.
    Nu eu sunt de vină că alocaţiile bugetare întîrzie.
    Nu eu sunt de vină că nu avem reglementat „internship”-ul….
    Nu eu am semnat numirile în CNACTDU…..
    Nu eu am aprobat cifrele de şcolarizare….
    Nu eu nu am făcut nici pînă acum lumină în cazul „abilitării”.
    Nu eu am hotărât prin lege ca admiterea la doctorat să se facă prin concurs de granturi dar în final să se aplice altfel….

    Exemplele pot continua. Cred că avem nevoie de foarte multă onestitate când discutăm de „onestitate”. Altfel, în continuare, impresia va fi că în educaţia din România s-au adunat toate zoaiele societăţii.

  8. Terminati-va cu prostiile astea. Cei care fac agricultura de subzistenta prefera sa nu lucreze ca balerin-betonist sau sculer-confectioner in nu stiu ce „multinationala” sau „locala” pentru ca au spirit antreprenorial (incredibil nu?) si prefera sa nu aiba sefi, obligatii, sa se trezeasca la ore fixe si sa imbogateasca ceva smecheri (din strainatate sau patronasi romani) in urma muncii lor. Oricum si veniturile din pozitiile respective tot de subzistenta sunt in Romania. Nimeni nu se duce sa se angajeze de dragul de a plati contributii si impozite statului roman.
    Cei care pot si vor au plecat sa fie electricieni-securisti sau strungari-casieri in strainatate unde veniturile nu sunt de subzistenta. Investitii in asemenea asezaminte (scoli profesionale) ar fi la fel de utile ca stadioanele in panta construite de tanti Nutzi … nu s-ar duce nici necuratul la ele in afara de cativa „rataciti” care nu intra la licee. Si acesti „rataciti” oricum nu ar urmari o mareata cariera in domeniul respectiv pe salarii de 200 de euro…

  9. Dupa parerea mea, ar fi si mai utila introducerea si finantarea pe scara larga a uceniciei. Fara un sistem de ucenicie bine dezvoltat, transferul maistrilor vechi si priceputi, si a experientei castigate in industrie pe masura dezvoltarii tehnologiei catre generatiile noi e imposibil.

    • Diferenta intre ucenicie si scoala profesionala este ca la scoala invata mai multe, cultura tehnica, in primul rand, apoi ceva informatica si comunicare. Eventual legislatie a muncii, financiara,etc. E mai complexa.

  10. Ministrul Educaţiei l-a atacat pe Gabriel Liiceanu pentru că acesta i s-a plâns într-o serie de scrisori deschise despre situaţia de la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti. Prezent la investirea în funcţie a rectorului Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, ministrul a spus că ” e mai comod să trimiţi scrisori, dar perfect inutil”.

    „Desigur, e mai comod pentru un intelectual să ceara, prin scrisori deschise de exemplu, unei instanţe, minister de exemplu, să intervină întru rezolvarea unor situaţii în facultatea în care tu însuţi ai avut un rol important timp de decenii, dar nu ai creat acea cultură instituţională de care ai nevoie. E mai comod, dar perfect inutil”, a spus Funeriu.

    În continuare, Funeriu a făcut un apel către elite:

    „Profit de această întâlnire la universitatea la care excelenţa este la ea acasă pentru a face un apel catre elite. Un apel către elitele României să îşi asume puterea în casa lor, adică in universităţile României. Fac un apel către elitele Romîniei sa continue să spună ceea ce au de spus, dar mai ales să facă un pas inainte, şi să facă ceea ce au de facut. Prin Legea Educatiei le-am dat puterea de a face”, a mai spus ministrul.

    „Dacă doriţi o Românie modernă, ieşiţi din letargie şi asumaţi-vă poziţia incomodă, dar necesară a conducerii. Ieşiţi din logica în care aşteptaţi ca problemele dumneavoastră să fie rezolvate de instanţele superioare, ministere de exemplu, şi asumaţi-vă, individual, modernizarea”, i-a îndemnat ministrul pe profesori.

    21 decembrie 2011-http://www.adevarul.ro

  11. In primul rand invatamantul profesional ar trebui reabilitat in fata publicului si mai ales in fata angajatorilor. Acestia din urma se plang ca absolventii de facultate fac prea multa teorie, dar se uita ca tocmai acesta este rolul facultatii, o pregatire teoretica solida, care sa permita absolventilor sa creeze si sa optimizeze sistemele existente si nu sa faca munca de rutina. Pregatirea practica se poate face foarte bine in scoli profesionale. Dar ce angajator ar fi dispus astazi sa angajeze absolventi de scoli profesionale, cand aceasta forma de invatamant nu a avut nicio valoare in ultimii 30 de ani?

    • Gresesti cand afirmi ca rostul unei facultati e sa iti dea o pregatire teoretica solida, asta o faci acasa, singur, din carti. De aia se plang angajatorii de absolventi slab pregatiti…pt ca habar nu au sa puna in practica ce au tocit 5 ani. In afara practica si lucrul in echipa is temelie. Ce folos ca romanii se lauda ca ei fac integrale la nivel de clasa 12 daca habar nu au ce sa faca cu ele?

      • Am un prieten care, prin anii ’90, fiind in ultimul an, a fost contactat de reprezentantul unei firme care facea monitoare in Singapore. I s-a propus o angajare destul de avantajoasa acolo. Prima intrebare a prietenului a fost cum de l-au ales tocmai pe el. Raspunsul a fost ca reprezentantul s-a dus la biblioteca si a cautat studentul in an terminal care imprumutase cele mai multe carti din domeniul care-i interesa pe ei. Deci nu cred ca e chiar asa.

    • 1. Rolul facultatii este intr-adevar sa invete studentul teorie, dar nu numai. Trebuie si un minim
      de practica, deoarece fara practica nu se poate intelege teoria. Angajatorii cer indeosebi
      practica. Insa nimic nu este mai practic decat o teorie buna (si bine invatata).
      2. La noi insa examenele nu sunt decat o reproducere din memorie a unor teorii. La cea mai
      simpla chestiune practica, studentul se blocheaza, deoarece i s-a cerut numai teorie pe de
      rost. Pentru aceasta sunt de vina cadrele universitare.
      3. Noroc ca noua tehnologie va schimba lucrurile. Pe un i-phone incap o multime de
      informatii. Este usor ca studentul sa copieze la examen de pe un i-phone fara a fi detectat.

  12. Mi-ati adus aminte de felul in care functionau scolile profesionale, grupurile scolare la sfarsitul anilor `60. Misunau prin satele vasluiene emisari de prin Brasov, Bucuresti, Galati si de prin alte locuri, in cautarea viitoarei forte de munca. Oferta a fost tentanta pentru parintii nostri care deja ne pregatisera atelaje pentru a roboti la colhoz. Scoala, masa, casa, haine , rechizite si chiar bani erau peste inchipuirea lor care jinduiau la mai multi lei la ziua de munca. Si eu care voiam sa ma fac fotbalist! Cu o scatoalca buna am ajuns in trenul de Galati si trei ani am ucenicit in depoul combinatului. „Patron” era combinatul si prin contractul semnat de la inceput m-a obligat sa raman cinci ani la dispozitia lui, cel care ma scolise. Poate ca acel document, alaturi de felul in care era organizat invatamantul tehnic in Romania de-atunci, mi-a oferit sansa unei evolutii in formarea mea profesionala, urmand mai apoi cursurile unei facultati. Succint v-am prezentat un exemplu de bune practici dintr-o perioada trista. Astazi, asistam la o suita de reforme, fiecare ministru cu a lui si „meseriasii” devin pe zi ce trece niste pasari rare. N-am vazut patron interesat sa-si califice, pe cheltuiala lui, macar o duzina de elevi. Toata lumea culege de pe piata fortei de munca ce se mai gaseste. Cand motivarea si rasplata sunt o functie de milostenia patronului, cand instantele care judeca litigii de munca sunt suprasaturate si nu exista nicio tendinta de fidelizare a celor bazati pe meserie este clar ca exodul va continua. Si uite-asa incet, incet am inceput sa fim o societate care nu mai produce.

  13. Cred ca cea mai importanta masura care ar trebui luata e infiintarea in scoli a unor „birouri de consiliere profesionala”. Personal? Psihologi si profesori cu experienta. Atentie: in cadrul acestor „birouri” ar fi ideal sa poata participa si parintii, alaturi de copiii lor!! Eu stiu cat de mult am fi avut noi nevoie de asa ceva la terminarea liceului. Sau din al doilea an de liceu. Aceste „unelte” din interiorul scolilor sunt esentiale pentru o buna orientare a tinerilor in ce priveste ce urmeaza sa faca in viata. Sunt decisive in unele cazuri pentru dezvoltarea profesionala si chiar si pentru masura in care multi dintre ei vor fi fericiti, multumiti sau nefericiti in viata.

    In caz ca nu stiati, oamenii regreta in proportie de 35% (din total chestionati intr-un studiu facut anul acesta in Anglia) deciziile de pregatire profesionala si cariera. Probabil ca daca s-ar face un studiu, la noi numarul lor ar fi mult, mult mai mare, mai ales avand in vedere „moda” parintilor in Romania de a-si obliga copiii sa urmeze anumite specializari.

    Cred ca e de lucrat in problema asta. De acord domnule Vlaston? :)

  14. Tulburi mai sunt apele in care se scalda invatamantul romanesc si iata ca cei ce sunt interesati in gasirea unor solutii practice, incep sa se uite in directia potrivita. Dar sa revenim la subiectul articolului. Desi se pare ca este un singur subiect de dezbatut, sunt de fapt doua: lipsa de forta de munca calificata pentru meserii si sistemul de invatamant profesional romanesc.

    Cu toata simpatia pe care o am pentru companiile care fac export masiv, trebuie sa recunosc ca nu prea ma intereseaza faptul ca nu gasesc usor oameni calificati. Aceste firme n-au decat sa-si faca ceva socoteli si sa vada cam cat ar costa sa-si pregateasca forta de munca calificata pentru meseriile de care au nevoie comparativ cu profitul pe care l-ar face din marirea exporturilor si daca iese un ban cinstit, sa dea anunt la ziar si sa se-apuce sa pregateasca ce au nevoie. E treaba lor, nu a statului roman.

    Cealalta componenta a articolului legata de pregatirea elevilor in scoli profesionale este mult mai complicata si ne priveste pe toti.
    Una dintre cele mai mari crime morale pe care comunismul a facut-o acestui popor este ca a atrofiat simtul responsabilitatii adultilor( femei si barbati) pentru pregatirea pentru viata a copiilor. In timpul comunistilor, fiecare copil mergea la acelasi tip de scoala generala de stat, se ducea la liceu daca invata bine sau se ducea la profesionala daca nu si apoi, cei de la liceu se duceau ori la facultate ori la postliceale dupa care primeau un loc de munca. Astfel, statul comunist prelua toate responsabilitatile dupa cum urmeaza:
    1. Responsabilitatea parintilor de a-si incuraja copiii sa-si gaseasca propria vocatie si sa-si urmeze cu pasiune visurile. In schimb, parintii au inceput sa-i indemne sa mearga cu tot dinadinsul la facultate, pentru a avea o viata mai usoara ( statut social, munca mai usoara, bani mai multi, etc). Urmarea? Scolile profesionale au inceput sa fie privite drept locuri pentru incapabili si prosti iar meseriasii care erau pregatiti acolo considerati inferiori ca statut social. Aceasta mentalitate se mentine inca in zilele noastre si nu poate fi schimbata decat prin educatie sau autoeducatie. 

    2. Responsabilitatea profesorilor pentru calitatea instructiei. Acestia, stiind ca vor avea un post asigurat indiferent de calitatea prestatiei si fiind total subordonati Ministerului Educatiei, nu aveau motivatia necesara nici pentru inovatie, nici pentru relevanta informatiei predate la catedra, nici pentru aprecierea obiectiva a rezultatelor elevului.Urmarea? Generatii intregi de tineri care sunt pregatiti necorespunzator. Nimeni nu face educatie de dragul educatiei. Fiecare sistem educational are menirea de a-i pregati pe copii astfel incat in momentul cand ajung adulti, acestia sa-si poata gasi rostul si menirea lor in comunitate. Daca sistemul de invatamant face asta, e bun. Daca nu, nu e bun si trebuie schimbat, nu importat de la altii ( acesta este motivul pentru care sustin ca a importa practici din alte tari nu este neaparat un lucru bun pentru copiii nostri).

    3. Responsabilitatea comunitatii ( institutii ale statului, companii, societatea civica)  fata de soarta copiiilor Romaniei. Exista o vorba veche care spune ca e nevoie de un sat intreg ca sa cresti un copil. La noi aceasta vorba s-a uitat. Cei ce trebuie sa conceapa si sa puna pe roate un sistem de invatamant coerent, care sa ofere copiilor alternative viabile pentru a se realiza in viitor inca nu gasesc formula care in mod eficient sa faca asta. Se cauta, se incearca, s-au facut greseli, se vor mai face greseli. Dar cred ca noi, adultii care intr-un fel sau altul avem un cuvant de spus despre arhitectura sistemului romanesc de invatamant trebuie sa incetam sa cautam vinovatii greselilor trecute si mai degraba sa ne concentram catre viitor. Peste tot se fac greseli, dar se invata din ele si se incearca sa se evite in viitor. Americanii spun ca fiecare sut in partea dorsala este pana la urma un pas inainte:)

    In concluzie, ce-i de facut? Einstein spunea ca ” insanity is to do the same thing over and over again and expect different results”. In romaneste s-ar traduce cam asa: daca continuam sa facem aceleasi lucruri , nu vom obtine niciodata alte rezultate ( ca sa nu jignesc pe nimeni:))
    In cazul scolilor profesionale am mai spus-o si cu alta ocazie, acestea trebuie sa fie scoli de antreprenori mai mult decat sa pregateasca muncitori calificati pentru o industrie care asa cum spune Dl. Razvan in comentariul sau, nu mai exista. Elevii trebuie sa invete meseria pe care au ales-o si in acelasi timp sa invete cum sa-si infiinteze si sa-si administreze propria activitate, cum sa acceseze fonduri de dezvoltare si alte lucruri necesare unui tanar antreprenor. Dupa absolvire si luarea licentei, ei  isi pot infiinta propria companie mica si sa lucreze ca subcontractor pentru cine are nevoie de meseria respectiva. In acest fel, muncitorii calificati vor putea castiga mai multi bani si am convingerea ca-si vor recapata si statutul social pe care-l merita. Bineinteles ca adultii cu facultati si expertiza care sunt responsabili de infiintarea acestor scoli trebuie sa ia legatura cu ceilalti adulti care elaboreaza legile si impreuna sa creeze facilitati pentru a-i ajuta pe acesti tineri antreprenori la inceput de drum ( scutire de taxe, acces la imprumuturi nerambursabile, si multe altele) .
    Se pare ca aproape toata lumea a ajuns la concluzia ca nu serveste nimanui sa scoatem pe banda rulanta absolventi de facultate, este chiar un mod cinic de a-i amagi pe multi tineri ca vor avea lapte si miere daca au in buzunar o diploma de la o universitate de care au auzit numai ei.

    In incheiere as vrea sa aduc in discutie situatia din mediul rural. Am vorbit despre atrofierea responsabilitatii in timpul comunistilor, dar ceea ce este cel mai mare rau care s-a intamplat acestui popor in acel timp este dezradacinarea tinerilor de la sate si ademenirea lor la oras. Urmarea? Romania are milioane de hectare de pamant nelucrate, populatia din sate este imbatranita, taranii romani nu pot concura cu strainii care au ferme langa ei. Asa se pierd traditiile noastre, valorile noastre nationale. Vin strainii si cumpara pamantul romanesc la preturi derizorii si ce credeti ca vor face peste doua sau trei generatii? Credeti ca-i va interesa de pastratrea traditiilor romanesti si prezervarea folclorului ? Ceea ce-i va interesa este sa obtina cat mai mult profit, asa cum si pe mine, daca as cumpara pamant in alta tara m-ar interesa profitul. Noi , toti cetatenii acestei tari care suntem maturi, trebuie sa-i ajutam pe tinerii de la sate sa stea la sate.Mai mult, trebuie sa-i invatam, sa-i sprijinim, sa-i incurajam pe alti tineri din orase sa se duca la sat. Cu politici economice si educationale trebuie sa dezvoltam satele romanesti Altfel, asa cum spunea un alt comentator aici, pe Contributors, Romania va deveni un butique. Stranepotii nostri nu vor mai asculta colinde romanesti de Craciun, ci colindele altora.
    Craciun Fericit tuturor si un an cu mai multa intelepciune pentru viitorul urmasilor nostri!

  15. Oferta ANOFM este uriasa (impresionanta, chiar), si neacoperita in ciuda celor peste 700000 de someri din tara, care majoritatea (cititi bine, majoritatea!) au facut scoala, profesionala sau nu, pe vremea impuscatului, fiind ei calificati, dar acum la o virsta la care nimeni nu-i angajeaza…

    Patronii latra dupa muncitori si ingineri cu experienta, dar stiti ce fac cind acestia vin la interviu? Le trintesc usa in nas, ca de fapt ei nu vor sa plateasca onest aceasta experienta. Prefera tineret cu cas la gura, fara scoli, sau cu scoli facute pe repede inainte pe sistem Bologna, pentru ca pe acestia ii platesti cu nimic si ii intorci cum vrei, ca nu-si cunosc drepturile. Va dau o lista de firme mari, din toate domeniile, care fac questia asta, si o sa va mirati foarte sa vedeti ca reprezentantii unora dintre ele sint exact cei care latra mai tare…

    Si cind au muncitori calificati, isi bat joc de ei. Vezi sfirsitul de an in „glorie” de la Dacia… O rusine…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro