vineri, martie 29, 2024

Școlile și epidemia

Numărul zilnic al deceselor este cel mai bun indicator al mersului epidemiei. Față de numărul cazurilor detectate, care depinde de numărul de teste făcute și de raportarea (sau nu…) către autorități a rezultatelor, situația deceselor este mult mai precis înregistrată.

Într-o primă aproximație, putem spune că durata medie între infectare și deces este de trei săptămîni.[1][2] Asta înseamnă că influența oricărui factor asupra evoluției epidemiei se va reflecta asupra mortalității cu întîrziere, decalajul fiind – evident – de circa trei săptămîni.

Și, ce să vezi, la trei săptămîni după ce vin copiii la școală, datele ne arată cum epidemia se ambalează și începe să crească numărul zilnic de morți. Tot la fel, numărul de morți începe să scadă la trei săptămîni după intrarea în vacanță sau după trecerea la predarea online. Oau! Ce surpriză neașteptată! (pleonasmul e intenționat). Evident, intervin și alți factori în ecuație; de exemplu, este foarte vizibil efectul petrecerilor de Anul Nou, dar școlile rămîn unul dintre cele mai importante focare de răspîndire a virusului.

Redeschiderea școlilor, cu prezența fizică a elevilor la ore, este esențială pentru revenirea la normal, atît din punctul de vedere al educației și bunăstării copiilor, cît și din cel al impactului asupra capacității de muncă a părinților.

Pe de altă parte, aceste instituții reprezintă focare majore de transmitere a epidemiei, iar minimalizarea sau ignorarea acestui aspect reflectă ori ignoranță, ori inconștiență.[3] În topul eficacității măsurilor anti-epidemice, închiderea școlilor este pe locul doi, imediat după oprirea adunărilor restrînse (vizite, petreceri etc.), și cu mult în fața restricțiilor individuale de deplasare sau a izolării cazurilor.[4] Motivul este simplu de înțeles: 20-30 de indivizi, adunați la un loc 6-7-8 ore într-un spațiu restrîns, creează un mediu de vis pentru orice patogen care se răspîndește pe cale aeriană. Mai ales, atunci cînd persoanele în cauză sînt copii și se comportă ca atare, alergînd, strigînd, bătîndu-se sau pupîndu-se, mîncînd unii de la alții etc….

Faptul că, în imensa majoritate a cazurilor, copiii fac doar forme ușoare sau asimptomatice de boală, dublat de presiunile sociale pentru ținerea deschisă a școlilor, a condus la măsuri permisive, iar efectele se văd în izbucnirea acestui al treilea val al epidemiei de tușeală (m-am hotărît să-i dau un nume mai uman; CoViD-19 sună ca Dracu’). Chiar dacă copiii nu suferă prea tare din cauza bolii, ei o pot transmite mai departe adulților din jur. Este adevărat că diferite studii au arătat că școlile pot fi deschise în siguranță, dar în practică, nu se îndeplinesc aproape niciodată condițiile necesare: testarea sistematică a elevilor și a profesorilor odată la 2-3 zile, ventilarea adecvată a sălilor de clasă, purtarea în permanență a măștilor, păstrarea distanțării fizice. Întrebați-i pe copii cum arată în școli: nimeni nu se testează, cazurile suspecte nu sînt raportate pentru a nu fi suspendate cursurile, geamurile nu sînt larg deschise „că e frig” ș.a.m.d.

Vreau să fie clar: nu sînt adeptul predării online și sînt de acord că această situație reduce și mai mult calitatea educației, și așa proastă, pe care sistemul românesc de învățămînt o asigură copiilor. Totuși, nu putem închide ochii la realitate și să visăm cai verzi pe pereți, precum prea-stimatul nostru ministru, dl. Cîmpeanu. Realitatea e clară: aducerea copiilor în școli reușește „performanța” să dubleze, în doar două luni, numărul zilnic al morților. Despre asta e vorba.

În teorie școlile se pot redeschide în siguranță, dar teoria e una, iar realitatea, cu totul alta. Vă citez din mesajul pe care mi l-a trimis, înainte de vacanță, un profesor de la o școală din provincie:

Ferestrele sînt permanent închise în aproape toate sălile de clasă, iar procentul profesorilor vaccinați (sau care se vor vaccina) nu depășește 17%. Unii chiar se mofturesc în fața programărilor care se suprapun cu onomastici sau excursii, și renunță la vaccinare. Pe deasupra, avem o droaie de copii „răciți” care se întorc în bănci fără aviz epidemiologic, întrucît medicii de familie îi expediază în colectivitate cu niște banale scutiri în care figurează cu totul alte afecțiuni. Testarea la nivelul școlii este ZERO!„.

Noroc că ministrul sănătății are mai multă minte decît cel al educației, dna. Mihăilă subliniind ieri că prezența fizică a copiilor la școală este posibilă doar în condițiile în care „pandemia să fie foarte, foarte bine controlată și incidența să fie extrem de redusă[5]. Noroc și că primul ministru are mai multă minte decît dl. Cîmpeanu, la rîndul său insistînd pe necesitatea vaccinarii întregului personal din învățămînt[6].

Din fericire, și dna. Mihăilă și dl. Cîțu șînt oameni raționali; sper doar să poată să reziste presiunilor care se fac pentru readucerea, prematură, a elevilor în clase.

De fapt, singura opțiune reală pentru revenirea la predarea față în față o reprezintă vaccinarea elevilor. Din fericire vaccinul produs de Biontech / Pfizer este deja pe punctul de a primi aprobarea pentru a fi administrat copiilor de 12-15 ani, iar alte produse similare vor intra și ele în uz pînă la toamnă.[7][8] Tot în toamnă se așteaptă ca vaccinarea să poată fi extinsă și la copii sub 12 ani.

Din păcate, rămîne veșnica necunoscută: își vor vaccina părinții copiii sau, intoxicați de criminala campanie antivaccinistă, vor refuza să îi protejeze? Aici trebuie să intervină și Statul, deschizînd școlile doar pentru cei care fac dovada vaccinării și păstrînd predarea online pentru ceilalți.

Îmi place să cred că România a evoluat mult în ultimii 30 de ani și că, acum, facem parte din rîndul țărilor civilizate. Îmi place să cred că avem un guvern capabil să ia decizii bazîndu-se pe știință și pe realitate (am vrut să spun facts, dar ați remarcat că nu avem, în română, un echivalent al acestui termen?), nu pe idei confuze și gîndire magică. Îmi place să cred că societatea noastră este suficient de matură încît să se comporte rațional.

Să fiu eu un optimist incurabil?

Vom vedea.

NOTE


[1] Auwaerter, P. G. (2021, aprilie 25). Coronavirus COVID-19 (SARS-CoV-2). Johns Hopkins ABX Guide. hopkinsguides.com/hopkins/view/Johns_Hopkins_ABX_Guide/540747/all/Coronavirus_COVID_19__SARS_CoV_2_

[2] Harrison, E. M., Docherty, A., Semple, C. (2020, octombrie 7). COVID-19: time from symptom onset until death in UK hospitalised patients. COVID-19 Clinical Information Network. https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/928729/S0803_CO-CIN_-_Time_from_symptom_onset_until_death.pdf

[3] Gurdasani, D., Alwan, N. A., Greenhalgh, T., Hyde, Z., Johnson, L., McKee, M., Michie, S., Prather, K. A., Rasmussen, S. D., Reicher, S., Roderick, P., & Ziauddeen, H. (2021). School reopening without robust COVID-19 mitigation risks accelerating the pandemic. Lancet (London, England), 397(10280), 1177–1178.

[4] Haug, N., Geyrhofer, L., Londei, A., Dervic, E., Desvars-Larrive, A., Loreto, V., Pinior, B., Thurner, S., & Klimek, P. (2020). Ranking the effectiveness of worldwide COVID-19 government interventions. Nature human behaviour, 4(12), 1303–1312.

[5] Dumitrescu, T. (2021, mai 5). Mihăilă: Ar trebui să așteptăm un control bun al pandemiei pentru revenirea la școală a tuturor elevilor. Agerpres. https://www.agerpres.ro/coronavirus/2021/05/05/mihaila-ar-trebui-sa-asteptam-un-control-bun-al-pandemiei-pentru-revenirea-la-scoala-a-tuturor-elevilor–708238

[6] C. P. (2021, mai 5). Florin Cîțu, despre propunerea ca toți elevii să revină la școală: E important să avem tot personalul din sistemul de învațământ vaccinat și apoi putem să discutăm. Hotnews. https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-24779012-florin-citu-despre-propunerea-toti-elevii-revina-scoala-important-avem-tot-personalul-din-sistemul-invatamant-vaccinat-apoi-putem-discutam.htm

[7] Steenhuysen, J. (2021, martie 31). Pfizer says COVID-19 vaccine safe, effective for adolescents in trial. Reuters.

[8] Mahase, E. (2021, martie 16). Covid vaccine could be rolled out to children by autumn. BMJ (Clinical research ed.), 372, n723.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Eu am trei copiii la școală. Evident ca pt nimic în lume nu as accepta sa fie vaccinați copiii mei. Poate peste vreo 5 ani dacă lucrurile merg bine atunci m_as mai gândi. Desigur ca nici noi părinții nu ne-am vaccinat și nici măcar bunicii copiiilor nu au primit vaccin deși locuim trei generații sub același acoperiș.
    Părerea mea e ca doar oamenii bolnavi ar trebui vaccinați restul trebuie sa ne asumam formarea de anticorpi pe cale naturala.

      • Doar in cazul in care sistemul de sanatate ar fi exclusiv privat, atata timp cate este si public, unde e problema ? platesc cei care contribuie in baza solidaritatii sociale.

        • Dacă sistemul public de sănătate îți pune gratis la dispoziție un vaccin care să te apere de infecție, dar tu decizi să preiei riscul refuzând vaccinul, atunci corect ar fi să o faci până la capăt. Principiul ăla invocat al solidarității presupune și minimalizarea costurilor.

      • Omul pune în pericol viața copiilor și a părinților săi, așa că e de presupus că ar acoperi costurile, chiar dacă asta ar însemna să-și vândă gospodăria. Nu despre asta e vorba, de fapt.
        Natura are nevoie de timp, chiar de câteva generații, pentru imunizare, iar prețul solicitat nu e mic: seniorii nu mai dezvoltă anticorpi cu aceeași ușurință precum copiii sub 11 ani. În ultimele 6-7 luni au murit 3 milioane de pământeni. Fără vaccin în următoarele 6 luni numărul lor s-ar fi triplat, iar după doi ani cifra ar fi putut depăși 2 milioane în fiecare lună. Probabilitatea să se mai gândească peste vreo 5 ani ar fi devenit infimă astfel, dar e relevant pentru egoismul unor semeni care speră să scoată castanele din foc cu mâna altora.
        „Desigur” și „evident” că e confortabilă o astfel de atitudine, dar astfel de oameni ar trebui să trăiască în sihăstrie, nu printre ceilalți.

  2. Dar pentru guvernanti este mana cereasca daca mor pensionarii de Covid. Din aceasta cauza nu obliga cadrele didactice sa se vaccineze. Ei sunt „omul nou” al lui Ceausescu Nicolae.

    • Orice tratament medical trebuie făcut din libertate nu cu presiune. Concluzia dv că din cauza nevaccinarii profesorilor mor pensionarii este aberantă.

  3. Este clar ca scoala, dar si orice loc unde se aduna mai multi devine focar de infectie. Acum am putea spune si ca beneficiile sunt mai mari decat riscurile, cum fac unele tari. Altfel ce facem? Sacrificam copii? Ne taiem craca pe termen lung de sub picioare?

    De exemplu in Belgia au considerat scoala prioritate, si au restrictionat alte sectoare ca compensare, au impus munca online obligatoriu si chiar fac controale. Sa nu uitam ca unele tari din vest inca nu au iesit din lockdown care continua din octombrie.

    Solutia? Inchis magazinele, mall-urile doar cu programare prealabila cate unul. Inchis cafenele, restaurante, pot doar livra. Orice birocrat lucreaza fortat de acasa, amenda zdravana la firma daca nu lucreaza de acasa si ar putea chiar si ipotetic, sa investeasca in IT, nu toti sunt zidari. A, si la ora 22-6 se stinge tot.

    Prioritate la invatamant.

  4. Daca SarsCov2 ar putea fi considerat ca fiind o entitate colectiva, cu aceleasi capacitati de actiune ca si cele ale bisericilor crestine( si acestea tot un fel de entitati colective, neavand importanta esentiala daca este vorba despre catolicism sau ortodoxie), atunci cu siguranta entitatea respectiva l-ar beatifica( sanctifica) pe ministrul Campeanu, pentru amplele beneficii aduse entitatii cu pricina!

    Ignoranta sau inconstienta? Probabil si una si alta…si chiar mai mult decat atat! Remarcabila seriozitatea maxima cu care profesorul de irigatii Campeanu lupta pentru deschiderea in NESIGURANTA a scolilor! Cand vorbeste despre aceasta fapta extraordinara de vitejie(pe spinarea altora) pe care a comis-o, stimabilul ministru are aerul ca ne anunta descoperirea vietii inteligente pe o planeta din galaxia Andromeda!

    In legatura cu optimismul domnului Toma Patrascu, cred ca nu prea exista motive pentru a fi optimist, in sensul precizat in articol. Scumpa patrie, in ultimii 30 de ani, dupa ce ne ofera uneori cateva „facts” care te fac sa zici ca evolutia e pe fagasul cel bun, ca nu mai putem involua, ca lucrurile sunt ireversibile, ne tranteste alte cateva „facts” care ne ingrozesc si ne fac sa credem ca natie mai indreptata catre a-si sapa singura groapa catre pierzanie, nu exista pe planeta asta!

    PS Nu cred ca scoala online a modificat in mod esential numarul de semianalfabeti ce frecventeaza invatamantul din Romania. Adica online sau cu prezenta fizica la cursuri e cam tot acelasi lucru. Am avut ocazia sa discut cu psihologi care au analizat cu asiduitate si seriozitate care sunt capacitatile unui individ cu dezvoltare intelectuala medie de a face fata notiunilor din programele de invatamant din diferite tari. Din China, Vietnam, pana in America de Sud, trecand prin Europa,USA, tari africane, realitatea confirma studiile acestora. Cu o singura exceptie care se cheama, ati ghicit, Romania. In cercetarile intreprinse in Romania constatarile au fost uluitoare. Elevi in clase de liceu care nu erau in stare sa manipuleze notiuni elementare care sunt parcurse de catre elevi de 9-12 ani si multe altele….un fiasco generalizat,,,am asistat la asa ceva. Multi par cu totul si cu totul idioti….pentru occidentali e inexplicabil!

    Concluzia ar cam fi ca in peste 40% din cazuri banii sunt cheltuiti degeaba. Adica 40% dintre elevi nu dovedesc in niciun fel ca au capatat suficiente deprinderi sau notiuni datorate exclusiv scolii….e doar un esantion, dar asta ne spune totusi ca 40% sunt bani alocati degeaba,

    Cum s-a ajuns aici? Prin multe! Copiat, fraude masive la examene, examene concepute astfel incat sa fie promovate, frauda generalizata in procesul de examinare, ignoranta in randurile familiilor celor ce frecventeaza scoala, atitudinea execrabila a autoritatilor fata de valorile autentice si multe altele!

    Nimeni nu sufla o vorba despre asta si sunt cel putin 2 persoane din ministerul educatiei care cunosc situatia.

    • Da, Arnie, aveti dreptate. Ca unul cu experienta in invatamant de cateva decenii in invatamantul din Ro, reformele au fost o spoiala si nimic profund. Vom avea analfabeti functionali cu 10% mai multi in viitor, decat cei 42% de acum.

  5. „Îmi place să cred că societatea noastră este suficient de matură încît să se comporte rațional.”

    Cred că ar fi plictisitor să fim cu toții, întotdeauna, raționali. Viața, munca, iubirea seamănă toate cu un tort: o parte formează blatul, care susține, hrănește, dă consistență și stabilitate, iar cireașa și frișca de pe tort dau culoare și savoare capodoperei de cofetărie. Nimeni nu vrea doar blatul sau cireașa. Dar nu este oare și asta tot optimism incurabil?

  6. Un comentariu din 13 Martie 2021, de pe Hotnews (vezi mai jos) spune același lucru ca în articolul de fata, adică, prezenta fizica a elevilor la scoală determina explozia numărului decedaților de Covid-19.

    Citat:
    „Nr. morți de la 80 la 151/zi din cauza lu Campeanu (Marţi, 13 aprilie 2021, 11:15)
    A crescut numărul decedaților de Covid-19 de la 80/zi în 8 Februarie 2021, cand elevii au revenit la clase, la 151/zi pe 12 Aprilie 2021.

    S-a întâmplat același lucru ca în toamna cand numărul morților a explodat de la 39/zi pe 15 Septembrie 2020 la 123/zi în 9 noiembrie cand școlile s-a închis.

    (Toate cifrele sunt medii pe 7 zile.)

    Sursa: https://www.worldometers.info/coronavirus/country/romania/

    Este mai mult decat evident ca școlile sunt principalele responsabile de raspandirea Covid-19. Campeanu ar trebui condamnat la închisoare pe viață pentru zădărnicirea combaterii unei pandemii.”

    • Exact! In mod normal, procurorul general al republicii ar trebui sa se autosesizeze si sa-l duca pe nemernic rapid, in fata judecatorilor, pentru a fi condamnat exemplar si aruncat urgent in spatele gratiilor, Reprezinta un pericol public major aceasta canalie slugarnica si obraznica, cu minte putina si aroganta maxima! Asa ar fi normal, nu glumesc absolut deloc!

      Suna frumos! Dar suntem in Romania….cat de bine suna vorbele procurorilor italieni, cand aresteaza si ale judecatorilor italieni, cand anunta sentintele: „In nome del popolo italiano”….la noi, in Romanistan, justitia este vajnic aparator al infractorilor!

  7. De apreciat ca in sfarsit spune acest lucru, ca prin scoala se transmite covidul. De altfel, bine inainte de valul 3, in Franta au fost miscari in strada pe tema asta, care au fost tratate aici ca fiind imigrantii aia jegosi care tot timpul sunt nemultumiti. Acolo, in zonele sarace, s-a murit pe capete din cauza scolilor deschise si patternul a fost foarte evident: copiii au fost ok si le-au murit batranii, pentru ca, fiind zone sarace, stateau toti in aceeasi casa. Mai mult, tot prin zonele sarace s-a ajuns ca intr-un liceu 20 de copii si-au pierdut cel putin un parinte, in decurs de doar un an (Drancy, unde intamplarea face ca e si o comunitate de romani saraci, nu numai arabi si negri).
    Pe cat de exasperant e sa iti tii copiii acasa cand ai treaba, pe atat pe imorala este solutia deschiderii scolilor: arunci factura mortilor in carca saracilor unde mai multe generatii locuiesc in aceeasi casa.

    • Discutia despre rolul scolilor in raspandirea epidemiei de covid este evident deschisa: sunt pareri pro si contra. Fac totusi remarca urmatoare: in primavara anului trecut, din martie si pana in iunie ( chiar si in iunie, copiii puteau sta acasa, daca parintii faceau cereea respectiva) scolile au fost inchise in multe tari, inclusiv in Franta. Si totusi au fost multe cazuri ( in conditiile in care se faceau extrem de putine teste, penrtu ca nu erau) si multe decese. In plus cred ca v-a scapat esentialul in povestea extrem de trista a liceului din Drancy. Poate nu ati inteles, dar atata timp cat o scoala/liceu este deschisa parintii sunt expusi in aceeasi masura indiferent ca locuiesc intr-un cartier sarac sau bogat. In cazul liceului respectiv (si a zonei) ceea ce a facut diferenta a fost faptul ca parintii sunt, majoritar, oameni simpli care lucreaza in domenii in care sunt foarte expusi: casiere, femei/oameni de serviciu, muncitori constructii, cei care fac livrari, soferi de autobuz , functionari care au contact cu publicul etc. Oamenii acestia se deplaseaza cu transporturile in comun, au contacte cu populatia, ceea ce ii expune mult mai mult.
      Aceasta este valabil pentru orice alta populatie saraca din orice alta tara, si nu are legatura cu scolile. Este o concluzie cvasi-generala ca au fost mult mai multe victime in zonele /cartierele sarace si asta fara legatura cu tara repectiva sau cu inchiderea/deschiderea scolilor.
      Inteleg ca in Romania conditiile sanitare din scoli nu sunt foarte stricte: aceasta intra-devar este o problema, dar nu trebuie sa trageti o concluzie generala.

      • Cunosc prea bine argumentatia burgheza cum ca e doar o asociere, nu ar exista cauza-efect. Problema cu argumentatia burgheza e urmatoarea: in familiile cu spatiu de locuit mare sunt extrem de frecvente cazurile in care unul se infecteaza si ceilalti nu. In familiile cu spatii de locuit mici, este inversul. La testari, extrem de multi copii au iesit pozitivi in zonele sarace. Astept acum cu interes urmatorul argument burghez, cum ca au iesit pozitivi ca au adus covidul de acasa, nu l-au luat de la scoala.
        Ca sa demontam partial argumentele, ca mi-am cam atins limita elitismelor de doi lei: iti trebuie 15 min nas in nas cu covidul ca sa il iei. Nu e cazul livreur-ului, nici al casierei, nici al gunoierului. Mai mult, majoritatea celor enumerati merg cu masina, nu cu trenul la munca. La munca merg cu trenul burghezii. Pentru informare, scandalul gilets jaunes a inceput cu 7c in plus la combustibil, care i-a ars pe saraci, nu pe bogati, pentru ca bogatii sunt aia care au tren si saracii sunt aia care merg cu masina.
        In enumeratia casiere, femei de serviciu, etc a scapat inainte de etc si un functionar. Pentru informare, functionarii sunt aia cu conditii bune de munca. Probabil asta e stilul de fake news: arunci 3-4 termeni in enumerare, dupa care nah, lipsa de inspiratie si scapi si pasarica.

        • @monica Din raspunsul dv constat ca ceea ce va lipseste este argumentarea logica. In comentariul anterior ma refeream la cazul liceului in care 20 de elevi au pierdut un parinte din cauza covid-ului. Parinte, nu bunic(a). Indiferent ca este vorba de burghezie sau plebe, parintii locuiesc cu copiii, stau la masa cu ei, respira aerul din aceeasi incapere, impart un apartament, casa etc. Iar in marile orase, in cartierele bune, un apartament de 100 metri patrati este lux, se locuieste mai bine in banlieue, intr-un orasel gen Drancy. Deci, nu vad cum se face ca unii parinti s-au imbolnavit de covid si altii nu: poate ne explicati dvs cu argumente logice.
          Cat despre gilets jaunes, casiera si femeia de serviciu care se duc la munca cu masina, a se scuti: povesti de adormit copiii, Drancy-ul este un oras de aproape 70 de mii de locuitori.
          Iar les gilets jaunes au fost atat de apreciate ca la ultimele alegeri listele lor au obtinut in jur 0,5%: adevarata sustinere populara, nu-i asa? Nu mai vorbim de faptul ca de cand a inceput epidemia de covid, din prea multa cultura stiintifica, acestia ( les gilets jaunes) nu fac decat sa-si bata joc de regulile sanitare de baza. Sper ca viitorul dv comentariu sa fie argumentat si ceva mai realist decat precedentul: mult succes la gasirea argumentelor.

  8. foarte adevarat ce spuneti, in scoli nu se respecta aproape nici o masura de preventie, si mai grav cazurile de infectare sunt ascunse, on special din cauza ideii parintilor ca e o simpla raceala…cat priveste teoria scolilor ca focare, avem deja cazurile din toamna trecuta si din iarna aceasta, cand la mai putin de 2 luni dupa deschiderea scolilor cazurile au explodat, si vom vedea daca aceasta coincidenta continua si dupa deschiderea de acum (probabil ca da). Ministrul Campeanu (care a uitat oricum de promisiunea ca va demiisona in februarie daca apar focare in scoli), in loc sa faca turul televiziunilor propagand minciuni, ar fi trebuit sa vina macar cu solutii pentru a asigura acele minime conditii de siguranta necesare desfasurarii cursurilor…dupa 5 luni d emandat singura idee fixa pe care o are e sa cheme copiii in clase aglomerate si scoli cu 3 schimburi uneori, unde nu se respecta nici o masura in de preventie in realitate. E evident pe de alta parte ca sunt parinti care vor sa isi trimita cu orice pret copiii la scoala, nu cred ca pot si nici n trebuie opriiti, dar trebuie oferite variante si celor care considera ca sanatatea e primordiala, si nu poate fi decisa de inconstienta unui ministru. Cat despre calitatea invatamantului online, nu sunt de acord ca e mai scazuta,in general acolo unde se invata in format fizic s-a invatat si in format online, profesorii au cautat sa se adapteze unde elevii au fost interesati. Ce lipseste este insa partea de socializare din pacate. Insa pana nu va apare un medicament eficient, nu cred ca se vor schimba multe, vaccinul are efect limitat in timp, si mai presus de orice, nu se stie inca daca opreste sau nu transmiterea.

  9. Abordarea este eronată și foarte reducționistă. De ce luăm în calcul începerea școlilor și nu finalizarea vacanțelor și mersul la serviciu? De ce nu luăm în calcul efectul aglomerațiilor din centrele urbane, din magazine, etc.
    Graficul prezentat coincide cu graficul gripei sezoniere, influența schimbărilor de temperatură la trecerea de la sezonul cald la cel rece și invers fiind unul dintre factorii majori care trebuie luați în considerare. Pentru edificare puteți citi aici http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/gripa-si-infectii-respiratorii-acute/1208-analiza-sezon-gripal-2018-2019/file.

    De altfel se pot căuta pe net date suplimentare legate evoluțiile anuale ale gripei sezoniere și se va vedea că se suprapun până la identificare cu evoluția Covid. În plus, numărul de îmbolnăviri și decese a fost mai mare la gripa sezonieră. Acum o curiozitate este și faptul că în 2020-2021 gripa sezonieră a….. dispărut.

    • „În plus, numărul de îmbolnăviri și decese a fost mai mare la gripa sezonieră.”
      Desigur, oricine vede: cateva sute de morti pe sezon (conform documentului pe care il citati) > cateva mii pe sezon.
      Evident ca si alti factori legati de aglomeratie sau clima conteaza, asa cum conteaza si gradul de conformare la masurile de igiena (diferenta dintre acum un an si acum este cred evidenta).
      Norocul nostru a fost ca virusul n-a fost prea rau (doar de cateva zeci de ori mai mortal ca gripa sezoniera). Poate avem noroc si in continuare. Poate nu.

  10. Se omit sau ignora lucruri esentiale, precum netestarea pe termen lung a vaccinului Anticovid, natura sa fiind experimentala, sursele serurilor in unele cazuri si faptul ca tulpinile de Coronavirus nou aparute s-au transmis prin circulatia internationala, care este sursa primordiala de raspandire si infectare in orice pandemie. Riscurile vaccinului Anticovid, facut pe repede inainte si vandut prin propaganda comerciala si geopolitica, pot fi extrem de severe, ca in cazul Thalidomidei. E memoria Natiunilor scurta? Asa s-ar parea, in cazul Anticovidului presupus “sigur” si “imunizator”, dar netestat pe o perioada suficient de lunga, singurul mod de a evidentia riscurile si a preveni administrari toxice, cu efecte letale sau invalidante. Povestea Anticovidului e, prin statistica de pana acum, uimitor de asemanatoare cu a Talidomidei, un medicament pentru cancer, hiv/sida si alte boli grave, care insa a avut efecte devastatoare. Talidomida a provocat niveluri crescute ale virusului in cazuri de hiv/sida, in altele efectele severe au inclus sindromul de liză tumorală, cheaguri de sânge și neuropatie periferică, iar utilizata în timpul graviditatii a dăunat grav fătului, prin malformații. Talidomida a fost comercializată pentru prima dată în 1957 în Germania de Vest. Deși propaganda big pharma a facut ca inițial Talidomida sa fie considerata sigura în timpul sarcinii, au apărut îngrijorări cu privire la defectele congenitale în 1961, iar medicamentul a fost eliminat de pe piața din Europa în acel an. Numărul total de embrioni afectați de utilizare în timpul sarcinii a fost estimat la 10.000, dintre care aproximativ 40% au murit în timpul nașterii. Cei care au supraviețuit au avut probleme grave cu membrele, ochii, căile urinare și inima. Care vor fi efectele pe termen lung ale Anticovidului s-ar putea sa vedem peste ani de zile, ca in cazul Thalidomidei, cand pentru victimele sale a fost prea tarziu. Nu inseamna respingerea vaccinului Anticovid, nici a exportului si importului acestuia, importante sunt sursele, care trebuie sa fie demne de incredere sau, ideal, produse pe teritoriul national. Nu suspendarea brevetelor vaccinurilor Anticovid e soluţia, ci producţia şi exportul, care contribuie efectiv la controlul pandemiei.

    • Nu pentru orice tampenie cu o mortalitatea infima trebuie imunizata intreaga populatie. Nimeni nu stie exact care este relatia dintre virusuri si sistemul imunitar sau cum se produce imunizarea de turma (si ce inseamna ea cu adevarat). Prin urmare, vaccinarea tuturor trebuie facuta doar pentru ceva care merita, cu o mortalitate ridicata. Argumentul ca viata fiecarui individ conteaza e o aiureala, si in situatia asta se vede cel mai bine. Daca gafezi, poti sa omori un sfert din populatie.
      Altfel, cu cat e mortalitatea mai mica, ca atat vaccinul ar trebui testat mai pe indelete.
      Ce spuneti dumneavoastra depre talidomida e pinpoint accurate.

  11. Vad ca autorul și comentatorii se străduie sa lege vaccinarea de nivelul de civilizație și educație. Nici vorbă de asa ceva. În primul rand România, deși încă avem probleme cu educația și civilizația, e campioana la vaccinare. Ocupam locuri fruntașe. În schimb se găsesc o mulțime de tari mult mai educate care nici nu vor sa audă de vaccin. Pana nu demult Japonia avea 1% și Coreea de Sud 4% vaccinați. Deci, haide sa nu asociem civilizația cu vaccinare.
    În ce privește imunizarea copiilor mie personal mi se pare un act iresponsabil și lipsit de empatie. E clar ca elevii nu pot păți nimic de la covid. Atunci de ce sa le punem viața în pericol doar pt a salva pe cei de vârsta a 2-a și bătrânii?
    Logic și rațional e sa se imunizeze cei cu probleme și nu sa riscam viață copiiilor.
    Nu as crede ca vor exista mai mult de 5% dintre părinți care vor accepta vaccinarea propriilor copii.

    • „” În schimb se găsesc o mulțime de tari mult mai educate care nici nu vor sa audă de vaccin. Pana nu demult Japonia avea 1%”””
      Situtia Japoniei nu are legatura cu „nici nu vor sa audă de vaccin” ci cu legislatia tarii. Inca de anul trecut Japonia a comandat suficiente doze de vaccin pentru toata populatia dar deocamdata numai Pfizer-ul a fost autorizat. Japonia are o legislatie speciala care impune ca orice nou medicament sau vaccin sa fie testat si pe teritoriul Japoniei, inainte sa fie autorizat, ceea ce dureaza. Cat despre Correa de Sud, este tara in care sunt putine cazuri, 400 pe zi raportat la 52 de milioane de locuitori, de aceea si-au permis sa inceapa vaccinarea tarziu ( la sfaristul lui februarie) si intr-un ritm lent. Dar si ei spera sa vaccineze peste 70% din populatie in urmatoarele 5 luni.

    • „E clar ca elevii nu pot păți nimic de la covid.” Imi amintesc de inceputulu lui 2020 cand OMS ne spunea cu aceeasi siguranta stupida ca SARSCOV2 nu se transmite de la om la om. Uite ca se transmite.
      Pe de alta parte, iata civilizatia, intr-adevar:
      JP: 86 morti/mil, 5074 cazuri/mil
      S.Kor: 59 morti/mil, 2612 cazuri/mil
      Ro: 1518 morti/mil, 55769 cazuri/mil
      Pai in primele 2 de mai sus nici nu prea e cazul sa te ingrijorezi, astia poarta si masca si manusi aproape traditional. Spre deosebire de multi bizoni mioritici care considera bonton sa-ti stranute in nas si sa arda cate-o flegma pe unde nu te-astepti.
      In plus la noi (atat autoritati cat si anti-) sunt cu totii desteptii lumii, plini de convingeri facute pe FB si similare. Pacat ca nu-si amintesc si bancul cu desteptul lumii care confunda parasuta cu rucsacul …

  12. Si pe aici a fost scoala cam cum spune Ion. La noi (scoala primara) nu s-a intrerupt, s-a desfasurat in persoana, la scoala. Au fost 3 zile de scoala online dupa Paste, ca precautie. In septembrie, cam dupa …3 saptamani….au aparut niste chestii ce s-au dovedit altele, copiii au iesit negativi la test. Noi, adultii (si alti parinti si bunici pe care ii stiu), ne-am vaccinat contra virozei sezoniere in Nov, cam tarzior dar destul de bine sa evitam pb in ian-feb. si mai ales sa evitam sperieturi venite de la scoala.
    Aici (au conchis studiile locale) ca scoala NU e mediu de contagiune; ferestre deschise si iarna, obligatia era 5 min/ora, sept-oct au deschis permanent, am vazut asta la diverse ore ale zilei, au „suflat in iaurt”, pentru ca din 6 profi 3 sunt in varsta; copiii la scoala pana la 4pm zilnic; la cantina fara masca 30 min; primiti la scoala din curte (destul spatiu si intrarea claselor la ore diverse) cu gel, alt rand de gel la intrarea in clasa; gel la toate ocaziile, spalat pe maini dupa vechile obiceiuri ale copiilor (diferite de la copii la copii), adica mai mult cu gel decat cu apa, care oricum e doar rece in baie. Nu a fost posibila separarea claselor la intrare, la cantina, la iesire, la joaca de pe hol. Curatenia doar o data/zi. Venea saptamanal si la nevoie o masina de „sanepid” sa faca treaba mai buna cu igiena. Nici un profesor tanar nu a lipsit de la scoala vreo zi. Cred ca 2 in varsta s-au imbolnavit inainte de sept 2020, au trecut cu bine, aveau doar 55+. Drame au fost printre bunici si cunoscuti (decese) insa exista o decenta din a nu face asta o drama publica, fata de alti parinti. Profesorii sunt protejati de stress, stau de vorba doar cu reprezentantii clasei (2), nu cu tot lumetul…acesti reps. oricum filtreaza informatia….nu e fair-play dar e tot ce pot mai bine ei IN CONDITIILE DATE.
    Au gasit „serviciile” nu mai stiu in ce luna anul asta ca pozitivii sunt de fapt doar ….50% din cat ar fi iceberg-ul; concluzionati Dvs, ca stiti ce forma are un iceberg si cat sta sub apa.
    De 2-3 ori pe sapt. vad 1-2 oameni in autobuz (in care noi stam doar max 9 min, am schimbat – mergem o statie pe jos la dus) care tusesc sau sufla nasul….regula zice sa nu scoti masca dar…insa in bus toata lumea are loc pe scaun, deci oarece distanta poate fi respectata (nu seara, cand iesi muncitorii de la serviciu).
    Si aici sunt presiuni din partea angajatorilor de a veni la birou insa statul intervine MAI BINE cu recomandarea „remotely”.
    Aici AR VREA cei de 50+ sa se vaccineze DAR nu le-a venit randul, ca batranii sunt mai isteti sau bine sfatuiti si au acceptat mai toti vaccinarea.
    Eu personal nu inteleg acest ascuns pe dupa deget al non-vaccinistilor; mi se pare uneori ca le e frica de un biet ac subtire. Probabil isi imagineaza ca pandemia trece anul asta.
    Tot intr-o tara latina sunt si eu. Ma uit cu tristete spre Romania, unde am de gand sa vin adesea anual insa nu stiu cum voi face cu atata…salbaticie…scuzati! Exista buni romani care fac ce trebuie oriunde, sunt empatici, complianti, asculta cu respect cand vorbeste un specialist….toti prietenii nostri s-au vaccinat, bunici, parinti, toti care au vrut au facut-o deja…..
    Cu vaccinarea copiilor 2-12 ani va fi o problema de acceptare si in Fr… oriunde nu ii vaccinau nici cu vaccinurile recomandate prin scheme nationale. Va fi, practic, o a 2-a problema de acceptare pe care o vor avea de lucrat guvernele in aceasta pandemie.
    Putem, prin mecanisme logice, sa presupunem ca cei care nu se vaccineaza nici nu isi fac teste de buna voie la suspiciuni sau la simptome suspecte? ..si ca nici nu isi vor vaccina copiii, nici nu ii testeaza (pentru ca nu i-au testat), nici nu suna la dr pe viitor in caz de simptome? Modele predictive se pot face, stati pe pace, nu e necesar sa pui toate serviciile sa traga cu urechea la cuvinte cheie, e mult mai simplu.
    Tinerii nu stau cu parintii in Fr sau It doar pentru ca sunt saraci, e altceva…. familiile nu sunt atat de „atomice” ca in Ro.
    Igiena de preventie e foarte simpla (doar aer, apa si sapun), nu e cazul sa lasam scolile sa se planga ca e costisitor si „vai, nu se poate!”. Igiena copiilor din clasa e influentata major de profesorul de baza, el E dispus SAU NU sa stea cu ochiii si cu gura pe copii sa se mentina curati….nu e necesar sa ii terorizeze; niste afise simple, postate pe usa de la baie, in clasa, repetate la 2 zile….indicate copilului necompliant la nevoie….sigur, intrerupi lectia, il chemi langa poster, ii arati cum tre’ si ii spui ca doar asa poate veni la scoala. Scoala s-a deteriorat n Ro SI prin reducerea treptata a responsabilitatii educatorului fata de copil….nu 8 ore ci 3-4 lacei mici, nu cu bunicii dupa-amiaza ci la after-school cu te-miri-cine, prea multe exercitii acasa/teme si prea putin lucrat la scoala. Educatia s-a deteriorat in toata lumea chiar mult inainte de pandemie, se stie, e o mare buba mondiala de tratat. Insa nu se face educatie cu mana pe telefon in orice minut, cu chematul parintelui la mustrat sau cu urlatul la copii si cu trasul foloaselor de pe urma meditatiilor pe banii parintilor.

  13. M-am referit doar la scoala.
    E incredibil de ce in orasele mari nu sunt stimulate livrarile acasa de catre magazine!!!
    Pentru ca da, densitatea populatiei conteaza. Si „aerul” din magazin conteaza. Si permisiunea doar unui membru al familiei sa faca shopping in magazin conteaza. Cu copiii la scoala iti faci mai bine lista de cumparaturi, chiar daca e online, de ce sa plimbi copilul la rafturi?!!? Doar pentru ca e mai ieftin, nu? NU e mai ieftin cand tragi linia.
    Va iluzionati cei care ganditi ca a(-ti) omora batranii – proprii sau ai altora (din neglijenta voastra despre care credeti ca se cheama libertatea proprie) va face viata voastra mai buna pentru voi si copii, NU se va mai castiga bine din imobiliare, case, terenuri….nici locuitul copiilor vostri separat de voi nu va fi neaparat bine pentru ei.

  14. Ca o crestere importanta a numarului de cazuri de covid este datorata scolii mi se pare absolut clar. Este o legatura dovedita in trecut cu privire la gripa sezoniera – nu vad de ce nu s-ar aplica si la covid..

    Ce mi se pare ca lipseste este o discutie deschisa cu privire la riscuri si beneficii. Cat rau am facut copiilor privandu-o de scoala (inclusiv de interactiunea cu alti copii, inclusiv de miscarea fizica, inclusiv de a mai limita timpul pe scaun in fata calculatorului) versus cat s-a micsorat, in mod real, numarul de cazuri grave de covid. Ca, in final, nu e neaparat benefic daca pretul protejarii azi a unor batrani cu risc major de deces prin covid este scurtarea vietii copiilor de azi prin probleme de sanatate cauzate de sedentarism sau depresie. In loc de asta, am avut o reactie simplista: cresc cazurile – impunem restrictii.

    Cat priveste „criminala campanie antivaccinista” si deschiderea scolilor doar pentru copii vaccinati, mai usurel cu pianul pe scari. In primul rand, vaccinurile anti-covid sunt inca in teste de stadiu 3; nu e acelasi lucru cu un vaccin anti-polio sau anti-rujeola pentru care avem mult mai multe informatii privind efectele pe termen lung. Iar apoi, nu cred ca e benefic societatii impunerea mascata a vaccinarii prin limitarea drepturilor de baza ne-vaccinatilor. Vaccinarea obligatorie poate fi ok (de exemplu, s-ar putea sa fie solutia de eradicare pentru poliomielita sau rujeola), dar trebuie o discutie deschisa pe un astfel de subiect, inclusiv privind safeguard-uri serioase pentru a tine sub control interesele comerciale si politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Toma Patrascu
Alexandru Toma Patrascu
Membru fondator ASUR - Asociaţia Secular-Umanistă din România MBA la Open University UK Director de marketing într-o companie IT

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro