vineri, martie 29, 2024

Scriitor sub comunism: Stefan Agopian, Dumitru Popescu-Dumnezeu si „Tezele din iulie”

Una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit in ultimii ani despre experienta supravietuirii intelectualului in comunism se intituleaza „Scriitor in comunism (niste amintiri)” de Stefan Agopian, aparuta in 2013 la editura Polirom. Am citit-o cu nesat, m-a convins prin naturaletea desavarsita a exprimarii, prin formidabila capacitate de rememorare a unor timpuri in care pasiunea pentru scris se intrepatrundea cu o disperare cotidiana tot mai accentuata, iremediabila si ireversibila. Agopian surprinde mecanisme, institutii, evenimente aparent banale dar cu consecinte majore intr-o constructie memorialistica de o acuratete admirabila. Portretele unor Nichita Stanescu, Marin Preda, Mircea Ciobanu, Alexandru Paleologu si atatia altii definesc sensibilitatea rasucita si mereu amenintata a celor care alesesera sa scrie cat mai onest in comunism. Nicio nota falsa in aceasta calatorie prin coridoarele memoriei. Intelegem de ce oameni extraordinari au ajuns la disperare si si-au inecat amarul in alcool.

In recentul ei volum „Anii romantici” (Polirom, 2012), Gabriela Adamesteanu scrie si ea despre aceste betii proverbiale in care se prabuseau atatia din oamenii de litere pe care i-a pretuit. Nu degeaba i-a spus Matei Calinescu ca daca nu pleca din tara ar fi murit si el sub efectul bauturii. Suna paradoxal, dar a existat in lumea literara romaneasca si rezistenta prin alcool. O rezistenta care echivala cu auto-distrugerea. Dar mai ales , prin refuzul de a canta osanale micului tiran grotesc, cum l-a numit Arrabal pe Ceausescu.

Suna dur, dar au fost, cum scrie Agopian reluind cuvintele fiicei sale rostite in alte context, timpuri excrementale, „de cacat si de pisat” (p. 328). Utopia comunista era una apocrifa, sufocanta, esential mincinoasa. La polul opus rascolitoarei si atat de autenticei carti a lui Agopian, in „Romania Literara” din 20 iunie 1014,, fostul pontif al ideologiei oficiale, Dumitru Popescu, poreclit Dumnezeu, isi reia reflectiile menite sa exonereze sistemul pe care l-a servit cu atata macabru zel. Infiereaza „Raportul Final” al Comisiei Prezidentiale pentru Analza Dictaturii Comuniste fara a dovedi ca l-a citit. Prabusirea globala a comunismului nu-i apare drept consecinta insanitatii proiectului insusi, respins de masele in numele carora a fost pus in practica, ci ca rezultat al unei lupte planetare intre „socialism” si „capitalism”. Fostul secretar al CC al PCR, presedinte al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, rector al Academiei „Stefan Gheorghiu”, romancier, jurnalist si poet al ceausismului triumfator, denunta „stilul pamfletar-trivial in care este creionat in continuare portretul fostului regim comunist”. Ma intreb ce-ar avea de spus Dumitru Popescu despre filmul „Walesa” al lui Andrzej Wajda. Ar spune oare ca sindicatul liber si auto-guvernat „Solidaritatea” a fost o creatie a „fortelor imperialiste”?

Se pronunta ritos in favoarea „obiectivitatii sociologice”. Il indemn sa citeasca lucrarile unor Robert Conquest, Martin Malia, Stephen Kotkin si Alain Besancon. Ii sugerez sa citeasca volumul lui Stefan Agopian. Da, scriitorii sub comunism o duceau mai bine decat oamenii de rand. Dar cuvantul se ofileste in absenta libertatii, iar intelectualul caruia i se pune calusul in gura, direct sau indirect, se sufoca. Agopian il citeaza pe Ceausescu, prezentand nefastele Teze din iulie 1971: „Arta trebuie sa serveasca unui singur scop: educatiei socialiste, comuniste. In acest sens suntem pentru cea mai larga libertate de creatie, pentru cea mai larga exprimare a imaginatiei, dar in spiritul conceptiei noastre despre lume si viata. Cred ca este clar!” Scriitorul adauga: „Printre multe alte griji, comunistii au avut-o si pe aia de a nu-i lasa pe artisti prea multa vreme in stare de trezie. Fiindca un artist pilit nu-si doreste decat sa se imbete ca lumea. Si ca sa aiba bani s-o faca temeinic, nu trebuie sa-l supere pe tatucul Partid”.

http://www.polirom.ro/catalog/carte/scriitor-in-comunism-niste-amintiri–5235/

https://www.contributors.ro/cultura/cine-a-fost-popescu-dumnezeu-marele-pontif-al-religiei-politice-ceausiste/

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Pare ca Ceausescu (sau cine i-o fi scris discursul) il parafraza pe Henry Ford: „You can have any colour as long as it’s black”. Bineinteles cu diferenta ca Ford nu vorbea despre un proiect social.

  2. De fiecare data cind citesc articole despre epoca de aur retraiesc acei ani.
    Ar trebui sa incepem sa vorbim despre azi si viitor dar din pacate acei ani au determinat ce suntem azi si ce vom fi miine.
    Poate ca nimic nu se schimba radicala ci numai cum denumim lucrurile.
    Propaganda si propagandistii sunt mai puternici decit ne inchipuim si in fiecare epoca au piate buna.
    Soarta oamenilor este de a fi manevrati, dar cineva trebuie sa o faca si pentru aceasta sunt bine platiti.Sa ne amintim de importanta sociala a muncii … politrucilor.
    De turnatori este nevoie in toate timpurile.
    Din trei cinci sunt turnatori.

  3. mda, Popescu-Dumnezeu inca traieste are tupeul sa emita opinii despre acei ani in vreme ce mari scriitori, alegand calea alcoolului consumati de sufocanta lume comunista nu mai sunt printre noi. Si nu vorbesc doar despre generatia lui Nichita Stanescu. Sa nu uitam ca dupa tezele din iulie cu inghetul ideologic pe care il aduc cu ele, absolventii de facultate, mai ales cei de Litere, sunt trimisi fortat sa predea pe coclauri, in sate uitate de lume. Ca sa nu mai vorbim si despre cenzura care bloca majoritatea cartilor individuale ale tinerilor scriitori, de unde si moda antologiilor. Cati dintre scriitorii generatiei ’80 nu si-au distrus sanatatea pe naveta „ruginind nevazut / precum tineretea la incheieturi”, vorba regretatului Alexandru Musina intr-un poem emblematic?

  4. Domnul Dumitru Popescu este pur si simplu prost, Nu are cum sa-si depasesca propria incantare de sine. ”Tezele din iulie” si ”plata datoriei externe” au fost cele doua coordonate pe care s-au risipit 10 ani…biologic cei mai eficienti….ai vietii mele. Spre marele lui noroc dansul nu a prea fost deranjat , cu exceptia unor mici hartuieli prin 1990 – 1991 din care el si multi de teapa lui au iesit incredibil de putin sifonati desi aveau mainile tot atat e patate de singe ca si Ceausescu (Inregistrare audio : Luptam , tovarase Cesusescu ! zice in numele lor , al tuturor acestor deseuri , dl Stefan Andrei , alt vorbaret post- revolutionar) , 10 ani ! Sau mai corect cate 10 ani, cate 10 ani de intamplari traumatizante . Si daca a scapat DP Dumnezeu,e clar ca toti astia cu planurile lor decenale sunt cu adevarat Dumnezei nesanctionabili, oricate mizerii ar lasa in urma.

    • Draga domnule Mihai 2,

      Imi amintesc cu placere de interventiile Dv. spirituale pe Hotnews de acum cativa ani (inca o data, felicitari, pentru farsa jucata ‘maestrului’ I. Cristoiu!). Imi faceti deci o deosebira bucurie pentru ca va regasesc aici, pe Contributors.
      Se pare ca si biologic ma regasesc ‘risipit’ si irosit ca si Dv. de elucubratiile (hai sa fim eleganti) criminale ale dlui. D. Popescu in siajul scornicesteanului ‘genial’. Nu sunt insa de acord ca dl. D.Popescu este/a fost prost decat in masura in care este obositor de naiv si schematic in demonstratiile dsale. In plus, este ca si celalalt ‘vorbaret’, i.e. Andrei Stefan, foarte nevorbit. Sa-i lasam deci sa vorbeasca, cum am putea sa le interzicem acest drept?

  5. acum,retrospectiv si de la distanta privind la literatura din vremea comunismului, putem spune, fara sa gresim, ca, in cea mai mare parte, a fost ” executata” de o sleahta de boschetari cu ceva talent si mult veleitarism.

  6. „…a existat in lumea literara romaneasca si rezistenta prin alcool. O rezistenta care echivala cu auto-distrugerea.”

    În lumile (ermetic) închise și ubicuu ideologizate au existat întotdeauna două mari forme de disidență:
    1. Încercarea de a fisura, de a exploda limitele exterioare dictate, practicate și instituționalizate de puterea totalitară. Faci rezistență vocală, critici în deschis regimul, arăți, prin tot ce faci, nesupunere și contrast axiologic. Sau construiești, în clandestinitate, o opoziție credibilă, o alternativă redutabilă, un bloc ofensiv.
    2. Tehnicile de invalidare (sau de depășire) a limitelor interioare ca refuz ritualic al subiectivității conforme. Bețiile cu orizont cirotic, raptul psihedelic sau, uneori, nebunia pot căpăta, într-un context injust și irespirabil, certe semnificații etice și haloul unui eroism al auto-efasării. În Moscova lui Stalin, Margareta – eroina lui Bulgakov – își leapădă umanitatea și migrează în fantastic, alegînd condiția vrăjitoarei ca soluție morală împotriva unei Istorii criminale. E aici o dialectică a renunțării / pierderii și recuperării în registru etic ce merită oricînd amintită și comentată…

  7. Mă îndoiesc că alcoolul ar fi făcut ravagii în rândul scriitorilor doar din cauza presiunii care se exercita asupra lor din toate părțile, ca asupra tuturor celor suspectați că ar dori să trăiască în libertate, de altfel. A fost un factor în plus, însă și un debușeu al frustrărilor venite din alte direcții mai intime creației. Și mă gândesc la mari scriitori din occident care au sfârșit în alcool sau halucinogene solide. Dar și de la noi dinaintea celor 45 de ani de comunism. Un creator autentic e muncit de o sumedenie de conflicte interioare. În acest caz, mai mult decât atât, erau printre alcoolici și dintre cei care ridicau în slăvi partidul. Acest lucru nu poate absolvi prostia criminală a unora ca Dumitru Popescu.

  8. Nu numai alcoolul a fost sursă de evadare, sau de exil interior. Psihiatria politică a fost o a doua cale, biunivocă: 1. fie, persoanele incomode erau date pe mâna psihiatrilor, şi aduse apoi în starea să faca dependenţă de substanţele antidepresoare sau psihotrope – iar apoi erau declarate drept „nebuni”, pentru a fi decredibilizate -, 2 fie, în mod voluntar, persoanele care nu mai suportau presiunile politico-sociale şi doreau să-şi păstreze locurile de muncă se livrau ele însele psihiatrilor, pentru a scăpa de stigmatul politic, preferându-l pe acela medical.
    Situaţia e complexă, dar să nu generalizăm: au existat şi alcoolicii pur – şi – simplu, adică nişte depresivi clasici şi adepţi ai culturii româneşti ce proclamă dreptul de a bea ca pe un simptom de apartenenţă la civilizaţia neaoşă, au existat şi adevăraţii bolnavi psihici, care nu aveau nicio legătură cu disidenţa politică sau rezistenţa prin cultură. Altfel, nu ar fi de înţeles de ce există şi astăzi atât de mulţi adepţi ai alcoolului şi pacienţi ai psihiatrilor. ceva nu era bine, nici în comunism, nici în capitalismul sălbatic: natura umană a avut de suferit, din raţiuni diferite. Soljenitin, la sfîrşitul vieţii, punea degetul pe rană: totalitarismul nu este bun pentru om, dar nici excesul de libertate prost inteleasa nu e bun. Omenirea trebuie sa inventeze altceva…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro