Ce înseamnă să fii scriitor de manuale în vremurile noastre? Înseamnă, în primul rând, să ieși din tagma autorilor de tot felul. Înseamnă să devii unic, să publici la editura unică, manualul tău să fie unic.
S-a spus că manualele acestea sunt unice pentru că stau sub zodia erorii. Dar nu e așa. Eroare e când știi și greșești. Când ai o scăpare. Dar când greșești la tot pasul, când greșești sistematic, nu mai e vorba de eroare, ci de impostură. Un chirurg care omoară în fiecare zi un pacient nu face erori. E impostor, și impostura lui se numără în cadavre. Aici, la scriitorul nostru de manuale, care așează ficatul pe stânga sau care schimbă locul insulelor și al mărilor pe planetă, nu de erori e vorba, ci de impostură. Abia prin această impostură fără de pereche, unicitatea scriitorului de manuale devine absolută. Cum de a ajuns profesor? Cum de îi învață pe alții, de vreme ce el nu știe? Cum de a ajuns el autor de manuale? Și cum de au ajuns manualele în România pe mâna lui? Răspunsul e simplu: au ajuns, așa cum a ajuns ministru al educației un profesor care nu poate închega o propoziție corectă. Au ajuns, așa cum au ajuns în funcțiile cele mai înalte ale țării niște semianalfabeți. Cum a ajuns prim-ministru o doamnă care ori de câte ori deschide gura jignește limba română. Așa cum ministru al agriculturii a ajuns un domn care alimentează lunar paginile de satiră ale revistelor. Așa cum în franceza ministrului muncii „piața mărșăluiește”. Așa cum ministrul justiției îi apără pe hoți de justiție. De ce n-ai avea atunci ca autor de manuale pe cineva care n-ar putea trece un examen de clasa a VI-a?
Dar mai e ceva. Numai niște impostori pot deveni uneltele prin care se produce cel mai mare retard al învățământului românesc de după 1989. Numai ei pot fi complici la destructurarea unei țări, numai ei pot să ne facă să renunțăm la libertatea de a alege ce e mai bun pe o piață liberă a manualelor, unde concurența stimulează calitatea. Numai ei pot să-și boicoteze colegii, autori de manuale consacrați, care nu fac rabat de la calitate și profesionalism. Numai ei pot face ca tot ce are țara asta mai bun să plece. Căci cine își imaginează că un tânăr cu potențial va accepta umilința de a studia mai departe aici după manualele unice ale impostorilor noștri? Nu mediocritatea ne amenință sistemul de învățământ – el este deja mediocru –, ci extincția lui în grotesc, absurd și stupizenie.
Dar sunt oare politrucii și autorii de manual unic singurii care poartă vina? Când a început distrugerea statului de drept, magistrații au ieșit cu miile din sălile de judecată și au ocupat treptele tribunalelor. În schimb, noi, profesorii, ne-am complăcut în a fi mereu sub vremi, mereu capete plecate sau, mai rău, masă de manevră. Nu voi uita câtă melodramă a stârnit în inimile sensibile ale unei părți a profesorimii una dintre cele mai revoluționare decizii postdecembriste în domeniul educației: introducerea camerelor video în sălile de bacalaureat. O întreagă isterie națională! A fost momentul în care cu adevărat s-a produs o răsucire în societatea românească. În sfârșit, minciuna, furtul, examenele ticluite au fost înlocuite de adevăr, de moralitate și de valoare. Și e meritul ministrului de atunci că a rezistat eroic vaietelor isterice și amenințărilor de tot felul. Legea Educației din 2011 a venit în aceeași direcție, a reformării din rădăcini a sistemului. Din nou, valuri de contestări. Între timp au emasculat-o cu totul. S-au revoltat profesorii? Nici vorbă, au răsuflat ușurați. Se revoltă ei acum? Nici pomeneală, se supun și își bagă capul și sub acest jug. Iar unii sunt chiar entuziaști că au scăpat de povara de a alege. Ce deranj, libertatea!
De aceea mărturisesc că mi-e pur și simplu rușine să mai spun că sunt profesor. Mi-e rușine de neputința mea, mi-e rușine să apar în fața copiilor, mi-e rușine de părinții lor. Și mi-e rușine de rușinea scriitorilor de manuale, ca atunci când mi-e rușine pentru un actor – și sufăr – când îl văd cât de prost joacă. Să nu uităm că doar cu sprijinul acestor mici executanți, cu care împart de altfel și profitul, politrucii reușesc să ne acapareze. Și, desigur, cu ajutorul tăcerii noastre complice, a indiferenței noastre, a gândului că viața merge oricum înainte.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dupa cum am spus cu diverse ocazii, lipsa concurentei duce la scaderea calitatii produselor (de orice fel) si la cresterea pretului lor.
Programele romanesti lasa suficient spatiu pentru oricine doreste sa predea intr-un anumit fel, dupa o planificare pe care ti-o faci.
===
Discutia apare din cauza obisnuintei tuturor de a avea manuale ce reflecta direct programa, as cum era inainte de 1989. Pe langa aceasta idee a reflectarii directe, acelea mai aveau niste trasaturi ce nu se mai pot regasi astazi, in mod obiectiv:
– erau rezultatul multor ani de perfectionare
– se limitau la ceea ce era strict necesar
– urmau direct logica si cronologia programei.
===
Un manual nu este njici un tratat mai mic si nici o culegere de exercitii, cu atat mai putin este un instrument de propaganda. Patriotismul si morala nu pot face obiectul unor lectii.
Un manual trebuie sa fie scurt, usor de citit si sa se limiteze la putine cunostinte, pe care sa le sintetizeze.
Concurenta ar trebui sa asigure atat diversitatea manualelor cat si calitatea lor.
Dar manuale produse de mai multe edituri nu inseamna concurenta, daca ele sunt subventionate.
Nu poti avea o piata putin libera (nu poti fi putin insarcinata). Piata ori e libera, ori nu e libera. In cazul manualelor nu a fost libera.
Cu adevart libera ar fi daca:
a) ministerul s-ar limita la aviz de morala
b) nu ar exista nici un fel de subventie
c) cei care le folosesc – cadrele didactice – ar avea cunostintele si experienta necesare pentru a alege un manual conform dorintei si specificului clasei
d) ar exista transparenta in ce priveste activitatea in scoala (in prezent mai usor afli ce face GRU decat ce face profesorul X in scoala Y, asta si din cauza lenei inspectorilor ce stau cu sapatamanile verificand hartoage, in loc sa asiste la ore si sa formuleze recomandari)
e) ar exista o concurenta reala intre unitatile de invatamant preuniversitar, bazata pe transaparenta
f) ar exista un contract de scolarizare macar corect legal, cel care e semnat de milioane de parinti este un momunemt de incompetenta – eu le-as deface contractul de munca celor care l-au elaborat si l-au semnat
====
Vedeti prin urmare ca problema manualelor nu se poate rezolva independenent, si se si demonstreaza ca nici alternative si nici unice nu sunt de calitatea necesara.
Manuale de calitate se pot obtine numai daca ai in total o educatie de calitate. Iar educatia de calitate nu se obtine prin micro-management, ci prin asigurarea controluluji social si a cererii sociale. Acestea din urma se pot realiza doar ca parte a unei agende politice cuprinzatoare.
Aceasta este dupa parerea mea principala problema a Romaniei de astazi: insistenta in a gasi soluitii individuale unei situatii catastrofale care are cauze comune.
====
Circula o prima ideea contraproductiva, dupa mine, precum ca „trebuie sa incepi de undeva”; daca am urma aceasta idee am vedea repede de tot ca societatea isi apara boala: orice masuri am lua in mod punctual – spre exempluj – incercarea de a asigura manuale de calitate – societatea va pune in practica o metoda de a contracara bunele noastre intentii.
O a doua idee contraproductiva este aceea de „sa incepem cu educatia”. Din pacate, intr-o economie deschisa cum e cea a Romaniei, o educatie supereficienta nu ar face decat sa pregateasca persoane calificate pentru alte tari. Din simplul motiv ca in Romania socialista astfel de specialisti nu ar avea ce sa faca.
A treia idee contraproductiva este dupa mine aceea a „schimbarii mentalitatii” si a dezvoltarii pe calea implicarii persoanelor, indiferent de cadrul general. Schimbarea mentalitatii cadrelor didactice spre exemplu, este foarte dificila, daca nu imposibila. Din 2 motive: climatul organizational bine relationat in ce priveste apararea non-valorii si inexistenta ratiunii unui asemenea efort: pentru ce ar face-o? Copiii nu sunt orbi, vad si ei („Cand vad ce vad si aud ce aud nu mi-e rusine ca gandesc ce gandesc”).
Acestea fiind zise, incercarea de a avea manuale scoalre de calitate pastrand Romania socialista, este acelasi lucru cu a cauta o pisica neagra noaptea intr-o camera unde nu exista nici o pisica.
Cum de a ajuns el autor de manuale? Și cum de au ajuns manualele în România pe mâna lui? Răspunsul e simplu: au ajuns, așa cum a ajuns ministru al educației un profesor care nu poate închega o propoziție corectă. Au ajuns, așa cum au ajuns în funcțiile cele mai înalte ale țării niște semianalfabeți.
Intrebati cum au ajuns acolo, insa nu raspundeti, ca si cum intrebarea ar fi retorica.
Ei, cum au ajuns?
Pai, cum sa ajunga? Foarte simplu si cit se poate de legal: prin alegeri libere in cadrul legislativ si constitutional al sistemului democratic romanesc pus la cale in 1990 de Iorgovan, Iliescu, Brucan, Roman, Plesu, Sora, Caramitru, Cazimir Ionescu, Károly Király, Radu Câmpeanu, Ion Mânzatu etc.
Dar nu asta e intrebarea la care, daca am gasi raspunsul bun, am putea elimina impostura care sta cu cizma pe grumazul romanului si nu il lasa sa se ridice de la pamint.
Intrebarea corecta e: ce-ar fi daca am impiedica guvernul sa isi mai bage nasul in invatamint, stiinta, cultura, arta, economie, sanatatea populatiei etc. si i-am conferi, noi poporul, prin constitutie, doar citeva puteri (si nici un singur drept; drepturi au doar cetatenii), asa cum au facut americanii si elvetienii cu sute de ani in urma, cind si-au definit statul de drept?
Pai, ce sa fie?!
Funcțiile cele mai înalte ale țării ar fi mult mai putine si impostorii care ar ajunge sa le ocupe nu ar avea nici o putere asupra sistemului de invatamint, asupra sistemului medical, asupra libertatii de exprimare etc. TVA-ul si inca o mie de taxe ar putea fi eliminate, banii romanilor ar ramine in buzunarele romanilor, Romania ar decola ca o racheta si, ca in Elvetia, nimeni nu ar sti cum il cheama pe presedintele republicii, pe primul mimistru sau pe cei 6-7 ministri care compun cabinetul.
P.S.
Astia ne-au creat asa-zisa republica. Sa nu-i uitam niciodata:
Urmare a ședinței din 13 februarie 1990, a fost ales Biroul Executiv al CPUN, în următoarea componență:
Președinte: Ion Iliescu
Vicepreședinți: Ion Caramitru, Cazimir Ionescu, Károly Király, Radu Câmpeanu, Ion Mânzatu
Secretar: Dan Marțian
Membri: Serghei Meszaros, Virgil Andrei Vâță, Radu Ciuceanu, Nicolae S. Dumitru, Gheorghe Manole, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Constantin Gurilă, János Vincze, Mircea Dinescu, Toma George Maiorescu, Neculae Radu, Ion Diaconescu, Dan Hăulică
Prim-ministru
Petre Roman – (28 iunie 1990 – 26 septembrie 1991)
Theodor Stolojan (1 – 16 octombrie 1991)
Ministru de stat, însărcinat cu activitatea industrială și comercială
Adrian Severin – (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991).
Vice Prim Ministru, Ministru pentru Reformă și Relațiile cu Parlamentul
Anton Vătășescu – (28 iunie 1990 – 30 aprilie 1991)
Ministru de stat, însărcinat cu orientarea economică
Eugen Dijmărescu (28 iunie 1990 – 30 aprilie 1991)
Ministru de stat, însărcinat cu calitatea vieții și protecția socială
Ion Aurel Stoica (28 iunie 1990 – 21 februarie 1991)
Dan Mircea Popescu (30 aprilie 1991 – 16 octombrie 1991)
Ministru de interne
Doru Viorel Ursu (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991)
Ministrul afacerilor externe
Adrian Năstase (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991)
Ministru de finanțe
Theodor Stolojan (28 iunie 1990 – 30 aprilie 1991)
Ministru de stat, ministrul economiei și finanțelor
Eugen Dijmărescu (30 aprilie – 16 octombrie 1991)
Ministrul justiției
Victor Babiuc (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991)
Ministrul culturii
Andrei Pleșu (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991)
Ministrul învățământului și științei
Gheorghe M. Ștefan (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991)
Ministrul apărării naționale
General Victor-Atanasie Stănculescu (28 iunie 1990 – 30 aprilie 1991)
General Niculae Spiroiu (30 aprilie – 16 octombrie 1991)
Ministrul resurselor și industriei
Mihai Zisu (28 iunie 1990 – 30 aprilie 1991)
Ministrul industriei
General Victor-Atanasie Stănculescu (30 aprilie – 16 octombrie 1991)
Ministrul agriculturii și industriei alimentare
Ioan Țipu (28 iunie 1990 – 3 iunie 1991)
ad-int. Petru Mărculescu (15 iulie – 16 octombrie 1991)
Ministrul comunicațiilor
Andrei Chirică (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991)
Ministrul comerțului și turismului
Constantin Fota (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991)
Ministrul lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriului
Doru Pană (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991)
Ministrul transporturilor
Traian Băsescu (30 aprilie – 16 octombrie 1991)
Ministrul mediului
Valeriu Eugen Pop (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991)
Ministrul sănătății
Bogdan Marinescu (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991)
Ministrul muncii și protecției sociale
Cătălin Zamfir (28 iunie 1990 – 30 aprilie 1991)
Mihnea Marmeliuc (30 aprilie 1991 – 16 octombrie 1991)
Ministrul tineretului și sportului
Bogdan Niculescu-Duvăz (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991)
Ministrul însărcinat cu bugetul, în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor
Florian Bercea (30 aprilie – 16 octombrie 1991)
Ministrul secretar de stat însărcinat cu privatizarea la Ministerul Agriculturii și Alimentației
Valeriu Pescariu (30 aprilie – 16 octombrie 1991)
Secretar de stat la Ministerul de Externe, membru al Guvernului
Romulus Neagu (28 iunie 1990 – mai 1991)
Secretar de stat la Ministerul Învățământului și Științei, membru al Guvernului
Andrei Țugulea (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991)
Stimate domn, sunt fiica lui Virgil Andrei Vâță. Vă asigur că tatăl meu a fost un om cult, un profesor dedicat și iubitor al umanității până la sacrificiul suprem. A crezut orbește în schimbare, iar pentru asta a fost pedepsit crunt – plătit cu viața. Să nu amestecăm persoanele cu personajele.
Educatia eate foarte importanta.
1.
Un popor educat alege persoane educate si competente care sa-l conduca. Acestea iau masuri pentru imbunatatirea educatiei poporului.
Un popor educat nu alege persoane needucate.
2.
Un popor needucat nu alege persoane educate.
Un popor needucat alege semianalfabeti si incompetenti care sa-l conduca. Acestia nu sunt interesati de cresterea calitatii educatiei poporului.
Un popor needucat se manipuleaza foarte usor.