Scrisoare către un nehotărât

Nu toți suntem interesați de politică. Nu toți avem partizanate pentru un partid sau altul, pentru un candidat sau altul. Nu toți suntem hotărâți cu cine vom vota duminica aceasta și nici măcar dacă vom vota. Dacă intri în măcar una din aceste categorii, atunci textul ți se adresează. Nu e nimic în neregulă cu a nu avea preferințe politice și chiar a nu-ți păsa de politică prea mult. Dar de data lucrurile sunt diferite, iar în continuare voi încerca să explic de ce.   

Despre Călin Georgescu nu știm încă foarte multe pentru că până în luna noiembrie nu a fost o figură publică relevantă. În ultimele luni a fost foarte prezent pe social media, unde și-a format o bază de simpatizanți. Trecând oarecum pe sub radarul media însă, a apărut în fața utilizatorilor exclusiv în modul în care voia să se promoveze, aceștia nefiind expuși la critici împotriva sa sau la puncte de vedere contrare. După turul 1 însă au apărut numeroase știri cu declarații făcute de el de-a lungul vremii care ne pot ajuta să ne formăm o imagine cu privire la cine e și ce vrea de la guvernare, dar și care sunt convingerile lui despre lume. Mulți cred că e o imagine care ar trebui să ne sperie. Alții susțin însă că totul e o exagerare, că nu e nici anti-european și nici anti-democrat și că vrea doar pace și să ne apărăm interesele economice în UE și în lume și valorile culturale acasă. Aceste lucruri merită discutate mai în detaliu pentru că voturile multora depind de ele, iar de aceste voturi vor depinde în cele din urmă viețile noastre pe termen scurt, mediu și poate chiar lung.

Să le luăm deci pe rând. E Călin Georgescu anti-european? Cum „anti-european” nu are aici un sens cultural, ci unul politic întrebarea poate fi reformulată în modul următor: e Călin Georgescu împotriva proiectului Uniunii Europene așa cum a fost el conceput și împotriva apartenenței României la acest proiect? Într-o țară în care de patru ori mai mulți români au o imagine pozitivă despre UE decât una negativă, a spune fără ocolișuri că vrei să ieși din UE e o strategie (momentan) pierzătoare. Pe de o parte, deci, orice candidat e forțat să susțină public că nu își dorește ieșirea României din UE pentru a avea o șansă în alegeri naționale. Pe de alta, potrivit lui Georgescu „este o mare onoare că nu am intrat în Schengen”, iar fondurile europene sunt o „acțiune financiară de însclavagizare”. Mai interesant însă, este ceea ce afirmă chiar Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea săptămâna trecută despre Georgescu: „Noi am avut o suprapunere temporară cu el, pe o anumită perioadă o incompatibilitate despre cum este văzută apartenența României la NATO și la blocul comunitar și a fost o decizie în consens de a ne despărți”. Altfel spus, motivele îndepărtării lui Georgescu de AUR au fost legate de poziții diferite cu privire la apartenența României la NATO și UE. Știind că AUR e membru al partidului european ECR, care are deja o poziție eurosceptică dar mai curând una care merge în direcția reformării UE, oare ce poziție contrară putea să fi avut Georgescu, alta decât una pro ieșirii României din UE? Fără îndoială că se poate discuta despre modul în care funcționează Uniunea Europeană și despre cum ar putea fi îmbunătățit, iar românii sunt parte din această conversație la fel cum sunt și ceilalți europeni. Dar aici e vorba clar de ceva mai mult, de o incompatibilitate între cele două părți, ceea ce ridică imediat următoarea întrebare: dacă vrei să penalizezi clasa politică dar crezi că e bine să fim în familia europeană, ai vrea să îți dai votul pentru un candidat pe care liderii AUR îl consideră prea extremist pe subiectul apartenenței României la UE?

E Călin Georgescu anti-democrat? Niciun candidat în alegeri democratice nu va spune vreodată că e împotriva democrației. Dar de-a lungul istoriei multe regimuri autocrate și chiar totalitare au fost instituite de candidați care au ajuns la putere în urma unor alegeri democratice. Mai recent, multe procese de erodare a democrației – chiar dacă nu au mers până la distrugerea acesteia – au început la fel în diverse locuri. E foarte improbabil ca Georgescu să spună undeva cu subiect și predicat că vrea ca în România să nu mai existe un regim democratic. Însă sunt semnale, din propriile lui declarații, că asta e ceea ce ar vrea? Cu siguranță da. Poate cel mai evident în acest sens este modul în care se raportează la alte figuri politice anti-democratice. În ciuda enervării susținătorilor lui, nu e niciun fel de malpraxis jurnalistic să redai întocmai declarațiile pe care el le-a făcut de-a lungul timpului. Potrivit lui Georgescu, așadar, Corneliu Zelea Codreanu a fost un „erou” care s-a luptat pentru „moralitatea ființei umane”, iar Mișcarea Legionară a fost „cea mai puternică esență și expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român”. Formațiunea politică care a asasinat trei prim-miniștri, inclusiv pe Nicolae Iorga, a semănat un deceniu de ură antisemită în România, a organizat masacre politice și pogromuri, iar cu prima ocazie ivită a instituit un regim totalitar a fost pentru Georgescu o „expresie de sănătate”. Oare ce semnalează asta dacă nu intenții anti-democratice, dincolo de caracterul moral al unei persoane care poate crede astfel de lucruri? Alte semnale sunt ceva mai subtile, dar merg cu siguranță în același sens. Iată o afirmație a lui Georgescu din 2024: „Nu vor mai fi partide politice în această țară. Niciunul. Niciun partid politic nu va mai fi, pentru că strămoșii sunt vii, ei nu sunt morți. Sunt morți, ăștia care se plimbă pe stradă și care nu înțeleg nimic”. Chiar dacă de multe ori nu ne plac, partidele politice sunt principalele vehicule ale democrației moderne iar pluralismul politic este obligatoriu în orice regim care are pretenția de a fi democratic. Ideea că „nu vor mai fi partide” nu e însă nouă, ci o putem găsi în orice formă de regim totalitar: partidele sunt, în această înțelegere, o expresie a divergențelor din societate, dar guvernul totalitar pretinde că articulează interesele întregii națiuni astfel că nu mai e nevoie de partide. În realitate însă, ceea ce se întâmplă este că partidele nu dispar în mod organic ci sunt reprimate, scoase în afara legii și înlocuite cu partidul unic, care în ciuda retoricii publice ajung să articuleze întotdeauna nu interesele națiunii, ci interesele personale ale celor care îl compun. Ce putem spune cu certitudine e că în România am avut deja o perioadă lungă de timp fără partide. A fost o experiență, desigur, dar a fost nevoie de mii de morți și răniți în urmă cu 35 de ani ca să scăpăm de ea. Nu mulți am vrea să ne întoarcem la ce a fost înainte de 1989, iar dacă citești acest articol e probabil să te numeri printre noi.

Poate cea mai des invocată idee cu privire la campania lui Călin Georgescu e că vrea pacea. Dar cine nu vrea pacea, în afară de cei care declanșează războaie? Crede cineva că vreun lider politic român, oricât de antipatic ne-ar fi, ar vrea ca România să intre într-un război din care nu am avea nimic de câștigat și totul de pierdut? E o idee absurdă, dar una care poate fi exploatată în scopuri electorale mai ales cât timp există un război într-o țară vecină, pe care nici Ucraina, nici noi și nici partenerii noștrii din NATO nu și-l doresc. Și atunci ce trebuie să ne întrebăm este cum ne putem asigura cel mai bine pacea și securitatea națională? Răspunsul lui Georgescu, pe care din nou simpatizanții lui încearcă să îl îngroape, este că pacea ar fi asigurată de „neutralitatea în fața oricărui conflict” care ar duce fără îndoială la ieșirea din NATO, o posibilitate pe care chiar Georgescu o acceptă. Dar ce contorsiune logică ar trebui să facem pentru a crede că apartenența noastră la ceea ce este fără niciun dubiu cea mai puternică alianță militară din lume, din care fac parte trei puteri nucleare, este o vulnerabilitate a securității noastre și nu un garant al securității? Mai ales având în vedere localizarea noastră lângă o Rusie care a invadat două state vecine (non-membre NATO) doar în ultimele două decenii. Oricine e familiar cu geopolitica est-europeană știe că retorica „neutralității” este însă specifică guvernului rus și deci, fără să trebuiască să sugerăm în vreun fel că Rusia ar fi susținut financiar sau în alte moduri campania lui Georgescu, putem să observăm cel puțin că anumite poziții publice și narațiuni ale sale sunt aliniate cu cele articulate de guvernul rus. Ceea ce nu e neapărat surprinzător având în vedere convingerea lui că „șansa României este înțelepciunea rusească” și catalogarea lui Putin drept „un om care-și iubește țara”. Potrivit celor mai multor estimări, jumătate de milion de ruși sau mai mulți au murit sau au fost răniți în războiul lui Putin din Ucraina. Oare asta înseamnă să îți iubești țara? Să trimiți sute de mii de concetățeni, majoritatea tineri, cu părinți, copii, soții și planuri de viață, la moarte ca să îți satisfaci propriile ambiții politice? Pentru un simpatizant al lui Putin poate că da. Iar dacă vrem o reorientare a României către orbita diplomatică și socio-economică a Rusiei conduse de Putin, atunci Călin Georgescu este alegerea potrivită. E însă asta oare ce vrem sau vom rămâne mai degrabă fideli unei strofe mai puțin cunoscute, dar nu mai puțin inspirante, din Deșteaptă-te, române!: „N-ajunse iataganul barbarei semilune/ A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim/ Acum se vâră cnuta [n.a. biciul rusesc] în vetrele străbune/ Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!”.

Pe lângă pace, a doua temă invocată frecvent în campania lui Georgescu e că acesta va urmări interesul economic al românilor, spre deosebire de clasa politică actuală. Nu e foarte clar cum va face acest lucru dincolo de întoarcerea masivă la agricultură (deși agricultura e puternic subvenționată din fonduri europene, iar dezvoltarea economică presupune tocmai transformarea dintr-o economie agricolă într-una orientată spre industrie și/sau servicii), o economie bazată pe spiritualitate (?), și un soi de izolaționism economic incompatibil cu apartenența la UE sau secolul XXI, la care mai sunt adăugate câteva măsuri punctuale comentate deja de alții. E o iluzie simpatică pentru unii, doar că fără fonduri europene, fără investiții străine directe, fără capital bancar străin, economia României s-ar prăbuși instantaneu iar costurile le vom plăti noi, cei care locuim în România, și nu alții. Într-un comentariu la un interviu pe care l-am dat recent pentru Adevărul, un comentator spunea „prefer sa trăiesc într-o favelă fără lumină daca la schimb lgbt e ilegal, granițele sunt închise și nepalezii sunt trimiși acasă”. Din punctul de vedere al persoanei respective, votul său pentru Georgescu poate fi unul rațional. Chiar dacă Georgescu, ca președinte, nu poate reincrimina homosexualitatea, închide granițele sau expulza imigranții veniți legal în România, cel puțin discursul său pe aceste teme va fi unul apropiat de ce își dorește comentatorul. Ura față de persoanele care sunt diferite față de el e mai importantă decât propriul nivel de trai, iar sărăcia e o consecință acceptabilă atât timp cât unii suferă și alte forme de deprivare. E o perspectivă, desigur, dar nu cred că e una pe care o îmbrățișăm cei mai mulți dintre noi.

Dacă Georgescu va reuși sau nu să impună măsuri legislative care sunt în acord cu ideile pe care le susține și pe care le-am redat mai sus nu putem ști. Președintele are atribuții limitate în majoritatea sectoarelor de activitate, iar parlamentul va fi format – cel puțin declarativ în acest moment – dintr-o majoritate cu orientare pro-democratică. De asemenea, există o Curte Constituțională cu atribuții importante (chiar dacă cu propriile probleme de legitimitate după ultimii ani), o parte independentă a presei și o societate civilă solidă care se pot opune unor derapaje instituționale. Doar că majoritatea legislativă poate fi schimbată nu doar în 2028, ci și mai devreme prin alegeri anticipate. Unele dintre partidele din viitorul parlament își pot regândi orientarea pro-democratică. Nominalizările făcute de președinte, în special în instituțiile juridice pot avea un impact major asupra justiției dar și a libertății presei și societății civile, care sunt de regulă primele atacate de cei care vor să rămână la putere cu orice preț sub pretextul urmăririi interesului național, chiar și distrugând democrația. Crize constituționale pot fi produse cu ușurință într-un sistem prezidențial, cum am văzut și în vremuri mai puțini tulburi în ultimele decenii. Iar agenda publică pe care un astfel de președinte o va impune, chiar și la nivel de discurs, va diviza societatea românească în următorii ani și va aprinde conflicte sociale care vor fi foarte greu de stins. În ciuda a ceea ce încearcă să ne convingă unii din cei care simpatizează cu el mai pe față sau mai pe ascuns, anume că nu ar fi o mare dramă în a avea o președinție Georgescu, pentru că ar fi vorba de puteri limitate cu care nu ar putea să își pună în aplicare ideile, riscul pe care ni l-am asuma cu un astfel de președinte e uriaș. Și oare de ce ai vota de la bun început o persoană ale cărei idei crezi că sunt proaste dar nu vor fi puse în aplicare?

Elena Lasconi nu e prima opțiune a majorității covârșitoare a românilor pentru funcția de președinte. Cu siguranță are lacune în termeni de cunoaștere a politicii externe, lacune pe care nu avem momentan niciun motiv să credem că nu le împărtășește (dacă nu chiar depășește cu mult) și Georgescu, având în vedere numeroasele comentarii non-politice de-a dreptul halucinante pe care le-a făcut în diferite ocazii, care ilustrează în cel mai bun caz o înțelegere precară a realității. Dar deficiențele Elenei Lasconi pot fi remediate fără dificultate, mai ales cu o echipă competentă de consilieri. În același timp, spre deosebire de Georgescu, care nu a ocupat nicio funcție publică prin alegeri, Lasconi a fost testată și confirmată de către românii din Câmpulung care i-au încredințat primul mandat de primar cu aproximativ 57% din voturi, dar au reales-o cu aproape 70%. Iar dacă îngrijorarea cuiva vine din percepția față de un pericol pentru valorile creștine, să nu uităm că marele scandal legat de Elena Lasconi în USR a fost că a votat DA la referendumul din 2018, spunând în 2023 că „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”.

Oricum am privi lucrurile, nu poate fi negat că în general traiectoria economică a României este una pozitivă. PIB-ul pe cap de locuitor din România s-a triplat din 2000 până astăzi, în timp ce în alte state precum Italia a rămas la același nivel. Bineînțeles că nu toți au beneficiat la fel de mult de această creștere, iar mulți am vrea ca beneficiile să fie mult mai larg răspândite în societate nu doar prin venituri mai mari, dar și prin servicii publice de calitate și investiții în infrastructură. Toate acestea au fost și sunt posibile însă datorită drumului pe care l-am ales ca societate împreună la revoluție și în anii 90. E un drum de multe ori anevoios, pe care nu mergem întotdeauna cu maximul de viteză. Uneori îl parcurgem cu frâna de mână trasă, uneori ne mai oprim pe margine să fumăm o țigară, uneori mai facem cerculețe pe mijlocul drumului în loc să înaintăm. Dar cu Elena Lasconi rămânem pe el. Călin Georgescu ne arată un alt drum. Poleit și înconjurat de luminițe care îți iau ochii, poate părea atractiv prima dată când îl vezi. Dar e doar o ficțiune frumos deghizată. E primul și ultimul kilometru de autostradă. La capătul lui, prăpastia.