joi, martie 28, 2024

Scrisoare deschisa adresata domnului Ministru al Cercetarii si Inovarii

Stimate Domnule Ministru,

In calitate de simplu cercetator ma adresez dumneavoastra cu cateva intrebari:

  • Cand se va deschide finantarea la proiectele contractate in anii trecuti? Bugetul de Stat a fost aprobat de ceva timp dar pe pagina MCI nu a fost facut public bugetul alocat si nici repartizarea acestuia pe diferitele programe si linii de finantare. Suntem totusi in aprilie, proiectele au niste echipe de implementare, cercetatorii din aceste echipe ar dori sa stie ce se intampla, de ce se intarzie deschiderea finantarii. Cu tot respectul, va atrag atentia ca acesti oameni nu au alte surse de venit decat ceea ce castiga pe proiecte. Intarzierea finantarii inseamna intarziere in plata salariilor. Apoi, derularea proiectelor se face cu niste costuri legate de infrastructura (energie, apa, gaze tehnice, piese de schimb, reparatii, etc.). Fara finantare nu le putem acoperi. Rezulta ca nu putem utiliza corespunzator infrastructura, ceea ce pune in pericol realizarea proiectelor.
  • Cand va fi va fi oprationalizata o noua transa de Nucleu? Poate nu stiti, dar pentru INCD-uri este esentiala finantarea Nucleu, in lipsa finantarii pe proiecte. Am ajuns la limita liniilor de credit acordate de banci, dupa aceea nu vom mai avea bani pentru salarii si functionare. Gasiti ca este normal ca un INCD, institutie de drept public, sa traiasca din credite pentru a nu pierde resursa umna si a pune pe butuci infrastructura?
  • Cand veti imbunatati functionarea OI? Ati promis ca nu vor mai fi intarzieri in raspunsuri la notificari si in procesarea cererilor de rambursare si a platilor. S-a ajuns la asteptari de peste o luna pentru raspunsul la notificari iar platile la cererile de rambursare se fac doar partial si cu intarzirere. Poate nu stiti, dar proiectele POC sunt pe baza de ramburs, deci cei care au avut ghinionul de a le castiga trebuie sa avanseze banii, deci alte credite la banci pentru ca nu se pot utiliza bani din Nucleu sau PN3, am incalca legea.
  • Cand se vor lansa noi competitii de proiecte in cadrul PN3? Suntem in 2019, si in tot ciclul 2014-2020 s-a organizat un singur rand de competitii, si acelea cu restrictii de participare din partea unor componente importante din sistemul national de cercetare. Competitiile, desfasurate corect si nedsicriminator, sunt o sursa importanta de finantare pentru acele organizatii de cercetare care nu au alocari bugetare directe.
  • Cand se va incepe lucrul la viitoarea Strategie Nationala CDI si la viitorul Program National CDI? Intarzierea in aprobarea noii Strategii si a Programului asociat va duce la imposibilitatea lansarii de competitii de proiecte dupa terminarea actualului ciclu. Daca cele doua acte normative nu se aproba in 2020, in 2021 nu se vor putea lansa competitii, ceea ce va diminua serios sursele de finantare pentru toate organizatiile de cercetare din tara.
  • Ce mesaj transmite MCI catre tinerii cercetatori? Insecuritatea finantarii si lipsa ei de predictibilitate genereaza ingrijorare si face cariera in cercetare putin atractiva pentru tinerii care ar avea potential de succes in aceasta cariera. Sunt foarte multe organizatii de cercetare care au facut eforturi pentru a atrage tineri bine pregatiti din tara si diaspora si care sunt puse acum in dificultate in ceea ce priveste mentinerea acestor tineri in activitatea de cercetare. Un nou brain-drain catre exterior este foarte posibil daca nu se schimba cat de cat nivelul de finantare in cercetare si daca finantarea nu devine mai predictibila.

Va solicit sa va faceti timp pentru a raspunde la aceste intrebari, nu neaparat pentru mine cat mai ales pentru tinerii din cercetare care asteapta un semn din partea Ministrului Cercetarii si Inovarii pentru a sti daca isi fac bagajele sa plece din tara sau raman sa isi continue activitatea aici. Si inca o precizare, daca pana la 30 iunie nu angajati/cheltuiti cel putin jumatate din bugetul alocat veti pierde banii.

Cu stima

Lucian Pintilie, Cercetator Stiintific grad 1

Researcher ID: D-9475-2011

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Stimare domnule cercetator Lucian Pintilie,

    ca ministru al cercetarii va multumesc pt sesizarea d-voatra.

    Dupa cum am comunicat Mie îmi este foarte greu să cred că omul, un mecanism, se trage din maimuță. Eu nu accept așa o idee, oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluționistă. Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor.

    Sesizati problema, exista o lume paralela, si cum paralele nu se intilnesc niciodata, sau ma rog, la infinit, dar mai avem timp pina atunci? Sau cum spunem noi nobilii, A promite e nobil, a se ţine de promisiune e ceva burghez. Si cine are nevoie de burghezi? Mai ales ca venim din viitor!

    Si nu va faceti griji, ca banii nu se pierd, nimic nu se pierde, se transforma, ma asteptam ca un cercetator ca d-voastra sa stie. Tinerii cercetatori care nu si-au luat salariile sunt sfatuiti sa cerceteza locuri de munca, ca de ce am murit la revolutie si am intrat in EU si in NATO?

    Suntem incintati sa primim asemenea scrisori, acestea imbunatesc considerabil munca de la om la ministru.

    Cu stima,

    Ministru inovator,

    prof dr. ing. Nicolae Hurduc

    P.S Da se atita graba!

  2. Cercetarea românească = tristețe existențială maximă, salarii primite din an în paște (și nici măcar de Paști), indiferență și nesimțire crasă a Ministerului Cercetării, pasivitatea proverbială a UEFISCDI, evaluări făcute de neaveniți și frustrați gnoseologic etc

    Cine să le explice unor întârziați intelectual și parveniți precum cei care ocupă fotoliile de secretari de stat și miniștri că viitorul unei țări stă în cercetare și inovare? CINE?

    Salut scrisoarea deschisă a lui Lucian Pintilie, sper să fie un semnal că e vremea să reacționăm, să nu mai acceptăm modul mizerabil în care suntem tratați. Iar cea mai puternică reacție ar fi să-i dăm în judecată pentru nerespectarea clauzelor contractuale.

  3. Domnilor cercetatori, iesiti in strada sistematic! Penalii nu inteleg altfel! Si evident, convingeti-va toti apropriatii, familiile si studentii sa voteze cu putinele alternative pe care le avem, nu sa stea acasa sperind ca penalii vor pleca natural de la putere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lucian Pintilie
Lucian Pintilie
Lucian Pintilie este Director Stiintific al INCD Fizica Materialelor. Absolvent Facultatea de Fizica Bucuresti, promotia 1984; doctorat in Fizica, Institutul de Fizica Atomica Bucuresti (1995); cercetator stiintific gradul 1 din 2001; stagii de lucru la Institutul pentru Cresteri de Cristale, Berlin, Germania (2001-2002) si la Institutul Max Planck pentru Fizica Microstructurilor, Halle, Germania (2003-2007); bursier NATO la Universitatea Braga, Portugalia (2002-2003); Director General INCD Fizica Materialelor (2008-2013); sef de laborator la INCD Fizica Materialelor (2013-2016); Director Stiintific al INCD Fizica Materialelor (2016-prezent); mai multe proiecte nationale si international ca director sau responsabil de echipa de lucru (ex. FP7, grant PCCE-Idei Complexe, CEEX, Parteneriate, POC- G); membru de-a lungul timpului in diferite consilii, birouri si comisii consultative, de concurs, sau ale unor asociatii profesionale; spre 200 de publicatii in jurnale international, cu factor Hirsh 28 la momentul actual.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro