Stimate Domnule Președinte,
Stimate Domnule Prim Ministru,
Stimate Domnule Ministru al Justiției,
Stimate Domnule Ministru al Sănătății,
Stimate Domnule Ministru al Culturii,
Stimată Doamnă Primar al Capitalei,
Aflu că în țara mea de obârșie s-a vorbit mult în ultima vreme de „o Românie normală”.
Îmi permit să vă aduc la cunoștință un caz care numai a țară normală nu aduce. În plin centrul Bucureștiului — mai precis în imobilul de 7 etaje cu două scări situat în strada Știrbei Vodă la nr. 68 — cineva care s-ar zice că posedă iarba-fiarelor a hotărât să scoată din uz sistemul de încălzire a blocului și, totodată, a apei calde.
Citez dintr-una din hotărârile judecătorești privind cazul semnalat: Din acea dată, pârâtul a interzis accesul asociaţiei de proprietari şi al administratorului blocului la contorul de gaze comun al blocului, îngrădind cu geam termopan toată terasa blocului. La aceeaşi dată pârâtul Dan Petcuţă a pretins a fi simţit scurgeri de gaze în incinta spaţiului comercial, sistând furnizarea cu gaze către toţi proprietarii blocului. Lucrările întreprinse de către Petcuţă Dan de îngrădire a terasei pe care este situat contorul de gaze al clădirii au continuat, fără a beneficia de o minimă aparenţă de legalitate.
Ca urmare a situației create, mama mea în vârstă de 92 de ani, văduva lui Anatol Vieru, unul din cei mai importanți compozitori români alături de George Enescu, laureat printre altele al Premiului Herder, al Premiului Reine Marie-José și al Fundației Serge Koussevitzky, locuiește acolo de peste două luni în frig și fără condiții sanitare elementare. Mai locuiesc în acea clădire și câțiva bebeluși. Viața lor este, evident, în pericol.
O familie de locatari francezi a părăsit blocul, după unele zvonuri ar fi părăsit chiar România. Motivațiile posibil xenofobe sau cupide ale faptelor penale pe care vi le aduc la cunoștință rămân neclare, dar o anchetă suplimentară ar putea fi de natură s-o stabilească. Menționez că nu sunt singurii locatari ai blocului cu cetățenie străină sau/și de etnii minoritare. Anexez documente care descriu mai amănunțit faptele penale care au dus la situația despre care vă vorbesc.
Justiția a fost sesizată, verdictele sunt favorabile Asociației locatarilor din strada Știrbei Vodă 68, dar căldură tot nu este.
Fiind vorba de norme recunoscute internațional privitoare la condiții minimale de supraviețuire, îmi rezerv opțiunea de a sesiza, la nevoie, și forurile internaționale, începând cu Comisia Europeană, Parlamentul european și CEDO.
Mă întreb: ce așteaptă autoritățile naționale și municipale care sunt de multă vreme la curent cu samavolnicia despre care vă vorbesc? Să se creeze un nou caz asemănător cu cazul „Caracal”, care, din cauza tergiversărilor autorității publice, a condus la tragedia care astă-vară a zguduit România? Vă rog să binevoiți a dispune toate măsurile necesare pentru ca în cel mai scurt timp văduva lui Anatol Vieru și ceilalți locatari ai imobilului să poată continua să trăiască în condiții NORMALE.
Cu stimă,
Andrei Vieru
Laureat al Premiului Nadia et Lili Boulanger acordat de Académie des Beaux-Arts
Laureat al Premiului Casanova acordat scriitorilor europeni de limbă franceză
P.S. Nu știu dacă clădirea are sau nu statut oficial de monument istoric, cert este că e o clădire Art Déco (anii 1930-1940), proiectată de arhitectul Octav Doicescu, cel care a proiectat și Opera Română. După cum bine se știe, în lipsa unei încălziri corespunzătoare, clădirea riscă să se degradeze. Despre sluțirea acestei bijuterii a arhitecturii bucureștene prin termopane instalate inoportun și ilegal de către inșii care se află la originea situației în cauză, mediile de informare au vorbit deja: https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-23529348-dan-petcuta-iarna-asta–
Documente atasate:
Anul în care a fost construit clădirea, intreţinerea până azi sunt una. Am lucrat la gospădoria comunală ca stagiar înainte de 1989. Intreţinerea nu era posibilă 1980 în capitală de judeţ. Incălzirea cu 12 grade în apartament e o amintire a celor cu biografia în două epoci foarte diferite.
….”…. Menționez că nu sunt singurii locatari ai blocului cu cetățenie străină sau/și de etnii minoritare….”……
Mentalitatea de jecmănitori e aceaşi de prea mult timp. Cetăţenii jecmăniţi zi de zi la fiecare pas, la fiecare întâlnire cu serviciile publice, îsi pierd încrederea în administraţia publică, acum la Bucureşti. Cel mai grav mi se pare e situaţia celor în vârsta înaintată de peste 80 de ani. Cum să rezolve cazuri ca cel reclamat pe drept de autor?
Scârbiţi de situaţia în care trebuie să trăiască după eliberarea din naţionalcomunismul ceauşist 1989 multi cetăţeni au emigrat în vest.
Cât timp mai merge aşa? An de an pleacă peste 100.000 locuitori in vest …. ….
Rusine, rusine, rusine statului roman si tuturor reprezentantilor lui la nivel local! Se mai adauga un strat de nemultumire pe spatele omului de rind, inca o dovada a statului esuat. Va doresc sa treceti cu bine peste asta!
@ Andrei Vieru
E simplu
1. Trebuie să aveți o sentință judecătorească la sfârșitul căreia (acolo se găsește așa numitul dispozitiv al sentinței) scrie că, ÎN NUMELE LEGII, instanța hotărăște ca numitul ……. să fie obligat să demoleze ce a construit (și astfel să existe acces la sistemul de încălzire a blocului. Pentru care se vor face apoi eforturi pentru a fi pus în funcțiune).
Nu e normal ca o persoană să pună stăpânire pe un bun care nu-i aparține.
2. Hotărârile judecătorești sunt obligatorii. Dacă persoana respectivă nu s-a conformat de bună voie, este obligată de un executor judecătoresc.
Cum se face:
3. Persoana care a reclamat la judecătorie merge și ia sentința în original, spunând că îi trebuie pentru executorul judecătoresc.
4. La executorul judecătoresc (oricare din București) va duce sentința în original și ce acte mai cere executorul. Face o cerere. Plătește și o sumă de bani onorariu, bani pe care executorul i-i returnează (într-un cont) după ce îi ia de la cel vinovat.
5. Dacă nu aveți o asemenea sentință, faceți un proces în care să cereți exact ce vreți să se întâmple (nu mai puțin, pentru că instanța nu poate să dea mai mult decât s-a cerut).
Dacă pot să vă mai ajut, o fac cu plăcere. Poate o pot face mai bine dacă aș ști ce anume a hotărât instanța, ce scrie în dispozitivul sentinței.
Mult succes!
Sănătate mamei dumneavoastră!
Solidarizez cu familia Vieru, sunt pur si simplu socat de o astfel de situatie!
In paralel cu executorul judecatoresc, probabil ca distribuitorul de gaz ar putea ajuta cu o solutie rapida pentru reluarea alimentarii. Incredibila lipsa de omenie
@Cornelia Neagu
Care sint caile prin care un executor judecatoresc pune in practica o astfel de sentinta? Este nevoie ca la fata locului sa fie o echipa tehnica care sa desfiinteze ingradirea si probabil paziti de politie.
Exista procedura de urgenta?
Intreb din curiozitate.
Succes!
ASTA e treaba lui de executor: sa gaseasca caile de a pune in practica Hotararea! ;)
In mod normal el ar proceda cam asa:
– cheama Politia;
– cheama Distrigaz;
– cauta o firma specializata in demolari;
– cu Politia de fatza sparge usa / geamurile / ce-o fi acolo;
– ii pune pe furnizorii de gaz (care au facut contractul) sa constate situatia retelei si contoarelor;
– ii pune tot pe ei sa ia masuri pentru reconectare.
Cam asa ceva (nu-s specialista, insa in general asa merg lucrurile).
Oricum: un executor e necesar – stie el mai bine ce are de facut (MUSAI sa ii ceara executorului sa puna pe gartie ce urmeaza sa faca!)
@ Cornelia Neagu
Vă mulțumesc foarte mult pentru bunăvoință și solicitudine. Cu voia dumneavoastră, o să încerc să vă contactez în privat. Mulțumesc pentru urări! Multă sănătate și dvs.!
@ Andrei Vieru
Cum gândesc:
1.
Scurgerile de gaze se reclamă la Distrigaz, fie și telefonic.
https://www.distrigazsud-retele.ro/contact-distrigazsud-retele/ . Este obligatoriu, scurgerile de gaze sunt foarte periculoase.
Specialiștii lor vin în aceeași zi, am verificat. Ei repară defecțiunea, pentru că țevile exterioare și interioare, contorul, toate sunt ale lor. Ei, nimeni altcineva. Faceți astăzi sesizarea, se va remedia.
2.
Ce vreau? Vreau SĂ PRIMESC GAZE NATURALE!
Am contract cu Distrigaz să-mi livreze gaze naturale. Dintr-o cauză oarecare nu mai primesc gaze naturale, prin urmare Distrigazul nu-și respectă contractul (iar respectarea unui contract este o obligație).
Ce aș putea face:
Pentru că Distrigazul nu-și respectă contractul, pornesc în 3 direcții (se găsește pe internet cum se pot contacta):
– Atenționez Distrigaz că încalcă o obligație și îi CER să-și respecte contractul și să livreze gaze de urgență.
– Mă plâng la Protecția Consumatorului că nu sunt corect tratat de Distrigaz, care, prin sistarea livrării gazului, nu-și respectă contractul și SOLICIT să oblige Distrigazul să reia livrarea gazului la blocul în care locuiesc, în cel mai scurt timp.
– Mă plâng la Ministerul Energiei că o companie nu respectă un contract și SOLICIT să o oblige să furnizeze gaze, conform contractului, cu maximă urgență.
I. În toate situațiile justific maxima urgență prin aceea că în plină iarnă blocul în care locuiesc nu are căldură.
II. În toate intervențiile precizez că se încalcă articolul 22 al Constituției României care prevede că
(1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate.
Nu scriu texte lungi, rămân strict pe subiect.
……………………………………………………………..
Informații utile privind petițiile (cum sunt redirecționate petițiile care nu sunt adresate cui trebuie) găsiți și aici:
http://energie.gov.ro/ghid-de-utilizare-pentru-petitii/
Vă mulțumesc încă o dată. Distrigaz-Engie a refuzat până acum să dea curs cererilor noastre. În plus, sunt de o rea-credință absolut incredibilă. Plângerea la Ministerul Energiei mi se pare o pistă interesantă, neexplorată de noi până în prezent. Voi ține cont de sugestia dvs. privind încălcarea articolului 22 din Constituție.
Ministerul o sa dea un raspuns in bla-bla (dar TREBUIE totusi sa fie sesizati, sa nu spuna ca n-au stiut!). Protecyia Consumatorului si Politie! ;)
Asta-mi aminteste de o aventura oarecum similara a d-lui Panczel din copilaria mea.
Curtea d-lui Panczel era adiacenta terenului de sport al scolii mele. Fatalitatea facea sa fie chiar in spatele portii de fotbal. In mod inevitabil mingile zburau adesea in curtea d-lui Panczel care facea crize de furie, injura cumplit in ungureste si taia mingile cu un cutit imens. Dl. Panczel ne-a reclamat conducerii scolii care in mod surprinzator ne-a bestelit prin intermediul dirigintei dar a si consturit un gard de sarma impletita de vreo 5-6 metri desupra gadrului d-lui Panczel, de fapt de jur impresjurul terenului de sport.
Problema a fost ca noi copiii eram tare rai si ne amuza copios sa-l zgandarim pe dl. Panczel asa ca mingile continuau sa zboare chiar si peste gardul cel de 5-6 metri.. Mai ales ca dl. Panczel avea o ura crancena impotriva copiilor si una si mai si impotriva romanilor. Iar noi eram si una si alta. Dl. Panczelnu nu s-a lasat descurajat: a trimis scrisori in care ne-a reclamat primarului, prim secretarului PCR al judetului, ministrului invatamantului, ministrului de interne, primului ministru si lui Ceausescu, precizand ca a fost vicecampion balcanic la popice si ca Romania ii datoreaza multe…
Cum aceste scrisori n-au avut efect dl. Panczel nu s-a lasat asa de usor, si a trimis scrisori, in ungureste, in care l-a reclamat atat pe Ceausescu cat si pe noi lui Janos Kadar (leader-ul de atunci al Ungariei), lui Leonid Brejnev (leader-ul URSS ) si chiar si lui Kurt Waldheim, (pe atunci secretar general al ONU).. Ei bine reclamatiile astea chiar au avut efect. Militia si salvarea au venit la el acasa si spre bucuria noastra l-au legat, l-au luat pe sus in timp ce el se zbatea ca un leu si l-au dus la balamuc. D-na Panczel injura fioros pe ungureste si chiar i-a croit pe militeni cu o matura. Militienii au incasat-o cu demnitate si s-au facut ca ploua :) Era ca la circ. Ne-am distrat de minune. Am pierdut cu ocazia asta cam jumatate din ora de matematica, ceea ce insa nu ne-a intristat deloc.
Din pacate nici la balamuc n-au rezolvat mare lucru si dl. Panczel s-a intors acasa dupa cateva saptamani la fel de nervos. Insa intre timp ne inraisem si noi. Pe langa faptul ca mincile zburau si mai abitir peste gard, ii mai si strigam d-lui Panczel in cor pe ungureste: „Valahii iti reguleaza nepoatele” (Ceea ce probaibl era adevarat. Fetele aveau prieteni romani). Asta il enerva pe dl. Panczel si mai tare si de acum pe langa inuraturi, urlete si taierea rituala a mingilor mai incerca si sa arunce pietre peste gard si ne ameninta cu ochii iesti din cap ca atunci cand vor lua ungurii Transilvania inapoi o sa ne jupuie pe toti de vii, cu familiile noastree valahe („olah”) sau italiene („olasz”) cu tot. Vorbea tare fonfait si era greu de deslusit intre cele doua cuvinte cu pronuntie aproape identica in maghiara secuiasca. Fatalitatea a facut ca nici ungurii n-au mai luat Transilvania, iar el saracu’ s-a strambat crancen in timp ce taia o minge injurandu-ne icnit. L-a lovit damblaua in plina actiune si a murit…
Avand experienta aceste intamplari triste ii recomnd autorului ca daca Iohannis va fi la fel de indiferent in problema sa precum a fost Ceausescu in chestiunea mingilor, sa nu cumva sa le scrie lui Gutieres, Macron sau lui Trump spre a nu pati (Doamne Fereste!) ce a patit dl. Panczel. Istoria are prostul obicei sa se repete… :)
P.S.: Asa ca o curiozitate personala, daca tot au o hotarare judecatoreasca definitva si daca chiar le e viata in pericol, de ce nu-i darama ei cetatenii sandramaua aia a lui Petcuta ala?! Ca la o adica pana la punenrea in aplicare a sentientei pe cale procedurala mai pot dura ani bani.
P.P.S. Si apropos, ce-i pot face lui Petcuta cel rau ministrul culturii sau presedintele?! Ca poate daca-i scriau Patriarhului sau Papei poate se rezolva o afurisenie, ceva acolo :)
Nu prea vad legatura!
In cazul descris de tine este vorba despre niste copii EXTREM de prost educati (apropo: mamele voastre stiau ce faceti? ce ziceau despre asta? V-ati simtit bine dupa ce omul acela a murit DIN CAUZA voastra? acum dormi bine?) pe cand dincoace este vorba despre autoritati puturoase, care nu-si fac datoria!
Ministerului Culturii i-a scris deoarece este vorba despre o cladire care s-ar putea sa fie monument istoric sau din zona protejata – si care a fost slutzita cu TERMOPAN! Ministerul ar trebui sa-i spuna care e situatia – dar Ministerele nu reactioneaza nici macar la sesizari DIRECTE! Asa ca nu cred ca or sa se oboseasca prea tare sa raspunda la chestii neinregistrate la ei, cum ar fi „scrisori deschise” :P
Apropo: poate n-ar strica sa se uite sa vada si CINE e noul Ministru al Culturii! >:
cine sa asculte ? care autoritati ? progeniturile activistilor, militienilor si securistilor de ieri ? alea s autoritatile ! ati amintit de caracal : o nefericita suna la militie c a fost rapita, dupa luni bune nu se mai stie nimic. stimate Domn, Romania nu i stat de drept. a avut cineva curiozitatea sa faca un sondaj, citi magistrati, militieni si securisti de rit nou sint odraslele celor vechi ? du te n militie si magistratura fiule ca numai acolo esti coplesit de privilegii si te pensionezi in „floarea vietii” ca un special si smecher ce esti ! cred ca asta i problema Romaniei, a intrat in „democratie” doar c un face lft nu cu schimbari de profunzime. daca dupa cum se vede, cei ce mai gindeau si munceau oleaca si au pus traista n bat si au plecat care ncotro, cine sa produca schimbarea ?
Ca sa aflati daca este vorba despre un monument istoric, consultati Lista Monumentelor Istorice de pe site-ul Institutului National al Patrimoniului (aici: ).
Dat fiind ca lista este relativ veche, nu strica totusi sa faceti o intrebare la Minister (sau / si la INP), sa vedeti daca, in caz ca a cerut cineva, n-a fost declasata.
Vedeti, ca Str. Stirbei Voda („ansambly de arhitectura”) e mai spre sfarsit ;)