Domnilor procurori,
Am citit cu atenție comunicatul Ministerului Public și declarațiile legate de finalizarea dosarului Revoluției. Cu stupefacție am observat că din acest rechizitoriu lipsesc cu desăvârșire principalii vinovați pentru cele peste 1200 de victime ale Revoluției – respectiv membrii Departamentului Securității Statului. Din cercetarea arhivelor C.N.S.A.S. și a unui număr semnificativ de declarații ale martorilor am putut constata că există un bogat material istoric și suficiente probe juridice (documente și mărturii), care incriminează profund și covârșitor Securitatea. O parte din aceste probe au fost prezentate detaliat în decembrie anul trecut, în Noua Revistă de Drepturile Omului, în studiul extins: „Cine a tras în noi după 22” (care poate fi consultat aici). Acesta demonstrează că vinovații pot fi identificați cu ușurință după tipul de muniție folosită și probele prezentate, și că ei au făcut parte din Direcțiile și Unitățile Securității – în principal U.S.L.A., Direcția a V-a, dar nu numai.
Pe data de 31 ianuarie a.c., împreună cu alte câteva sute de semnatari, am adresat secției Parchetelor Militare o petiție prin care am cerut adevărul despre Revoluție și dreptatea pentru victime, în lumina probelor care dovedesc direct și neechivoc vinovăția Securității. Este vorba de documente găsite sau publicate în ultimii ani, sute de mărturii ignorate sau obliterate ale participanților direcți, documente și mărturii din procesul lotului Timișoara, cât și alte documente descoperite încă mai recent în arhivele C.N.S.A.S. și alte arhive publice. Acest întreg probatoriu, care a fost oferit și procurorilor militari, demonstrează fără putință de tăgadă că cei care au tras, în logica represiunii și cu intenția neutralizării, în revoluționari, inclusiv după 22 decembrie 1989, conform unui plan bine stabilit pentru a crea starea de panică și teroare, pentru a-i izgoni de pe străzi și stăvili procesul revoluționar, au fost organele de Securitate și aliații săi instituționali.
Acest adevăr a fost camuflat timp de 30 de ani chiar de aparatul de dezinformare al Securității. Am prezentat dovezi clare că încă din decembrie 1989, Securitatea a încercat să-și mușamalizeze acțiunile și să șteargă urmele (de exemplu, gloanțele de calibru 5.62 găsite în trupul victimelor ucise sau rănite cu arme ușoare, de luptă de gherilă, despre care există dovezi certe că se aflau în dotarea Securității, și martorii spun ca nu existau în dotarea forțelor MApN; cadavrele teroriștilor sau cei prinși și eliberați, cu legitimații de U.S.L.A., Direcția a V-a sau trupe de Securitate; focurile de arme din casele conspirative sau casele de lucru, din locuințele ofițerilor de Securitate, sau blocuri civile; focuri trase de securiști în civil sau în salopete negre, mulți cu trei rânduri de haine – inclusiv cu deghizări în ofițeri de armată – focuri trase asupra unităților militare, M.Ap.N.-ului, C.C.-ului, Televiziunii, și a demonstranților din piețe și străzi, etc.). Aceste probe totuși există. Chiar dacă s-a încercat eludarea lor printr-o masivă campanie de dezinformare, prin care vina a fost transferată, conform strategiei Securității și a lui Ceaușescu însuși, întâi asupra străinilor („turiștii sovietici”) – apoi asupra unei nebuloase conspirații K.G.B. – F.S.N. – M.Ap.N.
În lumina probelor amintite și a memoriei generației care a trecut prin Revoluție, aserțiunea Parchetului Militar că „Departamentul Securității Statului, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00” ar fi trecut de partea Revoluției sau „s-ar fi pus la dispoziția Consiliului Frontului Salvării Naționale și conducerii acestuia” nu este o dovadă de respect, ci o desconsiderare pentru amintirea martirilor din decembrie 1989. În plus, afirmația ignoră ordinele secrete, planurile operative și strategiile de acțiune în situații de tipul celei conturate de revolta populară din decembrie 1989.
Dincolo de cele 3330 de volume trimise în instanță, întrebarea rămâne, cine a tras în noi după 22? Există memoria colectivă, filmele cu uslașiii care purtau trei rânduri de haine, trăgând din case conspirative, gloanțele de calibrul 5.62 extrase din victime, din arme care conform probelor pe care le avem la dispoziție, rezultă că se aflau în dotarea exclusivă a Securității – filmate și acestea, mărturiile medicilor, ale familiilor victimelor și ale participanților. Poporul român nu poate fi acuzat astăzi nici de psihoză, nici de o fantasmă sau amnezie colectivă.
A pretinde că securiștii (luptătorii U.S.L.A., Direcția a V-a și ai altor unități) care au inițiat actele de teroare și diversiune începând din 22 decembrie 1989 nu ar fi existat, în pofida probelor enumerate, a legislației represive și a rolului instituțional al D.S.S., este, în cel mai bun caz, o miopie juridică. Cu siguranță, nu un adevăr juridic.
Dacă, din contră, s-ar pretinde că securiștii au creat diversiunea acționând la ordinele conducerii F.S.N., respectiv ale inculpaților, atunci se pune întrebarea legitimă de ce nu au fost și aceștia trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității? Doar au executat un atac sistematic și generalizat împotriva populației civile. Iar rațiunile, chiar conform comunicatului Parchetului, au fost evident politice. Or, acestea sunt, după cum se știe, elementele constitutive ale infracțiunilor contra umanității, reținute în sarcina inculpaților.
Acuzarea unilaterală a noului nucleu de putere, privind coordonarea represiunii, în absența oricărei interogații privind inițialele planuri de represiune, arhitecții acestora, constituirea lor în logica dictaturii comuniste care-și apăra supraviețuirea, nu face decât să asigure impunitatea principalilor criminali – generalii Iulian Vlad, Neagoe, Ardeleanu, Ghiță și toți ceilalți ofițeri de Securitate și agenți ai acesteia care au coordonat și executat cu bună știință și conform unui plan bine stabilit, actele de teroare și diversiune, atât dinaintea zilei de 22 decembrie, cât și după.
Domnilor procurori, unde sunt executanții diversiunii? Unde sunt arhitecții acesteia? Unde sunt planurile de acțiune și coordonare teritorială a forțelor Ministerului de Interne în neutralizarea Revoluției? Unde este rolul generalilor amintiți și a celorlalți ofițeri de Securitate și agenți ai acesteia în „complexa activitate de dezinformare” ai cărei specialiști erau? Ne îndoim că nu știați de existența Unității Speciale „D” (de dezinformare) a D.S.S., care avea exact această misiune, de a mistifica adevărul și induce în eroare populația, în special în cazul „luptei de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic”.
Dacă pentru factorii de decizie ai M.Ap.N. scopul represiunii de după 22 decembrie ar fi fost „impunitatea dorită”, atunci factorii de decizie din Securitate, principalul instrument de îngenunchiere a poporul roman pe toata perioada dictaturii comuniste, cu sânge pe mâini nu numai de la Timișoara, aveau o mult mai acută nevoie de impunitate. Mai mult, impunitatea de care avea nevoie Securitatea era șiinstituțională, nu numai individuală, doar a câtorva generali de la vârf. Armata română fraternizase cu poporul încă din dimineața de 22 decembrie; episoade de fraternizare se derulaseră la Timișoara încă din 20 decembrie. Fraternizări se regăsesc nu numai în amintirea miilor de participanți la Revoluție, dar și în multe din filmele din decembrie ‘89. Acesta a fost de altfel și motivul pentru care capii armatei, ajunși în imposibilitatea de a controla trupele, au decis să le retragă din orașul erou de pe Bega, și Romania a avut astfel primul sau oraș eliberat de dictatură. Strigatul „Armata e cu noi!” reverbera pe străzile mai multor orașe în acele zile. În schimb, Securitatea, ca instituție, avea motive temeinice să intre în panică și să-și caute cu orice preț impunitatea: era vorba de ura întregului popor pentru mizeria morală, delațiunea, umilința și frica în care l-a subjugat timp de mai bine de 40 de ani.
A pretinde că nu a tras nimeni cu bună știință, cu intenția de a ucide oameni nevinovați, că Securitatea, care l-a apărat pe Ceaușescu până în ultima clipă, ar fi trecut exact pe 22 la ora 16:00 de partea poporului, a spune că eroii Revoluției române au căzut victime în întregime „focului fratricid” – sunt tot atâtea sfidări ale faptelor istorice, ale bunului simț și ale conștiinței societății; o insultă la adresa celor care ne-au redat libertatea în decembrie 1989.
Dacă a existat, așa cum pretinde comunicatul Ministerului Public, „o amplă și complexă activitate de inducere în eroare”, coordonată de „grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N.”, atunci cine a executat-o? Este posibil ca Secția Parchetelor Militare să pretindă, așa cum au făcut-o și agenții de dezinformare ai Securității, că întreaga masă de revoluționari, și armata română care a pactizat cu aceștia, „s-au împușcat între ei ca proștii”? Este posibilă acuzarea generalului Nicolae Militaru că ar fi încercat să „evite tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie 1989”, în condițiile în care nu exercitase nici o funcție de răspundere în cadrul armatei înainte de 22 decembrie 1989, fiind dimpotrivă, autorul unui apel neechivoc difuzat chiar în după amiaza zilei de 22 decembrie, apel adresat tocmai comandanților în funcție ai armatei, privitor la oprirea măcelului?
Citind atent comunicatul, nu este de mirare că s-a ajuns la astfel de confuzii. Comunicatul recunoaște ca procurorii „au pornit de la ideea că responsabilitatea pentru victimele revoluției nu este instituțională”. Altfel spus, s-a pornit de la premisa că principala instituție de represiune a regimului comunist, Securitatea, nu a avut nici o vină!
Domnilor procurori, considerăm că soluția prezentată în dosarul Revoluției este aidoma legendelor plantate de apologeții Securității. Argumentul cantitativ, că dosarul cauzei cuprinde 3330 de volume iar rechizitoriul 3280 de file nu sporește credibilitatea acestui „masiv efort”, in contextul in care principalii vinovați pentru acea crimă în masă scapă astfel nepedepsiți, ne-anchetați și ne-acuzați. Prin invocarea doar a unui „fenomen diversionist” și unei „psihoze teroriste” ca principali factori pentru victimele de la Revoluție, se face abstracție în totalitate atât de prezența reală a autorilor din teren ai diversiunii („teroriștii”) cât și de implicarea instituțională a Securității în evenimentele de după 22 decembrie.
Din perspectiva represiunii ziua de 22 decembrie nu reprezintă un reper. Întreg intervalul revoluționar a fost marcat distinctiv de reacția represivă a statului totalitar. Așa cum însuși Ministerul Public confirmă, construcția impunității a avut ca motivație camuflarea responsabilităților și complicităților din perioada 16-22 decembrie. În acest sens, ne simțim datori să atragem public atenția că și în perioada 16-22 decembrie, considerată de S.P.M. sub „autoritatea lucrului judecat”, n-a fost stabilită întreaga gamă de responsabilități și complicități în executarea represiunii.
Retorica soluționării „cazului decembrie 1989” cu privire la „adevărul juridic”, creează pentru societatea românească imaginea falsă că întreaga problematică a represiunii din 1989 ar fi fost clarificată. Această cauză, de o natură excepțională, nu poate fi considerată „soluționată” din punct de vedere juridic (și cu atât mai puțin din punct de vedere istoric) atâta vreme cât nu s-a făcut o cercetare exhaustivă a tuturor contextelor represive și a tuturor actorilor implicați, iar principalii vinovați – în special din Securitatea ceaușistă – nu sunt menționați ca atare, respectiv puși sub acuzare.
Nu știm ce ați mai putea face acum, presupunând că printr-un miracol, veți avea timpul și tăria să decideți să acționați în sensul întrebărilor ridicate în aceasta scrisoare. Considerăm ca s-au făcut pași importanți în direcția clarificării multor narațiuni conspiraționiste care alterau cercetarea istorică și discuțiile din spațiul public. Semnatarii prezentei scrisori deschise își pun speranța că veți găsi modalitățile legale de a continua și extinde cercetarea penală în legătură cu aspectele menționate de noi.
Considerăm că este important de precizat faptul că demersul nostru vizează exclusiv chestiunile ridicate de dosarul Revoluției și dorim ca el să nu fie folosit în contextul prezentelor dispute publice și politice legate de candidatura procurorului general în funcție pentru un nou mandat.
Mădălin Hodor, istoric
Mihai Demetriade, istoric
Andrei Ursu, inginer, membru al CA Fundația „Gh. Ursu”
Brîndușa Palade, prodecan al Facultății de Științe Politice, SNSPA, scriitor
Vlad Alexandrescu
Oana Demetriade, istoric
Magda Cârneci, scriitor, președinte CD-GDS
Corneliu N. Vaida, luptător cu rol determinant in Revoluția din 1989, primul purtător de cuvânt al Revoluționarilor și al Armatei din Timișoara
Cristian Pârvulescu
Smaranda Enache, fost ambasador, co-președinta Ligii Pro Europa
Gabriel Andreescu, profesor Universitatea de Vest, Timisoara, fost disident, fost presedinte APADOR-CH
Vladimir Tismăneanu, profesor de științe politice, Universitatea Maryland, SUA
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cateva intrebari foarte pertinente,citez :
-Domnilor procurori, unde sunt executanții diversiunii? Unde sunt arhitecții acesteia? Unde este rolul generalilor amintiți și a celorlalți ofițeri de Securitate și agenți ai acesteia în „complexa activitate de dezinformare” ai cărei specialiști erau? Ne îndoim că nu știați de existența Unității Speciale „D” (de dezinformare) a D.S.S., care avea exact această misiune, de a mistifica adevărul și induce în eroare populația, în special în cazul „luptei de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic”.
Nu stiu de ce am insa senzatia ca pentru a raspunde acestor intrebari vor mai fi necesari vreo 30 de ani la cat de complexa a fost si a ramas inca situatia in Romania.
Daca ar fi sa ne luam dupa ce afirma unul dintre cei pusi sub acuzare ( stiti dvs.care ) de la asasinarea lui JFK in America in 1963 au trecut cu mult mai multi ani si nu stim inca ce s-a intamplat exact chiar daca mijloacele umane si materiale implicate in aflarea adevarului au fost mai mai importante decat cele avute la indemana de procurorii romani.
Cred ca e bine ca macar o parte a valului care zacea deasupra „enigmaticei” revolutii a fost ridicat si cativa impricinati au fost pusi in lumina reflectoarelor.
Poate ca in cursul procesului intentat lor se vor mai afla -sau poate nu- alte detalii !
Oricum e un inceput.
Foarte bine venita aceasta initiativa, sper eu ca nu prea tarziu. Ar putea sa fie complet nevinovata Securitatea, dar asta trebuie sa hotarasca tribunalele. Pai cum sa faca asta daca nu sunt aduse niciun fel de acuzatii impotriva lor? Sunt sigur ca poarta cel putin o parte din vina. Indirect, au permis anumite lucruri sa se intample si au scapat situatia de sub control, daca nu au avut un rol activ (ceea ce ma indoiesc).
Este greșită impresia că Parchetul a considerat nevinovată securitatea.
N-am citit întreg rechizitoriul (bănuiesc că nici semnatarii scrisorii nu l-au citit), ci doar comunicatul de pe saitul Ministerului Public.
Or, acolo e scris că a fost dispusă clasarea cauzei „cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Vlad Iulian – fost şef al Departamentului Securităţii Statului (…) pentru conduitele constatate în intervalul 16.12.1989- 22.12.1989, întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale”.
Parchetul nu spune că Iulian Vlad (șeful securității) e nevinovat, ci că există autoritate de lucru judecat în ceea ce-l privește.
Vlad a fost condamnat penal pentru revoluție și Parchetul confirmă că această condamnare e valabilă.
Oricum, dacă n-ar fi fost autoritatea de lucru judecat tot ar fi trebuit clasată cauza legată de Vlad pe motivul morții bănuitului. Codul de procedură penală e limpede – nu poți judeca penal o persoană moartă.
Un efect al unor asemenea apeluri antisecuriste pe care poate nici semnatarii lor nu-l doresc este că se răspîndește în opinia publică impresia că în urma cercetărilor minuțioase ale Parchetului a reieșit că securitatea a fost nevinovată în decembrie 1989. Că există niște antisecuriști care nu vor să creadă asta, înțelegem și compătimim persoane precum domnul Ursu al cărui tată a fost omorît de securitate, dar de fapt adevărul istoric ar fi că în decembrie 1989 securitatea nu a fost vinovată (cu varianta inclusiv că securitatea l-a răsturnat pe Ceaușescu, deci să mulțumim securiștilor – ceea ce și facem prin pensiile speciale de care beneficiază).
Or, nu acesta este adevărul istoric și nici concluziile justiției.
Văd mai sus comentariul lui AdrianS: „Ar putea sa fie complet nevinovata Securitatea, dar asta trebuie sa hotarasca tribunalele”.
Păi tribunalele au hotărît deja. Iulian Vlad – condamnat la închisoare, hotărîre definitivă. Traian Sima, șeful securității din Timiș – condamnat la închisoare, hotărîre definitivă. Alți securiști bucureșteni – condamnați la închisoare. Pe la Botoșani și Vaslui șefii securității n-au fost condamnați, dar acolo n-au fost morți la revoluție, deci zic eu că e firească lipsa condamnărilor. Într-un stat de drept oamenii sînt judecați pentru faptele concrete săvîrșite, nu pentru apartenența la o organizație.
Că acele condamnări au fost făcute în timpul președinției lui Ion Iliescu nu le face nevalabile din punct de vedere juridic ori istoric. A existat o propagandă precum că pentru revoluție n-ar fi fost găsit nici un vinovat, dar propaganda e mincinoasă. Nu acesta este primul proces legat de revoluție.
https://mariusmioc.wordpress.com/2009/10/23/minciuni-anticomuniste-marca-sorin-iliesiu/
După 22 decembrie 1989 Iulian Vlad a încercat să se lipească și el de FSN (dar nu asta au făcut absolut toate slugile regimului ceaușist?). Nu i-a mers fiindcă în FSN erau cel puțin 2 persoane care suferiseră direct din urma lui: Silviu Brucan și Dumitru Mazilu – acesta din urmă arestat de acasă în noaptea de 21/22 decembrie 1989 din porunca lui Iulian Vlad.
Arestarea de acasă, deci nu din rîndul demonstranților, în noaptea de 21/22 decembrie a unor persoane cunoscute ca dizidenți deci potențiali lideri ai revoluției (reprezentată atunci de tinerii din stradă, dar lipsită de lideri), arată că Iulian Vlad a fost credincios lui Ceaușescu inclusiv în noaptea de 21/22 decembrie 1989.
Nu doar Dumitru Mazilu a fost arestat de acasă ci și alții. Gabriel Andreescu e, pare-mi-se, un alt asemenea caz.
Contrar arestării din rîndul manifestanților, pe care o putea face și un sergent major, arestarea de acasă a dizidenților arată un plan conceput de CONDUCEREA SECURITĂȚII de a îndepărta potențialii lideri ai revoluției. Asta ar trebui să spulbere îndoielile legate de loialitatea față de Ceaușescu a conducerii securității (nu neapărat a fiecărui sergent major din DSS), cel puțin pînă în momentul pierderii puterii de către acesta.
În locul unor apeluri antisecuriste care să răspîndească ideea falsă că Parchetul ar fi stabilit nevinovăția securității, ar fi mai folositoare publicarea hotărîrilor judecătorești de condamnare a lui Iulian Vlad, cu toate considerentele lor.
Dar și rechizitoriul complet din actualul dosar ar trebui publicat, ca să nu ne mulțumim cu comunicatul de o pagină de pe saitul Parchetului.
Deocamdată, doar pe baza comunicatului, observ că Parchetul se referă la 2 structuri diferite implicate într-o „amplă şi complexă activitate de inducere în eroare”: Consiliul Militar Superior și „grupul de decizie politico-militară al CFSN”.
În acel Consiliu Militar Superior de la care ar fi provenit diversiunea, mai erau și alte persoane decît cele pomenite în comunicatul Parchetului, dar însăși acest comunicat nu pretinde că a nominalizat lista completă a membrilor Consiliului Militar Superior.
Eu zic că lista completă ar trebui spusă.
Comentarii mai pe larg legate de comunicatul Parchetului despre revoluție am scris la https://mariusmioc.wordpress.com/2019/04/10/motivatia-diversiunii-din-revolutie-conform-parchetului-general-2-structuri-pomenite-consiliul-militar-superior-si-grupul-de-decizie-politico-militara-al-cfsn/
Foarte bun comentariu, după părerea mea. Observația pe care am făcut-o eu în legătură cu autoritatea de lucru judecat este următoarea: mai întâi, în comunicat se spune că unul din scopurile „psihozei” induse a fost procesul penal „simulat” al lui Nicolae Ceaușescu, pentru ca, mai apoi, să se afirme că, în ce-l privește pe acesta, s-a dispus clasarea pe motiv de autoritate de lucru judecat…
Foarte interesant mi se pare și articolul la care se trimite în text.
„Pe la Botoșani și Vaslui șefii securității n-au fost condamnați, dar acolo n-au fost morți la revoluție, deci zic eu că e firească lipsa condamnărilor. „–> Dincolo de faptul ca au fost sau nu au fost condamnati securisti prin anumite judete, este voba de adevarul istoric care trebuie evidentiat, si anume ca Securitatea a organizat baia de sange dupa 22 de frica unor posibili lideri revolutionari desprinsi din randul populatiei care manifesta in acele zile. Pot sa va spun sigur ca astfel de diversiuni militare au existat in foarte multe orase mici din tara, chiar daca oamenii nu au iesit in strada atunci. Erau simulatoare de arme automate instalate tocmai pentru a-i speria pe oameni si pentru a-i impiedica sa faca o revolutie adevarata care sa rastoarne definitiv comunismul. Securistii se numesc tot criminali, indiferent ca erau sau nu inarmati sau erau din Botosani, Focsani sau Fetesti.
@mike
Din păcate aveți dreptate. Am cunoscuți care s-au involvat în propriul destin înainte de 1989, s-au angajat în problemele obstești, i-a interest destinul țării, nu toți au supraviețuit. La Timișoara cei impușcați la început 16.12+ 17.12.1989 au fost transportați la București, din ordinal tovarășei inginer chimist cu patru clase Elena.C. și încinerați. Cenusa în canal … e trist, e durere.
Ce spune CONCRET Parchetul despre actiunile DSS-ului dupa evacuarea Ceausestilor pe 22?
În urma cercetărilor și probatoriului administrat s-a constatat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.
Cu alte cuvinte, exact ceea ce ani de zile (de decenii) au spus fosti securisti, ca dupa „fuga” Ceausestilor au fost scosi din joc.
Daca e adevarat ceea ce spune fosti securisti si Parchetul, cum explicam faptul ca maghiarii au spus atunci ca ei au localizat transmitatoarele securitatii si le-au dat informatiile armatei romane si dupa ce au facut acest lucru, treptat tranmitatoarele au incetat sa functioneze?…
Colonel Gyorgy Keleti, head of the Hungarian People’s Army Press Department, 26 December 1989:
“…I would like to say that a progressive weakening of the Securitate has been experienced. We ourselves can see this, because our radio searching and locating units which were in Hungary a few days ago were monitoring broadcasts from 31 Securitate radio centers–yesterday 19, and today only 5. We of course put this data at the disposal of the Romanian military leadership.”
https://romanianrevolutionofdecember1989.com/myth-the-army-controlled-the-securitate-after-ceausescus-flight/
Daca nu numai in nume dar in actualitate Securitatea a fost subordinat CMS-ului cum explicati faptul ca armatei romane avea nevoie de ajutorul unguresc si ca transmitatoarele securiste au fost neutralizate in zilele care au urmat? Sigur ca acest fapt va fi ferit in anchetarea facuta de SPM-ul? Oare de ce?
Daca Securitatea a fost subordonata Armatei si CFSNului in fapt, nu numai in nume, cum sa explicam ceea ce a spus fostul sef al Directiei I, Gheorghe Ratiu (iata ce spune despre „baraj instituit de forte oculte!”?
“La ordinul generalului Vlad, in zilele de 25-27 decembrie 1989, am coordonat o investigatie in spitalele si morgile Capitalei pentru a stabili care este adevarul in legatura cu ‘teroristii straini’ despre care se tot relata la televiziune si in presa. Toate unitatiile spitalicesti si morga de la Institutul Medico-Legal, fusesera preluate in paza de catre armata. La inceput, ofiterilor trimisi de mine nu li s-a permis intrarea in nici unul din aceste obiective, cu toate ca, oficial, de la data de 23 decembrie devenisem seful Directiei de Informatii Interne a Armatei. Pentru a strapunge acest baraj instituit, de forte oculte, am apelat si am primit sprijinul procurorului general Popovici, a ministrului adjunct dr. Iacob de la Ministerul Sanatatii, si a generalului Vasile, inca sef al Directiei de contrainformatii militare. Am format astfel, patru echipe conduse de cate un procuror si din care mai faceau parte, cate un ofiter de contrainformatii cu uniforma al legitimatii cu uniforma si legitimatie de la Ministerul Apararii Nationale [!!!], un ofiter de la directia mea si un inspector de la Directia sanitara a Municipului Bucuresti. Aceste echipe au reusit sa patrunda peste tot [!!!], mai putin la Spitalul Militar Central…Rezultatul a fost ca in tara murisera in acea perioada doar patru cetateni straini…Deci, nici un terorist strain [!!!]”
https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2011/08/01/gheorghe-ratiu-fost-sef-dir-i-dss-la-ordinul-generalului-vlad-in-zilele-de-25-27-decembrie-1989-am-coordonat-o-investigatie-in-spitalele-si-morgile-capitalei-pentru-a-stabili-care-este-adevaru/
Securitatea a fost brațul înarmat al PCR.Dacă nu era PCR nu exista nici securitatea.În ultimul timp se încearcă inducerea ideii că numai securitatea era vinovată.Am trăit vremurile și știu ce făceau mahării comuniști.Nu simpli membri care erau comuniști ca să aibă serviciu și era ciuca criticilor la ședințele de partid.PCR a fost tartorul șef.Erau securiști care își cereau scuze și spuneau că nu au ce face.ASșa era ordinul.
Sigur ca a existat un plan al securitatii dupa care s-a actionat. M-am aflat in toata acea perioada, alarmat, in cladirea Cercului Militar. Spre aceasta cladire s-a tras in mai multe zile. In primele zile au tras soldatii MAI, care pazeau obiectivul MAI din spatele Palatului Telefoanelor. Atunci au tras de prosti. Cand l-am intrebat a doua zi pe comandantul garzii respective de ce au tras, soldatii au motivat ca au vazut aprinzandu-se lumina la unele ferestre(incaperile in care lucram noi la etajul 4 al Cercului Militar). Pe 28 sau 29 decembrie s-a tras in camera unde ma aflam, la etajul 4, dinspre cladirea Romarta Copiilor. Glontul a trecut prin geamurile duble ale ferestrei, a facut doua gauri relativ mari prin care privind puteai determina de unde s-a tras. Din cladirea Romarta Copiilor, ultimile ferestrele din dreapta cladirii, fatada de visavis de Cercul Militar, de la etajele 3 sau 4. Cunosteam pe cineva care locuia in acel bloc (dna. Anca Ceraceanu, prima traducatoare a romanului Shogun, pensionara MAI). Cand an sunat-o si am intrebat-o cine sta in apartamentele respective de la etajele 3 si 4 mi-a raspuns ca „de-ai nostri”. Glontul respectiv n-a fost tras cu intentia de a omora pe cineva. Camerele de la etajul 4 ale Cercului Militar au toate o mica terasa pe care ne-am aflat de multe ori, timp mai indelungat si, evident, vizibili, cand am fi putut fi luati la tinta dar nu s-a intamplat acest lucru. La mai mult timp dupa acele evenimente am primit niste formulare in care sa descriem evenimente de acest tip. Am facut-o, am descris aceste evenimente, am semnat dar niciodata nimeni nu s-a mai referit la aceste documente.
Pai in intregime modul in care a fost abordat si „solutionat” acest dosar indica faptul ca procurorii sint chiar ei securisti, si deci nu numai ca nu au nici un interes sa rezolve ceva, dar au chiar ordin sa nu rezolve. Si ne intrebam cum nu I-o fi fost rusine lui Augustin Lazar sa se bata cu pumnii in piept cu privire la finalizarea acestui dosar?! Daca era de buna credinta, ar fi trebuit sa isi dea singur demisia, nu sa astepte sa i-o ceara – culmea, cine?! – chiar PSDALDE! Se pare ca Augustin Lazar isi atribuie chiar un titlu de erou prin faptul ca acest dosar a fost finalizat (si cu ce concluzii!!!) in timpul mandatului sau… Nu este de mirare ca tot sistemul juridic in Romania este facut muci, total disfunctional, impartit intre securisti si securisto-sereisti.
Domnului Marius Mioc: sigur, aveți dreptate. Iulian Vlad a fost condamnat, alături de câțiva, puțini, ofițeri de securitate. Însă semnatarii spun altceva: nu negăm instrumentarea dosarelor împotriva fostului șef al DSS etc. Ci atragem atenția că sutele de ofițeri de securitate implicați în represiune, șefi de Inspectorate ale M.I., șefi ai Securităților județene, șefi de Servicii sau compartimente din cadrul acestora, implicați programatic, nu accidental în represiune, nu au fost trași la răspundere.
De ce s-a întâmplat asta? Pentru că narațiunile care au facilitat înțelegerea Revoluției de către Ministerul public, au fost construit plecând de la prezumția că DSS s-a predat cu arme și bagaje în 22 Armatei. Că DSS nu a construit, în mod sistemic, represiunea, încă din 14 decembrie 1989. Urmărirea parcursului represiv, a logicii normative și a acțiunilor rezultate din aceste Planuri de măsuri, Ordine, reglementări, ar fi trebuit să duca SPM cu concluziile într-o altă zonă. Securitatea nu a fost un actor marginal al represiunii, ci artizanul ei, arhitectul ei, coordonatorul confuziilor, distribuitorul strategic al punctelor de foc, al locurilor diversiunii, al narațiunilor amenințătoare difuzate pe multiple canale (telefoane, sisteme radio, telefoane guvernamentale, comunicații militare necriptate etc.).
Ori urmărirea acestor multiple piste de cercetare nici măcar nu a fost, în mod sistemic, luată în calcul. E vorba de o întreagă narațiune care ar fi redimensionat înțelegerea logicii represiunii din 14.12.1989-31.12.1989. Narațiunii acesteia, care ar fi determinat poziționarea rolurilor în poziția lor instituțională reală, nu i s-a dat deloc atenția cuvenită. Semnatarii știu limitele adevărului juridic. Dar știu și că acesta nu poate contrazice adevărul istoric.
Nu negăm, așadar, condamnarea accidentală a unor ofițeri ai DSS, ci lipsa atenției privitoare la logica sistemului intern de represiune, care a presupus planurile de mobilizare, planuri operative la nivelul fiecărui Inspectorat Județean al M.I., hărți de acțiune, coduri, frecvențe de acțiune, actori în teren cu funcții bine precizate, strategi ai situației operative care se coordonau radio între ei pe teren, etc. Perspectiva unei dictaturi care-și apără supraviețuirea lipsește din strategiile Ministerului Public, care, prin asta, ar fi putut vedea ce actor instituțional avea atribuții în materie de neutralizarea a oricărei revolte publice de amploarea celei din decembrie și cine trebuia (legalmente) să intervină atunci când structurile statului și comandantul suprem erau în pericol. Există reglementări stricte, Planuri operative precise în acest sens.
Un întreg eșafodaj al crimei a fost ignorat. Nu ne permitem să credem ca asta s-a produs intenționat.
Și da, nu ne vom opri aici. Vom face tot ce stă în puterea noastră ca ucigașii să nu doarmă liniștiți.
VOTUL SECURISTULUI PEHITENCIARULUI ERA CEL HOTARATOR !
Din nefericire, am avut un frate condamnat, ajuns la liberare conditionata. Era la Penitenciarul Satu Mare, Adjunctul comandantului Penitenciarului, Vasile Biro si procurorul Cristescu au votat pentru eliberare. Au votat si altii, dar daca CI-stul Penitenciarului nu a fost de acord, iar fratele meu nu a fost eliberat.
Vasile Mic
Vreau sa mai spun o data ce am vazut cu ochii in zilele acelea, cand am petrecut o noapte cu pusca-n mana pe acoperisul unei cladiri de 5 etaje din Electroputere Craiova. Am asistat la batalia care s-a dat in Valea Rosie, un cartier invecinat, intre elemente ale armatei si un terorist care tragea de pe acoperisul unui bloc de 8 etaje catre armata care-l inconjurase. Am vazut si am auzit focurile de arma, cadenta foarte mare a armei si trasoarele care veneau de pe acoperisul blocului catre cei de jos. Am concluzionat inca de atunci ca nu era un tip de armament din dotarea armatei romane. Mai tarziu, pentru ca in ciuda cautarii apartament cu apartament armata nu a reusit sa-l gaseasca, m-am gandit ca singura posibilitate era ca tocmai unul dintre locatari sa fi fost un „specialist” al diversiunii, de multa vreme instalat cu tot cu armament acolo – un bloc de locuinte vis-a-vis de unitatea militara. La primirea ordinului, el intra in actiune si facea ceea ce trebuia sa faca, adica diversiune tragand si provocand militarii de peste drum. Tot asa si cu diversiunea asa-zisilor turistilor sovietici, ce fel de turisti s-ar putea urca pe acoperisul blocului, trage in militarii de peste drum si apoi scapa ascunzandu-se la vedere, printre locatari? Absurd! Teroristii au existat si trebuie cautati printre unitatile speciale ale Armatei, Securitatii sau poate prin alte servicii cu totul speciale.
Comunicatul este transant,coerent ,pertinent.Trecutul tenebros al temutului gestapo pecerist este cunoscut si teama ce cuprindea cand aveai de spus ceva este in memoria noastra.
Subiectul este de actualitate si acum desi au trecut 30 de ani de la Proclamatia de la Timisoara care declara ca nu se doreste razbunare,dar vrem sa se retraga si sa ne lase in pace sa reconstruim Romania care era in ruine.
Suntem obligati ca macar acum sa facem ce trebuia facut atunci:EXTIRPAREA ORICAROR URME DE POLITIE POLITICA,DESFIINTAREA SRI SI INLOCUIREA CU UN COM.TET MIXT AL SIGURANTEI NATIONALE COMPUS DIN M.I.,M.Ap.N SI REPREZENTANTI AI SOCIETATII CIVILE
In SUA (unde exista un sistem juridic destul de solid) exista doua metode de prezentare a probelor intr-un proces la tribunal. Una este cea a probelor directe, cea de-a doua este a probelor indirecte, numite si circumstantiale. Metoda probelor directe stabileste cu o precizie de 100% cine este vinovatul, cea cu probe circumstantiale stabileste cu o precizie sub 100% (dar foarte apropiata de acest procent) cine este vinovatul. Cu alte cuvinte, metoda circumstantiala este o metoda probabilistica care indica o probabilitate extrem de mare ca persoana acuzata sa fie vinovata.
In Romania, daca exista probe (ca in cazul de fata), acestea sint total ignorate, neanchetate.
Dar, daca am folosi metoda circumstantiala, si am analiza pe baza de mijloace, motive, oportunitate (means, motive, opportunity) crimele din timpul lovilutiei, am ajunge usor la concluzia ca Securitatea (anumite ramuri) este entitatea care a organizat si executat acele asasinate ale unor oameni complet nevinovatie (gloante calibru 5.62, unde au fost fabricate, cine le detinea, impreuna cu armele respective, cite s-au consumat, cine au fost mortii, traiectoriile balistice, cauza deceselor, ora si locul crimelor, etc., etc.).
Deci, acest dosar, pe care dl. Augustin Lazar a avut tupeul imens de a-l prezenta ca incheiat, este o imensa palma si un afront date populatiei obisnuite de catre o institutie (Securitatea) si un stat (Statul Roman), iata, nu numai bandite, dar si criminale. Scoaterea totala a asasinilor si a victimelor lor din acest dosar, si pe aceasta cale din istorie, constituie cea mai mare sfidare adusa bunului simt si inteligentei poporului roman. Dar nu numai atit.. Acest dosar dovedeste continuitatea serviciilor secrete in Romania, adica transformarea securistilor in securisto-sereisti, cit si implicarea totala a procuraturii – procuratura care are menirea de a apara populatia, individual, si de a aplica legile tarii, si legile europene si universale – in aceasta musamalizare ordinara, in acest travesti de justitie, se pare din ce in ce mai propriu poporului roman.
Un proces corect al Revolutiei (ca si al Mineriadei si al Jandarmiadei) ar spulbera sistemul politic si social putred instalat in Romania de Ilescu-FSN si suit pe culmile abjectiei de regimul PSD-ALDE actual. Romania este ca o casa in care zace un cadavru neingropat – cadarvrul comunist, si atata vreme cat cadavrul comunist nu va fi dus la groapa de gunoi a istoriei, romanii vor fi prizonieri si vor suferi.