joi, martie 28, 2024

Scrisoare deschisă către Cristian Mungiu

Dragă Cristian Mungiu,

nu-mi dau seama dacă să mă bucur sau să mă  îngrijorez văzându-mi numele pe afișul recentului tău film premiat la Cannes, După dealuri. În luna octombrie a anului trecut, mi-ai propus să semnez un document numit Acord, prin care eu îți recunoșteam paternitatea scenariului, iar tu te angajai să menționezi sursa de inspirație a respectivului scenariu, adică romanele mele, Spovedanie la Tanacu și Cartea Judecătorilor, pe toate materialele de promovare a filmului, în țară și în străinătate. Se preciza în Acord și că nu am și nu voi avea pretenții de natură financiară legate de filmul care avea să rezulte din adaptarea cinematografică a romanelor mele.

De la semnarea acordului, ne-am mai întâlnit o singură dată, în luna martie, când m-ai invitat să văd un prim montaj al filmului pentru care am avut multe cuvinte de laudă. Remarcam atunci însă că, din păcate, îi lipsea o dimensiune spirituală. S-ar putea spune că era despre religie fără să aibă un Dumnezeu. De atunci încoace, mai ales în declarațiile tale publice, continuă să apară o ambiguitate care mă tem că nu e favorabilă destinului acestui film. În interviuri, (mai ales în străinătate), declari că filmul, care a luat premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes, este inspirat dintr-un caz real care te-a preocupat ani de zile și despre care te-ai informat îndeaproape. Adesea, în aceleași interviuri, omiți sursa reală a filmului, adică romanele mai sus menționate. În schimb, în România, declari că ai făcut un film de ficțiune, fără legătură cu faptele și personajele reale ale întâmplării din 2005, de la Tanacu. În același timp, decizi ca prima vizionare a filmului, în România, să aibă loc la Vaslui, adică foarte aproape de locul real al întâmplărilor. Orice om de bună credință se întreabă ce ar trebui să înțeleagă : că ai făcut un film după un caz real și în urma unei scrupuloase anchete proprii sau că ai făcut un film de ficțiune inspirat de niște romane (și o piesă de teatru pusă în scenă de Andrei Șerban) ? În primul caz, e de neînțeles ce caută referirea la romane și numele autoarei lor pe genericul și afișul filmului, dacă filmul are la bază faptele reale, cercetate și reconstituite de tine. În al doilea caz, nu se înțelege ce legătură are filmul de ficțiune cu Vaslui, cu schimbul de replici cu un protopop local și cu un fapt divers din 2005, dacă filmul e adaptarea unor romane.

Chiar și pe scena Festivalului de la Cannes, în momentul premierii pentru cel mai bun scenariu, ai declarat că în spatele filmului tău s-ar afla nu niște cărți, ci niște oameni reali care au suferit și care nu trebuie uitați. La cine te refereai, de vreme ce ai făcut un film de ficțiune, fără legătură cu oameni și fapte reale ? Crainicul francez a precizat apoi că ai luat premiu pentru un scenariu bazat pe niște cărți… N-ar fi timpul să te hotărăști ?

Am citit, de asemenea, lectura pe care o dai în străinătate scenariului și pe care nu o împărtășesc : ar fi vorba despre liberul arbitru și dragostea dintre două femei, interzisă de practicile anacronice ale Bisericii. Sigur, orice regizor poate da operei sale orice interpretare, iar cea pe care ai ales-o se vinde cel mai bine în Occident. Nu numai biografia personajelor (preluată ca atare din cărți), dar chiar și filmul permit însă o lectură ceva mai subtilă : nu e vorba atât despre o dragoste interzisă, cât despre suferința și nevoia de afecțiune a unor copii mari, două fete crescute la orfelinat, cu identități sexuale mutilate de abuzuri și indiferență. Două ființe împovărate de un trecut chinuit, așadar, și nu două libertăți care își asumă profunzimea unui sentiment în ciuda oricăror prejudecăți.

Așteptând să decizi, în declarații, interviuri și prezentări, rolul și rostul menționării romanelor mele pe genericul filmului, prefer să nu văd versiunea finală, premiată la Cannes, care rulează pe 25 octombrie, în București.

Distribuie acest articol

56 COMENTARII

  1. Lui Mungiu i s-a suit la cap si s-a lasat ispitit de plagiatorii si cacaraii din politica romaneasca. Pacat, parea un baiat capabil.

    • @stefan: ce anume gasiti exagerat?

      Doamna Niculescu Bran se adreseaza regizorului Mungiu nu IMDB-ului (care este, vorba unui clasic in viata, doar o baza de date. iar cu bazele de date nu vorbesc decat, eventual, programatorii).
      Fiind vorba, in esenta, de cum (isi) prezinta filmul domnul Mungiu ci nu alta persoana sau entitate (de prin interneti sau de aiurea).

    • In baza acordului semnat acum un an, e obligat sa mentioneze sursa. Inca de la inceputurile colaborarii noastre a mentionat-o cu greu si numai fiindca i-am tot semnalat omisiunile (imdb nu face exceptie), dar am sperat ca lucrurile vor intra intr-o oarecare normalitate, mai ales ca romanele si filmul nu au cum sa se concureze reciproc, iar chestiunea banilor nu se pune. In scrisoarea de fata ma refer la interviurile sale contradictorii legate de film si , mai ales, la declaratiile pe care le face in strainatate si, pe care, inevitabil, le urmaresc. Cu uluire, adesea.

  2. Nimic nu ucide mai sigur si mai rapid o judecata rationala decat o pre-judecata. Pe care o vad, in forme diferite, prezenta de ambele parti. Cred si o falsa ne-intelegere intre ceea ce e dimensiune umana si spirituala. In fond ambele au acelasi „salas”. Pe de alta parte viziunile diferite au dus la doua opere (romanul si filmul) de valoare. E mai bine asa.

    • Stimata Doamna,va respect enorm comentariul,dar nu am inteles de ce separati dimensiunea umana fata de cea spirituala.Va citez:”dimensiune umana si spirituala”.
      Dincolo de a va bucura ca intre judecata si pre-judecata exista posibilitatea de a „comite”,deci nu de a „crea”ceva istoric de binevenit,va intreb:Ce anume a bucurat mai mult,spiritul dv?Romanul sau filmul?
      Pentru ca vedeti dv,.unul fara altul nu pot exista!

  3. Doamna Tatiana Niculescu Bran,nu va puteti enerva pentru abaterile de la istoria din carte pe care le face scenaristul&regizorul.
    Scenaristul regizorul au dreptul sa fie mai mult sau mai putin subtil, sa nuanteze anumite lucruri ba chiar sa le schimbe. Este opera lor.

  4. Penibila scrisoarea doamnei Bran. Romanul
    contine fapte si personaje reale. Mungiu a compus
    Un film artistic, si nu un documentar biografic,
    dupa fapte si personaje reale, descrise in roman.
    Nu e nici o contradictie in declaratiile lui.
    Faptul ca dumneavoastra nu va place cheia in care
    isi citeste el scenariul nu e de interes public,
    cum nu e nici decizia dumneavoastra de a vedea
    sau a nu vedea filmul.

    • Asa este ! Scrisoarea mea este penibil de delicata fata de situatia in care m-am trezit. Si daca am ajuns sa o scriu inseamna ca acesta e raspunsul pe care il pot eu da unor nuante de comportament pe care mi-e din ce in ce mai greu sa le inteleg si accept.

      • Cand faci un film dupa un roman, te astepti sa fie cam ca acolo (mai ales daca citesti romanul inainte). Regizorul ori nu a inteles romanul, ori e vorba de marketing.
        Consider ca aceasta scrisoare este perfect normala si nicidecum penibila pentru ca de fapt filmul este o copie a unei opere scrise interpretata intr-un still propriu si nicidecum ceea ce a dorit autorul romanului sa exprime… si sa fim sinceri, nici nu se compara un roman scris cu un film.
        Zellora, mare adevar mai spui …trist dar adevarat.

        • Filmul nu a fost facut dupa un roman, pentru ca nu-i o opera de fictiune. Filmul a folosit unele date concrete din roman, carora le-a dat o interpretare proprie.

    • domnul mungiu are un ego cam inflamat amanunt ce poate fi trecut cu vederea … ceea ce nu se poate trece cu vederea este meteahna asta oribila de a isi asuma meritele altora… la toate cele mentionate in scrisoare eu mai adaug faptul ca in distributie apar actrite care joaca in aceleasi roluri in spectacolul facut de andrei serban … cu alte cuvinte andrei serban a facut un casting , pe urma o distributie conform propriei sale viziuni si conceptiii regizorale … domnul mungiu vede spectacolul si apoi „muta” personajele in filmul domniei sale… APLAUZE !!!

      • Nu, in film nu apare niciunul dintre actorii care au jucat in piesa lui Andrei Serban. Dar Cristian Mungiu a vazut piesa lui Andrei Serban si a discutat cu el ideea unui film. Cand a vazut piesa a inteles ca povestea avea o versiune (aceea a cartilor) pe care nu o cunoscuse. Asa a ajuns la carti si, ulterior, la mine.

  5. Cind dai ceva moca sa nu te astepti la multumiri. Sau la precizarea sursei. Probabilitatea ca acest lucru sa se intimple este ridicol de mica, mai ales la un popor care considera intr-o enorma majoritate ca e normal sa ia fimele si orice altceva „dupa net”

  6. Stimata Doamna,

    Ati incercat sa clarificati aceste aspecte direct cu CM?
    Daca DA, ce s-a intamplat mai departe?

    Daca NU, de ce nu incercati sa faceti asta inainte de premiera de la Bucuresti?
    As aprecia sa va pot vedea pe amandoi pe scena, la premiera de la Bucuresti…

    Sau „the show must go on” pentru publicitate?

    Oricare ar fi raspunsul Dvs. va doresc numai bine.

  7. Dincolo de nelămuririle (fireşti, mi se par mie, dar mă pot înşela) ale dnei Tatiana Niculescu Bran, eu rămân cu o – cum să-i zicem? – tulburare: cel mai bine văzut şi premiat regizor român ce are de arătat lumii? Un avort şi o crucificare. Oare ce urmează? Cazul japonezului ucis de maidanezi?
    Nu vreau să fiu înţeles greşit: nu cred că filmul (arta, în general) trebuie să ocolească subiectele dure, şocante. Ceea ce mă pune pe gânduri e gradul de RELEVANŢĂ al subiectelor – nu numai în acest caz, fireşte. Nici măcar din „4, 3, 2” nu prea reiese dimensiunea de FENOMEN (poate pentru că, orişicât, condiţionarea avortului prin sex nu era chiar regula…) Cât despre Tanacu…
    Visez la un film despre viaţa noastră ante şi post decembristă ÎN GENERAL, nu în cazuri-limită. Cred că ar fi destul de şocant! Chiar şi pentru Occident. Chiar şi pentru premii.

    • „poate pentru că, orişicât, condiţionarea avortului prin sex nu era chiar regula…”

      Nu era regula, intr-adevar…ceea ce filmul a vrut sa aduca insa in atentia publicului este faptul ca avortul era in general interzis in acea vreme (politica demografica de stat). Acest lucru impreuna cu lipsa educatiei sexuale si a metodelor de contraceptie impingeau pe multe tinere in situatii limite, extreme. Povestea este socanta cu siguranta. Desi este o productie artistica, eu gasesc ca pelicula are si o mare incarcatura documentara. Pentru publicul romanesc subiectul poate fi interesant atat timp cat esti dispus sa rememorezi lucruri abominabile din acele vremuri. Pentru occidentali este fictiune, pentru ca putini sunt dispusi sa accepte ca astfel de lucruri s-au intamplat cu adevarat. In SUA astfel de pelicule gen „432” sau „Dupa dealuri” nu prind la public. In cazul fericit in care se difuzeaza, aceasta se face in circuit restrans, in cateva cinematografe (de obicei independente, specializate pe productii straine) sau la comanda pe cablu TV pentru o scurta perioada de timp. Peste ocean exista o cu totul alta cultura cinematografica de masa, publicul nu se inghesuie sa vada avorturi si filme cu tarani si militieni analfabeti din Europa de Est. Europenii au cu siguranta alte gusturi.

    • Pai domnule Zarojanu, daca visati, de ce nu faceti unul, in prim plan biserica cu multiplele sale cuceriri si realizari din ultimii ani? Ca slava Domnului, aveti cu ce va lauda!

      Poate o iesi mai bun decat filmul lui Mungiu (care dupa parerea mea e de neurmarit, mie mi-a fost imposibil sa-l vad pana la capat).

    • Imi permit sa va contrazic, d-le Zarojanu – cel mai bun exemplu este „Amintiri din Epoca de Aur”, o colectie care, desi inegala ca valoare artistica a ‘scenetelor’ pe care le contine, reda intr-o cheie predominant comica diverse momente de viata cotidiana din perioada comunista.

      • Ce public este interesat sa urmareasca filme despre cum se asfixiau si apoi parleau porci in bucatariile apartamentelor de la bloc in Romania anilor ’80? Sau cum se reciclau sticle contra cost? Sunt curios ce incasari au fost inregistrate la box-office pentru o astfel de productie?
        Ah, pardon, este ARTA pe care publicul nu o intelege! Am urmarit acum un an-doi un interviu cu dl. Mungiu (ma aflam in Romania in vizita) si am ramas mut. Distinsul regizor era mahnit ca publicul romanesc nu merge la cinematograf sa vizioneze productii romanesti. Sa ma ierte D-zeu, ce sa vizioneze?

  8. Cineaștilor noștri le place să facă filme „de autor”. Asta pentru că și criticii vorbesc doar despre „filmul lui Cutărică”. Autorii nu sunt vedete ca la Hollywood. Asta din cauză că autorii români și-au vândut creațiile pe nimic. Sau le-au dat gratis, pentru glorie. Și asta din cauză că scenariștii nu au sindicat ca în SUA, capabil, la o adică, să lase toată industria fără materie primă.
    P.S. Cum ar suna: „Mălaiele a pus în scenă un spectacol despre viața unui revizor rus”? Bine că Gogol nu cere bani!

  9. Ii sugerez doamnei Niculescu Bran sa negocieze mai bine (a se citi „la sange”) cu producatori de film, scenaristi sau regizori atunci cand romanele domniei sale sunt luate drept referinta, intr-o viitoare imprejurare. Inclusiv ce apare pe ecran, in trailer-ul filmului sau pe afisul productiei. Cu bine.

  10. „[…]constatam ca inevitabilitatea restructurarii sociale a societatii este insotita de o miscorare a libertatii, nu numai economice si politice, dar si a libertatii intelectuale si spirituale. Concentrarea asupra laturii materiale a vietii, este cea mai indepartata de libertate, face ca ea sa fie privita treptat nu ca mijloc, ci ca scop al vietii; viata spirituala creatoare fie este negata, fie este subordonata vietii materiale de la care primeste directivele.”. Nu e nimic nou, nimic surprinzator. Dezvoltam mecanisme de simulare a vietii spirituale, pentru mentinerea iluziei ca am ales corect. Ce difera de perceptia subiectiva a realitatii irita precum plansetul la cina vazuta ca infulecare. Iubim placerea, uram pe tradatori si socializam in turme mari. Din cand in cand luam cate o portie de spiritualitate. Probabil si putin din desert. Cate putin, caci se termina si dincolo de masa nu este nimic. Acest infiorator de nimic ne sperie atat de tare, incat il invelim in ambalaje felurite. Si aplaudam frenetic un ambalaj. Continutul ? Continutul nu conteaza, caci nu intelegem nimic din el, dupa cum arata si aceasta insiruire elucubranta de cuvinte, caci nu vrem sa vedem decat adevarul asemanator noua. Cand ne e teama de neasemanare, avem un ambalaj etichetat pe masura: fictiune. In general avem ambalaje pentru toate si pentru toti. Un singur ambalaj ne lipseste. Si nici nu il vom avea vreodata, caci acest continut nu poate fi cuprins. Este Adevarul Insusi. Restul sunt ambalaje desigur. Si oricat ne-am indreptati, este cert ca ni s-a spus, am ascultat si posedam chestiunea. Ramane sa judecam. Si sa fim

  11. Primul roman al dnei Bran era ff slab, dupa pararea mea Mungiu l-a cumparat doar ca sa nu aiba discutii ca nu ar fi putut folosi povestea (desi e bun public, ca a fost un fapt real). Acuma ca povestea are succes, pretentiile ei cresc, desi e stiut ca Mungiu nu face filme decit dupa scenariile lui, si ca povestea interpretata pe ecran este fictionala, inspirata doar la orgine din realitate. Dupa pararea mea au gresit cei care ii tot luau interviuri dnei Bran pe tema asta cind ea nu era deloc implicata. Paternitatea e a omulu, nu a luat d ela ea nimic mai mult decit era in ziare, dar romanii totdeauna vor sa isi ia partea dintr-un succes. A, si mai e si vina lui liiceanu, care a incurajat-o pe aceasta doamna ca stie sa scrie. Si eu miiene daca scriu despre criminalul d ela Oslo poimiine aia care fac cilme sau scriu piese vor fi obligati sa coopereze cu mine. Dna Bran e o femeie ff respectabila, dar scriitor nu ea, si de postarea asta se putea lipsi.

  12. Filmul e „dupa un roman de…” de fapt, dar cu interventia creativa a regizorului din simplul motiv ca nu e o ecranizare pur si simplu.

    Partea buna e ca m-a incitat sa citesc romanul. Filmul nici eu nu vreau sa il vad, ca prea se contureaza o „reteta Mungiu”, care nu ma prea atrage, fiind demostratia unei scaderi de creativitate.

    Fara suparare, aceeasi parere o am si despre Almodovar – cateva fime creative, restul sunt retete.

    • Va multumesc tuturor pentru mesaje. Poate ca nu m-am facut bine inteleasa : scrisoarea mea nu are scopul de a-l convinge pe regizor sa ma laude, ci de a-l convinge sa ma scoata de pe afis si de pe genericul filmului, de vreme ce considera ca a facut un film dupa un caz real, cercetat, documentat si reconstituit de domnia-sa.

      • Imi pare rau, doamna, nu aveti nici o credibilitate pentru mine, acuma spuneti ca vreti sa va scoata de pe afis, mai sus spuneti ca vreti sa va puna pe afis
        `In baza acordului semnat acum un an, e obligat sa mentioneze sursa. Inca de la inceputurile colaborarii noastre a mentionat-o cu greu si numai fiindca i-am tot semnalat omisiunile’
        de fapt povestea e simpla. El v-a cumparat drepturile ca sa nu fie discutii, dar nu a folosit cartea dvs si deci nu are de ce sa o citeze. Ind eclratiile lui este perfect decent, inclusibv cea din Post la care trimiteti dvs. Ca a avut audienta mai mare ca Serban si a luat premii e intr-adevar de neiertat, pentru merita palmuit public, sau macar sa va treaca pe afis. Ah, ce reactii romanesti!!!!

        • Stimate Gigel,

          daca Cristian Mungiu ar fi cumparat drepturile de autor, ar fi fost mult mai simplu, fiindca ar fi avut a face cu editurile care au publicat cartile si cu avocatii lor si nu cu mine. Dimpotriva, a folosit cartea pe gratis si din plin, caci desfasurarea actiunii si majoritatea secventelor, cat si povestea, in sine, din film, nu sunt rodul investigatiei sale, ci al unei munci care mie mi-a luat trei ani. Daca n-ar fi avut nevoie de carti, nu mi-ar fi propus semnarea respectivului document.
          Aveti insa perfecta dreptate : regizorul s-a dovedit roman pana in maduva oaselor, cu bune si cu mai putin bune… Ca noi toti, de altfel, ca si dumneavoastra, care traim intr-o lume in care drepturile de autor nu exista de la Platon si Aristotel incoace.

      • Toata povestea asta face reclama romanului (si filmului, ma rog…). Eu in locul Dvs. as profta de ea… Pana la urma scopul scrierii unui roman este sa ajunga la cititori, nu-i asa?

  13. Eu de la bun inceput, de cand au aparut declaratiile dumneavoastra, ale lui si ale actorilor (in special Dana Tapalaga, dar si Valeriu Andriuta), am sesizat un clivaj intre perceptia si intelegerea unei persoane catehizate crestin ortodox si a unui intelectual universalist. Mungiu nu poate fi Tarcovsky (nu ma refer la nivelul artistic, ci la intelegerea profunda, interioara, a crestinismului ortodox). Niciodata acest tip de cunoastere si intelegere nu poate fi dobandita fara o traire autentica. Acest clivaj datorat unghiurilor diferite din care a fost privit cazul, s-a manifestat si in felul diferit in care a fost inteles in opinia publica, intelegere care a fost deopotriva marcata de imensa superficialitate cu care a fost tratat in media. In concluzie, nu poti cere ceva ce nu exista!

    • Interesanta observatia lui Vlad Ionescu , Mungiu nu poate fi Tarkovsky, si nu e vorba de partea artistica dar de cea sa zicem asa in mod brut „spirituala”.
      Si ma bucura si precizarea d-nei Tatiana Niculescu Bran in legatura cu interpretrea filmului. Nu l-am vazut. Traiesc in Italia si deja ma irita foarte tare ideea ca este oferit si ca o poveste de dragoste intre doua fete, adica e alimentata pofta de subiecte de genul asta privind Romania. Mi se pare foarte manjitor si dureros sa fie redus si vulgarizat asa sensul suferintei sufletului aluia chinuit. Parca ti-ai mai bate o data joc de ea.
      Din punctul meu de vedere absolut aceiasi poveste e perfect valabila si in occident , cu mica diferenta ca victima absoarbe in mod civilizat, adica controlat, tirania sau controlul, sau indiferenta celor din jur pana se transforma in criminal. ( gen nikki ardelean)
      Au invatat ca nu are sens sa reactionezi, sa pretinzi, sa astepti si instinctiv au invatat un control diabolic al furiei si nedreptatii. Si in acelasi timp tirania se manifesta mult mai parsiv, crucea pe care te leaga e invizibila.
      Pe scurt e acelasi ev mediu infiltrat peste tot acolo unde functioneaza „legea” fariseilor.

      • Tarcovsky il cauta pe Dumnezeu oriunde in lume, Mungiu intra in casa Lui, in manastire, si vede orice in afara lui Dumnezeu. De aici inconsistenta declaratiilor si a confuziei in care se afla.

  14. Am vazut saptamana trecuta filmul la NY Film Festival si confirm ca Mungiu a specificat inainte de proiectia filmului ca scenariul este o fictiune bazata pe un caz real documentat in doua carti.

    • Asa am crezut si eu… Se pare insa ca atunci cand un autor nu formuleaza pretentii banesti catre cei care se folosesc de cartile lui, bazandu-se pe buna lor credinta si incredere reciproca, nu e luat in serios si se considera ca un acord privitor la drepturi morale poate fi trecut cu vederea.

  15. Sa recapitulam- cartea dnei Bran, un simplu documentar-reconstituire, ca veni vorba, ESTE MENTIONATA pe genericul filmului, ca si pe afis. Intrucit insa el nu o mentioneaza pe ea la tot pasul, adica de cit eori explica filmul, EA VREA SA FIE SCOASA de pe afis in semn de protest. Gelozie si furtuna intr-un pahar cu apa, vrea si pur si simplu o bucata mai mare din succesul omului….

    • Gelozie si furtuna intr-un pahar cu apa ? Mai curand o tema grava si foarte actuala in Romania : respectarea drepturilor de autor. Daca voiam glorie cu orice pret, nu asteptam 6 ani ca sa incredintez cartile unui regizor de film care sa respecte versiunea asupra intamplarilor povestita in ele. Prima carte a aparut in 2006 si imediat Radu Gabrea, Lucian Pintilie si Andrei Serban m-au contactat cu dorinta de a face un film. Stiam ca viziunea artistica a primilor doi nu se potrivea cu povestea pe care mi-ar fi placut s-o vad pe ecran. Am colaborat cu Andrei Serban la o piesa de teatru care a avut premiera in 2007 la New York. Sa lucrezi cu Andrei Serban reprezinta, intr-adevar, un moment de glorie in viata unui autor. Asadar, cand a aparut ideea lui Cristian Mungiu (inspirata de altfel de Andrei Serban, atunci, in 2007, la New York) traisem deja ceea ce numiti glorie. Nu astept de la Cristian Mungiu o felie mai mare sau mai mica, ci pe aceea care mi se cuvine.

  16. Din cate imi amintesc eu, la New York Mungiu a mentionat ca filmul se bazeaza pe confluenta dintre 1) o situatie reala (similara dar nu in mod absolut identica), 2) romanul Tatianei Niculescu Bran avand ca punct de plecare evenimentul (situatia) respectiv(a), si 3) imaginatia (stilul, preferinta, experienta) scenaristului. Foarte simplu, ce-i asa greu?

  17. Scriu pentru a confirma că şi la Paris CM a spus exact aceleaşi lucruri ca la New York (citez din mesajul „nedumeritului”): „ca filmul se bazeaza pe confluenta dintre 1) o situatie reala (similara dar nu in mod absolut identica), 2) romanul Tatianei Niculescu Bran avand ca punct de plecare evenimentul (situatia) respectiv(a), si 3) imaginatia (stilul, preferinta, experienta) scenaristului.”

    De asemenea, cu aceeaşi ocazie, nu am observat la CM nici cea mai vagă urmă de înfumurare. Dimpotrivă, ne-am amuzat cu toţii (o sală întreagă) copios atunci când CM ne-a povestit cum i se reproşează că nu face filme despre „frumuseţile patriei”.

    Se pare că până una-alta nu acestea îl inspiră în exerciţiul cinematografic pe care şi-l propune şi pe care îl execută foarte bine, această execuţie fiind, de fapt, premiată.

    • Ma bucur foarte mult. Inseamna ca regizorul a devenit receptiv la mesajul meu pe care, inainte de a-l face public, i l-am transmis de mai multe ori. Cat despre presupusa mea dorinta de a ma infrupta din succesul omului, nu vad cum cartile ar putea sa concureze filmul si viceversa sau cum eu as putea umbri sau diminua succesul lui Cristian Mungiu. Avand in vedere ca a luat un premiu pentru scenariu care are la baza niste carti (bune, rele, cum or fi ele…), semnaland sursa de inspiratie in interviuri nu face decat sa respecte termenii acordului semnat. Ca in Romania acest lucru nu se obisnuieste, asta e alta problema…

      • Ok, totul a fost o neintelegere. Datat viitoare poate asteptati inainte sa va legati de oameni? Ca, vorba aceea, oameni care ataca pe putinii care reusesc in lume sint multi in Romania, nu mai e nevoie si de dvs, dna Bran. Si draga Hotnews, cine a avut de cistigat ca ai publicat acest post? Dna Bran nu, ca publicul s-a lamurit imediat ca totul e gelozie. Mungiu a iesit Ok, dar voi ati iesit ca scurmati in rahat de dragul audientei. Hai, scotatei postul si fiti mai intelepti mai viitor, nu mai tabloidati putinele lucruri de valoare pe care le avem.

        • Stimate Adrian,

          nu, nu a fost o neintelegere, din pacate. Exista o intreaga „bibliografie” de declaratii publice ale regizorului, din februarie, cu luni de zile inainte de festivalul de la Cannes, si pana acum, care arata ca nu a fost totdeauna dispus sa precizeze sursa scenariului sau. In februarie, vindea drepturile de difuzare a filmului in SUA cu precizarea „based on a true story” si atat. Daca lucrurile s-ar fi rezolvat prin nenumaratele mesaje pe care i le-am transmis (inainte si dupa Cannes) nu as fi ajuns sa-i adresez o scrisoare deschisa. Daca socotiti gelozie dorinta cuiva de a-i fi respectate drepturile, atunci probabil ca ma puteti socoti geloasa. Dar cum ati numi nerespectarea de catre cineva a cuvantului dat si omiterea repetata a adevarului ? Va las pe dumneavoastra sa decideti.

          • ma surprinde cedarea drepturilor cu titlu gratuit, de obicei asta e explicatia unei atitudini mai … lejere fata de autori. de ce ati ales varianta asta?

  18. Familie linistita ..si fara probleme…,ajunge la un moment dat .. ,, intru-un , incendiu de proportii,, sa nu se mai se poata ,,bucura,,de viata! Nu mai au casa.. Familia compusa, din mai multe personaje ,,gandesc,, diferit.!.Sa urmarim ..- fam 1- cum discuta aceasta poveste! ..

  19. Tatiana imi pare foarte rau, dar nu prea inteleg…daca ati semnat un document, de ce nu-l dai in judecata pentru neimplinirea acordului? Din pacate este prea comun ca femeile sa munceasca gratis pentru altii…si vad ca tocmai asta s-a intimplat aici. Nu inteleg de ce nu i-ai vindut drepturile, tu ar trebui nu numai sa fi mentionata fiecare data, ci ar trebui si sa primesti bani pentru dreptul de autor; asa se face in mod normal. Mi se pare foarte urit stilul lui Mungiu, arata ca este un tip foarte egocentric cu lipsa de cea mai mica modestie. Nu inteleg nici cum de nu te a invitat la premiera…Asta mi se pare o lipsa de considerație extraordinară. TE ROG, nu lasa sa scoata numele tau de pe afis si de pe genericul filmului! Nu fa asa, nu-l lasa sa faca cum vrea el! Daca ati semnat un acord, atunci el TREBUIE sa respeteze acordul. In special trebuie sa te respecteze pe tine. Ma intreb daca ar face la fel daca tu ai fi barbat…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tatiana Niculescu
Tatiana Niculescu
Tatiana Niculescu, scriitoare

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro