vineri, martie 29, 2024

Scrisoare deschisă către premierul desemnat Victor Ponta. Consecintele ruperii politicii fiscale de constructia bugetara

Domnule Prim-ministru desemnat,

Ați primit din partea președintelui României mandatul de formare a noului guvern, pe baza susținerii parlamentare anunțate și care vă conferă o majoritate calificată. O astfel de majoritate știm cu toții că nu este sănătoasă pentru democrație dar votul popular trebuie respectat, chiar și atunci când, prin negocieri parlamentare, se poate ajunge la cifre chiar mai mari.

Domnule prim-ministru desemnat,

Vă scriu această scrisoare deschisă în legătură cu un subiect mai mult economic decat politic care știu că nu este în măsură să tulbure negocierile pentru formarea Guvernului, însă eu consider că el este important pentru funcționarea eficientă a celui mai important minister din structura oricărui guvern: cel al finanțelor publice.

Preconizata divizare a respectivului minister în două, buget si finanțe, este o măsură care va genera consecințe deosebit de grave pe care, dacă nu le știți sau deși le știți, le ignorați, trebuie să vi le spun în mod public. Ruperea politicii fiscale de construcția bugetară și gestionarea separată a celor două portofolii nou apărute va duce la imposibilitatea alcătuirii unui buget anual realist, ca să nu mai vorbim de îngroparea definitivă a principiului bugetării multianuale. Diversele direcții și servicii care compun actualul Minister al Finanțelor Publice trebuie să continue să lucreze împreună, în cadrul aceleiași instituții. Nici măcar administrarea fiscală nu este total separată de politica fiscală, președintele ANAF fiind subordonat ministrului de finanțe și având rang de secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice.

Absorbția fondurilor europene va fi și ea afectată, având în vedere componenta reprezentând contribuția proprie. Ori, în loc să îmbunătățim absorbția, prin crearea unui cadru bugetar pe termen mediu, Dvs. pare ca va propuneti să incetiniti acest proces. Probabil că cifra de 20% – grad de absorbție pe care ați anunțat-o în campania electorala credeți că este reală și, deci, cam mare. Vă reamintesc că ea este de 9,3% pe plăți efective și cea mai mica din UE.

USL a venit cu argumentul că o astfel de structură ministerială a mai existat în 1991 și 1997. Fals. Nu a existat niciodată. Din 2000 li s-au creat doar secretarilor de stat portofolii, astfel încât unul să se ocupe de buget, altul de politica fiscală, altul de fondurile europene, altul de trezorerie și altul de administrarea fiscală (devenit apoi președinte al ANAF, după crearea agenției sub umbrela ministerului, în 2003). Separând însă instituțional bugetul de politica fiscală și de administrarea fiscală mai realizați, în plus, și o majorare a  a numărului de secretari de stat (existând cam 4-5 în fiecare minister), fiecare cu cabinetul lui (consilieri, asistenți, secretare, șofer și curier), precum si o suplimentare a personalului care va alcatui directiile-suport subordonate direct ministrului (juridic, administrativ, contabilitate, achizitii etc.) cu costurile aferente. Dar, probabil că vă așteptați că acest lucru va fi acceptat de electorat, ca și explozia numărului de parlamentari sau orice altă măsură pe care o veți lua în mod arbitrar.

Un alt argument adus de USL în sprijinul divizării este acela că, în cadrul Comisiei Europene, există o direcție generală de buget (BUDG), separat de o direcție generală de impozitare și uniune vamală (TAXUD). Domnule Ponta, pe lângă acestea mai există și o direcție generală de economie și finanțe (ECFIN), precum și o direcție de piață internă și servicii financiare (MARKT). După cum vedeți, structura Comisiei Europene este total diferită de structura oricărui guvern european, asta dacă nu vă gândiți să rupeți Ministerul Finanțelor Publice în patru, ca să replicați structura Comisiei. În primul rând, politica fiscală, la nivelul UE, este mult mai redusă decât la nivelul statelor membre, având în vedere că fiscalitatea națională este o competență exclusivă a fiecărui stat membru, nici măcar partajată cu Comisia. În al doilea rând, direcțiile generale din cadrul Comisiei funcționează în subordinea unui comisar european, astfel încât o astfel de structură să se suprapună aproximativ peste numărul de state membre (27, în curând 28), rămânând loc și pentru viitoare eventuale noi state. Așadar, argumentul copierii modelului executivului comunitar cade, dacă nu cumva vreți să înființați 33 de ministere – câte direcții generale există acum în cadrul Comisiei – ceea ce nu este exclus, având în vedere nevoia politicienilor USL (și nu numai) de a ajunge în guvern în număr cât mai mare.

În concluzie, domnule prim-ministru desemnat, Dvs. vreți să slăbiți o instituție fundamentală a guvernului doar pentru a împăca și capra PSD-istă și varza PNL-istă sau, altfel spus, să creați instituții după persoane, în loc să numiți persoane în funcție de instituții. Adică exact ce ați declarat ca nu veți face. Desigur, acea declarație a fost făcută înainte de alegerile din 9 decembrie.

Tot înainte de alegeri a fost făcută și declarația referitoare la faptul ca nu veți majora taxele locale, ocazie cu care i-ați luat chiar peste picior pe oficialii Ministerului Finanțelor Publice, începând cu ministrul Florin Georgescu și terminând cu secretarul de stat Liviu Voinea, pentru că nu știați cine e de vina pentru asta. Probabil că vor urma și alte majorări de taxe și impozite, pentru a satisface toată armata USL și pentru a petici un buget ajuns la fundul sacului, înainte de a merge, după ce veți fi terminat toți banii, ADICĂ ÎN MAXIM 6 LUNI, pentru a cere un împrumut Uniunii Europene. După cum însă știți, un astfel de împrumut va fi condiționat de bunăvoința cancelarului Merkel, Germania fiind singurul stat membru care mai are bani. Așadar, domnule Ponta, veți proceda exact ca cei pe care i-ați criticat, cu deosebirea că armata USL este mai mare și mai flămândă, deci mai greu de hrănit.

Vă mai aduc doar aminte că, pe când se aflau singuri la guvernare, liberalii au făcut la Ministerul Finanțelor Publice exact ceea ce vreți să faceți Dvs. acum, dar în sens opus, adică l-au comasat cu Ministerul Economiei și Comerțului, însă din același motiv: desenarea instituțiilor guvernamentale după persoane. Astfel, pentru a-i oferi ministrului economiei de atunci, dl. Varujan Vosganian, plăcerea de a conduce ministerul pe care și l-a dorit dintotdeauna, fără însă a renunța la cel primit cu doar câteva luni înainte, Guvernul a hotărât, în „înțelepciunea” lui, să comaseze două ministere care nu au nici o legătură unul cu celalalt, creând pentru un an și 6 luni un minister mamut, jumătate din el necondus (pentru că dl. Varujan Vosganian stătea doar la finanțe).

Domnule prim-ministru desemnat,

Raportând votul covârșitor obținut de Uniunea Social-liberală la calitatea îndoielnică a candidaților acestei alianțe (nu am să dau acum exemple, le știți foarte bine) rezultă evident că românii v-au acordat un cec în alb. Lucruri pe care până pe 9 decembrie nu ați fi avut curajul electoral a le spune sau a le face apar acum unul după celălalt. Și vor mai apărea cu siguranță. Vă rog doar să vă gândiți de două ori înainte de a completa acest cec cu o notă de plată ireversibilă.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. „va duce la imposibilitatea alcătuirii unui buget anual realist”
    D-le Bodu, chiar credeti ca acest guvern este capabil de un buget anual realist? Acest guvern care, dupa o rectificare bugetara in vara a iesit in toamna sa spuna ca nu mai au bani pentru ultimele 3 luni? la cateva luni dupa rectificare?

  2. D-le Bodu, cate astfel de scrisori deschise ati adresat d-lui Boc sau d-lui Ungureanu, reclamand aceleasi lucruri, fiindca la ei chiar se inregistrau ceea ce la d-l Ponta doar anticipati a se intampla?

  3. Litania drobului de sare ,
    Domnu Bodu scrieti mai bine un roman.Asta este stilul dvs.
    Ca a castigat USL o majoritatea nesanatoasa pentru democratie?Nici o surpriza, asa spuneau si sondajele inainte de alegeri. Surpriza a fost numai la PDL. Nu stiati ca asa se va intampla ? Inseamna cu nu intelegeti nimic. Revolta si ura unor clase sociale care au votat USL numai impotriva lui Udrea si a posetelor ei nu o cunosteati ?Abandonul electoratului ardelean satul de bizantinismul „alesilor” PDL nu l-ati sesizat?
    Imbecilitate politica.
    Preocupati sa se bata intre ei gruparile nu au mai facut nici campanie.Ce credea PDL ca le face EU campanie si ei vin la masa pusa sa manance si ei opozitie puternica?S-au inselat ,au inselat EU ,au inselat propriul electorat.
    Asa vrea PDL sa faca opozitie ? Cu asa articole ? Jalnic si fara speranta.
    Va face Ponta din vorbe pe toti astia veleitari politicieni PDL.
    PDL a fost condus dupa Boc de oameni politici expirati care traiau din gloria anilor trecuti ,alte vremuri,alt electorat. Boc el insusi un exemplu de anti om politic .Vorbeste repede si mult si prost .Nu intelege alegatorul nimic din turuiala lui de cifre si vorbe.Taierile salariale amenitarea cu taierea pensiilor,imensele gafe de comunicare,imbecilitatea politicii PDL in perioada 2008-2012 va ramane o perioada neagra in istorie. O perioada de haos ,tradare,degringolada in partid,pierderea sustinerii la oamenii seriosi din Ardeal.

    Ce lideri politici a propus PDL in campanie?Aceleasi mutre jalnice care isi dau importanta pe care nu o au.Actori politici .Adica fac pe politicienii. Un exemplar tipic ar fi Mircea Toader ,omul cu degetul, saracu nu stie nici el daca degetul este sus sau jos.Un fel de Agamita Dandanache depasit de situatia in care se afla si de marimea scaunului .Joaca teatru si face pe politicianul coplesit de grijile fata de popor.Nu pacaleste pe nimeni.Stim cu totii cu ce se ocupa el de fapt. Se ocupa de el insusi si de ai lui.De smecheriile lor .Si ne cere noua sa il votam ca sa se mai ocupe de el inca putin.Ca nu a terminat ce avea de facut.Cristi Boureanu care nu poate tine un spici ca lumea ca se infoaie cautand cuvinte bombastice si terminanad prin a fi ridicol.Om cu firme in faliment si smecherii cu bugetul.
    Noii tehnocrati Cristi Preda si Severvoinescu .Fraieri.Preda fara sare si piper si fara contact la public.Vorbeste prost si prea tehnic.Voinescu la fel fara calmul necesar pozitiei.
    O prezenta calma si aplicata Raluca Turcan nu face fata singura.Comunicatorii PDL sunt un esec ingrozitor si responsabili de pierderea de procente importante.
    Acum vine Bodu omul cu TVA-ul si prevesteste apocalipse .Asat este opozitia?Jalnica si imbecila.Disperarea este cine ne mai reprezinta ?

    • Citind prostiile pe care le-ai scris mi-am adus aminte de ultimul soldat japonez care la 25 de ani dupa razboi continua sa reziste in jungla.Tat, campania electorala s-a terminat daca nu stii, ba chiar si alegerile, asa ca scrie la subiect(departirea ministerului de finante in doua bucati,baby si lasa-ma cu posetele lui Udrea, sau crezi ca va rezolva Ponta situatia bugetului cu posata doamnei?

    • Hai mai Francisc, scrii un roman intreg intr-un singur comentariu si nu spui macar un cuvant despre subiectul articolului? Se zice ca e bine sa combati ideea, nu persoana.. pai tu nici macar nu combati persoana.. ci vecinii.. ca nici nu stii cu siguranta cati sunt prieteni cu tanarul europarlamentar PDL.
      Deci? Ce parere ai despre cele doua ministere propuse de Ponta? Sau nu te-ai prins care e subiectul? Copy&paste mesajul de la centru?

    • Hmmm, tinand cont de felul in care si-au facut campanie pdl-ul in trecut si felul cum si-au facut acuma eu zic ca planul de la bun inceput era ca pdl-ul sa ramana in opozitie. Nu cred ca si-au dorit la guvernare. Vorba aia: cand sinucigasul este pe scaun cu latul la gat de ce te-ai grabi sa il salvezi? Nu mai bine dai cu piciorul in scaun? Cam asa cred ca au vazut si pdl-ul situatia vis-a-vis de usl. Eu zic ca vom vedea pana in vara daca am dreptate sau nu.

    • Pai dupa cate se vede dumneavoastra sunteti reprezentat cu o majoritate de in jur de 60% in parlament! Sau poate sunteti in categoria celorlalti cu 14%? Comentariul dvs este din categoria „hai sa deviem subiectul daca omul are dreptate ca poate abatem atentia”. Vechi metehne ale societatii socialiste multilateral dezvoltate.

  4. Premierul Victoria Ponta nu tine seama de gravele consecinte care se vor reflecta in nemultumirile maselor,in nivelul de viata(trai) foarte scazut,al multor romani(milioane de romani),de situatia economica precara a Romaniei,de situatia economica din U.E.si din lume.Puterea,betia de putere,poate sa faca sa-ti pierzi,controlul,sa te lasi presat,influentat de anumite persoane,structuri,carora le esti dator.Dar o politica autentica,bazata pe proiecte viabile,se face cu oameni,desavarsit de onesti,integri,responsabili,care nu sunt „datori”,nu sunt vanduti,nu sunt compromisi,si care mai presus de dorinta lor egoista,de orgoliul lor,pun interesele nationale,ale tarii,ale poporului.Oare este posibil,oare este cu putinta ,ca intr-o zi ROMANIA,sa fie condusa de astfel de oameni? Mai exista SPERANTA,mai exista NADEJDE? Oare este posibil ca o tara cu Datorii,cu Imprumuturi de la FMI cu amenintari ,ca exista „posibilitatea” ca bietii pensionari sa nu-si mai primeasca pensia ,aia de rusine a multora dintre noi,ca multi salariati,angajati sa nu-si mai primeasca salariile,si asa unele dintre ele insuficiente,indecente ,lipsite de logica,sa avem un numar de 588 de parlamentari,care sa ne reprezinte prin circul care-l vor face,si un numar de 22 de ministri,este strigator la cer,ma intreb cine pur si simplu a innebunit,cine cu nerusinare isi bate joc de acest oropsit popor? Pana cand? Cat,si de ce? Cine le da dreptul sa faca ce vor,pentru ei nu exista Lege,respect fata de Lege si de popor? Chiar Ambasadorul SUA la Bucuresti,Mark Gitenstein,s-a declarat uluit consternat de numarul urias de parlamentari romani in raport cu numarul de Congresmeni americani care este mai mic.

    • Pe mine nu m-ar deranja daca am avea 1000 de parlamentari si le-ar creste salariile la 10.000 de euro pe luna, dar ar face o treaba buna… Asa, cu 300 sau 600 de hoti, tot degeaba.
      La fel si cu ministerele. Daca prim ministru ar fi un expert in finante, ar putea copia toate cele 4 directii ale Comisiei Europene.. dar macar ar fi capabil sa le controleze.
      Cheltuielile salariale ale guvernului/parlamentului sunt o picatura infima intr-un ocean de coruptie, incompetenta si oportunitati ratate. Daca ar creste de 10 ori, dar si-ar face treaba bine, tot am iesi pe plus..

  5. propun ca fostii sefi ai ANAF ce nu stiau sa extraga un nenorocit de TVA de pe o biata factura fiscala sa nu se mai exprime in veci ref. la economie, politici fiscale, finante publice, d’astea.

    • PDL nu trebuia a invinovati decît pe ei insusi pentru lipsa de înţelepciune, de pricepere, pentru superficialitate pentru absenţa unui lider de partid cu pregătire si alura europeană.
      Pretind a conduce destinele unui popor asa cum sunt ei acum cu liderii astia carpiti.
      Vorba nationala “mintea romanului cea de pe urma” s-a denaturat dealungul trecerii timpului si a fost interpretata a fi o decizie luata numai dupa cateva esecuri.
      Corect este “mintea românului este cea din urmă “. Trebuie interpretat in sensul ca decizia vine in urma ultimului cadou primit .Romanii au primit cadouri multiple de la PDL care au fost intelese ca fiind ambitia PDL de a guverna in stilul asta desi se putea si altfel.
      Nu asteptati ca romanii sa se sature de PSD ci asteptati ca romani sa isi aduca aminte de ultimul sut luat de la Boc si ultima aroganta a Udrei ca sa stiti cine castiga alegerile.
      Acuma apar inregistrari cu lideri PDL ca FMI nici nu a cerut reducerea salariilor cu 25% ci doar 10% . Ce mai este de zis?

      Sefii PDL se afla in postura ridicola ca au zis “Tineti-ma sa nu il omor “(in alegeri pe PSD) , dar cand i-au dat drumul(la alegeri) au plecat usurel acasa.

      Bravii noştri sefi PDListi de frunte vor continua sa umble la icoane, vor adresa petiţi către UE .Atata stiu. Nu au nici un proiect national de oferit chiar din opozitie.

      Dan Diaconescu are un proiect.El totusi are un proiect si din prima zi a spus ca face opozitie.Actualii sefi PDL se pare ca nu le da mana sa faca opozitie.Le este frica de ceva.
      Si prefera noncombatul ca poate se inteleg la dosare.

      Suntem un popor nefericit .Trebuie să rămânem şi de aici înainte slugi şi cerşetori pe la bancile strainilor .Nu avem oameni politici de gravitatea momentelor.Doar oameni mici cu ambitii marunte sa isi umple burtile.Avem de a face cu niste burti care au atasate figuri politice.Burtile doresc a se umple si umple si umple .Doar atat.

      Cînd poporul a văzut în ce mâini necompetente de peşti politici a ajuns soarta poporului român s-au intors cu fata la PSD.Din ura fata de sefii PDL.
      Si ardeleni s-au inchis in casa si nu au iesit la vot.Acolo a pierdut PDL alegerile.Ardelenii,banatenii nu au mai sustinut.Pentru ca nu era ceva de sustinut.Aceleasi jalnice fapturi.
      Politicienii PDL cred că marile probleme economice se rezolvă prin discursuri frumoase si fraze alese.
      Trebuie schimbata toata garnitura de lideri PDL. Oameni noi si capabili.
      Ei exista dar nu au loc de vechii lideri care au nevoie de imunitatea functiei sa isi acopere potlogariile.Si asa blocheaza ei PDL in propria cautiune.

    • Si eu propun ceva. Cei care habar nu au ce inseamna si ce trebuie sa faca un sef, sa se abtina la a face propuneri altora. Sa lase pe aia care sunt sau au fost sefi sa o faca, in mod cert se pricep mai bine.

  6. Consider totusi ca nu este o idee atat de rea sa sparga cele doua ministere. Mai ales daca portofoliile de ministri vor fi impartite intre PSD si PNL. Cu ocazia asta se mai rotesc niste cadre in conducere, mai pleaca unii dintr-o parte in alta, exista o sansa sa se mai progreseze.
    De ce spun asta?
    Nu am avut senzatia pana acum ca am avut vreo constructie bugetara cat de cat coerenta, despre bugete multianuale nici nu are rost sa discutam pentru ca asa ceva nu exista.
    Nu a fost an sa nu fie o rectificare bugetara, de obicei taind de la domeniile la care lipsa nu se simtea acut (sanatate, invatamant) si redirectionand banii catre mai stiu eu ce piscine, sali de sport sau pui electorali daca era cazul. ANAF a progresat semnificativ in perioada asta, dupa opinia mea (subiectiva) cred ca 2011 a fost anul cel mai clar din punct de vedere al fiscalitatii si a fost singurul moment in care lucrurile pareau sa se indrepte catre o stabilizare a regulilor. N-a fost sa fie, asa ca dupa un 2012 dezastruos din punct de vedere bugetar, va urma un 2013 si mai rau. Si ministrul la buget poate fi tras la raspundere fara sa afecteze pe cel al finantelor. Ma rog, daca povestea cu trasul la raspundere se aplica (dupa faza oltchim sunt sceptic).
    O sa mai analizam dupa.

  7. Stimate,
    D-le Francisc,
    1.Autorul are dreptate,fiindca se desparte (artificial),ceeace ar trebui sa ramina unit:bugetul cu finantele.
    2. Articolul este prea tehnic,pentru a reprosa autorului,cit de „tanda cu manda”,a fost PDL-ul la Guvernare.Cine-i de vina ca Basescu si Boc,cu departamentul economic al PDL au construit cea mai dezastruoasa guvernare din Europa ultimei sute de ani?Autorul articolului?
    3.Exista o problema de esenta (economica),pe care nici autorul n-a reprosesat-o lui Ponta,acum! In lipsa ECONOMIEI NATIONALE,chiar este nevoie de 22 de ministere,ca sa administreze Hidroelectrica,Metroul,CFR-ul si alte citeva intreprinderi si regii falimentare?Poate vrem un record national,prin crearea a mai multe ministere,decit intreprinderi romanesti…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sebastian Bodu
Sebastian Bodu
Sebastian Bodu este doctor in drept comercial (2002), MBA (2004) si cadru didactic universitar din 1996 (in prezent conferentiar si titular de curs la Institutul Bancar Roman). Intre 1996 si 2005 a ocupat diverse pozitii de avocat si consultant juridic la mai multe firme si companii multinationale (ultima fiind aceea de Director al Directiei Juridice si Compleanta din grupul bancar/asigurari ING Romania). Intre 2005 si 2007 a fost Presedinte al ANAF iar din 2007 pana in prezent deputat in Parlamentul European, in actualul mandat fiind Vicepresedinte al Comisiei Juridice a acestui for. Este membru PDL.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro