Stimaţi domni senatori,
Întrucât aţi dat publicităţii o scrisoare destinată preşedintelui României în legătură cu un aspect judiciar şi pentru a participa în mod efectiv la dezbaterea publică pe care nu mă îndoiesc că v-aţi dorit-o procedând astfel, înţeleg să îmi exprim punctul de vedere în virtutea îndatoririi mele deontologice de a susţine şi promova statul de drept şi a angajamentului meu de a adopta o poziţie publică fermă atunci când se pune în discuţie orice subiect major de interes public privind justiţia şi mai ales reputaţia magistraţilor.
Ţin să subliniez de la bun început că nu încerc nici pe departe să acopăr o eventualitate disfuncţionalitate a sistemului judiciar, ci consider că demersul meu se impune pentru a lămuri exact opinia publică, dar şi pe dvs, asupra anumitor aspecte invocate.
România este stat democratic, unde funcţionează principiul separaţiei puterilor în stat. Acesta presupune că justiţia trebuie să fie independentă. Şi asta nu ca un privilegiu, ci ca o garanţie pentru cetăţeanul obişnuit că soluţia unui proces nu poate fi influenţată prin intervenţia vreunui politician sau alt gen de imixtiuni. Dvs cunoaşteţi acest principiu şi, odată cu învestirea dvs. în demnitatea de senatori ai României, aţi jurat să îl apăraţi. Ca şi mine, de altfel, la învestirea în funcţia de judecător. Constatând însă că prin cele conţinute în scrisoarea deschisă prin care dvs. cereţi preşedintelui României să procedeze la „demiterea sau demisia” a preşedintelui ICCJ şi a procurorului-şef al DNA demersul dvs ar putea fi interpretat ca o imixtiune în cariera celor doi înalţi magistraţi, cu tot respectul cuvenit vă reamintesc câteva dintre reglementările care privesc atât procedurile judiciare, cât şi cele care privesc cariera magistraţilor.
1. Dvs faceţi referire la o cauză soluţionată recent de o instanţă din ţară prin care o persoană a fost achitată definitiv după ce în cursul procesului fusese arestată preventiv şi:
– Afirmaţi că probele cu privire la existenţa faptei nu au existat niciodată. Or, eu constat din datele publice existente pe portalul instanţelor AICI că motivul achitării nu este nicidecum inexistenţa faptei, ci fie că fapta nu este prevăzută de legea penală, fie că nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege. Dar pentru aceasta trebuie să aşteptăm cu toţii motivarea hotărârii, care încă nu a fost redactată;
– Afimaţi că procedura s-a declanşat în urma unui denunţ calomnios din partea preşedintelui ICCJ. Eu aş recomanda mai multă rezervă în stabilirea de către senatori a unor încadrări juridice şi vinovăţii; dacă bănuiţi că un cetăţean al ţării a comis o infracţiune, ar trebui să sesizaţi Parchetul, nu pe Preşedintele ţării. Apoi, este de remarcat încă o dată că această persoană care a formulat sesizarea pentru o faptă de şantaj a acţionat considerându-se victimă a unei infracţiuni, nu ca magistrat; dar dacă consideraţi că el s-a folosit în vreun fel funcţia sa pentru a obţine vreun folos, ar trebui să sesizaţi Inspecţia Judiciară, nu pe Preşedintele ţării.
– Afirmaţi că persoana implicată a fost arestată pe nedrept de către DNA şi în absenţa oricăror garanţii constituţionale. Nu este aşa: în România cel care arestează este judecătorul, începând cu anul 2003; apoi, arestarea în această cauză a fost verificată şi contestată în faţa mai multor judecători, în cadrul procedurilor judiciare recunoscute de lege drept garanţii pentru inculpat, şi inculpata a avut avocat, aşa cum rezultă de pe acelaşi portal al instanţelor (AICI, AICI, AICI, AICI). Nu ştiu acum dacă în soluţionarea acestei cauze cineva a comis vreo încălcare de lege, respectiv dacă şi cui se poate imputa faptul că inculpata a stat în arest şi ulterior a fost achitată. Dar opinia publică trebuie să cunoască că motivele de arestare sunt diferite de motivele de condamnare şi că este greşit să se creadă că cineva arestat va fi şi condamnat în mod automat, căci în felul acesta ar dispărea rolul procesului. După cum trebuie să se ştie că este posibilă condamnarea la închisoare a unei persoane cercetată în libertate, sau achitarea unei persoane arestate, ceea ce nu implică automat culpa magistratului. Trebuie să se mai ştie că orice persoana arestată nelegal are la îndemână proceduri pentru compensarea bănească a perioadei de arestare nelegală, în anumite condiţii. În orice caz, dacă în cauza de faţă s-a comis vreo încălcare a legii şi dacă există procedură de tragere la răspundere a celor culpabili, voi susţine un astfel de demers;
2. Dvs cereti Preşedintelui ţării să folosească `instrumente constituţionale şi legale`, precum şi `autoritatea morală inerentă instituţiei Preşedintelui`, pentru a le înlătura prin demitere sau demisie pe cele două doamne magistratat care ocupă una funcţia de şef al DNA, celalaltă funcţia de preşedinte al ICCJ. Domnilor senatori:
– Pe de o parte cele două doamne nu au vreo culpă în cele petrecute în cauză pentru că: şeful DNA nu a instrumentat dosarul inculpatei, iar preşedintele ICCJ a acţionat ca victimă, nu ca magistrat. Pe de altă parte, demisia este un act unilateral şi ea nu poate fi impusă de cineva, iar demiterea unui magistrat, ca instituţie juridică, nu există în dreptul nostru;
– Legea prevede expres motivele de revocare a unui magistrat din funcţia de conducere (dacă despre asta e vorba când vorbiţi de `demitere`). Potrivit art. 53 alin. 6 şi art. 54 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, revocarea din funcţia de conducere se face pentru trei motive: a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere; b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale; c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare. După cum se vede, cazul indicat de dvs nu e prevăzut în lege. Or, Preşedintele ţării nu are instrumentele de a interveni în cariera magistraţilor cu funcţii de conducere de la nivelul de vârf al sistemului, tocmai pentru a se proteja independenţa acestuia chiar faţă de cel care face numirea. Astfel, din conţinutul aceloraşi articole menţionate mai sus, rezultă în mod clar că preşedintele ICCJ şi şeful DNA nu pot fi demişi la cererea senatorilor sau la iniţiativa preşedintelui României; mai mult, pentru revocarea şefului DNA este necesar şi avizul CSM.
– Tot legea nr. 303/2004, în art. 65, prevede expres motivele de eliberare din funcţie a unei persoane din funcţia de magistrat (dacă despre asta e vorba când cereţi Preşedintelui să se folosească de poziţia lui în cadrul CSM pentru a declanşa o anchetă disciplinară pe numele celor două doamne). În legătură cu acest aspect precizez că Preşedintele ţării nu ocupă vreo poziţie în cadrul CSM ci, potrivit art. 25 din Legea nr. 317/2004 cu privire la Consiliul Superior al Magistaturii, el prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului CSM la care participă. Dar el are dreptul, la fel ca şi dvs de altfel, să sesizeze Inspecţia Judiciară în cazul comiterii de către un magistrat a vreunei abateri disciplinare dintre cele expres prevăzute în art. 99 din Legea nr. 303/2004.
3. Domnilor senatori, împărtăşesc viziunea dvs cu privire la statul de drept, exprimată în scrisoarea deschisă. Mă bucur că în felul acesta vă depărtaţi de poziţiile din anii trecuţi când unii dintre dvs cereaţi înfiinţarea de comisii speciale pentru anchetarea procurorilor sau chiar din acest an când unii dintre dvs susţineaţi înfiinţarea de comisii speciale pentru activitatea DNA şi ICCJ. Cred că este evident pentru toată lumea că astfel de iniţaitive sunt total contrare principiului `supremaţiei legii` şi `separaţiei puterilor în stat`.
M-aş bucura să militaţi pentru acest principiu şi pentru a preveni ca autorităţile locale să adopte reglementări nelegale (cum ar fi cele privind ridicarea de către firme private a autoturismelor parcate nelegal), sau ca Guvernul să adopte ordonanţe neconstituţionale (suntem ţara în situaţie de urgenţă la fiecare trei zile), sau ca Parlamentul să adopte legi contrare reglementărilor UE (cum ar fi cea privind taxa de primă înmatriculare devenită taxă pe poluare şi transformată în timbru de mediu). Dar mai ales m-aş bucura să susţineţi, la fel de vehement ca acum, acest principiu în faţa colegilor dvs atunci când justiţia instrumentează cauze penale cu parlamentari şi miniştri, care trebuie să îşi facă apărări pe fond în faţa organelor judiciare şi nu în Parlament. Nu mă îndoiesc că în virtutea principiului pe care tocmai îl clamaţi nu veţi mai adera la ideea transformării camerelor Parlamentului în instituţii de blocare a demersurilor judiciare sau chiar de instituire a impunităţii pentru anumite persoane, creând dacă nu certitudinea, cel puţin aparenţa că anumite persoane se situează deasupra legii în virtutea deţinerii unor funcţii în stat. Aceasta şi pentru că `rule of law` înseamnă guvernarea prin lege, nu prin oameni; or, legea trebuie să se aplice în mod egal pentru toţi.
4. În final, permiteţi-mi ca tot în virtutea acestui principiu, afirmat din ce în ce mai des în spaţiul public în România, să vă reamintesc că în trei rapoarte ale Comisiei Europene din anii precedenţi s-a considerat inadecvată şi contrară principiului independenţei justiţiei orice formă de presiune din partea politicului asupra sistemului judiciar şi orice atac personal la adresa unor magistraţi. De aceea, consider că ar fi mai potrivit ca demersurile dvs să se limiteze doar la aspecte instituţionale. Aceasta cu atât mai mult cu cât Justiţia, Parlamentul, Guvernul, Preşedintele statului îşi datorează o cooperare loială, după cum ne-a sfătuit Comisia de la Veneţia
Vă asigur de întreaga mea participare la soluţionarea deficienţelor de sistem pe care le veţi sesiza în mod legal instituţiei din care fac parte.
Cu stimă,
Judecător Cristi Danileţ,
membru CSM
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Chapeau!
Subscriu!
Pe zi ce trece, parlamentul ne dovedeste ca a intrat intr-o logica paralela cu a noastra (cea a oamenilor de rand). Parlamentul functioneza si actioneaza conform acestei logici paralele.
Din punctul meu de vedere, ar fi doua posibilitati: fie s-au rupt complet de lumea reala, fie simt ca funia se apropie de par si nu-i mai intereseaza sa dea impresia de „politically correct”.
E posibil si ca domnul Tariceanu sa fi aflat, „pe surse” ca are vreun dosar in faza finala, iar acum sa se grabeasca sa faca publica aceasta scrisoare, asa incat, daca va fi sa i se puna „bratarile”, sa poata sa urle ca e persecutat de D.N.A. din cauza acestei scrisori si ca nu e altceva decat o razbunare a Justitiei. Oricum, domnul Iohannis ar trebui sa reactioneze ferm la aceasta scrisoare inepta.
Ticalosii si coruptii au, in sfarsit, adversari pe masura. Ani de zile ne-au prostit cum au vrut, fara sa le ceara nimeni socoteala. Iar acum, cand incep sa-si plateasca faradelegile, li se pare o nedreptate. Justitia si institutiile care o sprijina au sansa istorica de a uni oameni cu simpatii politice diferite. Pot aduce sub acelasi drapel oameni „de stanga” sau „de dreapta”, care au un numitor comun – onestitatea si dorinta de a trai intr-un mediu eliberat de coruptie.
Un articol bine scris. logic si argumentat.
Evident ca articolul este pentru cei interesati sa inteleaga cu adevarat ce se petrece.
Tariceanu & Co nu sunt, in mod evident, interesati de asa ceva.
Ei stiu bine ce fac: sunt prinsi in corzi si incearca o eschiva: toata initiativa nu e decat o manevra pentru scaderea popularitatii celor doua institutii si a persoanelor care le conduc.
Daca nu merge acum operatia de amputare, nu-I nimic. Incercam si data viitoare. Totul e sa scada naibii in sondaje institutiile si/sau persoanele astea, ca sa nu fie un cost politic de nesuportat, intern si extern, atunci cand o sa dam cu barda data viitoare. Iar cei care vor asta imping in fata tot felul de marginali, care oricum nu mai am cine stie ce cariera politica in fata: Tariceanu, Serban Nicolae, etc.
Tariceanu a ajuns un personaj jalnic, mult sub ce se putea imagina. E absolut bizar ca doi prim-ministri ai dreptei au ajuns astazi niste lachei ai PSD-ului. Ma refer la Tariceanu si la Ciorbea. Dar asa e viata, ironica.
Parlamentul trebuie sa fie controlat de strada ! Din pacate nu se intampla !
Iertati-L, ca nu stie ce scrie.
La Facultatea de Constructii nu se invata stiinte juridice…
(pariu ca multi absolventi de la Constructii nu prea inteleg nici statul – ce este el, dincolo de Statica? -, decat din perspectiva scaunului)
Binevenit acest apel la rațiune, domnule Danileț! Dar va fi el, oare, bine primit? Tare mă tem că nu. Parlamentul României, alcătuit din găști de infractori care își croiesc legi după chipul și asemănarea lor a ajuns o Rușine Națională. Ce ironie amară, nu? „Politician” derivă de la „polis” (cetate). Prin definiție, deci, politicianul este (ar trebui să fie) în slujba cetățeanului. La noi, se întâmplă taman pe dos, politicienii luptă împotriva intereselor propriilor cetățeni.
Să amintim prin ce tertipuri murdare (cu concursul lui Ponta) a ajuns domnul Tăriceanu al doilea om în stat? Și cum s-au născut (și s-au amplificat) atacurile concertate împotriva Justiției? De faptul că un fost președinte, „părinte al Justiției”, a ajuns să-și renege „propriul copil”?
Să mai amintim lipsa cronică de reacție (sau reacțiile întârziate, în cel mai bun caz) ale domnului Președinte Iohannis?
Ce deziluzie! Popor fără noroc…
Foarte bine scris, domnule Cristi Danilet!
O scrisoare deschisa pe care cei carora le este adresata (semnatarii scrisorii catre Presedinte) nu o vor citi, pentru ca scopul lansarii ei nu este de a obtine un raspuns (ei stiu deja ca nu intra in atributiile Presedintelui sa demita magistrati), scopul scrisorii este numai si numai sa acuze, sa lanseze informatii false, sa deschida discutii pe marginea unor subiecte legate de justitie.
Mentalitate de infractori!
Parlamentul Rusini Nationale. Dizolvarea si alegeri anticipate pina nu e prea tirziu
Domnii senatori, pentru a fi credibili, ar fi cazul sa „faca dreptate pana la capat”, nu sa paseze acum eventuala raspundere catre CSM si sa ramana la declaratii politice. Cred ca-si pot permite angajarea unor avocati pentru a cere daune substantiale tuturor celor vazuti ca responsabili de aceasta situatie, in eventualitatea ca si persoana privata de libertate in cauza e de acord.
L-ati auzit/citit pe ginerica spunind ca a semnat scrisoarea ca senator, nu ca presedinte al Senatului? Pare un ecou de la „am initiat o lege ca prim ministru, dar ca deputat nu o votez” ;)
Oricum, doar ca simplu senator ginerica, fost prim ministru, trebuia sa stie ce poate face Presedintele.
Dar e un caz tipic: un nebun arunca o piatra in apa si o sumedenie de binevoitori se ingramadesc s-o scoata.
Simplu: e bataie de joc. Plus: vid legislativ pentru dulăi.
Ne dati curaj domnule Danilet! Nu degeaba ati fost atat de atacat de matragunile din sistem. Cu stima!
Sunt de acord cu scrisorica penalilor adresata Presedintelui Romaniei? Desigur, NU
Sunt de acord cu felul in care Parlamentul abordeaza cazul Sova (si altele asemenea)? Desigur, NU
Sunt de acord cu faptul ca oricine in aceasta tara are derptul sa depuna plangere penala? Desigur, DA
Pe de alta parte insa, cred ca acest caz a scos la lumina abuzul de arestari „preventive” inutile pe care judecatorii le aproba pe banda rulanta – prea multa lume nevinovata (conform deciziei finale a justitiei) petrece luni bune dupa gratii, desi riscurile ca aceste persoane sa fie judecate in stare de libertate ar fi minime. Arestarea preventiva ar trebui sa fie o exceptie si nu o regula, pentru ca nu poti retine o persoana timp de 120 de zile si-apoi sa-i spui „Oops, scuzati, stiti, de fapt sunteti nevinovat”.
Da, stiu, are varianta recursului la lege pentru a obtine despagubiri… ce gluma buna!
Imi pare rau, nu sint de acord de loc cu autorul articolului. Grav mi se pare la dl. Danilet faptul ca aplica teoria Pristanda „curat injust dar umflati-i” cind „ai nostri” sint cei care comit „umflatul”.
Culmea, ai nostri sint si ai mei. Sint basist cu state vechi. (Fara sa il ador neconditionat, am fost de partea lui in 90% dintre situatii si inca il mai cred, oarecum.) Am o parere execrabila despre Tariceanu, un oportunist penibil care ar trebui anchetat pentru multe, impreuna cu prietenii lui de gang pesedisti.
Asta NU inseamna ca pot fi de acord cu aceste porcarii judiciare pentru ca, nu-i asa, „s-au mai facut si greseli” cum se zicea in alte vremuri (diateza pasiva – sa nu intrebam cine, cum si de ce). Sincer, domnule Danilet, felul in care incercati sa argumentati ca „nothing to see here, move on” cind vine vorba de uluitorul si ultragiosul caz de abuz impotriva Marianei Rarinca nu va pune intr-o lumina care va avantajeaza. A fost evident o ticalosie la mijloc.
Faptul ca ticalosii din Parlament incearca sa canalizeze o falsa indignare pentru a gira alte ticalosii, posibil si mai mari (sau cu efecte mai profunde), este o alta poveste, importanta si ea. Raul nu scuza raul.
Domnule Danilet, am si eu cateva intrebari pentru dumneavoastra:
1. In calitate de presedinte ICCJ, doamna Livia Stanciu nu si-a putut da seama ca plangerea sa este nefondata?
2. Care a fost motivarea arestului preventiv (pe sase luni!) al inculpatei? Chiar prezenta acea femeie un pericol public, putea sa influenteze martorii, sa distruga dovezi etc.?
3. De ce a fost depusa plangerea la DNA si nu la politie/judecatorie sau acolo unde ar depune plangere orice muritor de rand? Sau nu suntem toti egali in fata legii?
4. Considerati ca plangerea ar fi avut aceleasi consecinte pentru doamna Rarinca daca era depusa de catre Dorel de pe basculanta? Daca nu, cum explicati?
In final, am o propunere – deloc ironica – daca tot sustineti privilegiile judecatorilor in domeniul pensiei, a contributiilor sociale etc. de ce nu militati pentru obligativitatea ca acestia sa poarte un semn distinctiv in afara orelor de serviciu? Nu de alta dar poate ma cert cu vreun judecator pe locul de parcare si-i scap vreo doua neaos-romanesti, si-apoi imi vine DNA-ul la usa si ma tine sase luni in arest „preventiv”. Vad ca se poarta!