miercuri, decembrie 1, 2021

Scrisoare deschisa. Principiile de transparență și „consultare robustă și aplicată” nu se regăsesc deloc în procesul de alegere a componenței CNATDCU.

30 Mai 2016

Domnule Prim Ministru

Domnule Ministru al Educației Naționale si Cercetării Științifice

Stimați membri ai Consiliului General al Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare

În urmă cu o săptămână am trimis o sesizare pe adresa cnatdcu@gov.edu.ro referitoare la procesul de selecție a comisiilor de specialitate ale CNATDCU (vedeți documentul anexat). Sesizarea a fost trimisă ca răspuns la invitația de pe site-ul MENCȘ care precizează, citez, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul să transmită eventuale obiecții și sesizări argumentate către MENCŞ pe adresa cnatdcu@gov.edu.ro” Am retrimis sesizarea după câteva zile, dar încă nu mi s-a confirmat primirea ei. Sesizarea a publicată și sub formă de scrisoare deschisă, postată pe platforma pe care o coordonez, Civitas (http://civitas.dogaru.net/comisiile-de-specialitate-cnatdcu-scrisoare-deschisa/); a fost deja semnată de peste o sută de membri ai comunității academice din țară și din străinătate. Am primit de asemeni numeroase mesaje de încurajare și susținere de la membri ai comunității academice din România si din străinătate.

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a promis, la începutul acestui an, reformarea sistemului educațional din România, inclusiv a sistemului de studii universitare doctorale. Una din promisiunile făcute se referă la transparență și consultare publică: „Ministerul Educației încurajează reprezentanții comunității academice, dar nu numai, să transmită puncte de vedere și sesizări argumentate în raport cu propunerile deja existente, astfel încât procesul de selecție să genereze un consiliu performant, compus din persoane al căror profil profesional să fie asociat meritocrației, integrității profesionale și echilibrului în analiză.” (sursă: www.edu.ro). Mă tem că din păcate principiile de transparență și „consultare robustă și aplicată” nu se regăsesc deloc în modalitățile în care Ministerul derulează procesul de alegere a componenței CNATDCU. Sistemul de contestare și de trimitere de obiecții și sesizări este unul închis și neresponsiv; Ministerul încă nu a anunțat câte (și ce) contestații și sesizări a primit; publicarea listelor cu propunerile pentru comisii a fost întârziată nejustificat; anunțurile de pe site-ul MENCȘ sunt contradictorii; s-a oferit insuficient timp pentru o consultare reală. Nu sunt singur în acest demers; pe lângă cei peste o sută de semnatari ai scrisorii, mulți dintre cei ce m-au contactat și-au exprimat îngrijorarea asupra modului netransparent în care a fost realizată selecția candidaților. Exemplific cu câteva citate din corespondența primită:

–          „Dar asta a fost treaba comisiilor propuse direct de minister si ministrul „tehnocrat” si „reformator” pentru ca interogarea Universitatilor a fost formala – termen 2 zile dupa care au fost numite direct, in spiritul „vreti-nu vreti, noi va reformam”

–          „legatura mea cu CNADTCU a fost inexistenta pana acum trei saptamani, cand am fost anuntat ca sunt numit in comitetul de selectie… (fara ca mai inainte cineva sa ma intrebe daca accept)”.

–          „Am înțeles ca unii dintre angajații universității la care încă mai lucrez, deja au fost amenințați, să nu semneze această petiție”

–          „cunosc membri care urmează sa fie numiți prin OM, (de unii nici măcar nu am auzit), persoane care nu au 6 lucrări cu factor de impact; la noi se consideră articol și abstractul (conform standardelor apărute în Monitorul Oficial)”.

–          „unele dintre liste contin persoane cel putin neonorabile, ca sa nu mai vorbesc ca numarul citarilor, in unele cazuri e de 50-60 – ceea ce, nici macar pentru stiintele sociale, nu prea e OK”

–          “1) Nominalizarea membrilor comisiilor de selectare in care abunda membrii ai Academiilor din Romania, in general rupti de realitate si de starea actuala a stiintei in domeniul lor, multi fara lucrari semnificative in ultimii 10-15 ani, sau chiar toata viata. Academicieni care paraziteaza lumea stiintifica a Romaniei. Habar nu au ce se publica nu numai in strainatate dar chiar si in Romania, de fapt nici nu-i intereseaza. In schimb au o mare putere de convingere asupra colegilor romani, care toti se vad candva membri ai AR si care nu indraznesc sa-i contrazica. Asa ca daca esti placut de ei si votezi ca ei, ajungi departe.

2) Aceste comisii nu au avut repere clare de selectare (au avut mai mult „indicatii pretioase”). Trebuia facuta o clasificare clara a aplicantilor pe baza de lucrari ISI, factor de impact si h.  Ca nu e totuna sa publici in strainatate intr-o revista de mare impact sau in Romania, de exemplu la Carpathian Journal of… (la care de facto nu se face review).

3) Trebuia sa se plece de la comisiile stabilite de Funeriu in 2010 (cele schimbate abuziv si pentru care ati initiat scrisoarea de acum 4 ani).

4) Actualele propuneri includ un mare procent de sefi si sefutzi: sefi de departamente, decani, prorectori si rectori). Nu cred ca e in regula”

Mi-au fost de asemeni semnalate probleme referitoare la valoarea și integritatea academică a unor membri propuși, inclusiv suspiciuni de plagiat. Mi-au fost transmise, spre exemplificare, aceste link-uri, aici, aici și aici. De asemeni, numărul foarte redus (sub 2%) al membrilor propuși afiliați unor universități din diaspora reprezintă un motiv de îngrijorare. Președintele Iohannis tocmai a declarat duminică, 29 mai, referitor la românii din diaspora „(…) m-aș bucura ca experiența pe care ați dobândit-o în străinătate să poată fi pusă în slujba țării noastre. În acest sens, am cerut deja Guvernului o Foaie de Parcurs pentru a face din Diaspora o „prioritate națională” in mod real. Astfel, nu vom irosi potențialul românilor de peste hotare, care pot contribui la dezvoltarea României, fie întorcând-se în țară, fie reprezentând imaginea ei in lume.” Putem contribui la dezvoltarea României doar daca ni se oferă oportunitatea de a o face. Repet, acestea sunt doar câteva exemple care mi-au fost semnalate în corespondența primită. Nu contest în mod nediscriminat valoarea și integritatea academică a membrilor comitetelor de selecție și a celor propuși pentru comisiile de specialitate; sunt convins că o mare majoritate a acestora sunt oameni integri și de valoare academică excepțională. Totuși, îngrijorările exprimate în aceste mesaje reprezintă un semnal că e nevoie de mai multă transparență și consultare, în adevăratul sens al cuvântului, și nu doar pentru aparențele oferite de Minister.

Reiterez, astfel, solicitările transmise în scrisoarea precedentă. Împreună cu cei peste 100 de semnatari ai scrisorii deschise considerăm că sunt suficient de justificate pentru a fi luate în considerare:

  1. 1. Publicarea listelor tuturor candidaților care au aplicat folosind platforma BrainMap pentru o poziție în comisiile de specialitate CNATDCU, grupate pe comisii, incluzând CV-urile atașate
  2. 2. Publicarea criteriilor prin care au fost departajați candidații, atât de excludere cât și de includere, cu o clasificare clară a aplicațiilor pe bază de lucrări ISI, factor de impact și h.
  3. 3. Înființarea unei platforme publice de consultare și dialog, prin care membrii comunității academice să poată oferi, în mod public (dar cu asigurarea confidențialității pentru cei ce o doresc), opinii și comentarii referitoare la candidații propuși.

În așteptarea unui răspuns pozitiv,

Al dvs.

Dr. Cristian Dogaru,

Faculty of Arts, Business and Applied Social Science

University Campus Suffolk

United Kingdom

ANEXA 1 – Sesizare CNATDCU 22-Mai-2016

În legătură cu listele finale ale comisiilor de specialitate CNATDCU care au început să fie publicate pe site-ul  Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice:

În primul rând aș dori să precizez faptul că în pofida anunțului de pe site-ul ministerului care precizează, citez, “listele cuprinzând propunerile comitetelor de selecţie pentru componenţa nominală a CNATDCU vor fi făcute publice în perioada 16 – 20 mai 2016”, la data de 20 mai fuseseră publicate listele pentru doar 4 din cele 35 comisii de specialitate, iar la data de 22 mai (duminică), la ora la care scriu această scrisoare, sunt publicate listele a doar 24 dintre cele 35 de comisii de specialitate.

Menționez faptul că în regulamentul de funcționare CNATDCU, aprobat prin Ordinul de Ministru numărul 3482/24-03-2016, se precizează, citez

Articolul 6:
Pot fi membri CNATDCU cadre didactice universitare și cercetători având cel puțin titlul de conferențiar sau de CS II ori titluri echivalente obținute în străinătate, membri ai Academiei Române și ai unor instituții de cultură

Articolul 8:
Membrii CNATDCU sunt personalități de prestigiu academic și științific, cultural și moral, recunoscute pe plan național/internațional, numite prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice pentru un mandat de maximum 4 ani.

De asemeni, în argumentarea ordinului privind constituirea comitetelor de selecție și aprobarea procedurii de selecție a candidaților se precizează, citez:

  • în vederea asigurării calității și transparenţei procesului de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare,
  • dată fiind necesitatea constituirii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare din personalităţi de prestigiu academic şi ştiinţific, cultural şi moral, recunoscute pe plan naţional/internaţional în domeniul sau domeniile ştiinţifice arondate comisiilor de specialitate,
  • luând în considerare că în organizarea și funcționarea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare sunt implicați și experți externi, precum şi necesitatea constituirii de comitete de selecţie a experților pe comisii de specialitate şi domenii arondate.

Am analizat, în lumina celor precizate mai sus, listele propunerilor pentru cele 24 de comisii publicate la data redactării acestei scrisori. Am fost surprins să constat că între cei 307 membri propuși se regăsesc doar 6 care sunt afiliați unor universități din străinătate, reprezentând, astfel, mai puțin de 2% din totalul propunerilor finale.

Consider că acest lucru necesită o analiză atentă în dezbatere publică. Nu este contestat profesionalismul celor ce se regăsesc pe listele finale ce au fost propuse, dar consider că o componență mai diversă atât a comisiilor de specialitate, cât și a consiliului general, este esențială pentru o bună și credibilă funcționare a CNATDCU. Cadrele didactice universitare și cercetătorii din străinătate vor contribui nu numai prin expertiza diversă pe care o vor  aduce în CNATDCU dar, mai ales, prin asigurarea unui nivel înalt de obiectivitate, lipsit de orice potențial de conflict de interese.

Prin urmare solicit Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, atât în numele meu personal cât și a semnatarilor acestei scrisori deschise, următoarele:

  1. Prelungirea datei limită la care pot fi depuse eventuale obiecţii şi sesizări, având în vedere faptul că termenul de publicare a listelor a fost depășit de către MENCȘ. Doresc, de asemeni, o explicație pertinentă pentru întârzierea în publicarea listelor precum și a faptului că a fost oferit un timp extrem de scurt, între 20 mai – data publicării listelor –  și 23 mai, termenul limită publicat pe site-ul edu.ro (de menționat că această perioadă de depunere a contestațiilor este o perioadă de weekend).
  2. Publicarea celor peste de 1,200 de aplicații individuale pentru comitetele de specialitate depuse prin aplicația BrainMap, grupate pe țări/instituții de afiliere și incluzând CV-ul fiecărui candidat.
  3. Publicarea criteriilor prin care au fost departajați candidații, atât cele de includere cât și cele de excludere.
  4. Oferirea unui mecanism public, transparent și eficient prin care candidații care nu se regăsesc pe listele propuse pot depune o contestație.

Al dvs.

Cristian Dogaru

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. – Este inacceptabil sa fie numiti in comisii CNATDCU oameni cu functii executive in universitati (rectori, decani, prorectori etc.)

    – Este inacceptabil sa avem membri CNATDCU care nu sunt conducatori de dr. (abilitati). Ei sunt in CONFLICT DE INTERESE.

    – Este inacceptabila prezenta in Comitetele de selectie a unor ACADEMICIENI care au indicatori scientometrici inacceptabili in comunitateastiintifica decare apartin. E plin de ei…

    – Este inacceptabil sa se introduca nume noi in liste, in mod fraudulos, netransparent. Se aude ca asase va face.

    – Este inacceptabil ca noul CNATDCU sa nu ridice criteriile de prof. si conf. si sa declanseze o re-validare a tuturor abilitatilor (o DACIADA de abilitati de prin universitati obscure)

  2. Eu nu am cunostinta despre o consultare publica reala in Romania vreodata.

    Toate consultarile, fara exceptie, sunt manevrate pentru a fi doar bifate. Toate asa-zisele „canale de comunicare” sunt adrese office la care nu raspunde nimeni.

    Nu am auzit despre cineva caruia un organ de stat sa-i fi raspuns la o parere transmisa, cu cap si coada („raspunsurile” sunt in fapt simple citari din lege, cu care se achita de obligatia raspunsului).

    Asa ca sunt extreme de sceptic in privinta capacitatii CNATTDCU de a avea un dialog reala cu „scoeitatea civila” (ca sa folosesc un cliseu).

    Partial este si vina eductiei nationale, care a creat pe banda cetateni lipsiti total de etica si morala, dar indopati cu romana si matematica sterile la greu.

    Primul obstacol in calea plagiatului este propria constiinta. Daca asta lipseste, nu cred ca vreo lege a pamantului poate sa il inlocuiasca.

  3. Doar 2 comentarii… doar 100 de sustinatori ai apelului… Asta arata ca marea masa a universitarilor doreste pastrarea starii de fapt. Daca ai pune universitarii romani sa voteze secret, ca ministru al Educatiei, intre E. Andronescu si o somitate stiintifica reala (precum marele matematician roman Viorel Barbu spre exemplu), 95% ar alege-o pe prima. In realitate, nu se poateface absolut nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Dogaru
A absolvit Facultatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" Bucuresti, dupa care a facut doi ani si jumatate de rezidentiat in pediatrie, intrerupt, pentru a efectua studii postuniversitare in Statele Unite. A obtinut un Master si apoi un PhD in Human Development and Family Sciences la Oregon State University, dupa care a lucrat patru ani si jumatate ca research fellow in epidemiologie pediatrica (cu cateva publicatii) la University of Bern, Institute for Social and Preventive Medicine; din ianuarie 2014 lucreaza la University Campus Suffolk ca Lecturer in Childhood Studies.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

O nouă mutare pe tabla de șah a spațiului post-sovietic: Organizația Statelor Turcice. Erdogan mută, Putin evaluează.

Rusia și Turcia promovează în prezent o relație tranzacționistă.             Perspectiva geoistorică a relațiilor ruso-turce evidențiază o dimensiune...

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro