Într-o intervenție pe forum, la articolul meu despre instalatorul lingvist, domnul David Wilson din Canada mă roagă să-i răspund la câteva întrebări. Mă bucur că un om trăitor la mii de kilometri de România se interesează de limba română și încearcă să se țină la curent cu evoluția ei naturală. Dar iată textul său (fără diacritice) pe care îl redau prin procedeul copy paste deprins de la tinerii noștri masteranzi și doctoranzi:
D-le Profesor,
Va intreb care-i parerea dvs. despre “barbarismul” folosit tot mai des in limba romana (chiar si pe acest site la un articol despre telenovele) A FOCUSA in loc de: a concentra (pe un subiect, actiune) ?
Traiesc in Canada unde engleza este una din cele doua limbi oficiale si ca atare cel putin 10 ore pe zi o folosesc; in restul timpului folosesc o “limba locala” (termen folosit de Kurt intr-o postare despre romanii din Canada) adica romana .
Am observat ca vorbitorii nativi (de engleza) nu folosesc frecvent acest cuvant iar cand eu folosesc “concentrate” nu sunt deranjati deloc, dovada ca cele doua cuvinte sunt echivalente.
As putea intrepreta ca este mai “cool” sau “intelectual” sa folosesti FOCUSA ?
Va multumesc anticipat.
I-am răspuns scurt, pe forum, asigurându-l că voi reveni pe larg într-un articol. Redau răspunsul in extenso, așa cum i-am promis.
Dar, mai întâi, o precizare pe care o socotesc foarte importantă: articolele mele nu se adresează lingviștilor. Aceștia cunosc bine tot ce scriu eu. Am observat însă din intervențiile pe forum, dar și din experiență proprie că „nelingviștii” nu fac o distincție clară între cuvintele moștenite (vechi) și cele împrumutate (noi); de aceea – scuzându-mă față de cei care fac totuși această distincție – mă simt dator cu o explicație, în absența căreia riscăm să nu ne înțelegem. Așadar: cuvintele moștenite au intrat pe cale naturală în limbă prin contactul direct dintre băștinași și colonizatorii romani acum sute de ani. Odată cu evoluția științei din epoca modernă, a apărut nevoia de o terminologie sincronă cu noile descoperiri. Atunci savanții s-au întors la limba latină (uneori la vechea greacă) de unde au extras câte un cuvânt pe care l-au adoptat acordându-i statut de termen științific. Vâna este un vas prin care circulă sângele. Cuvântul e vechi și provine din lat. vena. Cum se vede, cuvântul a suferit, de-a lungul timpului, câteva modificări fonetice. În timpurile moderne, medicul trebuia să facă o distincție terminologică netă între vasul care transportă sângele de la organe înspre inimă și vasul care transportă sângele de la inimă înspre organe. Pentru primul, medicii au recurs la cuvântul latinesc vena, pe care l-au preluat fără modificări fonetice. Așa se face că unul și același cuvânt latin (vena) a ajuns de două ori la noi, dar în epoci diferite: prima dată acum aproape 2000 de ani și a doua oară cu vreo 1800 de ani mai târziu. (Vasul de sânge pereche e arteră, din lat. arteria, gr. αρτηρία.) Alte câteva dublete etimologice:
cuvântul vechi cuvântul nou etimonul latin
bătrân veteran veteranus
cerc circ circus
des dens densus
drept direct directus
rece recent recens, recentis
subțire subtil subtilis
O observație: cuvintele vechi s-au îndepărtat fonetic de etimon, datorită uzului îndelungat, în timp ce împrumuturile târzii (neologismele) sunt mult mai apropiate de cuvântul latin.
Ignis în latină însemna „foc”. Focului sacru din ritualurile păgâne romanii îi spuneau sacer ignis. Nu-i spuneau sacer focus, pentru că înțelesul principal al lui focus era „vatră”. Toate limbile romanice l-au moștenit pe focus, părăsindu-i însă înțelesul originar, de „vatră” și acordându-i înțelesul principal de „foc”: fr. feu, it. fuoco, port. fogo, sp. fuego, rom. foc. (Ignis revine în forță doar în neologisme: ignifug, ignipunctură, ignitor, ignitron, igniție etc.) În românește, verbul a (se) focusa nu provine direct din latină, ci din germ. fokussieren. Germana nu e o limbă romanică, dar, cum prestigiul cultural al latinei a fost multă vreme covârșitor în toată Europa, germana a apelat la limba latină când a avut nevoie de un cuvânt care să desemneze o noțiune tehnică nouă, în cazul de față „concentrarea într-un punct a razelor de lumină trecute printr-o lentilă”. Nu-i greu, coborând pe treptele istoriei, să observăm că latinescul focus stă la originea germ. fokussieren. E mai greu de observat însă o subtilitate: anume faptul că, spre deosebire de limbile romanice, germana a preluat sensul originar al cuvântului, acela de „vatră”. Analogia e clară: vatra era un punct central, în jurul căruia gravitau membrii familiei. La vatră se pregăteau bucatele, în jurul vetrei se adunau seara cei plecați ziua la muncă sau la vânătoare; din armată sau din războaie soldații erau „lăsați la vatră” după împlinirea misiunii lor ș.a.m.d.; într-un cuvânt: oamenii se concentrau (con + centrum) în punctul vital al căminului, adică se… focusau. Verbul acesta din urmă îl dublează în românește pe a (se) concentra (tot neologism, dar mai vechi). Limba nu are nevoie însă de două cuvinte care să exprime EXACT același lucru și atunci procedează „economic”: ori îl elimină pe unul din ele, ori le păstrează pe amândouă diferențiindu-le prin sens. Așa s-a întâmplat cu sinonimele timp și vreme: zicem timp frumos / vreme frumoasă, n-am timp / n-am vreme…, dar nu putem zice motor în patru vremi, ci doar motor în patru timpi. Imaginați-vă cum ar suna versurile eminesciene: „Codrule cu râuri line, / Vreme trece, vreme vine” în varianta „Timp trece, timp vine”… și altele asemenea.
Barbarismele sunt cuvintele care, pe de o parte, nu sunt asimilate de sistemul gramatical al limbii în care își caută dreptul la viață, iar, pe de alta, nu sunt necesare în economia comunicării, întrucât în limbă se găsește deja un cuvânt care să acopere perfect noțiunea respectivă. Urmărind destinul verbului a (se) focusa constatăm că acesta se încadrează perfect în structura gramaticală a limbii române. El se conjugă la fel ca toate celelalte verbe de conjugarea I. Cineva care aude prima dată acest neologism îl trece fără nicio dificultate prin toate modurile și timpurile verbale. Ne mai rămâne identitatea de sens. S-ar putea argumenta că nu e nevoie de focusa(re) întrucât îl avem pe concentra(re), care desemnează exact același lucru. Dar iată cum definește DEX-ul verbul a concentra:
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer.
Ne întrebăm acum: desemnează, oare, cele două verbe exact același lucru, sunt ele interșanjabile? Constatăm că putem spune: „rezerviștii sunt concentrați”, dar nu putem zice: „sunt focusați”, putem spune: „mărim concentrația dioxidului de carbon”, dar nu putem spune: „mărim focusația dioxidului de carbon” ș.a.m.d. Încet, dar sigur, urmărind argumentele de mai sus, ajungem la concluzia că a focusa nu e nici pe departe un barbarism.
Și totuși… încurcate-s căile limbii române! Dacă ne gândim bine, îi putem da dreptate preopinentului nostru. Cu observația că focusa(re) nu intră în competiție cu concentra(re), cum presupune domnul David Wilson, ci cu un alt verb românesc focaliza(re), provenit din aceeași „vatră” latinească, adică din focus. Teoretic, unul dintre acestea două ar trebui să dispară. Dar nici asta nu e încă sigur. Evoluția limbii este adeseori imprevizibilă și ne putem trezi cu ambele verbe validate de dicționare, dar numai dacă ele vor evolua în direcții diferite câștigând, fiecare, nuanțe semantice proprii.
Veți fi, poate, dezamăgiți de răspunsul meu prudent și oarecum derutant. Dar cum să nu fii prudent când te gândești că cea mai luminată minte a secolului al XIX-lea – l-am numit pe Titu Maiorescu – s-a înșelat fundamental când a riscat asemenea previziuni lexicale. Într-o scriere a sa despre neologisme le contesta dreptul la viață unora precum: circumstanță, suficient, vanitate, argumentând că sunt inutile, întrucât le avem în limbă pe: împrejurare, îndeajuns (destul), deșertăciune… Cum ar trăi azi limba noastră fără aceste neologisme?
Acum mai bine de 2000 de ani, poetul latin Horatius, în Epistola către Pisoni, se închina în fața suveranității uzului, care singur decide ce e rău și ce e bine:
Multa renascentur quæ jam cecidere, cadentque
Quæ nunc sunt in honore vocabula, si volet usus [s.n.],
Quem penes arbitrium est et jus et norma loquendi.
În traducere: „multe cuvinte din cele care au dispărut vor renaşte şi multe care sunt la mare onoare astăzi vor dispărea, dacă aşa vrea uzul, pentru că până la urmă el este arbitrul ce fixează normele vorbirii”.
Așadar: nu risc să dau verdicte. Limba știe să se apere singură, cum am sugerat mai sus. Vom trăi, ne vom concentra (focusa) și vom vedea.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Va citesc totdeauna/permanent cu mare placere. Evident, nu sunt lingvist, dar am impresia ca problematica „focusarii” in limba romana are la origine importul din lb. engleza, ca multe alte englezisme care au intrat, confortabil, in romana „corporatista”.
Mai jos, din http://www.wordwebonline.com – un excelent dictionar anglo-american – o „dezambiguare” focusa/focaliza interesanta, foarte apropiata de distributia sensurilor din lb. romana:
„Verb: focalise ‘fow-ku,lIz
Usage: Brit (N. Amer: focalize)
Concentrate on a particular place or spot
„The infection has focalised in the left eye”;
– localize, localise [Brit], focalize
Bring into focus or alignment; to converge or cause to converge; of ideas or emotions
– concenter [US], concentre [Brit, Cdn], focalize, focus
Become focussed or come into focus
„The light focalised”;
– focus, focalize
Put (an image) into focus
„Please focalise the image; we cannot enjoy the movie”;
– focus, focalize, sharpen
Derived forms: focalised, focalises, focalising
Type of: adapt, adjust, align, aline [non-standard], conform, correct, lie, line up, set”.
Dupa mine, „a focusa” si „a focaliza” sunt sinonime. Dar, desigur, „a focusa” suna mai elevat, este mai „cool” si multa lume il prefera…_
A focusa nu este mai elevat. Este de-a dreptul barbar.
Sună strâmb, urât și greoi. Este ca și cum ai scoate bolovani pe gură.
Tot folosind cuvinte din astea proaspăt împrumutate, am ajuns să mi se pară că norvegiana este mai latină decât limba română. Printre prietenii mei din țară am inceput să aud, mai nou, de ‘harasare’, pe lângă mai vechile ‘targhetare’ și ‘hendăluire’.
Ce fac tinerii ‘educați’ cu limba română este de un barbarism cum nu am mai întâlnit. Cel puțin nu în Franța sau Norvegia.
Si furculision era „elevat” la vremea lui.
A focaliza este folosit in fizica – a face sa treaca printr-un singur punct toate razele unui fascicol, (instrumente optice) a concentra untr-un focar, a regla imaginea..
Imprumutarea cuvantului „focus” din engleza si transformarea lui in „a (se) focusa” nu prea face sens, nu suna bine, e un pic asemanator cu „furculision”😁…
In tehnica fotografiei se utilizeaza simultan focusul si focalizarea, dar in mod diferit, din necesitatea de a face distinctie intre operator, obiect (subiectul de fotografiat), razele de lumina si lentila; astfel, obiectul este focusat, fiind „luat la tinta” de catre operator, care isi regleaza „tirul” prin ajustarea pozitiei lentilei spre punctul de focalizare, razele de lumina fiind cele focalizate in lentila si nu obiectul, despre care se prefera a se spune ca e „focusat” si nu „focalizat”;
Tinand seama de aceasta relativitate, se justifica sa utilizam in modul reflexiv „a se focusa” cu sensul de „a-si intensifica preocuparea” in sensul exercitarii unei influente catre o anume „tinta”, prin concentrarea atentiei inspre aceasta, evitand „a se focaliza” – care ar sugera o influenta in sens invers, „tinta” fiind insusi operatorul, determinat sa-si remedieze un dereglaj propriu de perspectiva sau atitudine.
In plus, eu unul as prefera (in disperare de cauza) notiunea de „operator” in loc de „subiect”=” Partea principală a propoziției care arată cine săvîrșește acțiunea exprimată de predicatul verbal”, avnd in vedere dificultatea de a distinge intre „subiect” si „obiect” cand este relevant sensul unei actiuni.
Nu sunt de acord cu utilizarea termenului „a focusa”,nu este neaparata nevoie de el si din motiv ca se face abuz de folosirea neologismelor-barbarismelor englezesti.S-a ajuns sa nu mai conteze nicio alta limba, toata lumea-in grad foarte diferit-vorbeste engleza, de la maturatorul de pe strada la PDG-sau, scuzati, CEO!Toate firmele, toate denumirile tehnice, tehnologice,informatice sunt exclusiv englezesti!Imaginati-va cum orice elev din lumea larga e obligat sa invete engleza-ca e suficient-in timp ce elevul nativ anglofon, nu are niciun interes sa studieze alta limba.N-am sa inteleg de ce UE n-a revenit la latina-adaptata, modernizata dupa modelul yvrit, folosita in tot Evul Mediu-ar fi fost o solutie de compromis echitabila-nici limba ta, nici a mea-si apoi latina are o logica, o constructie deosebite.Exemplele de cuvinte latinesti mostenite si reintroduse-mai ales prin intermediul limbii franceze careia limba noastra ii este recunoscatoare-abunda!Imi vin in minte sarut=salut,clar=chiar,clamare-reclamare=chemare,etc.Barbarisme englezesti:target si nu tinta,a upgrada si nu a aduce la zi,a stopa si nu a opri-Quebec si Turcia l-au inlocuit-etc. Dar cel mai tare ma doare…..inlocuirea indigenului, neaosului cuvant….misto! cu respectivul cool!
cu consecventa, ar trebui sa fim recunoscatori si fideli alfabetului chirilic
Eu știam că „mișto” e „neaoș” din limba țigănească / romani.
Iar in alte surse am vazut ca e „neaoș” din germană provenind din „mit stock” („cu baston” = de condiție bună).
Interesant, nu m-am gandit niciodata ca „misto” poate fi adaptat din limba germana. Eram convins ca provine din romani, termen folosit frecvent de tiganii caldarari care bantuiau prin satele din Ardeal in vremea copilariei mele. Mai tarziu, a inceput sa fie larg folosit prin scoli, indiferent de performanta academica a studentului.
Pe mine ma deranjeaza folosirea cuvintului „barbarism” in acest context, pentru ca aceste cuvinte nu vin din cine stie ce limba a unor triburi ci din limbi ale unor culturi mari (engleza, franceza, germana), daca nu din latina direct, ori sint acestea ‘barbare” ?
In plus, aceeasi diferentiere de sens si utilizare o gasim chiar in engleza de exemplu („to concentrate”, „to focus”), ce argument e cel subiectiv ca mie mi se pare ca unii folosesc un cuvint mai mult decit celalalt, atita timp cit ambele exista in dictionare?
La fel cum inaintasii nostri erau deranjati de neologismele timpului lor dintre care multe au devenit comune pentru noi, si noi ne gasim deranjati de neologismele vremurilor noastre in cazuri in care lumea considera ca un nou cuvint importat, nici nu conteaza de unde, prezinta mai bine nuantele unei actiuni sau concept, clar si la obiect. Orice limba vorbita se specializeaza si evolueaza, ar fi bine sa evoluam si noi odata cu ea.
Intreb si eu, ce sens are „cool” in romaneste, in mesajul initial?
Exact.
Lupta asta impotriva „focusarii”, „targhetarii”, „jobului”, samd, este o forma de nationalism desuet, intelectual, e drept, dar tot nationalism, si tot desuet.
Tinerii de azi vorbesc cu „cool”, „fair”, samd. Ati vazut cum vorbea in interviuri baiatul acela de la Cluj, care refuza sa isi tunda parul? Parintii mei, tot de la Cluj, nu au inteles 20% din ce spunea. Sint de vina ei? Este de vina el? Societatea evolueaza, cu ea si limba.
Cind vorbesc cu parintii mei, incerc sa curat limbajul meu de englezisme. Cind vorbesc cu cei de virsta mea, vorbesc fara sa imi controlez cuvintele. Cind vorbesc cu un teenager (pardon, cu un adolescent), trebuie sa traduc rapid in minte afluxul de cuvinte englezesti pe care le foloseste.
In contextul asta, efortul de a pastra doar fondul latin al limbii ca fiind singurul acceptabil si „nebarbarizat” este ridicol. Pina la urma, Vacaresti, Balcestiii & Co (re)introduceau latina cu forta intr-o limba mult slavizata. Lor le-a reusit. Anglicizarea limbii insa nu se intimpla cu forta, e un fenomen natural si, as spune, global. Faptul ca lingvistilor nu le convine, nu va opri evolutia limbii, dar o poate incremeni in exprimari greoaie.
Credeti ca romana e singura limba care sufera? Sa nu uitam de ministrul Toubon si legea lui. Intimplator lucrez intr-o firma multinationala franceza, si este penibil cum trebuie sa ne scremem sa spunem „bon fin de semaine” in loc de „bon weekend”, „point mensuel” in loc de „monthly meeting”, „suivi” in loc de „report”. Exista un tilc in faptul ca am mentionat firma mea multinationala: faptul ca managementul francez nu stie/nu vrea/nu poate vorbi engleza conduce la faptul ca in toate tarile sint angajati in pozitii de management nu oamenii cei mai competenti, nuuu, nici pe departe, ci oamenii care scriu in CV ca vorbesc franceza avansat. Cu alte cuvinte, calitatea de a vorbi franceza frumos este infinit mai importanta decit calitatea profesionala, iar evolutia firmei are de suferit. (Uneori se intimpla sa fii si vorbitor de franceza, si competent, dar probabilistic vorbind, sansele se reduc, intr-o lume in care Franceza e mai putin vorbita decit engleza). In schimb, o firma germana multinationala va intelege importanta competentei, si va selectiona personal care vorbeste germana sau engleza, pentru ca managerii la rindul lor vorbesc ambele limbi.
Cam asta e si cu „focusatul”, „jobul”, „weekendul”, „targetul”. Pe cine vorbeste si romana si engleza, nu il deranjeaza. Probabilitatea de a fi deranjat de ele creste exponential in rindul celor ce vorbesc doar romana, si simt un val mare de nesiguranta care ii loveste neintelegind despre ce este vorba. La fel cum se simt in nesiguranta cind aud maghiara pe strada, sau cind nu se pot exprima odata iesiti din granitele tarii. Asa ca nici nu mai ies nicaieri, stau la televizor si se tem de „celalalt”, fie el ungur, chinez, refugiat, firma multinationala, sau simplu roman vorbitor de mai multe limbi, dusman platit de in general de catre Soros
Ma tem ca pentru cei care folosesc sintagma nationalism desuet, aceasta e singura forma de nationalism care exista.
Ca traitor pe meleaguri americane, impresia mea este ca cei mai libertini vorbitori si translatori sunt cei care nu stiu bine nici romana, nici engleza, dar au impresia ca au gasit ocazia sa arate tuturor cat de intelectuali sunt impaunind romana cu cuvinte cool. In cazul jurnalistilor sau al unor profesionisti in domeniile la moda, uneori e nevoie de putin efort intelectual pentru a traduce in cuvant in loc de a tranti o transliteratie. Nativitate fericita!, ca sa inchei cu un exemplu de sezon.
@AT: Cu alte cuvinte, „Trăiască romgleza!”
1. Tinarul ala care refuza sa se tunda vorbea romgleza nu pentru ca a asimilat cuvinte necesare, ci pentru ca e un imbecil.
2. Nationalism lingvistic ar fi sa spunem „soarece” in loc de „maus”.
3. Nenorocitul ala de politist de la Piatra Neamt, care zicea „cheis clauzt”, tot inteligent era ? Nu, un alt imbecil.
4. Introducerea de cuvinte englezesti in limba, mai ales aiurea, este un act de vandalism savirsit asupra limbii romane si arata doar imaturitate si/sau prostie.
… a fost scuza folosita de (c)academicieni pt a introduce in „legalitate” tot felul de aberatii semantico-lingvistice (ori vitzavercea). Cui prodest?… din intamplare/nefericire taman celor care-si clameaza (sorry for that borrowed term) „ancestrala” origine.
Focusare… da, suna aiurea. In romana deja exista concentrare. Clar ca n-are vreo veleitate poetica. Cum n-are nici focusare… care, vb cuiva, suna ca draqu’.
Parafrazand insa spusele unui geniu: referindu-m-as de n-as sti, focusandu-ma de-as barbari
„Ne întrebăm acum: desemnează, oare, cele două verbe exact același lucru, sunt ele interșanjabile? Constatăm că putem spune: „rezerviștii sunt concentrați”, dar nu putem zice: „sunt focusați”, putem spune: „mărim concentrația dioxidului de carbon”, dar nu putem spune: „mărim focusația dioxidului de carbon” ș.a.m.d. Încet, dar sigur, urmărind argumentele de mai sus, ajungem la concluzia că a focusa nu e nici pe departe un barbarism.”
Argumentația aceasta este înșelătoare. În realitate, verbul „a [se] focusa” poate fi substituit în orice context de „a [se] concentra”. Faptul că semantismul ultimului verb este mai larg nu are prea mare relevanță atunci când examinăm legitimitatea adoptării primului verb ca neologism în LR actuală: introducerea sa în limbă nu este justificată de o necesitate imediată dat fiind că toate sensurile acestuia sunt posibil de exprimat prin termeni aparținând deja limbii române. În acest moment, verbul nu este încă prezent în vreun dicționar al limbii noastre, așadar este încă un barbarism. Este foarte posibil ca peste câțiva ani, acest barbarism să fie totuși adoptat prin forța [ab]uzului; până atunci ar fi bine să nu îi acordăm un statut mai respectabil decât este cazul.
Și încă ceva:deși DEX-ul menționează doar „focusare” ca provenind dintr-un etimon german, îmi îngădui să îi contrazic pe autorii dicționarului: atât termenul tehnic de mai înainte cât și verbul neînscris în dicționar au origine englezească. Primul este rezultatul traducerii textelor știintifice sau tehnice scrise în limba internațională de facto a științei moderne de către persoane cu pregătire de specialitate; nu era absolut necesar însă este acceptabil în acest tip de context. Al doilea termen (verbul „a [se] focusa”) este o traducere bolovănoasă (epitetul este opinia mea subiectivă) după englezescul „to focus”, popularizată de lenea căutării echivalentului românesc existent precum și de senzația nejustificată că ar fi un termen mai expresiv.
Aveți perfectă dreptate. Imediat după ce am trimis articolul, mi-am dat seama de fisura logică a argumentației mele. Într-adevăr, concentra(re) îl poate înlocui întotdeauna pe focusa(re)! Chiar mă gândeam dacă cineva din prezumtivii cititori o va descoperi. Mă bucur că ați citit cu atenție textul și ați atras atenția cu delicatețe asupra pseudoargumentului meu. Argumentul care susține totuși concluzia pe care am formulat-o e altul: termenul științific trebuie să fie univoc. În momentul în care un cuvânt dezvoltă mai multe sensuri, precum concentra(re), el e înlocuit de unul cu un singur sens, în cazul nostru, focusa(re).
@Ronald geniul acela, va apartine direct si personal, cumva?! Bravo!(hm, pana si cuvantul „Bravo”, e un imprumut din arealul Italian, sursa de mari imprumuturi pentru italienizantii limbii ce-o vorbim)
un articol foarte bine scris, ca de obicei.
Articolul este interesant si putin cam sugubatz.
Interesante si comentariile.
Sa ma focalizez sau sa ma focusez? – aceasta este dilema mea!
Constat ca zicala „Romanul s-a nascut poet” este infirmata de intoleranta la nuante, ce emana cu intensitate din conformismul „barbar” (pentru carcotasi: grosolan, brut, insensibil, primitiv, lipsit de rafinament) prezent in unele comentarii.
1. Bunul simt trebuie sa fie cadrul de lucru.
2. Exista tot felul de cuvinte englezesti intrate in limba si care sint inutile:
1. Oportunitati
2. Determinare
3. Genuin
4. Alegatii
5. OK, foarte OK, cel mai OK, super OK.
3. A focusa – e un barbarism, suna groaznic, de ce sa-l folosim cind il avem pe „a (se) focaliza”, pe care-l simt propriu limbii romane; da, dar eu imi gasesc cuvintele si numai cind ma prostesc imi fac fraze ca cele rostite de Johannis : sa ne focusam si sa fim determinati si sa folosim oportunitatile genuine…am ratat includerea „alegatiilor”.
4. Analfabetismul asta cu staif mi se pare extrem de periculos.
5. Am intilnit o gramada de traduceri dupa ureche: „sora lui Dean”, in loc de „sora decanului”,
„eventual se va face”, in loc de „in cele din urma se va face” si multe altele de ti se strepezesc creierii.
Multumesc d-le profesor ca ma considerati prietenul dvs. si pe baza intrebarii mele ati scris acest articol.
Citind si comentariile mi-am dat seama ca am omis sa precizez definitia “barbarsimului” pe care am invatat-o in liceu si care este inca valabila:
BARBARÍSM, barbarisme, s. n. Cuvânt împrumutat dintr-o limbă străină fără a fi necesar (și neasimilat); cuvânt de jargon. – Din fr. barbarisme, lat. Barbarismus.
Mai multe detalii se gasesc aici: https://dexonline.ro/definitie/barbarism
Pornind de la definitia de mai sus presupun ca multe comentarii ar fi fost altfel.
În afară de intervenția lui Unu-2 (în care autorul comentariului demonstrează că nu a citit cu atenție nici măcar conținutul articolului în care dl. Funeriu explicase deja semantismul termenului incriminat: “Barbarismele sunt cuvintele care, pe de o parte, nu sunt asimilate de sistemul gramatical al limbii în care își caută dreptul la viață, iar, pe de alta, nu sunt necesare în economia comunicării, întrucât în limbă se găsește deja un cuvânt care să acopere perfect noțiunea respectivă.“), nu cred să existe vreun alt comentariu care să sugereze că autorul său nu ar fi înțeles corect sensul cuvântului “barbarism“. Pentru conformitate, precizez că termenul grec “barbaros“ înseamnă original doar “străin“, conotația negativă a lipsei de civilizație asociată oricui venea din afara lumii elenistice (și, succesiv, și a celei romane) reprezintă rezultatul evoluției sale lingvistice ulterioare.Un cuvânt “barbar“ rămâne un adaus străin într-o limbă, ce rămâne străin și în afara spiritului limbii în care este folosit mai mult sau mai puțin abuziv.
Exista totuşi o diferenţa semnificativă în modul în care se fac astăzi importurile faţa de acum un secol. Atunci accesul la literatura sau mijloacele de influenţă străina era restrâns la o elita puţin numeroasa, (în general) cu o buna pregătire şi, mai ales, cu responsabilitatea specifică acelor vremuri. Nu erai acceptat intr-o tagmă dacă făceai greşeli flagrante sau adaptări după ureche. Exista o comunitate competentă care evalua şi filtra aceste importuri, nu neapărat la modul formal, ci prin calitatea membrilor şi faptul că le folosea înainte ca acestea să intre în uzul curent.
Astăzi oricine a învăţat o limba străina după ureche poate traduce un film. Iar mii de oameni chiar folosesc aceste traduceri. Se ignoră faptul că profesia de traducător este una extrem de dificila, nu e ceva mecanic, ba chiar în domeniul artistic talentul este indispensabil. Nici măcar în domeniul tehnic nu poţi face traduceri dacă nu ai o minimă pregătire şi sprijinul unor consultanţi de specialitate. Nu mai vorbim că este indispensabilă cunoaşterea la perfecţie a limbii române. Ori, din diverse motive, costuri, entuziasm tineresc, etc, din ce în ce mai multe traduceri sunt făcute de către amatori.
Aşa se face că neprofesionistii au devenit astăzi principala sursa de importuri. De aici şi această invazie de „barbarisme”. Daca aceste importuri ar fi filtrate de către profesionişti, tot ar fi ceva. Insa „validarea” şi adoptarea rapidă este făcuta tot de către amatori, un adevărat cerc vicios. Nu putem compara sistemul de „peer review” cu cel de „like”-uri. Iar daca atragi atenţia asupra unor greşeli, sau măcar încerci sa păstrezi un anumit nivel, nu doar ca nu eşti luat în seamă, dar devii şi personaj negativ, un „grammar nazi”. Deci se ajunge chiar la un fel de inversare a sistemului de valori.
Este perfect adevărat că limba este un sistem viu, capabil de autoreglare, dar în condiţiile unui nivel de „zgomot” atât de ridicat, această capacitate nu poate funcţiona satisfăcător. Orice sistem cu autoreglare presupune un raport informaţie utilă/zgomot suficient de bun, dar şi senzori suficient de sensibili (în acest caz oameni capabili sa înţeleagă în profunzime sensul cuvintelor în ambele limbi), pentru a converge către un rezultat coerent. In caz contrar, funcţionează, dar doar cu câteva trepte mai sus de haos.