Scrutinul extremelor

După o campanie mai degrabă fadă, un scrutin plin de surprize: diferența de aproape două procente dintre Hollande și Sarkozy, care se aștepta să fie primul; scorul enorm al extremei drepte, procentul relativ scăzut al lui Jean Luc Melenchon. În ciuda predicțiilor care-l dau deja câștigător pe Hollande, competiția este relansată de rezultatul lui Le Pen și incertitudinea privind transferul de voturi de la candidații de pe pozițiile patru și cinci către primii doi candidați.

Mai mult de 30% dintre francezi au votat duminică pentru un candidat extremist, în condițiile în care șase candidați din zece au venit din partide de extremă. Acest scor istoric pentru extreme a fost generat în parte de o campanie electorală superficială, în care primii doi candidați au preferat să meargă pe vârfuri pentru a menaja echilibrul din sondajele de opinii. Lipsa de carismă a lui Hollande și bilanțul care îl discreditează pe Sarkozy au contribuit la creșterea candidaților de la extremele axei dreapta-stânga. Aceștia au umplut spațiul de dezbatere cu intervenții în forța, dând senzația că sunt singurii care spun lucrurilor pe nume.

Totuși, nu trebuie uitat că acesta a fost și un scrutin al reînnoirii clasei politice. Doar trei candidați s-au mai prezentat și înainte la urne, dintre care Bayrou în 2002 și 2007, Sarkozy doar în 2007, iar Cheminade (un candidat minor) și în 1995. Aceast scrutin rupe astfel cu tendinţa franceză de până în 2007 potrivit căreia partidele politice au prezentat vreo douăzeci de ani cam aceeași garnitură de mari dinozauri – Chirac (UMP), Le Pen tatăl (FN), Arlette Laguiller (Lutte Ouvrière).  Astfel, cei doi candidați din extreme au profitat de efectul de noutate, în special noul intrat pe scenă, Jean Luc Melenchon, care a părut o gură de aer proaspăt în peisaj.

François Hollande – rămâne favoritul indiscutabil

Cu mai mult de 28% în primul tur, Hollande este deja dat câștigător. Este un scor de prim tur record după epoca lui François Mitterrand, iar stânga pare în sfârșit că și-a găsit candidatul capabil să recâștige fotoliul de președinte. Totuși, certitudinea e periculoasă, iar un al doilea tur fără miză poate reduce participarea electoratului de stânga, deja sigur de victoria lui Hollande.

Deși este un personaj fără carismă, Hollande a mizat pe seriozitatea sa, cu sloganul său „pentru o stângă serioasă”, dar chiar și discreția sa, în contrast cu atitudinea bling bling a lui Sarkozy. Nu în ultimul rând, Hollande a fost foarte prezent în campanie și în afara Parisului, mai ales în regiunea sa de origine – Correze – ceea ce i-a adus de altfel și sprijinul fostului președinte Jacques Chirac.

Nicolas Sarkozy – bătălia finală începe

Pentru prima oară în istoria celei de a V-a Republici Franceze, președintele se poziționează pe al doilea loc în primul tur. 27% este de asemenea și cel mai mic scor pe care l-a înregistrat în primul tur un președinte francez pe perioada Republicii a cincea.  Valery Giscard d’Estaing, care a pierdut în fața lui François Mitterrand în 1981, a obținut 28% în primul tur al acelorași alegeri. De altfel, comparațiile cu Giscard d’Estaing s-au multiplicat pe timpul campaniei electorale – același slogan, același tip de afiș – sugerând un deznodământ așteptat.

Deși prin campania sa, Sarkozy a curtat intens electoratul de extremă dreapta pentru a le câștiga voturile, această strategie se dovedește un eșec de proporții: nu numai că Sarkozy nu a câștigat mai nimic, dar în plus, discuțiile în jurul identității franceze au contribuit în mod sigur la creșterea scorului lui Marine le Pen.

Marine Le Pen – un scor istoric

Marine Le Pen profită de reînnoirea candidaților de pe scena politică franceză și obține un rezultat șocant, de 18%, mai mult decât cel mai mare scor obținut de tatăl său – 16,86%, în 2002 – și de trei ori mai mult de cât a obținut extrema dreaptă în 2007.

Acest rezultat se datorează pe de-o parte superficialității campaniei electorale de până acum, iar pe de altă parte, muncii de teren a lui Marine Le Pen. În lipsa unor subiecte veritabile – economie, educație, sănătate – discuțiile despre mâncarea halal și interzicerea portului voalului au radicalizat electoratul de dreapta, care și-a găsit o voce candidata Frontului Naţional. De asemenea, aceasta a fost prezentă la nivel local încă de la preluarea partidului de la tatăl său. Candidată la alegerile europarlamentare din 2009,  fiica lui Jean-Marie Le Pen a confirmat de mai multe ori susținerea de care se bucură în Franța profundă.

Deși aparent voturile extremei dreapta ar trebui să ralieze tabară lui Sarkozy, mai multe sondaje din ultimele săptămâni indică o posibilă abținere a celor mai radicali dintre radicali. Pentru a-și asigura sprijinul acestuia, susținătorii lui Sarkozy vor trebui să continue să alimenteze subiectele dragi extremei drepte – imigrație și identitate.

Jean Luc Melenchon – stânga radicală la pachet

Scorul lui Jean Luc Melenchon (11%) a fost probabil cel mai așteptat, deși stânga a sperat că acesta o va putea depăși pe Marine Le Pen. De altfel, competiția pentru poziția a treia a fost mult mai pasionantă decât cea pentru primul loc. Cu toate acestea, Jean Luc Melenchon se regăsește la mare distanță de Marine Le Pen, fără îndoială pentru că este un candidat relativ necunoscut – și-a prezentat candidatura doar la sfârșitul anului trecut – dar cu siguranță și datorită ideilor sale puțin fezabile pe timp de criză.

Stânga radicală câștigă mai mult de cinci procente față de alegerile din 2007 (13% între toți candidații în 2012, comparativ cu aproximativ 8% în 2007), datorită acestui candidat foarte carismatic. Un procent care nu depășește rezultatele din perioada de aur a Partidului Comunist Francez – Jacques Duclos 21,27% în 1969, dar se apropie de rezultatul lui George Marchais din 1981 – 15,35%.

François Bayrou – marele perdant, dar încă faiseur de rois

De la 18,57% în 2007, François Bayrou a ajuns la 9%, o pierdere de aproape zece procente. În acest scrutin cu figuri noi, Bayrou n-a reușit să se prezinte ca un candidat rodat, ci a părut un candidat în pană de idei. Încrâncenarea cu care Bayrou a încercat să se delimiteze de dreapta și de stânga nu a dat nici un rezultat printre francezi, atât de obișnuiți cu ralierea la o tabără sau la alta. Susținătorii lui Bayrou ar trebui probabil să parieze pe un nou candidat pentru 2016.

Acestea fiind zise, cele aproape nouă procente ale lui Bayrou vor decide turul al doilea. Deși este posibil ca unii suporteri ai extremelor să se abțină să voteze pentru candidații rămași în cursă, cele trei miloane de alegători ai lui Bayrou vor determina rezultatul celui de-al doilea tur. Deși, istoric, aceștia ar trebui să fie mai degrabă de dreapta, astăzi, ca și 2007, sondajele arată că voturile lor se împart aproape în mod egal pentru cele două tabere, dreapta și stânga.

Concluzie

Încă de duminică seară, Nicolas Sarkozy s-a aruncat în luptă propunând trei dueluri verbale, arma sa cea mai puternică, dezbaterile televizate. Bun orator, Sarkozy visează o nouă victorie pe un platou de televiziune, așa cum a făcut-o în fața lui Segolene Royal în 2007. François Hollande a refuzat deja această propunere, dar va trebui să onoreze invitația la duel, pentru a nu părea mai puțin decis decât Sarkozy. În orice caz, dezbaterea televizată, dacă va exista, va fi momentul cel mai important al campaniei pentru turul al doilea.

Atât campania pentru primul tur, cât și aceste prime rezultate demonstrează un refuz al politicii actuale de către francezi. Criza, dar și bilanțul lui Nicolas Sarkozy, au determinat un vot masiv de împotriva sa și împotriva partidelor de centru. Marine Le Pen se declara duminică seară șefa opoziției împotriva partidelor establishmentului, partidelor care lucrează mână în mână cu băncile pentru a sărăci populația. În această opoziție, Marine Le Pen integra indirect și dușmanii săi din extrema stângă, anunțând o nouă luptă între partidele de centru și cele din extremă. Un semnal de alarmă pentru democrația franceză.

Aparut pe Europuls