SCULPTURA HYLESICĂ Brâncuși și urmașii – un proiect de țară

În perioada 1992-2020, la Institutul de Antropologie Francisc Rainer, în cadrul temei hermeneutica de obiect, au fost realizate cinci studii care reașază o sută de ani de cercetare în brâncușiologie – contribuții cu incidențe directe pentru studiile de istoria artei moderne și contemporane. Revendicăm câteva premiere absolute în materie de cercetare.

Prin prezenta dorim să ne implicăm într-un proiect de cooperare cu Secția de Artă și Secția de Filosofie  a Academiei Române, cu Ministerul Culturii, cu Universitatea Națională de Artă, Institutul de Istoria Artei, MNAR, MNAC și Institutul Cultural Român privind identificarea, evaluarea și promovarea artiștilor de filiație brâncușiană.

Starea cunoștințelor în domeniu

• Cu ocazia retrospectivelor BRÂNCUȘI din 1995, organizate la Paris și Philadelphia, cele mai ample dintre cele consacrate vreodată sculptorului român, curatorul Margit Rowell, într-un bilanț privind starea cercetării în brâncușiologie, semnala patru probleme fundamentale rămase fără soluție: 1) opera nu poate fi analizată; 2) izvoarele de inspirație nu se cunosc; 3) nu sunt identificați (sistematic) artiștii de filiație brâncușiană; 4) Brâncuși rămâne inclasabil (în istoria artei, n.n.).[1] În fapt, Margit Rowell constata fără complezențe că brâncușiologia este în impas de vreme ce, la capătul a opt decenii de cercetări, statutul de fondator al sculpturii moderne conferit de critică lui Brâncuși nu era susținut de analize apte să-i definească și evalueze în mod riguros contribuțiile.

• Cu aceeași ocazie, Friedrich Teja Bach constata inconsistența interpretărilor în cheie minimalistă (americane) a operei lui Brâncuși.“[2]

• Într-o recenzie a retrospectivei din 1995, Hilton Kramer conchidea : „Această retrospectivă este un eveniment uluitor pentru oricine se interesează de arta de secol XX. Ea îl plasează definitiv pe Brâncuși ca părinte al sculpturii moderne (s.n.), iar ca urmare devine necesar să fie revizuită poziția relativă a tuturor celorlalte stele ale sculpturii de secol XX, de pe ambele maluri ale Atlanticului.”[3] Pentru Hilton Kramer, Brâncuși se impune ca cel mai important sculptor modern, dar validarea afirmației prin analize metodice este plasată într-un viitor incert.  

• Pe de altă parte, Dan Grigorescu semnala, la rândul lui, în 2003, „încercările eșuate (s.n.) ale criticii de a-l așeza pe Brâncuși într-un loc anume al curentelor artistice din prima jumătate a secolului – abstracționism, proto-minimalism, primitivism, postmodernism.“[4] Încercările de a-l plasa pe Brâncuși într-unul dintre curentele artistice ale veacului XX erau sortite să eșueze deoarece Brâncuși era el însuși fondator al unui curent distinct, ce nu putuse fi identificat din lipsă de metodă.

• Lucrarea noastră, Tratatul de hermeneutică a sculpturii abstracte, Perspectiva endogenă, Brâncuși – Simbolismul hylesic, ICR/Ed. Brâncuși, 2016, este recenzată de profesorul Sorin Alexandrescu în acești termeni: „Rod al unei imense munci de identificare a detaliilor și de sistematizare a lor într-o nouă viziune explicativă asupra sculptorului, volumul masiv, scris de-a lungul multor ani, este o întreprindere majoră de istorie a artei în România, probabil cea mai ambițioasă și mai largă analiză nu numai a operei lui Brâncuși, ci și a vreunui artist plastic în genere, în România.”[5]

• Tot cu referire la Tratatul de hermeneutică, profesorul Petru Bejan notează în prefața la volum: „Unei hermeneutici a subiectului de inspirație foucauldiană, Matei Stîrcea-Crăciun îi contrapune o alta, a obiectului sau a imaginii, concepută în tipare culturologice și antropologice. Autorul denunță, între altele, insuficiența studiului morfologic, comparativismul excesiv, caracterul nesistematic al analizelor, supralicitarea evocărilor biografice, speculația nejustificată. Orientate în sens antropologic, critica de artă și istoria artei i-ar calibra artei discursul despre ființă nu în plan estetic, așa cum au făcut-o acestea până acum, ci în sens etic. (…) Avantajele metodei? Identifică sursele de inspirație, determină semnificațiile simbolice ale fiecărui motiv, „măsoară“ aportul de noutate în raport cu sursele, stabilește convergențe cu creații similare, determină ponderea diverselor teme și oferă circumscriere și poziționare culturologică a operei.”[6]

Contribuții realizate la Institutul de Antropologie

M.S.-C., Brâncuși – Simbolismul hylesic, Ed. Edinter, 1992. Volumul identifică esența scriiturii plastice Brâncușiene: simbolizarea prin materii. Se demonstrează în premieră că alegoriile sculpturale brâncușiene pot fi interpretate culturologic și că sunt înseriate – pentru o potențare de discurs.

M.S.-C., Paul Neagu – Nouă Stațiuni Catalitice, Un studiu de simbolism hylesic, Ed. Anima 2003, Ediții separate în română și engleză. Ediția a II-a, 2013, Ed. Triade/Brumar. Prima monografie cuprinzătoare despre Paul Neagu, un sculptor care se cuvine promovat ca cel mai important artist de filiație brâncușiană.

 M.S.-C., Brâncuși – Limbajele materiei,  Studiu de hermeneutică a sculpturii abstracte, Ed. Anima, 2010, Prima abordare sistemică a sculpturii brâncușiene din literatura brâncușiologică – o premieră mondială, rod a două decenii de cercetări.

M.S.-C., Tratat de hermeneutică  a sculpturii abstracte, Perspectiva endogenă, Brâncuși – Simbolismul Hylesic, ICR///Ed. Brâncuși, 2016. Tratatul expune o nouă metodă în critica de artă, hermeneutica endogenă ce permite reconstrucția și evaluarea, prin tehnici intensive, a discursului despre valoare culturală încifrat în obiectul de artă abstractă. Este o mutație de proporții în sfera criticii, cu implicații imediate pentru istoria artei moderne și contemporane.  Se deschid perspective pentru evaluarea culturologică a creațiilor de design și de arhitectură prin tehnici de hermeneutică de obiect.

M.S.-C., Opera lui Brâncuși în România, Simbolismul Hylesic, O abordare de hermeneutică endogenă, Ed. Vremea, 2020. Abordând imaginarul operei din perspectivă macro-diacronică (o perspectivă extinsă pe 2000 de ani), studiul poziționează simbolizarea hylesică, i.e., revoluția brâncușiană în arta modernă, ca punct de pornire al unui nou ciclu în dezvoltarea civilizației (Northrop Frye, Jacques Attali) – fundament pentru un umanism de cuprindere planetară în care instituției artei i se va rezerva, alături de științe, un statut de primă importanță. În paralel este identificat un lanț de disfuncționalități instituționale majore în civilizația contemporană, cu potențial destructurant.

Implicații la nivel național și internațional

Revoluția declanșată de Brâncuși în arta modernă se bazează pe două descoperiri epocale: 

• Când maestrul îndeamnă ca sculptura „să respecte limbajul materiilor”, el propune ca limbajul sculpturii (artei) să devină unul și universal[9] – în baza faptului că paradigma materiilor este aceeași pentru toate culturile. Cu alte cuvinte, el îndeamnă arta să se angajeze, alături de științe, în opera vastă de armonizare a culturilor lumii. Materiile, cauza materială, cum o numea Aristotel, oferă reperele eterne pe care se clădesc sistemele de valori – la limită, sistemele etice – ale civilizațiilor umane : „tare ca piatra, iute ca săgeata…” etc. La trei decenii după Brâncuși, Gaston Bachelard dezvolta, cu argumente ale filosofiei, teza imaginației materiale.  Demonstra că „materiile sunt hormonii (universali, n.n.) ai imaginarului”. Despre această contribuție s-a afirmat că rămânea cea mai importantă descoperire a filosofiei secolului XX – iar afirmația se extinde ipso facto pentru a evidenția și meritul lui Brâncuși !

• În cele două luni și jumătate (ianuarie – martie 1907) cât lucrează ca ucenic în atelierul din Meudon al lui Rodin, Brâncuși profită de prilej pentru a studia în detaliu  Poarta Infernului.  Capodopera celui mai important sculptor al Franței de la acel moment, era adosată pe unul din pereții atelierului. Va ajunge să înțeleagă elevația creației rodiniene, dar îi descoperă și punctele slabe. Un exemplu : Poarta Infernului era dominată de un triptic al lui Adam (aceeași statuie a lui Adam rotită în trei poziții). Brâncuși, născut la 1876, descindea, pe linie maternă, dintr-o familie de preoți – era familiarizat cu textele Bibliei. Realizează că Rodin comisese o inadvertență majoră montând tripticul lui Adam pe antablamentul Porții Infernului. Este momentul de mare cotitură al carierei ! Este necesar să detaliem.

A-l transforma pe Adam în personaj istoric, cauză a pierderii Edenului, revenea la a ucide arhetipul. Adam și Eva erau încununare a Creației – nu puteau fi înfrânți. Când îi alungă din Eden, Dumnezeu îi spune lui Adam: „Blestemat este acum pământul (s.n.) din pricina ta.” La jumătatea lui martie 1907, Brâncuși îl părăsește pe Rodin și începe progresiv lucrul la trei alegorii ale Evei[10] – ca replică implicită la tripticul lui Adam. Este vorba de un triptic virtual compus din trei piese aparent autonome : Rugăciune, Sărutul și Cumințenia Pământului. Pentru a se documenta, citește versetele din Geneză referitoare la Creație și… descoperă o eroare de traducere  (veche de două mii de ani !) în textul referitor la pomul cunoașterii binelui și răului. i.e. simbolul biblic fundamental privind condiția rămânerii sau căderii din Eden (altfel spus, privind căderea omului din condiția de armonie). Odată reconstituită varianta corectă a textului și ajuns în posesia unui enunț sapiențial, cu valoare de unicat, despre condiția fericirii, Brâncuși va decide să propage descoperirea prin intermediul retoricii plastice, singura cale deplin accesibilă lui. Rezultatul este o operă centrată în totalitate pe o pedagogie a armoniei existenței umane la nivel de individ și de specie. Cercetările noastre demonstrează că Brâncuși este cel mai important sculptor al sublimului de secol XX !

Niciun alt curent al secolului XX nu posedă o bază gnoseologică atât de solidă. Aceasta înseamnă că, atunci când va fi cartografiat, simbolismul hylesic are șanse de a se impune ca unul dintre cele mai importante curente artistice ale secolului XX/XXI. Deținem o șansă excepțională de vizibilizare a culturii românești ! Cartografierea acestui curent rămâne marea provocare a următoarei generații de critici și de istorici de artă.  Posedăm o metodă, hermeneutica endogenă, dezvoltată anume pentru a permite evaluarea creațiilor hylesice, și poate fi util să reflectăm împreună asupra modalităților de a o valorifica.

* articolul de mai sus reprezintă un Memoriu.adresat Academiei și câtorva alte instituții cu responsabuilități în domeniul artei și reprezentanților acestora:

Domnului Acad. Ioan Aurel Pop Președinte al Academiei Române

 Domnului Bogdan Gheorghiu Ministru al Culturii

Domnului Sorin-Mihai Cîmpeanu Ministru al Educației

Domnului Cătălin Bălescu Rector, Universitatea Națională de Arte

Domnului Adrian Silvan Ionescu Institutul de Istoria Artei George Oprescu

Doamnei  Cristina Verona Tobi Manager Interimar MNAR

Domnului Călin Dan Director MNAC

Domnului Director Interimar Mirel Taloș Institutul Cultural Român

Suntem deschiși la propuneri de colaborare cu instituții de profil din țară și din străinătate.

NOTE________________

[1] Margit Rowell, „Une oeuvre moderne et intemporelle“, în Friedrich Teja Bach, Margit Rowell, Ann Temkin, Brancusi ‖ 1876-1957, Centre Georges Pompidou, p. 40 și p. 51.

[2] „Definiția modernismului ca proces progresiv, linear, reductiv este în criză, observă Teja Bach. Opera lui Brâncuși (…) sparge paradigma reducționistă a criticii moderne (minimaliste americane, n.n.) și deschide calea către o necesară lărgire a definiției modernității. Friedrich Teja Bach, „Constantin Brancusi, la réalité de la sculpture“, ibid., p. 37.

[3] Hilton Kramer, Brancusi in Paris, Modern painters, Summer 1995, p. 16.

[4] Dan Grigorescu, Dicționarul avangardelor, Editura Enciclopedică, 2003, p. 95.

[5] Sorin Alexandrescu, Brâncuși inepuizabilul, Observator cultural, nr. 866, 30 martie–5 aprilie 2017, p. 12.

[6] Petru Bejan, „Un hermeneut al imaginii”, in M.S.-C., Tratat de hermeneutică  a sculpturii abstracte, Perspectiva endogenă, Brâncuși – Simbolismul Hylesic, ICR///Ed. Brâncuși, 2016, pp. 19-20.

[7] „Sublimarea formei” – interviu a lui Matei Vișniec cu Doina Lemny despre expoziţia Brâncuşi de la Bruxelles, 11 noiembrie 2019.

[8] Ibid.

[9] Brâncuși se face astfel exponentul modului de a fi al țăranului, interesat mai mult de  producția de materii (grâu, secară orz etc.) decât de rafinarea formelor. Prin proiectul lui artistic, Brâncuși reabilitează în fapt sapiența marilor civilizații rurale în beneficiul civilizației moderne și postmoderne.

[10] M.S.-C., Brâncuși -Simbolismul hylesic, Edinter, 1992, pp. 11-33.