joi, mai 19, 2022

Sculptură în om

Prin 2003 sau 2004, abia întors în România după o bursă de studii în Germania, regizorul Vlad Massaci pe care cu vreo câțiva ani mai înainte, la o anchetă inițiată de revista Scena, îl socotisem a fi fost cel mai semnificativ debutant al trecutului deceniu teatral, a tradus și a montat un spectacol ce se chema enigmatic Bash. Montarea, una cu totul aparte, cu actori a căror principală sarcină era să pună în evidență valoarea dramaturgică, teatrală a cuvântului, era bazată pe un text al unui dramaturg despre care nu știam, în momentul acela, nici unul mai nimic. Numele dramaturgului era Neil LaBute. Habar nu aveam atunci că dramaturgul în cauză avea să devină doar câteva luni mai târziu unul dintre cele mai prezente pe afișele de teatru din România. “Vina” îi aparținea aceluiași Vlad Massaci care, la scurtă vreme după Bash, a pus în scenă  tot la Teatrul ACT  Forma lucrurilor. Un titlu ce se va impune cu repeziciune.

La aproape zece ani de la premiera spectacolului regizat de Vlad Massaci, Forma lucrurilor va cunoaște o nouă versiune scenică datorată lui Cristi Juncu, producție a Teatrului German de Stat din Timișoara. În cronica scrisă atunci încercam o tentativă de inventariere a spectacolelor cu piesa în chestiune. Care fusese jucată la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov în regia lui Gelu Colceag, la Compania Liviu Rebreanu a Naționalului din Târgu Mureș, regizor fiind Adrian Iclenzan, fostul interpret al personajului Adam, apreciatul și charismaticul actor Vlad Zamfirescu, își asumase regia unei versiuni ce s-a jucat o vreme la Godot Café Théâtre din București.

Probabil că de atunci Forma lucrurilor a mai intrat în repertoriul altor Teatre. Cert e că textul lui Neil LaBute are parte chiar acum de o nouă punere în scenă înfăptuită la Sala Mică a Teatrului de Comedie din București de Silviu Debu. Binecunoscut actor tănăr, serios și stăpân pe meserie, a cărui evoluție profesională am urmărit-o de-a lungul anilor și cu interes, și cu plăcere. Am făcut-o încă de la (cred) debutul din Urâtul,un foarte bun spectacol al lui Vlad Cristache, continuând cu remarcabila performanță din Platonov, o montare de referință a Teatrului Maria Filotti din Brăila, semnată regizoral de Andreea Vulpe, sau, ceva mai aproape de zilele noastre, l-am aplaudat pe Siviu Debu  în True West, tot de la Braila. Montat acolo de același Vlad Cristache.

Silviu Debu a urmat, între timp, un Master în regie și, din câte mi-am dat seama, nu a făcut-o fiindcă ar fi un colecționar de diplome. Forma lucrurilor probează fără putință de tăgadă că uneori se poate ca două săbii să intre în aceeași teacă. Că nu  are întotdeauna  dreptate Victor Ion Popa care cu zeci de decenii în urmă a scris un pertinent articol în care demonstra cu argumente de ce nu poate fi actorul regizor. Iată că uneori, totuși, poate, iar în vremea din urmă nu doar Silviu Debu probează cu fapte artistice asta. Și cum tocmai în zilele în care am avut eu ocazia să văd, grație platformei PiciordePlay, spectacolul cu Forma lucrurilor, Silviu Debu repetă la Teatrul  brăilean American Buffalo de David Mamet, nu pot decât să sper că montarea de acolo va confirma bunele impresii prilejuite de montarea de la Teatrul de Comedie. Bune impresii despre care voi da seama în cele ce urmează.

După cum foarte bine se știe, piesa lui Neil LaBute este o rescriere în cheie modernă a mitului lui Pygmalion. Mit care l-a inspirat și pe George Bernard Show a cărui piesă a stat la fundamentele operetei My Fair Lady. Citată și în spectacolul bucureștean în momentul în care Adam fredonează un scurt fragment din aria În Spania mimoza înflorește. Noul profesor Higgins, dar și noua Evă,  se cheamă Evelyn. Este studentă în ultimul an la o facultate de arte, tocmai își pregătește lucrarea de licență în care plănuiește să ducă până la ultimele consecințe îndemnul profesorul ei  fă artă, dar schimbă lumea. Interpretată excelent de Anca Dumitra care îi conferă personajului ceva și straniu, și demonic, Evelyn caută și găsește un cobai în persoana unui tânăr numit, desigur nu întâmplător, Adam. Doamne ferește să descopere asta partizanii gândirii corecte!. Adam din piesa lui Neil LaBute este student la Anglistică . Și ce poate fi mai banal astăzi decât să urmezi o facultate de Litere?. Adam e non-eroul prin excelență. E timid, prostuț, grăsuț, îmbrăcat fără gust. Adam e născut și făcut parcă anume spre a lăsa indiferentă orice Evă de pe lumea aceasta. Numai că Evele contemporane sunt demonice și experte în arta manipulării. Evelyn- și vreau să profit de reinvocarea numelui personajului feminin spre a mai evidenția o dată interpretarea Ancăi Dumitra (îmi amintesc cu plăcere și azi de debutul ei din Pescărușul)- devine însuși etalonul femeii diabolice. Așa că pune la punct un plan a cărui ducere la îndeplinire înseamnă că Adam va deveni cu totul altfel. O statuie umană, Un bărbat perfect, atrăgător, sigur pe sine.

Devenit subiect de lucrare de diplomă, pe viu și în viu, Adam suferă sub ochii noștri o transformare completă. Devine întruchiparea însăși a conceptului de depersonalizare. Sau pare astfel până în momentul explicației finale. Interpretul lui Adam, Lucian Ionescu, a strălucit de la un capăt la altul al reprezentației, însă aici, în acest final, se arată impresionant de-a dreptul. Dar până atunci, până în momentul explicațiilor finale, Adam slăbește, merge la sală, renunță la ochelari pe care îi înlocuiește cu lentile de contact, se supune unei operații estetice, se îmbracă sau, mai bine spus, este îmbrăcat de Evelyn cu cele mai scumpe și mai de firmă haine. Uită, mai exact spus, ascunde geaca sărăcăcioasă ce îi adusese o anume celebritate. E altul. E forma dorită de Evelyn.

Povestea remodelării nu se oprește însă la nivel fizic, ci se repercutează și asupra sufletului lui Adam. Aici, în evidențierea acestei remodelări, se concentrează, cred, succesul jocului lui Lucian Ionescu. Pe care îl cunosc de la momentul debutului cu rolul  Tony din West Side Story, acel minunat spectacol al unei generații, regizat de Răzvan Mazilu. De atunci, Lucian Ionescu a devenit, indubitabil, cel mai bun actor de musical din România. În teatrul dramatic, l-am apreciat drept un orfevru al rolurilor de mică întindere. Acum, în Forma lucrurilor, Lucian Ionescu are șansa întâlnirii cu un rol de  dimensiuni ample. O șansă valorificată la maximum.

Operația sufletească pe care o suferă fără anestezie Adam are și două victime colaterale. În persoana celor doi prieteni ai săi. Frumosul Phlip și logodnica acestuia, Jenny. Pe Philip îl interpretează Anghel Damian. Binecunoscut din Vlad, serialul de la Pro tv, artist complex ( e și scenarist, și regizor, și cred că ar putea fi și un foarte bun manager de instituție de spectacole) al cărui talent de actor de teatru cu totul de excepție l-am descoperit în urmă cu vreo doi sau trei ani, atunci când a fost unul dintre interpreții lui Treplev din Pescărușul de la unteatru, regizat acolo de Andrei Șerban. Îl regăsesc acum în mare formă. Pe care sper să o văd valorificată în viitoarele roluri de anvergură pe care Anghel Damian le merită cu prisosință. Jenny este interpretată  corect, credibil de Andreea Alexandrescu.

Spectacolul regizat de Silviu Debu în scenografia ce mi s-a părut ușor cam prea sufocată de cuburi a Clarei Pop, deține marele merit de a pune în discuție limitele experimentului în artă. Chiar mai mult. Forma lucrurilor e o meditație despre limitele experimentului în viață. Oare avem sau nu avem dreptul să îi schimbăm sau să vrem să îi schimbăm fără voia lor pe alții? Suntem sau nu îndreptățiți să sculptăm în oameni?   

Teatrul de Comedie din București

FORMA LUCRURILOR de Neil LaBute

Traducerea: Vlad Massaci

Regia: Silviu Debu

Scenografia: Clara Pop

Lighting design: Ioana Pashca

Distribuția:

Evelyn: Anca Dumitra

Adam: Lucian Ionescu

Jenny: Andreea Alexandrescu

Philip: Anghel Damian

Data vizionării pe platforma piciordePlay- 18 decembrie 2021

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro