luni, septembrie 21, 2020

Scurt îndrumar de viaţă solitară

Ne interesează practic, concret, susţinerea persoanelor izolate instruite care au dificultăţi de adaptare. Termenii izolare şi autoizolare au conotaţii instituţionale medicale fireşti, însă mai profund persoana se află în urma acestei acţiuni într-o stare de solitudine, nu de izolare. Izolarea este asemena unui ambalaj instituţional al unui fruct. Ambalajul nu trebuie îndepărtat, ci acceptat, dar atenţia trebuie să fie la fruct, la starea solitară, sau limitată la câteva alte persoane apropiate.

Viaţa solitară are nevoie de un reper care să îi asigure stabilitatea, de o direcţie care să îi dea o dinamică nehaotică, de disponibilitatea la unitate cu alţi oameni printr-o slujire a lor şi prietenie, de efort susţinut asemenea pedalatului pe o bicicletă, de alegerea unor acţiuni concrete în fiecare context nou apărut, neprevăzut, de hotărârea să acţionezi efectiv fără să te mai întrebi dacă e bine sau nu până vezi rezultatul şi de răbdarea de a aştepta rezultatul. Toate aceste elemente pot fi specificate mai concrete pentru diferitele moduri de viaţă solitară, am încercat asta în tabelul de mai jos.

Într-o lume cu resurse rezonabil de limitate persoanele care privilegiază unul din modurile mai specializate viaţă sunt în competiţie şi încearcă să le recomande ca legitime în faţa altora. Într-o lume cu resurse mai puţine şi perspectiva absenţei resurselor (de timp, de spaţiu, economice) modurile tind să se restrângă spre trunchiul comun al vieţii obişnuite. Modurile specializate de viaţă tind spre instituţionalizare, iar instituţionalizarea duce la concentrarea strategică a unor resurse cheie care în condiţii de izolare nu vor mai fi disponibile (acces la spaţii cu anumite funcţii, relaţie directă prin proceduri formalizate cu oameni care joacă anumite roluri, etc). O persoană obişnuită îşi va ajusta instinctiv alegerile concrete la ce este rezonabil să facă.

Un prim lucru pe care cineva îl poate face cineva în condiţii de izolare este să restrângă anvelopa instituţionalizată păstrând-o la ce este practicabil dincolo de niveluri resursele din organizaţiile care controlează acel mod de viaţă şi să păstreze nucleul, fără să contamineze nucleul cu valori specifice anvelopei de care este ataşat. Dacă nuclueul a fost obturat de roluri sociale, el poate fi acum mai bine conştientizat şi pus în valoare.

Frica, teama, vin din dispariţia temeiului, care este periclitat acum în toate modurile de viaţă cu excepţia celui spiritual şi a celui filosofic. Temeiul simplităţii vieţii obişnuite, personale, fără nici o implicaţie instituţională poate fi de folos. De altfel şi în condiţii obişnuite performanţa organizaţională este mai bună dacă persoanele nu se identifică total cu organizaţiile din care fac parte, deşi acest lucru poate fi cerut de unele organizaţii. Plictisul vine din absenţa alegerilor concrete. Dacă toate alegerile concrete dorite sunt de scară mare, dependente de resurse acum indisponibile, plictisul va fi inevitabil.

Aş încheia cu observaţia că situaţia de izolare şi solitudine este cea mai confortabilă în condiţiile date. Astfel de persoane nu sunt nici decidenţi, nici în spitale, acolo unde este cel mai dificil acum din punctul de vedere al consecinţelor faptelor personale.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Trebuie spus un adevar pe atit de simplu ,dar tot atit de dureros . Omenirea ultimilor cinzeci de de ani nu s-a confruntatat cu o astfel de pandemie . Ne aflam in fata unei decizii majore (poate corecta poate nu )ce ne impune ca necesar o perioada de izolare si solitudine ce nu este fara de sfirsit . Aceste masuri se vor intinde pe o perioada doar de citeva luni . Materialiceste aceasta perioda nu poate dura la nesfirsit . Daca pandemia continua ,nu putem face decit sa acceptam ultimile cuvinte din media ale presedintelui american D.T. ce redeschid toate caile de la comunicare – la transport , stiute de noi toti , indiferent de costurile umane ce deriva de aici . Aceasta perioada poate avea si un caracter benefic fiintei umane , ne aduce, cu alte cuvinte ,pe toti la realitate .

    • Prin anii ’50 – ’60 încă erau ierni adevărate și prin ’90 am avut ocazia să discut cu ceferiști care spărgeau cu topoarele gheața de pe bielele locomotivelor cu abur, ca să le poată porni. După care nu le mai opreau cu săptămânile, ca să nu înghețe din nou. Erau destui oameni care nu ieșeau cu săptămânile din curte din cauza zăpezii, dar aveau tot ce le trebuie în gospodărie, nu mergeau oamenii la Alimentara pe vremea aceea.

      Intreprinderea de Antibiotice era mult în afara orașului pe vremea lui Dej și se povestea că unul dintre schimburi a rămas 3 zile în fabrică, fiindcă era de neconceput oprirea producției. Au primit apă și alimente aduse cu tancurile, pe vremea aceea se pare că armata era mai a poporului decât azi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Cuvintele care ucid şi zidurile din noi

“Şcoala noastră e o şcoală unilaterală intelectualistă, iar nu o şcoală educativă, în sens larg. Ea nu ţine seama nici de...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Isus al meu: o cronică şi două scrisori

Am citit cu interes şi multă curiozitate intelectuală volumul Isus al meu al lui Gabriel Liiceanu şi pentru că sunt un cititor...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.