joi, martie 28, 2024

Scurt punctaj pentru 2018. Spre un „point of no return”?

Puncte cheie:

  • La urma urmei, 2017 nici nu a fost atât de rău pe cât ar fi putut să fie, deși tensiunile mai vechi sau mai noi au început să se acumuleze vizibil și să anunțe apropierea unor schimbări structurale majore, de magnitudinea unor cutremure, în sistemul relațiilor internaționale;
  • Presiunile au fost cauzate, ca întotdeauna în istorie, în epoci de schimbare a generațiilor politice și a ordinii globale, în principal de dinamica raporturilor dintre Marile Puteri, dar și de o anumită „malaise” a democrațiilor liberale, blocate într-un discurs tot mai puțin receptat de marele public, plictisit parcă de tot ceea ce are de atâtea decenii și atras în tot mai mare măsură de formule discursive radicale, iliberale, autoritariste;
  • Pentru Uniunea Europeană, alegerile din Olanda, Franța, Germania și Austria, în această ordine, au însemnat înfrângerea naționaliștilor și eurofobilor și salvarea pentru moment a Proiectului European, chiar dacă rezultatele votului au arătat peste tot o creștere semnificativă a liderilor și partidelor extremiste, aflate acum fie în poziția amenințătoare de lideri oficiali ai opoziției, fie chiar de participanți la guvernare (Geert Wilders și PVV în Olanda, Marine Le Pen și Jean-Luc Mélenchon în Franța, AfD în Germania, Partidul Libertății în Austria);
  • Statele Unite au început dezangajarea din aranjamentele internaționale ale ordinii liberale globale, ordine pe care America însăși a creat-o și apărat-o după 1945, retragerea fiind de altfel un proces previzibil, anticipat imediat după alegerea lui Donald Trump în fruntea executivului american. Ieșirea din TPP (acordul de liber schimb transpacific, cu 12 state semnatare), ieșirea din Acordul climatic global de la Paris, abandonarea ultimelor speranțe privind adoptarea TTIP (acordul transatlantic de liber schimb și investiții, între SUA și UE), punerea în discuție a NAFTA (acordul nord-american de liber schimb, între SUA, Canada și Mexic), de-certificarea JCPOA (Acordul nuclear al Marilor Puteri cu Iranul, încheiat în 2015, susținut în continuare de Franța, Marea Britanie, Germania, Rusia, China, UE în ansamblu și Agenția Internațională pentru Energie Atomică), ieșirea din acordul global privind transparența investițiilor în industria petrolieră (abia încheiat la finalul administrației Obama și văzut ca o formă de combatere a corupției în acest domeniu), scăderea încrederii europenilor în disponibilitatea SUA/președintelui Trump de a respecta necondiționat art. 5 al Tratatului Alianței Atlanticului de Nord (în urma declarațiilor explicite ale lui Trump privind “condiționarea intervenției militare” de achitarea la zi a “facturilor” pentru cheltuielile de Apărare), decizia unilaterală de recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a statului Israel (care a dus la un vot masiv al Adunării Generale a ONU de condamnare a declarației Președintelui SUA) și, nu în ultimul rând, poziționarea Chinei drept prima Mare Putere a lumii susținătoare a globalizării, toate acestea sugerează abandonarea treptată a rolului de “leading nation” pe care Statele Unite îl câștigaseră în secolul XX precum și un îngrijorător clivaj al Occidentului, între SUA și Uniunea Europeană;
  • Uniunea Europeană a lansat recent PESCO în domeniul Apărării (Uniunea Apărării), văzută ca un pas esențial în “autonomizarea strategică” a Uniunii Europene de Statele Unite, altfel spus în preluarea de către nucleul dur franco-german a inițiativei de integrare europeană în domeniul securității și apărării, domeniu rezervat în ultimii 69 de ani și acoperit cu succes de către NATO, indirect de către SUA;
  • Rusia și-a continuat ofensiva strategică de recuperare a statutului de Mare Putere, pierdut în epoca Elțin, continuând să emită pretenții de “interese regionale specifice” (ca să nu spunem direct “sferă de influență”) în Europa de Est dar fiind bănuită de guvernele unor state occidentale și de interferențe în procesele electorale din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Spania etc. în sensul destabilizării democrațiilor liberale, al favorizării platfomelor contestatare sau secesioniste și al destrămării unității Occidentului;
  • Coreea de Nord și-a continuat și chiar și-a accelerat programul nuclear, sfidând o Americă din ce în ce mai vulnerabilă politico-diplomatic și mai lipsită de aliați în comunitatea internațională, ceea ce a făcut ca demersurile politico-diplomatice de disuasiune ale Statelor Unite să fie tot mai ineficiente și mai puțin luate în serios la Phenian și în sistemul internațional, dar generând și politicii externe a Chinei serioase probleme de credibilitate;
  • Ce ne așteaptă așadar în 2018?

*

2018 va aduce, cel mai probabil, adâncirea faliilor deja create și exacerbarea tensiunilor din sistemul internațional către punctul critic, dincolo de care transformările devin ireversibile iar lumea intră, practic, într-un alt capitol al istoriei. Este motivul pentru care consider că 2018 ar putea juca rolul unui point of no return în politica Europei și a lumii. Nu mai este mult până acolo. Opțiunile se vor radicaliza și polariza dramatic pe toate continentele. Ideologiile vor reveni în forță, dar nu în formele lor moderate de odinioară (centru-dreapta vs centru-stânga) ci mai degrabă raportate la axa liberal-iliberal.

Astfel, eurofobii vor deveni tot mai eurofobi iar pro-europenii tot mai pro-europeni, susținătorii lui Trump tot mai “habotnici” ideologic iar adversarii lui tot mai convinși că au avut dreptate, schismele și conflictele Orientului Mijlociu tot mai ascuțite, criza nord-coreeană tot mai acută, China tot mai expansivă pe piețele globale și tot mai vulnerabilă în interior, Iranul tot mai divizat etc. Să nu avem vreo îndoială, România va intra la rândul ei în acest proces de adâncire și radicalizare a faliei politice vizibile în stradă și în spațiul public încă din 2017, având în vedere că niciuna dintre părți nu va ceda ci, dimpotrivă, ambele se vor întări și își vor diversifica arsenalul în noul an.

La ce ne-am putea deci aștepta în 2018? Iată un posibil punctaj de procese și tendințe:

–        Statele Unite vor continua distanțarea treptată de ordinea liberală globală și de Uniunea Europeană, aceasta fiind probabil cea mai importantă (pentru noi) evoluție politică din mandatul lui Donald Trump, ceea ce va împinge economic nucleul dur al Uniunii Europene mai aproape de China și Rusia, iar Flancul Estic al NATO și al Uniunii Europene (Polonia, România, Statele Baltice, și mai aproape, pe linie de securitate, de Statele Unite);

–        Creșterea economică și a burselor va atinge punctul critic, dincolo de care putem vorbi de finalul unui ciclu al creșterii, existând unele asemănări structurale cu momentul 2008, atât în Statele Unite cât și în Europa sau Asia;

–        Era Merkel va intra în ultimul act, chiar dacă guvernul de coaliție CDU/CSU-SPD se va negocia și vota până la sfârșitul lui martie, semnele că Angela Merkel nu va putea duce până la capăt al patrulea mandat de cancelar și se va retrage pe parcurs, mult înainte de alegerile din 2021, devenind din ce în ce mai clare pentru cunoscătorii politicii germane;

–        Catalonia va continua procesul politic, administrativ, cultural și economic de îndepărtare de statul spaniol, ajungându-se în punctul în care inclusiv autoritățile de la Madrid vor începe să ia în calcul un Plan B, propunând, de exemplu, o nouă Constituție a Spaniei, federală, ceea ce nu înseamnă nicidecum finalul crizei statalității Spaniei, ci dimpotrivă, adâncirea acestei crize de o gravitate fără precedent după Războiul Civil;

–        Brexitul va deveni un proces ireversibil, risipindu-se și ultimele speranțe că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană mai poate fi evitată, eventual printr-un eveniment surpriză sau prin reluarea referendumului din 2016;

–        PESCO (Cooperarea Structurată Permanentă) în domeniul Apărării, pe scurt Uniunea Apărării, va începe să facă primii pași pe direcția desprinderii Uniunii Europene de Statele Unite și de NATO, chiar dacă aranjamentele europene vor rămâne lipsite de credibilitate (garanții de securitate) pentru statele de la periferie și departe de a avea forța de disuasiune militară pe care a avut-o NATO după 1949;

–        Platformele iliberale și naționaliste vor avansa în Europa Centrală, marcând rupturi societale ireconciliabile între taberele suveraniste, agresiv anti-europene, tradiționaliste, religioase, anti-stat de drept și așa-zis “conservatoare” (termenul fiind însă o corupere est-europeană grotescă a nobilului conservatorism britanic), și cele liberale, pro-europene și pro-stat de drept, iar aceste fronturi politice vor cuprinde din ce în ce mai multe țări, trecând dincolo de perimetrul Grupului de la Vișegrad (foarte posibil și în România). Posibila reconfirmare a lui Viktor Orbán ca premier, la alegerile din primăvară, va fi un semn că opțiunile sale au încă suport popular și că în Ungaria nu există o platformă liberală suficient de credibilă. Ca reacție la “îndrăzneala” în creștere a taberei iliberale, ne putem aștepta ca și susținătorii opțiunii liberale europene să se mobilizeze în întreaga Europă Centrală și să-și apere cu mai multă energie principiile câștigate în ultimii 10-15 ani, apărând posibilitatea unor conflicte dure între cele două mari opțiuni politice;

–        Ruptura europeană Est-Vest se va adânci, din cauza diferențelor mari de performanțe economice și de cultură politică, greu de șters chiar și după mai mult de un deceniu de la extinderea UE;

–        Coreea de Nord va fi recunoscută și acceptată semi-oficial ca putere nucleară, acest lucru însemnând că niciuna din cele cinci puteri nucleare recunoscute din Consiliul de Securiate al ONU nu va mai pune la îndoială capacitatea Phenianului de a fabrica arme nucleare funcționale, echivalând cu un eșec lamentabil al Statelor Unite și al Chinei de a opri, în ultimii ani, programul nuclear al regimul comunist. Posibil să aibă loc primele tentative de negociere cu regimul de la Phenian;

–        Deși va deveni evident că regimul nord-coreean deține arme nucleare funcționale, obiectivul Phenianului fiind aparent îndeplinit, va crește pericolul unei ciocniri militare și a unei căderi violente a dinastiei Kim, fie în urma unui conflict cu o putere regională din Asia (cel mai probabil, Japonia), susținută de Statele Unite, fie printr-o lovitură de stat militară, susținută din umbră de China, pentru a menține astfel controlul succesiunii la putere și a împiedica o dezmembrare totală a comunismului în nordul peninsulei și apariția unei Corei unificate, aliată a Statelor Unite;

–        Realegerea previzibilă a lui Putin ca președinte al Rusiei, în martie, ar putea, paradoxal, genera începutul unei mișcări mai ample de coalizare a unei opoziții naționale anti-Putin și de declanșare a unui curent protestatar mai amplu, pe fondul interzicerii candidaturii lui Navalnîi dar mai ales a dezamăgirii profunde a rușilor față de politica internă (un fenomen cât se poate de real, resimțit și în marile orașe dar și în localitățile mici sărace, în pofida lipsei unei alternative vizibile la Vladimir Putin în acest moment);

–        Protestele din Iran vor continua și se vor extinde, dar în acest moment nu există indicii că vor atinge în 2018 pragul critic pentru căderea regimului islamic de la Teheran. Mai degrabă este posibil ca tabăra președintelui Rohani să utilizeze pretextul pentru a epura rivalii din facțiunea conservatoare, din funcțiile administrative pe care aceștia le dețin (pe motiv de corupție și abuzuri de putere) și pentru a iniția unele reforme timide dar foarte mediatizate. Problemele guvernării din Iran se vor agrava însă treptat, ca și cele din Arabia Saudită, și se vor transmite probabil, spre soluționare, la nivelul anilor 2019-2020, când în aceste importante state cu regimuri islamice vor apărea lideri alternativi, din generațiile mai tinere. Doar decesul ayatollahului suprem de la Teheran, despre care presa internațională scrie că ar fi grav bolnav, sau o criză monarhică la Riad ar putea precipita intrarea celor două puteri regionale rivale ale Orientului Mijlociu în etape cu adevărat critice și decisive pentru viitorul lor;

–        China va continua expansiunea globală, pentru consolidarea poziției sale economice și strategice, iar o eventuală criză financiară pe piețele occidentale, de care a început să se vorbească anul trecut, nu va face decât să întărească poziția Chinei de finanțator și investitor în diferite domenii sensibile: bancar, infrastructură, energetic, comunicații și tehnologii de vârf, industrie de apărare etc. Dacă va apărea din nou o criză de lichiditate, ca în 2008, China se va arăta pregătită să finanțeze lumea iar creditele chinezești vor fi la mare căutare, fiind aparent ieftine și accesibile, chiar dacă mecanismele de finanțare oferite de Beijing ascund de obicei dependențe colaterale și obligații contractuale mai mari pe termen lung.

Așa cum am spus și cu alte ocazii, riscurile majore pentru China sunt interne și oricum nu sunt pe termen scurt. China ar putea fi așadar marele câștigător strategic al anului 2018, pe pozițiile de pe care se retrag Statele Unite, cu condiția de a reuși să gestioneze rezonabil criza nord-coreeană, ale cărei capcane abia acum încep să se întrevadă. Și, ca de obicei în astfel de prognoze anuale, mă grăbesc să adaug că, dincolo de punctajul prezentat, apariția eventuală a unor evenimente majore neprevăzute („lebedele negre” despre care se tot vorbește după 9/11) poate schimba dramatic cursul politicii Europei, al Statelor Unite și al lumii.       

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. Depinde de unde priveşti lucrurile. Dl Naumescu le priveşte din punctul de vedere al unui pro-european convins, deci „băieţii cei răi” sunt SUA+UK+NATO+… care faultează „Europa noastră” cea liberal-progresistă, multiculturală şi prea „corectă politic”.
    Din alte puncte de vedere( de ex. al meu…), este invers. Europa de Vest a ridicat securea războiului cu SUA. Ba, mai mult, doreşte emanciparea de sub tutele americană şi, eventual, printr – o alianţă cu Rusia să detroneze SUA din postul de hegemon mondial şi să-i ia locul. Europa de Vest, revanşardă şi cu tendinţe neo-imperaliste, vrea să fie iarăşi Metropola Lumii şi, dacă se poate, mai mult decât atât. Dar amintirea „marilor unificatori” europeni-Napoleon, Hitler, Stalin- este prea vie în memoria popoarelor europene pentru a-şi dori aşa ceva.
    Din aceste cauze, da, popoarele din Europa de Est se vor îndrepta către alianţe militare puternice( dar şi economice) cu SUA+NATO+UK. Nimeni(Polonia, Ţările Baltice, Ucraina, România, Grecia, etc) nu va voi să intre iarăşi în malaxorul Germania-Rusia…
    Lumea s-a săturat de atâta pace. Lumea s-a săturat de actuala ordine mondială şi vrea o alta. Noua ordine mondială se cloceşte începând din 2017, va continua în 2018 şi în viitor. Care viitor pare, în acest moment, tulbure şi chiar periculos.
    România? România ar face bine să se trezească din „somnul cel de moarte”. Şansele ca România să facă parte din „noua Europă” germano-franceză sunt mici. Rămâne, CA UNICĂ SOLUŢIE, parteneriatul militar şi economic cu SUA+UK+NATO şi cu suratele din Europa de Est(unde se află şi Basarabia şi restul teritoriilor româneşti…).
    Dumnezeu să ocrotească România!

    Urez redacţiei Contributors un an 2018 bun, cu bucurii şi plin de succese. Vom avea nevoie în 2018 de această tribună de opinii.

    • Cred că a fi pro-european nu ar trebui să însemne neapărat a fi socialist, iar în prezent asta înseamnă, chiar dacă uneori se deghizează sub denumrea ”liberal”, artiificiu preluat din State.

      Socialiștii au confiscat pro-europenismul și ne amenință cu tot soiul de dezastre dacă dirijismul de la Bruxelles va fi mai redus, ceea ce e evident fals. Uniunea Europeană are nevoie de mai multă democrație, mai puțin centralism și mai puțin control, nu invers. Merkel a transformat Germania într-un RDG modern și a încercat la fel și cu UE.

      Cine a trăit vremurile comuniste își aduce aminte că țările din lagărul socialist aveau propria lor versiune de democrație, ”democrația populară”. Exact asta fac socialiștii astăzi, au propria lor versiune, ”democrația liberală”. O democrație pe liste de partid, adică o pseudo-democrație. O partidocrație, în esență.

    • Eu cred ca baietii cei mai rai sunt rusii.
      Iar noi suntem inconjurati din toate partile de slavi si tot ce se intampla in toate tarile slave astazi ne arata o coagulare a spiritului pan-slavist. Si mai suntem vecini cu maghiarii cu care avem de impartit o multime de lucruri deci sanse minime sa ne putem baza pe tarile din jurul nostru pentru o garantie de securitate vis-a-vis de Rusia. A incercat si Titulescu fara niciun success.

      SUA si Anglia ne-au mai vandut odata la rusi la ’45. Poate doar daca am deveni al 5x-lea stat american am putea spera ca ne vor apara americanii de rusi. Eu unul chiar mi-as dori, USA este oricum un stat cu posesiuni in afara continentului american, de ce nu si-ar dori sa se extinda la 1000 de Km de Moscova? Da’ cum convingi romanii verzi sa voteze asta?

      Franta ne-a sustinut unirea de acum 100 de ani. Acum ne cam uraste din cauza exportului de forta de munca si ne-munca…Si oricum Franta conteaza cam putin astazi. De Germania ne leaga un presedinte (care e trecator), o monarhie care s-a dovedit ca nu e o garantie ca la o adica mergem cu ei la razboi (vezi 1914, 23 august ’45) si niste investitii. Cam putin.

      Sau am putea sa ne bagam slugi la rusi, dupa intelepciunea strabuna – capul plecat sabia nu-l taie….Il punem pe patriarh sa negocieze, ca aici ne pupam si noi cu rusii suntem majoritar ortodoxi (din pacate… parerea mea).

      Sau alegem calea Coreii de Nord. Devenim putere nucleara si stam linistit cu fundul pe bombele alea. Nu ne mai deranjeaza nimeni. Doar ca ne va fi cam foame….

      Si ar mai ramane varianta Chineza, dar nu prea stiu ce am avea noi sa le oferim chinezilor sa ne apere ei de rusi. Mai nimic.

      • „SUA si Anglia ne-au mai vandut odata la rusi la ’45.”.
        Inapoi la scoala: ai fost in razboi cu SUA si Anglia.
        Nu aveau ce sa vinda.
        NB,
        iar de rusi te vor apara americanii, nu nemtii saiu francezii.

        • Nu ne va apara nimeni. Doar vor veni americanii sa moara pentru noi, de dragul nostru, ca sa ne apere de rusi.Haida, dom’le! Tratatele se incalca imediat cand vine vorba de viata si de moarte. Onoarea la cosul de gunoi, ca si cuvantul dat.

          • Nu e vorba de nicio onoare, e vorba de interese strategice. În cele mai tensionate momente ale Războiului Rece, Statele Unite aveau 320.000 de militari în Germania și sute (chiar sute!) de baze militare. Credeți că pentru ”onoarea” Statelor Unite făceau ei asta? :)

            Un alt exemplu, mai din zilele noastre: Flota a 7-a din Pacific are vreo 40.000 de oameni care în esență nu fac mai nimic. Zeci de vase militare navighează doar pentru a asigura libertatea mărilor. Credeți că pentru ”onoarea” Statelor Unite fac ei asta? :)

            În mod cât se poate de similar, bazele americane din România nu sunt pentru nicio onoare a Statelor Unite. De ce credeți că țin avioane de luptă la Câmpia Turzii (unde își construiesc și o bază proprie, la Luna) și nu la Bacău?

            • Pesemne ca de dragul nostru tot efortul si toata cheltuiala, iertati – mi ironia.

            • @mrs – nu, în niciun caz nu de dragul „nostru”. Ci pentru că România s-a nimerit să fie amplasată în calea lor, acolo unde aveau ei treabă (i.e. interese strategice).

              Tocmai de asta se poate avea încredere în acțiunile lor, pentru că acestea nu sunt propriu-zis destinate României. Le trebuie o conducere cooperantă la București, o au și cam asta e tot, din punctul lor de vedere.

              Însă pentru noi, ca români, e evident preferabil să facem parte din tabăra lor, nu din tabăra rușilor.

      • foarte buna analiza..suntem o natie cu multe, foarte multe nulitati, loaze si dobitoci care inaintre de-a ramine analfabeti au invatat ca ei sunt buricul pamintului, ca nu au nevoie decit de un tatuc mai mic decit al rusilor( iliescu ion, de pilda) ca toti ne vor raul si ne fura inteligenta si inventiile( fara a spune ca inteligenta si inventiile pleaca singure in alte locuri unde sunt tratate cum se cuvine si nu sunt obligate sa se inscrie in gasti politice, financiare, pupatoare de funduri de politicieni bashitzi).
        asa ca, bobor roman, trezeste-te sau ai sictir.

      • Când ai declarat război Statelor Unite, chiar nu mai ai niciun drept moral să te plângi că ”te-au vândut rușilor”. Rușii erau aliații americanilor în WWII, iar tu le declarasei război. Ce pretenții mai ai?

        • Pai sa nu mai fie ipocriti si sa o spuna pe sleau ca se folosesc de Romania, nici sa nu mai dea impresia ca nu stiu in ce imprejurari s – aintamplat sa ajungem pe mana rusilor. Am ajuns in alianta cu nemtii ca s- a facut desteapta Urss si Germania sa imparta Europa.

          • Noi nu aveam ce căuta în tabăra Germaniei, responsabilitatea pentru asta ne-a aparținut. Taberele erau evident aceleași din Primul Război, așa că rezultatul conflictului urma să fie evident același. Întregul WWII nu a fost decât o încercare neroadă de revanșă din partea învinșilor din Primul Război, iar acțiunea României de a trece de la tabăra învingătoare în Primul Război la tabăra învinsă a fost încă și mai neroadă. Cu consecințe pe deplin meritate.

      • @Sorin

        Bine ai intors-o:-) Important e ce poti oferi tu, nu ce fac altii. Daca citesti cronicile liberalilor, ai impresia ca le stiu pe toate. Cica anul 2018 o sa fie al Chinei….pai asta si baba Vanda putea sa ti-o zica. E destul sa intri intr-un magazin in SUA sau Canada ca sa intelegi de ce.

  2. Cu privire la cultura politica, nu cred ca se poate face o cultura politica daca nu exista vointa politica de a intreprinde aceasta culturalizare.

    Nu stiu cum sta treaba in afara dar la noi se vede clar ca nu exista aceasta vointa politica.

    Culturalizarea vine in urma unui demers educational iar demersul educational vine in urma unei reforme a educatiei. Reformele educationale din ultimele planuri cadru chiar daca semnificativ mai bune si cu optiuni mai variate decat cele precedente sunt departe de alternativele romanesti precum cele propuse de Florian Colceag cu ARCA. Adica din punct de vedere educational ordinea liberala de la noi din tara are in vedere doar o educatie utilitarista si optional „propaganda de gen” pentru integrare europeana. Nici nu e de mirare cu aceste tentative de indoctrinare, promovate mai mult sau mai putin deschis si prin presa (Catalin Tolontan de Romania Curata), dar si la nivelul institutiilor de Eduard Hellvig care s-a declarat sustinator al eticilor globalizante promovate si de George Soros si numite ipocrit „societati deschise”, creeaza clivaje societale.

    Cu alte cuvinte ordinea liberala, propune o adancire a decalajului, educational si cultural pentru pastrarea ordinii de facto. Logica este, daca oamenii raman la fel de prosti si eventual saraci datorita precaritatii alternativelor cultivate preponderent printr-o educatie de natura abstracta si teoretica fara prea multe implicatii practice, chiar si in ce priveste educatia utilitarista (de exemplu in Germania se face practica, in Finlanda se sustine colaborarea si explorarea peisajului economic autohton).

    Sigur ca e de inteles ca nu poti genera reforme educationale daca oamenii care le fac sunt mediocri, dar iata ca avem si alternative viabile.

    Fara aceste optiuni e firesc ca oamenii se intreaba, avand in vedere si adancirea decalajelor economice, de ce platesc taxe ? Nu neaparat discursul politic si cultura politica sunt relevante mai ales in societatea romaneasca cat decalajul economic ca sa nu spun saracia. Despre ce discurs politic putem vorbi cand PSD-ul a mizat pe voturile unui electorat tot mai dezinteresat si saracit. Se vede clar din platforma electorala, din discursurile prin care si-au sustinut-o dupa miscarile de strada, ca pomenile electorale se construiesc preponderent pe impozitarea firmelor cu capital strain care au investit in Romania tocmai pentru facilitatile pe care le-au avut. E vreo preocupare pentru cultura politica ? E prosteala pe fata, pe care o cumpara doar oamenii de la sat care habar nu au cu se mananca „politica” damboviteana.

  3. Ar fi fost interesante cate un paragraf despre rolul pivotal al Turciei in NATO si in regiunea Orientului Mijlociu precum si despre evolutia rolului Frantei in UE.

  4. Uniune în diversitate e de la început 1957 conceptul UE.6. Aderarea noilor membri din est 2004/2007a însemnat mai multă diversitate. Pluralitate nu e un obstacol de netrecut. Conflictele de interese sunt starea normală în democrație. Conflictele de interese intre est si vest au devenit vizibile la Bratislava 2016.

    …. „…… Ruptura europeană Est-Vest se va adânci, din cauza diferențelor mari de performanțe economice și de cultură politică, greu de șters chiar și după mai mult de un deceniu de la extinderea UE;… „…..

    Cum se va rezolva blocarea actuală în UE.27? Refondarea UE.27 anunțată de E. Macron la București 2017 încă nu e negociată între parteneri. Nimic nu e decis. Bulgaria deține acum presedinția UE.27. Urmează Austria și România 2019. Budgetul suplimentar cerut de E. Macron, până la 3 % din BIP al statelor partenere ZE.19, până la 300 miliarde Euro pe an, cu un ministru de finanțe „francez”, nu e susținut de comisia lui J.C. Juncker care preferă un singur budget UE.27 (nu unul separat suplimentar pentru zona Euro ZE.19). Cred că e mai bine pentru România care nu e în ZE.19. Tratativele în UE.27, în comisie, se concentrează azi pe stabilirea budgetului pentru anii viitori (lipsesc anual 10 miliarde Euro de la UK). Problemele „externe” ale României în UE.27?

    1) Refondare UE după conceptul francez de integrare mai rapidă numai în ZE.19 pare că nu mai are adepți. Budgetul propriu separat al ZE.19 nu se va realiza în anii viitori 2018-2019.

    2) Piata comună, uniunea vamală, multe părți al tratatelor UE.27/Lisabona funcționează indiferent de negocieri și blocaje est- vest. Care sunt interesele României 2018-2019?

    3) E. Macron e „motorul” inoirilor în Franța (actual mediile, TV publice) și în UE.27. A rămas singur pentru în timp: alegeri în Italia 2018, un nou guvern A. Merkel la Berlin mai necesită timp. Ce se discută azi în sfera publică românească în privința refondării UE.27? Nimic? Generalități? Parlamentarii din țară trimiși in PE la Bruessel au prezentat publicului românesc câte ceva din activitătile lor în PE? Sunt cunoscute în țară contribuțiile lor în PE? Care e contribuția românească 2019 în UE? NU e o problemă „externă” cea ce fac parlamentarii români în PE? Europenizarea României nu e o întrebare azi?

    4) Văd altfel decât autorul ponderea evenimentelor externe pentru România și UE. Nu se decide în Iran, Coreea de Nord, Palestina, China etc, cum va fi refondată UE.27. Ce se întâmplă în lume se află în era digitală (o problemă majoră pentru medii, jurnaliști, de a obține azi finanțe, clienți) ușor cu un clic. România cu un BIP de 180 miliarde Euro e o mărime economică si politică neglijabilă pe lânga UE cu 15.000 miliarde Euro BIP, la fel în raport cu SUA sua China. Conflictele de azi între SUA / NATO și vechii/noi adversari Rusia și China mi se par mult mai mărunte în raport cu cele din „războiul rece” până 1990. Importanța pe care o acordă autorul evenimentelor externe cred că e mai mult o „ocupatie” jurnalistică, de meserie deci.

    Problemele interne în România, în statele UE.27 (Spania) domină 2018 cu mult pe cele externe. UE.27 nu e un factor activ în zona Pacificului (Coreea). UE.27 are în E. Macron un leader care preferă dezbateri într-o lume „multipolară” cu accent pe negocieri, cu rol activ ONU, etc. PESCO e azi mai mult un concept „francez”, încă nu are substanță militară, e conceput la Paris paralel cu NATO (Danemarca nu participă), e numai foarte putin conectat cu SUA. NATO ramâne baza apărării UE.27. PESCO poate integra capacitățile de apărare al statelor partenere în UE.27. PESCO are nevoie de mult timp, e un concept UE pentru viitor, nu are pondere azi. Plăcerea lui E. Macron de a vorbi, de a vorbi…. GRANDE NATION, GRANDE ARMEE dar cu un budget francez prea micuț…. …

    Ramân problemele interne în România, sunt destule 2018, în UE (refondarea). Senzațiile din lume transmise prin mediile digitale (finanțele proprii zguduie pe cei din mediile clasice, print, TV, etc. Clienți care plătesc?) au o viață foarte scurtă. Problemele „externe” sunt un fel de „sport” pentru comentatori, jurnaliști? Vorbe în stil „Macron”? Genreralități?

    • UE nu are nevoie de nicio refondare, UE are nevoie de câțiva pași înapoi: mai puțin socialism, mai puțin control din partea statului, mai puține taxe, mai puține reglementări, mai puține programe ideologice (Energiewende, ceva?) etc.

      • Aşa e. De acord cu toate.

        Cum se pot realiza?
        Diversitate, pluralitate e baza UE.27. Diferențele de ieri, de azi şi de mâine între cei 27 de parteneri sunt mari.

        Tradițiile în UK, SUA diferă mult de cele de pe continent. Franța şi centralismul Parisian, etatismul de la Ludovic 14 până azi e o tradiție franceză. Cât din această tradiție centralistă poate fi reorientată de E. Macron în 5-10 ani? Sud-estul mediteranean seamană mai mult cu „socialism-centralism-etatism de stat”, cu datorii de stat (Franța 100% BIP, Grecia 176 % BIP). Nord-Vestul UE.27 ceva mai puțin. Suedia e modelul pentru E. Macron. Vom vedea.
        Datoriile de stat în Italia cu 132% BIP devin o problemă în momentul creşterii dobânzilor, pentru Italia, pentru ZE.19, pentru UE.27. Riscurile trebuie discutate.

        Pensiile de exemplu sunt o problemă nerezolvată. Pensionarii în Olanda au finanțat pensiile lor. De 100 de ani se strâng fonduri de pensii în Olanda. Nu sunt finantați de tineri. Zero dobânzi în BCE e o problemă pentru fondurile de pensii Olandeze. Nu cred că vor finanța budgetul suplimentar ZE.19 cerut de E. Macron 2017. In fiecare stat pensionarii se prezintă în număr mare la vot. Tinerii absentează la vot. Brexit.

        In domeniul programelor TV publice noul preşedinte francez E. Macron vrea o eficiență mai mare, vrea o conectare cu RAI/ Italia si ZDF/ Bundesrepublik D.

        Sunt sceptic în cea ce priveşte dinamica continentului, al UE.27. Ceilalți în lume nu seamănă cu „Soziale Marktwirtschaft (Ludwig Erhardt, Westgermany)”. Nimic nou.

        Multe sunt de discutat în spatiul public românesc si UE.27. Publicația contributors publică pluralitate. E bine. E minunat.
        Viitorul e deschis.

  5. Ca de obicei un articol foarte interesant si bine pus la punct!
    As fi fost curios totusi si de o predictie asupra Turciei in relatiile cu UE/SUA/Rusia si interne.

  6. O predictie asupra anului 2018 in Europa si in lume, nu poate exclude Turcia, care manevreaza robinetul invaziei musulmane in Europa dupa cum vrea Erdogan si papusarii lui. Sa nu ne amagim. Invazia msulumana in Europa nu are nimic de a face cu razboiul din Siria si cu asa zisii
    ” refugiati „. este manageriata modern, sa ajunga in genul invaziei mongole din 1241
    Mentorii actuali ai lui Erdogan, Putin si Ayatollahul, se intilnesc in strategiie lor , exact in actiunie turcesti , primul in dorinta de a acapara Europa si al doilea in dorinta de a slabi USA , prin scoaterea Turciei din NATO.
    Acutizarea situatiei din Iran, dorinta lui Putin de a provoca inca o situatie critica inainte de alegeri entru a fi sigur de victorie si istabilitatea guvernamentala din Germania, toate astea fac mai mult decit posibile trei actiuni:
    – reluarea in forta in primavara a invaziei musulmane civile in Europa . si
    – divizarea oficiala a Ucrainei si provocarea de tulburari etnice in tarile mici Europene cu populatie semnificativa ruseasca sau rusofona ( Tarile Baltice,Belarus, Moldova
    – inceperea unei actiuni de genocid turco-iranian impotriva kurzilor aliati ai USA

    Nici un pericol real din partea lui KIM. Nici Rusia nici China nu vor INCA un conflict nuclear cu America lui Trump, inca extrem de puternica militar si cu un lider care nu va avea scrupulele lui Truman la sfirsitul razboiului korean. Cele doua puteri ex-comuniste ( nimeni nu mai crede gogoasa cu China comunista ) stiu foarte bine ca pentru a apara America, Trump este gata sa sacrifice Korea de Sud . Indraznesc sa opinez ca , intr-un posibil aranjament, China va fi garanta comportamentului lui Kim.

    Si mai intrevad o situatie cu multe necunoscute. Trump a decis si incepe sa actioneze in acest sens, taierea subventiilor americane nu numai pentru ONU, dar si pentru traile cu un comportament neadecvat fata de USA. A si inceput cu Pakistanul, urmeaza Palestinienii si multi altii.. Ma indoiesc ca Rusia si China vor vrea si vir putea prelua aceatsa povara financiara.

    Continui sa cred ca 1918 va marca inceperea orientarii spre o alianta temeinica , de lunga durata, anglo-saxona, care sa reuneasca USA, Canada, Marea Britanie , Australia si Noua Zeelanda. Canadienii nu o sa mai suporte mult fanfaronadele lui Trudeau , iar britanicii nu cred ca sia-u pierdut bunul simt politic.

    • Britanicii si simtul politic :- )))) . Daca aveau ,,simt politic” nu se bagau de la inceput in UE.
      Cred ca ,,te-am dat gata” cu afirmatia asta !.
      Intrarea englezilor in UE a fost de genul ,,lacomiei ursului” din ,,Ursul pacalit de vulpe „. Au vrut numai avantaje, fara sa-si dea sema de riscuri si dezavantaje.
      Zici ca in ,,1918″ se formeaza o alianta anglo- saxona ! . Fara sa-ti dai seama, prin greseala anului pe care l-ai scris, zici un adevar, dar si o mare greseala in acelasi timp.
      Nu mai exista nici o alianta ,,anglo-saxona” acum in lume cum era in 1918 . Pentru ca saxonii nu mai au nevoie ca sa le permita englezii participarea la conducerea SUA. Si nici SUA nu se mai asociaza cu Anglia pentru problemele internationale. Cooperarea lor este nesemnificativa, doar simbolica, o inertie a trecutului, exagerata in importanta de presa anglo-americana, inca foarte puternica.
      Anglia nu mai reprezinta ce a reprezentat acum 100 de ani, sau chiar si acum 50 de ani.

  7. Au trecut anii și oamenii s’au obișnuit să fie corupți mental de organele propagandei eurosovietice. Nimeni nu opunea rezistență în spațiul public așa că răspandacii au ajuns să creadă că ceea ce colportau era adevărul gol-goluț. Uite așa s’a ajuns ca nobilul conservatorism britanic să fie întruchipat în Europa de o oarecare socialistă, tovarășa Merkel [o pionieră est-germană amorezată de vechiul soviet care se’ntalnea în zilele ei bune cu tiranul Putin mai des decât cu orice alt lider occidental]. Tovarășa Merkel -politruca nemțoaică care a invitat hoarde de imigranți în Europa și a călcat în picioare suveranitatea cetățenilor europeni, politruca teutonă care a bătut palma cu rușii pentru conducte de gaze [sabotind proiectele altora], politruca teribilă ce a transformat femeile Germaniei în vaci de prăsilă ținute în țarcuri, politruca răzbunătoare care a instaurat cenzura în Germania și a organizat vânători de cuvântători pe Facebook- tovarășa asta care dă totul peste cap în Europa este privită de presa mainstream drept o conservatoare; deci, în lumea bizară a activiștilor așa-zis liberali, să schimbi totul de pe o zi pe alta înseamnă de fapt să conservi, asa, ca o buna gospodina.

    Și acum să vedem și cum arăta nobilul conservatorism britanic de odinioară, de pildă în preajma primului referendum asupra Europei, chiar din gura celui mai admirat politician conservator al epocii:

    1. Din dezbaterea din Camera Comunelor, 1972, asupra Legii de aderare la CE:
    „It shows first that it is an inherent consequence of accession to the Treaty of Rome that this House and Parliament will lose their legislative supremacy. It will no longer be true that law in this country is made only by or with the authority of Parliament…The second consequence…is that this House loses its exclusive control – upon which its power and authority has been built over the centuries – over taxation and expenditure. In future, if we become part of the Community, moneys received in taxation from the citizens of this country will be spent otherwise than upon a vote of this House and without the opportunity…to debate grievance and to call for an account of the way in which those moneys are to be spent. For the first time for centuries it will be true to say that the people of this country are not taxed only upon the authority of the House of Commons. The third consequence…is that the judicial independence of this country has to be given up. In future, if we join the Community, the citizens of this country will not only be subject to laws made elsewhere but the applicability of those laws to them will be adjudicated upon elsewhere; and the law made elsewhere and the adjudication elsewhere will override the law which is made here and the decisions of the courts of this realm.

    2. discurs din 1974:
    „Curiously, it so happens that the question ‘Who governs Britain?’ which at the moment is being frivolously posed, might be taken, in real earnest, as the title of what I have to say. This is the first and last election at which the British people will be given the opportunity to decide whether their country is to remain a democratic nation, governed by the will of its own electorate expressed in its own Parliament, or whether it will become one province in a new European superstate under institutions which know nothing of the political rights and liberties that we have so long taken for granted”

    Probabil că acest eurofob feroce ar fi fost astăzi arestat încă de la intrarea în Germania, dacă i’ar fi venit ideea de a merge în vreun turneu european de promovare a ideilor sale suveraniste…

    • Nu cu mult timp in urma ii auzeam pe „liberalul ” Tariceanu rostind niste vorbe , ca cele de mai sus, doar ca in romaneste
      Asa ca, nu-ti dori ceva prea tare, ca s-ar putea indeplini, EuNuke!

    • Partea despre Germania lui Merkel e adevărată, însă partea despre Anglia e doar o viziune romantică, întâlnită la mulți români care nu au trăit aici, să vadă cum e.

      UK e o țară fără constituție, unde mii de oameni fac închisoare pentru fapte pe care nu le-au comis, iar Camera Lorzilor (curat organism democratic, nu?) ținea loc și de Curte Supremă până în urmă cu câțiva ani. O cameră a parlamentului compusă din lorzi temporali, lorzi spirituali (asta însemânnd preoți) și lorzi musulmani, cu toții membri pe viață într-o adunare legislativă unde nu i-a ales nimeni niciodată, nu e tocmai îndreptățită să dea lecții de democrație, oricare ar fi deficiențele reale de la Bruxelles în materie de.

      Și ca să nu ne referim doar la vremea de azi, iată și un exemplu de pe vremea aceea: Margaret Thatcher a devenit celebră mult înainte de a deveni prim-ministru, atunci când a votat împotriva propriului partid care încerca reintroducerea pedepselor corporale, astfel încât în UK ar fi fost la fel ca în Arabia Saudită (o altă țară fără constituție). Pedepsele corporale fuseseră abolite în UK abia la ceva ani după WWII, iar precursorii brexiteer-ior de azi voiau reintroducerea lor. Pentru că UK vrea întotdeauna să se întoarcă la ”cum a fost înainte”.

      • @ Harald,

        Daca ar fi sa urmez opiniile tale despre UK, ar trebui sa ma ingrozesc: cum de au fost insularii astia impotriva lui Hitler? par salbatici de tot.
        Prea mult venin dauneaza grav luciditatii.

        • Stii și ce făcea justiția insularilor, pe vremea când luptau împotriva lui Hitler? Un singur exemplu: o femeie a fost spânzurată pentru că amantul ei i-a omorât soțul într-o încăierare pe stradă. Ea nu participase în niciun fel la crimă, nici la plănuirea ei, dar a fost condamnată pentru că ”a beneficiat și ea de uciderea soțului”.

          Iar pentru ca peisajul să fie complet, femeia era însărcinată și a pierdut sarcina chiar în timp ce era spânzurată. Soluția justiției britanice? Confecționarea unui tip special de lenjerie pentru condamnatele la moarte, astfel încât să nu se mai poată vedea o astfel de situație. Până și pentru călăul care spânzurat-o asta a fost prea mult, s-a sinucis ulterior exact în urma acestui caz.

          Și ca să nu uităm de la ce-am pornit, asta se întâmpla în secolul XX, nu în Evul Mediu. În cazul tău e vorba tocmai despre acea imagine romantică menționată mai sus.

      • @Harald, domnule, ziceti ca:
        „însă partea despre Anglia e doar o viziune romantică ”
        dar nu exista nicio parte despre Anglia, si nici vreun paragraf care sa exprime viziunea mea ‘idilica’ asupra UK, ci doar 2 citate din discursurile unui conservator britanic postate pentru ca toata lumea sa poata intelege cum arata conservatorismul in anii 70. Eu nu am zis nici ca’i bun nici ca’i rau, ci ‘nobil’, parafrazindu’l pe autor, nu am comentat in niciun fel ideile continute de discursurile cu pricina. Deci ‘conservatorismul nobil’ era o ironie, o intepatura [caci este evident ca acel curent politic reprezenta fix ceea ce critica liberalii de astazi, iar adjectivul ‘nobil’ incepe sa arate a reflex socialist anti-aristocratie chiar daca intentia originara a autorului a fost de a elogia vechiul conservatorism] si imi pare rau trebuie sa o explic.

        Revenind asupra istoriei Angliei unde vorbiti de pedepsele corporale. Eu nu stiu de episodul care a facut ‘celebra’ pe Thatcher:
        „Margaret Thatcher a devenit celebră mult înainte de a deveni prim-ministru, atunci când a votat împotriva propriului partid care încerca reintroducerea pedepselor corporale, astfel încât în UK ar fi fost la fel ca în Arabia Saudită (o altă țară fără constituție).”

        In schimb stiu ca GUVERNUL CONSERVATOR din 1986 este cel ce a abolit pedepsele corporale in scolile publice din Anglia [cele private au eliminat pedepsele fizice mai tarziu, in anii ’90]. Si ca…Margaret a ratat votul in Parlament [avea ceva treaba cu Nancy sau asa-ceva]. Ceea ce poate parea…ridicol, ca o asemenea masura moderna sa vina atat de tarziu tocmai in tara apostolilor democratiei, este? Dar pentru chestia asta sa incerci sa compari Anglia cu Arabia saudita mi se pare pur si simplu absurd. Tot asa putem sa zicem si de USA ca sunt un soi de Pakistan, ca inca se mai dau pedepse capitale pe acolo.

        Apoi, obiectia dumneavoastra asupra ‘constitutiei’ ce ar lipsi pasamite regatului britanic. Va zic doar atat: faptul ca nu exista o Lege care sa se numeasca chiar asa -Constitutia UK- nu inseamna ca nu exista norme de ordin constitutional in Anglia; din contra, Regatul are cele mai vechi legi constitutionale din istoria moderna, iar democratia engleza a crescut natural, statul fiind si el definit ca o monarhie constitutionala desi nu exista acea colectie de principii, norme si panseuri pretioase reunite sub o singura Lege Suprema; nu stiu daca suntem noi dotati cu bagajul intelectual si cultural necesar pentru a decela versiunea ideala a arhitecturii legislative/institutionale.

        • Nu era vorba de școli, era vorba de pedepse corporale dictate de judecători (judicial corporal punishment). De aceea apărea și comparația cu Arabia Saudită. În UK au fost teoretic abolite în 1948, dar în închisori s-au practicat biciuiri (flogging) chiar și după 1960.

          Încercați să vă documentați despre ”birching” și ”flogging”. Chiar e o glumă proastă să transferați discuția asupra pedepselor corporaledin școli.

          Cât despre constituție, în UK nu scrie nicăieri că oamenii sunt egali în fața legii și nici nu sunt. Un nefericit primește 4 ani de închisoare doar fiindcă s-a filmat mergând cu mașina cu 200 km/h, fără să-l fi prins poliția, doar în baza filmulețului pus de el pe Facebook, în timp ce Lord Ahmed a primit 6 săptămâni de închisoare pentru că a omorât un om cu mașina în timp ce conducea și scria sms-uri. A efectuat doar 16 zile, judecătorul declarând că el e convins că pedeapsa și-a atins deja scopul.

          Ați fi de-acord ca un parlamentar român să facă doar 16 zile de închisoare pentru uciderea unui om într-un accident rutier? Curtea Constituțională a României credeți că ar fi de-acord? Uite că UK nu are o curte constituțională fiindcă n-are de ce.

          • @Harald, ok, am inteles la ce va refereati acum, scuze pentru confuzie.

            Aveti dreptate si in privinta justitiei britanice: exista doze mari de arbitrar, de subiectivitate, inegalitate si abuz [urmaresc constant presa engleza si nu contenesc sa ma uluiesc de deciziile aberante ale unor judecatori si de discrepantele dintre realitatea judiciara din teren si modul in care decurg procedurile penale din fictiunile lor literare], poate nu chiar ca in Romania primelor 2 decenii de dupa ’89 [in care au existat destule cazuri in care oamenii de bine ce au comis accidente rutiere mortale nu au facut nicio zi de puscarie..

        • Chiar asa.

          Si eu ma mir cat de stoici sunt unii romani („oameni de afaceri” sau altcumva) si continua sa-si duca in continuare business(irile) intr-o tara atat de asupritoare ca UK?

          • Ad hominem, eterna soluție a românului conștient de inferioritatea lui. Useful hint: ca să fii modest, trebuie să ai motive să fii modest.

    • [ ] politruca teribilă ce a transformat femeile Germaniei în vaci de prăsilă ținute în țarcuri, politruca răzbunătoare care a instaurat cenzura în Germania și a organizat vânători de cuvântători pe Facebook [ ]
      Eu găsesc că cel care scrie aşa ceva se descalifică singur. (Dar poate este vorba de o altă Germanie decât cea în care trăiesc eu de 42 de ani? Trebuie să-mi revizuiesc cunoştinţele de geografie.)

      • Domnule, ati uitat deja ca la Berlin, de revelion, femeile au fost tinute in tarcuri*?
        http://www.bbc.com/news/world-europe-42502984

        dar de cetatenii germani condamnati pentru opinii postate pe Facebook [infractiunea: incitare la ura impotriva imigrantilor], precum aceasta: “The war and economic refugees are flooding our country. They bring terror, fear, sorrow. They rape our women and put our children at risk,”, ati auzit?

        *despre care un politist german a comentat asa: “By doing so one is saying there are safe zones and unsafe zones” for women that could result in “the end of equality, freedom of movement and self-determination”. Dar, cine stie, poate politistul o fi fost vreun ruman capos, xenofob si misogin. deghizat in neamt cu cascheta. Sau poate o fi falsa stirea.

  8. Autorul pleacă de la premiza că polarizarea ideologică actuală urmăreşte axa liberal-iliberal. Nu e chiar aşa. Adevăratele axe care polarizează curentele politice sunt: globalism-naţionalism şi neomarxism-conservatorism. Ele se referă la identitate sau la lipsa ei şi la valorile pe are le punem la baza construcţiei politice. Globaliştii şi neomarxiştii se mai numesc progresişti sau ultra-progresişti, iar naţionaliştii şi conservatorii sunt etichetaţi ca retrograzi sau ultra-retrograzi. În ceea ce priveşte atiudinea faţă de UE, doar naţionaliştii şi extremiştii sunt anti-UE, pe când globaliştii, neomarxiştii şi conservatorii sunt pro-UE, cu remarca că ultimii nu agrează o UE federativă (adică o SUE), ci doar o UE confederativă. Unde sunt liberalii în toată schema asta? Liberalii, mai precis neoliberalii, sunt sub pulpana neomarxiştilor. Neoliberalii şi neomarxiştii ajung la acelşi liman dar pe căi diferite: neoliberalii utilizând principiul libertăţii, iar neomarxiştii pe cel al egalităţii. De ex. referitor la drepturile LGBTQ..iştilor neoliberalii spun că fiecare om e liber să practice relaţiile care-i convin, în timp ce neomarxiştii spun că toate relaţiile sexuale, hetero sau homo, sunt egale între ele şi, ca urmare, trebuiesc privite la fel şi să aibe drepturi egale. Ei ajung pe tărâm comun dar pleacă din direcţii diferite. Totuşi neomarxiştii au un avantaj, ei pot ideologiza teoria egalităţii şi prin asta ajung la convingeri mai ferme. Neoliberalii sunt folosiţi de neomarxişti cam cum erau folosiţi intelectualii de stânga din vest de către marxiştii din est în timpul războiului rece. Conservatorii în această problemă au altă abordare: ei nu consideră toate relaţiile egale şi de aceea le tratează diferit. Relaţiile heterosexuale, pe motiv că au posibilitatea de a procrea, le consideră apte a forma o familie, iar pe cele homosexuale le consideră doar cupluri şi nu familie. Deci, atâta timp cât UE nu insistă ca ideologia neomarxistă să fie obligatorie în toate statele UE, conservatorii vor fi pro-UE fără discuţie. La fel şi cu problema „MultiCulti”. Aici neoliberalii sunt de acord cu libertatea de a-ţi însuşi cultura etniei din care faci parte. Deci ei pleacă tot de la libertate. În schimb neomarxiştii spun că toate culturile sunt egale şi, prin urmare, au aceleaşi drepturi de a fi puse în valoare. Această abordare e mai periculoasă decât cea neoliberală pentru că dacă spui că sunt egale atunci nu mai există obligativitatea ca minorităţile să înveţe şi limba oficială. Statul ar trebui să asigure translatori peste tot unde pot interacţiona nativii cu minoritarii. Iar în cazul migranţilor, teoria egalitaţii duce la aberaţii şi mai mari. Din cauza asta neomarxismul e mult mai periculos şi tocmai de aceea au şi apărut, ca reacţie, conservatorii.
    Acum în ceea ce priveşte previziunile. Nu cred că există punct de no return. Balansul între progresişti şi conservatori va continua depinzând de greşelile şi excesele pe care le vor face fiecare. Relaţia cu SUA nu se va rupe ci se va translata dinspre vest spre est. Sigur că de frecuşurile dintre UE şi SUA va profita China economic şi Rusia strategic dar nu în mod semnificativ. Iar în ceea ce priveşte Coreea de Nord şi posibilitatea să fie recunoscută ca şi putere nucleară autentică, nu îmi pare deloc probabilă. Eu cred că SUA cercetează acum dacă ultima rachetă lansată de nord-coreeni era chiar de fabricaţie nord-coreeană sau era .. împrumutată. Tot circul lui Kim cu butonul nuclear pare mai degrabă un joc la cacialma cu cărţile .. altuia. Dar chiar şi aşa nu e total lipsit de pericol.

    • M-ati terminat!!! In schema dvs mai intra si statul de drept? Ce-i aia criteriu etnic? Traiesti undeva unde prin lege exista o limba oficiala, e foarte rau pentru tine ca n-o vorbesti sau cunosti; asta nu inseamna ca nu poti gandi sau comunica cu altii in limba ta, cu aia care te pricep (!); ca o parere personala, exemplul Elvetiei ar putea fi expandat la nivelul intregii EU, ce spuneti?!

      • Comentariul lui @MariS descrie perfect peisajul politic din zilele noastre, e unul dintre cele care aduc într-adevăr valoare adăugată la astfel de articole. E greu de urmărit fiindcă e scris dezordonat, dar conținutul merită toate aprecierile.

    • Un comentariu interesant care pare sa aduca ceva claritate.
      Totusi axele dvs se cam amesteca. In plan strict economic lucrurile stau insa altfel: conservatorii au promovat globalizarea ca apoi sa constate ca asta le-a distrus suportul electoral. UK si USA sunt exemple bune pentru exemplu mizeria in care au ajuns conservatorii. Acum conservatorii devin nationalisti si dau vina pe neomarxism, care exista doar in imaginatia politologilor.

      • Dacă veţi căuta pe google „Şcoala de la Frankfurt şi neomarxismul” o să găsiţi o mulţime de site-uri care tratează tema. E adevărat însă că nu există un partid politic cu denumirea de neomarxist, ci doar o ideologie neomarxistă, ce se poate plia pe majoritatea altor tipuri de ideologii, parazitându-le. De exemplu, socialiştii, social-democraţii şi liberalii, dar şi alţii, adică ideologii tipice de stânga şi de dreapta, pot să adauge fără probleme ideologia neomarxistă la propria ideologie şi asta pentru că neomarxismul nu se implică în domeniul economic şi social, ci în cel al sexualităţii şi cel cultural. Ideologia neomarxistă are ca „mamă” Şcoala de la Frankfurt, iar ca şi „tată” Francmasoneria (de stânga), cea care a contribuit şi la naşterea marxismului. Marxismul dând greş se încearcă acum o nouă variantă, pe linie culturală, neomarxismul, dar ascuns sau disimulat în partide neoliberale, social-democrate, etc. Conservatorii, în general, au rezistat în faţa neomarxismului, dar se fac presiuni din ce în ce mai mari să cedeze şi ei în faţa noii ideologii (cel mai recent caz, CDU şi Merkel în Germania) şi să accepte compromisuri.

  9. putin , victorios? unde? cu o economie in cadere si cu proteste dese pentru salarii? cu situatia din siria neterminata?
    china victorioasa? cum? cand china are crestere economica in scadere, probleme sociale mari, salarii crescute care determina migrarea companiilor straine catre alte tari mai ieftine, trump care daca interzice mai multe exporturi chinezesti china se prabuseste istant?
    sua in declin? unde ? e mai puternica militar decat niciodata! creste economic sub trump enorm! influenteaza si ii ocroteste pe luptatorii pentru libertate din iran. daca iranul pica, pica si siria si tot castelul rusesc de carti de joc din orientul mijlociu. coreea de nord e sub o presiune imensa. e cat pe aci sa plesneasca. deci adevarul e invers fata de ce afirmati dumneavoastra

    • Nu știu pe ce vă bazați, însă cifrele pe anul trecut sunt astea:

      Trade balance for the past twelve months ($ billion)

      China: +414
      Germany: +270
      Russia: +111
      Brazil: +66
      Netherlands: +66
      Italy: +52
      Saudi Arabia: +43
      Indonesia: +13

      Canada: -13
      Spain: -26
      Pakistan: -36
      France: -68
      Turkey: -73
      India: -140
      UK: -171
      US: -798

      Cum comentați?

      • „…china are crestere economica in scadere”

        Se referă la scăderea ritmului de creștere a variației pozitive a PIB, NU la o variație negativă a acestuia, ceea ce înseamnă că cel puțin această premisă a raționamentului este corectă. Desigur, concluziile sunt eronate, după cum ați remarcat.

  10. Mă bucur să constat că majoritatea opiniilor colegilor comentatori sunt optimist-realiste, văzând viitorul Europei strâns legat de creșterea nivelului de integrare și de coeziune a statelor membre, care se îndreaptă încet și sigur spre o federație de tipul celei din Statele Unite ale Americii. Cum unanimitatea este cumplit de plictisitoare, trebuie să remarc cu aceeași bucurie existența diversității de opinii, redusă ce-i drept, dar cu expunerea unor idei cât se poate de interesante. Mă alătur cu modestie colegilor cu speranța că Statele Unite nu se vor destrăma, Uniunea Europeană nu se va destrăma, ci dimpotrivă, se vor întări, se vor sprijini reciproc și vor colabora fructuos pentru a face față împreună provocărilor variate. Sper, de asemenea, ca economiile celor doi parteneri să prospere, iar monedele lor, USD și EUR, să se întărească pe piețele internaționale.

      • „Ati gindit adinc”

        Asa este. Si asta, increzator ca sunt printre colegii comentatori multi care sa gandeasca, de asemenea, adanc si sa priceapa mesajul textului meu. Sper sa nu ma dezamagiti aratand ca ati gandit superficial si nu ati inteles mesajul. Cea mai mare parte dintre cititorii care i-au acordat atentie l-au inteles, fara indoiala.

    • SUA nu se clatină, nu se destramă, are instituții foarte puternice. UE nu se știe cum va evalua. Statele Unite al Europei (constituția UE a eșuat la Paris/stânga & Olanda) sunt anunțate 2018 fastuos la Berlin de fostul candidat SPD Martin Schulz pentru anul 2025 (nu a vorbit 2017 despre UE ca candidat „cancelar“ RFG). Nu cred că vom mai trăi în momentl când UE devine un „stat“, o federație sau un stat federal. După anul 2040- 2080 o federație UE.42? O federație în care toți candidații de azi (stalele din vest-balcani sunt invitați la Sofia în Mai 2018) inclusiv Moldova, Ucraina, Turcia, Georgia etc. vor fi membru deplin UE? Varșovia, Praga, Budapesta se opun conceptului francez de „refondare“ a UE.27, deja de la întâlnirea de la Bratislava 2016.

      Dolarul e moneda universală (China detine azi 3.000 miliarde devize în Dolari, hârtii datorii de stat SUA) și ramâne încă mult timp un port sigur pentru banii din statele corupte & dictaturi ale globului. Euro nu se stie ce va fi în momentul când Italia se clatină (132 % BIP datorii de stat). Grecia (176 % BIP datorii de stat) e un stat eșuat, un stat falimentar alimentat cu Euro (85 miliarde până în august 2018) de BCE/ZE.19.

      BCE/ZE cumpără timp de mulți ani, cumpără hârtii datorii de stat fără acoperire, deci fără valoare. Ce înseamnă aceste 1.500 miliarde hârtii ale BCE când dobânzile în dolari/SUA cresc permanent? Italia se va clatina. Euro?
      Moneda națională română?

  11. Urez tuturor celor de pe Contributors Un An Nou 2018 fara conflicte, oricare ar fi acestea!
    Ca de obicei, aici gasesc cele mai interesante opinii si analize :)
    Legat de analiza domnului Naumescu, probabil ca lumea simte nevoia de un „refresh”/restart din cand in cand, ca o purificare (la fel ca la Windows ;).
    Nu vad decat o solutie: invatarea limbii chineze.

    • China nu inovează nimic și nici n-o să înceapă prea curând, copiază produse occidentale și atât. Asta îi poate rezolva problemele interne (are 4 modele diferite de trenuri de mare viteză, copiate unul câte unul de la cei 4 mari producători cu tehnologii diferite) sau o poate ajuta să vândă trenuri în Africa, dar pentru a trece la generația următoare va trebui să aibă ce să copieze, deci va fi permanent cu o generație în urmă.

      Una dintre realizările chinezești recente. a copiat și Airbus A319, asta îi va permite să renunțe la modele de avioane rusești vechi de 40 de ani pe care le fabrică în prezent, dar tot nu e un motiv suficient să învățăm chineză :)

      • Era un „spirit” de gluma cu limba chineza ;) Intr-adevar, chinezii copiaza tot, insa aceasta cred ca a fost greseala occidentului de-a lungul timpului ,aceea de-a produce in China toate tipurile de tehnologii. Anumite tehnologii de varf nu trebuiau produse in China. Parerea mea…

    • „Nu vad decat o solutie: invatarea limbii chineze.”

      Sunt de acord cu preopinentul meu, nu cred că trebuie să învățăm limba chineză.
      Chinezii se dezvoltă și își dezvoltă influența pe plan internațional după principiul „picăturii” lor. Considerată săracă și înapoiată, China nu este privită ca mare putere, deși treptat forța sa economică a făcut să devină un actor important pe piața mondială. Spațiul politico-economic și militar lăsat liber de USA și imposibil de ocupat în acest moment de Europa intră treptat sub influența Chinei.

      Nu este necesar să învățăm limba chineză. Nu trebuie să ne ostenim cu asta. Chinezii vin aici și învață limba noastră (oricare ar fi ea), iar noi muncim pentru ei. Nu-i nevoie să inventeze farfurii zburătoare, le cumpără pe cele inventate de americani, cu tot cu fabrică și cu americanii care lucrează în ea. (Nu vă faceți griji, drepturile și libertățile democratice ale lucrătorilor americani vor fi respectate :) )

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro