luni, mai 17, 2021

Scurt tratat despre mutilarea unei instituţii sau Institutul Cultural Român sub mandatul domnului Andrei Marga

Instalarea domnului Andrei Marga la conducerea ICR, după ce în prealabil politicienii USL au schimbat legea de organizare, prin intermediul unei Ordonanţe de urgenţă, a marcat debutul uneia dintre cele mai spectaculoase involuţii dintre cele pe care le-a cunoscut România după decembrie 1989. Într- o ţară obişnuită cu legea implacabilă a discontinuităţii şi amneziei programatice, ICR-ul administrat de Andrei Marga a urmat un parcurs care a şocat prin rapiditatea şi profunzimea şi brutalitatea schimbărilor. În numai câteva luni, noul management de la ICR a reuşit să elimine în totalitate orice memorie a bunelor practici pe care acest organism şi le dezvoltase în anii din urmă. În numele unei ambiţii prometeice, domnul Andrei Marga şi-a propus un obiectiv îndrăzneţ, acela de a şterge punţile de comunicare cu trecutul demonizat al ICR de dinainte de numirea domniei sale. O politică de damnatio memoriae a lovit ICR. De aici, evident şi nevoia de a impune proceduri şi valori care să le înlocuiască pe cele precedente.

Strategia noului ICR al domnului Andrei Marga poate fi rezumată prin apelul la două instrumente, discursive şi organizaţionale- condamnarea, în bloc ,a “ moştenirii “ preluate, pe de o parte, oficializarea unui autoritarism administrativ, pe de altă parte. În noua filosofie de guvernare a domnului Andrei Marga, cele două abordări sunt complementare, de vreme ce delegitimarea eforturilor anterioare este justificarea plauzibilă a brutalităţii cu care domnia sa solicită aplicarea propriei sale voinţe.

Ţinta acestui program de tăgăduire a oricăror merite sunt toţi cei asociaţi, de o manieră sau alta, cu ICR-ul prezidat de H. R. Patapievici. Într-una dintre recentele declaraţii publice ale sale, domnul Andrei Marga condamna, fără echivoc, gestiunea culturală de la ICR Paris, punând-o sub semnul incompetenţei şi oferind,prin contrast, imaginea revigorantă a noii echipe promovate de domnia sa. Sagacitatea cu care preşedintele ICR îşi atacă foştii colegi nu este intâmplătoare- cei revocaţi din funcţie au păcatul participării la un proiect cultural “ anti-naţional” şi cosmopolit. În plus, înlăturarea lor permite intrarea în scenă a personalităţilor girate de Andrei Marga, intelectual şi politic.

Aşa cum protestele generate de concursurile organizate pentru posturile de referenţi la Institutele Culturale din străinătate au probat-o, procedurile aplicate de către noul ICR se definesc prin chiar încălcarea procedurilor anunţate , anterior. Ceea ce şochează, în cazul acestui episod, dar nu numai, este seninătatea cu care managementul ICR decide să ignore orice cerinţă de transparenţă şi predictibilitate instituţională. Totul se realizează ca şi cum mediul public ce înconjoară ICR nu are nici o relevanţă- pornind de la premiza , corectă, a sprijinului politic de care beneficiază, domnul Andrei Marga a hotărât să trateze pe toţi criticii săi cu indiferenţă suverană.

Maniera în care au fost scoase posturile la concurs, fără ca finanţarea acestora să fie cu adevărat asigurată, este parte din efortul mai larg de refondare a ICR pe temelii şubrede şi problematice. Faptul că, la Iaşi, filiala ICR şi are sediul oferit de Uniunea Scriitorilor nu este întâmplător. După cum nu este un accident faptul că nimeni de la USR Iaşi nu poate da informaţii privitoare la modul în care vor fi acoperite cheltuielile. În fapt, ceea ce contează pentru domnul Andrei Marga nu este apariţia unei structuri viabile, ci consolidarea unui cadru destinat să cimenteze legătura cu Uniunea Scriitorilor, în vederea recâştigării credibilităţii minate de recentele controverse.

Şi dacă la Iaşi totul este, spre a –l relua de Cassian Maria Spiridon, doar o “ abstracţiune”, la Târgu Jiu numirea lui Ion Deaconescu la conducerea ICR-ului local este omagiul adus unei venerabile personalităţi, trimise de către România lui Nicolae Ceauşescu la Paris, spre a încerca scoaterea lui Emil Cioran de sub influenţa emigraţiei “ reacţionare” .

Remarcabil şi susţinut, efortul domnului Andrei Marga a fost unul de succes. Obiectivul este atins. Domnia sa a dovedit că scenariul românesc al distrugerii instituţionale este realizabil cu eficienţă occidentală. În câteva luni, ICR a fost domesticit. Indezirabilii au fost sau eliminaţi sau reduşi la tăcere. Misiunea din trecut a ICR a fost regândită. Vechile iniţiative ale ICR au fost, la rându-le , abandonate, cu riscul compromiterii relaţiilor cu partenerii externi sau cu segmentele profesionale autotohtone. Noi alianţe au fost imaginate, spre a înlocui ceea ce s-a înlăturat. Recrutările de personal sunt realizate în deplinul respect al regulilor ce au la bază voinţa necontestată a preşedintelui ICR. Ceea ce părea dificil de anticipat este realitatea cotidiană de acum. Prin aplicarea scurtului său tratat de mutilare/transformare instituţională, domnul Andrei Marga a ridicat, sub ochii noştri,un nou ICR, menit să dureze atâta vreme cât sponsorii săi politici îi vor acorda încrederea lor.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții

Pe 6 mai 2021, revista Science a publicat o amplă anchetă intitulată Acidificarea oceanelor modifică comportamentul peștilor? Acuzațiile de fraudă creează o...

Sfârșitul emigrației

Au emigrat din România spre Europa occidentală peste trei milioane de români, din 2000 încoace. O parte au emigrat spre Italia și...

Ierusalim. Există conflicte fără soluții sau doar conflicte pentru care soluția încă nu a fost găsită?

Rezumatul în 10 puncte: Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (7/8 mai), în...

De ce a pierdut USR în sondaje după criza de la Ministerul Sănătății

Un studiu Avangarde a prezentat zilele trecute câteva date extrem de interesante. 52% dintre cei intervievați consideră USRPLUS drept...

Îl mai poate salva războiul/Hamas pe Netanyahu de pierderea funcției de prim ministru?

Știm, teroriștii de la Hamas au atacat iarăși Israelul iar statul Israel are tot dreptul să se apere. Niciun dubiu în această...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro