Sunt oameni care țin atît de mult la școlile lor încît și le enumeră pe toate, în orice expunere biografică. Aflăm unde au făcut școala primară, unde gimnaziul, unde liceul. Culminînd de obicei cu facultatea absolvită la o mare universitate. Chiar dacă asta sună cumva old-school, mărturisesc că mie îmi inspiră de obicei încredere. Mai multă încredere, uneori, decît listele mai baroce cu masterate, doctorate, sau chiar post-doctorate din CV-urile „la modă”. Știu destul de sigur că oamenii care își prețuiesc atît de mult școala elementară au învățat acolo tot ce trebuie. Că nu vor scrie „a fii” în loc de „a fi”, „ca și” în loc de „ca” sau – foarte în vogă acum, mai ales în partidul majoritar – „decît” în locul lui „doar”.
Deși îi ajută pe cercetătorii autentici și dedicați să se profesionalizeze, inflația de grade universitare nu pare totuși să garanteze că ai mereu de-a face cu oameni calificați, articulați sau cel puțin coerenți. Sigur vor apărea printre ei și inși dornici să-și justifice funcțiile, obținute prin manevre mai mult sau mai puțin tactice, prin numărul diplomelor. Vor apărea „specialiști” incredibili, cu studii la „mare distanță”, care vor fi ușor de învîrtit cu cheia de mai-marii lor – așa cum sunt de obicei impostorii. Oamenii care nu-și prețuiesc școlile „mici” și vor să epateze cu facultățile și masteratele lor sunt, paradoxal sau nu, mai susceptibili să gîndească… cu mintea altora.
Dar, pentru că nu-mi prea plac generalizările pripite, aș consemna și excepții. Există și oameni care se nasc sau trăiesc cu sentimentul că lumea nu le aparține – că trebuie mereu să „facă ceva” pentru a dovedi că au dreptul să ocupe un loc în spațiu. Asemenea oameni – din experiența mea, femeile sunt mai predispuse să cultive o atare optică decît bărbații, deși și aici intervin și alte variabile – vor fi anxioși să acumuleze diplome și certificate de absolvire care să le ateste „valoarea”, în care de obicei nu cred. Unii dintre aceștia pot fi foarte înzestrați, în pofida redusei lor stime de sine. E posibil ca unora chiar să li se pară „ridicol” să aspire la o funcție fără a dovedi din răsputeri că au toată calificarea pentru ea.
Impostorii nu fac, desigur, parte din categoria asta. Siguri pe ei, convinși nu doar că lumea le aparține, ci și că trebuie să le stea la picioare, ei dau din coate, se proțăpesc în funcții cît mai înalte și nu vor să renunțe la ele cu nici un chip. Și, cum n-au în realitate nici o calificare pentru nimic, sunt maleabili – teribil de maleabili – față de dictatele oricărui păpușar al momentului, care îi susține și le coordonează mișcările pe scenă.
Impostura de acest tip a năvălit de vreun an pe scena politică românească cu o furie și o ostentație parcă nemaivăzute dinainte de 1989, cînd impostorii erau omniprezenți în funcțiile politice, manevrați fiind pe atunci de Cabinetul 1 și Cabinetul 2. La fel ca atunci, galeria actuală a tristelor figuri de „specialiști” din comisiile juridice ale Parlamentului dominat de PSD-ALDE provine din categoria impostorilor „de elită” – un adevărat „comando” (pe invers) al (in)competenței. Singurele criterii de recrutare a unor personaje ca Nicolicea, Nicolae sau Iordache – susținuți „militar”, cu eroică îndîrjire, de Cătălin Rădulescu, nu doar cu mitraliera, ci și cu o logică „de fier” – par a fi fost obediența și impostura. Sună cunoscut, desigur, pentru oricine știe cum funcționa șarada deciziilor și a competențelor în statul comunist.
Să recunoaștem că, nici în coșmarurile din 2014, cînd ne temeam că o eventuală victorie a lui Victor Ponta la Cotroceni ar fi instaurat plagiatocrația, nu ne-am închipuit că impostura va reveni la putere atît de zgomotos și radical. Nu ne-am imaginat că, după 10 ani în Uniunea Europeană, niște semidocți cu glazură „universitară” vor mutila după bunul plac justiția pentru a-i salva de închisoare pe șefii lor infractori – totul fără nici o sfială sau efort de a salva aparențele.
Dar acesta e prețul imposturii… Impostorul e prin definiție nevertebrat și se poate plia după voința oricărui șef, cu sau fără cazier. Există o cauzalitate a imposturii, ce pornește de la „biografobia” lui (termenul îi aparține unui poet suprarealist, Sebastian Reichmann), de la felul cum își ornează o biografie anostă cu un titlu dubios la o școală de trist sau cenușiu renume (eventual ANI, cu un doctorat blagoslovit de eminența sa Gabriel Oprea). Așa ajunge să-și cultive talentul pentru o șmecherească improvizație – cu atît mai periculoasă cu cît responsabilitățile lui cresc. Impostorul este un pericol public. Plagiatorul de azi va deveni Iordachele de mîine. Sau are, în orice caz, în buzunar, bastonul de mareșal…
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Exceptional.Respect si felicitari
Democrația are slăbiciuni, e o formă de guvernare mediocră dar e mai bună ca oricare altă formă de guvernare. Winston Churchill.
Nimic nu e „omolog“ (cuvânt nou preferat după1989 de oficialii ministerelor guvernelor „democratice“ de la București) între cârmuitorii Bucureșteni și partenerii lor în UE/NATO. Liberalismul britanic, etatismul francez, Soziale Marktwirtschaft (Ludwig Erhard CDU)- Katholische Soziallehre CSU, au reprezentantii lor, au făuritorii lor occidentali, izvorâți din „cultura“ lor.
… „ … Nu ne-am imaginat că, după 10 ani în Uniunea Europeană, niște semidocți cu glazură “universitară” vor mutila după bunul plac justiția pentru a-i salva de închisoare pe șefii lor infractori – totul fără nici o sfială sau efort de a salva aparențele.
Dar acesta e prețul imposturii… Impostorul este un pericol public … „….
Am încredere în tinerii de azi din țară care nu vor să emigreze, care nu vor, nu acceptă să fie batjocoriți zi de zi, an de an de semiodocții și penalii din guvernul Bucureștean de ieri, de azi și de mâine. Locuitorii țării jemăniți la fiecare pas de administrația publică, de serviciile publice (sănătate, învățământ, mediile statului) merita o altă soartă după 28 de ani de libertate și democrație?
.. Toti au falitii, lor, numai noi nu avem.. după I.L. Caragiale……
Cu care personal se va prezenta „Ministerul Culturii și Identității Naționale“ în fața lumii întregi ca țară oaspete peste 2 luni la Buchmesse Leipzig 2018? Cine reprezintă cultura tării în anul aniversării 2018? Care autor e tradus, care carte e prezentată/ tradusă în limbile „europene“ ale partenerilor, vecinilor în UE.27? Cu câte, cu care limbi (culturi) literare se prezintă România 1918-2018 (Pe treptele vântului, Leagănul respirației, Constrângerile memoriei) lumii de azi? Un secol de cultură e de prezentat la Buchmesse Leipzig 2018. Insist asupra „culturii“ ca liant puternic al locuitorilor țării cu vecinii apropiați din țară și cu cei din UE.27. Cultura (statul secular democratic se bazează pe cultură, nu se bazează pe etnie/religie; legile juridice, normele civilizației, tradiția iluministă- secular-democratică) generează statul de drept secular și invers statul democratic generază o societate civică cu o cultură tolerantă, pluralistă, umanistă.
Paradoxul Böckenförde (…. … Von Böckenförde wurde das Problem aufgeworfen:
„Der freiheitliche, säkularisierte Staat lebt von Voraussetzungen, die er selbst nicht garantieren kann. Das ist das große Wagnis, das er, um der Freiheit willen, eingegangen ist. Als freiheitlicher Staat kann er einerseits nur bestehen, wenn sich die Freiheit, die er seinen Bürgern gewährt, von innen her, aus der moralischen Substanz des einzelnen und der Homogenität der Gesellschaft, reguliert. Anderseits kann er diese inneren Regulierungskräfte nicht von sich aus, das heißt mit den Mitteln des Rechtszwanges und autoritativen Gebots zu garantieren suchen, ohne seine Freiheitlichkeit aufzugeben und – auf säkularisierter Ebene – in jenen Totalitätsanspruch zurückzufallen, aus dem er in den konfessionellen Bürgerkriegen herausgeführt hat.“
Ernst Wolfgang Böckenförde: Staat, Gesellschaft, Freiheit. 1976, S. 60.
Im Feudalismus regierte der König als Souverän von „Gottes Gnaden“, die Ligitimität seiner Herrschaft wurde also transzendent begründet. In derRepublik gibt es keine allgemein gültige Definition des Souveräns, in der Theorie ist das Volk Inhaber der Souveränität (Volkssouverantiät)). Doch je nach Verfassung delegiert das Volk mehr oder weniger große Teile der Souveränität bzw. Staatsgewalt an Staatsoberhäupter und Parlamente. In der Wahlberichterstattung finden sich beispielsweise Formulierungen wie „der Souverän hat entschieden“. Das Böckenförde-Diktum gibt einen Hinweis darauf, dass in einer Demokratie die Legitimierung der Herrschaft im Gegensatz zum Absolutismus „von unten“ geschieht. Während der absolutistische Staat seine Bürger zur Loyalität zwingen und somit die Voraussetzungen seiner Herrschaft selbst schaffen kann, ist der demokratische Staat auf die demokratische Gesinnung seiner Bürger angewiesen, die er nicht erzwingen kann.
Das führt zu Schwierigkeiten bei der Lösung der Frage, wie eine demokratisch verfasste Gesellschaft ihren Fortbestand sichern und sich gegen Gefahr schützen kann. Böckenförde macht auf das Paradoxon aufmerksam, dass der Staat bei dem Versuch, die Demokratie mit „den Mitteln des Rechtszwanges und autoritativen Gebots“ zu verteidigen, selbst zur Diktatur wird, weil er sich damit über das „Volk als Souverän“ stellen würde. ….. / ….Statul absolutist poate impune „loialitatea“ locuitorilor cu forța/violența top-down…, în democrație legimitarea puterii se obține de jos- în –sus. Statul democratic are nevoie și se bazează pe spiritul civic democratic al cetățenilor pe care nu poate să îl impună cu forța legii sau violență…. ) arată, descifrează cultura, spiritul civic și în nici un caz „etnia/religia“ ca izvorul din care se naște, se legitimează democrația.
Naționalismul legionar ortodox interbelic, naționalcomunismul autohton, naționalismul „identitar-etnicist“ (Ministerul Culturii și Identității Naționale 2017) în 28 de ani de libertate nu au dus la un „sentiment de apartenență“, la o loialitate față țara (peste 3 milioane au migrat spre vest) guvernată de guvernele Bucureștene diverse trecătoare 1912- 1918-1939-1989-2018.
Sentimentul de apartenentă, de „fericire“ nu poate fi ordonat de sus top-down.
Cultura …..
Incantator, ca in tot ceea ce scrieti.Pentru dl. Kurt:Sunteti obositor! A comenta un articol nu inseamna a-l minimiza „doct”Poate va oferiti ca reprezentant al natiei la Buchmesse 2018.Ca tot nu avem pe nimeni, dupa parerea dvs.
Corect, domnule Nicolae Negrea! Si nici copy-paste intr-o limba pe care nu stiu cine o mai cunoaste azi in Romania. Sigur nu o cunosc acei tineri in care are incredere domnul Kurt.
Nora Iuga
Mircea Cărtărescu
Dan Lungu
Gabriela Adameșteanu
Traian Pop
Am participat la serate literare ale celor de sus.
Teoria statului de drept- dacă nu cunoașteți limbi moderne vă obosește? – merită dezbatută în sfera publică, în universități.
Democrația e obositoare, da.
Ei, se poate? tocmai pe „va mai dau inca o sansa” l-ati uitat!