marți, mai 21, 2024

Scutul american antirachetă sau șansa ieșirii din mediocritate

Aparent nimic nou. Când lucrurile merg prost, alții sunt de vină. Niciodată noi. Dacă merge ceva bine, meritul este exclusiv al nostru. Când suntem cel mult mediocri, ne considerăm excepționali și găsim cu larghețe explicații: fie greaua moștenire, fie suntem sabotați sau opoziția ne-a tocit cuțitul cu care tăiam feliile pentru apropiați, ori echipa nu a avut timp să se sudeze…), iar petele care ne strică imaginea față de străini sunt întotdeauna produsul altora, de regulă al unei etnii numai bună de blamat.

Reflexele noastre se regăsesc îngrijorător tot mai intruziv în sfera puterii. Vorbim de „smart power” în condițiile în care politica noastră pare o epavă afectată într-un punct pe verticală în care ajungi indiferent de drumul ales. Criticăm opoziția cu dărnicie mai degrabă pentru a uita de problemele prezentului. Alții să furnizeze puterii formule critico-constructive pentru a regăsi drumul către evoluție, noi suntem ocupați în interesul public cu educarea și pregătirea opoziției pentru 2012, 2014 sau 2047. Pe noi ne interesează un viitor bazat pe presupunerea că vor veni alții la guvernare și nu prezentul.

Vedem lucruri pe care numai noi le vedem într-un tablou aparținând unui autor obscur din epoca „Refacerii” pe care șeful l-a confundat cu unul din cei doi sau trei pictori celebri de care a auzit când acosta în porturile lumii. Nici certitudinile nu mai sunt o realitate. O victorie într-un scrutin local ne plasează pe culmile analizei: de fapt nu este a celui clasat pe primul loc, nici măcar n-a câștigat: a pierdut săracul dar nu-și dau seama, nici el și nici păpușarii săi, adevăratul învingător va fi altul/alta cât de curând: fie albă sau neagră, lebădă, rechin sau fazan…
Problema scutului este mai degrabă neinteresantă pentru mulți comentatori, din perspectiva altor subiecte interne, deși preocuparea României de a obține suficiente garanții de securitate, de protecție și descurajare, a fost un deziderat național care a căpătat contur în istoria recentă după intrarea în NATO.

Amplasarea unor elemente ale sistemului american de apărare antirachetă din Europa constituie pentru România intrarea într-o nouă etapă a provocărilor. O etapă la îndemâna decidenților politici din România care va fi orientată spre valorificarea oportunităților sau dimpotrivă către „consolidarea” mediocrității politicii regionale și a unui hedonism politic intern care moleșește și inevitabil paralizează când este vorba de interesul public.
Deși relocarea scutului este o decizie americană în contextul resetărilor SUA-Rusia, iar pentru partea română o propunere de nerefuzat, argumentele României nu se limitează la poziția geostrategică, fiind un proces influențat decisiv de contribuția forțelor militare române în Afganistan și alte teatre de operațiuni. Nu este meritul unui singur actor din România – fie și Președinte – sau al unei entități politice, având în vedere consensul existent la nivelul principalelor partide, politica consecventă privind prioritățile de securitate națională și gradul ridicat al relației bilaterale România – SUA, fundament al politicii externe, indiferent de culoarea politică a factorilor de decizie.
Abordarea egolatră indică o suficiență abrazivă în raport cu obiectivele și eforturile unor generații, care nu încurajează deschiderile care se nasc. Ne asumăm vocal merite la cel mai înalt nivel însă nu găsim resursele financiare pentru a asigura o dotare adecvată militarilor români din Afganistan. O înzestrare absolut necesară care ar fi redus cu certitudine numărul de victime.
Implicațiile amplasării scutului nu se reduc la Parteneriatul Strategic România-SUA. Aș compara magnitudinea ca fiind apropiată de momentul intrării în NATO prin garanțiile de securitate oferite, iar în planul mentalului colectiv de încheierea războiului rece. Este una din explicațiile absenței unor reacții negative vocale la nivelul opiniei publice, în condițiile în care SUA se bucură probabil în Europa de nivelul cel mai ridicat de încredere în rândul populației din România.
În acest context, România are șansa de a-și amplifica profilul regional, îndeosebi din perspectiva promovării unor inițiative de politică externă focalizate asupra aspectelor de interes comun în relațiile cu statele din zona extinsă a Mării Negre, care să apropie țările implicate și să estompeze divergențele. În perioada următoare, există riscul unei scăderi a vizibilității zonei de vecinătate estică care poate fi contrabalansată printr-o strategie activă. O strategie articulată care să ne individualizeze și nu doar să asigure plierea pe proiectele UE care au nevoie în continuare de contribuția noastră. Desigur, din perspectiva dezvoltării unor formule complementare la inițiativele regionale europene, cu valoare adăugată, adaptabile, orientate pragmatic și nicidecum concurențiale politicilor UE sau care să risipească resurse.
Creșterea rolului geostrategic din perspectiva contribuției la securitatea europeană va depinde de modul în care România va aborda binomul responsabilități-beneficii. Aș menționa cu prioritate responsabilitatea de a realiza investiții în sistemul de apărare, întrucât scutul nu va fi suficient pentru a răspunde diversității amenințărilor convenționale sau neconvenționale la adresa securității naționale.
Amplasarea scutului – un sistem defensiv – este o decizie negociată de SUA și Rusia care nu va scuti România de tribulațiile Moscovei. Rusia este vocală, omite înțelegerea cu SUA și trece sub tăcere faptul că scutul se îndepărtează de granițele sale în comparație cu planul inițial stabilit de Administrația Bush. Actuala poziționare a scutului este mai convenabilă Moscovei și a fost convenită după instalarea Președintelui Obama în contextul dialogului ruso-american. Considerentele poziției Moscovei rezidă din promovarea unei anumite imagini și tehnici de negociere, lăsând loc pentru noi reacții sau folosirea unui pretext. Nu este exclusă recalibrarea unei „cutii de rezonanță” în spațiul public european și românesc pentru a sublinia pericolul la care ne expunem prin acceptarea scutului sau „motivarea” unor demersuri privind problema Transnistriei. Absența unei dezbateri aprofundate în România va facilita eventuale demersuri ale Rusiei în contextul în care există un îngrijorător deficit cu privire la cultura de securitate nu doar la nivelul populației.
Concretizarea amplasării elementelor sistemului american de apărare antirachetă poate constitui, prin debarasarea de prejudecăți, stereotipuri și complexe, o oportunitate pentru relansarea pe baze pragmatice a relațiilor România-Rusia. În același timp, este un test pentru Moscova dacă va rămâne în logica războiului rece – meținând reacțiile vocale și temele recurente – discurs care nu s-a modificat prea mult după destrămarea URSS. Moscova a devenit dintr-o putere globală o putere regională care are dificultăți în a depăși logica sferelor de influență. Va depinde în mare măsură de Rusia dacă relațiile bilaterale se vor relansa prin aprofundarea și diversificarea dialogului în beneficiul dezvoltării regionale și securității europene.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. O singura intrebare:
    De ce atunci cand raspund unui cersetor cu „N-am!” primesc acelasi raspuns: „Esti roman!”, si asta in orice mare capitala a Europei?

  2. As dori sa iau legatura cu D-l Donescu. Daca nu ma insel am fost camarazi de arme in 1988-1989, eram AKA Shao-Lin. Nu mai stiu nimic despre dumnealui din 1989 si mi-l reamintesc ca pe un baiat de treaba si foarte inteligent. D-l Donescu, sinteti cumva din Focsani de fel? Am un e-mail unde pot fi contactat [email protected]
    La revedere

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Manuel Donescu
Manuel Donescu
Manuel Donescu este avocat, expert în relații internaționale, fost diplomat cu misiuni permanente la Tokyo și Beijing

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro