Zilele trecute, in Brazilia, s-a infiintat o comisie de adevar care sa analizeze crimele dictaturii militare din acea tara. Crime petrecute cu decenii in urma. Amnistia nu este un argument pentru amnezie. Dan Tapalaga remarca, nu fara tristete, ca generatia tanara din Romania pare sa fie desincronizata istoric. Aceasta cauterizare a memoriei este organizata sistematic prin canale mediatice ce tin de un anumit personaj cu un trecut deloc neprihanit la capitolul relatiilor cu Securitatea. Ne intalnim cu un fel de mancurtizare, spre a relua termenul lui Cinghiz Aitmatov, de fapt o spalare pe creier, o terifianta manipulare si conditionare a constiintelor. Sondaje recente sugereaza lucruri asemanatoare, in fond alarmante. Crimele impotriva umanitatii comise in timpul dictaturii comuniste sunt de fapt ignorate. Cat despre Securitate, domneste un fel de ceata, o ambiguitate gelatinoasa care permite ca mizeria absoluta sa fie relativizata.
Scriu aceste randuri in ajunul unei mari sarbatori crestine. Vreme de decenii, Securitatea s-a ocupat, intre alte intreprinderi nocive, de prigonirea religiei, de infiltrarea cultelor, de distrugerea increderii in valorile traditionale. Regimul comunist a fost unul programatic ateu, anti-crestin, anti-religios, a propus si a impus propria religie seculara ca ersatz pentru raspunsul la nevoia umana de transcendenta, de sacru. Au fost daramate biserici si temple, bibliile au fost transformate in hartie igienica, au fost hartuite nemilos religia greco-catolica si cele neo-protestante. Ortodoxia veritabila afost supusa unui necontenit asediu. Spre a relua ideea unui poet polonez, regimul urmarea nimicirea omului interior. Abject, vulgar, las si duplicitar, securistul a fost incarnarea Omului Nou al „socialismului multilateral dezvoltat”. Priviti pe un remarcabil site recent lansat cum decurgea un interogatoriu:
http://www.istoriacomunismului.ro/#/home
Securitatea a fost construita, asemeni Cekai lui Felix Edmundovici Dzerjinski, drept „sabie si scut” servind interesele partidului comunist, respectiv al nomenklaturii si liderilor acesteia. Au existat momente de relativa „scapare de sub control”, insa acestea au fost efemere si Securitatea a revenit urgent la matca, adica a reintrat sub totala supraveghere a aparatului de partid, atit la nivel central cit si local. Nu am avut niciodata vreo iluzie privind rolul funest al acestei institutii. Regimul comunist, in Romania ori in alta parte, nu ar fi putut functiona fara prezenta ubicua si terorizanta a politiei secrete. O politie politica („Savak”-ul cum ii spunea Micea Zaciu in al sau „Jurnal”, desi NKVD-ul ar fi fost analogia mai potrivita, poate insa prea transparenta) pentru care nu era suficienta descurajarea si neutralizarea oricarei activitati de opozitie, ci care urmarea controlul mintilor umane. Teroarea politieneasca si ideologica au fost inseparabile in cazul sistemelor totalitare, de dreapta ori de stinga.
Securitatea a fost o institutie indubitabil criminala, lucru scris de altfel si in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale, o opera colectiva asumata, in spiritul si metoda sa, de catre toti membrii Comisiei. Criminala prin scopuri, comportamente, metode. Nu exista circumstante atenuante pentru crimele impotriva umanitatii comise de Securitate. Din perspectiva mea, ele sint imprescriptibile, tot asa cum nu se prescriu crimele juntei din Argentina ori cele ale dictaturii naziste. Scria odata marele istoric Richard Pipes, „despre lucrurile pe care oamenii le-au facut cu pasiune, nu se poate scrie fara pasiune”. In acest sens, urmind lectia sa, dar si pe a unor François Furet, Marin Malia ori Alain Besançon, imi asum o atitudine valorizanta in analiza pe care o intreprind.
Mi se pare astfel o proba de daltonism istoric si moral sa-i privim pe autorii „Scrisorii celor sase”, si mai ales pe un Silviu Brucan, drept un fel de disidenti. Au fost fractionisti in interiorul PCR, au dovedit un anumit curaj in datele concrete ale Romaniei lui Ceausescu, erau insa militanti care au ramas convinsi ca Securitatea fusese creata „pentru apararea cuceririlor revolutionare”. Ii deranja doar faptul ca ea devenise o unealta in miinile clanului Ceausescu, nu ca era o institutie ilegala, conspirationista si criminala prin chiar natura ei. Odata readusa sub biciul partidului, ori al FSN-ului, nu mai aveau probleme cu Securitatea si securistii. Cum altfel putem explica benevolenta lui Ion Iliescu fata de atita securisti notorii, fie ei din zona serviciilor interne, din aceea a DIE/CIE ori a directiei de informatii a armatei? Spargind miturile despre o Securitate „patriotica”, Raportul Comisiei Prezidentiale a provocat reactii furibunde venind din aceste zone reptilian-intunecate. Reactii care, iata, nu s-au domolit, ba chiar s-au radicalizat in ultimele luni. Securistii au ajuns sa-si lanzeze carti de pseudo-memorii si pseudo-analize la distinse institutii academice, inclusiv Universitatea din Oradea si BCU „Lucian Blaga” din Cluj. O tempora, o mores…
O stim de la Soljenitin, ideologia a fost cheia intregii operatii de asasinat in masa, alibiul criminalilor care se socoteau absolviti de orice vina. Revolutionarii bolsevici credeau ca au Istoria de partea lor, se simteau aprioric exonerati prin aceasta alianta cu logica unui mitizat determinism social. Totul era permis atunci cind Dumnezeu fusese inlocuit prin mistica Ratiunii si cultul Proletariatului decretat drept clasa mesianica a istoriei. Violenta statala era consfintita ca metoda legitima. Crimele Securitatii au fost asfel ideologic motivate, nu au fost actiunile unor psihopati individuali ori ale unor gangsteri banali. Fireste, au existat nenumarati sadici intre tortionari, tot asa cum in rindul SS-istilor erau destui criminali de drept comun. Dar nu sadismul individual explica apetitul terorist al securistilor, ci convingerea ca servesc interese superioare. Devotamentul pentru „Cauza” partidului al unor Ioan Soltutiu (anchetatorul lui Patrascanu, intre altii) ori al lui Gh. Enoiu, seful anchetelor speciale, principalul tortionar al anilor 50 si 60, nu poate fi negat ori subestimat. Sint convins ca si astazi oameni din specia rapoasatului Enoiu, diversii generali pensionari care isi lanseaza urbi et orbi cartile de memorii contrafacute, gasesc argumente ideologice pentru faradelegile pe care le-au infaptuit. Ce asteptăm, cum explicăm aceasta scandaloasa situatie in care fostii tortionari dau lectii Cetatii? As mai mentiona faptul ca pe linga Securitate, au existat Comisia Controlului de Partid si Ministerul Controlului de Stat, institutii represive care au inspaimintat si chinuit mii si mii de oameni. De ce nu vorbim despre Dumitru Coliu, despre Constantin Pirvulescu, despre Janos Vincze?
Nu voi obosi sa o spun: Securitatea a fost o institutie subordonata total partidului. Daca va amintiti filmul lui Alexandru Solomon despre afacerea „bandei Ioanid” („Marele jaf comunist”)—la un moment dat colonelul Enoiu o spune categoric: intregul scenariu a fost scris la Comitetul Central. Tot astfel, numai un naiv ori un analfabet istoric isi poate inchipui ca afacerea Noica-Pillat a fost urzita de Securitate. Firele duc inexorabil catre Directia de Propaganda si Cultura a CC al PMR, catre Jdanovul Romaniei, dictatorul ideologic absolut care a fost Leonte Rautu. Draghici era un primitiv, un individ rudimentar. Linia Securitatii o dictau membrii Biroului Politic, Dej, Teohari Georgescu, Ceausescu, Chisinevschi, Pauker, Rautu, Moghioros, Pirvulescu, Borila, Bodnaras, Maurer, Miron Constantinescu (fireste, mai cadeau si unii dintre ei din functii, dar „statul major” raminea mereu acolo, in permanenta stare de „vigilenta revolutionara”). Securitatea a aplicat cu morbida ardoare programul urii sociale, al eliminarii „dusmanului”, continut in ideologia luptei de clasa a partidului comunist. A disocia rolul Securitatii de cel al partidului, inclusiv in viata de apoi a regimului, ar fi o eroare. Cele doua institutii au fost mereu intrepatrunse, ingemanate, s-au sustinut si au colaborat cu perversa dragoste mutuala. Ca si NSDAP si Gestapoul.
Institutia Securitatii a fost una criminala, opusa insasi ideii de stat de drept. In termenii lui Kolakowski, a fi lucrat in aceasta institutie, a fi servit-o, inseamna a fi colaborat cu Diavolul, deci a te fi indracit. In plan moral, exorcizarea are si va avea loc prin cunoastere. De aici si semnificatia durabila a Raportului Comisiei Prezidentiale. Este insa nevoie de o lege a lustratiei pentru a preciza aceste chestiuni de o maniera cit mai riguroasa si impersonala. In plan penal, deci dincolo de cel etic, este nevoie de probe individuale, nu putem proceda ca ei, prin atribuirea culpabilitatii colective.
Nu e vorba de nici un fel de „fatalitate biografica”, ori de “vinatori de vrajitoare”, ci de dreptul unei societati de a-si cunoaste trecutul traumatic. Securistii (ofiteri si informatori) au participat la perpetuarea Raului, la crearea unui sistem infernal in care fiecare banuia pe fiecare, deci a unui univers din care disparea orice notiune de incredere si solidaritate, lasind loc in schimb disperarii si demoralizarii cotidiene. Cineva ar trebui sa scrie o istorie a disperarii sub comunism. Evident, nu s-a ajuns la implinirea acestui model orwellian. Ispita libertatii este mai puternica decit menghina totalitara. In cazul informatorilor, parerea mea este ca ei trebuie sa faca doua lucruri: mai intii, un pas inainte, prin care sa-si recunoasca trecutul maculat moral. Deci o asumare a culpei. Apoi, un pas inapoi, deci sa se abtina sa faca pe mentorii Cetatii, pe directorii de constiinte, pe calauzele morale. Nimic nu-i califica in acest sens, ba chiar dimpotriva. Doar astfel se va ajunge la transcenderea vinei. Expiatiunea implica marturisire, rostire publica, asumare.
Nu conteaza ce ne spun ei despre faptul ca au „turnat” din datorie patriotica (o aberatie!), ca au scris numai lucruri minunate despre amicii lor (o tartufferie!), ca de fapt ei ne faceau un mare bine scriind despre noi, ca altii ar fi putut scrie lucruri mult mai grave. Nu le datoram nimic acestor domni si doamne si nici ofiterilor care ii „indrumau”. Nu-i datoram absolut nimic d-lui Constantin Balaceanu-Stolnici, boier de vita veche, intelectual rafinat, informator entuziast si impenitent. Evident, unii dintre ei (mai ales cei recrutati dintre fostii detinuti politici) erau in felul lor tot un fel de victime, precum Kapo-ul din lagarele de concentrare naziste. Dar erau „victime” din alta categorie decit martirii necolaborationisti ai inchisorilor ori cei anchetati pentru simpul delict de opinie. Fara claritate morala ne ratacim in abulia mlastinoasa care pune semnul egalitatii intre victima si calau.
http://www.hotnews.ro/stiri-11017431-audio-cine-fost-securistii-frate.htm
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnule Tismaneanu ,comentariul exprima intradevar „realitatea” instaurata de o sleahta de indivizi care nu au avut nici o tangenta sa zicem cu binele public,daca veti binevoi sa comentati SCOPUL acestor „indivizi” grupati intr-o formatiune asa zis politica.Dati-mi voie sa nu ma incred in „filozofie politica”atunci cand asasinezi fiinte umane in scopuri pecuniare,caci nu cred ca „ascensiunea politica” a comunistilor a adus fericirea.Priviti la ceea ce se intampla in Europa in statele care au „aplicat asa zisul stat social” diferenta de la „munca ” la „socializare” este de …munca.De bine, articolele sunt extraordinare si sunteti singurul care „priviti”trecutul si prezentul destul de obiectiv ,sigur ati trecut prin „iadul” comunist,dar intrebarile celor care am suportat pe umeri ,nevinovati ,”genocidul comunist” sunt numeroase si se refera la viata de zi cu zi.De bine!
apreciez articolul si comentariul .
privind numai la momentul denumit revolutzie:in momentul declansharii,primii impushcatzi,reactzia comunistilor a fost de ocultare totala a celor intimplate(un coleg de munca intors din Timisoara,povestea in birou cele intimplate.a intrat shtabul venit de la centrala si i a strigat´¨n ai vazut nimic hulpe!ai intzeles?n ai vazut si n-ai auzit nimic!)apoi de organizare a oamenilor muncii in adunari care sa condamne huliganii si agenturili straine.cind treaba s a ingroshat,de acolo de sus,unde se trag sforili,le a venit comanda:trecetzi tovarasi la indeplinirea rivolutziei populare in intreaga noastra patrie iubita.cred ca restul,orice om cu bun simtz a putut constata.
comunistii shi au schimbat numele,dar multe din felul de a actziona au ramas si s au diversificat.ei au omorit sute de oameni,fara sa aiba cel mai mic regret si cred ca vor face asta si in viitor.nu ashteptatzi de la ei spovedanii.
Dreptate si iar dreptate
„Institutia Securitatii a fost una criminala, opusa insasi ideii de stat de drept. In termenii lui Kolakowski, a fi lucrat in aceasta institutie, a fi servit-o, inseamna a fi colaborat cu Diavolul, deci a te fi indracit. In plan moral, exorcizarea are si va avea loc prin cunoastere. De aici si semnificatia durabila a Raportului Comisiei Prezidentiale. Este insa nevoie de o lege a lustratiei pentru a preciza aceste chestiuni de o maniera cit mai riguroasa si impersonala. In plan penal, deci dincolo de cel etic, este nevoie de probe individuale, nu putem proceda ca ei, prin atribuirea culpabilitatii colective.”
Asa este. Numai ca noi nu facem dreptate nici macar in cazurile singulare evidente si chiar documentate. Iata: justitia din Romania inca isi zice justitie, are libertate, e deja de ani multi foarte bine platita, dar nici pina astazi totusi nu a fost in stare sa-l judece pe Ion Iliescu. Iar Iliescu spune despre bietul prigonit Nastase, ca nu merita safie tracasat, asa, in justitie. De ce anume mai are ea nevoie doamna justitie pentru a-si face treaba? Si ce anume trebuie sa mai facem noi, romanii, pentru a se face dreptate?
Justitia din Marea Britanie nu i-a putut prinde pe toti cei care in timpul revoltelor din august, sub pretext ideologic, s-au dedat la fapte josnice. Dar pedepsele aplicate celor prinsi sint exemplare (http://www.hotnews.ro/stiri-international-11017352-video-tanar-britanic-fost-condamnat-aproape-sase-ani-inchisoare-dupa-furat-scuterul-unui-barbat-timpul-revoltelor-din-august-din-londra.htm). Ei bine, Ion Iliescu a facut mai mult decit sa fure un scuter: el a dus in eroare o tara intreaga prin politica sa mincionoasa si rau-intentionata. Mai mult, ca multi dintre comunistii cu trecut militant, omul are in continuare porniri de recidivist: ii apara si pe alti infractori. Iar noi sintem rugati insistent sa nu mai pomenim de Iliescu, fiindca, pesemne, unora li se face rau: oameni buni, sa ne revenim in fire. Si detinutilor nostri politici li s-a facut rau cind au fost baturi si chinuiti. Da’ ce zic eu, multi dintre ei au fost omoriti. Iar noua ar trebui sa ni se faca rau fiindca oamenilor acelora nu li s-a facut pina azi dreptate. Noua insa nu ni se face rau pentru atita lucru, iar Craciunul e mereu motivul cel mai convenabil. Problema este ca, fara dreptate, globurile din bradul nostru de Craciunul au inchise in ele sufletele celor omoriti sub comunism. Iar noi ne bucuram si sarbatorim. Ce naiba sarbatorim noi, de 22 de ani, de Craciun, oameni buni? Ce credinta este asta care nu cauta dreptatea sau careia i se face rau cind se cere facuta dreptatea? Este oare acea credinta care ne cere sa nu-i judecam pe altii pentru a nu fi noi insine judecati?
Da, domnule Tismaneanu, comunismul s-a sprijinit pe securitate. Dictatura personala a lui Ceausescu, aidoma.
Nu aveam niciun fel de reactie la toate mizeriile vietii cotidiene, de frica securitatii.
Si era foarte activa, plina de informatori.
Am constatat ca pana si eu, un profesor oarecare, am dosar de urmarit al securitatii.
Raportul… e numai un inceput.
Securitatea functioneaza deja prin generatiile de dupa 90.
In spate, batranei cumsecade, cu sange pe maini,
ne gandesc viitorul.
S-au facut dosare pana in 2007, iar acum ca e criza, se fac din nou.
Raul e teribil de actual, are toate datele de stare civila sa fie identificat.
Se stiu prea putine despre politiile politice ale dictaturilor de dinainte de comunisti
care au gasit multe dosare facute de-a gata.
Mai grav insa D-le Tismaneanu, este ca in Romania directivele NKVD au reprezentat politica de stat, inca cel putin 10 ani dupa decembrie 1989! Un exemplu: Art.9 Se va urmări ca funcţionarii de stat (exclusiv organele de securitate şi din industria minelor) să aibă retribuţii mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii, respectiv la cei care deţin funcţii de conducere (documentul găsit în Cehoslovacia adaugă: mai puţin cadrele de conducere alese pe baza lealităţii faţă de regimul socialist). Efectele nu s-au lasat asteptate. Un lider de sindicat si-a exportat membrii!? In 2001-2002, a incheat un contract cu o firma de selectie si plasare de munca, pentru ca 30.000 de asistente medicale si doctori sa lucreze in strinatate. Un magistrat avea salariul mai mic decat un om de la matura din „Steagu” Stim de ce! Umilirea lor, mai putin pentru cei din „Reteaua Voicu” , deoarece trebuia „legalizat” furtul unei economii cu 11 tone de fier pe cap de locuitor, cea mai mare din lume. O veste buna, media de varsta a actualului SRI este de 34 de ani. La Multii Ani!
Cred ca mult mai grav este faptul ca noile generatii contesta nu existenta ( asta faceau vechile generatii ) ci autenticitatea lor . Desi acestea exista si au fost publicate deja in trei tari , se solicita acum ” dovezi stiintifice ” deoarece aceste directive ” sunt prea cinice ca să fie adevărate, dar și prea exacte ca să fie ignorate ” ( http://www.riscograma.ro/4193/iata-adevarata-constitutie-a-romaniei-directivele-nkvd/ )
Domnul Tismaneanu reuseste performanta rara de a scrie despre problemele fundamentale ale societatii romanesti intotdeauna captivant , cu o surprinzatoare prolificitate si usurinta , dar cu o inerenta ambiguitate contextuala .
Este foarte adevarat ca pentru o analiza obiectiva a sistemului comunist :
„ A disocia rolul Securitatii de cel al partidului, inclusiv in viata de apoi a regimului, ar fi o eroare. Cele doua institutii au fost mereu intrepatrunse, ingemanate, s-au sustinut si au colaborat cu perversa dragoste mutuala. Ca si NSDAP si Gestapoul. ”, pentru ca ambele institutii jucau un rol de maxima importanta in angrenajul sistemului .
Pe de alta parte, urmeaza o afirmatie care trezeste imediat rezerve :
„Nu voi obosi sa o spun: Securitatea a fost o institutie subordonata total (s.n.) partidului.”.
Despre ce fel de subordonare este vorba ? Daca discutam despre subordonarea politica si ideologica este foarte adevarat, dar pe de alta parte, membrii de partid tremurau categoric de frica securistior pentru ca Securitatea urmarea Partidul Comunist si nu invers . Nimeni nu a auzit vreodata de exemplu de membri de partid care ar fi plantat microfoane prin sediile Securitatii, si nici de securisti omorati sau batuti prin sediile Partidului Comunist ( bineinteles, ambele institutii raman la fel de criminale pentru ca nu exista nici o diferenta morala intre gura care da ordinul si mana care apasa tragaciul ).
In alta ordine de idei , este absolut salutar apelul la claritate morala si la distinctia, fundamentala pentru o societate normala , intre victime si calai :
„ Fara claritate morala ne ratacim in abulia mlastinoasa care pune semnul egalitatii intre victima si calau. ”
Din pacate, aceasta afirmatie postulata drept concluzie finala, nu decurge si din premise. In mod surprinzator pentru un analist al sistemelor politice ( post) comuniste de o asemenea anvergura, domnul Tismaneanu amesteca in aceeasi oala tortionarii calificati ai sistemului ( ofiterii de Securitate ) cu uneltele lor ( informatorii ) obtinute prin santaj criminal sau prin voluntariat la fel de criminal blamand in primul rand uneltele si mai putin manevrantii lor.
In sistemul criminal despre care discutam, informatorii de ambele tipuri puteau fi in orice moment sacrificati total si distrusi social si psihologic cum s-a intamplat recent cu Constantin Balaceanu-Stolnici, etc. spre deosebire de ofiterii de Securitate la care cruzimea era o sarcina de serviciu si care dispuneau intotdeauna de un statut special ( impunitate , omnipotenta financiara si psihologica ) care le permite sa tina si acum „conferinte” despre eterna lor lupta cu dusmanii mereu invizibili , de aici si de aiurea, ai romanilor . De altfel , sintagma „special(e)” este una cheie pentru intelegerea sistemelor totalitare.
Acelasi sistem criminal avea drept practica normala recrutarea de informatori-copii !! ( http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1167402-cazimir-ionescu-securitatea-recruta-copii-chiar-12-ani.htm ) despre care se vorbeste foarte putin . Din acest punct de vedere , nu informatorii ( respectiv unelte ale sistemului obtinute prin santaj , dar si prin voluntariat criminal … ) au fost de fapt baza sistemului, ci ofiterii de Securitate care , ca sarcina de serviciu prin fisa postului, ii recrutau pe primii.
Si daca tot am ajuns aici, ar fi bine sa aducem in discutie si problema la fel de grava a intelectualilor de mare calibru si a ofiterilor acoperiti , pe deplin conspirati, folositi de Securitate, in tara si in strainatate , inainte si dupa 1989 .
Cazul mitropolitului Bartolomeu Anania (http://www.evz.ro/detalii/stiri/mitropolitul-bartolomeu-anania-nume-de-cod-apostol-882223.html) devenit din … detinut politic la Pitesti … „misionar ortodox in America” ( ? ) si care in 1971 s-a retras o jumatate de an in …Hawaii dar cu simtul umorului : „ pentru a-si definitiva proiecte literare” ( ?!) este cel mai cunoscut. Recent am mai citit o surprinzatoare marturie sub anonimat care indica folosirea si in prezent a ofiterilor acoperiti ( oficial s-a recunoscut deja ca acestia exista in presa ) nu numai in domeniile foarte sensibile , ci la scara intregii societati :
„Una dintre misiunile serviciilor secrete este aceea de a avea un control permanent asupra societatii, in general si a institutiilor sau organizatiilor ,in special iar , modalitatea cea mai eficienta este aceea prin care, un (fost) lucrator se infiltreaza ,sub diverse forme si in diferite functii ,in institutia sau organizatia respectiva.In general, se prefera ca acesta sa acceada la o functie de conducere.In aparenta, structura de informatii pare sa fi renuntat la propriul angajat dar,ea il foloseste atat timp cat randamentul sau nu este influentat in mod negativ de vreo boala,de vreo incalcare flagranta a legii sau deconspirare iar, trecerea in rezerva nu inseamna ca structura de informatii a renuntat la acesta . Sa nu uitam ca ,psihologia este o arma si ca orice arma ,trebuie controlata . Cum? Prin …ofiterii care conduc COPSI ” ( http://sergiusimion.blogspot.com/2010/06/ce-vraji-mai-fac-psihologii-romani.html?showComment=1321718007959#c3395928666639859197 )
Daca tot am vorbit despre scutul si sabia sistemului criminal de atunci , poate este momentul sa vorbim deschis si despre claritatea morala ( sau, dupa caz , lipsa ei ) a intelectualilor de calibru de acum dar care au trait in acel sistem in care afirmarea plenara in interiorul lui sau plecarea in exterior se puteau face numai cu anumite garantii sau cu aprobare „ de sus”. Aici statura morala a lui Paul Goma si a Hertei Muller trezesc in mod constant ostilitatea unora, remuscarile altora , dar in mod cert admiratia marturisita sau nu a tuturor, pentru ca nu mai lasa drept la replica decat onestitatii si sinceritatii autentice.
Nu am cum sa raspund in detaliu acestui dens si informat mesaj. Dar pot sa va multumesc sincer pentru el. Cand vorbeam despre subordonarea Securitatii fata de partid ma refeream la aparatul de partid, ma iprecis la sectia administrativ-politica si la instructorii care lucrau in acest „resort”. Plantarea df microfoane, utilizarea torturii in interogatorii etc erau decise de conducerea de partid ca metode, puse in practivca de securisti in functie de „obiectivele concrete”. Va doresc un An Nou plin de bucurii!
” Plantarea df microfoane, utilizarea torturii in interogatorii etc erau decise de conducerea de partid ca metode, puse in practivca de securisti in functie de “obiectivele concrete”.
Nu am mai auzit pana acum ca partidul se ocupa de metodele Securitatii ( initial parca acesta se ocupa de ideologie , nu ? ) pentru ca atunci nu mai este clar de loc cu ce se ocupa in realitate Securitatea daca alta instanta ii furniza metodele si tehnicile specifice ( cine stie, poate ca de fapt ea se ocupa de ideologie si atunci trebuie sa schimbam complet paradigmele hermeneutice anterioare ) . Dar , desigur, nu le putem sti niciodata pe toate , trebuie sa fim deschisi la nou si realitatea culturala, sociala si politica romaneasca este , ca intotdeauna, mereu surprinzatoare. Un An Nou plin de bucurii !
Toate metodele Securitatii erau discutate si aprobate de sectia de resort. Nu, Partidul nu se ocupa doar de ideologie, ci si de economie, sanatate, pionieri, stiinta, culte religioase, literatura, arte plastice, sport, ba chiar si de politica demografica. Puteti citi despre atributiile secretarilor CC si veti vedea cum erau ele distribuite. „Rolul conducator al partidului”, a carui crestere continua fusese decretata de Ceausescu drept o legitate a socialismului, nu era doar un slogan propagandistic (desi era si un slogan, desigur).
Sefii Securitatii raportau periodic despre actiunile lor. Autoritatea liderului partidului se exercita constant. Dej il controla pe Draghici, Ceausescu i-a controlat pe sefii, numiti de el, ai Securitatii. Dar, repet, actiunile concrete de indeplinire a „sarcinilor” erau apanajul acelei institutii. Plantarea de microfoane in locuintele demnitarilor, de pilda, se facea doar cu acordul sefului partidului (in Romania, si al sotiei sale). Tortura nu era legala, dar, prin decizie de partid, ea putea fi utilizata in anumite conditii si momente. Evident,securistii recurgeau la tortura si din proprie initiativa. Ceea ce vreau sa accentuez este responsabilitatea institutionala a aparatului de partid, pe langa si impreuna cu aceea a Securitatii. Ca prim-secretar la Iasi, de pilda, Ion Iliescu avea in subordine Securitatea locala.
„ Toate metodele Securitatii erau discutate si aprobate de sectia de resort ”.
Interesant, dar care era aceasta „ sectie de resort” si cine o conducea ? Si daca a fost asa , atunci inseamna ca si „ Experimentul Pitesti” a fost discutat si aprobat in acea sectie , desi singurul vinovat declarat si identificat vreodata oficial a fost tortionarul Turcanu ( initial tot detinut student ) executat ulterior pentru ca ar fi fost coordonat intr-o puscarie comunista de catre agenturili imperialiste . Pe de alta parte, doctorul Nicu Ionita, fost detinut politic si participant la Experimentul Pitesti, a afirmat public ca experienta celor care au fost acolo indica fara dubii un experiment psihologic criminal facut pe cobai umani despre ai carui responsabili, in toti anii care s-au scurs de atunci si cu toate eforturile depuse, nu a reusit sa afle niciodata nimic , cu atat mai putin numele lor .
In sfarsit, este foarte adevarat ca partidul prin analfabetii lui de altadata, se ocupa exact ca unii primari agramati de astazi „de toate si aproband totul” , dar acelasi Ceausescu care vorbea despre cresterea rolului conducator al partidului pe toate planurile , afirma negru pe alb exact in aceeasi perioada : „ Trebuie sa creasca colaborarea intre partid,popor si organele de Securitate ” ceea ce nuanteaza evident raporturile de putere dintre aceste instante de fapt la fel de criminale cu vorba, cu gandul sau cu fapta.
Sergiu Simion spune: „membrii de partid tremurau categoric de frica securistior pentru ca Securitatea urmarea Partidul Comunist si nu invers.” Daca este asa, inseamna sa securitatea poate fi acuzata ca nu a evitat „baia de sange” din decembrie’89. De cine le-a fost frica? Dupa defectarea lui Pacepa in 1978, Ceausescu si-a pierdut increderea in Securitate. A luat cateva masuri: Si-a pus rudele in functii cheie, si a aplicat criteriul pcr al loialitatii in Militie si Securitate. Cei mai destepti tineri care au absolvit Stefan Gheorghiu au fost alesi pentru Scoala de Securitate de la Baneasa. Cunosc un caz la Brasov. Capitanul de Securitate Stefan T. care a fost dat afara de la „Baie”printre primi. S-a repliat rapid, si si-a gasit un loc de munca in mass-media!?! A negat revolta din ’87 si revolutia inceputa la Timisoara. Nu cred ca raposatul este o exceptie, spun acest lucru intrucat trebuie facute cercetarii minutioase in pespectiva, „Procesului Comunismului” Un An Nou cu sanatate.
” Sergiu Simion spune: “membrii de partid tremurau categoric de frica securistior pentru ca Securitatea urmarea Partidul Comunist si nu invers.” Daca este asa, inseamna sa securitatea poate fi acuzata ca nu a evitat “baia de sange” din decembrie’89. ”
Rolul Securitatii ca institutie criminala a fost suficient de explicat ca sa mai poata fi pus in discutie, dar repet, nu am auzit de cazul vreunor securisti torturati de membrii PCR. Pe de alta parte, din perspectiva cetatenilor simpli si a membrilor de partid ordinari ( cunosc cazul unui taran din Tulcea care fiind prins la furat porum de pe terenul CAP-ului a fost pus sa aleaga intre puscarie si partid si a ales voios partidul ) lucrurile sunt
chiar mai simple :
” ema spune:
25/12/2011 la 12:07
Da, domnule Tismaneanu, comunismul s-a sprijinit pe securitate. Dictatura personala a lui Ceausescu, aidoma.
Nu aveam niciun fel de reactie la toate mizeriile vietii cotidiene, de frica securitatii.
Si era foarte activa, plina de informatori.
Am constatat ca pana si eu, un profesor oarecare, am dosar de urmarit al securitatii. ”
Despre „elita ” PCR de tipul : Stefan Gheorghiu & CEPECA & Baneasa& ofiterii acoperiti ,etc. trebuie discutat numai separat si conform statutului lor „special”.