marți, decembrie 1, 2020

Se amână sau nu alegerile locale?

În cursul ședinței sale din ziua de 27 iunie, Guvernul României a adoptat Proiectul de lege în conformitate cu care viitoarele alegeri locale ar urma să aibă loc pe 27 septembrie.

Câteva zile mai târziu, adică pe 8 iulie, Parlamentul și-a dat binecuvântarea, însă votând nu legea guvernului, ci varianta UDMR. Oricum, data consultării electorale a rămas aceeași, 27 septembrie. Parlamentul a respins amendamentul USR care, invocând pandemia, a propus ca respectivele alegeri locale să aibă loc pe durata a două zile.

Iată însă că în ultima vreme se intensifică discuțiile privind posibilitatea desfășurării alegerilor la data decisă. Îndeosebi șefii și comunicatorii acelor partide care, deși nu mai neagă deschis realitatea pandemiei, ci doar pun la îndoială veridicitatea cifrelor referitoare la numărul îmbolnăvirilor zilnice, fomulează tot mai vocal obiecții referitoare la data cu pricina.

Dacă până mai deunăzi, dl. Victor Ponta, președintele Pro România, invoca imposibilitatea desfășurării unei campanii electorale corecte în condițiile în care nu se vor putea desfășura adunări publice, acum atât domnia-sa, cât și președintele PSD, dl. Marcel Ciolacu, dar și fostul președinte al României, dl. Traian Băsescu, vorbesc despre faptul că prezentarea la urne ar reprezenta o primejdie pentru evoluția stării de sănătate a populației. Respectivii au de partea lor, să recunoaștem, și opiniile unor medici. Câteodată exact aceiași pe care până mai deunăzi domnii Ciolacu și Ponta îi luau în derâdere ori îi umileau de-a dreptul.  Deocamdată, președintele PNL, premierul Ludovic Orban, a preferat să se situeze într-o stare de rezervă.

Să fie oare doar grija pentru sănătatea electoratului motivul în virtutea căruia se pune la îndoială oportunitatea desfășurării alegerilor locale în cursul zilei de 27 septembrie? Nici vorbă. Calculele politice sunt mai mult decât evidente.

PSD stagnează în sondaje. Conducerea lui încă mai speră într-o minune. Atâta doar  că dl. Marcel Ciolacu trebuie să facă presiunilor d-nei Gabriela Firea care vrea cu tot dinadinsul ca alegerile să aibă loc la data deja fixată. În plus, așa după cum arătam în comentariul publicat zilele trecute, câștigarea Primăriei Capitalei reprezintă un obiectiv de maximă importanță atât pentru PSD cât și pentru dl. Marcel Ciolacu. O înfrângere a candidatei PSD ar fi semn rău pentru alegerile generale și poate chiar semnalul declanșării răzmeriței în partid. Nu-i vorbă că nici o victorie a doamnei Firea nu ar fi tocmai în favoarea d-lui Ciolacu. O întărire a poziției în partid a Gabrielei Firea nu este tocmai de dorit. Dar o victorie a candidatei PSD îi va aduce d-lui Ciolacu măcar amânarea dorită. Noaptea cuțitelor lungi în PSD este doar o simplă chestiune de timp.

Dl. Victor Viorel Ponta dorește amânarea alegerilor din cu totul alte motive. Partidul său este, de vreo cinci-șase luni încoace, pe un val de creștere. Organizații întregi ale PSD trec în masă la PSD. Dl. Ponta se dovedește cum nu se poate mai dinamic, este seară de seară prezent la câte o televiziune, iar verdictul în urma căruia a fost deposedat zilele trecute de titlul de doctor în Științe juridice nu dă semne că i-ar fi adus costuri de imagine considerabile. Rămâne de văzut care vor fi consecințele recentei asocieri cu dl. Robert Negoiță.

Dl. Traian Băsescu, pe mai departe liderul de facto al PMP, are nevoie de timp spre a se lămuri dacă merită sau nu să candideze la Primăria Capitalei. Domnia-sa nu e pentru moment chiar foarte sigur că se va repeta minunea din toamna anului 2004 când a depășit într-un timp record toate inconvenientele intrării târzii în cursa pentru președinția României. Dl. Băsescu vrea să o învingă pe d-na Firea, numai că lucrul acesta se va putea produce doar în cazul scăderii șanselor electorale ale d-lui Nicușor Dan. Care, pentru moment, este victima disensiunilor tot mai accentuate dintre PNL, pe de o parte, și USR-PLUS, pe de alta. Iar USR-PLUS a cerut ieri o analiză serioasă referitoare la felul în care situația medicală din ce în ce mai îngrijorătoare ar impune sau nu amânarea alegerilor. A făcut-o, probabil, și  din dorința de a mai calma agitațiile interne. Numai că și asta înseamnă o lovitură pentru PNL.

De fapt, singurul partid care vrea cu adevărat ca alegerile locale să aibă loc pe 27 septembrie este, dacă punem la o parte UDMR, PNL. Orice amânare este în defavoarea lui. PNL nu mai prea are cum și de unde să crească în procente. Bugetul nu îi permite nici dublarea alocațiilor pentru copii, nici mărirea pensiilor cu 40% de la data de 1 septembrie. Unde mai pui că de la aceeași dată ar trebui mărite și salariile cadrelor didactice despre care deocamdată nimeni nu mai suflă o vorbă. Pentru PNL, lunile august și septembrie se arată din cale afară de dificile. Peneliștii au împotriva lor situația sanitară din țară, faptul că nu se știe cum se va prezenta aceasta în săptămânile viitoare. Neclară este și evoluția stării de spirit a populației în condițiile în care nu se mai prea poate vorbi despre adoptarea unor noi măsuri de relaxare.  Din contră. Cresc restricțiile în privința călătoriilor românilor în afara țării, probleme pune și perspectiva împlinirii dorințe unor români din Diaspora de a reveni acasă pe durata concediilor (aceștia nu votează la locale, însă au rude ce ar trebui să se prezinte la urne), nu este tocmai clar care este situația reală a finanțelor țării, în ciuda declarațiilor optimiste ale d-lui Florian Câțu. Sigur e doar că acestea nu mai permit nici un fel de viitoare pomeni electorale.

Și, iată, cu foarte puține ore în urmă am aflat că un sondaj CURS arată că marea majoritate a celor intervievați au spus că ar fi dispuși să meargă la urne chiar și în condițiile stării de alertă.Dacă aceste rezultate sunt reale, rămâne de văzut cât de mult sunt dispuși politicienii să respecte voința electoratului.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. O chestiune simpla ca rezolvare ? Legea votata deja de in parlament ,de o majoritate PSD-ALDE-UDMR, ce ar permite ca parlamentul sa decida data alegerilor locale sau parlamentare , va fi atacata la CCR , motivatia primordiala face referinta la incompatibilitatiile ce apar in momentul in care parlamentul (are tot interesul si poate decide o prelungire la nesfirsit , act non democratic ) practic isi modifica singur prelungirea -sine die – a executarii mandatelor ce sunt clar prevazute de constituanta , ca durata . Oricare ar fi decizia CCR , totul se muta in viitor , atita timp cit deja data alegerilor locale a fost stabilita prin lege . Referitor la candidatura fostului presedinte al tarii , ca si candidat in alegerile pentru primaria Bucurestilor , lucrurile sunt si mai clare .Componentele acestui anunt , au fost spuse chiar de fostul presedinte ce nu accepta minimalizarea si eliminarea PMP din jocul politic electoral in aceasta prima faza din cadrul alegerilor locale ,dar al carui rezultat are implicatii nebanuite in alegerile parlamentare , prin aratarea clara a trendului acceptului popular defalcat pe partide .Cum nimeni (cei de dreapta ) nu poate juca la -ruleta rusesca- cistigarea alegerilor ,probabil PMP va fi cumva implicat in jocul politic al localelor bucurestene , daca nu va aparea , din neantul intimplarilor juridice de saptamina trecuta , vreo alta acuza mediatica la adresa fostului presedinte , sau poate nu . Oricum ar fi , ca fost presedinte al republicii ( o functie ce nu poate fi depasita de nici o alta forma de marire ) este totusi ingrijorator sa incerci a candida doar la o biata primarie fie ea si a bucurestilor si sa risti crearea unui front de dreapta , masiv contestatar, a acestei presupuse decizii . Presedintele Basescu nu va face asta . Trecind prin – furcile caudine – ne intorcem rapid la motiunea de cenzura ce ar fi declansata impotriva guvernului PNL – Orban ,undeva in luna august a.c. , tot de catre majoritatea PSD-ALDE-UDMR (dar unde este UDMR -parca ar fi disparut din spatiul public ,la nivel de discurs )si cu presupusul ajutor exprimat, de catre presedintele PSD ,cum ca ar exista posibilitatea unui vot comun -pe aceasta tema – cu USR. Sunt in acelasi timp voci – din ce in ce mai numeroase – care cer aparitia unui guvern de specialisti ,in urma trecerii motiunii de cenzura in parlament , un guvern ce nu poate fi refuzat de catre presedintele Iohannis ,daca toate fortele politice din parlament ,cu exceptia PNL , ar cere asta . Motivatia aparitiei unui astfel de nou guvern ,cumva de uniune nationala, daca si tandemul PNL – presedinte ar accepta (exista riscul de a nu se putea opune ) are la baza conlucrarea fortelor politice in vederea gestionarii imenselor sume de bani ce ar putea veni de la Bruxelles . Tot in aceasta cheie trebuie citita si actiunea presedintelui PSD ce cuprinde desfiintarea organizatiei PSD -Ilfov si probabil si a altor organizatii din tara , unde sau identificat suprapuneri cu lumea- asa zisa interlopa- . Referitor la marirea alocatiilor si a pensiilor ,deja PSD a exprimat foarte clar cum ca daca PNL-Orban nu mareste alocatiile si pensiile in cuantumul stabilit de legile trecute (ca periodata temporala ) ale PSD , ei ca partid de stinga vor face asta ,evident , daca vor cistiga alegerile .In acest moment PNL nu poate sa riste nici pierderea alegerilor (oricum ar PSD ar face aceste mariri ) deci nemarirea in cuantumul stabilit de lege , de catre PNL ,nu ar avea absolut nici o utilitate publica si nici o utilitate politica .O eventuala actiune de- nemarire a pensiilor si alocatiilor -,de catre PNL, nu ar aduce nici un cistig de imagine sau politic sau pentru cetatean ,ar fi practic o actiune inutila din toate punctele de vedere .Problema este insa momentul in care va fi facut anuntul . Modalitatea in care PNL(pe ultima suta de metri )va anunta aceste mariri -devenite obligatorii- (deja fostul premier Stolojan a spus asta) va fi parte a intelegerii tuturor cetatenilor ,ca merit exclusiv al PNL-Orban si al presedintelui Iohannis , o data cu meritul , singular ,atasat tot actiunii , prezidentului Romaniei, de aducerii in tara a sumelor imense de bani .Cam asa se vede jocul politic actual cu corectiile ce vor aparea imediat sau cit de curind ,functie si de actiunile actualei majoritati parlamentare ,dar care este cumva privata de forta politica necesara atita timp cit perceptia cetateneasca are in vedere si ajutorul dat in aceste situatii de catre UDMR. Desigur, ceea ce spun este doar o parere nu neaparat un adevar si astfel trebuiesc citite aceste cuvinte .

  2. Cred în opinia conform căreia PSD ar dori, din cauză că are numeroși primari care au un rol major în scrutine, ca alegerile locale și cele parlamentare să se deruleze simultan.

    Amânarea alegerilor, cu erodarea la guvernare a PNL, ar crește șansele PSD, dar și pe ale celorlalte partide mai mici, adversare PSD. Așadar, nu este sigur că avantajul ar fi foarte mare. Pe de altă parte, dl Ciolacu speră ca până la alegeri (cu atât mai mult dacă vor fi amânate) să-și consolideze poziția în PSD și să desemneze candidații favorabili domniei-sale.

    Autoritatea Electorală Permanentă a fixat deja calendarul alegerilor locale, prin urmare, este foarte posibil ca acestea să nu fie amânate, iar dacă cele generale vor fi, există riscul ca PSD să piardă și mai mult electorat: https://www.g4media.ro/cum-arata-calendarul-electoral-al-alegerilor-locale-din-27-septembrie-miercuri-incepe-inscrierea-partidelor-politice-in-competitie.html

  3. De ce nu as merge sa votez? riscurile sunt mai mici decat acelea de a merge la cumparaturi in supermarket unde stau minim 20 de minute, aici intru iau buletinul trag stampila urna am iesit, in maxim 5 minute cu tot cu o eventuala coada am terminat dau cu gel si astept exitpolul de seara cu speranta ca psd nu ia 20%

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

“Tradiţia” Sf Andrei, moaştele lui Eminescu şi cruciadele IPS Teodosie Tomitanul

Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local....

Netflix, Sir David Attenborough și morsele care se „sinucid” din cauza încălzirii globale – Un nou exemplu de fake news și manipulare climatică

Pentru a șoca și manipula cu succes opinia publică naivă și mai puțin informată, o parte a mass mediei recurge la ceea...

… drumul spre iad al Papei Francis

... si-atunci aveti a ma ierta daca nu voi discuta acum nici alegerile din Romania sau din Statele Unite, nici Ziua Recunostintei,...

Țara noastră în termeni de destin*

In interviurile pe care le-am făcut în marginea recentului dialog epistolar cu Andrei Pleșu intitulat Despre destin, am fost întrebat în câteva...

The Winter Is Coming

Am scris despre Karabah! Da, da. Nu e nicio glumă: în 2005 am făcut o lucrare de master pe tema războaielor din...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.