vineri, martie 29, 2024

Se înmulțesc atacurile la adresa d-lui Gabriel Liiceanu

Nu sunt necondiționat de acord cu toate zicerile, scrierile și faptele filosofului Gabriel Liiceanu. Nu îi împărtășesc obligatoriu toate opiniile. Cred că i s-a întîmplat câteodată să fie ori prea patetic, ori prea pasional, ori nedrept de-a dreptul. Tocmai de aceea mi-am îngăduit, câteodată, să iau distanță față de o seamă dintre opțiunile și ieșirile publice ale domniei-sale.
Am dat expresie delimitărilor mele față de opiniile d-lui Liiceanu foarte adesea în scris. În comentariile de pe blogurile adevărul.ro, în unele recenzii consacrate cărților domniei-sale.
Însă am fost și sunt și pe mai departe în totalitate de acord cu ceea ce a scris și publicat dl. Liiceanu pe site-ul contributors.ro în textul “Scuipați aici!” TVR în era infractorilor. Text postat la data de 26 decembrie 2017. Nu, nu era vorba în respectivul articol despre tentativa filosofului de a se socoti în scris cu acuzațiile ce i-au fost aduse de dl. Dan Radu Rușanu, ci cu ceea ce se întâmplă îndeobște în emisiunea România 9, moderată la TVR 1 de un anume domn pe nume Ionuț Cristache. Un ins care, după ce și-a făcut ucenicia la Antenele voiculesciene, devine o tot mai pronunțată copie a lui Corneliu Vadim Tudor pe frecvențele postului național de televiziune.
Adus în TVR de fosta și de tristă amintire pedegistă Radu Irina, dl. Ionuț Cristache se dezvoltă asemenea unui psoriazis pustulos pe corpul TVR. Și aceasta cu acceptul unui extrem de înroșit Comitet Director, compus din oameni de o valoare mai mult decât îndoielnică. Este vorba despre Doina Gradea, Sorin Burtea, Oana Popescu, Raico Cornea. Comitet Director la ale cărui ședințe deține rol de invitat special penalul Cristian Zgabercea, igienizatorul autodeclarat al lui Nicușor Constantinescu. Aceasta cu grava încălcare a unei șentințe judecătorești. Oare nu îi trece prin gând d-lui Zgabercea să îi facă foarte curând o vizită de curtoazie și celuilalt prea-cinstit amic al domniei-sale, nimeni altul decât Radu Mazăre, scăpat printre degete de Poliția Română a cărei șefă supremă, d-na Carmen Dan tace chitic de la data evaporării și până astăzi?
În textul de pe contributors.ro, dl. Gabriel Liiceanu protesta față de atitudinea devenită obicei a Televiziunii publice de a se metamorfoza în tribună de expresie a unor foști și pe drept condamnați penal. De la Sorin Roșca Stănescu până la Adrian Năstase. Acesta din urmă luând, pare-se, în serios sminteala debitată la Antena 3 de Lucia Hossu Longin care, luată de val, s-a angajat că va consacra patimilor sale un episod din Memorialul durerii, de vreme ce, pe o postare de pe blogul personal, a ajuns, sărmanul, să se compare cu Corneliu Coposu.
Nu puteam să nu împărtășesc analiza domnului Liiceanu de vreme ce eu însumi am publicat, fie pe site-ul contributors.ro, fie pe blogurile adevărul.ro, articole animate de idei asemănătoare. Texte în care deplângeam continua decădere morală a TVR, îngenunchierea ei la ordinele și mofturile PSD, transformarea SRTV într-o agenție guvernamentală, iar atunci când emisiunea România 9 realizată de Ionuț Cristache trece pe unde, de-a dreptul într-o hazna urât mirositoare.
Numitul Cristache i-a dat pe contul său de facebook un răspuns furibund d-lui Liiceanu. Încălcând și astfel codul profesional al jurnaliștilor din TVR. D-na Doina Gradea nu a băgat de seamă fiindcă, pesemne, are ordine speciale în ceea ce îl privește pe respectivul, de la chiar cel de la care așteaptă definitivarea în funcție. Nimeni altul decât Dragnea-Trei Dosare. Gradea și Dragnea, cumplită, teribilă asociere!
M-am așteptat ca marii intelectuali ai țării să sară în sprijinul d-lui Liiceanu. Așa după cum m-am așteptat, în vară, să îl apere pe dl. Andrei Pleșu, după ce domnia-sa a fost atacat josnic, pe blogurile adevărul.ro, de un anume Mugur Vărzariu. Un episod de tristă amintire din istoria acestor bloguri. Nici vorbă. Tăcere. Ori, din contră, atitudini de-a dreptul respingătoare.
Unii dintre acești intelectuali au exultat, chiar în necunoștință de cauză, au explicat mai apoi că ei nici măcar nu se uită la TVR, cu atât mai puțin la emisiunea România 9, și-au exprimat compulsiv, isteric, bucuria de a-l vedea insultat pe dl. Liiceanu, au distribuit atacurile imunde ale numitului Cristache, din atitudini evident resentimentare. Li s-au asociat, of Doamne!,“inteligenții” de la Cațavencii: Nici nu se putea altfel! Bușcu, Teodorescu și, spre marea mea dezamăgire, însuși Mircea Dinescu au abonament permanent (probabil cu taxă inversă) la emisiunea lui Cristache.
Celor căzuți în această greșeală le amintesc o frază din Vladimir Jankelevitch: “În cele din urmă nu există nimic care nu poate fi uitat, dar rămâne întotdeauna ceva ce nu este scuzabil”.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Frumoasa fraza lui Jankelevitch, dar se aplica si la faptele dl. Liiceanu?

    „”Dumneavoastra ati spus in cuvantul pe care ni l-ati adresat ca nu stiti daca ati fost la inaltimea exigentelor macar a unei parti din intelectualitatea romana. Fac parte din acei carora li s-a lipit eticheta de ᅡintelectual al lui Basescuᅡ si as vrea sa spun cu aceasta ocazie ca ati fost la inaltimea unei bune parti a intelectualitatii din tara asta. (…) Asta inseamna tocmai ca s-au recunoscut cu valorile lor in activitatea dumnavoastra”, a spus Gabriel Liiceanu.

    Liiceanu a continuat: „Timp de 10 ani cat ati fost, sunteti presedintele Romaniei, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam. Si pentru asta va multumim”.
    A spus dl. Liiceanu atunci cand a fost decorat.

    PS.
    Daca nu acceptati acest comentariu, ati putea da si un motiv?

    • Trei argumente care susțin discursul lui Liiceanu:

      1-direcția pro-euro-atlantică a României.
      2-o justiție decentă și funcțională ( cu derapajele de rigoare).
      3.un Institut Cultural competent deci fecund.
      Cred că la ele s-a referit GL.Toate în mandatul lui TB.Nu perfect, dar suficient.
      Cei de azi, așa cum s-a văzut în ultimul an, lucrează din greu pentru subminarea acestor fapte.

      Avem în ultimul secol o mulțime de mari intelectuali cu opțiuni politice haucinante, frizând tembelismul și girînd criminali.Cuvintele lui Liiceanu nu vor rămâne ca balast al prezenței sale în lume. Ele au girat, temporar, un om care ca presedinte s-a străduit să-și depășească micimea și a făcut câteva alegeri bune.Să nu reacționezi, ca intelectual, în fața infamiilor găștii aflată acum la putere, asta rămâne, cred, nescuzabil.

  2. Una e sa nu fi de acord cu unele opinii ale dlui Liiceanu (caci nici el nu e perfect), si alta e sa-l ataci imund pentru toate opiniile sale.
    Necazul mai mare este altul: cind I. Cristache, scolit la antenele lui Felix, ii ataca pe politicienii tinta cu aceleasi metode mitocanesti, nu se face apel la solidaritate.
    Cind inca mai era la Haznaua 3 si isi revarsa veninul pe Boc si Basescu, chiar se zimbea pe sub mustata.
    (Ceva in genul legendei: cind au arestat pe cineva de mai departe, nu am facut nimic; cind mi-au arestat vecinii, nu am facut nimic; cind au venit sa ma aresteze pe mine, nu mai era nimeni sa faca ceva.)

  3. Stimate domnule Morariu,
    Cred ca, pentru cei care ii respecta pe domnii Plesu si Liiceanu, atacurile unor insi de teapa lui Cristache sau Varzariu sunt oricum neconvingatoare (ca sa ma exprim eufemistic). Aveti insa dreptate sa le subliniati grotescul si irelevanta, in articolele din Adevarul si aici, pe Contributors. Cit ii priveste pe cei care acorda credit unor atacuri de acest gen, probabil ca n-ar privi cu ochi buni nici solidarizarea altor intelectuali cu ei („corb la corb nu-si scoate ochii”, si-ar zice probabil unii cu smechereasca satisfactie), ba le-ar da si defaimatorilor satisfactia ca au facut o mare isprava, stirnind asa o reactie. E cam ca in povestea cu convinsii care erau oricum deja convinsi. Din pacate, traim intr-o societate tot mai invadata de impostori si defaimatori. Dar sigur ca misiunea unui jurnalism integru ramine „sa spuna adevarul si sa faca diavolul de rusine”, cum spunea Walter Lippmann imprumutind de la Shakespeare (Henric al IV-lea). Impostura si calomnia se cuvin dezvaluite public, asa cum in mod onorabil faceti dvs.

    • @ Tereza-Brîndușa Palade
      Stimată doamnă vă citesc şi vă apreciez verbul. Îmi permi astăzi să vă şi comentez.

      Abjecţia trebuie scoasă la iveală ! Iar Ro9 este nu numai abjectă, dar si o tribună a mesajelor ordonate de decizători de politică bolnavă si tradatoare de tara.
      Sunt pentru ignorarea p(r)ostului, dar nu când acesta îmi periclitează existenţa.

      Piesa jurnalistică are trei personaje : Subiectu’, Jurnalistu’ şi Comentatoru’.

      Eu cred că trebuie scris adevărul. Acel adevăr venind din străfundurile constiinţei noastre, chiar dacă este doar „adevărul” „nostru”.
      Lichelele infamiei trebuiesc ignorate şi ignorate deasemenea balele concupicente ale condeiului pus în slujba cupidităţii. Dar vigilenţa inteligenţei ne spune că ar trebui să le luăm în seamă atunci când ele periclitează „vitalul” colectiv.
      Iată deci armele jurnalistului în piesa imaginată de mine : Inteligenţă, Analiză pertinentă a psihologiei umane, Virtute, Ignorarea suverană a vocilor infamiei, dar şi : Vigilenţă permanentă, Curaj, Combativitate, Perseverenţă, Talent, Empatie şi Iubire de oameni.
      A renunţa, deci, la înfierarea acestor artefacte ale istoriei imediate, înseamnă abdicarea de la jurământul, niciodată pronunţat, de a apăra „lumea” prin voroavă dreptă şi ţintită.
      Când jurnalistul îşi scrie strigarea de revoltă, o scrie cu speranţa că, acolo, în groapa cu lei a cotidianului fiecăruia, vor fi mereu câţiva ochi si câteva urechi atente şi, poate că, printre sutele de suferitori de viaţă slută, numiţi mai altfel şi concetăţeni, una va avea o revelaţie şi va încerca să şi reflecteze, cu profunzime, la menirea acestei vieţi. Beneficiul este al nostru, al tuturor.
      Jurnalistul ar trebui să fie un Profesor, ars în permanenţă, în forumul său interior, de Dorinţa Adevărului dezvăluit.

      Dar ce facem cu Comentatorul, acest „Persona”, demn de tragediile antice, aruncat de dumnezeii săi, de pe înălţimile Olimpului imaginarului său trădător, direct într-o viaţă şchioapă ce-l ignorâ?
      Din păcate rolul comentatorului (român, sau nu, şi cam peste tot în lumea asta) devine doar simbolic, corp sacrificial pe altarul „rating”-ului „profesional”.
      Dincolo de ignoranţa agresivă a comentatorului „obisnuit”, există o masă mută, cititoare şi repede (?) uitătoare.
      Jurnalistul, cu idiosincrazii şi psiholg angajat pentru a răspunde de 10 ori pe zi la întrebări existenţiale, trebuie să-şi întărească credinţa în acest cititor nevăzut. Din păcate, dacă această preocupare a Jurnalistului faţă de Comentator există, ea nu prea se „vede”.

      Dl. Liiceanu, în articolul său recent, lăudat de unii, criticat de alţii, face, printre altele, o pledoarie (plină de patetism) doar relativ la angajamentul „colegilor” de breaslă jurnalistică, uitând rolul motor al celor ce (vă) acordă încrederea de a (mai) continua.
      Poate că fac o fixaţie pe rolul comentatorului, dar, observator interesat al „fenomenului”, constat ipocrizia declarativa a „colaborării” cu cei ce citesc, chiar printre jurnaliştii ridicaţi în slăvi de dl. Liiceanu şi urcaţi pe un pedestal trunchiat. Când ne gândim la „cenzura” lipsită de discreţie a platformelor (pe care unii dintre ei chiar le conduc), numită eufemistic „moderare”, făcută de un grup abscons, ce apără mai degrabă „onoarea” jurnalului şi a jurnalistilor „vedetă” (ce fac ratingul) decât onestitatea „moderării” comentariului agresiv şi injurios, ar trebui să ne sesizăm, tematori, de această tendinţă alarmantă a epocii pe care o trăim.
      Ca cititor (comentator?) nu ai decât două variante : a o face, sau nu.
      În varianta negativă a protestului personal, consider că jurnalistul îsi pierde şi menirea si credibilitate. Vorbesc, bine-nţeles de o posibila tendinţă (generalizată) a cititorului posesor al unei inteligenţe angajate ce va refuza minciuna propusa.

      Nu sunt naiv să nu observ că, din ce în ce mai des, jurnaliştii se transformă în oratori mobilizatori ai mulţimilor, într-o speranţă, e drept, de mai bine. Dar Verbul lor este verbul disperării, un catharsis personal, un fel de „dans al ploii” ce nu va veni prea curând.
      Până la urmă sunteti şi dumneavoastră oameni obişnuiţi, nu?…
      Din păcate, unii dintre dvs., sunt numiţi (când nu se numesc, ei singuri) „lideri” de opinie. Şi, tot din păcate, unii chiar asta şi sunt pentru o parte destul de reprezentativă a psihologiei societale a românului ” de rând” de astăzi.
      Nu depinde decât de dumneavoastră să vă „păstraţi” cititorii „adevăraţi” (?), altfel veţi fi obligaţi să peroraţi în faţa unui pluton de zurbagii, plin de ură şi dispreţ şi nu cred că asta v-ar reprezenta idealurile.

      • @Contributor
        Va multumesc pentru reactie. Sunt total de acord ca abjectia din mass-media actuala, tributara infractorilor din Parlament si care lanseaza atacuri murdare asupra oricarei voci critice mai articulate si credibile, trebuie denuntata clar si la lumina zilei. Am semnat de fiecare data apeluri de solidarizare in situatii similare, de pilda cind Andrei Plesu a fost tinta unor mizere atacuri dinspre televiziunile voiculesciene. Altfel, recunosc ca noi, intelectualii, avem cîteodată tendinta sa ne suim in cite un „turn de fildes” meditativ si sa ignoram atacurile suburbane ca fiind „nedemne” de interesul nostru.

        Se vorbeste insa, nu gratuit, si de „legitimarea” unui atac josnic printr-o reactie disproportionata. Mi se pare in continuare disproporționat cu personalitati fara contur sau coloana vertebrală ca Varzariu sau Cristache danvoiculescianul sa pornesti o cruciada impotriva lor. Dar, daca am simtit nevoia sa intervin aici, inseamna ca sunt sensibila la defaimari de aceasta natura. Intervin tocmai datorita convingerii ca avem nevoie sa distingem reperele civilizației de cele ale unei subculturi mediatice tot mai agresive. Chiar daca nimeni nu e perfect, este imposibil sa asociezi logic sau intelectual pe cineva ca Andrei Plesu sau Gabriel Liiceanu cu oricare dintre defaimatorii lor sus-amintiti.

        Orice critic credibil amendeaza de obicei o opinie, un argument sau o atitudine a cuiva. Nu poti sa scrii despre Plesu ca e un „fals intelectual”, cum face cineva ca Varzariu, si e probabil de bun simt sa citesti articolul lui Liiceanu despre „scuipat” in cheie metaforica. Nu putem corecta toate aberatiile hermeneutice vadit tendentioase ale detractorilor, unele se vad foarte limpede.

        Dar reactiile de aici ne responsabilizeaza… Trebuie mereu sa ne amintim ca tacerea carturarilor in viata publica, mai ales in momente de cumpana a istoriei, n-a dus la nimic bun… Nu e poate la fel de vinovata ca perindarea obscena a unora pe la posturi de televiziune vadimizate, dar poate fi tot o forma de complicitate la abjectia si impostura din peisajul nostru public si politic. Intelectualii trebuie sa ramina constiinte vii, ca sa nu fie inghititi de milul gros din jur…

    • De ce sa ne miram ca domnul Liiceanu e aparat atat de anemic? Ca se gasesc scuze, in loc sa se sanctioneze drastic magaria?
      Se intampla de ani buni un atac extrem de grav atac impotriva acestui popor, venind dinspre lichele din interior, iar poporul reactioneaza prost, neluminat si needucat. Se simte acut lipsa unei elite care sa-l lumineze, dar acesta lipseste!
      Nu avem o elita adevarata in Romania. Avem oameni de cultura, persoane cu titluri si distinctii, creatori de opere mai mult sau mai putin adevarate. Dar intelectualii veritabili sunt facuti dintr-o alei ta stofa, poseda acel duh al adevarului, al ordinii firesti a lucrurilor si reactioneaza din instinct atunci cand ceva deraiaza. Din astia, veritabili, nu prea avem. Iar societatea romaneasca deraiaza urat.

  4. Sunt de acord cu opiniile scrise aici, precum si cu cele exprimate anterior de domnul Liiceanu.

    De la prezentatorul Cristache nu am nici o asteptare, fiind evident cine baga fise in el si pe cine exprima ca un prostache.

    Dar ma declar foarte dezamagit de metamorfoza domnului Dinescu. Din opozantul aparent sincer al dictaturii Ceausiste s-a transformat in facilitatorul aparent la fel de sincer al dictaturii si mafiei Pesediste.

    Ma intreb in ce gaura de sarpe se vor ascunde acest gen de oameni nu peste mult timp, cand castelul de carton, lipit cu rahat a lui Dragnea se va prabusii peste ei.
    O sa ii mai poata spala ceva sau vor purta vesnic un miros coclit?

    • Eu cred că Mircea Dinescu miroase de multă vreme cum ziceți… Și mai cred că dacă se va prăbuși castelul de carton la care trudește cu zel, va găsi resurse să se adapteze și la noua situație… Pentru că m-am convins că îi lipsește organul acela care se numește CONȘTIINȚĂ… Vorba unui prieten: DINTR-UN POET BUN S-A TRANSFORMAT ÎNTR-UN ȘMENAR DISGRAȚIOS… O spun cu mare tristețe…

      • scuze, insa Dinescu n-a fost niciodata un poet bun… poate doar putin interesantel…un ins necioplit care nu da rind la vorba nimanui si care parazitindu-i pe-alde Marin Preda a-nteles in felul sau ca obraznicia sociala, politica si artistica ii aduce inevitabil consacrarea…asa ca, luati-l ca atare si urmariti-l, daca vreti, in emisiuni de risu-plinsu.

    • Hai ca e buna! si eu care nici nu-mi pusesem problema ca nu as putea sa nu fiu de acord cu spusele din acel articol ale carui dedesubturi(neimportante de altfel) nici nu le stiam si nici nu era necesar sa le cunosc

    • Dinescu este, intradevar, un cameleon, dar nu de acum, s-a manifestat inca din anii din ’90. Cine stie ce fel de disident-capcana o fi fost! Nu putea degenera in halul asta.
      Dar mai exista o pleiada de cameleoni: Rosca Stanescu, Ciuvica, Alina Mungiu, unii pe la CNA… toti si-au dat arama pe fatza si confirma ipoteza ca un fel de GIO a preluat revolutia si ca unii dintre ei au avut rolul sa se amestece printre sustinatorii opozitiei democratice. .

  5. Este posibil, cine știe, ca pe foștii „Catavencu” să-i lege multe lucruri de Calin Popescu Tariceanu, via cel care a fost Dinu Patriciu si unii din partenerii sai de afaceri. Valori comune. Lumea-i mica. Iar vremurile potrivite pentru defilarea întregului arsenal.
    Dar daca nu vor reuși?
    Îndrăznim sa speram?

    • In 22 decembrie 1989 sau poate in 23 sau 24, undeva unde era o adunatura de revolutionari viitori profitori ai loviturii de stat ce a urmat revoltei populare, in cadru apar si se vad foarte bine doi tineri cam jigariti (la acea vrsta baietii tineri sunt destul de suplii si chiar pot parea jigariti) atat Patriciu cat si Tariceanu, amandoi in zona constructiilor-arhitecturii ca profesie de baza-Patriciu un bun arhitect , Tariceanu un neica nimeni in domeniul dlui. Oaare era o intamplare prezenta lor acolo unde se punea tara la cale si rolurile lor ulterioare in nenorocirile acestei amarate tari?

  6. Nu am TV romanesc asa ca habar nu am cine sunt aia raii.
    Vad insa o tendinta puternica de a face liste de buni si rai. Si d-l Liiceanu in articolul citat nu uita sa faca o lunga lista de „buni”. (Am impresia ca d-l Morariu nici nu e pe aceasta lista, poate la si altii!). Oare de ce a uitat sa-l puna pe lista si pe acela, stiti d-voastra, acela care a luptat cu hidra, nu mai e asa de bun cum era atunci?

    Eu am alergii la liste, nu cred ca exista buni perfecti, dar nici rai perfecti. Am alergii la spiritul de gasca cind „intelectualii” sar sa-si apere un confrate, bineinteles intelectual si el, mai ales cind acesta e si „humanist”. Nu mi se pare ca rolul intelectualului e intretinerea mahalagismului cu indemnuri la scuipat sau ca propagandist al dentistilor.

    • „Nu am TV romanesc …”

      Nici eu. Am unul pe cărui carcasă este atașată emblema unui producător japonez renumit, dar pe dinăuntru scrie peste tot „Made in China”. Așa se și explică o parte din deficitul de cont curent al României. Industria românească nu mai produce, așa cum se întâmpla cândva…Dar programele posturilor românești pot fi privite online, prin sateliți, ori oferite de furnizorii de cablu TV. Câteodată, privesc programele TV la telefonul care poartă sigla unui producător american, dar este fabricat în întregime în Republica Populară Chineză. Mi-e ciudă nu doar că nu am televizor românesc, ori telefon românesc, dar nu am nici măcar televizor japonez, sau telefon american…

      Pornesc, așadar, laptopul și găsesc la îndemână pe Internet toate informațiile de care am nevoie pentru a nu mă lăsa manipulat… tot un laptop chinezesc, fir-ar să fie!

    • Când vă trimite nevasta la piață nu vă faceți listă? Treaba dvs, riscați! Dar dacă vă intreabă cineva ce cărți ati citit, ce vă faceți?

      Obiecțiunea dvs nu e de substanță. Ați plecat din tară dar ați luat cârcoteala cu dvs.

      Și eu am o oarecare reținere față de clasamente, care sunt totuși altceva decât listele. Dar d-l Liiceanu a dat doar câteva exemple, din domenii diferite, ca să arate că există (mulți) oameni de calitate în țară. Atât. Nu a făcut deloc o „listă”. Vă puteți închipui o „listă” a d-lui Liiceanu din care să lipsească Pleșu?

      Cred că o astfel de lectură nu este deloc o în spiritul textului. Ba e chiar pe dos! Dacă asta ați înțeles din acel articol, e păcat! Dar e dreptul și alegerea dvs. să îl citiți astfel.

  7. E cam nu știu cum să săriți în apărarea unui spadasin al ideilor și maestru al discursurilor. Cu un text poate să-i așeze pe cei ce-l atacă acolo unde le e locul.
    E foarte aiurea ca TVR să angajeze panarame din presa de curte a diverșilor pătați. La fel cum e aiurea ca un partid să angajeze o guristă de știri pe post de primar al capitalei și, probabil, viitor candidat la președinția României.
    Dar se întâmplă și trebuie să negociem cu realitatea așa cum este ea. Solidaritatea intelectualilor și oamenilor de bun simț, la urma urmei, trebuie să fie implicită și anterioară producerii atacurilor. Dar cum puteți s-o reclamați, când chiar pe acest site, între textele bune, se strecoară propagandă galbenă împotriva celei roșii, înfierbântări juvenile de capete cu păr alb, argumentații falacioase etc.?
    Accentuând asupra atacurilor unui așa-zis jurnalist, contribuiți la confirmarea slăbiciunii sistemului imunitar al societății noastre. Orice pas ar face acum în spațiul public dl Liiceanu, devine țintă (mai precis, laturile patetice și pătimașe ale personalității d-sale). La români prind bine marinarii de apă dulce, cu gura mare și tupeu de mahalagiu șmenar, care uneori induc în eroare pe unii dintre cei mai buni oameni.
    Rog pe cei care comentează aici pe intelectualul băsescian Liiceanu, să se gândească la intelectualul nazist Heidegger, unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului XX, precum și la trecutele lor angajamente politice. Iar când vorbesc la telefon, să reflecteze la intelectualul Hellvig, admirator de Hannah Arendt, care conduce o instituție ce poate să-i asculte.
    Cred că un om care-a scris „Nebunia de-a gândi cu mintea ta” și-a asumat toate riscurile. Decât să-l apărăm, mai bine să-l urmăm.

    • „…e aiurea ca un partid să angajeze o guristă de știri pe post de primar al capitalei”

      Nu știu foarte bine cum este pe alte meleaguri, dar la București pe d-na G Firea am angajat-o noi, cetățenii Capitalei României, în funcșia de Primar General..

      De ce nu a fost ales cineva de la Opoziție, cum probabil ar fi dorit bucureștenii? Asta este altă chestiune, iar răspunsul pe scurt este că Opoziția nu a dorit să dețină funcția. Unii vorbesc despre un aranjament PSD-PNL, în spiritul vechiului USL, pentru ca postul să revină unui reprezentant PSD. Cert este că Opoziția nu a dorit să dețină funcția interimar, după suspendarea d-lui Oprescu, și au avut propuneri ridicole (care au jignit de-a dreptul bucureștenii) la alegerile pentru Primăria Capitalei.

    • Ah am uitat de „intelectualul băsescian”. S-a discutat mult despre mandatul prezidențial al d-lui Băsescu și nu are rost să revin, dar trebuie să fiu de acord cu dumneavoastră. Președintele Băsescu a fost pe de o parte susținut, atât cât a fost, de cetățeni cu diverse ocupații și niveluri de instruire, pentru demersurile sale în favoarea democrației și statului de drept (nu zic care, există surse de informare, iar în urma demersului, persoane foarte apropiate domniei-sale au suferit „rigorile legii”). În context, „intelectualii băsescieni” sunt de lăudat.

      Pe de altă parte, dl T Băsescu a fost acuzat pentru protejarea unor acte de corupție (pe bună dreptate probabil). În context, toți cei care cer aplicarea legii astăzi, incluzându-i pe „intelectualii băsescieni”, sunt de lăudat. Dar, cele mai aprige atacuri le-a cunoscut dl T Băsescu din partea foștilor tovarăși din Sistem, din care a făcut parte (inclusiv cu experiențele sale belgiene șamd.) și de care cel puțin pentru o vreme s-a distanțat. În mandatul domniei-sale a fost condamnat comunismul și au existat primele condamnări ale unor oameni importanți din kleptocrație. Or, asta este de neiertat pentru ticăloșii care au capturat statul și fură [inclusiv] din banii mei .

  8. După mai bine de doi ani de la apariția acestor atât de strălucite comentarii, Elena Udrea și fiica cea mare a lui Traian Băsescu au primit condamnări definitive pentru fapte petrecute în timpul domniei lui. Ce ar fi daca unii dintre stimabilii comentaci și-ar revizui pozitia?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro