Am stat pe ganduri daca sa folosesc o expresie din limba engleza referitoare la stiinta economica, dismal science – ce vine din secolul XIX, mai ales din rationamente malthusiene, ce puneau in contrast dinamica demografica cu resurse naturale limitate (o tema reluata de Clubul de la Roma). Fiindca acea denumire poate fi vazuta ca fortata, ca nu are sens sa fie comparata civilizatia stiintifica-tehnologica actuala cu perioada in care avea loc revolutia industriala in Marea Britanie; ca o lume descrisa in romanele cenusii ale lui Charles Dickens nu poate fi comparata cu lumea moderna, care a insemnat iesirea multor cetateni din afara Europei si a continentului nord-american din saracie abjecta.
Pe de alta parte, sentimente si aspiratii, multumiri vs. insatisfactii ale oamenilor, au izvor principal in viata lor, in relatii sociale si economice in care sunt implicati, in modul in care puterea publica acopera nevoi de baza –ce se raporteaza la necesitati derivate din situatii concrete actuale. Iar tehnologii avansate nu automat duc la mai bine pentru toti. Telefoane smart in buzunarele multora nu inseamna prin definitie acces la civilizatie, sanse egale. Iar exemple de acest fel pot continua.
Stiinta economica nu poate rezolva multe…
Ce s-a intamplat in unele domenii in lume, in ultime doua decenii, poate induce perceperea stiintei economice ca dismal science, ca o stiinta a tristetii, a dezamagirilor. Atat ca interpretare a mersului societatii, cat si ca predictie si terapie –apropos de remarca reginei Elisabeta a II a ca economistii nu au fost capabili sa anticipeze criza financiara globala.
Stiri rele sunt numeroase, chiar daca nu putini oameni consuma din plin produse si servicii ce definesc modernitatea, cauta sa traiasca normal in pofida unor evenimente rele; viata culturala este bogata, competitii sportive se desfasoara, oamenii calatoresc peste granite chiar intampinand restrictii, televiziuni abunda in emisiuni de divertisment, etc. Si ceea ce importa foarte mult, mari si mici bucurii de familie ocupa viata omului; cum se intampla si cu necazuri. In acelasi timp, “noua revolutie industriala” parca a iesit din dezbaterea publica ca solutie atotcuprinzatoare la mari probleme.
Este o prostie sa invinovatesti stiinta economica pentru calamitati, dezastre naturale, pentru evenimente ce nu intra in sfera actiunii omului, sau, intre altele, pentru actiuni nesabuite ale unor oameni politici, pentru conflicte inter-etnice, inter-religioase, conflicte armate. Economia nici nu este o stiinta exacta, chiar daca este considerata regina a stiintelor sociale. Si in permanenta a fost brazdata de lupte de idei, de controverse. Poti arata insa cu degetul acolo unde practici de management, de interventie de urgenta, nu sunt adecvate, din varii motive, inclusiv diin ignorarea datelor stiintifice (ex: cand se neaga schimbarile climatice, sau pandemii). Iar stiinta economica, idei ce guverneaza in anumite perioade (paradigme dominante) pot sta la originea unor esecuri in politici publice –cum s-a intamplat in domeniul financiar, cu dereglementare orbeasca, chiar daca adesea se invoca inevitabilitatea ciclurilor financiare, cu alternante de avant si prabusire (boom and bust).
O perioada presarata cu socuri mari
Socul crizei financiare globale, pandemia, criza energiei, efectele schimbarilor climatice si, nu in cele din urma, razboiul din Ucraina, au zguduit arii mari ale economiei mondiale si se concretizeaza in inflatie inalta persistenta (cu nivele namaintalnite de la criza titeiului de acum mai bine de patru decenii), o redresare economica post-lockdown tot mai fragila, dereglari in lanturi de aprovizionare (ce sporesc inflatia), regionalizare de fluxuri comerciale si economice ce maresc costuri de productie, intrare in prim plan a considerentelor de securitate economica si militara si care influenteaza functionarea economiilor.
Criza globalizarii a inceput cu ani buni inainte de pandemie si de invadarea Ucrainei. “The world is flat” a lui Thomas Friedman s-a dovedit o naivitate, cum au fost si alte reflectii pripite (precum “The end of history”, a lui Francis Fukuyama). Ascensiunea Chinei in ultimele decenii a bipolarizat (unii ar spune multipolarizat) economia mondiala. SUA au vazut ca suprematia lor industriala si tehnologica este amenintata de progresul economic/industrial rapid al gigantului populational din Asia. Totodata, in acei ani s-au adancit fisuri in tesuturi sociale si economice si s-a conturat o confruntare intre modelul liberal si cel illiberal/autocrat –ca arhetipuri de guvernanta publica.
Razboiul din Ucraina a raliat tarile democratice intr-o confruntare ce prefigureaza un nou razboi rece in Europa si in alte regiuni ale globului; tendinta de formare de blocuri economice si comerciale se va accentua probabil. Pledoaria lui Janet Yellen, Secretar al Trezoreriei SUA, de resurectie, intr-o varianta noua, a acordurilor de la Bretton Woods, edificate pe valori si principii ale lumii libere, merge in aceasta directie. Implicatiile vor fi numeroase, cu strat si substrat economic, strategic si geopolitic. Deja se vorbeste despre pierderea “dividendului pacii”, care a insemnat reducerea cheltuielilor militare (ca pondere in PIB) dupa al doilea razboi mondial si dupa caderea Zidului Berlinului. Inferenta este ca bugetele nationale vor aloca mai mult pentru aparare, securitate, se vor restructura. Europenii nu mai vor putea fi free-riders in raport cu SUA in cadrul NATO. Economii vor capata trasaturi, fie si camuflate, ca in stare de mare urgenta, de razboi; deja pandemia a obligat la masuri extreme sui generis. Tari europene, intre care si Romania, au anuntat cheltuieli de aparare crescute. Iar planul european de redresare, NGEU, va fi probabil reexaminat prin prisma nevoilor legate de securitatea energetica si militara.
De ce cresterea PIB nu se simte totusi pentru multi…
Este legitima o intrebare: de ce multi cetateni nu au vazut (nu vad) o ameliorare a standardului de viata atunci cand dinamica PIB este ascendenta – ca inainte de pandemie, sau in 2021 (anul redresarii)? Sunt persoane pentru care economia poate apare ca o “stiinta a tristetii”, ce aduce prevalent stiri rele –in corespondenta fiind politici economice ce par anchilozate, mult suboptime. Fiindca, mai cu seama incepand cu 2021, inflatie in crestere, venituri reale diminuate, socuri adverse precum cel al preturilor la energie, etc. anemiaza discursul privind redresarea economica, sau cresterea economica. Este de pus la socoteala aici ceea ce poate fi numit “efectul Putin” (implicatiile multiple ale invadarii Ucrainei), dar analiza trebuie sa fie mai adanca.
Sunt cateva aspecte de notat ca posibile explicatii la intrebarea de mai sus si care privesc nu numai ultimii ani; dupa criza financiara izbucnita in 2008 se spunea de altfel ca perspectiva se incetoseaza pentru generatiile ce vin. Astfel, in lume se constata, desigur cu diferente intre tari:
- schimbarile climatice se vad in inmultirea de evenimente mai mult sau mai putin extreme, care reclama interventie publica pentru limitarea stricaciunilor; aceasta interventie consuma resurse ce ar fi fost alocate pentru alte utilizari (nevoi presante)
- criza financiara globala a lasat sechele majore –intre care datorii publice si private crescute;
- efecte distributionale intense si care se vad in ingustarea clasei mijlocii, in cresterea inegalitatilor;
- societati mai divizate si in care se alimenteaza o alunecare politica catre extreme;
- abuzuri de pozitie dominanta pe piete, inclusiv “optimizari fiscale”ale unor companii mari (internationale) care priveaza statele lumii de venituri bugetare importante;
- socul energetic foarte puternic, ce exprima o crestere masiva a pretului relativ al energiei si care face viata mai scumpa pentru majoritatea cetatenilor. Castiga numai tarile care sunt exportatori neti de energie.
- situatia este si mai complicata daca introducem in ecuatie preturi ale materiilor prime de baza (dintre care unele sunt “geopolitizate”), la alimentele de baza;
- riscuri sistemice neconventionale in proliferare, intre care cele cibernetice si cele care au izvor in piete financiare nebancare (inclusiv criptoactive);
- economiile emergente, care nu emit moneda de rezerva si care au datorii publice mari sunt mai vulnerabile, iar corectiile unor dezechilibre sunt mai dureroase;
- PIB-ul potential este afectat negativ de socuri adverse iar cresterea economica potentiala este erodata;
- stocul de capital uman este erodat de socuri adverse;
- inteligenta artificiala (AI) poate accentua dislocari/inlocuiri de forta de munca si polarizare de venituri.
- neclaritati statistice (inclusiv privind inflatia –ce este simtita in functie de cosuri de consum diferite ale diverselor categorii de persoane) si ale modului in care se masoara standarde de viata;
Alegeri foarte complicate in politica economica –spectrul stagflatiei
Politica economica pare adesea coplesita de situatii parca fara iesire. Numerosi oameni politici ezita sa afirme cu voce tare asa ceva. Nici nu prea au cum deoarece sunt la putere pentru a rezolva treburi publice. In plus, ei trebuie sa insufle incredere. Dar ceva intotdeauna se poate face, chiar daca nu in mod spectaculos; se pot atenua dureri pentru cetatenii mai vulnerabili si se pot limita stricaciuni, chiar pe un trend de deteriorare a situatiei de ansamblu. Iar sinceritatea poate ajuta. Conteaza deci mult alegerile facute si daca exista o perspectiva de inversare a unei tendinte negative – daca se dau oamenilor sperante.
In crize acute, alegerile sunt adesea de tipul: intre rau si mai rau. Acesta este contextul care explica aparitia programelor QE in politica monetara (achizitie de active financiare guvernamentale si private). Reforme in sistemul de intermediere financiara, care fusese deraiat de proliferarea activelor toxice si leverage excesiv, de neglijarea riscurilor sistemice, este de judecat din aceasta perspectiva. Pandemia a obligat la o suspendare temporara de reguli fiscale pentru a se evita colapsul economiilor. Dar au crescut iar datorii publice si private, s-au accentuat deficite structurale. Sunt stari ale finantelor publice care nu sunt sustenabile mai ales avand in vedere ca politici monetare se intaresc. O inflatie foarte inalta poate ajuta executii bugetare pentru un timp limitat, dar nu poate fi o rezolvare definitiva, credibila. Oricum, se discuta despre regandirea regulilor fiscale in UE.
Acum se cere guvernelor si bancilor centrale sa lupte cu inflatia, sa o reduca rapid. Este misiune quasi imposibila pe termen imediat. Cei care sustin rate real pozitive “maine”, nu stiu ce vorbesc…Ce ar fi, de exemplu, daca Fed si BCE ar duce subit rata de baza la 8-9%, iar BNR la peste 14%? Este drept insa ca bancile centrale au subestimat impactul dereglarilor provocate de pandemie si de criza energetica; se vorbea costant despre temporaritatea inflatiei inalte. Iar invadarea Ucrainei, cu toate reverberatiile, a dat multe calcule, evaluari, peste cap.
Socul inflationist din ultima perioada este esentialmente pe partea ofertei si nu este generat strict de emisiunea monetara masiva de dupa 2008 –adica de QE. Daca o logica monetarista simplista ar fi valabila ar fi trebuit sa avem acum inflatie mult mai mare (ca sa nu zic hiperinflatie) avand in vedere ca, de pilda, baza monetara in SUA a crescut de peste sapte ori dupa izbucnirea crizei financiare –de la cca. 840 miliarde USD in iunie 2008 la cca. 6,2 trilioane USD in martie 2022. Si acum stocul mult crescut de moneda de baza (cash si rezerve ale bancilor comerciale detinute la Fed) este insotit de preferinta inalta pentru lichiditate ( velocitatea banilor a scazut mult) si fiindca pietele financiare opereaza cu multe sincope. Este adevarat insa ca Fed ar fi putut sa fie mai alerta in reducerea operatiunilor sale neconventionale (QE), iar stimulii fiscali (guvernamentali) sa fie mai mici. Cresterea exploziva a bazei monetare dupa 2008 poate fi observata si in bilantul BCE, cel al Bancii Angliei, cel al bancii centrale a Elvetiei, etc.
In economie este cunoscut un indicator al “nefericirii” (misery index), ce aduce laolalta rata inflatiei cu cea a somajului. Se poate merge mai departe cu descrierea unor relatii (trade-offs) in preajma unor praguri extrem de delicate, cand a lupta contra inflatiei inalte poate cauza o recesiune profunda –este ceea ce s-a intamplat in SUA dupa socurile pretului titeiului, acum mai bine de patru decenii.
Combinatia stagnare economica/recesiune si inflatie inalta a revenit ca obsesie pentru bancheri centrali si guverne. Lumea reala este a “echilibrelor multiple”, care pot fi relativ bune, sau foarte precare. Dar tratamente magice guvernele si bancile centrale nu au, intrucat cauzele situatiei grave din prezent sunt de ordin structural. Aceste cauze s-au acumulat in timp si au origine in asimetria intre iesirea si intrarea pe piete (exit si entry), cu alocare mai putin buna a resurselor –ceea ce Jaime Caruana, sef al Bancii Reglementelor Internationale, semnala in 2014, in prociclicitatea unor masuri, in neglijarea politicilor structurale, ignorarea efectelor nefaste ale schimbarilor climatice, intr-o globalizare neinfranata, etc. Razboiul din Ucraina este parte a constelatiei de cauze, care face si mai complicate, exacerbeaza, dileme si trade-off-uri pentru guverne si banci centrale.
O situatie fara precedent
Avem de-a face cu o situatie fara precedent (suita de crize mari), care va testa foarte sever stabilitatea sociala si economica din numeroase tari. Unde exista mai multa incluziune, solidaritate, transparenta, finante publice mai solide, respect fata de lege (stat de drept) si de reguli, progres tehnologic intens (ce depinde de institutii) si competitie onesta pe piete, exista sanse mai bune de a razbate cu costuri mai mici.
Ca abordare de politica publica, adecvata nu este contrapunerea unor alternative de genul: solutie individuala/individualista, care sa insemne fiecare pentru sine, iar restul nu conteaza; sau o rezolvare centralizatoare/administrativa prin excelenta. In perioade de vitregie mare (ca in pandemie), mai multa interventie publica este necesara pentru a asigura bunuri publice esentiale pentru functionarea societatii, pentru a evita dezagregarea sociala, haosul. Dar, totodata, trebuie sa fie aparate valorile si conditiile ce permit unei societati libere sa fiinteze, cu spiritul civic si cel intreprinzator necesar vitalitatii economice si inovatiei. Dar nu este simplu de optimizat, de calibrat politici. Masuri concrete privesc situatii concrete. Insa aceste masuri depind de functionarea democratiei, de optiuni care nu pot fi impuse in mod discretionar, in mod constant, de guverne; societatile mai divizate pot usor cunoaste tensiuni puternice si derapaje periculoase.
Privind Romania, este o constatare ca asa cum se cuvine sa se faca cat se poate de mult pentru a inlesni inovatia si afaceri corecte, statul de drept, nu mai putin trebuie sa se incerce asigurarea de bunuri publice de baza in volum adecvat. Cu cca. 26% din PIB venituri fiscale (inclusiv contributii de asigurare), statul roman este la coada clasamentului UE; este un stat cu resurse putin spus firave, un stat slab (ce se vede si in functionarea institutiilor). Cresterea veniturilor fiscale/bugetare a devenit o problema de securitate economica nationala.
Trebuie sa cheltuim cu chibzuinta banii publici, sa reusim sa capitalizam la maximum PNRR (devenit o cauza nationala, un instrument de lupta contra crizelor). Sa valorificam resursele energetice pe care le avem si sa dezvoltam agrobusiness-ul –securitatea energetica si securitatea alimentara sunt implicate. Sa incercam sa ajutam pe cei mai vulnerabili (intrucat nu are sens sa fie asistata toata populatia).
Trebuie sa realizam consolidarea bugetara in cativa ani. Romania nu are (inca!) o datorie publica mare –dar care a trecut de 50% din PIB in februarie, a.c,( de la cca 35% la finele lui 2019). Deficite mari (structurale si primare), deficite externe mari, nu pot fi sustinute la nesfarsit. Chiar in vremuri de mare vitregie pietele financiare discrimineaza, penalizeaza. Aceasta se vede in costul finantarilor pe piete. A miza numai pe inflatie (inflation tax) si reduceri de cheltuieli in a efectua o corectie bugetara de peste 4% din PIB (de la deficit ESA de putin peste 7% in 2021 la cca 3% in 2024/2025) nu este fezabil daca judecam situatia in mod amplu. Avand in vedere provocarile actuale si cele viitoare o crestere a veniturilor fiscale este absolut necesara.
Ganduri finale
Stiinta economica poate ajuta decizii de interes public prin algoritmi de rationalitate, asumand ca nu este tributara fundamentalismelor, unor simple lozinci. Practici de afaceri sunt si vor fi obligate sa se adapteze la conditii de criza de durata, guvernanta publica va fi un exercitiu prelungit de gestionare a crizelor –cu dezideratul de creste robustetea/rezilienta sistemelor, mari si mici. Dar miracole nu sunt posibile, iar stiinta economica nu poate fi alchimie.
Winston Churchill este cunoscut si pentru declaratia sa din 13 mai 1940, ca nu poate promite altceva decat “blood, toil, tears and sweat” –pornind de la anvergura provocarii pentru Regatul Unit in confruntarea cu masina de razboi nazista. El a parafrazat atunci pe Theodore Roosevelt si Giuseppe Garibaldi care, in alte momente istorice, se adresasera concetatenilor cu cuvinte de incurajare. Exista in asemenea vorbe un indemn la rabdare si credinta ca vremuri mai bune vor veni, ca merita sa luptam pentru libertate, demnitate umana.
Este de inteles apelul multor oameni la ajutor –ceea ce face parte din natura umana, dar sa si gasim tarie interioara, fiecare dintre noi, pentru a sprijini un efort colectiv. Acest efort priveste treburile din fiecare tara cat si sprijinirea unei ordini internationale care sa nu fie dominata de arbitrariu, de agresiuni ale celor mai puternici militar, care sa se bizuie pe reguli de drept international.
Stiinta economica si practica economica au cicluri proprii, invata mai mult sau mai putin din erori, sunt in relatie cu mersul ideilor in societate; aceste cicluri depind de si influenteaza evolutia societatii, iar pesimism poate alterna, sau coexista, cu optimism in etosul social si cultural, in spiritul vremurilor.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Care sa fie economia tristetii ? cea clasica a producerii de bunuri si servicii de toate felurile ? si care poate fi cea a „veseliei” ? economia digitala si cea financiara ?
Tristetea de care vorbiti este rezultatul transformarilor bruste economice incepute o data cu globalizarea care acum este coplesita de problemele create artificial, nu are legatura cu piata si doar intr-o anumita masura cu cererea si oferta.
Economicul este supus imperativelor politicii, legile de functionare fiind elaborate de clase de politicieni mediocri si submediocri care in primul rand privesc catre imaginea lor publica, catre urmatoarele alegeri, orizontul de actiune fiind foarte limitat.
In acest context economia chineza cu planurile pe termene medii si lungi poate fi in avantaj, alta poveste.
Probleme sunt create artificial, criza New Economy din 2000 si nebunia creata in jurul ei, criza finanaciara din 2007/08 inceputa in SUA datorita acordarii de stat a facilitatilor pt imprumuturi, imprumuturi neperformante insa cu sustinere politica.
Tot datorita politicii economice de data acesta europene, UE a ajuns in dependenta energetica ruseasca care acum in urma razboiului din Ucraina a devenit o criza extrem de periculoasa, recesiunea bate la usa iar de inflatie ce sa mai discutam ?
Politicul european si american a sustinut din plin expansiunea economica in China, dezvoltarea acestei tari in superputere economica si militara fara a tine cont in primul rand de interesul european/american, de interesele cetatenilor.
Sute de mii de locuri de munca a fost dislocate in China cu toate ca Europa de est cu oportunitatile ei era in fata usii, a fost „sarita” profiturile si margele mari obtinute in China fiind mai importante decat stabilitatea continentului care acum sub impactul problemelor este pusa grav in pericol.
Colac peste pupaza, UE si technocratii de la Bruxelles devin din ce in ce mai incisivi prin impunerea unor politici economice cu care nu toate statele europene pot fi de acord.
Acum amestecul exploziv care a fost amestecat si agitat ani dea randul este pe cale sa explodeze, prea multe „santiere un lucru” si prea putini „ingineri” care ar putea rezolva problemele.
Ne indreptam intradevar catre o „economie trista” pe care o putem numi stagflatiune, ingredientele sunt toate pe masa.
„Politicul european si american a sustinut din plin expansiunea economica in China, dezvoltarea acestei tari in superputere economica si militara fara a tine cont in primul rand de interesul european/american, de interesele cetatenilor.”
Da’ de cand multinationalele – atat de prezente in China- ar trebui „sa tina cont in primul rand de interesul…. „si nu de propriul interes? Nu am vrut globalizare? Nu am vrut liberalism? Am avut habar ce-nseamna asta?
Activitatile economice sunt supuse legilor, oportunitatilor oferite de statele. Multinationalele s-au orientat catre China datorita avantajelor oferite, avantaje pe care nu l-au avut/vazut in propriile tari,
Da, globalizarea a fost o intelegere politica urmata, normal, de mediul economic.
La Bruxelles , la UE activeaza ca. 20.000 !!! de lobbyisti bine platiti pe langa cei care „prelucreaza” guvernele fiecarui stat in parte.
Propriul interes este relativ, depinde de cat lasa politicul ca acest interes sa poata deveni realitate, marile cazuri de coruptie, trafic influenta fiind relevante
Există o explicație mult mai simplă: lumea civilizată (Europa în special) e din nou sub controlul marxiștilor, la fel ca în anii ’80. Același etatism feroce a fost readus în Europa de stalinismul lui Merkel, iar statele și corporațiile au dobândit puteri asupra cetățeanului care erau de neimaginat în anul 2000, de exemplu.
Dacă tot îl avem ca exemplu pe Winston Churchill, merită amintit că în 1945 a pierdut alegerile, iar laburiștii lui Clement Attlee au naționalizat tot ce se putea naționaliza, aproape la fel ca în România. Toate transporturile rutiere, feroviare și aeriene au fost naționalizate în 1947 în Marea Britanie. Domeniul energetic, minele de cărbune, telecomunicațiile și industria oțelului au fost naționalizate și ele, în timpul aceleiași guvernări laburiste. Era marxism cu motoarele în plin, singura diferență față de România era lipsa tancurilor sovietice.
Revenind la zilele noastre, ăsta e elefantul din încăpere despre care nu vorbește nimeni: marxismul. E adevărat că se aplică în versiune soft, cetățeanul este expropriat prin taxe și prin inflație, nu prin confiscări directe ale proprietății, ca pe vremea lui Gheorghiu-Dej, dar tot marxism este. Oamenii formați profesional pe vremea lui Ceaușescu și a lui Honecker nu pot înțelege altfel de politici și insistă să le aplice doar pe cele pe care le știu ei.
Controlul total al statului asupra cetateanului din sala de nastere si pana la groapa, daca se poate si dincolo de ea.
Ar fi niste mici diferente intre nationalizarile din UK in anii laburisti si cele din RPR samd.
Prima ar fi ca totusi Sir William Lyons sau Sir Edwin Alliott Verdon Roe nu au fost tratati precum in rasarit ….. Ca nici baronul (lord adica) Rothschild nu a vizitat ceva similar Luibiankai …
1.,,Stiinta economica nu poate rezolva multe”, daca va ramine blocata perpetuu ,,in proiectul” micro si macroeconomiei care au facut epoca in prima revolutie industriala, dupa ce Adam Smith a pus ordine in chestiunile legate de ,,averea natiunii” realizata prin utilizarea si multiplicarea resurselor interne de dezvoltare.Micro si macroeconomia au servit exemplar dezvoltarea capitalista clasica, dar dupa primul si mai ales al doilea razboi mondial, avintul globalizarii pietelor nationale se constata necesitatea depasirea lor, prin ,,completarea” cu un nou capitol (sau stiinta), care sa REZOLVE” principala cerinta mondiala: stagnarea generala economica a natiunilor!
Prof. Daianu constata in lucrarea ,,Incotro se indreapta tarile postcomuniste?”, ca dezvoltarea economica-industriala rapida (de ajungere din urma a tarilor dezvoltate) este un fenomen foarte rar in lume!
2.Aceasta situatie este determinata in principal, de inexistenta unei stiinte economice noi, a perioadei GLOBALIZARII, in care exista disponibile resurse straine imense pentru dezvoltare, dar lipsesc metodele, tehnicile si instrumentele programatice care sa asigure atragerea si utilizarea lor in Romania, ca pina la urma asta ne intereseaza pe toti.
In lipsa ei, BNR si toate institutiile de sinteza economica nationala recomanda doar echilibru bugetar prin majorarea incasarilor bugetare si incadrarea in acest plafon de venituri, ambele imposibile fara reconstructia industriala si crearea de marfuri si servicii pentru export.
Consolidarea fiscala a Romaniei solicia un proiect de tara cu obiectivul reindustrializarii, incit incasarile bugetare sa devina consistente, insa lipsesc intelighentiei economice tehnicile si instrumentele de atragere si utilizare a capitalului strain in acest proces, spre a suplini inexistenta resurselor nationale pentru dezvoltare.
In situatia data, unicele ,,dezbateri” economice sint cele constatative asupra dezastrului national care deja ,,inclina” in spre panica si anarhie financiara datorata functionarii neingradite a tiparnitei de lei.
3.Situatia din Romania nu este cauzata de razboiul din Ucraina sau pandemie, ea fiind doar accentuata pina la catastrofa economica de care BNR ne-a avertizat, din cauza indatorarii: intrarea in incapacitate de plata, inca ,,nepusa pe rol” datorita situatiei exceptionale, semibeligerante a UE.
Lipsa unor politici industriale indicata de lucrarea academica ,,Reindustrializarea Romaniei – Politici si Strategii” pentru depasirea crizei din 2009 a perpetuat si adincit criza SUBDEZVOLTARII INDUSTRIALE pina la acoperirea timp de 12 ani a cheltuielilor statului roman din credite de consum!
4.Sintem intr-o criza atit de profunda, incit ALEGERILE SINT FOARTE SIMPLE: abandonarea CONSTATIVISMULUI economic si asumarea unei dezbateri stiintifice economice nationale majore, care sa cuprinda analiza opiniilor si proiectelor de tara care sa vizeze atragerea si utilizarea capitalului strain pentru reindustrializare, prin crearea competitivitatii/functionalitatii economice nationale, incit ,,investitorii in fabricile de baterii” (si nu numai) sa nu se mai opreasca la granitele Romaniei.
Fara un efort national de conceptie si constructie a unui proeict national de iesire din criza dezindustrializarii, Romania devine din bolnavul economic al UE, tara in incapacitate de plata.
Iar o astfel de actiune trebuie sa aiba un caracter oficial, al Guvernului, Min. Finantelor, BNR care este cea mai sensibila la pericolele stagflatiei, urmata de incapacitatea de plata.
Stimate,
Bruno,
,,Capitalul” a ,,sarit” peste Europa de Est spre China deoarece cu tranzitii ,,partiale” la capitalism afacerile industriale se sufoca, iar nu pentru ca a vrut cineva asa ceva!
China a declarat zona libera – pur capitalista – in Marea Chinei de Est si Zona Sanhai, unde conditiile pentru desfasurarea afacerilor erau chiar mai bune decit in unele tari Vestice!
Analizele economice trebuie sa porneasca de la date economice, cum este marimea pietei, competitivitatea economica, disponibilitatea de forta de munca, etc., iar nu de la acuze aduse ,,politicului” vestic sau american, deoarece ei NU pot comanda ca in comunism unde sa aiba loc locatiile industriale!
Cum sa atraga Estul locatii industriale majore cu indicele de competitivitate subafrican 74 al Romaniei, care indica investitorului ca aici nu functioneaza nimic si nici tara nu are un PROIECT NATIONAL care sa actioneze in vederea creierii unui mediu economic functional?
Nici Ungaria sau Polonia nu stau mult mai bine, avind competitivitatea catre 45 – 50, comparartiv cu Coreea de Sud de pilda, cu competitivitate economica de indice 1!
Are cineva habar despre esecul ,,Programului National de Competitivitate 2015 – 2020″, al carui succes minimal trebuia sa asigure o crestere industriala substantiala?
Discuta cineva de un proiect de tara in vederea constructiei unui mediu economic functional si performant, care sa justifice existenta a 1,2 milioane de bugetari?
Oare nu mira si nu se intreaba chiar nimeni de ce investitorii industriali ocolesc Romania dupa 2009 iar criza dezindustrializarii (nu pandemia sau razboiul din Ucraina) ne duce catre incapacitatea de plata?
Stimate Caliman, totul este condus si influentat politic, cine este raspunzator de cadrul legal pentru orice proiect economic ? da, chinezii au fost mai dibaci decat occidentalii, au reusit sa atraga capitalul occidental datorita facilitatilor pe care occidentul n-a dorit sa-l acorde mediului de afaceri respectiv costurile investitiilor fiind prea mari. Nici pana astazi n-au inteles ce se intampla si de ce China devine cea mai mare putere economica si militara a lumii.
Estul Europei a avut dupa 1990 o sansa enorma, cu ceva exceptii a fost ratata, mai ales de Romania/Bulgaria, restul tarilor s-au miscat mai bine, vezi Polonia, Ungaria, Cehia.
Stimate,
Harald,
Era firesc ca dupa razboi statul englez sa privatizeze aproape toate intreprinderile distruse de bombardamente si penuria de resurse, deoarece nici un investitor privat nu putea sa le aduca la normal datorata fostei izolari economice si efortului de razboi!
20 de ani mai tirziu, d-na Tatcher a privatizat tot ceeace se putea, a intrat in UE si Anglia a iesit putere industriala din zona pustiita de razboi.
Motivul pentru care Germania s-a revigorat rapid după război, iar Marea Britanie nu, au fost tocmai naționalizările britanice.
Minele de cărbune sunt cel mai bun exemplu: care penurie de resurse? Ele au fost închise tot din motive ideologice, după 70 de ani, ultimele abia prin 2010 – 2013.
Cele peste 1.000 de conace de la țară, demolate chiar de proprietarii lor, din cauza taxelor exorbitante și mai ales a unei taxe de 80% pe moștenire, tot pe seama ”penuriei de resurse” le puneți? Știți că în UK taxa pe moștenire e și în prezent 40%?
Atunci când cineva scrie ”să privatizeze” în loc ”să naționalizeze”, în psihologie se numește ”act ratat”. Subconștientul persoanei respectice refuză să participe la minciuna conștientă, de unde și proverbul românesc ”gura păcătosului, adevăr grăiește” :)
În realitate promovați măsuri marxiste, despre asta e toată povestea.
Felicitări pentru comentarii @Ursul, @Harald. Ați pus degetul pe rana. Liderii aceștia europeni vor distruge Europa.
@mike – mulțumesc pentru apreciere. Europa e deja distrusă economic, însă oamenii încă nu conștientizează asta. La fel cum România era deja distrusă economic în 1980, dar intrările în încetare de plăți din 1981 și 1986 abia urmau să vină.
Scopul marxismului e să țină oamenii în sărăcie, astfel încât să fie dependenți de stat. Europa merge în direcția asta din cel puțin 2005 încoace.
Sistemul bugetar in Romania este supradimensionat ; extrem de numeros , scump si ineficient . Un sistem al tilhariei si minciunii .
Un sistem cladit de clasa politica . Pentru ca votantii ideali asa pot fi pastrati .
Bugetarii sint capuse ordinare pe corpul social sanatos al poporului roman . O tumora care inceara sa transmita organismului capusat ca e firesc ca ea sa se afle acolo si ca e firesc sa fie ,,hranita ” .
Stimate, Adrian Popescu,
1.Aprecierea drept capuse a aparatului bugetar este eronata, acest aparat asigurind tarilor dezvoltate functionalitate si performanta institutionala – care este FUNDAMENTUL dezvoltarii economice!
Bugetarii ca orice angajati, nu sint vinovati pentru incapacitatea clasei politice si guvernelor de a crea atributii si raspunderi care sa conduca la performanta sistemului educativ, a celui sanitar si mai ales a sistemelor conexe mediului economic: legislativ, fiscal si financiar!Ca orice angajat, ei realizeaza ce au in ,,fisa postului”: productie de hirtii si lipit afise electorale!
Paradoxal, BUGETARII sint unica avere a unei natiuni, care pusa la munca asigura dezvoltarea generala a natiunii.
Alaturi de averea in genere cunoscuta a unei natiuni, in epoca globalizarii si PROIECTUL DE TARA constituie ,,avere nationala”, el fiind o constructie programatica unitara si fezabila, care cuprinde ansamblul metodelor, tehnicillor si instrumentarului realizarii unei economii functionale, in care competitivitatea economica/institutionala evolueaza catre indicele 1, ca al Coreii de Sud!
2.Nu din vina dvs. faceti aceasta afirmatie, care este realista deoarece aparatul bugetar inca nu produce ceva pentru Romania, dar nu din vina celor care il compun la nivel individual.
Noua stiinta economica a dezvoltarii rapide in epoca globalizarii, utilizatoare a Capitalului strain in tarile subdezvoltate capabila de a livra guvernelor suportul teoretic si aplicat pentru optimizarea activitatii bugetare este in ,,durerile facerii”!
3.Economistii lumii au devenit unanimi in ce priveste rolul fundamental al institutiilor si bugetarilor in dezvoltare, dar proiectele economice operationale care sa puna in valoare aportul acestora inca nu sint intelese si valorificate de guvernantii carora le-am propus un astfel de proiect de tara!Acest aport institutional este prezentat cuprinzator in cursul de ,,Economie Institutionala” al prof. dr. Cosmin Marinescu la A.S.E. Bucuresti, dar clasa politica este straina de noile viziuni si ,,strapungeri” stiintifice din domeniul dezvoltarii economice-industriale rapide in epoca globala economic!
In consecinta, continua dezvoltarea consumerista pe datorie in locul celei industriale prin reconstructia industriala a tarii, ceruta IMPERATIV de lucrarea academica ,,Reindustrializarea Romaniei-Politici si Strategii” (Liviu Voinea) din 2010.
In aceasta situatie Romania apeleaza la diverse surogate economice, la cirpeli financiare si fiscale si se ,,incarca” cu datorie externa, pina la nivelul incapacitatii de a o restitui…
Statistic si din punct de vedere economic, Romaina este o tara industrializata, majoritatea exporturilor sunt facute de ,,industria pe care nu o avem” – a se vedea influenta industriei in PIB.
Evident, cei obisnuiti cu mii de oameni intr-o fabrica nu pot sa intelega ca cei care atunci erau intr-o fabrica azi se afla disipati in multe fabrici si produc mai eficient dpdv economic. Faptul ca un baiat cu sintetizatorul exporta muzica cat exporta APACA este o nenorocire pentru ca nu mai avem mii de oameni care sa lucreze in industrie.
Mai terminati cu asta – ca nu avem industrie, problema e ca inca exportam destul de multe materii prime si ca nu exista suficient capital disponibil pentru a face prelucrarea aici!
Industrializarea asa cum o vedeti dv.nu se ma practica demult. Aveti obsesia cu proiect de tara care nu il va face nimeni in veci. Ca sa vina investitori strategici este nevoie de putine legi, clare, predictibile pe cel putin 10 ani. Ro are mai intai nevoie de o noua org. adm.teritoriala, fara 41 de judete, unde o comuna sa detina cel putin 5000 loc., de prefecturi fara consilii, fara 495 de parlamentari si zeci de ministere si agentii abonate la bani publici cu doar maxim 700 mii de bugetari, de un invatamant profesional f.bun, nu fabrici de diplome. Se toaca bani pe lucruri fara impact economic si social.
Stimate,
PIFu,
1.Un loc de munca costa azi 80 de mii de Euro, astfel ca o investitie de 400 de mii de Euro asigura cca. 5 locuri de munca in zona serviciior pentru populatie.In industrie costul unui loc de munca este de citeva ori mai mare, iar o investitie de 100 de milioane de Euro creaza 4 – 5 sute de locuri de munca.(Stiu bine ca industria Vestica de azi este cu masini si sute nu mii de muncitori!)
Statistica, bat-o ,,disparitia” spune ca avem ponderea industriala in PIB la fel ca Germania, dar din Vest montajul manual de piese sau cablaje in domeniul auto a fost ,,exportat” in Romania.
Statistica nu spune ca valoarea adaugata a productiei industriei vestice este de 10 ori mai mare decit in Romania, incit procentul aritmetic al numarului de fabrici industriale falsifica influenta/valoarea industriei noastre de ,,prima revolutie industriala” ca indice de ,,modernizare economica”.
2.Industria de montaj simplu si confectii in lohn, cu valoare adaugata scazuta nu acopera nici macar un sfert din orasele mari si mijlocii, iar orasele mici si comunele sint centre ale amintirii unor industrii disparute dupa 89.
3.Avem si ,,industrii” de valoare asa cum aratati dvs., dar ele nu au o extensie care sa ofere locuri de munca pentru cele 5 – 6 milioane de emigranti economici.In tarile in curs de dezvoltare din Est numai industria prelucratoare si serviciile industriale sustinatoare pot oferi locuri de munca care sa le compenseze pe cele pierdute dupa 89.
4.Oare nu cumva exportam materiile prime, tocmai pentru ca n-avem ,,industrie prelucratoare” pentru ele?
@Caliman Eugen – ”exportăm materiile prime” pentru că toate aparțin statului.
Tot ce face România în prezent a fost făcut și de UK, numai că UK mai fabrică niște motoare de avion Rolls-Royce, mai fabrică sau asamblează niște trenuri, mai fabrică niște submarine nucleare, mai intermediază niște tranzacții financiare între diverse bănci și diverse state etc.
România a naționalizat în aplauzele dvs toate minele și toate căile ferate, după care le-a închis treptat, fiindcă statul nu e capabil nici să le întrețină, cu-atât mai puțin să le și exploateze. La fel s-a întâmplat cu Rombac-urile în anii ’80, Tarom nu era capabilă să obțină bani cu ele, dar le închiria cu tot cu mecanici la Ryanair, care obținea bani cu ele. De ce se întâmpla asta? Pentru că Tarom era de stat, în timp ce Ryanair era companie privată.
Aproape toată generația de economiști formată pe vremea lui Ceaușescu vrea proprietate de stat asupra tuturor mijloacelor de producție, după care se miră că economia României se îndreaptă spre dezagregare.
Ce părere aveți despre tariful aplicat de Apele Române asupra apei ”consumate” de hidrocentrale? Și apa a ajuns a statului? În cazul concret prezentat de economica.net, apa ”consumată” a costat mai mult decât energia electrică produsă într-o centrală nucleară nouă:
https://www.economica.net/statul-a-luat-taxe-pe-apa-de-700-lei-mwh-de-la-o-hidrocentrala-pretul-energiei-produse-e-de-200-de-lei-hidrocentrala-s-a-inchis-urmeaza-altele_499349.html
Economia sumbra (,,dismal” are multe sensuri, dar in contextul economiei vorbim de pesimism, sumbru, ingrijorare, un al registru) se muleaza pe ciclul in care se afla fiecare tara. România ,,inca” este cu niste cicluri in urma, incit ce poate produce un dezastru in Suedia trece aproape fara efecte in România (ca in vechiul banc).
Pe perioada unei crize categorii de oameni cinstiti prospera, in timp ce altele sint ruinate.
România e o tara care nici macar la stampila nu vrea sa renunte. Atitudinea aberanta autoritara a administratiei dar si a quasi autoritatilor (banci, furnizori de utilitati) functioneaza ca filtru al unor initiative de a ajuta societatea prin intermediul autoritatilor care mai bine pierd decit sa cedeze puterea. O amarita de asociatie de proprietari isi deschide un cont la banca in 3 (trei) luni (ING) sau cel mai bun caz 3 saptamini (Vista, desi a promis 3 zile). In Suedia timpul e de 3 minute, cit de repede dai din degete. Tot ,,dosarul” Suediei prin care se cere in Nato are 2/3 A4.
Stiinta economica trebuie sa ia in calcul aceste decalaje si blocaje generalizate. Unele fenomene care paraziteaza societatile si asa greu incercate (cum ar fi gdpr si lupta costisitoare cu morile de vint ale mediului) sint strivitoare pentru o tarisoara ca România.