joi, martie 28, 2024

Se rupe Occidentul între Noua UE (Germania-Franța) și NATO II (SUA-Polonia)? Câștigă Trump în Europa Centrală ce a pierdut în Europa de Vest?

Puncte cheie:

  • Așa cum era de așteptat, vizita lui Donald Trump în Polonia a fost un succes de imagine pentru cei doi președinți conservatori, care traversează perioade de contestare puternică în țările lor, dar și pe plan internațional (Trump are o rată de aprobare publică puțin peste 40% în Statele Unite, 11% în Germania şi 22% în Marea Britanie, iar Andrzej Duda și guvernarea PiS se confruntă cu proteste masive în Polonia, respectiv cu critici severe la Bruxelles și cu perspectiva sancțiunilor la nivelul Uniunii Europene, la fel ca și Ungaria, pentru sfidarea unor decizii ale Consiliului European);
  • Fractura Europa de Vest-SUA a fost foarte inspirat speculată de Donald Trump iar descinderea spectaculoasă, discursul dramatic, care a atins coarda de sensibilitate a polonezilor și a provocat ovațiile mulțimii, precum şi promisiunile solemne făcute în faţa monumentului dedicat rezistenţei eroice a polonezilor împotriva naziştilor (interesantă alegere), par să indice o nouă abordare strategică a Statelor Unite, constând în consolidarea prezenței americane în Europa Centrală și exploatarea curentului conservator-naționalist-protecționist apărut la nivelul Grupului de la Vișegrad (în special în Polonia și Ungaria), combinat cu o anumită rezistență regională în creștere față de dominația nucleului franco-german asupra instituțiilor și politicilor Uniunii Europene;
  • Faptul că Donald Trump este prost receptat în Europa de Vest (Germania, Franța etc., chiar și în Marea Britanie, unde și-a amânat, se pare, vizita pentru anul viitor) nu mai e demult o noutate, în schimb asigurările lui Trump că „va apăra Europa Centrală” (sesizăm diferența de nuanță) și oferta insistentă de gaz natural lichefiat (NLG) transportat peste Atlantic, ca alternativă la gazul rusesc adus de Germania prin Nord Stream 2, sau delegația de oameni de afaceri americani care se anunță în toamnă în România, toate acestea dau semnalul unei reorientări a Statelor Unite spre Europa Centrală;
  • Reinventarea faliei dintre “vechea Europă” și „noua Europă”, în fond o reluare a conceptului fostului secretar republican al Apărării, Donald Rumsfeld, care a scandalizat Franța și Germania în 2003, cu ocazia refuzului acestora din urmă de a susține Statele Unite în campania militară din Irak, nu este un semn bun nici pentru Uniunea Europeană, nici pentru NATO;
  • Tentația vest-europenilor de a refuza continuarea supremației politice americane post-1945 pe continent și de a se autonomiza de Statele Unite, reflectată în mai multe declarații ale președintelui Comisiei Europene și ale altor importanți lideri politici vest-europeni în ultimii 2-3 ani, augmentată în 2016 de Brexit și de alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, va duce, după toate probabilitățile, la adoptarea noii politici a Apărării Europene, cu toate riscurile de slăbire a NATO care decurg de aici, indiferent de asigurările care ni se dau din toate părțile că cele două structuri vor fi complementare. Nu vor fi complementare, pe termen lung, ci vor intra în competiție, în principal din considerente financiare (achiziţiile militare);
  • România şi Polonia, de exemplu, au înţeles rapid despre ce este vorba în politica externă a lui Trump, anunţând cumpărarea de rachete americane Patriot (am scris despre asta chiar înaintea primirii preşedintelui la Casa Albă), şi au beneficiat imediat de „favorurile” politice ale lui Donald Trump, ceea ce, pe o logică simplă de tipul „plăteşti şi stai în faţă” mi se pare corect;
  • America nu se va lăsa împinsă afară din Europa, din rațiuni geopolitice și strategice de ordin global, iar soluția va fi mutarea centrului de greutate al intereselor americane din Europa de Vest, unde își stabilise bazele după al Doilea Război Mondial, în Europa Centrală, neîncrezătoare în garanțiile de securitate europene (altminteri inexistente);
  • Europa Centrală este o investiţie strategică mai ieftină pentru America în vremurile de astăzi, mai accesibilă și mult mai dispusă la acceptarea dominației americane, în plus mult mai temătoare, având în coastă amenințarea istorică ireductibilă a Rusiei;
  • Ce șanse de afirmare are Inițiativa celor Trei Mări, al cărei lider informal se doreşte Polonia, anunțată în august 2016 dar lansată recent cu succes la Varșovia, formată din 12 state central-europene cuprinse între Mările Baltică, Neagră și Adriatică, de a deveni o forță politică și economică redutabilă și mai ales coerentă pe plan european, între Germania și Rusia? Cât de mult este dispusă America să susțină Europa Centrală, în ideea (evident, nemărturistă) de a deveni o contrapondere la nucleul franco-german al Uniunii Europene?

*

Puțini au crezut, în entuziasmul postcomunist din 1990, când începea apropierea Est-Vest și integrarea celor două jumătăți ale continentului, separate de Războiul Rece și de decalaje de dezvoltare și cultural-educaționale profunde, că falia săpată de Cortina de Fier se va dovedi atât de rezilientă și că va reuși, după aproape trei decenii de integrare europeană extinsă, să iasă din nou la suprafață. Triumful târziu al diferențelor și identităților, reale sau închipuite, apasă greu politica Europei de astăzi, bântuită din nou de marota suveranităţii.

De data aceasta, falia europeană Vest-Est reapare pe un continent pacificat, unificat și prosper, într-un Occident care a câștigat toate războaiele, dar e pe cale de a pierde pacea și de a fi erodat de clivaje interne surprinzător de corozive, alimentate copios de duşmanii ordinii liberale, din interior şi din exterior. Apariția curentului naționalist-conservator-protecționist, în special în Polonia și Ungaria (dar care, să recunoaștem, mijește deja și pe la noi, în diverse versiuni anti-corporatiste/anti-globaliste/anti-americane/anti-liberale/anti-europene), are unele explicații istorice și culturale, posibil și unele temeri economice ale unei clase submijlocii care își vede identitatea, siguranța și confortul altminteri mediocru la care a ajuns mai degrabă în statul-național tradițional decât într-o Europă liberală și într-o lume deschisă, globală. Curentul de care vorbim este întreținut totodată de competiția politică locală, în care, după ani buni de guvernări cu orientare generală liberală, de centru-dreapta sau centru-stânga, platformele care au propulsat aceste țări spre integrare occidentală s-au erodat, lăsând locul tentațiilor autoritariste și intoleranței, bine ascunse sub carisma noii generații de lideri.

De câțiva ani, Polonia se pare că nu mai acceptă roluri secundare în Uniunea Europeană, în care centrele de decizie să fie în alte capitale, iar noutatea de anul acesta este că nici Germania și Franța, la rândul lor, nu mai acceptă împotrivirile (sfidările) Europei Centrale, fie că vin dinspre Varșovia, Bratislava sau Budapesta. Același nucleu franco-german, căruia îi datorăm, în mare parte, existența Uniunii Europene extinse de astăzi, nu mai acceptă nici supremația politică a Statelor Unite în Europa. Ce poate ieși așadar de aici, din această combinaţie de orgolii şi antipatii?

Cea mai firească realiniere care ar putea apărea din cele două clivaje (cel european, și cel euro-atlantic) ne-a fost sugerată de summitul de la Varșovia al Inițiativei celor Trei Mări, la care a participat și președintele Trump. Europa de vest, sub coordonarea Germaniei și Franței, inițiază din toamnă reforma Uniunii Europene, centrată pe Zona Euro, care va introduce, printre altele, sancțiuni mai clare pentru statele „deviaționiste”, întâmplător sau nu state non-Euro, mergând până la reducerea accesului la fondurile europene pentru încălcarea statului de drept etc.

Polonia și Ungaria vor continua să se opună Bruxellesului (practic, nucleului dur franco-german), căci pe această opoziţie se bazează, de fapt, suportul politic intern al regimurilor de la Varşovia şi Budapesta, aflate în căutarea unui nou mandat. Dacă ar ceda acum în faţa Uniunii Europene, partidele de guvernământ din Polonia şi Ungaria şi-ar pierde votanţii în alegerile din 2019 (Polonia), respectiv primăvara lui 2018 (Ungaria). Este un cerc vicios în care au intrat guvernările iliberale de la Varşovia şi Budapesta. Pe de altă parte, Statele Unite simt oportunitatea și își consolidează influenţa şi prezența strategică, inclusiv militară și economică, într-o Europă Centrală debusolată, prinsă între Germania și Rusia. Discuţia este şi mai complicată în Ungaria, unde antisemitismul în creştere şi reacţia pe măsură a lobby-ului evreiesc din Statele Unite îl ţin la distanţă pe Viktor Orbán de Donald Trump.

Pentru a răspunde la întrebarea din punctaj, voi spune direct că, deşi la prima vedere pare o idee interesantă, cu potenţial politic şi economic, nu cred prea mult în şansele Iniţiativei celor Trei Mări de a deveni o forţă coerentă şi redutabilă în Europa, o contrapondere la nucleul franco-german.

În pofida startului spectaculos, şi a susţinerii acordate de preşedintele Trump, „grupul celor 12” se va dovedi în câţiva ani o iniţiativă „fâsâită” şi lipsită de relevanţă practică, pentru că:

–        Motivaţia politică şi strategică din subsidiar, aceea de a contrabalansa puterea şi influenţa Germaniei şi Franţei în Uniunea Europeană, nu este suficient de coezivă şi nu animă în egală măsură cele 12 ţări;

–        Dorinţa Poloniei de a se aşeza în fruntea Iniţiativei va fi respinsă de alte state (de exemplu, s-a respins propunerea de a se crea un secretariat permanent, ca prim pas al instituţionalizării formatului);

–        Chiar dacă pare să se bazeze pe vechea propunere poloneză a Intermarium (mareşalul Józef Pilsudski, 1918-1919), proiectul de astăzi va eşua, ca şi cel de acum 100 de ani, tot datorită fragmentării şi intereselor diferite ale numeroaselor state din regiune, în general mici şi dependente, conectate prin mii de fire văzute şi nevăzute de marile puteri vest-europene, ceea ce va face finalmente imposibilă coagularea unei voinţe politice unite, separate de centrul de putere de la Bruxelles;

–        Regiunea în sine nu există, nici istoric, nici cultural, nici religios, nici economic, nici geopolitic. Este o ficţiune. Lituanienii nu trăiesc cu sentimentul că împart aceeaşi regiune cu croaţii, românii sau bulgarii;

–        Afinităţile între statele membre sunt mici, ca să nu mai punem la socoteală că sunt şi ţări precum Ungaria, în care o parte semnificativă a societăţii trăieşte de un secol cu obsesia revizionismului în regiunea Europei Centrale;

–        Diferenţele politice, economice, de viziune etc. ale statelor membre ale Iniţiativei sunt prea mari pentru a menţine unitatea pe termen lung a Grupului. Austria, de pildă, este o economie dezvoltată, foarte legată de Germania, în timp ce Bulgaria este mai degrabă ambivalentă şi cu destul de multe legături cu Rusia;

–        Unele state sunt membre ale Eurozonei (Austria, Slovacia, Slovenia, Estonia), celelalte nu, iar legăturile în Zona Euro sunt infinit mai puternice decât conceptele geopolitice mai mult sau mai puţin artificiale;

–        Colaborarea nord-sud, în cadrul acestei regiuni, este deficitară, până şi o simplă călătorie cu avionul între două capitale „dintre cele trei mări” (să zicem, Vilnius şi Sofia) făcându-se de obicei cu o escală în Germania sau Austria. Infrastructura şi interconectarea precară nu încurajează rutele directe de colaborare, ci pe cele intermediate de Germania;

–        În situaţii decizionale concrete, în care o organizaţie dintr-un stat membru al Iniţiativei va avea de ales între o colaborare economică (ex.: licitaţii, contracte) sau de altă natură (culturală, academică etc.) cu Germania sau Franţa şi una cu Bulgaria sau Letonia, oare ce va alege?

–        Instabilitatea şi contestarea internă şi externă a unor regimuri politice din regiune, precum cele deja menţionate din Polonia şi Ungaria, va împiedica Iniţiativa să strângă rândurile dincolo de schimburile de amabilităţi şi declaraţiile cu caracter general;

–        Îşi mai aminteşte cineva de Forumul Mării Negre, lansat cu multă pompă la Bucureşti, în 2006? Tot o ambiţie regională a unui stat din liga a doua europeană a fost şi acela. Nu mai ştiu dacă a trecut de ediţia a doua;

–        Susţinerea economică a Statelor Unite se va dovedi limitată şi insuficientă pentru a menţine coerenţa şi atractivitatea Iniţiativei, ofertele care vor veni de peste Atlantic dovedindu-se, în majoritatea lor, fie prea scumpe (gazul natural lichefiat), fie dezavantajoase (gen autostrada Bechtel), fie prea mici, mai degrabă experimentale (vezi Ford la Craiova).

În fine, nu spun, prin enumerarea de mai sus, că dorinţa celor 12 state dintr-o regiune altminteri eterogenă, de a se întâlni anual într-un format de dezbatere, în care unul sau altul dintre preşedinţi sau premieri doreşte să îşi facă şi ceva imagine internă sau europeană de lider regional, ar fi neapărat greşită. Acesta este baletul politico-diplomatic uzual. Dar nu cred în şansele formatelor regionale extinse, cu mulţi membri, mai ales în partea noastră de lume, de a propune şi susţine pe termen lung mari viziuni comune. Cred mai mult în formatele mici, de 2-3-4 state cu afinităţi culturale şi politice certe, care, ca parte a Uniunii Europene, îşi propun să facă ceva concret în comun: o autostradă, o companie într-un domeniu specific, un consorţiu academic, un institut de cercetări, un circuit turistic etc.

Nu pun la îndoială oportunitatea şi succesul ediţiei a doua a summitului, de anul viitor, din România. Iniţiativa celor Trei Mări este încă la început şi are suflu, mai ales pe fondul clivajelor menţionate, european şi euro-atlantic, care sunt însă conjuncturale. Dar, dacă vrem o evaluare riguroasă a impactului acestui proiect, ar trebui să vorbim după ediţia a cincea sau a zecea. Dacă asemenea ediţii vor mai exista.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. falia săpată de Cortina de Fier se va dovedi atât de rezilientă
    Nu sunt, nici pe departe, cel care sa dea lectii de exprimare, dar totusi „rezilienta” imi pare, in contextul de mai sus, gresit. Rezilienta inseamna rezistenta la soc, mai degraba as spune, pur si simplu, rezistenta, sau anduranta, nu suna la fel de elegant dar, tehnic vorbind, ar fi mai corect.

    Poate ca ar merita mentionate cele doua mari teme care despart, cel putin la suprafata, grupurile mentionate: nebunia incalzirii globale si politica refugiatilor. Picant e ca cele doua teme de fapt nu ar trebui sa joace nici un rol, povestea cu clima e doar o ciudatenie a unora care merg sa cultive panselute fiecare in SUVul lui, iar refugiatii i-a inghitit deja Germania si se spala pe cap cu ei.

    • Mi se pare bine punctat in chestia cu refugiatii. In afara de Germania si alte 2-3 tari mai rasarite, n-am vazut sa-si doreasca refugiatii altele ca loc de azil.
      Deci problema tarilor din est sau sud este mai mult de gargara.
      Si, daca mai exista si unii care si-ar dori sa-si petreaca restul vietii in Romania, atunci aia trebuie ca sunt oameni de toata isprava, invatati cu greul si chiar te poti astepta sa caute de lucru. N-or sa vina sa stea la tuica la mat si sa se uite cum le fac soldatii santuri sa scape de inundatii.

  2. De acord cu panorama, nu și cu concluzia. Au scăpat din vedere câteva detalii:
    – Intermarium/Inițiativa celor 3 Mări este construită pe structura fostului bloc estic european (excomunist), care are un secol de experiențe politico-strategice comune, dar și nivele de dezvoltare socială, economică, culturală mai compatibile decât au între ele statele vest-europene, deci nici vorbă ca regiunea să fie o simplă ficțiune
    – gradul de coeziune al acestei regiuni a crescut rapid, alimentat atât de politicile Bruxelles-ului (care au tratat frecvent această regiune ca o Europă de mâna a doua), cât și de amenințările de securitate (Rusia, orient, migrația, energia etc.)
    – în plus, această coeziune are un ”sponsor” greu: triunghiul e securitate SUA-Marea Britanie-Turcia; de altfel, Intermarium are în spate un deceniu și ceva de cooperare, proiectul actual fiind inițiat prin Parteneriatul pentru Pace.
    – nu poate scăpa din vedere faptul că Inițiativa celor 3 Mări este susținută și de puteri economice neeuropene: spre exemplu, Japonia (cu parteneriatul pentru regiunea Dunării) și China (cu Forumul pentru Europa Centrală și de Est)

    În plus, există și o problemă de atractivitate a ofertelor, diferite, pe care le face tabăra Atlantică (anglo-americanii și aliații lor direcți) și tabăra Renană (motorul franco-german, în măsura în care va mai funcționa până la sfârșitul mandatului Macron): primii sunt în ascensiune economică, renanii sunt de aproape două decenii în stagnare, atlanții au controlul noilor tehnologii, renanii abia fac față problemelor cu țeava de eșapament, primii au o supremație absolută în materie de securitate și vector militar, ceilalți sunt pur și simplu depășiți de crizele de la propriile frontiere și continuă să creadă că pot garanta securitatea luând micul dejun cu Putin.
    Brexitul a înclinat și mai mult balanța spre tabăra Atlantică, iar acordurile de liber schimb care vor înlocui UE în portofoliul Londrei vor crea, la rândul lor, un val investițional pe care Europa de Est nu are motive să-l refuze.

    Să sperăm că nu se va pune niciodată problema de a alege între cele două tabere – ceea ce înseamnă că vechea Europă va trebui să-și modifice radical abordările (o va face, de altfel, sub presiunea internă, iar faptul că scena politică franceză a fost pulverizată și adusă la nivelul cunoscut de România în 1990 – modelul fesenist, arată că nu prea există alternative). Idealul unei Europe unite și democratice sub toate aspectele sale (adică inclusiv între statele membre) este unul care trebuie promovat în continuare, dar actuala elită de la Bruxelles trebuie să admită că a eșuat și că a împins Europa la periferia circuitelor majore de dezvoltare ale planetei.

  3. Autorul nici măcar nu-şi disimulează neplăcerea despre sensul pe care îl ia politica din Europa.Fiindcă,deşi o specifică,nu o spune clar.Şi anume:Germania şi Franţa sunt vinovate de divizarea Europei,respectiv de aroganţa faţă de Europa de Est şi iniţiativele sistematice de a se elibera de legăturile cu SUA+UK+NATO.Mai mult,”noua Europă” germano-franceză ar face cu mare bucurie joncţiunea cu Rusia într-o Uniune Euro-Asiatică orientată contra SUA.
    Şi dacă aceasta este baza de pornire,nu înţeleg de ce se regretă atâta Uniunea Europeană germano-franceză.Oare,din cauza burselor de tot felul şi a finanţărilor generoase pentru ONG-uri?
    Nici eu nu cred că Intermarium este o soluţie politică pentru viitor.Pe de altă parte,sprijinul SUA+NATO+UK pentru amărâtele state din Est este reconfortant.Nici nu are importanţă că prin asta SUA îşi apără propria hegemonie,totul este că apără şi Frontul de Est în contra tendinţelor revanşarde ale Germaniei şi Rusiei.
    Nu-mi place că nu se analizează şi situaţia României.Din punct de vedere al interesului naţional,total neglijat de pro-europeniştii furioşi,România are mari interese în EST(Moldova şi restul teritoriilor).România trebuie să-şi vadă de interesele ei,mai ales că „Europa germano-franceză” caută să scape de balastul Estic.Nu trebuie să plângem după Europa LOR,noi trebuie să ne vedem de interesele noastre.
    Aşa că,la întrebarea „pe cine iubeşti mai mult,pe mama Europă sau pe tata SUA+NATO?” răspunsul este simplu:TATA este mai puternic.

  4. Ideea unei armate europene era inainte de venirea lui Trump la Casa Alba .
    De cand a fost ales Trump , in articolele d-voasta , acesta era raul absolut ,,,,mai ales raportat la angelicul Obama . Totusi acum vad o schimbare de macaz ( nu foarte mare , intr-adevar ) …..probabil ca ati inceput sa va documentati dincolo de presa main oocidentala / americana .

  5. Crezand ca americanii ne pot apara de peste ocean in caz de ceva, e naiv. Si acei din vest si acei din america inteleg foarte bine ca nu vor putea asigura o aparare pe termen lung. Pentru a putea apara europa de est si sud, e nevoie de uzine, tehnologie, baza materiala, logistica in nord-vest, e nevoie de putere economica. Asa ca mi se pare destul de logic, ca estul europei sa se bazeze deocamdata pe sperietori gen cumparam patriot americane, facem exercitii militare, iar vestul in acest timp sa pregateasca ce trebuie de sine statator. Chiar daca in caz de ceva, acei din est vor suferi infrangere (cum s-a intamplat si data trecuta) vestul va supravietui, iar estul deja a mai patito. Ei inteleg foarte bine ca trebuie sa te bazezi in primul rand pe tine, ajutorul poate sau nu veni.

    Ce trebuie sa facem noi, este sa curatam tara de coruptie. Sa ne intarim puterea de aparare proprie cu ajutorul NATO dar si cu tarile din vest. Sa ne intarim economia, sa trecem la euro, e prioritate nr. 1. Nu e timpul acuma sa ne dam tari si mari, inca avem mult de invatat si de dovedit ca suntem buni de ceva prin fapte, ca dupa sa putem sa vorbim. Deocamdata suntem ca un pacient dupa operatie, urmeaza o perioada lunga de recuperare, inca nu e clar daca boala s-a dus.

  6. Un text foarte angajat, foarte militant, cu scopuri devenite transparente: crearea în România a unei atitudini de scepticism și ostilitate față de ”Inițiativa celor Trei Mări” (TSI), care este un pact de cooperare a țărilor situate între Germania și fosta Uniune Sovietică, adică în acel spațiu cotropit și exploatat de 250 de ani de către cei doi mari vecini, nemții și rușii.

    Ne amintim cum Reunificarea Germaniei din 1990 a fost impusă de o alianță ad-hoc germano-sovietică, peste capul și împotrivirea marilor puteri occidentale, nevoite, la conferințele 2+4, să accepte faptul împlinit.

    De atunci, colaborarea germano-sovietică(rusă) înflorește pe multiple planuri, iar țările aflate la mijloc, printre care și România, sunt tot mai îngrijorate.

    Polonia, cu o admirabilă evoluție economică și statală, demnă de marele ei trecut, s-a încumetat să aducă împreună țările amenințate de cleștele germano-rus, încercând să atragă și SUA în această construcție defensiv-preventivă.

    Acum, după ce TSI a debutat promițător la Varșovia și se va continua la Bucureși în anul centenarului Unirii (ce excelentă victorie diplomatică !), apar și texte ca acesta, care trebuie să semene îndoială și refuz față de alianțe menite să ne apere de ruși și nemți, cu sprijin american.

    • Daca am vedea pe aici si texte militante sau defetiste „de semn contrar” celui de mai sus, am putea zice ca se anuleaza reciproc. Dar nu vedem. Si uite asa ajungem sa citim unz.com si altele asemenea, unde e loc pentru toata lumea si pentru toate opiniile, iar cititorului nu ii baga nimeni pumnul in gura daca are ceva de criticat.

    • Mie mi se pare ca textul e doar o opinie și nu încearcă crearea unei atitudini anume. Nu vad de ce trebuie sa credem ca în spatele fiecărui text este o încercare de manipulare. Mi se par o atitudine neconstrucitva si la o adica ofensatoare la adresa autorului.

  7. ///
    Povestea unei armate UE se va risipi repede pentru ca este iluzoriu sa construiesti o aripa europeana militara in interiorul NATO, ca alternativa nu e cazul, cum gresit considera semnatarul de mai sus. Deci, e o himera.
    Apoi, meciul Germania+Franta vs SUA in plan economic, militar, climatic, politic, nu va fi castigat de nucleul GeFr pentru ca au deja doua esecuri uriase la activ – au administrat prost dosarul datoriilor Greciei sa nu fie un Grexit, dar au primit cadou un Brexit. Practic, s-au temut sa piarda o economie mica la scara UE, dar au produs plecarea unei economii mari si puternice din uniune. Jocul US cu cei doi mari europeni va fi mai lung sau mai scurt dupa cum va juca Rusia. Putin este foarte abil, se prezinta ca un agresor de catifea, de salon, cu care poti sa discuti credibil orice dosar global, totul pana la interesele geostrategice evidente ale maicii Rusii, care intra in logica proprie a Kremlinului. Dovada abilitatii Rusiei este pozitia Turciei si GeFr in cadrul NATO, aceste pozitionari tipic ambigue in politica europeana nu se potrivesc cu stilul noii politici americane pentru ca presedintele Trump inseamna azi SUA.
    GeFr joaca un balet intre US un pic spre Rusia, dar asta pt ochii americanilor si spre amagirea rusilor. GeFr stiu asta, US stie asta, Rusia stie asta. Acest balet e pe costul US deocamdata.
    CEE nu e o alternativa US la Europa de Vest, e o copilarie sa afirmi asa ceva. CEE este un camp experimental pt US si Europa de Vest in relatia cu Rusia, cum a fost mereu in istorie. CEE este in spatiul NATO in cea mai mare parte si asa ramane, dar niciodata aceasta zona nu va fi o extensie a Europei de Vest oricat ne vom dori sau vom face. Geostrategia a decis destinul CEE pana acum si o va face si de acum incolo.
    Pe scurt, e falsa ipoteza unei scindari a NATO sau a unor alternative la NATO. NATO este cea mai puternica organizatie a Occidentului, UE nici nu se apropie. De fapt, si dinamica confirma asta – NATO se extinde, UE se restrange.
    Greselile GeFr au costat UE, US a inteles demult asta si cauta sa faca din NATO o organizatie de tip american, cu sarcini clare, raspunderi demonstrate prin asumari financiare directe. Principiul presedintelui Trump raportat la NATO este 100% dovada de pragmatism american. NATO nu inseamna in primul rand bani si sacrificii US, ci US lider intr-o organizatie in care fiecare membru trebuie sa fie vizibil financiar si militar.
    Concluzie, GeFr vor reveni sub aliniamentul US dupa ce isi vor consuma inca cateva fantezii tampite precum o eventuala armata UE, riscul unor noi plecari din UE, reactia slaba la avansul rus si chinez din ce in ce mai puternic in Europa. Ca sa il parafrazam pe Kissinger, UE este un pitic militar si un urias politico-economic care tinde sa devina un actor de mana a doua pe scena lumii unde US, Rusia si China sunt adevaratele forte. Lumea nu mai este unipolara, nu mai traim acum pax americana. Siria, Crimeea, Marea Chinei, Coreea de Nord arata ca dosarele grele se pot rezolva numai in formate care includ cei trei poli majori de putere globala.

    • Păi tocmai asta este problema:Germania şi Franţa au şi ele ifose imperiale şi vor să fie considerate „mare putere” cu drept egal de negociere în re-împărţirea noilor zone de influenţă.Dar celelalte „mari puteri” nu vor şi le pun beţe în roate,organizând tot felul de atacuri precum migraţia şi terorismul.Singura şansă a Germaniei şi Franţei este alianţa cu SUA+NATO+UK în contra celorlalţi.Dar pentru asta ar trebui să renunţe la ifosele neo-imperiale,dar asta este foarte greu…

      • Ge si Fr sunt doua puteri continentale. Atat. Chiar daca Fr este membru permanent in Consiliul de securitate al ONU, chiar daca cauta sa-si repare spiritul imperial cu actiuni inutile precum Libia sau Siria. Fr si Ge cauta de cateva zeci de ani ca impreuna sa obtina un statut de putere globala prin instrumentul UE. Europa, chiar daca e tinuta in mana de Ge, a iesit din toate mizele globale. UE este simbolul nu doar al luptei pt putere globala al celor 2 mari, ci si al neputintei pt ca e un fel de copil cu 2 moase. Europa germana de azi este impotenta politic si militar pt ca US,UK si Rusia nu vor o Europa/Germanie (oficial GeFr) cu putere globala. Cei care au castigat WW2 nu vor ca cei care au pierdut WW2 sa vina la masa impartirii puterii globale. Ge si Jp si-au luat partea leului in economia globala, dar costul WW2 il platesc si acum dpdv politic si militar.

        • De acord.Cred însă că Franţa,în urma vizitei lui Trump în Franţa de 14 Iulie ac,se va depărta de Germania,izolând-o în Europa.Între Franţa şi SUA este o veche simpatie,Franţa a sprijinit SUA în obţinerea Independenţei,ba chiar i-a dăruit Statuia Libertăţii,iar SUA a salvat de două ori Franţa din ghearele…Germaniei.

          • Daca Fr se apropie de US, nu face decat sa grabeasca revenirea la ce pare firesc. Fr si Ge ar reveni langa UK, adica in pozitia de principali aliati ai US. Ei inseamna Occidentul, dar sub leadership american. Ca doar nu le-au salvat degeaba fundul europenilor in 2 razboaie mondiale

  8. In lume exista o singura tema cu adevarat globala, care poate schimba din temelii lucrurile. Proiectul Chinei pt noul Drum al Matasii e o initiativa strategica la care daca participa Rusia, Turcia si UE va schimba polii de putere ai lumii. Ba chiar cred ca US ar putea fi stimulata sa gandeasca un proiect asemanator cu 3 coridoare – Americi plus Pacific plus Atlantic.
    Mai greu de realizat pare proiectul Chinei, care fara UE pica. Conectarea tarilor producatoare de resurse la cele 2 piete uriase de consum – China si UE arata doua capete de pod puternice. Doar ca UE poate e mai interesata de relansarea si fixarea TTIP decat de Drumul Matasii.
    Daca presedintele Trump reuseste sa impuna US ca America First in centrul unei zone economice de tip cruce Pacific – Americi – Atlantic ar omori proiectul chinezesc si ar asigura dominatia US pt urmatorul secol.
    Nu va mai lasati pacalit de asa – zisa retorica izolationista a US. Politica americana a aratat ca presedinti ca Roosevelt pot vinde eficient sub masca izolationismului implicarea adevarata a Americii in afacerile globale. Asa au castigat presedintii americani WWI si WWII, chiar daca publicul american acasa auzea la inceput idei contrare rezultatelor ulterioare.
    America este unicul pol de putere globala sustenabil pe termen lung. Pentru ca spre deosebire de Rusia si China, US nu are vecini apti sa ii conteste superioritatea. Vecinii sai sunt chiar dependenti de puterea US si nu alimenteaza conflicte ca in alte parti ale lumii.
    Rusia este agresiva pt ca are complexe fata de Vest, dar si fata de China. China urmareste un joc economic global pe termen lung cu obiectiv clar de a deveni prima superputere economica a lumii pt a-si putea apoi sprijini ambitiile militare din Asia si a-si asigura dominatia economica pe 3 continente – Asia, Africa si Europa.
    Din pacate, Europa asa divizata si consumata de orgolii marilor Ge, Fr, UK, se confrunta cu pericolul de a deveni in decurs de o generatie o posesiune fie americana, fie chinezeasca.

    • Posesiune vest-europeana suntem .Americana ,whatever. .Chinezeasca – wishful thinking.
      Orice numai nu turceasca sau de-ai lor.

  9. Eu cred ca daca SUA vor esua in crearea acestui Intermarium, cortina aceea de fier despre care vorbim se va extinde pana la Sintra si nu se va mai opri in centrul Europei ca in timpul Razboiului Rece. Asta in conditiile in care relatiile intre anumite tari din vest si Rusia sunt din ce in ce mai puternice iar frustrarile unora privind suprematia politicii americane ating cote maxime. Ce mai pot face europenii de la Bruxelles este sa dea amenzi companiilor americane pe diferite motive inventate. Atunci sa lasam poporul german sa „traga” conducte de gaz intre ei si rusi, iar noi romanii cabluri pentru internet de mare viteza intre noi si americani.
    America (nu Trump) nu vrea sa abandoneze Europa si incearca s-o sprijine prin Est daca altfel nu se mai poate…
    SUA profita, ce-i drept, de debusolarea estului, pe de o parte, iar estul este ingrozit de o repetare a istoriei si de o posibila intoarcere la comunism. Asadar, singura solutie este un astfel de Intermarium.
    Parerea mea este ca daca Uniunea Europeana se va rupe, Germania va fi arhitectul dezmembrarii Uniunii Europene.
    In fond, Statele Unite au salvat Europa si au tinut „spiritele” germane sub control atatea decenii, insa acest lucru a fost uitat din pacate…

    • Inteleg ca nu gratuit, nu lipsit de interese si nu peste vointa Occidentului vrea „America (nu Trump) sa nu abandoneze Europa, incearcand s-o sprijine prin Est daca altfel nu se mai poate…”.

      • „Inteleg ca nu gratuit, nu lipsit de interese si nu peste vointa Occidentului vrea “America (nu Trump) sa nu abandoneze Europa, incearcand s-o sprijine prin Est daca altfel nu se mai poate…”.

        In SUA nu exista atitudinea tipic europeana- ” sa ne dea cineva”. Da, trebuie sa investim in armata (2%) si sa cumparam gaz de la americani. De la cine vreti sa-l luam, de la rusi, din Kazahstan poate…? Acum se vede cui ii pasa cu adevarat si cine sprijina NATO cu adevarat. Poate coana Merkel isi facea iluzii ca o sa ne si vanda gazul ala primit de la rusi prin North-Stream 2.

    • Pana in 1917, toate (dar ca tari din Occident, luate separat). Dupa 1917, nu a mai existat decat al II-ea razboi. In rest, in afara de Algeria (Frantei), nu au mai fost razboaie. Si in I-ul si in II-lea razboi mondial, SUA s-a cam bagat in razboiul inceput de Occident, si mai pe la mijloc.Oricum razboiaele erau intre Occident si tari din Occident, dar ma rog, sa zicem ca se inscrie in criteriul tau.
      Putem sa discutam de un Vietnam, … .

  10. Interesanta analiza si argumente. As adauga de la mine ca americanii s-ar putea sa aiba si un reflex post brexit si sa mute pe tabla de sah in acest sens. Odata ca vor un cap de pod solid in interiorul UE si doi pentru ca doctrina americana a urmarit dupa razboi sa tina in frau tendinta hegemonica a Germaniei care incepe iarasi sa se manifeste. Daca este asa atunci americanii s-ar putea sa fie mai tentati sa se implice in initiativa poloneza mai mult decat pare la prima vedere. Pe urma desi nu exista afinitati culturale si nici interese convergente intre tarile din zona celor trei mari ele ar putea sa apara. Europa vitezelor de exemplu ar putea forta o coagulare sau imigratia fara control si distribuirea fortata ar trezi suspiciuni si temeri in societati unde identitatea si statalitatea au o istorie zbuciumata.

  11. Da, este adevărat că există un clivaj în sânul blocului occidental, incluzând aici UE, SUA, NATO. Clivajul este dat, aşa cum bine observă şi autorul articolului, de cele două ideologii ce se confruntă pe scena politică actuală a lumii: progresismul şi conservatorismul. Buba mare nu e dată de tensiunea dintre progresişti şi conservatori, căci aceştia pot ajunge la o bună mediere prin întâlnirea la centru, ci e dată de accentele ultra- din cele două tabere. Vocea ultra-progresistă şi cea ultra-conservatoare nu pot ajunge la mediere şi nici la înţelegere. Aici e problema. Vorbind acum despre UE, cele două tabere remarcate de autor sunt corect definite, dar intenţia pusă în spatele lor cred că e exagerată. Adică nu cred că statele Inițiativei celor Trei Mări îşi doresc să fie o contrapondere la duetul Franco-German. Fiecare tabără doreşte doar să-şi promoveze ideologia după care se ghidează. Aici e bine de precizat un lucru: poporul francez a votat centrul, Macron declarându-se de centru, tocmai ca să evite clivajul celor două ideologii. De asta am spus într-un comentariu anterior că francezi vor da o lecţie de ieşire din criza ideologică. Acum e rândul lui Macron să justifice încrederea acordată şi să-i conducă pe francezi pe drumul de mijloc, să nu gliseze spre stânga ultra-progresistă. E valabil şi pentru Merkel. Se pare însă că cei doi nu se prea pot opune presiunii ultra-progresiştilor, marcată prin agenda LGBTQ.. şi MultiCulti în special, şi „migrează” încet spre extrema stângă. E adevărat că şi unii lideri conservatori au o tendinţă în oglindă, să adopte atitudini mai ultra-conservatoare. Extremele totdeauna se alimentează reciproc. Datoria noastră urgentă nu e aceea de a manifesta zgomotos cu unii sau alţii, ci de a contribui cu ce putem la evitarea derapajelor spre extreme şi de încurajare a liderilor moderaţi din ambele tabere să se întâlnească la mijloc. Sunt convins că o astfel de abordare înţeleaptă ar întări blocul european, la fel şi coeziunea cu SUA, iar Brexit-ul ar putea fi stopat.

    • Adica sa punem in sarcina lui Macron ceva care i-a fost pus de mine cand inca ea candidat pe feisul dlui respectiv sa gaseasca acea atat de cautata Cale a treia(ca sa folosesc termenul dat, cred, de dl Gidens). Sa punem si el sa fie in stare. este de vazut. :)

  12. Gaz lichefiat poti transporta si peste Marea negra, chiar si din Turcmenistan, insa ce rost ar mai avea cel din tgmuiesh care exista deocamdata si te sponsorizeaza pe tine ca oltenash comuistoslav de sud rtedus mintal si jihidan pe deasupara trimes in cuj co misie si sponsoorizat de humanitasul oltenesc antiraminesc

  13. O alternativa la EU nu poate sa se sprijine doar pe Polonia si UK. Astazi proiectia puterii unui stat se face prin economie si mai putin prin numarul de focoase nuclearea sau portavioane. Altfel Rusia ar fi o mare putere iar Japonia sau Germania niste pitici.
    Progresul economic al UK este temporar si deja perfidul Albion simte prabusirea iminenta post Brexit. Cand pana si bancile americane parasesc UK (Citibank mi-a trimis o scrisoare prin care anunta inchiderea sediului din Londra) ceva e putred.
    Tony Blair incearca acum sa medieze un compromis prin care sa impace si capra si varza. Sa mentina UK in EU si sa blocheze intrarea romanilor si bulgarilor in UK. Din pacte britanicii sunt prea mandri sa recunoasca o greseala iar europenii simt ca-i pot in sfrasit umili pe shop keepers.
    Polonezii sunt niste capete patrate care inca mai traiesc in secolul XV. Polonia nu reprezinta nimc fara industria nemteasca si fara piata EU. Poti produce mere si catofi cat, vrei dar trebuie sa le si poti vinde, iar britanicii produc si ei cartofi.
    Nimeni nu protesteaza cand Polonia restrange libertataea presei, anuleaza independenta puterii judecatoresti sau interzice avortul in schimb toata lumea vede in Orban un nou Horthy.
    Cand Orban blocheaza intrarea ilegala a cetatenilor straini in Ungaria (majoritatea emigranti economici, unii din ei refugiati) este considerat un dictator, cand britanicii sau americanii fac din restrangerea emigratiei un pilon de baza al politicii lor nimeni nu simte sistemul dublu de valori.

    • SUA si UK impreuna cu aliatii strategici vor domina urmatorul secol restul sunt muste pe spinarea hipopotamului. Sngurul joc inteligent al puterilor medii adica cele cu salariul minim sub 1000 USD net este sa colaboreze cu aceasta alianta pt beneficii si progres…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro