Am fost invitat la o reuniune a ministrului de Externe cu predecesorii săi. Mă duc cu plăcere și salut inițiativa dlui Bogdan Aurescu. Văd în asemenea întâlniri o cutumă sănătoasă, menită să afirme continuitatea politicii externe a României. Publicul larg nu știe cât de puțini sunt oamenii care ”fac” politica noastră externă. Instituțional, tandemul forte e cel președinte-ministru de Externe. Primul are un sfetnic specializat, celălalt dispune de aparatul MAE, la nivelul ”centralei” și în toate capitalele unde avem ambasade. Ideal e ca ambii să conlucreze cu șeful guvernului (care propune bugetul, având el însuși o agendă internațională) dar și cu membrii comisiilor parlamentare de politică externă, sau cu eurodeputații care se ocupă de acest domeniu la Bruxelles. La procesul fixării unei ”linii” de conduită statală, în funcție de marile dosare, participă cu expertiză specifică și Serviciul de Informații Externe. Mica familie e completată de diferite ONG-uri specializate, de componenta ICR – asimilabilă diplomației culturale – precum și de comunitatea analiștilor dedicați relațiilor internaționale. Numărul celor implicați în modelarea politicii noastre externe e de ordinul câtorva mii.
Spre deosebire de majoritatea statelor membre UE și NATO, societatea noastră nu a reușit să facă din politica externă o temă de interes public major. Circulă clișeul că am fost uniți pentru a intra în UE și NATO, dar că n-am reușit, după admiterea în cele două organizații, să ne menținem nici coeziunea politico-instituțională, nici aptitudinea creativă de a genera analize și concepte ”proaspete”, adică nemijlocit sincronizate cu istoria contemporană. Într-adevăr, frontul externiștilor români a fost spart după atingerea celor două obiective. În relativul consens construit pânâ în 2004 și 2007 au intervenit otrava disensiunilor ”la vârf”, maladia clientelizării, fatalitatea demagogică a subfinanțării, dar și divorțul (mai mult sau mai puțin vizibil) dintre profesioniștii sistemului și decidenții politici. Reculul instituțional a fost agravat prin neo-izolaționismul practicat de trusturile media și prin embargoul factual asupra informațiilor externe relevante. Din păcate, avem cel mai slab acces (prin servicii publice) la ceea ce se petrece în afara României. Mentalitatea ceaușistă a cetății asediate trăiește o nouă tinerețe. Există lideri de opinie care continuă să susțină viziunea comunismului terminal: suntem înconjurați de dușmani. Parcă auzim sloganurile ”nu intră nimeni”, ”pe aici nu se trece, ca niște sunete de cobză paranoic-patriotardă…
Neinformată fiind, opinia publică nu-și exercită rolul democratic de a sancționa sau susține liniile de politică externă ale țării. Știu că există 100.000 de corporatiști care fac zilnic turul presei occidentale online. Nu la ei mă refer, ci la restul cetățenilor, care văd la televiziuni orice în afară de realitatea internațională. Nici măcat știrea brută, neanalizată, nu ajunge la 95 % dintre români. Între timp, micro-comunitatea analiștilor stă cu ochii pe declarațiile (adesea aleatorii) ale protagoniștilor politici, încercând să prevină sau să combată orice posibil derapaj de la euro-atlantismul nostru ”principial”. Cam la atât s-a redus miza. Nu am internalizat celebrele ”valori euro-atlantice” până la punctul în care ne permitem politici multivectoriale, o geometrie pragmatică a parteneriatelor strategice sau intrarea în detalii: stăm pe zidul cetății și recităm o singură mantră, cu speranța tribală că sfârșitul lumii se amână.
Există firide prin care se mai strecoară ceva informație ”din afară”: magisteriul lui Emil Hurezeanu și ”Pașaportul diplomatic” de la Digi 24, prezența lui Luca Niculescu la RFI, TVR 2, care retransmite EuroNews, Cristian Pantazi, la Hotnews, Cristian Cîmpeanu la RL și alți câțiva comentatori avizați (printre care Armand Goșu, în ”22”, sau Valentin Naumescu, prezent pe Contributors) reprezintă fericitele contra-exemple. Mai nou, și utilizatorii rețelelor de socializare au început să vehiculeze link-uri spre publicații, analize și comentarii de politică externă. Suntem încă departe de situația normală: un sistem instituțional finanțat corespunzător, primenirea meritocratică a resurselor umane, voința politică de a deschide țara cu adevărat și de a informa corect opinia publică, generarea unor bazine de expertiză adiacentă (de pildă un institut specializat pe analiza geopolitică a vecinătății estice) – iată tot atâtea chestiuni de bun simț, care ni se par dacă nu irealizabile, cel puțin impracticabile pe termen mediu.
N-am emis notațiile anterioare cu vreun dram de resentiment: e doar regretul unui diplomat de carieră în fața perpetuării unor stări de endemică neputință, deși avem destule talente, multă expertiză potențială și un subiect – România – care merită ceva mai bun atât ca stat, cât și ca națiune. Pentru moment, totul pare setat inerțial pe modul ”slow down”. Există alarme obiective: ”Noua Rusie” sufocă Marea Neagră, flancul estic al NATO se consolidează salutar, UE nu are încă o politică de apărare comună, vechile incinte de echilibrare a câmpurilor adverse (OSCE, Consiliul Europei) trec printr-o eclipsă, Orientul Mijlociu e mai volatil ca oricând, noile tehnologii continuă travaliul invizibil de transformare a democrațiilor avansate… Ar fi de lucru, dar nimeni nu sună adunarea.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
DEALUL GEOPOLITIC.Fiind inginer, am o viziune conforma cu profesia.Situatia economica dificila din Romania cauzata de distrugerea unor unitati rentabile, ar putea primii un sprijin din partea Externelor prin specialisti tehnocrati, care sa atraga investitori de Top in domenii cu un viitor sigur si care sa fie protejati de legislatii corespunzatoare.Alt aspect, ar fi legat de cautarea unor solutii legate de recuperarea unor fonduri romanesti blocate in diverse state, gen Ucraina, Irak, Sudan etc., poate prin obtinerea unor produse la schimb, nu neaparat fonduri banesti.Si cei aflati la post pot fi utili in investigarea posibilitatilor de export ale Romaniei in conditiile cele mai rentabile.Un exemplu interesant este legat de colaborarea cu Koreea de Sud, care are de 3 ani are un Tratat de Liber Schimb cu UE.Sunt pareri personale.
:) Se poate, domnu’ Baconschi? Tot pe noi, Talpa ţării, daţi vina? Nu credeţi că, dimpotrivă, binomul de care vorbiţi poartă răspunderea dezastrului la care faceţi referire? Pe de altă parte, însă, lipsa de interes a plebei pentru geopolitică e cam aceeaşi peste tot şi, pe cale de consecinţă, găsesc că exageraţi. De fapt, de ce n-o spuneţi pe-a dreaptă, recte, că nu toată lumea are „organ” pentru geopolitică. Mai mult, România e ţara lui „ei cu ale lor, noi cu ale noastre”, „ai noştri tineri…” dar mai ales fatalitatea aia cu dus bou şi întors vacă. În condiţiile astea nici nu înţeleg la cine faceţi apel, că pe mine să nu contaţi. Nu datorez nimic sistemului românesc de valori şi ca să fiu ceea ce cred că sunt am investit în mine la greu, mult mai mult decât, păstrând proporţiile, se investeşte de la buget, în domeniu… Şi să nu spuneţi că n-ajung banii.
În ţara in care ditamai personalităţile sunt fotografiate ieşind cu grupul din magazinele de fiţe şi nu din muzeele pariziene (de aia cu Madeira nici nu mai zic…), deci, tot noi, cei care ţinem de sac, suntem vinovaţi? :)
romania nu poate progresa daca nu este decuplata de asa zisa clasa politica (incompetenta, parazitara, cleptocrata). dupa ce au consumat tot ce era digerabil, resturile epocii de aur, au trecut la vinzarea resurselor naturale si in ultima instanta (clipa de fata) se infrupta copios din buget prin taxe, impozite si functii birocratice special create pentru drenarea banului public in propriile i buzunare. daca in tara nu se naste o miscare care sa i spulbere, cu atit mai putin salvarea va veni din afara. si „vestului” si „estului” ii convine status quo ul actual. bechtelul isi ia banii fara sa construiasca autostrazi, microsoftul isi vinde licentele inutile la suprapret, englezii fregatele ruginite si casate, francezii masinile, rusii petrolul, austriecii administreaza bancile si benzinariile etc. nu ne putem amagi cu faptul ca partidele vor produce altceva decit ebe, pontaci si zgonaci. timpul (sau secolul 21 cum il numiti dvs) e tirziu deja (pentru observatii si analize) iar vremurile sint tulburi
Omul de rand vrea sa stie cum merg lucrurile cu strainatatea, dar nu poate sa afle asta decat de la capsunari.
MAE e cea mai nereformata institutie din tara si 90% din diplomatii nostri arata, vorbesc, gandesc si se poarta ca la congresul pcr. Ar fi mare nevoie de o curatenie de primavara acolo. Fara fini, pupile, colegi de scoala, neveste si nepoti de brontozauri ceusisti. Examene de admitere severe, din materie relevanta si clara, urmate de angajari de proba, nu pe vesnicie.
Cei mai asediati din cetate sunt cei incuiati mental in salile UE/ONU sau in cancelarii simandicoase, care vorbesc o anglo-romana in dialect eurocrat, fara legatura cu ce stie romanul si cu ce vede el pe strada. Inteleg ca sunt frustrati, dar e vina lor. E vorba de continutul mesajului, nu de tehnica de comunicare.
Cine vrea presa responsabila, sa se implice in transformarea CNA-ului in ceva respectabil.
Ce poate explica folosirea termenului magisteriu pentru părerile lui E Hurezeanu? Si care Armand Goşu? Amicul lui Vasile Ernu de la criticatac?
Cred ca acest tip de reuniuni serveste mai degraba unei consultari sau unui transfer de expertiza, decat unei „continuitati”. Atata timp cat politica externa isi neaga insasi esenta de omnidirectionalitate, „continuitatea” unidirectionismului este chiar de nedorit, avand in vedere imensele efecte perdante. Conceptul de societate asediata, indus abil ca un complex de catre externisti de aiurea, care au nevoie de deschideri ale portilor pentru multi-trans-nationale (cineva face vorbire despre „deschiderea venelor” chiar aici, pe Contributors) este vechi, antic si de demult. Daca externistii nostri nu si-au dat inca seama ca, acum, este vorba despre societatea infiltrata, precum pestii clovni care traiesc printre tentaculele anemonelor, inselandu-le sistemul de detectie, nu prea avem motive de optimism. Insa da, din totdeauna cei multi datoreaza foarte mult celor putini.
Să ”ne permitem politici multivectoriale, o geometrie pragmatică a parteneriatelor strategice ”? Glumiți?!
Ne-a explicat dl. George Friedman de ceva vreme care ar putea fi politicile multivectoriale. Dacă vrem, putem vedea că și-a precizat mai clar viziunea între timp.
http://gaideclin.blogspot.fr/2015/04/geoge-friedman-stratfor-explique-la.html
Credeți că nu seamănă cu realitatea, că este doar opinia unui expert? Priviți pe fereastră, la Europa. Așa că nouă ne-a rămas doar bâlciul pseudo – informativ al mass-media de la noi. Să ne distrăm grosier, dacă nu mai putem gândi la ale noastre.
Asta cu politicile multivectoriale e deja aplicata. S-a vazut in vara lui 2012, cand diplomatii nostri au actionat multivectorial, fiecare dupa simpatiile politice proprii. Noroc ca nu a durat putin si era vacanta, asa ca nu s-a vazut prea mult.
Cei care ne reprezinta in afara nu stiu istorie, se jeneaza de Romania, chiar fac glumite cu strainii, isi critica colegii din Centrala, ministrii, administratia si pe romani in general. Asa ceva nu face nimeni in UE. Asta pentru ca majoritatea diplomatilor sunt legati familial, intelectual si sentimantal de vechiul sistem si nu citesc decat Florin Constantiniu, Lucian Boia si Alex. Mihai Stoenescu.
Generalitati despre care nu cred ca sint straini cititorii Contributors;
nu cred sa faca parte dintre „neinformatii” ” La procesul fixarii unei ”linii” de conduita statala”.
Cit despre „magisteriul lui Emil Hurezeanu”, chiar ca m-ati pierdut. Pe mine nu m-a putut cuceri
decit cu aprecierea ca e un tip alunecos. Care nu isi spune pina la capat opiniile,
ci ne face cu ochiul „ma-ntelegi!”. Face parte dintre dizidentii anticomunisti care s-au vrut
ba consilierii lui Nastase, ba ai lui Felix.
Nu am gasit ceva despre abandonarea Axei Washington-Londra-Bucuresti
si inlocuirea ei cu arborele cotit Washington-Berlin-Bucuresti.
Asa, o parere de diplomat-analist.
Concluzia este dezamagitoare: „Ar fi de lucru, dar nimeni nu suna adunarea.”
In loc sa ne plangem neputinta si sa dam vina pe „opinia publică ce nu-și exercită rolul democratic de a sancționa sau susține liniile de politică externă ale țării”, n-ar fi mai nimerit sa ne spuneti exact, punctual, ce ati facut dumneavoastra, in calitate de fost ministru de externe, ca sa schimbati aceasta stare de fapt?
Sau daca n-ati putut / incercat, macar sa ne spuneti exact cine, cum si cu ce resurse ar trebui sa o faca – adica sa ne explicati ce ati invatat din eventualele esecuri.
Nu de alta, dar stilul asta de lamentare la modul general este exact una din hibele majore ale pretinsilor lideri romani.
Altfel numai bine si sanatate.
Domnule Baconschi, scoateţi-l din listă pe Cristian Câmpeanu, domnul respectiv este expert în dat cu bâta-n baltă.
Puteaţi să-l adăugaţi însă pe fostul coleg de la Dilema veche, Cristian Ghinea cu bună expertiză în R Moldova şi Ukraina.
Dl. Baconschi, autorul articolului, care in
„1997 a intrat în diplomaţie, fiind, pe rând, ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta și Republica San Marino (1997–2000); director general în Ministerul Afacerilor Externe (2001–2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002–2004); secretar de stat pentru afaceri globale (MAE, 2004–2006); consilier prezidențial (2006–2007); ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco (2007–2009); ministru al afacerilor externe (2009–2012).”
incheie cu „Ar fi de lucru, dar nimeni nu sună adunarea.”
Oare cine trebuie sa o faca daca nu cei care au lucrat in externe /diplomatie. Poate inginerii care au plecat din Romania sau cei care fac „inginerii” in Parlament sau in alte „joburi” bine platite de la buget
Nici nu are rost să ne întindem la geo… etc. cîtă vreme sîntem sistematic dezinformați despre ce se întîmplă în jurul nostru. Am remarcat asta de foarte mult timp și cînd am picat pe următoarea afirmație a lui Stere mi-am dat seama că povestea e FOARTE veche:
„Lipsa de maturitate politică și de seriozitate în viața de Stat la noi se dovedește și prin complecta ignoranță în ce privește pe toți vecinii noștri. Suntem înconjurați de Ruși, Ucrainieni, Polonezi, Nemți, Unguri, Sârbi, Bulgari. Cine dintre oamenii noștri de Stat, dintre politicianii și publiciștii noștri s’a interesat vr´odată de ce se petrece în sânul acestor popoare ? Cine din presa noastră avea colaboratori pentru a ne ține mereu în curent cu viața lor politică, socială, intelectuală ? Doar din când în când apărea câte un articol cu aceste subiecte… reprodus din presa franceză ! Am ignorat așa de mult viața vecinilor încât poate puțini au fost, de pildă, cari să fi prevăzut isbucnirea răsboiului balcanic, cât și rezultatele lui, precum și directiva necesară, fața de acest conflict, a diferitelor State.” (Constantin Stere Marele Răsboiu și Politica României 1918 pag.267)
Se pare că suferim de nombrilism din moși-strămoși.
„…e doar regretul unui diplomat de carieră în fața perpetuării unor stări de endemică neputință”
Stimate domn, este, ori prea devreme ori prea tarziu pentru „regrete”!
Constat ca intelectualitatea romaneasca, in ciuda numeroaselor subiecte de rivalitate, personale si partinice, cu care contribuie, neobosita :( , la circul national pe care ni-l prezinta zilnic, a reusit sa gaseasca, enfin (!), un consens salvator, aceeasi problema serioasa : poporul român!
Permiteti-mi sa va amintesc, dvs si celorlalti cu care alcatuiti elita acestei tari, pe care o desconsiderati cordial ca, cu un alt popor nu ati fi avut acelasi destin!
Toata aprecierea mea pentru cei de la DIGI 24, pe care ii urmaresc intotdeauna cu interes, inclusiv in chestiunile legate de politica internationala.
Geopolitica rusa in Republica Moldova si cozile lor de topor din Romania:
http://inliniedreapta.net/implicarea-rusiei-in-protestele-de-la-pungesti-2-proiectul-moldova-mare/