marți, martie 18, 2025

Secreto-România: de ce nu facem public ajutorul militar oferit Ucrainei?

În ilustrul parcurs internațional al României de după 1989, diplomația română se poate felicita pentru reușitele sale, cum ar fi aderarea la NATO și apoi la Uniunea Europeană. România a participant activ la numeroase misiuni militare și civile internaționale, chiar și în lupta împotriva piraților somalezi, iar Armata primește în mod constant cel mai înalt nivel de încredere din partea românilor. Cu toate acestea, ambiția în materie de afaceri externe sau apărare nu diferă prea mult de la un partid politic la altul, iar subiectul apare prin presă mai degrabă când mai cade un MIG, se mai cumpără niște F-uri vechi sau vreun premier japonez e plimbat aiurea la Muzeul Satului.

Acum ne aflăm în plină invazie militară rusă a țării cu care împărțim cea mai lungă frontieră, Ucraina. Țara noastră a condamnat și sancționat Rusia, la cot cu partenerii din UE și NATO. Participăm la amplele acțiuni politice, militare dar și umanitare care încearcă să facă față crizei iar opinia publică română, deși departe de ostilitatea anti-rusă a țărilor baltice, se apropie tot mai mult de media europeană, opusă Kremlinului, în ciuda imensei propagande ruse.

Dar ne temem să declarăm cu adevărat ce fel de ajutor militar oferim Ucrainei.

Aflat la o emisiune BBC celebră pentru întrebările incomode, Bogdan Aurescu a evitat să răspundă cum ajută România Ucraina, chiar și când i s-a atras atenția că într-o democrație cetățenii trebuie să știe asemenea lucruri.

Președintele Klaus Iohannis afirmă că specialiștii decid ajutorul de specialitate și atât.

În timp ce efectiv toate celelalte guverne europene, de la Albania la Suedia ies aproape zilnic cu declarații despre echipamente militare pe care le trimit către ucrainenii asediați de ruși, România a anunțat o singură dată un ajutor de 3 milioane €, dar până și anunțul oficial pentru acest lucru, cel puțin în momentul scrierii acestui articol, nu mai există, părând că a fost șters de pe site-ul MAPN.

Secretomania, o strategie bună?

Să ne înțelegem: în afaceri externe, în securitate și apărare mai ales, există numeroase strategii posibile. Totul este o alegere și rareori poți fi sigur 100% care este cea mai bună decizie. Guvernul României alege să continue un comportament relativ conservator și extrem de prudent susținut de specialiștii din MAE sau MAPN și în alte momente din trecut.

Acum însă când dezvăluirile din Pentagon Leaks arată de fapt situația reală, a sosit însă timpul ca atât Guvernul dar mai ales cetățenii să examineze mai îndeaproape această decizie. Acum că oricum ”se știe”, mai are rost să ținem totul secret? Dar, mai ales, a fost o decizie înțeleaptă pentru România că ajutorul militar pe care l-am oferit sau îl oferim Ucrainei să fie ținut secret?

Există mai multe argumente și contra-argumente posibile, unele care pot ține de contextul extern, altele de cel intern, dar și posibile argumente tehnice sau politice. Unele sunt internaționale și mai serioase, legat de pericolul pentru România sau pentru Republica Moldova, iar altele interne și mai politice, legate de opinia publică românească și situația reală a tehnicii militare românești.

1 Pericol de expunere a României la riscuri de securitate

Un argument ar putea fi că prin a declara implicarea militară prin trimiterea de materiale militare, sau antrenarea de soldați ucraineni, România s-ar expune față de Rusia, punând în pericol cetățenii români. Logica ar fi că dacă ținem totul secret, dacă iese bine sau daca iese rău, putem decide după război cum și ce să comunicăm, în folosul nostru, în acel context.

Evident că faptul că informația a ieșit cumva la iveală invalidează de facto acest argument, dar chiar și fără un puști de 21 de ani care a pus pe Discord cele mai secrete brief-uri lunare ale Pentagonului, argumentul acesta este șubred. În primul rând, realitatea este că din păcate românii sunt deja în pericol. Sunt în pericol pentru că sunt vecini cu o țară pe care lui Vladimir Putin i s-a pus pata, sunt în pericol pentru că sunt ținta unor campanii masive de dezinformare plătite de Kremlin și mai sunt în pericol pentru că Rusia încearcă inclusiv să destabilizeze scena politică din România de mai mulți ani prin posibila sprijinire a unor politicieni anti-sistem.

Românii suferă deja extrem de mult din cauza acțiunilor Rusiei. Asumarea unei opoziții față de aceste acțiuni nu ar face decât să ne pună în rând cu lumea, adică cu ceilalți parteneri din NATO și Uniunea Europeană. Efectiv singura altă țară din UE cu mai puține eforturi (declarate) decât România este Ungaria lui Viktor Orban, cel mai pro-rus lider european.

În plus, prin apartenența la NATO, orice acțiune a aliaților noștri ne leagă de un context internațional, fie ca Polonia declară public fiecare glonț pe care îl trimite în Ucraina, fie că România nu.

2 Pericol pentru Republica Moldova

Un alt argument, care la prima vedere pare mai solid, este cel că nu vrem să expunem Republica Moldova la mai multe pericole. Chișinăul este vrute de nevrute neutru față de Rusia, chiar dacă Președinta Maia Sandu a condamnat clar invazia rusă. Dar logica acestui motiv ar merge așa: România are o relație extrem de apropiată cu Republica Moldova și orice facem are un impact asupra lor, ori dată fiind legăturile economice ale Rusiei cu Moldova, nu vrem în nici un fel să le facem rău prin acțiunile noastre.

Întrebarea mea însă ar fi următoarea: noi, ca țară, sau noi ca Uniune Europeană, de fapt ce vrem pentru Moldova? Atunci când Guvernul de la Chișinău însuși adoptă o poziție pro-europeană și când aflăm că Rusia încearcă efectiv o lovitură de stat acolo din această cauză, cum exact mai poate România să înrăutățească situația?

Cum poate știrea că ajutăm militar Ucraina, ieșită oricum, să schimbe lucrurile în mai rău? După ce a tăiat deja gazul, Rusia o să înceapă acum să îl sugă înapoi prin conductă pe cel aflat deja în Moldova? O să dea și mai mulți bani anti-europenilor și nebunilor să facă scandal? O să atace militar Moldova… pentru că România ajută Ucraina… prin teritoriul Ucrainei – pe care oricum nu reușesc să îl ocupe?

Argumentul acesta merită propria sa discuție dar dacă România afirmă atâta interes pentru Moldova, poate că dimpotrivă, o strategie asumată și publică, de sprijin pentru oricine ar face față agresiunii ruse, Kiev pentru ca apoi să putem spune și Chișinău, ar fi mult mai utilă. În special acum, în fața eforturilor sporite ale Kremlinului de a da jos guvernul pro-european ales democratic (și atenție, pro-european înseamnă și pro-România, pentru că suntem europeni, orice ar zice știm-noi-cine).

3 Opinia publică românească anti-război

Să ne uităm însă pe intern și la declarațiile multor români, atât de preocupați de o pace în Ucraina, indiferent de prețul pe care ar trebui să îl plătească ucrainenii (teritoriu, vieți umane sau copii răpiți). Dacă asumăm că guvernul PSD-PNL este preocupat de preferințele românilor, decizia de a secretiza ajutorul ar putea fi explicată mai concret de dorința de a nu-și îndepărta alegătorii, acei alegători de care vorbea reporterul de la BBC.

Astfel Guvernul nu-și supără electoratul care se teme de agravarea conflictului dar în același timp își rezolvă angajamentele euro-atlantice.

Practic, o premieră în istoria României: cineva face, dar nu se laudă.

Dar atunci întrebarea ar fi : de ce sunt românii împotriva unui sprijin real pentru Ucraina? Sunt cu adevărat românii atât de reticenți, sau este vorba de o minoritate vocală, captivată de propaganda rusă anti-ucraineană, de mesajele naționaliste și anti-alții ale AUR sau, pur și simplu, preocupată în mod rațional de interesul românilor mai presus de orice, dar absolut orice altceva?

Mulți o iau ca pe un fapt evident că o înfrângere a Ucrainei ar fi absolut devastatoare pentru stabilitatea, siguranța și prosperitatea Europei, dar oare românilor li s-a comunicat asta coerent și consistent? Dacă Guvernul crede – și acum știm că și acționează – că Ucraina trebuie ajutată, a încercat prin numeroasele sale pârghii de comunicare să informeze și să educe acel electorat de care poate că se teme?

Ignorând pe moment propagandiștii ruși sau obsesiile naționaliste, Guvernul a găsi mai degrabă oportunități în a se poziționa împotriva unor acțiuni ale Ucrainei, cum ar fi cazul aproape fictiv al dragărilor de pe canalul Bâstroe sau în criza cerealelor. Deci, s-au ferit să zică cum ajută dar nu au ratat oportunitățile de a da apă la moară celor ca George Simion, care nu se feresc de a critica Ucraina, a vorbi despre (deseori fictivele) problemele românilor din Ucraina sau care sunt clar pro-ruși.

Asta ar indica așadar că motivul electoratului problematic este mai degrabă o alegere și nu o constrângere.

4 Risc de ridicol

Mai este un motiv posibil circulat pe unele rețele sociale și chiar dacă personal nu îl iau în calcul în mod serios, el este legat de problema maturității politice dar și militare a statului român, care justifică cel puțin o scurtă privire. Povestea circulată de unii internauți este simplă: România nu zice cum ajută Ucraina pentru că nu prea are cu ce să ajute Ucraina, deci pentru a nu se face de râs.

Armata Română o fi având ea un grad înalt de încredere în sondaje, dar este discutabil gradul de încredere real în înzestrările sale cu echipamente moderne, în condițiile de muncă și de antrenament ale militarilor români dar și în gradul lor de pregătire – toate în contrast cu alte țări din NATO, cum ar fi în special Polonia. Sigur, am participat la misiuni pe tot Globul, dar în percepția românilor tronează poveștile despre cele 20 de MIG-uri prăbușite de la Revoluție încoace sau despre nenumăratele probleme sistemice ale industriei române de armament.

Și atunci, când abia reușim să ne echipăm pe noi cu tehnologie americană la mâna a doua și a treia, de unde să le mai dăm și ucrainenilor ceva? Iar dacă am recunoaște această penurie, merge povestea, ne-am face de râs față de alte țări din NATO, care, mici sau mari, tot reușesc să trimită ceva.

Evident că situația nu este chiar așa. Dacă și țările baltice, cu armate și resurse bugetare mult mai mici decât România reușesc să contribuie, dacă unele țări chiar au găsit acum ocazia să transfere echipamente învechite de care oricum nu prea mai aveau nevoie, dar pe care Ucraina le poate folosi cu succes, cu siguranță puteam și noi. Armata Română este pe locul  47 în lume în unele topuri, luând în calcul atât mărimea cât și înzestrările.

Ah și, informațiile despre înzestrări sunt destul de publice.

Ori, un concept de bază când este vorba de armate și arme este că dacă le ai, te și lauzi un pic cu ele. De aceea le plimbi sub arcuri de triumf la ziua națională și desenezi modele interesante cu avioane de vânătoare la diverse sărbători: arăți populației că este protejată și celor de care protejezi populația că ai cu ce. Același principiu se aplică și în misiunile externe, cu care ne lăudăm, deci nu prea am avea tocmai acum, cu Ucraina, să ne ferim de adevăr.

Acestea sunt câteva dintre argumentele vehiculate. Personal consider că decizia Guvernului, bună sau rea, se bazează pe un amestec dintre ideile de mai sus. Criticabilă sau nu, este evident că a fost asumată, dar ce nu este evident și nici normal este că nu a fost explicată cum se cuvinte. Este adevărat că până și într-o democrație anumite decizii, mai ales cele de ordin militar, pot fi ținute secrete când este nevoie. Dar este nevoie de o discuție și de o justificare a deciziei de secretizare în sine.

Rămâne acum să vedem, având în vedere că până la urmă informațiile au început (și probabil vor continua) să iasă la iveală, dacă Guvernul va găsi totuși de cuviință să adreseze acest subiect cum se cuvine. Sau, mai ales, dacă mințile luminate din domeniul externe-apărare românesc care iau aceste decizii vor alege să modernizeze nu numai sistemele militare pe care Armata Română le folosește dar și felul în care le discutăm în societatea românească.

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. Personal consider ca politica asta este buna, desi ce scrieti in articol are sens. Si spun ca este buna pentru ca in caz de ceva, de doamne fereste, de o invazie, Romania va descoperi ca nu este Ucraina. Toti patriotii care se umfla in pene pe la televiziuni vor fi primii la granita. Nici nu stiu daca avem planul a , planul b , planul c, in caz de nevoie, cine va fi responsabil pentru implementare. Tot am urmarit actiunile din Ucraina cu ocazia acestui razboi, si acolo totul a functionat cu exceptia unor tradari spectaculoase de care se ocupa acum. La noi daca s-ar face asta ar sari probabil si curtea constitutionala ca li se incarca drepturile unora care fac cu bolta pe Romania. Scuze, nu este un imbaj academic, nici nu am pregatirea necessara pentru acest limbaj academic, am vorbit doar din sinceritate

    • Ukr a avut sa se pregateasca din 2014. Razboiul intermitent cu rusii dureaza de fapt de 8 ani.
      Nimanui nu-i place razboiul si intotdeauna vor exista oameni care fug, care raman si oameni care vor lupta. E o constanta de-lungul istoriei si nu vad ca romanii sa fie atat de diferiti de restul natiilor.

      • Razboiul dateaza din sec. al XVIII-lea, oamenii aceia, rusi kieveni, slavi, cu toate deportarile, masacrele, pur si simplu s-au saturat de moscoviti, ca majoritatea rusilor si a altora din muscovia dealtfel. Indiferent de gargara moscovita si de parerile celor de-acolo, care sunt generate de teama de politia secreta. Loialitatile pot vira cu 180 grade in cazul unei schimbari de regim impuse dinafara, asa cum va fi cazul, sa speram, foarte curând.

        • Daca o luam asa războiul durează de la cain si abel! Ma refer la actualul conflict ruso-ukr. Sa rămânem in prezent totusi!

      • Din păcate trebuie sa va contrazic atâta timp cât nu avem tăria de caracter a polonezilor sau cehilor, ca să nu mai vorbim de tarile baltice. Romanii sunt campioni la trădări, egoism si indolenta. As putea spune ca , pana și bulgarii ne pot da lecții de conștiința, ratiune si discernamant. Îmi iubesc tara cu tot trecutul ei glorios/ pentru ca au fost destule momentele cu oricina/, actualmente insa influenta comunismului ce a distrus fibra adevăratului roman, dăinuie încă din păcate.

        • Strategia tăcerii e o strategie falimentară. La fel de „înțeleaptă” ca și „strategia” regelui Carol II de a abandona în vara anului 1940 mari teritorii românești pentru salvarea tronului și a camarilei sale de trădători și lași. O să se vadă costul acestei „strategii” la masa de negocieri a păcii regionale, când România va avea statutul de țară-mută. Nicăieri în lume, politicienii fără demnitate, nu sunt băgați în seamă și nici respectați, iar țara lor, de regulă, ajunge să sufere și să fie neglijată.

  2. Observ o incrancenare a media „buna” din Ro in reincalzirea si rostogolirea acestei teme in societatea romaneasca si ma întreb si eu la ce foloseste:
    – ca sa contracareze alte teme (gen cerealele, pnrr, ursi, bastroe etc., de exemplu)?
    – e doar o lupta politica cu puterea actuala? – ciudat dar opozitia nu cere prea vocal dezvăluirea acestor date. Doar diversi jurnalisti.
    – sunt oare romanii frustrati când se uita la clasamentele pe tari contributoare cu armament? Sa facem sondaje atunci!
    – simtim oare o „ciuda” ori de cate ori mai citim prin presa despre donatii ale altora de leoparzi etc? Eu unul nu, ma bucur chiar
    Daca as fi jurnalist interesat atat de obsesiv de aceasta tema mi-as face un titlu de glorie din a identifica acea contributie a Ro, ca surse directe si indirecte sunt :
    – Balanta imp/exp ro-ukr/ ro-bg/ ro – schengen
    – datele de trafic cfr/ aerian/ din vami
    -cheltuieli guvernamentale cu refugiatii, infrastructura de tranzit si transport
    -activitatile centrelor de reparatii si productie romarm din ultimul an vs cei anteriori
    – info din mediul privat (rheinmetal)
    -info nato si ue priviind ajutoarele comune
    – m-as întreba pe unde a exportat bg volumul triplu de armament tip sovietic in anul trecut, cine a plătit
    – pierderile in domeniul agricol generate de gestionarea defectuoasa (nu o spun eu ci chiar dl. Ciolos care a chemat zilele acestea comisia la audiere pe aceasta tema) de catre comisie a suspendarii temporare a taxelor pe importurile agricole din ukr.
    Etc.
    Pentagon leaks nu este o sursa 100% credibila pana nu se confirma ca atare. Pana la acel moment este in schimb un bun instrument de intoxicare a inamicului, si nu numai, un ecran peste actiunile reale si scopul lor.
    Războiul nu este si nu a fost niciodată democratic si transparent. Acceptati asta!

    Cateva aspecte:
    Sunt alegeri in gagauzia – ar ajuta mult narativul pro-rus sa aibă niste date certe despre asocierea romaniei cu imperialistii – ca acolo asa se pune problema. Nu ca nu poate fără ele dar ar fi mai simplu.
    Si in bg si in cz au avut loc sabotaje pe lantul de productie de armament. Ne lipsesc?
    Marea neagra e plina de mine, tehnica militara rusa si are o baza puternica la cateva sute de km de noi. Aliatii nu au o flota serioasa de contracarare si nici nu pot aduce datorita tr si conventiei de la montreux. Diferenta intre kalinigrad si crimeea de ex este ca prima enclava se afla izolata de facto in interiorul Nato pe când ultima face corp comun cu rusia!
    In caz de probleme in Md aceasta nu poate fi protejata de Nato iar Ro va trebui sa facă un adevart balet strategic pt. A interveni fără sa implice toata alianta. E un scenariu de cosmar in care fie asistam la distrugerea tarii vecine fie intervenim dar pierzand umbrela Nato( e suficient un singur veto, al ungariei). Protejarea md de ukr poate fi o solutie dar NU e de dorit din multe considerente! A spus-o răspicat si Maia Sandu si cred ca stie, mai bine decât noi, de ce!

    • @Nman: La Kaliningrad sunt rachete cat pentru a termina cu toata Europa.
      Cand o sa aiba cineva curaj sa treaca granita cu Rusia, atunci se poate spera la o infrangere a Rusiei. Pana atunci, incet si sigur Ucraina va fi distrusa.

      • Da, sunt dar depinde de cine apasă primul pe buton. Pana atunci crimeea este aproape de noi si cred ca au suficiente rachete pt. zona noastră. Siti chestia cu paiul si barba, crimeea e ultima.

      • „La Kaliningrad sunt rachete cat pentru a termina cu toata Europa.”

        Norul radio ii roade si pe ei, porumbeii pacii. Gata cu damezele si iahturile oligarhilor, gata balsoi theater la Londra/Paris/Berlin…

        Din orgoliu imperial, rusia nu a vrut sa fie ajutata sa-si sape groapa, a ales sa i-o sape doar altii.

        • @Nman: Nu are importanta cine apasa primul. Important e sa ai buton. Nu stiu ce se va intampla cu NATO in cazul unui conflict nuclear. Pe mine nu ma lamureste deloc rationamentul asta: Rusia face praf Polonia si America decide ca vrea si ea (e irelevant ca va pulveriza Rusia, naiba o gaseste si pe ea).

          Imho, singura solutie e pacea. Acum doar se negociaza pe pielea Ucrainei.

          @crs: Nici eu nu cred ca se va ajunge la asa ceva. Dar pana la urma, o tara ca Rusia nu poate fi izolata. E prea mare si prea puternica. Dovada ca povestea cu sanctiunile e un caraghioslac, intotdeauna vor exista cumparatori. Ar fi chiar interesant ce s-ar intampla daca Rusia si-ar sista toate exporturile timp de 2 ani. Atunci poate o sa vedem ce sunt alea sanctiuni pe bune.

          • Gigix, attentie -eu nu vorbesc despre conflict nuclear ci despre sisteme balistice clasice aflate din belsug la nici 400km de constanta si in toata zona marii negre (pe platforme navale) ! Daca rusii pot trimite relaxati rachete din caspica pana la Lvov, mai rarut ce-I drept, atunci in mod sigur pot acoperi similar suprafata Romaniei!
            Ca răspuns noi avem sitemele anti-balistice proprii in formare si Nato din pl-ro-bg + fie si ambigua Tr, plus apărarea de la distanta din bazele europene. In zona kalinigrad in schimb ai Pl-tarile baltice-fin-sue-dk-no plus aceleasi baze. Kalinigrad este izolata terestru de rusia si poate fi usor izolata si maritim – crimeea nu!
            Asta e diferenta dintre cele doua zone.

    • De ce li se pare at de multora neglijabil riscul ca actiunile Romaniei sa se constituie drept pretext pentru stabilirea de catre Rusia in Moldova a unei forte miltare mai solide? Sau, macar un spatiu tampon…
      Rusia face din Moldova un subiect sensibil pentru ca stie ca este un subiect sensibil pentru Romania.
      Romania nu are capacitatea sa protejeze Moldova, nu o pate face din pozitie de membru NATO, dar macar poate sa nu o puna in pericol prin actiuni necugetate.
      Nu am eu cum sa apreciez cat de mare ar fi impactul strategic/tactic sau economic daca Rusia ar interveni in Moldova ca sa „protejeze” ceva ce poate declara cu o zi inainte ca ar fi in pericol. Mi se pare ca nu i-ar costa foarte mult – balanta pro UE/ pro Rusia este destul de echilibrata – si in plus, le-ar deschide fizic o directie noua pentru a ameninta Ucraina. Cu spatiu de manevra pentru aviatie si alte manevre militare, practic se produce incercuirea Ucrainei pe un teritoriu in care NATO nu poate interveni.
      Media din Romania se comporta ca un copil rasfatat. Parca am fi la un concurs „cine ajuta mai tare Ucraina?”
      Ucraina nu s-a jenat sa critice Ungaria pentru atitudinea prorusa si sa ridice in slavi ajutorul primit din partea Romaniei fara sa publice un raport contabil.
      Deci, domnilor din presa si comentatori cu diploma … io zic ca e bine sa nu zgandariti o rana care abia se tine in cusaturi, subtirele.
      N-o sa murim daca nu aflam musai, chiar acum pe ce loc se afla Romania in clasamentul ajutorului pentru Ucraina!
      E clar ca ne costa.
      Dar, daca aflam?…

      • Sincer, mi se pare o pozitie neasteptat de buna din partea unui guvern pentru care altfel nu dau doi bani.
        Macar atat avantaj sa avem din faptul ca avem ca PM un militar (cat de cat)… caci, despre comandantul suprem al armatei mi-e greu sa apreciez, finca nu vreau sa ofensez.

        • Nu vad nici um motiv intemeiat sa anuntam cu trambite si surle tot ce facem si cum ajutam Ucraina, este treaba noastra.Este razboi la granitele Romaniei, nu la cele frantuzesti sau germane.

          • Sigur, dar România este o tara „nazista”, iar in optica celor de la kremlin „denazificarea” este o necesitate. Ramâne de vazut cu cine o vor face, ce succes va avea si, bineinteles, daca se va face.

            • Pentru cetateanul sovietic (aici includ si cetateanul RSS Moldoveneasca si chiar as zice, mai abitir, Romania a fost desemnata ca tara nazista chiar de cand a fost cooptata cu mare deferenta, intre „tarile fratesti”.
              A fost astfel mai usor de trecut cu vederea niste sute de mii de soldati romani pieriti in „Marele Razboi pentru Apararea Patriei” (sovietice) in care a iesit victorioasa, singura, Armata Rosie si de sters cu buretele – de exemplu – contributia Armatei Romane la eliberarea Budapestei.
              Ca sa nu mai spun ca in istoria oficiala a razboiului (mai sus numit), Romania a fost eliberata pe 31 August 1944 de catre trupele sovietice in onoarea carora s-au tras salve de tun si focuri de artificii. 23-24 august pur si simplu nu s-a intamplat pentru URSS…
              Orice pionier sovietic invata, pe vremea aia, la scoala (nu stiu daca si tiparit in manual) ca Romania e o tara nazista. Primii moldoveni sositi in Romania cu afaceri (ca sa vanda caciuli rusesti in talcioc) din generatia 20-30-40 de ani STIAU ca Romanii sunt fascisti (propaganda sovietica nu face diferenta nazist-fascist … same-same).
              Asa ca, asta nu adauga nimic la risc. Daca Rusia intr-o incercare diperata de a-si stinge frustrarile, decide sa atace o tara din alianta NATO, cu pretul distrugerii totale, nu mai e relevant nazismul Romaniei.
              Acum toate tarile occidentale (exceptie Ungaria si Austria) sunt naziste… daca vreti, cu holograma de la kremlin.
              Dar re-castigarea Moldovei devine o miza, macar de moment, fata de care Occidentul nu poate sa aiba o reactie efectiva.

      • Problema este ca Rusia deja incearca sa lanseze o lovitura de stat in Moldova. Efectiv investesc in asta, au un plan, totul este deja iesit la iveal. Deci suntem deja in al 12lea ceas. Nu zic ca nu este clara calea de actiune a Romaniei, dar nu este nici evident ca poate face lucrurile mai rele. Si spun asta ca cineva care merge des la Chisinau si care se gandeste si din perspectiva moldovenilor, nu doar a romanilor.

        Ma intristeaza totusi ca in societatea romaneasca, fata de cele vestice acest fel de secretomanie e considerat normal. Chiar si daca are scuze intemeiate, cat de usor este acceptat fara macar o intrebare.

        • Societatile vestice sunt la mii de km de zona de conflict si nu au avut de-a face cu 12 „vizite” ale armatelor rusesti in ultimii 200 de ani. Pana si in perioada comunista erau protejate dincolo de cortina de fier.

        • „dar nu este nici evident ca poate face lucrurile mai rele”
          Poate nu e evident pentru cineva care merge des la Chisinau, dar DE CE sa mergem pana la a face lucrurile mai rele cand cei implicati nu par de loc, dar de loc, dezamagiti de prestatia Romaniei? S-a lansat cumva un concurs si am pierdut startul si sansele la premiul cel mare?
          Daca „Rusia deja incearca sa lanseze o lovitura de stat in Moldova” de ce trebuie sa apasam noi pe tragaci – pentru ca ASTA asteapta Rusia?
          Nu va inteleg, pareti sa va aratati drept simpatizant al cauzei Moldovei, dar daca tot e sa i se intample ceva rau, hai sa fie cat mai repede, nu-i asa? Boala lunga…

    • Dl. Deleanu este politician, mai mult decat ziarist. Conform pastilei de prezentare de pe Contributors, coordoneaza romanii din diaspora (din partea REPER, se subintelege). De ce nu vine, deci, intrebarea din titlu in mod oficial de la REPER?
      P.S.
      Mult mai interesanta/oportuna ar ti fost din partea d-sale o analiza a cresterii instantanee si spectaculoase a partidului AUR in preferintele diasporei la ultimele alegeri parlamentare, unde ar trebui sa aibe o parere (in)formata.

      • Fenomenul din diaspora romaneasca este similar diasporei turcesti din Europa care il sustine pe Erdogan, a etnicilor germani din Rusia care traiesc in Germania si il sustin pe Putin.
        Este un fenomen care merita analizat, la ce ajuta ? daca cei care conduc dau rateuri.
        Va pot aproape „garanta” ca AUR va deveni a 2 putere politica dupa PSD.

    • Nu vă faceți probleme în plus: dacă R.Moldova va fi atacată de Rusia, clasa politică de la București se va comporta exact ca regele Carol II la 28 iunie 1940. Singurii care pot ajuta R.Moldova sunt SUA și NATO, eventual Ucraina. Mă tem că actualii politicieni de la București nu sunt în stare să apere România, nu să intervină militar în stânga Prutului.

  3. România este cam în situația din 1914, așteaptă să vadă cine dă mai mult. Iar „darul” cel mare este Moldova. Aici, cred eu, că este esența problemei. România și Ucraina sunt prinse la mijloc, au aceiași dușmani și aceiași prieteni. Dușmanii: Rusia, Germania, Hungaria, Austria, chiar Franța, etc. Prieteni: SUA, UK și Polonia. Polonia, România și Ucraina se află în aceeași barcă în „triunghiul Bermudelor”, între Rusia, Europa de Vest și SUA+UK. Polonia, fiind mult mai puternică, își permite să fie mai vocală, România nu. Din câte înțeleg, se clocește o trilaterală Polonia-Romania- Ucraina, o eventuală mica Uniune Europeană Estică, cam o alternativă la actuala UE, dar cu un potențial uriaș de 100 milioane de oameni. Deci, în aceste condiții, nu este mai bine să-ți ții pliscul? Mai ales că Europa noastră se opune unirii României cu Moldova, dar Ucraina și Polonia chiar o vor….

    • Va inselati.Romania nu e in situatia din 1914. Romania nu are decat alternativa UE , NATO. Punct.
      Darul cel mare nu este Moldova….o tara ce contine Transnistria, Gagauzia. Aici vor fi mereu probleme cu populatia rusofona,turco-tatara rusificata si astfel Rusia nu ii va mai reprosa nimic Maiei Sandu,ci direct presedintelui Romaniei.Asta vrem? Un potential razboi cu Rusia? Mai mult, s-a publicat in presa acum cativa ani un studiu care arata ca ar fi nevoie de circa 80 de miliarde de Euro ca Moldova sa fie adusa la nivelul de trai al Romaniei de azi. De unde atatia bani,cand pensiamedie ede 2000 de lei pe luna?
      Ati fost vreodata la Chisinau? Eu am fost de mai multe ori…pe strada se vorbeste mai ales ruseste.

      • „Un potential razboi cu Rusia?”

        Un razboi cu o tara care nu a pornit niciodata razboaie ? Fii serios. :)

        Le dam doar operatiuni speciale. ;)

    • O trilaterala impotriva UE , nu NATO sa fim bine intelesi.
      Bine ca Johannis isi termina mandatul, nu stim cine va urma si care vor fi pozitiile noului presedinte referitor la pozitia in fata UE insa nu mai are rost sa mergem in genunchi si sa fim stransi cu usa.
      Polonia isi poate permite pozitii puternice in fata UE , au resusit sa absoarba din fonduri ce a fost posibil, s-au intarit iar acum incep sa se opuna tot mai mult aberatilor venite de la Bruxelles.
      Romania nu este in aceasta pozitie, vedem ce se intampla cu spatiul Schengen. Avem destule motive sa spunem Veto la multe proiecte unde este nevoie de unamitate, n-o facem, de ce ?

      • Trilaterala Polonia-Romania-Ucraina NU va fi contra actualei UE ( care a început să aibă ifose neo-imperiale…) ci va fi o nouă/altă structură economică, poate politico-militara. Totul sub patronaj SUA+UK.

        • Adica o „UE mai mica” ? sub patronaj SUA+UK , nu va fi posibil decat daca Romania si Polonia vor cere exitul din UE. Ucraina doreste sa faca parte din UE, nu se potriveste nimic.
          Aceste 3 state sunt cordonul de siguranta intre Rusia si Europa occidentala pozitie pe care ar trebui s-o sustina mult mai puternic la Bruxelles, sa se opuna birocratilor de acolo.
          Polonia o face, Romania nu, Johannis este progerman.
          Noului presedinte al Romaniei ii revine de acum inainte rolul sa repozitioneze Romania in fata UE.
          Romania in urma urmatoarelor alegeri va alunca catre dreapta, o alinata PSD+AUR fiind imaginabila.
          Totul depinde de cine va deveni presedinte, un proeuropean si sutinator a UE sau unul care va pune mai mult accent pe interesele Romaniei si se va alinia si mai puternic pozitiilor poloneze.
          la urma urmei este nevoie ca armatele acestor 3 tari sa devina cele mai puternice din Europa pt ca ele sunt in prima linie de aparare a Europei.
          Apararea Europei insa trebuie sa-i coste ceva pe occidentali.

  4. Problema de baza e ca atat de mult i-au alienat politicienii pe romani incat daca va fi nevoie de soldati nu vor putea fi luati decat cu arcanul in timp ce multi speciali vor fugi ca potarnichile.
    Problema romaneasca e una interna si e data de slaba incredere in stat si in viitorul tarii.
    Nimeni, nici un adversar, nu poate supune un popor care crede in viitorul sau si in leaderii sai alesi. Or, natiunea romana se afla la polul opus. Un simptom: fuga din tara este inca sport national! De exemplu, cati dintre cei care scriu si comenteaza pe aici mai sunt in tara sau muncesc exclusiv in sectorul privat?
    Cat despre secretizare, a devenit un obicei al guvernantilor pentru ca au reflexe autoritariste iar populatia este, eufemistic spus, docila.

    • Si atunci nu va puneti intrebari despre sursa, rolul si scopul atator stiri care ne invata cat de distrusi suntem si noi si tara? O fi ajutat 30 de ani de negativism continuu si desantat la intarirea spiritului natiei noastre?
      Inteleg democratia dar totul este prea dezechilibrat in media, se amplifica si accentueaza tusele negative iar cele pozitive sunt omise sau luate in deradere.

    • Nu stim asta si, desigur, ar fi de dorit sa nu ajungem sa aflam.
      Dar, treceti pe la Marasesti cand aveti ocazia si vedeti ale cui oase sunt acolo. Si la ‘917 or fi fost destui care nu au crezut ca Romania – asa cum era ea, cu politicieni demni de Caragiale – merita sacrificiul suprem. Dar unii au crezut.
      Cei fugiti din tara au avut, pobabil, senzatia ca tara nu-i merita, deci nici tara nu e musai sa se sprijine pe ei. Poate ca ar fi avut potentialul sa duca tara mult mai sus, daca nu ar fi vrut cu plata inainte…
      E de luat in seama multimea care a ramas si care face totusi ca tara sa mai existe, in ciuda asteptarilor. Prosti, naivi, inexplicabil pentru unii care s-au desprins, ei platesc datoriile tarii si din munca lor, e drept, se hranesc si capusele. Dar fara ei…

    • Nu doar docila ci si, iarasi eufemistic spus, totdeauna gata sa-si vânda vecinul/rudele pentru bani/functii.
      Cine, in 1918, se gândea la prigoana comunista ?
      Cine, in 1918, se gândea ca cel de lânga tine, la Marea Unire, te va vinde pentru ulei si faina ?
      Cine, in 1918, se gândea la teribila epoca 47-68 si nu mai putin teribila 68-89, când demonul parea ca nu mai crapa, ba chiar ne era prezentat mereu tânar si in putere „de munca” ?
      Cinje se gândea ca vom sta la coada la gheara de pui, blestemând occidentul care „nu mânca salam cu soia”, pentru tpoate relele pe care ni le facusem singuri ?
      Cine se gândea ca, chiar dupa eliberare -partiala, dupa cum vedem, asta fiind o cauza a continuarii frazei, românii vor continua sa blesteme occidentul, asa cum vedem ca se-ntâmpla astazi ?
      Sigur, nu poti prezice viitorul doar uitându-te la trecut si sa spui „a fost, va mai fi”. Va putea fi altfel. Insa esenta ramâne.
      Anumite segmente ale populatiei, chiar daca beneficiaza din plin de occident, bani, valori, etc, totusi uraste de moarte acest stil de viata, aceste valori, aceasta uriasa bogatie umana (nu doar la bani ma refer), si ar dori sa revina la „puritatea” „epocii de aur”, când „eram respectati”, „eram cineva”, bla bla bla, cunoastem gargara. Intrebati-va parintii. Si intrebati-va pe voi insiva, oare sunteti siguri 100% ca nu se poate intâmpla ceea ce acum 30 de ani am crezut ca nu se va mai intâmpla ?
      moscova nu lucreaza pentru ucraina, lucreaza pentru intreaga lume. Cine crede ca armata rosie bate inapoi se-nseala amarnic. Acum isi echipeaza fortele pentru asaltul asupra Europei. Sper sa gresesc. Viitorul ne va arata ce va fi, insa putem deja simti strânsoarea ursului.

  5. Va dati seama ca la nivel de spionaj, informatii militare ale aliatilor si ne-aliatilor, conduceri militare si conduceri de state se cunoaste in detaliu sprijinul oferit de Ro Ucrainei? Aliatii, daca ii preocupa subiectul, intreaba direct conducerea Ucrainei. Acoperirea in mister este pentru contribuabilul si cetateanul roman. Nu ma stirneste sa stiu ca particip la colecta de bombe care sa fie lasate in capul rusilor. Vreau insa sa arat mai multa solidaritate unui vecin care infrunta cu un curaj incredibil un agresor puternic care nu are respect pentru viata si reguli unanim acceptate. Rezistenta lui este impotriva arbitrariului fortei. Si, fara sa fiu mercanti, imi doresc sa deschid cai de colaborare cu acest vecin care un potential urias uman, resurse minerale si energetice.

    Politica este despre mandatarea deciziei, iar daca cel mandatat refuza (sub cele mai aberante eschive) sa explice decizia, dispare increderea in politica. Discernamintul, vointa, capacitatile imi sint negate de cel caruia i-am dat putere sa decida in locul meu. Ne era frica de tot felul de autocratisme, de la plutocratii la tehnocratii, ne lovim iata de o forma de de guvernare in care puterea socoteste supusii prea stupizi si impulsivi pentru a fi partasi in procesul deciziei. S-a inventat „secretocratia”, in care guvernantii se aduna pe inaltimi strategice in conclavuri de initiati, iar poporul este tinut jos sub ceturi cu sprijinul a legiuni de mameluci care susotesc spre norod: „ei stiu ce fac, nu e treaba ta sa afli, mergi cu incredere pe mina lor”. Cineva care contempla scena asta din afara, ce parere isi face despre noi, hoi polloi si conducere?

  6. „În ilustrul parcurs internațional al României de după 1989, diplomația română se poate felicita pentru reușitele sale…”

    Îndrăznesc să mai propun spre atenția autorului câteva reușite ale diplomației române, al cărei artizan este însuși Președintele Republicii, conform Constituției.

    De exemplu, foarte recent, România a încheiat un important Acord interguvernamental de cooperare în domeniul Apărării cu India. Apoi, domnul Președinte a plecat pentru noi acorduri în Brazilia….

    Nu știu dacă domnul Iohannis a fost mandatat de domnul Joe Biden, sau de domnul Jens Stoltenberg pentru acorduri militare cu prietenii apropiați ai Rusiei și alte state simpatizante ale Rusiei din America de Sud exact când Rusia desfășoară un cumplit război de agresiune chiar la frontierele României.

    Într-adevăr, „ilustru” acest parcurs au României, inclusiv (sau mai ales) prin Președintele său, deși în programul vizitei prezidențiale din Chile sunt mari „pagini albe”. Probabil, rezervate tot pentru acorduri militare, căci Chile chiar are o istorie militară bogată și efervescentă.

    Probabil, urmează vizite în Venezuela și Cuba, destinația favorită a unor delegații de politicieni români în ultima vreme.

    Ilustru parcurs, desigur, la fel ca demersurile diplomației române pentru admiterea României în Schengen!…

  7. Atunci cand un stat precum România contribuie doar cu informatii secrete care ajuta armata Ucrainei, nu vad unde este ridicolul sau rusinea sau riscul de securitate pentru noi. Daca alții se bat cu pumnii-n piept cum trimit ei arme si cate gloante trimit, noi nu putem sa oferim detalii si sa ne laudam cu activitatea de informații prin care ajutam Ucraina. Nu uitati ca departamentul de informații al NATO se afla in România, iar tara noastra coordoneaza si activitatile cyber din Ucraina, fiind practic responsabila de protectia cibernetica a Ucrainei. Astfel de detalii nu pot fi facute publice. Sigur, România nu este singura care ajuta Ucraina cu informatii si ar fi ridicol sa nu apreciem rolul SUA sau UK in acest domeniu, însă România are si ea un rol major in Ucraina in zona informațiilor. De fapt, trebuie sa recunoastem ca ne pricepem de minune la spionaj.

    • Interesanta logica.
      Desi nu stiti ce informatii si ajutoare ofera Romania, pareti convins ca sunt substantiale.
      Adevarul e ca guvernul Romaniei este compus din profesionisti adevarati si daca ei spun ca se face, atunci poti avea toata increderea.

      Ideea asta cu tinut secret eventualele ajutoare vine din traditia securistica din Ro de a nu oferi informatii prostimii pentru ca nu trebuie sa stie cum se toaca bugetul si nu are nici o legatura cu eventualele reactii rusesti. Serviciile rusesti chiar asa populate cu incompetenti si hoti cum sunt (cam ca in Ro doar scara e mult mai mare) au o idee ce se trimite.
      De trimis nu se trimite mare lucru in privinta echipamentului militar si nu o zic pentru ca am informatii confidentiale ci pentru ca armata romana nu are ce trimite. Echipamentele militare sunt in mare parte depasite moral si fizic, alea cateva achizitionate in ultimii 20 de ani si mai moderne nefiind suficiente unitatilor romane.
      Nu e nici o rusine sa recunosti ca nu ai echipamente, rusinea e sa ascunzi mizeria sub pres pe motiv de secret militar si sa procedezi exact ca inainte.

  8. Secreto -Romania : raspunsul la intrebare sta chiar in aceste cuvinte .Decizia la nivel militar este parte a deciziiilor Presedintelui Romaniei(conform prerogativelor ) si a CSAT .Multumirile sosite, in mai toate situatiile ce au reprezentat diferitele intilniri bilaterale si cele oferite de catre SUA care au vizat ajutorul acordat Ucrainei , nu pot fi simple afirmatii de presa .Expertiza romanesca pe „ Inteligence ” a facut diferenta in teatrele de lupta .Razboiul se poarta cu arme dar spionajul aduce beneficii nemasurate si nemasurabile atunci cind el ofera date exacte ce sunt folosite in lupta .Daca ne referim numai la armament observam cum intreaga constructie militara este etapizata .Masinile de lupta , tancurile , sistemele de rachete, munitia ,pregatirea trupelor , toate la un loc se desfasoara , pas cu pas , pe masura ce nevoile ucrainienilor sunt identificate .Nu putem a ne preface ca nu observam cum pe masura ce fostele echipamente militare de sorginte sovietica sunt distruse in lupta Ucrainei i se ofera tehnologie mai veche occidentala . Curind va veni si rindul avioanelor F16 . Nu putem sa nu asociem toate acestea cu existenta unui plan bine stabilit ce a luat in calcul si modalitatea de inlocuire a tehnicii de lupta fosta sovietica ,aflata in estul Europei ,cu echipamente occidentale de ultima generatie ,totul facut in functie de nevoile si de rezultatele din teren ca parte a unui parcurs obligatoriu .Cine crede ca totul este facut„ la plesneala” se insala amarnic .Modernizarea armatelor occidentale este parte a ceea ce vedem ca se intimpla chiar acum .Rusia, cu voie sau fara de voie, a facut totul posibil .Europa se inarmeaza , se federalizeaza , creste forta NATO iar invazia ofera SUA posibilitatea de a creea un nou NATO in Pacific pe masura ce UE preia forta militara din NATOul european .In Pacific China va fi total ingradita de noile aliante Occidentale iar Rusia se va defederaliza asa cum ne spunea inca de la inceputuri doamna von der Leyen . Ceea ce pina mai ieri parea un vis devine realitate .
    esop 22/04/2023 At 9:16

  9. Hmmm… Subtirel, as zice…

    In primul rand, cred ca e prea mult spus „se stie”, referitor la Pentagon Leaks. Nu se stie exact ce e real si ce e intoxicare. Ma rog, poate stie autorul articolului…

    In al doilea rand, articolul nu pomeneste nimic despre romanii pro-rusia, care nu sunt putini. Romania a fost copios infiltrata de agenti de influenta pro-rusi (pro-sovietici, chiar), timp de zeci de ani de zile. In politica (Ilici-Iliescu si ai sai discipoli), in mass-media (RTV, Nasul TV etc.), in biserica (Teodosie si altii), in sindicate nationale etc., agenti de influenta filo-rusi actioneaza (mai mult sau mai putin discret) si coaguleaza in jurul lor tot soiul de rataciti. Prin prisma constientizarii existentei romanilor care inca mai cred ca lumina vine de la Rasarit, mi se pare justificata „secretomania” guvernului (unul dintre foarte putinele aspecte in care aprob guvernul). Orice bula mica-mica va fi umflata de partidele si organele media pro-ruse, care vor trambita apocalipsa poporului roman, daca dusmaneste rusia. Daca ajutam militar Ucraina, atunci Ucraina stie, aliatii nostri stiu, e in regula. Nu trebuie sa stie toti nechematii.

  10. Cam stranie aceasta „contributie”. Nu contribuie cu nimic la informarea cititorilor, devreme ce nu contine date factuale, eventual puse in context si interpretate. Este o comunicare cu privire la opinia autorului, sustinuta de speculatii care pe alocuri sunt absolut copioase (i.e., „hot air”). Nu rezulta de niciunde de ce „se cuvine” ca Romania sa „declare” cu cat si cu ce ajuta Ucraina. Iar parcursul profesional al dlui Deleanu nu este (inca?) atat de solid incat sa il indrituiasca de pe acum la enuntarea de axiome.

  11. Dar la faptul ca stam slabut la propriul armament si dam informatii cat de mult si in ce domenii il subtiem te-ai gandit ?

  12. Înclin să cred că decizia de a secretiza ajutorul a fost legată în principal de opinia publică românească fiindcă celelalte argumente nu prea stau în picioare după cum a arătat și autorul. S-a observat și cu ocazia campaniei de vaccinare că, chiar dacă s-a apelat la instituția armatei în care românii au mare încredere, rata de vaccinare a rămas una dintre cele mai mici din UE. Prin urmare cred că s-a luat decizia asta pentru a nu isteriza populația și a nu face din AUR un partid și mai popular decât este. Chiar și așa se vede că PSD nu prea rezistă tentației de a apela la naționalism.

    Din punctul meu de vedere România a pierdut adoptând strategia de secretizare. Cel mai evident pe accederea în Schengen: când Austria s-a opus, reacția celorlalte țări UE a fost foarte slabă (mă refer nu doar la reacții politice ci și la reacțiile venite din societăți). Pur și simplu mai nimeni n-a auzit de România, în afară de faptul că e o țară săracă din care se emigrează masiv (deci care e mai bine să stea în afara Schengen). România nu pare a dezvolta o demnitate a ei, ci persistă într-o frică ancestrală de marile puteri (inclusiv față de americani) și mai degrabă așteaptă să vadă cum se vor așeza lucrurile înainte de a lua o decizie sau alta. Putem adopta și democrația și comunismul și despotismul în funcție de ce ne asigură supraviețuirea, cu puțin noroc și bunăstarea.

    • @Sorin Macavei _ „…mai nimeni n-a auzit de România, în afară de faptul că e o țară săracă din care se emigrează masiv”

      Așa este România, doar că după principiul acesta nici Croația nu trebuia să adere. Acestea sunt pretexte care nu au legătură cu condițiile de aderare la Schengen.

      Motivul pentru care România și Bulgaria nu sunt acceptate în Schengen sunt legate de interesele economice ale Olandei. Austria este doar o marionetă a Olandei în acest proces.

      Recentele declarații ale ministrului de interne austriac, care spune că prin România trec bărbații ucraineni care comit infracțiuni în Austria, deci, se înțelege, nu va fi admisă în Schengen, sunt cât se poate de elocvente. Sunt bazaconii la fel de mari și absurde precum cele spuse de domnul Nehanner.

      • Sunteți sigur că interesele economice ale Olandei sunt la mijloc?

        Să nu uităm că premierul Nehammer rămâne singurul lider politic din UE care a vizitat Moscova după invazia Rusiei și asta imediat după ce au fost scoase la iveală crimele de la Bucea. De ce credeți că Nehammer l-a vizitat pe Putin și mai ales a ținut expres să nu apară fotografii legate de vizita sa? Austria era atunci disperată ca Putin să nu le taie gazele, iar Putin nu le-a tăiat (spre deosebire de cele spre Germania). În continuare 50-60% din importurile de gaze ale Austriei provin din Rusia. Credeți că aceste gaze nu au și alte costuri (politice) asociate, cum ar fi de pildă ca Austria să blocheze neîntemeiat accederea României la Schengen? Prin asta Putin face mai dificilă aprovizionarea Ucrainei prin România, crește euroscepticismul românilor și totodată pune în evidență faptul că în UE primează interesele naționale în fața interesului de a apăra valorile democratice.

  13. De ce ne tin ungurii la frontiera invocind motive imbecile ?
    De ce nu ne accepta austriecii in spatiul ,, Schengen ” ?
    De ce nu impunem restrictii pentru cetatenii, produsele si serviciile unguresti si austriece ?
    De ce poporul roman e atit de prost si suporta la guvernare o hoarda de tilhari si mincinosi ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bogdan Deleanu
Bogdan Deleanu
A studiat la Facultatea de Ştiinţe Politice, secţia engleză din cadrul Universităţii Bucureşti şi la Institutul de Studii Europene al Université Libre de Bruxelles. Lucrează din 2008 în mediul European, activând în Parlamentul European și Comitetul Economic și Social European, a fost coordonator electoral în cadrul Misiunii de Stabilizare a ONU din Haiti (MINUSTAH), a co-fondat Europuls și coordonat Eurosfat. S-a implicat în organizarea civică și politică a Diasporei române iar în prezent urmărește probleme de afaceri externe, dezinformare și inovare socială și digitală.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Dragi prieteni, săptămâna aceasta ne vedem la București. De două ori, odată la Fundația Academia Civică / Fundația Spandugino în 20 martie și, a doua zi, la Humanitas Kretzulescu.
Mihai Maci

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Disponibil pentru precomandă

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro