Capitolul 11 al noului program de guvernare este dedicat sectorului CDI (cercetare-dezvoltare-inovare). Şi în acest program, ca şi în cel trecut, sectorul CDI este considerat important la nivelul strategiilor naţionale. Analizând direcţiile de acţiune ale programului guvernamental se observă o preocupare în ceea ce priveşte aducerea cercetării mai aproape de zona aplicat-tehnologică. Se vorbeşte de cultivarea spiritului antreprenorial precum şi de apropierea întreprinderilor de instituţiile de cercetare, obiective care se regăsesc şi în Planul Naţional CDI (2007-2013). Acelaşi plan naţional spune că cercetarea trebuie să se transforme conceptual si practic din cheltuială în investiţie.
Până în 2020 România îşi propune o creştere a investiţiilor CDI ca pondere in PIB la 2%. Având în vedere nivelul actual în jur de 0,5% – se anunţă o creştere în termeni de volum considerabilă pentru că cei 2% se vor raporta la PIB-ul de la momentul respectiv. Luând în calcul media actuală EU-27 de 2% şi ţinta EU pentru 2020 de 3%, rezultă că, în ceea ce ne priveşte, ne aşteaptă un efort intens atât de creştere internă cât şi de încadrare în trendul european, mai ales că o bună parte din ţările EU sunt aproape sau deja depăşesc ţinta enunţată (Finlanda 3,8%, Suedia 3,4%, date Eurostat 2010). În comparaţie, Japonia investeşte peste 3,4% (2008) iar Statele Unite peste 2,7% (2008). Este clar că există o legătură directă între investiţia în CDI si competitivitate economică, poate exemplul cel mai elocvent al ultimei decade este Coreea de Sud, care concurează cu succes pe piaţa globală pe segmente tradiţional dominate de produse ale altor ţări.
Un subiect interesant de analizat este intensitatea contribuţiei financiare publice la acest efort. În principiu, sectorul public ar trebui să contribuie în jur de o treime la investiţiile in cercetare, restul fiind acoperit de sectorul privat. O participare consistentă a sectorului privat este dovada că investiţia în CDI este rentabilă. Dar această regulă de aur nu este aplicabilă imediat unui mediu în care sectorul CDI este insuficient dezvoltat şi integrat în economie şi societate, zona publică şi privată a cercetării încă nu comunică uşor iar rezultatele cercetării fie ele teoretice, tehnologice sau aplicate nu îşi găsesc neapărat loc şi valoare în piaţă.
Prin urmare, în România, contribuţia sectorului public rămâne importantă, în special în ceea ce priveşte stimularea sectorului CDI de importanţă naţională (universităţi, academii, institute). Granturile naţionale (cum sunt cele incluse în programele CNCS) reprezintă oportunităţi de finanţare dar şi instrumente de stimulare în dezvoltarea personală a cercetătorilor, crearea de echipe şi parteneriate precum şi stimularea parteneriatului cu sectorul privat. În acelaşi timp susţin pregătirea mediului cercetării romaneşti pentru integrare în spaţiul cercetării europene şi participare la programe internaţionale (cum ar fi FP7).
Cu certitudine, universităţile publice, ca entităţi formatoare ale cercetătorilor şi gazde ale proiectelor de cercetare, joacă un rol central în construirea mediului cercetării româneşti. Una din schimbările importante aduse de LEN este legată de modelul guvernanţei universităţilor publice şi definirea departamentului ca unitate funcţională inclusiv din perspectiva cercetării. Astfel, departamentul are rolul de oferi spaţiu de cercetare pentru personalul propriu şi poate înfiinţa centre de cercetare cu personalitate juridică distinctă. Obiectivele sunt legate atât de stimularea excelenţei, a da posibilitatea cercetătorilor, în special a celor tineri, să participe la proiecte finanţate şi de a spori veniturile departamentului. În cadrul managementului executiv al universităţii, directorul de departament devine manager al unei unităţi funcţionale. Asistăm la intrarea într-un ciclu nou al cercetării universitare, ciclu ce presupune competenţă, iniţiativă, competiţie şi necesitatea creării unor echipe noi.
Studii din UK sau Finlanda analizează provocările manageriale ce apar în cadrul centrelor de cercetare, provocări legate atât de atragerea finanţărilor dar şi de administrarea proiectelor în sine, sarcini care reduc timpul disponibil pentru reflecţie sau analiză academică ale directorilor de proiecte. Aceste presiuni sunt dublate de simţul responsabilităţii cu privire la asigurarea salarizării cercetărilor juniori. Revenind la noi, directorii de departament (ce au toate şansele sa devină şi directorii centrelor de cercetare) – vor trebui sa răspundă la o triplă provocare în care managementul cercetării se va suprapune cu cel instituţional şi cel academic. Şi dacă legea fixează un principiu bun de plecare, este clar că în lipsa unei echipe dedicate cercetării– directorul departamentului devine un personaj încărcat cu responsabilităţi diverse şi riscul de a se încurca în meandrele “capitalismului academic” cum foarte bine descrie un studiu finlandez din 2003.
Activitatea de cercetare are trăsături “antreprenoriale” care provin inclusiv din faptul că finanţarea publică se acordă pe bază de competiţie de proiecte într-o piaţă a granturilor. Cercetătorii europeni care activează deja în zona granturilor UE de zeci de ani se plâng de birocratizarea excesivă a procesului de aplicare şi gestionare a proiectelor. Poate procedurile “birocratice” se pot optimiza, dar cu siguranţă managementul proiectelor de cercetare va rămâne o sarcină care va trebui îndeplinită profesionist.
Există o paletă de soluţii la problema managerială, care variază de la angajarea de expertiză externă până la formarea de personal propriu care să completeze managementul ştiinţific cu cel strategic în cadrul centrelor de cercetare sau cu managementul individual al fiecărui proiect în sine. Fiecare organizaţie va trebui să găsească o soluţie adaptată propriului profil.
Dar spiritul antreprenorial nu se rezumă doar la căutarea oportunităţilor de finanţare sau gestiunea proiectelor, ci şi la calitatea şi aplicabilitatea produsului final. De curând mi-a fost adresată o întrebare cu privire la şansele ştiinţelor sociale şi umaniste într-un spaţiu al cercetării dominat de rezultate tehnologice. Întrebarea este absolut legitimă, mai ales ca în ultimii ani, la noi, nu s-au creat rute clare care să ducă la valorificarea cercetărilor, valorificare ce ar face mai uşoară sarcina evaluării impactului şi a rezultatelor acestora. În acelaşi timp, fără fundament teoretic cercetarea tehnologică nu poate avansa. În plus merită spus că fiecare tip de rezultat, teoretic, aplicat sau tehnologic are şansele sale de a fi utilizat în măsura în care identifică şi răspunde la o nevoie existentă. Şi nu în ultimul rând , cercetarea interdisciplinară poate aduce împreună domenii teoretice (ştiinţe sociale) cu unele tehnologice (IT,inginerie) rezultând produse complexe cu înalt grad de aplicabilitate. Spaţiul cercetării este deschis,prin urmare fiecare disciplină are şansa sa.
Revenind la opţiunile de finanţare, trebuie spus că sectorul public nu este singurul finanţator al cercetării, şi există o piaţă a cercetării private, cu care, programele publice de granturi încearcă să construiască o legătură mai bună prin acţiuni ce stimulează parteneriatul sau crearea de întreprinderi inovative. O astfel de direcţie presupune ieşirea din relativa izolare în spaţiul academic, şi o evaluare mai atentă a opţiunilor de parteneriat şi colaborare cu întreprinderi, instituţii publice sau private.
Nu în ultimul rând este important de remarcat faptul ca universităţile clasate în prima categorie în urma evaluărilor din anul trecut, sunt universităţile care au avut rezultate în cercetare. Conform noilor principii de finanţare, performanţa instituţională va fi corelată cu nivelul finanţării acordate de la bugetul public, aspect care probabil se va reflecta în bugetele proprii rezervate cercetării.
In loc de concluzii
Sectorul CDI va rămâne o preocupare în politicile publice romaneşti şi europene, preocupare ce se va reflecta în creşterea volumului şi oportunităţilor de finanţare. Cultura antreprenorială este un ingredient esenţial în dezvoltarea cercetării în mediul public sau privat, una din ţinte fiind stabilirea unui parteneriat orientat către rezultate ştiinţifice aplicate. Se anunţă astfel un shift cultural, în care cercetarea devine investiţie activă şi în care ideile originale şi iniţiativa personală alături de munca de echipă au şansa să capete valoare recunoscută.
Vad ca analiza are „scapari de informare” vecine cu „minciuna prin omisiune”…
Doar doua intrebari vreau sa va pun stimate domn:
Cat a fost nivelul cheltuielilor (investitiile daca le privesti altfel) CDI in 2007 si/sau in 2008?
Cu cat a scazut sau crescut cheltuielile cu CDI in Romania si in alte tari din UE in 2010 (sau 2011) fata de momentul intrarii in criza (anul 2008)?
Si se mai pune una: explicati-mi si mie cum a respectat guvernele Basescu-Boc angajamentele luate fata de UE, privind cresterea investitiilor publice si/sau stimularea investitiilor private in CDI?
Si daca tot vorbiti de „cultura antreprenoriala” spuneti-mi si mie ce s-a inttamplat cu acel proiect JEREMIE de sustinere a capitalului venture inovativ (…un pont a fost semnat in 2008 acordul cu EIF si de atunci …practic nimic, cum de alfel toate fondurile structurale sunt sublime dar, implementarea lipseste….)
@Ivi
Daca sunteti interesat(a) de datele istorice cu privire la CDI va recomand Eurostat ca sursa de date statistice detaliate Eurostat alaturi de INS.
Sectorul CDI in Romania se dezvolta iar oportunitatile de finantare cresc si se diversifica.
Daca sunteti interesat(a) de stimularea CDI in intreprinderi puteti gasi call-uri deschise (active) pe programul operational POS CCE .
JEREMIE nu este un instrument destinat direct CDI in IMM – subiectul e un pic in afara topicului
Nu imi este clar la ce va referiti cu implementarea fondurilor strucurale . Programele pe zona CDI sunt functionale, deci?
…daca sustineti ca acea componenta JEREMIE a „capitalului venture inovativ” este un pic in afara topicului, as fi fost de acord daca ati fi vorbit doar de CD …insa chiar si numai in titlu aveti doua „concepte” (CDI si antreprenorial) care trimit chiar in acea parte a CDI care face diferenta dintre o viziune mai europeana si una mai americana, ca sa nu mai vorbim de faptul ca fara aceasta componenta „banii investiti in CD” nu dau si rezultate in economia reala si implicit in contributia la crestere si dezvoltare…
…insa nu ati raspuns la primele doua intrebari; sau ati ocolit raspunsul tocmai pentru ca ne uitam probabil la aceleasi date statistice (de la Eurostat, de la INS si/sau de la primul raport (si statistic) IU – Innovation Union, etc.) si tragem „concluzii basca”?…
…da sunt functionale fondurile structurale in CDI si intrebarea este oare de ce nu se depun proiecte viabile si/sau de ce nu se cheltuiesc banii?!?
Articolul nu isi porpune sa analizeze instrumente de finantare CDI si nici sa faca o analiza post a fenomenului din ultimii ani.
Nici nu militeaza pentru o viziune strict antreprenoriala ci doar atrage atentia asupra unor aspecte legate de managementul proiectelor legate de un context nou.