vineri, martie 29, 2024

Sectorul public in 2010 sau balada mesterului Manole

2010 a fost un an în care sectorul public a fost profund afectat, 13% din locurile de muncă dispărute la nivelul UE în ultimul an fiind din administraţia publică. Ediţia recentă a revistei britanice The Economist a fost dedicată „luptei” cu sindicatele din sectorul public. Relaţiile industriale se află din nou în centrul politicii,  dar de data aceasta confruntarea nu se dă între muncă şi capital, ci între „plătitorii de taxe” şi „mâncătorii de taxe”, marea bătălie fiind în faţă. Şi în România, 2010 a fost anul în care sectorului bugetar i s-a aruncat în faţă mănuşa, doar că bătălia nu a fost, precum în alte părţi, nici grea, nici aprigă. Efectele, în schimb, au fost colosale.

Datele Eurofund ne arată că România a fost în 2010 campioana UE la restructurările de locuri de muncă. Numărul posturilor care au dispărut în 2010 în România a fost de 78.700, reprezentând 21% din totalul locurilor de muncă desfiinţate la nivelul statelor UE, ţara noastră situându-se pe locul întâi în această privinţă, urmată doar la o  insignifiantă distanţă de Marea Britanie (20,83%). Dar, în timp ce în Marea Britanie s-au desfiinţat atâtea locuri de muncă, altele au fost create la loc, proporţia locurilor de muncă  apărute în 2010 reprezentând 15,52% din totalul din UE. În România, locurile nou create constituie doar 6.28%, decalajul dintre posturile desfiinţate şi cele înfiinţate fiind de departe cel mai mare. În restul ţărilor UE, această proporţie a fost relativ egală, iar în unele state locurile de muncă nou create au fost chiar mai numeroase decât cele dispărute. În Irlanda, o ţară profund afectată de criză, locurile de muncă înfiinţate au fost de două ori mai multe decât cele desfiinţate, iar în Slovacia sau Suedia de aproape trei ori mai numeroase.

Din ce domenii provin aceste locuri de muncă? 60.610 dintre ele sunt posturi din administraţia publică. Astfel, dacă ne referim strict la acestea, ele reprezintă mai mult de jumătate (54,64%) din totalul posturilor desfiinţate în domeniul administraţiei publice la nivelul UE. Sau, dacă e să ne comparăm cu fiecare stat în parte, atunci în 2010 în administraţia publică românească au fost desfiinţate de două ori mai multe locuri de muncă decât în Marea Britanie şi de aproximativ 30-50 de ori decât în alte state membre.

E adevărat că unele state, precum Franţa sau Marea Britanie, au început procesul de restructurare în administraţia publică cu mult înaintea noastră, încă din 2008, imediat ce criza economică şi-a arătat colţii. Franţa, de exemplu, a desfiinţat în 2008-2009 în total 77799 de posturi, iar Marea Britanie 27930. În 2010, englezii au rămas fără alte 31364 de locuri de muncă în administraţia publică, cumulând un total de 59294 în decurs de 3 ani. Dar chiar şi aşa, România se situează pe locul doi în UE, după Franţa, în privinţa reducerii de locuri de  muncă din administraţia publică.

Scopul acestor reduceri a fost, o ştim cu toţii  din retorica oficială, scăderea numărului de angajaţi din sistemul public laolaltă cu diminuarea deficitului bugetar, totul sub umbrela atrăgătoare a reformei administraţiei publice. Despre reformă, nu are sens să vorbim, pentru că este clar oricui că nici reducerile de personal, nici cele de salariu, nu au cum să atragă după sine reforma. Transformările cantitative nu se traduc, în acest caz, în salturi calitative. Aşa cum se arăta într-un studiu efectuat de  A.T.Kearney aproximativ acum un an şi ceva, problema principală nu este numărul mare de bugetari, ci calitatea muncii şi producţia din sectorul public. Că funcţionarul public este o figură enervantă, care ne priveşte cu un aer de superioritate din spatele ghişeului ca şi cum noi ar trebui să îl servim pe el şi nu invers, este o problemă cu care ne-am ciocnit cu toţii, doar că rezolvarea acesteia nu stă în desfiinţarea locurilor de muncă. Numărul poate fi o problemă, dar nu din perspectiva perfornenţei, ci strict a costurilor. Dacă ne uităm la numărul de bugetari raportaţi la mia de locuitori, atunci România se află la coada clasamentului, cu 80 de bugetari la 1000 de locuitori. În  Polonia numărul este de 95, în Slovenia 117, Suedia are 138 bugetari la mia de locuitori, iar Norvegia – 182 (+127% faţă de România). Evident, acesta nu este singurul criteriu de evaluare a dimensiunii sectorului bugetar, pentru că dacă dacă ne uităm la ponderea angajaţilor sectorului public în totalul populaţiei ocupate, atunci nu stăm foarte bine. Şi mai gravă e situaţia dacă ne referim la procentul alocat salariilor din totalul cheltuielilor bugetare. Deci, dacă măsura demiterii nu a avut sens din perspectiva reformării sistemului, presupunem că a existat cel puţin o raţionalitate economică a sa, deşi există voci care susţin că angajările în sectorul public joacă  un rol stabilizator în perioadele de recesiune economică, contribuind la menţinerea unui nivel relativ constant al cererii şi consumului.

La noi, impactul economic şi la nivel bugetar a fost, aşa cum se ştie deja, aproape nul. Cheltuielile statului cu cheltuielile salariale s-au diminuat absolut nesemnificativ. Până în luna noiembrie 2010, cheltuielile din bugetul de stat cu salariile reprezentau 12679,3 milioane lei faţă de 12701,3 milioane lei cât erau în aceeaşi perioadă a anului 2009 (conform datelor INS). Deci, mai nimic! Şi asta în pofida reducerii posturilor, cât şi a reducerilor salariale de 25% !!! Sacrificii mai mari nu s-au văzut în toată Europa, dar nici eficacitate mai scăzută. Suntem campionii Europei în ceea ce priveşte duritatea măsurilor de austeritate, dar asta e tot cu ce ne putem „lăuda”. Cu ce ne-am ales? Nici urmă de bani mai mulţi la buget, de productivitate crescută sau reformă – nici pomeneală. Cumva, am sentimentul dureros al unei reiterări colective a baladei meşterului Manole, în care orice construct se surpă exasperant peste noapte, cu tot soiul de categorii sociale foarte diverse pe post de „nevastă”, doar că în cazul nostru sacrificiul uman nu dă nici un fel de rezultate.

Text aparut si pe www.criticatac.ro

Nota rectificativa:  in urma sesizarilor aparute in comentariile cititorilor, trebuie sa fac o precizare. In textul de mai sus,  m-am referit la cheltuielile cu salariile  din  bugetul de stat, si nu la cele din bugetul general consolidat,  cum ar fi fost corect. Cf bugetului consolidat,  cheltuielile cu salariile in sectorul bugetar s-au diminuat cu 8,5% pana in luna noiembrie 2010 (cf. datelor MF). Este, evident, mult mai mult decat reducerea care reiese din analiza datelor bugetului de stat, insa imi mentin aprecierea ca acesta e un rezultat relativ modest si ineficient daca il raportam la  reducerile salariale de 25% si numarul locurilor de munca desfiintate.

Distribuie acest articol

44 COMENTARII

    • „deşi există voci care susţin că angajările în sectorul public joacă un rol stabilizator în perioadele de recesiune economică, contribuind la menţinerea unui nivel relativ constant al cererii şi consumului”

      Treaba asta cu consumul o repeta si copii de la gradinita, dar sta cineva sa mediteze un pic mai adanc la ea?

      1. Ce procent din consumul bugetarilor se reflecta in cerere la nivelul economiei? Teama mi-e, ca avand in vedere nivelul ridicat al importurilor la bunuri de larg consum, procentual, cererea pentru economia romaneasca creste modest.

      2. In schimb, daca sumele economisite la salariile bugetarilor s-ar duce in investitii, acestea ar stimula in mult mai mare masura cererea. In investitii, ponderea „reconvertirii” in cerere pe piata autohtona imi pare sensibil mai mare decat in cazul consumului, cu efecte benefice in dezvoltare economica. Pe termen ceva mai lung, duce la cresterea cererii de forta de munca, deci se va putea absorbi forta de munca bugetara disponbilizata.

      Sunt curios daca cineva are cifre care sa arate diferenta de „conversie” a consumului, respectiv a investitiilor, in cerere pe piata interna.

      In concluzie, cred ca, virgula, consumul estesi motor al dezvoltarii economiei doar in cazul in care acesta se indreapta, in masura foarte mare, catre produsele autohtone. Altfel, consumul este mai degraba o hemoragie, investitia – o perfuzie.

  1. Mda, bravos, mirific. Nu e defel original, stânga modernă este stânga birocratului, a slujbuliței la stat, a conului Leonida, a doctoranzilor lipsiți de talent dar cu perspective luminoase de acces la burse post doc până la pensionare.
    Faptul că un muncitor român muncește până în 17 iulie pentru a susține statul social și democrat român nu produce nici un fel de indignare morală autoarei, dumneaei plânge soarta slujbașului la stat. Minunat!

    • of domne..
      fratilor (ma refer la fratii postaci)
      1 – bugetarii sunt foarte importanti, chiar daca nu produc bani (exemplu: ce s-ar face lumea fara politie, popieri, sanatate?!)
      2 – lipsa de eficacitate, dovedeste ca acest guvern FURA si ca banii economisiti s-au dus in alta parte (masinile lor, salatiile lor ale nepotilor etc) si mai stiu eu ce le mai trece prin cap!

  2. Citind articolele dvs. imi dau seama ca de fapt sunteti un lider de sindicat (bugetar) deghizat in jurnalist. Parca i-as asculta pe Marica si pe Nistor.

    • Bai baieti am impresia ca voi ati citit alt articol sau mai bine spus sunteti atit de indoctrinati ca nici nu puteti citi niste cifre.

      In germania sunt ca. 4 mio functionari la ca. 82 Mio, deci un procent destul de mare. Desigur nu numia nr. functionarilor conteaza ci si eficienta acestora. Mai ales cei din domeniu financiar sunt extrem de vigilenti, cea mai mica incercare de evaziune fiscala e promt sanctionata. Iata ca si functionarii de stat pot fi benefici la bugetu statului. Citeam ca min. de finante da afara nu stiu cite mii de functionari, ma-ntreb cine va urmari si cum evaziunile fiscale?

  3. Se da o familie din Statele Unite si una din Mozambic, vedem cat a cheltuit fiecare pe uleiul alimentar in ultima luna, comparam in echivalentul euro si ne uitam cu ochi mari: e mult. Oare n-ar trebui sa sugeram ca familia din SUA sa cheltuie pe ulei la fel ca mozambicanii? Sau poate ca familia din Mozambic din exemplu ar trebui sa cumpere ulei de aceasi suma ca partenerii lor americani de comparatie.

    Cu alte cuvinte, pentru americani am recomanda ceva ce nu poate fi justificat eventual decat foarte vag pe temeiuri dietare; iar pentru mozambicani am recomanda o cheltuiala care le-ar compromite finantele familiale de dragul de a putea face baie in uleiul propriu.

    Vi se pare ridicol? Foarte bine! Exact asta avem in articolul de mai sus, eu doar am facut lucrurile ceva mai clare.

    ––––

    In plus articolul mai are o mare problema cu identificarea surselor, „un studiu a lui A.T.Kearney” spunea nu stiu ce (care studiu?), exista voci care sustin ca… (care voci, pe ce temeiuri) si, in fine, „cheltuielile salariale s-au diminuat absolut nesemnificativ. Până în luna noiembrie 2010 acestea reprezentau 12679,3 milioane lei faţă de 12701,3 milioane lei cât erau în aceeaşi perioadă a anului 2009. Deci, mai nimic! ” De unde sunt citate aceste cifre? Iata-le pe cele oficiale http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget/executii/Anexa_nov2.pdf – puteti vedea ca aceste cheltuieli s-au diminuat cat se poate de semnificativ…

    • Nea Damiane, ex. matale cu ami si mozambicanii e mult mai ridicol decit articolul in sine.

      Procentu de functionari la mia de locuitori e un FAPT, mai ales ca se compara tari din Europa. Logic ar fi ca administratia romana sa aiba mai mult presonal deoarece inca nu toate procedurile sunt computerizate. In plus Ro ar trebui sa faca eforturi pt. a suge banii Eu si pt. asta ar trebui sa existe personal calificat, de stat.

      Cum am scris mai sus, mi-e teama ca reducerea masiva a bugetarilor va avea influente nefaste asupra recuperarii fiscale, asupra sanatatii si asupra invatamintului si de ce nu chiar asupra criminalitatii, in general.

      • si-nca ceva nea Damiane, Ro nu are prea multi bugetari ci problema Ro e ca are mult prea putini contribuabili, respectiv prea putine locuri de munca

        • ” Ro nu are prea multi bugetari ci problema Ro e ca are mult prea putini contribuabili, respectiv prea putine locuri de munca.”

          Si cu asta pot fi de acord. Sigur ca are prea putini contribuabili, statul cheltuie prea mult si, ca sa isi acopere cheltuielile, trebuie sa colecteze mai mult din economie. Mai putin bani acolo inseamna mai putine oportunitati de afaceri, prin urmare mai putine locuri de munca, prin urmare mai putin contribuabili.

          • Nea Damiane, nu ne-ntelegem, statu nu cheltuie prea mult ci cistiga prea putin, de ce?, pt. ca sunt prea putini contribuabili, ajunge doar sa-ti amintesc ca ca. 3 Mio sunt capsunari si deci, de ce sunt capsunari?, pt. ca nu au locuri de munca in tara, de ce?, pt. ca nu exista infrastructura, de ce? pt. ca statu nu are bani sa investeasca… si uite asa putem invirti cercu vicios.

            Ex. pe care l-am dat de zeci de ori pe bloguri romanesti, in Germania sunt ca. 45 Mio contribuabili la 82 mio, ca. 50%, in Ro doar 25%.

      • Auzi mai fritz, da de ce are RO putine locuri de munca? de ce in perioada de boom economic statul s-a ingrasat ca porcu in ajun, numa bun de taiere peste 2 -3 ani?
        De ce exact in aceiasi perioada in RO era deficit de forta de munca?

        iti spun eu: politrucii nostri asa stiu sa intervina pe piata muncii, creand posturi caldute pentru rude, neamuri si alte d-astea si corupand populatiunea… iar populatiunii ii place sa protesteze da ii place si rahatu… pute pute , da-i caldutz…
        in timpul asta nici un sprijin pentru IMM-uri… nici o politica economica coerenta, infrastructura canci… ce imbold antreprenorial cand e usor sa iti gasesti slujbulitza la stat?

        ei d-aia nu avem noi in tara locuri de munca in tara…

      • Nu vad nici o acoperire in ce scrii pentru prima afirmatie, si anume ca exemplul folosit de mine e mai ridicol decat cel din articol. Din contra:

        „Procentu de functionari la mia de locuitori e un FAPT …”

        Sigur ca e fapt, asa cum multe lucruri din comparatia mea (i.e. pretul uleiului intr-o tara sau alta, salariile respective, etc.) reprezinta fapte, nu? Si atunci, unde e diferenta. In ambele cazuri, sunt un set de FAPTE puse in comparatie, in ideea ca ar trebui sa fie similare. De ce in cazul meu e ridicol si in cazul articolului nu?

        Fireste ca putem invoca rationamente si argumente in functiune care sa arate ca in unul din cazuri situatia ar trebui sa fie schimbata. Dar, din nou, lucrurile stau exact la fel si in argumentatia din articol si in argumentatia mea (pune sau scoate tu ghilimelele). Spre exemplu, tu spui ca reducerea bugetarilor risca sa afecteze domenii publice, e un argument bun, il putem discuta prin comparatie cu argumentele care pledeaza pentru reducere. Dar… ce are a face asta cu comparatia cu alte tari? La fel, si eu pot spune ca americanii consuma prea mult ulei, Face asta sa fie mai putin ridicola comparatia cu cat consuma un mozambican? Nici vorba.

        • 1. Orice stat are nevoie de un nr. de bugetari pt. asigurarea bunului mers. Mata zici ca-n Mozambic sunt prea multi sau ma rog pt. ca beau ulei. Eu spun, ca si domnsoara ca se poate face o comparatie cu alte state din Europa, sa vedem cam citi le-ar trebui alora pe mia de loc, deoarece si-n aceste state traiesc oameni cu nevoi asemanatoare, si-n aceste state exista profi, politisti, doctori, armata si circa financiara sau de eliberat buletinu.
          2. Cum zice domnsoara, in Ro nr. de functionari e relativ scazut, la mia de locuitori, comparind cu cine vrei matale.
          P.S Mie mi se face greata de la baut ulei, nu ai putea da un ex. cu baut vin? Am auzit ca Ro sta destul de bine!

          • Neamtu tiganu,

            „1. Orice stat are nevoie de un nr. de bugetari pt. asigurarea bunului mers.”

            Din nou, ai dreptate; in masura in care afirmatia este „orice stat are nevoie de un numar de bugetari pentru asigurarea bunului mers al serviciilor publice pe care le ofera”. De la un sistem la altul, de la un stat la altul, insa, afirmatia nu mai e valabila; si nici nu exista o reteta a serviciilor publice pe care un stat ar trebui sa le ofere, toate astea tin de optiunea politica a electoratului respectiv; si mai tine, de asemenea, de nivelul de finantare al acestor servicii pe care un stat si-l poate permite la un moment dat.

            Cu siguranta ca am putea sa ne gandim la genul de servicii publice care exista in Germania, si atunci am avea, asa cum spui, nevoie de numarul/proportia de bugetari de acolo pentru ca ele sa mearga. Mai mult, ca sa mearga la fel ar trebui poate sa avem salarii similare cu cele din Germania. Iar pentru asta, daca nu vrem sa compromitem investitiile, asa cum tot tu atrageai atentia, ar trebui sa avem veniturile bugetare, normalizate la diferenta de populatie, echivalente cu cele al Germaniei. Nu-l avem, nici pe departe. Punct. Prin urmare, toata comparatia asta pe care am construit-o pas cu pas, se desira. Asa cum, tinand cont de realitate, ar fi ridicol sa pretinzi ca avem acelasi buget pe cap de locuitor ca al nemtilor, la fel, pe firul logic, ar fi ridicol sa pretinzi ca trebuie sa raportam cheltuielile publice, inclusiv ca numar de bugetari, cu cel al Germaniei, sau al altei tari. Or, exact asta face articolul.

    • Nu ai dat cel mai fericit exemplu cu SUA vs Mozambic. In primul rand, in articol se utilizeaza numarul de bugetari normalizat la mia de locuitori, nu in cifre absolute; atunci compara consumul de ulei al famiilor normalizat la venitul fiecareia, si nu in cifre absolute (chiar si in euro). O sa dea cam la fel, in genul ca fiecare familie isi permite sa cheltuiasca, sa zicem, 1%din venit pe ulei. (Bineinteles, trebuie luat in calcul plafonarea inerenta oricaror produse alimentare – nu poti consuma mai mult ulei decat ai nevoie, chiar daca ai bani la greu; dar daca iei exemplul cheltuielilor ne-plafonate, de ex. banii cheltuiti pe distractii sau gadgeturi ai sa vezi ca fiecare familie isi permite sa arunce un anume procent, cam la fel). Normalizarea la mia de locuitori aduce situatiile UK si RO in domenii in care se pot compara. Exemplul tau se refera la consum in valori absolute, ergo e incorect.

      In plus, chiar si daca acceptam exemplul tau: daca familia din Mozambic, care oricum consuma mai putin ulei decat americanii, isi mai taie 25% din consum si totusi nu economiseste nimic (raportat la venitul propriu), in timp ce familia americana isi reduce doar 10% din consumul de ulei si totusi economiseste semnificativ (raportat la venitul propriu), e clar ca pe undeva exista ceva „fishy”. Probabil, la mozambicani.

      • Iar Mozambic e mai departe de SUA decat e Romania de Norvegia, e in alt continent, uleiul nu e bugetari, e uleios etc. etc. etc. Sunt sigur ca poti gasi o multime de alte chestii care se pot spune apropo de cele doua cazur, toate perfect irelevante.

        • Cand dai „contra-exemplu” care e viciat din start, si altcineva remarca acest lucru, mi se pare mai intelept sa fii mai retinut in comentarii, daca nu poti macar sa-ti recunosti greseala.

    • Domnule Damian,
      Datele sunt de la INS si daca observati in text, ma refer la bugetul de stat…nu la bugetul general consolidat, de aici confuzia legata de cifre. Ar fi trebuit, intr-adevar, sa ma refer la datele de la MF, ar fi fost mai corect asa, dar le-am folosit pe cele de la INS, peste care ma uit de obicei si care le au defalcate pe buget de stat si bugete locale.
      Nu reusesc sa pricep de ce nu putem compara nr locurilor de munca desfiintate intr-o tara UE cu alta tara, ma intreb la ce bun sunt toate statisticile comparative si analizele bazate pe asa ceva (si nu ma refer la a mea). In plus eu nu am facut nici un fel de recomandari, asa cum insinuati (sa se vanda uleiul in Mozambic la pretul din Sua etc), eu doar am constatat, fara a face vreo recomandare, tocmai pt ca atunci cand intram in aceasta zona e nevoie sa contextualizam.

  4. E foarte bine ca am inceput restructurarea sectorului public mai devreme decat toata europa. O sa ne prinda bine in urmatorii ani. E pacat ca lucrul asta nu a fost inceput in anii 2007-2008 cum ar fi fost normal. Dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

    Sa fim cu totii solidari in asta, sa nu ne punem piedica unii la altii.

  5. Neamtu tiganu,

    „Nea Damiane, nu ne-ntelegem, statu nu cheltuie prea mult ci cistiga prea putin, de ce?, pt. ca sunt prea putini contribuabili, ajunge doar sa-ti amintesc ca ca. 3 Mio sunt capsunari si deci, de ce sunt capsunari?, pt. ca nu au locuri de munca in tara, de ce?, pt. ca nu exista infrastructura, de ce? pt. ca statu nu are bani sa investeasca… si uite asa putem invirti cercu vicios.”

    Nu stiu de ce spui ca nu ne intelegem :-) Sau, mai bine zis, nu stiu de parte cui e neintelegerea, de vreme ce tocmai spusesem ca sunt de acord cu afirmatia prima oara cand ai facut-o. Nu o contrazic, dar as putea sa o completez: viciul exista nu sunt sigur daca exista si cercul de care vorbest. Sigur ca statul investeste in ultima vreme prea putin, pentru ca marea majoritate a cheltuielilor se duc pe cheltuieli de personal si de asistenta sociala (pensii in principal). Pensiile nu pot fi scazute legal in Romania. Si atunci, de unde consideri ca ar putea sa ia statul banii respectivi? Ai o suma de bani care o imparti intre A (investitii) si B (cheltuieli cu bugetarii) si C (pensii). Vrei sa cresti A, dar nu poti sa scazi C. Ce iti ramane de facut? Cum spuneam, eu cel putin nu vad unde as avea o neintelegere cu tine…

    • Bre nea Damiane, mie-mi plac la nebunie cifrele, hai sa socotim..
      De citi bugetari are nevoie Romania, s-o luam pe caprarii:
      1. Citi profi la mie
      2. Citi medici la mie
      3. Citi politisti la mie
      4. citi soldati la mie
      5. citi politicieni la mie
      6. citi functionari la ghisee la mie
      7. citi vinatori de evazionisti fiscali
      Sper ca n-am uitat ceva, nu ti se pare normal sa te orientezi la alte tari? Nu am zis sa copiezi ci doar sa te orientezi?

      In cazu in care se ajunge la concluzia ca sunt prea multi politisti sau soldati sau functionari se va reduce nr. astora, simplu.

      rationamentu mata e pe dos, mata zici, am atitia bani folosesc atitia bugetari de banii pe care-i am , fie ce-o fi, indiferent daca mor oamenii cu zile ca n-au doctori, indiferent daca criminalii fac ce vor ca nu sunt politisti, indiferent daca clasele de invatamint sunt formate din 50 de copii.

      • Rationamentul meu nu e pe dos, de fapt, nici macar nu e fundamental diferit de al tau. Doar ca e complet, in timp ce al tau nu e. Mai precis, repet (ultima data, insa, nu cred ca tu sau altcineva nu intelege nici dupa ce am repetat atata) : sunt absolut de acord ca am putea si noi avea servicii publice similare cu cele ale Germaniei, cu un numar de bugetari similar cu cel al Germaniei, cu salarii similare cu cele ale Germaniei. Dar pentru asta ar trebui sa avem venituri bugetare similare cu ale Germaniei, si nu avem. Am dreptate sau nu?

        • Cred ca gresesti: pentru a avea servicii publice ca in Germania ne trebuie acelasi numar de bugetari *raportat la mia de locuitori*, nu in valori absolute! Si la fel, venituri bugetare pe cap de locuitor identic cu al Germaniei, nu in valori absolute. Avem de 5 ori mai putin oameni ca Germania, ca sa avem exact aceleasi servicii ne trebuie de 5 ori mai putin bugetari, platiti dintr-un buget de 5 ori mai mic, alimentat de venituri de 5 ori mai mici. Conteaza numarul de bugetari pe mia de locuitori, venitul la buget pe cap de locuitor, totul pe cap de locuitor. Si, in articol, toate cifrele sunt pe mia de locuitori, nu in valori absolute. Cifrele raportate pe cap de locuitor se pot compara, cele in valoare absoluta nu.

          • Am zis „similar” nu echivalent. In alta parte am explicat ca trebuie normalizat numarul. Dar daca vrei sa te legi de detalii, be my guest. Probabil ca, din viteza, am scris si neortografic…

          • kinn: uite niste FACTs:
            – Germania PIB per capita PPS: 116% fata de media UE
            – Romania PIB per capita PPS: 46% fata de media UE
            Buget general consolidat:
            – Germania: 44.5% din PIB
            – Romania: 32.4% din PIB
            Normalizam?

          • M-a indus in eroare primul tau exemplul (cel gresit), care nu exemplifica da fapt ideea ta. Suntem de acord ca putem compara cifrele normalizate. Iar aici, in fond, problema e clara, si sunt in principiu de acord cu tine, nu cu neamtu tiganu: nu contribuabilul produce prea putin pentru a sustine un numar predeterminat de bugetari pe mia de locuitori, ci numarul de bugetari e prea mare si calitatea serviciilor oferite e prea buna pentru cat poate plati contribuabilul. Daca contribuabilul roman nu poate sau nu vrea sa produca cat produce un german, e dreptul lui, dar automat va primi servicii de la stat mai proaste decat germanul, prin doua alternative: fie acelasi numar de bugetari pe mia de locuitori ca in Germania, dar platiti mai putin si care ca atare isi fac treaba mai prost, fie un numar de bugetari mai redus, platiti ca in Germania, dar care nu pot face fata tuturor problemelor si ca atare le rezolva mai prost.

            Oricum ar fi, contribuabilul e patronul, bugetarul e angajatul. Contribuabilul va primi servicii fix de cat plateste; plateste prost (produce putin, plateste dari mai mici), primeste servicii proaste; plateste bine, primeste servicii bune. E clar, nu poti spera sa ai spitale si autostrazi ca in Germania cat timp tu platesti mai putine taxe.

        • Am dreptate sau nu?
          *************
          Iti raspund un hotarit „Jein”. Nea Kinn a sesizat corect deficitu matale de rationament. In definitiv se pune problema de masa critica, citi bugetari ar fi necesari ca Statu sa functioneze cit de cit. Nu ma refer nici macar la aspectu social ci pur si simplu la functionare?

          Uite sa nu zici ca-s baiat rau iti dau un link, baga-te pa pag 32 http://www.bmi.bund.de/cae/servlet/contentblob/132454/publicationFile/13166/Der_oeffentliche_Dienst_in_Deutschland_Id_21754_de.pdf

        • Nu.
          Partea proastă e că serviciile furnizate de stat sunt, aproape toate, cam „de bază”.
          Vezi piramida lui Maslow.

          Când veniturile sunt mai scăzute nu sunt mai scăzute proporţional şi cheltuielile pentru nevoile de bază. Altfel spus cam de aceeaşi cantitate de mâncare, medicamente, etc. ai nevoie indiferent de venituri.

          Din păcate sunt o groază de angajaţi pentru care s-au creat pur şi simplu posturi. Alt exces de posturi rezultă din ineficienţa administraţiei.

      • Cred ca traiti in Germania si sunteti cam departe de realitatile romanesti. Analiza aia de care vorbiti ar fi durat mult si bine. Cati doctori, cati politisti, etc. Pentru ca suntem in Romania. Credeti ca era atat de simplu sa zici: cati militieni, cati doctori, cate asistente? Da agentia nationala de resurse minerale cati angajati trebuie sa aiba? Da departamentul IT al ministerului de interne cati angajati trebuie sa aiba? Dar cate femei de serviciu la spitalu X de boli nervoase? Cat ar fi tras de timp toti managerii mici, mari si mijlocii sa faca asemenea analize? Cat ar fi durat? Cate procese s-ar fi declansat? Cate contestari la CCR pe motive de discriminare?

        Ne putem ascunde oricat dupa caciula, dar realitatea e cam asa: aveam de redus un deficit urias intr-un interval extrem de scurt de timp (se pot cauta si gasi vinovatii, dar aia era realitatea in primavara lui 2010). Nu exista decat solutia brutala si nedreapta a taierii in corpore. Atat a putut sa faca administratia statul roman in acel moment, cu FMI-ul in coaste. Si cine zice ca se putea mai mult, ala minte. La o asa administratie anchilozata cum avem in Ro (pile, relatii, incompetenta), la asa justitie si la asa sistem bugetar in ansamblu nu ne permitem reduceri flexibile si inteligente. Nu putem. Suna cam ca dracu, dar cam asta e realitatea.

        Si daca ne uita la cifre, suna iarasi nasol. Cheltuielile cu salariile, pensiile, ajutoarele sociale se apropriau vertiginos de 70% din incasarile bugetare. De unde se putea oare taia? Mai mult, daca ne comparam cu cat cheltuieste Germania pentru aceste salarii PROPORTIONAL din PIB, pai iese rau de tot. Ei 5% din PIB, noi trecuseram de 9%. Si noi colectam la buget doar 32% din PIB, ei trec de 40%. Raportat la incasarile bugetare cheltuiam mai mult decat anumite tari nordice. Rupti in fund, da’ tot boieri ne dam.

        Cam asa aratau cifrele. Alternativa era sa ne imprumutam cate 10 miliarde de euro anual, ca sa nu scada puterea de cumparare a bugetarilor si pensionarilor. 2-3-4 ani, ca dupa aia crapam (nu ne mai puteam imprumuta). Cu o datorie frumusica, lasata copiilor nostri. Dar macar au dus-o unii bine cativa ani.

        Chestiile la care va ganditi sunt utopice, tinand cont se starea de fapt din Romania. Stare care a fost creata de 20 de ani de politici gresite in domeniul administratiei publice. Poate ca doar legea salarizarii unitare sa mai ajute un pic la limezirea situatiei. Si stabilirea unor metrici clare, cam ceea ce propuneti si dumneavoastra (la asa populatie atatia politisti, platiti atata)

        P.S. Dupa cum a sesizat si Bogdan, cifrele din articol sunt gresite. Cheltuielile de personal au scazut cu adevarat dur din august 2010. Cifrele indicate cred ca sunt gresite probabil din modivul de mai jos:

        „Cheltuielile de personal au inregistrat in perioada 1 ianuarie – 31 august, fata de aceeasi perioada din 2009, o reducere de 6,8% la nivelul bugetului general consolidat cu mentiunea ca, la bugetul de stat acestea au crescut cu 1,4% ca urmare a reorganizarii unor institutii publice care au trecut, incepand cu 5 noiembrie 2009, de la finantarea din venituri proprii si subventii, la finantare integrala din bugetul de stat conform Legii nr. 329/2009. (n.m. atentie deci la asta!)

        In luna august, cheltuielile de personal au cunoscut o reducere accentuata, fiind prima luna de plata a drepturilor salariale diminuate cu 25%, aferente lunii iulie. Platile lunare au fost mai reduse cu 38,9% fata de luna iulie 2010 si cu 34,5% fata de luna iunie.”

        Link-ul e aici:
        http://e-economie.ro/radiografia-bugetului-romaniei-pentru-anul-2010/

  6. „Până în luna noiembrie 2010, cheltuielile din bugetul de stat cu salariile reprezentau 12679,3 milioane lei faţă de 12701,3 milioane lei cât erau în aceeaşi perioadă a anului 2009 (conform datelor INS). Deci, mai nimic! ”

    Nu vreau sa par rautacios, dar cifrle astea sunt foarte departe de realitate. In primul rind un calcul de bun simt ne arata ca 12701,3 milioane / 11 luni /1.290 mil angajati = 900 rom/luna /angajat in medie, ceea ce ar duce la un salariu mediu net de 500 ron la bugetari!!!

    Mai departe, daca ne uitam cu atentie pe mfinante.ro:
    http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget/executii/Anexa_nov2.pdf
    observam ca au scazut cheltuielile pe 11 luni, 2009 la 2010, de la 43.052,1 la 39.373,8 mil lei, adica cu 8.5%.
    Iar daca facem un calcul al impactului scaderii cu 25% pe 5 luni, (100*7 + 75*5)/12 = 89.6%, adica scaderea generata trebuia sa fie de 11.4%. Iar daca mai socotim si ca scaderea a fost limitata de salariul minim, 8.5% scadere suna mai rezonabil.

    Asha ca inainte de a trage concluzii de genul:
    „Deci, mai nimic! Şi asta în pofida reducerii posturilor, cât şi a reducerilor salariale de 25% !!! Sacrificii mai mari nu s-au văzut în toată Europa, dar nici eficacitate mai scăzută. Suntem campionii Europei în ceea ce priveşte duritatea măsurilor de austeritate, dar asta e tot cu ce ne putem „lăuda”. Cu ce ne-am ales?”

    … ar fi bine sa fim mult mai atenti la ce date aruncam in eter.

    Daca a fost doar o greseala a autoarei si nu o dezinformare, astept rectificari in articol.

    • nea Bogdane, sa nu ne furam caciula, scaderea cu 8.5% a cheltuielilor cu salariile duce si la o scadere de venituri, prin scaderea consumului si eventual prin plata somajului disponibilizatilor. Cred ca cifra de 8.5% ar trebui cumva corectata. poate ca ar fi vorba de numa 5-6%.

      • In primul rind corectam datele complet eronate din articol.
        In al doilea rind intr-adevar, scaderea cheltuielilor duce si la scaderea veniturilor, dar nu poti merge la infinit pe cresterea consumului care genereaza crestere a veniturilor, toate astea pe datorie. daca nu pentru faptul ca nu-i sanatos ca un stat sa cheltuie cu 25% mai mult decit produce, macar pentru faptul ca la un moment dat nu mai gasesti pe nimeni sa te imprumute.

        Cit despre somaj, ala se plateste ~ 9 luni, dupa care s-a sfirsit.

  7. In loc de concluzii, am impresia ca guvernu si nea Damian se conduc dupa principiu, nu am bani sa cumpar pantofi, imi tai un picior si voi avea nevoie doar de unu singur, chiar daca nu voi mai merge la fel de tantos.

    • Imi pare rau, dar e adevarat, si chiar asa si trebuie. Daca prin absurd n-ai suficient sange pentru a iriga tot corpul, ai doua variante: mori sau iti tai piciorul. Principiul e cat se poate de general: n-am cu se sa-mi incalzesc vila, ma restrang la o camera. N-am bani pentru menajera, dau singur cu aspiratorul. Nu mai am bani de tigari, fumez mai putin. N-am bani de aspirina Bayer, iau aspirina romaneasca, chiar daca e mai proasta. N-am bani de ulei de masline, iau ulei de floarea soarelui, chiar daca stiu ca e mai putin sanatos. Cand ingheti de frig si n-ai caldura pentru tot corpul, sangele se retrage in cap si torace – sacrifici membrele ca sa salvezi ce e important. Cand n-ai de unde, n-ai de unde si gata, tai. Principiul in sine e clar ca lumina zilei, nu cred ca mai avem ce discuta.

      Acum, bineinteles ca exista diverse nuante in viata de zi cu zi: tai de acolo, nu tai de dincolo etc. Se poate discuta la infinit, vizavi de guvern. Dar de taiat de undeva trebuie. Si nici nu poti sa pui contribuabilul (i.e. patronul) sa munceasca mai mult pentru a intretine angajatul (bugetarul). Daca contribuabilul n-are bani sa isi asigure o educatie decenta si un tratament decent in spital, e treaba lui. E legea vietii, pana la urma.

      • Bre nea Kinn, in ex. meu am taiat un picior nu pt. ca nu poate fi irigat ci pt. ca nu am bani sa iau doi pantofi. daca am doua picioare pot merge cu ele la munca si pot cistiga bani si sa-mi cumpar doi papuci.

        • Bre nea Neamtule, contribuabilul roman nu vrea sa mearga la munca sa castige bani sa-si plateasca piciorul bugetar. Vrea sa-si taie piciorul. Nu guvernul vrea asta, ci insusi poporul, pentru ca nu poporu’ nu vrea sau nu poate produce ca-n Germania si ca atare nu plateste taxe ca-n Germania. Iar poporu’ e suveran, face ce-i place. Ii place fara bugetari, treaba lui. Tu vrei sa-l fortezi sa munceasca sa-si intretina piciorul daca el nu vrea asta?

  8. „12679,3 milioane lei-2009 Vs. 12701,3 milioane lei -2010”. Si atunci, unde e spilul? Citeam pe romaniacurata ca statul a ANGAJAT in 2010. Dar, ca sa cheltui tot atatia bani, in conditiile in care la glanetasi le-ai taiat 25% pe 6 luni, e ceva putred in Danemarca. O opinie de la un specialist, ceva?

  9. Dna Stoiciu,

    „Datele sunt de la INS si daca observati in text, ma refer la bugetul de stat…nu la bugetul general consolidat, de aici confuzia legata de cifre. Ar fi trebuit, intr-adevar, sa ma refer la datele de la MF, ar fi fost mai corect asa, dar le-am folosit pe cele de la INS, peste care ma uit de obicei si care le au defalcate pe buget de stat si bugete locale.”

    Nu, nu exista nicio confuze sau problema legata de cifre. Datele pe care le preluati de la INS sunt identice cu cele ale MF, pentru simplul fapt ca sunt preluate de acolo. Problema nu este ca cifrele din comparatia dvs ar fi gresite. Problema este ca in sine comparatia pe care o faceti este irelevanta in raport cu afirmatia din articol pe care ar trebui sa o argumenteze. Mai mult, in acest caz problema e ca afirmatia in sine e falsa, asa cum o poate demonstra comparatia relevanta, ceea ce face comparatia sa nu fie irelevanta ci si gresita in context.

    Mai precis, spuneti „cheltuielile statului cu cheltuielile salariale s-au diminuat absolut nesemnificativ.” Pentru asta trebuie sa comparati cifrele din bugetele generale consolidate, caci acolo aflati „cheltuielile statului”, iar cifrele arata ca afirmatia e falsa: s-au diminuat semnificativ in acest interval. A alege o componenta din acest buget este irelevant. Ca sa explic mai clar, e ca si cum ati introduce afirmatia „x. a pierdut niste bani in ultima jumatate de ora”, iar pentru asta ati compara, cu cifre corecte, cati bani a avut fata de cati are acum in buzunarul stang. Or, e posibil ca banii sa fi fost mutati in buzunarul drept, o operatiune pe care nimeni nu cred ca o poate califica drept pierdere. Exact asta s-a intamplat si in cazul nostru, asa cum puteti citi mai sus in comentariul lui silicon_v…

    In fine, asta e si problema reclamata de mine apropo de articol in sine: nu ca ar fi gresite comparatiile, sau ar fi gresit sa faci o comparatie drept argument, ci faptul ca ele sunt irelevante pentru a judeca politica statului roman.

    • Dle Damian,
      Aveti perfecta dreptate, va multumesc ca ati sesizat aceasta inexactitate, ar fi trebuit sa ma refer la bugetul consolidat, o sa postez o rectificare. In fine, nu a fost cu intentie, ci din neatentie. Insa si analiza datelor din bugetul consolidat nu ma duce la concluzii radical diferite fata de cele din articol, evient, 8,5% este muuult mai mult fata de nimic, dar e totusi un rezultat modest raportat la efortul facut.

  10. Desi probabil va starni ura, dar vrea sa mentionez ca aceste reduceri au blocat cu succes orice urma de initiativa si de motivatie in administratie publica centrala (in local nu cunosc). Reducerile de personal au insemnat mai multe responsabilitati pentru cei ramasi, mai putini oameni cu care sa lucrezi, deci „treaba” se misca si mai greu si rezultate si mai greu de avut.

    O chestie importanta care nimeni nu o preia este faptul ca nivelul de cheltuieli al institutiilor de stat centrale nu a scazut, ba a crescut considerabil! De ce? Pentru ca avand oameni tehnici dati afara (cu calificari internationale gen MCSE, CCNA etc) a fost necesar sa se angajeze „consultanti” si firme pentru „mentenata” software si hardware, curatenie etc – si nu pot vorbi pe ce sume, dar spun doar ca era muuuuuuult mai ieftin sa iti fi pastrat fostii angajati si mult mai eficient. Acum trebuie sa suni, sa le ceri sa vina, sa ii astepti pentru cand esti priogramat etc.

    Pacaliti sunteti voi „privati”, dati afara suntem noi „lichelele bugetofage” (care am facut scoala alaturi de voi, am avut note bune, avem certificari ca si voi etc, da ne-am dorit sa lucram undeva unde „sa crestem”)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victoria Stoiciu
Victoria Stoiciu
Victoria Stoiciu a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul SNSPA. A publicat articole de specialitate în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac si in Romania Libera. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România, iar din 2006 pană în prezent este director de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România.Este bursieră Transatlantic Forum on Migration and Integration (GMF) şi absolventă a Şcolii Europene pentru Democraţie din Cadrul Consiliului Europei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro