Săptămâna trecută, președintele Iohannis a prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) Strategia națională de apărare iar CSAT a”promovat-o” şi a înaintat-o Parlamentului, care o va aproba în cadrul unei ședințe comune a ambelor camere, în data de 22 iunie a.c.. Nu este foarte clar dacă prin ”promovare” se înţelege că a fost aprobată, prin Hotărâre CSAT, ceea ce ar presupune o unanimitate de voturi a membrilor CSAT.
Strategia națională de apărare este cerută atât de Constituția României (art.65, lit.f) cât și de legislația românească dar, în același timp, este și o bună practică a politicilor de securitate națională din țările membre NATO. Acest document, numit în literatura de specialitate ”grand strategy” sau ”strategie de securitate națională”, fundamentează planificarea strategică a statelor membre NATO. Pornind de la prevederile sale sunt elaborate, ulterior, documente strategice sectoriale și tot felul de planuri care guvernează activitatea instituțiilor de apărare, pentru cel puțin patru ani.
Dincolo de conținutul Strategiei naționale de apărare , publicată vineri 12.06.a.c. pe site-ul Administrației Prezidențiale, există serioase probleme conceptuale și legale, care merită să fie cunoscute și discutate de către publicul român. Mă așteptam ca, atât politicienii cât și societatea civilă, să folosească prilejul noii strategii de apărare pentru o dezbatere mai profundă, dedicată haosului conceptual și legislativ din sistemul de securitate națională.
În primul rând, este vorba despre definirea confuză a conceptelor de apărare naţională şi securitate naţională, în răspăr cu evoluția conceptelor euroatlantice, şi care au repercusiuni serioase în practica politicii de securitate națională.
Astfel, din dorinţa de a fugi de eticheta de „securitate”, politicienii postdecembrişti au (re)inventat termenul de „siguranţă naţională”, adoptând, în 1991, Legea 51 a siguranţei naţionale, care reglementa activitatea serviciilor de informaţii. Păcatul originar al acestei legi este că, deși definește generos siguranța națională ca ”… starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român” , stabilește că instituțiile cu atribuțiuni în domeniul siguranței sunt doar serviciile de informații, sub coordonarea CSAT (art.6). Recent, profitând de necesitatea punerii în aplicare a noului Cod penal, Parlamentul a modificat titlul Legii 51/1991, care a devenit astfel, din 18 martie 2014, Legea securității naționale. În 2014 a dispărut -se pare- conotația negativă a termenului de securitate!
Pe de altă parte, tot politicienii postdecembriști au promovat conceptul de apărare națională, care se referea la măsurile destinate pregătirii statului pentru un eventual război clasic și la organizarea sistemului național de apărare (Legea apărării naționale nr.45/ 1994). În cadrul procesului de aderare la NATO au fost adoptate o serie de măsuri pentru realizarea controlului democratic asupra armatei sau pentru planificarea apărării, lăsând ”siguranța națională” în afara luminii reflectoarelor. Această concluzie poate fi dedusă, simplu, studiind Legea planificării apărării nr. 473/2004, unde se vorbește doar despre armată și planificarea resurselor și nu este pomenită activitatea serviciilor de informații . Mai mult decât atât, în Constituția din 2003 a fost introdusă prevederea ca Parlamentul, în ședință comună, să aprobe strategia națională de apărare, ceea ce asigură un drept de veto al parlamentarilor asupra președintelui României. Care este problema?
O primă problemă este legată de definirea conceptelor de apărare națională și securitate națională în spațiul euroatlantic, care nu sunt două sfere distincte. ”Securitatea națională”, ca și concept multidimensional, în care apărarea națională este doar o dimensiune a securității naționale a fost teoretizată de către Berry Buzan și integrată, încă din 1991, în Conceptul strategic al NATO.
Securitatea națională este conceptul integrator, scopul final al politicii de securitate națională, iar instituțiile care lucrează pentru acel scop sunt organizate într-un complex sistem de securitate națională, ce cuprinde atât leadershipul politic civil cât și armata, jandarmeria, poliția, serviciile de informații și contrainformații. Securitate națională nu este doar apanajul serviciilor de informații, ele trebuie să rămână doar ”servicii”, să se ocupe de strategie și tactică și nu de politici de securitate. Există destule suspiciuni despre încălcarea liniei roșii de către servicii, relevate în presă chiar de către foști președinți (ofițeri acoperiți în justiție sau politică, afaceri de mare corupție etc). Să mai amintim și despre celebrul interviu al generalului Dumbravă, în care se spune că SRI nu se mai retrage din ”câmpul tactic” odată cu rechizitoriul instanței de judecată[1]?
O altă problemă o regăsim chiar în procesul promovării recentei Strategii naționale de apărare (SNAp). Conținutul SNAp 2015 nu face obiectul acestei analize, din motive de timp, totuși se poate remarca că autorii sunt conștienți de haosul legislativ și, de aceea, propun, în ultimul articol al Strategiei ”…revizuirea cadrului legislativ”.
Soluția aleasă, de promovare către Parlament a unei strategii de apărare (care este, mai degrabă, strategie de securitate națională) este nefericită. Astfel, la articolul 3, se spune că această strategie promovează conceptul de ”securitate extinsă”, care merge dincolo de apărare și cuprinde domenii precum ordinea publică, activitatea de informații, contrainformații și securitate, educație, sănătate etc. ”Buy one, get one free”, ar spune americanul, sau ”Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!”, ar spune românul.
Același tip de abordare a avut-o și președintele Băsescu, în Strategia națională de apărare 2010, respinsă de Parlament. O primă implicație a Strategiei naționale de apărare, care livrează ”securitate națională extinsă”, este aceea că Legea CSAT nr.415/2002, revizuită în 2008, spune la articolul 4, pct.a aln.1 că va trebui promovată și Strategia de securitate națională. Cum se va face aste lucru, din moment ce strategia națională de apărare se referă la ”securitatea națională”? În plus, din punct de vedere al conceptelor euroatlantice, apărarea națională este doar un instrument al securității naționale, așa că s-ar pune carul înaintea boilor.
Haosul legislativ și conceptual nu se oprește aici. Avem norme și strategii care funcționează, simultan, cu concepte diferite, de exemplu: Legea securității naționale (fostă lege a siguranței naționale) funcționează simultan cu ”Doctrina informațiilor de securitate” și cu ”Analiza de intelligence”. Avem strategii instituționale, cerute de Legea planificării apărării (473/2004), dar și strategii cerute de alte acte normative, precum HG 1807/2006 Metodologia de planificare strategica a institutiilor centrale din AP.
În ultimul rând, problema respectării termenelor de elaborare a strategiilor este iarăși de luat în seamă. Legea planificării apărării (2004) și Ordonanța de urgență 58/1998 au apărut tocmai din dorința de a asigura predictibilitate în politica de securitate națională, de prioritizare a obiectivelor și de planificare multianuală a resurselor, dar mecanismul nu a funcționat în nicio administrație. Înseamnă că, trebuie să ne punem un semn de întrebare asupra realismului unor asemenea norme. Chiar și în cazul unor democrații consolidate, cum ar fi SUA, deși Goldwater-Nichols Act cere președintelui Americii să prezinte o strategie de securitate națională în fiecare an, în cei aproape 30 de ani nu au fost elaborate decât 16 strategii. Ca atare, prevederea respectivă a devenit subiect de schimbare legislativă, ca fiind nefezabilă.
Concluzia, pe care am mai propus-o, fără succes[2], ar fi aceea de a alcătui o comisie de reformă a sistemului de securitate, care să analizeze atât suspiciunile în funcționarea instituțiilor de securitate (după modelul Comisiei Church, din SUA) cât și să elaboreze un studiu de foresight, propunând reforma sistemul de securitate pentru a face față provocărilor viitorului. Voi insista cu obstinație pentru acest lucru.
De altfel, în cadrul Universității din București, pregătim o dezbatere pe această temă, pe 22 iunie. Vom discuta capitolele unei cărți, în curs de apariție, despre formularea strategiilor de securitate în spațiul transatlantic.
AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS!
[1] Vezi ”Judecatorii si procurorii din Romania cer ambasadelor sa fie prezente in CSM la discutia despre implicarea SRI in justitie”, disponibil la http://www.unjr.ro/comunicate-de-presa/60-judecatoriisiprocuroriidinromaniacerambasadelorsafieprezenteincsmladiscutiadespreimplicareasriinjustitie.html
[2] ”No, hai ș-om mere”, Contributors, decembrie 21, 2014: https://www.contributors.ro/administratie/no-hai-%C8%99-om-mere/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In Romania, domeniul securitatii este la fel ca toate domeniile de importanta nationala. Avem, cumva, vreo strategie economica? Dar pentru invatamant si cercetare, dar pentru sanatate, pentru mediu…? Avem vreo imagine de tara, ne gandim macar cum vrem sa arate Romania in viitor? N-avem nimic, traim de azi pe maine, impacati cu noi insine, convinsi ca Dumnezeu are grija de noi.
Si daca am avea planuri, strategii si legi, la ce ne-ar folosi, ca noi niciodata nu ne tinem de ele? Le ignoram sau le schimbam printr-o hotarare de guvern.
Norocul nostru cel mare e ca santem in NATO si UE, care ne obliga sa mai facem cate ceva.
Nu cred orbeste in magia politicilor si strategiilor. Si UE face din astea cu tonele. Unele (nu toate) sunt utile ca orientare, dar e evindent ca nu se pot urma 100%, fiind proiectii, teorii, intentii, care nu se pot suprapune exact peste imprevizibilul evolutiei lucrurilor.
Unele sunt facute de slabi egumeni rosi de molii carora nu le pasa daca aceste strategii respecta vointa polulara si aliantele, in ordinea importantei lor. Asta e periculos. De ex, votam pe Iohannis ca sa scapam de Ponta si dupa cateva luni ne trezim ca banii publici se duc pe tunurile lui Dragnea sau pe combaterea fumatului in public, sau mai stiu eu pe ce alte prostii.
Iohannis nu stie istoria tarii, nu stie ce strategie sa faca. El se uita numai la Berlin, asa ca, in cazul de fata, e mai bine fara initiative proprii fanteziste. Urmam NATO si atat, ca oricum nu avem alternative.
@Pesimistu’
Sunt de acord (partial) cu observatiile dvs. Avem destule strategii in domeniile indicate de dvs., din pacate sunt vazute mai degraba ca documente scrise inspirat, pe hartie, cerute de factori externi si nu ca niste planuri facute sa le urmam/implementam. Interesant ca exista in Romania un „Centru de strategii …aplicate” . Asta spune ceva! De parca nu asta este rolul strategiilor (sa fie aplicate). Dar observ si o doza serioasa de optimism dle Pesimist: suntem in NATO si UE. Insa trebuie sa trecem in grupa mare: „suntem NATO si UE”. Yes, we can!
Daa, e adevarat, numai ca doamna educatoare de la grupa mare se cam jeneaza cu noi si cand are inspectie la clasa, ne spune sa stam acasa!
Comisia Church, ca să demareze, a avut nevoie de un Watergate.
@ Emil
Sa inteleg ca nu avem destule suspiciuni pentru a avea echivalentul unui Watergate? Cred ca un ONG care ar studia ultimele dosare DNA poate gasi destule probe echivalente unui Watergate. De acord ca nu avem un flagrant. Pe de alta parte, comisia Church nu a pornit doar de la scandalul Watergate ci si de la suspiciunile ca CIA asasina lideri straini et alt. gasiti raportul Church la adresa: https://archive.org/details/finalreportofsel01unit
Din pacate, singura strategie de securitate nationala a Romaniei a fost aderarea la NATO si UE. Dupa realizarea acestora, strategia politicienilor romani a fost securizarea pozitiilor din care se poate fura.
Cum poti vorbi de securitate nationala fara sanatate, educatie, industrie(inclusiv cea de aparare)?
Sa o luam babeste: un stat, oricare din lumea asta are nevoie de cetateni sanatosi, educati ,cat mai educati, cu locuri de munca sa nu plece prin lume pt a asigura traiul familiei, locuri de munca nu in servicii, ci in industrie, de preferat , pt ca serviciile se dezvolta de la sine daca oamenii au un mediu stabil si locuri de munca. Acesti cetateni sanatosi, educati, si cu burta plina sunt mult mai greu de manipulat intr-o directie sau alta de o „putere” straina, dar, ghinion, si de politienii corupti si demagogi din RO.
Cum poti vorbi de siguranta nationala când armata este subfinantata si prost echipata? (lasa mai, ca ne apara NATO….vor spune unii)
Cum poti vorbi de aceeasi securitate fara o infrastructura?(de la rutiera, pana la aeroporturi)
La segmentul securitate nationala nu intra cumva si coruptia generalizata de la nivelul administratiilor locale pana la parlamentul „hotilor” si ministerele fara numar, fara eficienta si la fel de „hoate”?
Si in timp ce pui la punct toate aceste lucruri, esti cu ochii pe amenintarile externe „ca pe butelie”!!
Din pacate, am ajuns la concluzia trista ca ultimul regim care avea o strategie de securitate pe termen lung(buna sau proasta, dar exista si se tinea de ea) a fost pana in ’89.
Acum praf in ochii prostilor, la fel si cresterea bugetului de aparare din 2017, daca se va putea, daca nu din 2019, si tot asa……
Concluzia……
Cine sa asigure legislatia, planuri multianuale, implementarea si revizuirea acetor planuri anuale pt siguranta nationala?
Politicienii „miruiti” pt a fi aparati de DNA sau Duhul Sfant?
@Dan
Comentariile dvs sunt foarte utile. Le-as lua pe rand. Rolul acestui articol, care face parte dintr-o analiza mai ampla, este de a semnala niste inconsistente legislative, confuzii conceptuale si practici care nu reprezinta lucruri „bine facute”. Specialistii sunt la curent dar le ignora azi, fie considera ca nu au putere sa schimbe ceva fie nu li se pare importanta o dezbatere publica, in actualul context. Curios, ca la dezbaterea Strategiei de securitate nationala din 2006 erau cativa care mureau pe baricade pentru asemenea inconsistente. De exemplu, doctor Purcarus a scris o analiza in 6 episoade despre „dezastrul planificarii strategice” si le-a dedicat astfel: „…Dedic aceast studiu învăţătoarei Cristiana Anghel, cea care, în 2010, a avut curajul de a face timp de 70 de zile greva foamei pentru a protesta faţă de faptul că o altă lege nu era aplicată în România. Îl omagiez, de asemenea, pe Adrian Sobaru…” Problemele nu s-au rezolvat dar persoanele carora le-a fost dedicata analiza respectiva au ajuns senatori sau vedete la A3. Adrian Severin gasea ca Basescu are o mare vina si nu poate promova o asemenea strategie: este tatar..etc
Referitor la asumptia dvs ca „am ajuns la concluzia trista ca ultimul regim care avea o strategie de securitate pe termen lung(buna sau proasta, dar exista si se tinea de ea) a fost pana in ’89.” sunt multe de discutat. Doctrina „razboiul intregului popor”, a lui Ceausescu, sub eticheta generoasa se ocupa de apararea propriului regim. La ce ne-a folosit doctrina, plimbarea lui in caleasca cu regina Marii Britanii et alt daca poporul murea de foame? Securitatea nu este decat o conditie pentru bunastare si propsperitate, altfel nu exista securitate de dragul securitatii….
In ultimul rand, este adevarat ca majoritatea politicienilor de azi sunt corupti iar coruptia figureaza intre vulnerabilitatile statului roman inca din Strategia 2006, insa trebuie ca lupta anti-coruptie sa fie desfasurata intr-un cadru legal, vorbeam in alt articol de o strategie de tip „surge”, adica putem acorda puteri extinse sistemului de securitate pina se rezolva problema dar trebuie sa existe o strategie si pentru asta. Altfel toate dictaturile Americii Latine sa stiti ca au avut aceeasi problema, sa salveze natiunile, au instituit dictaturi militare din motive de coruptie…Nu trebuie sa aruncam copilul la gunoi odata cu apa murdara. O sa dezbatem si alte lucruri, pe 23 iunie la UB
Sunt de acord ca nu exista”dictator luminat” ,ci doar dictator. Singura care ar trebui sa dicteze e legea, in mod egal pt toti.
Dar daca legile sunt facute de corupti, si aplicate de o justitie slaba in fata politicului de ani de zile, cum rupi cercul asta vicios?
Referinta mea la regimul de pana in ’89 este in legatura cu consistenta si consecventa pt atingerea unui scop pe termen lung, nu la scopul regimului in sine.
„”Specialistii sunt la curent dar le ignora azi, fie considera ca nu au putere sa schimbe ceva fie nu li se pare importanta o dezbatere publica, in actualul context.”
Cred ca e cel mai propice context: Ucraina, un stat cu garantii de securitate ,inclusiv de catre Rusia,trece prin ce trece….
Si apoi specialistii trebuie sa comunice maselor, intr-un limbaj usor de inteles, de ce e strategic sa ai un sistem sanitar, de invatamant, industrie, armata bine pus la punct. Plecând de la modul in care lipsa acestora afecteaza pe fiecare ,individual. Si dupa ce tot mai multi vor intelege, ii vor sprijini pe specialisti si poate acestia vor avea puterea de a schimba ceva…..
Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu critic pe nimeni ,cu atat mai putin pe dumneavoastra.
Dar concluziile specialistilor din anumite domenii trebuie „traduse” intr-un limbaj accesibil si aduse la cunostinta tuturor, altfel nu se pot contrabalansa lipsa de decizie , de viziune sau reaua vointa a politicului.