joi, decembrie 2, 2021

Securitatea României în 2012 – NATO la răscruce de vânturi

Summitul NATO din Chicago, programat pentru 20-21 mai 2012, a fost gândit ca un moment de relansare pentru Alianţă. Cu o agendă dominată de Afghanistan, Smart Defence, scutul anti-rachetă şi relaţia cu parteneri externi şi ţări terţe, pare să aibă toate şansele să producă comunicate de presă interesante. Dar de fapt, este pentru a câta oară când NATO îşi re-evaluează re-evaluarea? Aflat într-o orbecăială după o nouă şi clară identitate de peste două decenii, NATO în 2012 simte mai mult ca oricând nevoia de relevanţă în faţa unor ţări membre cu interese particulare, unor ameninţări externe asimetrice şi mai ales a unor state terţe care se tem din ce în ce mai puţin de cea mai puternică organizaţie militară de pe Glob. Iar printre toate acestea, România joacă, surprinzător, un rol destul de important.

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord suferă de la căderea Cortinei de Fier de o căutare identitară ce poate părea că i s-a substituit deja vechii identităţi. NATO a ajuns să fie un actor perpetuu la răscruce, dar interesant este că drumurile se schimbă mereu. Acum, punctele de pe agenda Chicago 2012 ţin de principala operaţiune militară a Alianţei, de reforma sistemului de capabilităţi, aşa zisa „apărare inteligentă” (smart defence), de scutul anti-rachetă şi de parteneriatele externe. De ce ard aceste subiecte şi, mai ales, ce înseamnă ele pentru România?

Afghanistan sau cursa iepurelui cu ţestoasa

Misiunea ISAF (International Security Assistance Force), în cadrul căreia România are în prezent 1843 de militari, stresează pe mai toată lumea. Iar aceasta pentru că misiunea activează de 11 ani, dispune de floarea tehnologiei militare internaţionale şi cheltuie pe an suficient cât să salvezi încă de 4-5 ori Grecia de la faliment, dar succesul ei pe termen lung este îndoielnic. Coaliţia a pierdut în 2010 sau 2011 un număr de trupe mai mare decât în primii cinci ani de misiune puşi la un loc. Fabula iepurelui rapid, dar fără rezistenţă la distanţe lungi şi a ţestoasei încete dar cu rezistență bună este relevantă aici. Nu e nimic amuzant însă – România a pierdut până acum 19 militari (până în 2011). Nu aici e locul de discutat tactici de gherilă talibane sau cum Coaliţia pierde până şi războiul pentru „inimi şi minţi”. Cert este că după numeroase reforme ale misiunii, antrenamente şi recrutări de trupe locale pentru a crea o armată afghană stabilă şi prietenoasă cu Vestul, puţin sunt convinşi că forţele afghane (ANSF) vor fi capabile începând din 2014 să se descurce singure cu talibanii. Chicago ar trebui să aducă soluţii pentru această spinoasă problemă, dar, pe timp de criză, câtă energie mai au ţările vestice să investească într-un conflict prost văzut oricum de opiniile publice naţionale? Riscul este simplu: anularea tuturor eforturilor şi investiţiilor de până acum, prin revenirea talibanilor la putere într-o mare parte a Afghanistanului.

România nu are nici ea soluţii prea originale şi urmăreşte îndeaproape strategiile propuse de aliaţi. Ca interes naţional, avem nevoie, desigur, de credibilitatea oferită de prezenţa semnificativă pe care o asigurăm în provincia Zabol, dar care este propria noastră strategie de ieşire? Tocmai pentru că avem o asemenea contribuţie, printre cele mai mari din misiune (pe locul 7 în acest moment), ar trebui să fim printre cei mai interesaţi de relevanţa eforturilor făcute de până acum şi de prestigiul obţinut. Rămâne de văzut poziţia noastră la Chicago în această strategie, dar prestigiul câştigat internaţional este o monedă efemeră: el trebuie cheltuit repede.

Rachetele în care se înţeapă Rusia

Cineva ar putea crede că am şi câştigat ceva deja prin obţinerea amplasării unor părţi importante din noul sistem anti-rachetă pe teritoriul nostru. Aşa cum am discutat în articole anterioare, sunt destul de sceptic referitor la valoarea directă a acestui proiect pentru securitatea României. Nici economic nu am putea spune că am obţinut prea mult. Dar nimeni nu va discuta la Chicago despre asta, ci despre recentele declaraţii ruseşti, pe fondul inaugurării noului vechi preşedinte al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Discuţia nu s-a schimbat prea mult – sistemul nu are în continuare abilitatea tehnologică directă de a submina cu adevărat capacitatea nucleară rusă, iar Kremlinul pare să ignore în continuare aceasta pentru a pune presiune pe Vest, mutând astfel atenţia din alte locuri (Georgia, Belarus, etc.).

Chicago ar trebui să aducă o soluţie nouă la această problemă, dincolo de vechile declaraţii. Ori o soluţie nouă poate însemna fie îmbunarea reală a Rusiei, prin includerea ei mai clar în proiect, ori înăsprirea discursului vestic. Deşi Putin nu mai stă pe baze aşa de stabile ca odinioară, este totuşi puţin probabil ca liderii NATO, pe fundal de criză, ar periclita în orice fel, fragilul dialog cu Moscova. Cel mai probabil se vor pune bazele unei noi cooperări în domeniu. Rămâne de văzut dacă asta va duce, de această dată, undeva.

Vântul de la răsărit şi partenerii externi

Viitorul unei alianţe militare cu caracter global depinde în mod evident de relaţiile avute cu acei diverşi parteneri ce nu sunt membri, dar pot reprezenta fie un atu important, fie un pericol viitor.

În primul rând, liderii Alianţei ar trebui să nu uite de promisiunile făcute odinioară Macedoniei şi Georgiei. Prima este blocată în continuare de Grecia din cauza disputei legată de numele ţării, dar dată fiind condiţia actuală a Greciei, lucrurile s-ar putea schimba în curând (mai ales şi datorită prospectelor Macedoniei în UE). În schimb Georgia a fost aruncată în zona gri de conflictul cu Rusia şi de prezenţa trupelor ruse pe teritoriile Abkhaziei şi Oseţiei de Sud, recunoscute de comunitatea internaţională ca şi parte din Georgia. Fără a continua să accepte noi membri, NATO riscă stagnarea, dar cum să rezolve problema din în ce mai accentuată a Kremlinului?

Oarecum, acesta din urmă are în sine o atitudine ciudată. Kremlin cooperează cu NATO în mod permanent, dar poate că în presa internă e mai util pentru naţionalistul Putin să pară dur. De altfel, el nici nu va participa nici la Summitul NATO şi nici la cel al G8. Este greu să discuţi cu un partener ce pe de o parte lucrează cu tine zilnic, dar în momente cheie aruncă insulte pentru a-şi impresiona alegătorii nemulţumiţi.

România are un oarecare rol şi aici. Administraţia de la Bucureşti a jucat destul de dur cu Rusia până acum, însă recentele activităţi ale diplomaţilor ruşi, numiţi de tandemul Putin-Medvedev, par să arate că acolo unde noi avem interese strategice, Kremlinul poate mereu să opună mai multă rezistență. Nu că s-ar fi îndoit cineva. Cert este că orice deblocare a situaţiei Transnistriei nu se poate întâmpla fără aport rusesc. La Chicago, reprezentanţii României sunt interesaţi să facă mai mult decât doar să ciulească urechile.

A treia direcţie de interes pentru NATO ar putea fi relaţia cu China. Sigur, în prezent aceasta nu este o prioritate. Dar Alianţa ar face bine să înceapă să se gândească de pe acum până unde poate ajunge mâna Atlanticului de Nord. Ori dacă are pretenţii globale, situaţia din Asia de Sud Est, problema Taiwanului, un important partener comercial pentru UE şi mai ales, reforma armatei Populare de Eliberare a Chinei au toate şansele să facă din RPC o ameninţare mult mai mare decât Rusia în acest moment.

Apărarea „deşteaptă”

Mai puţin delicios pentru presa internaţională, dar cu un potenţial mult mai important pentru un NATO eficient în viitor este iniţiativa de a reforma în mod coordonat gândirea de achiziţii şi utilizare a echipamentelor şi tehnologiilor militare, reunită sub egida de smart defence. Ideea nu este nouă şi nici originală: Uniunea Europeană discută despre ceva similar numit „pooling and sharing”, iar prin Agenţia de Apărare Europeană ea a pus bazele încă din 2004 unei cooperări concrete în domeniu. NATO îşi propune însă să meargă mai departe şi să atingă o eficienţă sporită.

Pentru România cooperarea în acest domeniu poate părea destul de atrăgătoare, dar întrebarea este la ce am fi noi dispuşi să renunţăm şi, mai ales, pe ce ar fi cel mai indicat să ne concentrăm eforturile? Problema este că, pe lângă angajamentele în cadrul NATO, Strategia Naţională de Apărare a Ţării are cerinţe destul de ample de la Armata Română. Aşadar, orice s-ar decide la Chicago, poate a venit momentul pentru România să se întrebe cu adevărat ce o ameninţă în mod real în ziua de azi? Terorismul internaţional? Rachetele iraniene? Ameninţările puterilor din Est? Daunele provocate în mod indirect de statele destabilizate? Cu aceste întrebări în minte trebuie să privim ceea ce se va întâmpla în această săptămână la NATO.

Articol aparut pe Europuls.ro

__________________________________________________

Europuls este o organizaţie non-guvernmentală formată din tineri români experţi în afaceri europene. Scopurile ei sunt îmbunătăţirea cunoştinţelor românilor despre Uniunea Europeană şi încurajarea unei mai bune comunicări despre România la nivel european prin schimburi de idei şi a celor mai bune practici. Europuls publică articole şi analize pe site-ul www.europuls.ro, organizează dezbateri, seminarii şi conferinţe.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Surprinde că un articol atât de inteligent conceput omite să amintească de faptul că participarea Israelului la acest summit a fost blocată !
    Nu că le-ar duce dorul cineva, dar măcar așa ….

  2. Nu cred ca ar fi realist sa discutam azi despre Macedonia si Georgia. Nationalitatea macedoneana nu exista,tara e locuita de o majoritate de bulgari (este cam ca la basarabenii nostri), ceva sarbi, o comunitate importanta de albanezi si altii :aromani, turci, tigani. Va trebui clarificata structura statului, rolul si drepturile minoritatilor, modalitatea in care ai putea sa-i tii pe toti la un loc.
    Georgia e un caz cu totul aparte datorita situatiei geografice : e greu de crezut ca Rusia ar accepta o tara NATO in Caucaz. Basca prostia guvernantilor care au intrat intr-un conflict absurd cu rusiii in problema abhaza. Mai studiati istoria URSS, cum au reusit georgienii sa ajunga majoritari in Abhazia !

  3. „cursa iepurelui..” trecerea de la o armata antrenata in stringerea cartofului la una functionala e dificila, terenul afghanistanului ofera serioase modalitati de integrare intr-o armata moderna, comunicare, know-how (teoretic) etc

    „se înţeapă Rusia” momentan radarul ala e unul dintre cele mai performante (daca asigura securitatea unui grup compact de portavioane plus anexe, eu zic ca stie multe – identificare multi obiect, comunicare intre etc, povesti rezolvate la noi in trecut cu fanioane si galene).
    platforma aia de lansare e adaptabila si la sistemele ce au salvat israelul cind sadam isi trimitea rachetele, si la siteme care fac parte din prima linie de aparare a statelor vestice (vectori aerieri – toti) – problema e ca noi nu avem nimic de genul asta pina acum (sunt depasite sau platforme reconvertite si resapate din generatii trecute). sa intelg ca e mai bine fara?

    „Vântul de la răsărit” momentan singura flota serioasa existenta pe acolo e cea americana. sa trimita si nato asa o barcuta? costul logistic depaseste cu mult cistigul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Bogdan Deleanuhttp://www.europuls.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=474:bogdan&catid=128
A studiat la Facultatea de Ştiinţe Politice, secţia engleză din cadrul Universităţii Bucureşti şi la Institutul de Studii Europene al Université Libre de Bruxelles. A lucrat, printre altele, ca policy officer pentru un mic partid pan-european, a fost coordonator electoral în cadrul Misiunii de Stabilizare a ONU din Haiti (MINUSTAH), într-un cabinet al unui membru al Parlamentului European iar în prezent îşi desfăşoară activitatea într-o instituție europeană. Este specializat în afaceri externe, securitate şi apărare.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

Cât costă viața ta? Ar trebui statul să plătească despăgubiri pentru decedații de Covid?

După ce mor 4-500 de oameni pe zi în timp de pace, iar România este astăzi pe locul 10 la număr de...

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro