miercuri, martie 3, 2021

Șefi de partide, candidați, slugi și ordonanțe

Așa după cum scriam în comentariul publicat vinerea trecută, în PSD se desfășoară doar un simulacru de curățenie mare. Iar  de vineri până azi s-au consumat fapte care nu au făcut decât să îmi dea dreptate.

Din câte se aude, nu se vor mai găsi pe listele de candidați sau nu vor mai deține locuri eligibile la viitoarele alegeri parlamentare o parte dintre cei socotiți a fi „oamenii lui Dragnea”, ca, de pildă, Eugen Nicolicea sau Carmen Dan.  Rămân însă pe mai departe pe liste și au locuri eligibile persoane insalubre precum Forin Iordache ( cu el se joacă un fel de alba-neagra, insul dovedindu-și încă o dată însușirile de Hopa-Mitică) și Șerban Nicolae  care, iată, avem toate indiciile că vor prinde și din 6 decembrie încolo  o masă cu preț redus la Cantina Parlamentului. Semn că inșii aceștia  vor face și din 2021 încolo tumbe legislative demonstrând că Marcel Ciolacu& co nu se pot desprinde de condamnabilul trecut al PSD.  Un trecut ce nu face decât să confirme că în 2017, atunci când PSD, îmbătat de victoria amețitoare de la alegerile din decembrie 2016, începea un mizerabil atac asupra legilor justiției, majoritatea membrilor partidului erau oamenii fostului El Lider Máximo.  Astăzi aflat pe bună dreptate la închisoare. Printre ei, adică printre „oamenii lui Dragnea”, se numărau în ianuarie 2017 și actualul președinte Marcel Ciolacu, și fostul tractorist Paul Stănescu, azi secretar general al PSD, și Gabriela Firea, și Sorin Grindeanu, în zilele noastre prim-vicepreședinți ai formațiunii, asta după ce în iunie 2017 își aduceau unuia altuia acuzații grave,  dar și foștii miniștri ai Educației, Ecaterina Andronescu și Liviu Pop. Din câte se pare și unul, și altul rămași acum, mă înțelegi, “fără coledzi”.  Reprezentând doar niște biete pagube colaterale care nu pot în nici un caz să infirme ideea că PSD rămâne pe veci nereformabil, că Dragnea și ai lui au fost și rămân secreții ale felului de a fi ale partidului.  Marca de înregistrare a PSD. Bagajul lui genetic.

Curățenia asta este, așadar, doar un simulacru de spoială. O păcăleală de prost gust ce ridică, între altele,  noi semne de întrebare asupra însușirilor de strateg al „salvatorului” cu stele Vasile Dîncu. Și cum am putea-o califica altfel decât o bătaie de joc la adresa electoratului luat de prost câtă vreme nu mai departe decât pe lista candidaților din Bihor locul întâi la Senat este deținut de plagiatorul dovedit și înmulțitorul din pix al listei de pseudo-lucrări științifice Florian Bodog? În fapt, eliminarea doar de ochii lumii a cuiva precum doamna Carmen Dan arată că nu avem de-a face decât cu plata unor polițe de pe urma căreia vor putea fi miluiți cu locuri eligibile, de pildă, marii epidemiologi și experți în sănătate publică, „sanitarii pricepuți” Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel care  au și început să ia în derâdere eforturile guvernului de a combate pandemia. Noii-vechi intelectuali din PSD despre care făcea mare tam-tam mai sus numitul înstelat Dîncu nu sunt buni decât pentru îndeplinirea de misiuni mizere.  Iar dl. Alexandru Rafila știe chiar de la propriul lui tătic, torționarul securist cu același nume, ce înseamnă îndeplinirea unui ordin.

Nici la PNL lucrurile nu stau din nefericire, cu mult mai bine. Nu doar că vor fi impuși pe liste traseiști notorii de genul ahtiatului după funcții și titluri academice Sorin Câmpeanu sau atât de insipida fostă marionetă a lui Dan Voiculescu, cvasi-dispărutul Daniel Constantin, nu numai că o va duce pe mai departe bine –mersi doamna Alina Gorghiu , cea care a pus pe dric partidul în 2016, ci, iată, lista de candidați pentru Senat de la Brăila este deschisă tot de un traseist politic, ex-peremistul Alexandru Bucălău, iar cea a candidaților la deputăție de scandalagiul notoriu Alexandru Popa. Degeaba se revoltă organizația județeană de acolo, ordinul lui Orban, Turcan, Bogdan este cu totul altul și el trebuie pus în practică în numele intereselor și disciplinei de partid.  Și iarăși în disprețul electoratului care nu are cum să se simtă reprezentat de astfel de profitori politici. Și nu știu cum se face că și dl. Orban știe, tot pe motive de arbore genealogic, ce înseamnă ordin. Felul în care au fost stabiliți candidații partidului la Organizația PNL din Capitală este de un tragi-comic nebun. Mai-mai să spun că până și în interiorul PCR democrația de partid era mai mare. La PNL București nici urmă de încercare în vederea salvării aparențelor. Listele au fost făcute de la Centru,  candidații sunt votați în bloc și în ordinea hotărâtă de cei ce dețin pâinea și cuțitul.

Tinerii frumoși și liberi din USR-PLUS, foarte adesea acuzați de neomarxism, au pus la index celebra zicere a lui Stalin „nu contează cine votează, contează cine numără”. Ei au avut grijă să întocmească așa cum trebuie lista votanților și uite așa se face că iluștrii necunoscuți, care au calitatea de a fi agreați de Dan Barna, de Dacian Cioloș și, hélas¸ cruntă dezamăgire, de Vlad Voiculescu- culmea, și el cu un tătic  odinioară angajat în fosta Securitate,  au dobândit locuri eligibile în dauna celor care au muncit vreme de patru ani în Parlament, dar nu au mers cu sărut-mâna la liderii celor două partide. Dintre care unul, dl. Cioloș, cu stagiul militar făcut tot alături de baieții cu ochi albaștri.

Numai la PMP domnește pacea și liniștea. Aici spiritul de cazarmă impus acolo de creatorul partidului, Traian Băsescu, alias Petrov (iată că și aici găsim vârâtă coada poliției politice din perioada comunistă)  sloganul cine mișcă nu mai mișcă își spun fără probleme cuvântul.  Tot la fel cum o face și spinarea de gelatină a d-lui Eugen Tomac. Și uite așa se întâmplă că își face glorios reintrarea în politică duduca Elena Băsescu,  „fata lui tata”. La fel de agramată ca în 2009,  atunci când îmbogățea limba română cu pluralul succesuri, Ebei i-a trecut prin minte „ să își aducă aportul” și uite că PMP îi face voia, chiar îi spune bogaproste, coniță!. Iar dacă în 2009 pe atunci tânăra Elena Băsescu mima proasta comedie a candidaturii la alegerile europarlamentare din postura de independentă (comedia aceasta a costat-o, din câte se spune, ani buni de închisoare pe Monica Iacob-Ridzi), de data aceasta lucrurile se fac pe față. Elena Băsescu deschide, cum altfel decât simbolic, lista candidaților PMP din județul Constanța. Fata fostului președinte al României simțind, pesemne, nevoia întoarcerii la origini și „chemarea străbunilor”. Invitată la cristoiutv, noua/veche politiciană  de ocazie și-a reconfirmat  măsura arătând cât de neștiutoare este, dar și că a rămas și anul acesta corigentă la Limba română.

Trăim, cum lesne se poate băga de seamă, într-o lume care seamănă teribil cu aceea descrisă de Caragiale în nemuritoarea lui Scrisoare pierdută. Cu tot felul de stranii personaje, cele mai multe de proastă calitate, despre care mai marii tuturor partidelor din România spun că trebuie să se aleagă “cu orice preț”.

 Din păcate, prețul acesta nu va fi plătit nici de dl. Ciolacu, nici de dl. Orban, nici de binomul Barna-Cioloș, nici de Băsescu și de ordonanța lui, Eugen Tomac. Ci de cetățenii României. Așa cum sunt ei. Mai mult sau mai puțin onești. Proști, dar mulți, cum le-a reamintit-o cinic  și plină de dispreț  membra Uniunii Scriitorilor Gabriela Firea, cea elogiată lunile trecute, spre rușinea lor, de actorii Colceag, Ivașcu și Bodochi și de guristele Crina Matei și Maria Dragomiroiu.  Cetățeni cărora nu le rămâne decât să se întrebe precum odinioară un alt personaj celebru din Caragiale- Eu cu cine votez?         2 Acce

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Politica lucreaza , ca noi toti ,cu – materialul clientului – Implicarea sau dorinta de implicare in politica a unor cetateni ,presupusi de valoare sau bine intentionati , cel putin initial , nu pare a fi vizibila . Privind , ca tot omul – de pe margine – putem face aprecieri de vreun fel sau altul , dar realitatea ne arata cum ca putini dintre noi doresc o cariera in politica romaneasca . Schimbarea atit de mult asteptata sau presupus produsa la nivelul PSD , ce incearca sa aduca imagini noi , atasate persoanelor, nu este nici suficienta , nici adevarata . Daca am fi vazut o alta abordare a majoritatii , de facto , din parlamentul Romaniei , referitoare la modificarea modificarilor facute de fostele si actualele majoritati conduse de PSD ,in justitie , am fi putut accepta si noile prezente umane , ce ne sunt propuse ca noutate absoluta . Din nefericire a aparut in media cazul -Rafila – ce ,tocmai prin noutatea absoluta , nu face altceva decit sa uniformizeze perceptia cetateanului , aducind pe picior de egalitate intregul partid PSD cu noua lor achizitie . Punctual, PSD se compromite , iar daca in media mai apar si alte date ce tin de apartenenta unor membri ,mai noi sau mai vechi , la fosetele structuri ale securitate statului procentele electorale se vor evapora . La PMP trebuie asteptata doar decizia , ce este in pronuntare , referitoare la statutul fostului presedinte , unde deja CNSAS a prezentat situatia ,concomitent cu aparitia pe listele electorale a doamnei Elena Basescu, dar a carei aparitie nu poate fi contestata atita timp cit este decizia partidului .Oricum PMP are doua nume de marca pe listele parlamentare si numim Cristian Diaconescu si Eugen Tomac , nume a caroror vizibilitate vor impinge partidul . PNL trece pe – linie moarta – o serie intreaga de fosti membrii marcanti , ce nu se mai regasesc pe listele de partid , mizind totul pe actualii ministrii din guvern , pe exceptionalitatea premierului Oraban ( cit o mai putea rezista acest om la situatia groznica in care ne aflam ) si pe influenta pe care o are presedintele Iohannis in rindul electoratului , vizibilitate care este crescuta si de noile tratate in materie de aparare si de economie , prin atragerea atitor fonduri de mai peste tot de unde este posibil , fonduri ce ne vor tine pe linia de plutire in anii ce urmeza , ba chiar determinind , in urma reformelor girate de presedinte si premier ,mari schimbari politico – juridice in legislatura viitoare .Un parteneriat cu USA prelungit inca zece ani . Un premiu oferit de Germania numit OTTO cel mare . Un parteneriat ce va fi prelungit cu FRANTA. O alianta si capacitarea unor sume uriase de bani de la UE si de la SUA in vederea modernizarii cailor ferate , construirii de autostrazi moderne , unirea celor doua mari porturi maritime din Romania si Polonia , modernizarea fortelor armate , modificarea legilor justitiei (dupa alegeri ), conectarea Romaniei la notiunea de sanatate europeana , digitalizarea sistemului de invatamint (prima faza ) , construirea celor doua reactoare nucleare de la Cernavoda (linie de credit si permisiune de construire ,propuse noua de USA si UE) , contestarea tuturor legilor, fostelor guvernari PSD, ce au masacrat justitia , contestare ce a produs respingerea a 70 % dintre legile dorite de alianta PSD-UDMR-ALDE , blocarea legii Tinutului Secuiesc si multe multe altele poarta doar doua nume -Klaus Iohannis si Ludovic Orban . Fara toate acestea doar ar trebui sa ne intrebam: unde oare era Romania acum . Partidele mai mici ,asa numitele de balama , nu vor trece pragul electoral, daca numarul de votanti va fi depasit de 60 de puncte procentuale . Singurul garant , al acestor necesare schimbari ,este presedintele tarii si efectele se vad cu ochiul liber .

  2. Trebuie acceptat,de moment, de unde nu este nici D-zeu nu cere. Speranta mare ultima si este clar ca trebuie dat credit pentru noi personaje in politica.Presupun ca am atins pragul cel mai jos cu actualii politicieni,urmand a fi inlturati de pe esicherul politic, in viitorul, mai mult sau mai putin, indepartat….

  3. Schimbarea unei societati nu se face in cateva decenii. In multe state europene cu democratie solida au fost nevoie de cateva secole, mai multe revolutii si de lideri adevarati nu de marionete. Nu ma astept la ceva bun ci doar niste cosmetizari de etapa. Daca era ceva serios si de reforma, atunci se respecta referendumul cu 300 de parlsmentari. In rest, doar vorbe de claca!

  4. @Aristotel _ „se respecta referendumul cu 300 de parlsmentari…”

    Se aplică modificarea la prima revizuire a Constituției.

      • Daca nu ar fi Renate Weber , acesta mercenară a Moscovei si CCR ul ticsit de oamenii lui Dragnea , un Guvern reformist cu adevarat – Guvernul Claudiu Năsui de pilda – ar putea da o Ordonanta de Urgență prin care sa se modifice Constitutia spre a fi pusa in acord cu Suveranitatea Poporului exprimata la Referendumul ”300 intr-o camera”

  5. Indifernet, ceva tot se schimba si la urma vom vedea cati km de autostrada vom avea, cat de civilizate vor deveni orasele, de la comune si sate, mai greu dar posibil. Nu ma intereseaza nume de pe liste, important PNL + USRPlus sa obtina majoritatea in parlament, de PSD nu este cazul sa ne mai pese in nici un fel, mai mult Realpolitik decat lupte ideologice ne-ar prinde mai bine

  6. Cum nu se face curatenie:?
    Au fost adusi in partid medicii Rafila si Streinu Cercel, rectorul UMF Tirgu Mures…si alte nume vestite ale intelectualitatii.
    Si sa-i mai blamam pe pensionari, pe cei cu studii precare ori pe stirbi ca voteaza PSD.
    NB,
    in contrast, la PNL pe locuri eligibile, nouă traseiști și patru foști miniștri promovați de Dragnea și Voiculescu

    • Surpriza va fi ca, dupa ce castiga PNL cu un procent nu foarte mare, „traseistii” racolati in timp de criza sa intoarca armele (sau spatele) si sa treaca inapoi in tabara de unde au plecat, temporar. Si atunci, raportul de forte revine la normal. Cu aceleasi ingrediente, aceeasi reteta.
      Caci, cine tradeaza pentru tine, te tradeaza si pe tine cu aceeasi usurinta.
      …sau, cum zicea poetul: „iubesc tradarea dar urasc pe tradatori”.

      PS Daca singura solutie gasita de Orban ca sa reformeze PNL a fost sa cumpere oameni de la PSD…

Lasă un răspuns la Codruta Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, Marire si decadere cartografiaza istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondata aspiratia omenirii pentru putere si este urmarita evolutia impulsului imperial de la directa agresiune militara a imperiilor antice la subtila, dar ampla influenta culturala a superputerilor de azi.

Paul Strathern este autorul a numeroase lucrari de stiinta, istorie, filosofie si literatura, inclusiv al colectiilor Philosophers in 90 Minutes si The Big Idea: Scientists Who Changed the World.

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Lumea, America, Waze și BigTech

Nu doar comportamentul agresiv și arogant al oligopolurilor digitale, impactul lor politic și social ci și atmosfera generală din interiorul acestora marcată...

Societățile și conectorii

Este evident că populația multor țări a devenit din ce în ce mai fragmentată, inclusiv din punct de vedere politic, social și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Suveranitatea economică: între sloganuri și realități

În discursurile unor politicieni și în scrierile unor jurnaliști și economiști români, este prezent adesea sloganul suveranității economice. Concepția economică exprimată de...

Aterizarea forţată a unui avion de pasageri Il-18 în Cipru şi fenomenul globalizării (24 februarie 1962)

Când se mai întâmplă să citesc studii privind globalizarea şi despre zgomotoşii critici ai acestui fenomen, gândul îmi zboară către un incident...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.