joi, martie 28, 2024

Șeful Poliției române și grija sa “omenească” (creștinească?) față de clanurile interlope: problema pervertirii contractului social într-un stat deja prea slab

Faptele sunt cunoscute și destul de clare, iar scandalul public devine greu de oprit. Șeful Poliției Române, chestorul șef Liviu Vasilescu, decide să se întâlnească în mod discret cu șefi de clanul interlop Duduianu spre a îi determina să respecte legile și să nu producă incidente după moartea violentă a lui Emi Pian. Îi roagă, nu le solicit cu fermitate, pe un ton care nu lasă loc de discuții. Stând lângă ei în mașină, blândul domn ajuns nu se știe cum în fruntea unei instituții de forță a statului, simte brusc un sentiment de omenească înțelegere și îngrijorare față de drama umană trăită de interlopi dar și față de cee ace aceștia ar putea face, dacă nu li se ascultă păsurile…Așa încât blajinul Vasilescu, preocupat după cum ne spune în presă, să evite violențele stradale și îmbolnăvirile cu Covid 19, ajunge să se substituie atât preotului ce oferă acces la spovedanii cât și psihologului dornic să ajute persoanele dezechilibrate să revină pe calea normalității.

În timp ce rudele lui Pian își urlă printre dinți indignarea, se revoltă că nu au putut ține decedatul o săptămână în casă (vara, la 35 de grade) sau că nu își pot duce morții cu alai kilometric pe drumurile naționale, dând vin ape regulile inumane generate de pandemia de Covid 19 (reguli respectate legal de populația țării, sub amenințarea sancțiunilor financiare), în timp ce ei își anunță poate planurile agresive față de alte clanuri într-un grai presărat cu numeroase expresii gingașe specifice, blajinul domn Vasilescu, abia întors din concediul de odihnă, stă, ascultă, și îi mângâie cu câte o vorbă bună, ca un psiholog și preot auto-asumat ce este. Pare evident că omul și-a greșit meseria. În fruntea Poliției trebuia pus un om hotărât (nu neapărat un dur în genul lui Clint Eastwood din filmele americane tip western, totuși suntem stat UE, stat de drept), un om care să le spună clar interlopilor că dacă nu respesctă legile țării vor sta după gratii zeci de ani, iar cumulat secole… Și dacă ei vor continua cu nelegiuirile, chiar să le aplice acest tratament, altfel descurajarea nu va funcționa. Interlopii trebuie să se teamă de legi și să îi respecte pe cei care le aplică. În România de acum nici nu poate fi vorba de așa ceva.

Clanul Duduienilor e unul dintre cele mai bine organizate și de temut grupuri de crimă organizată. Atunci când tu, șeful politiei române, reprezentant de frunte al domniei legii și statului de drept, te duci să te întâlnești noaptea la colț de stradă, într-un loc rău famat, cu șefi de clanuri interlope, nu doar că arăți că te temi de forța bandelor și vrei să o dai la pace (cu infractorii…), deși legea e de partea ta, organ al statului, dar de fapt dai o lecție proastă cetățenilor, începând cu cei care deja nu dau multe parale pe stat și instituțiile sale. Negociind cu ei, le oferi statut egal, de parteneri de dialog. Le arăți că dacă se apucă singuri să comită fapte penale, vor fi săltați, duși la secția de poliție, acuzați și condamnați la pușcărie, în schimb dacă formează o bandă, un clan etc. vor fi mai puternici decât legea, mai…șmecheri, cum spun ei.

Astfel, un observator neutru ar putea ușor să ajungă la concluzia că, de fapt, corpul social al cetății (adică cetățenii țării) se împarte în două categorii, de facto, nu de jure: cetățenii individuali și grupurile organizate în scop infracțional. Cu precizarea că există grupuri organizate legale – de exemplu ONG-urile – și grupuri ilegale – mafiile, teroriștii etc. Cetățenii și ONG-urile se supun legilor si sunt constrânși să o facă, ceilalți, penalii, utilizează forța grupului și adesea încalecă legea nepedepsiți.

Mi s-ar putea reproșa de către unii că sunt nițeluș rasist deoarece asociez un mod de viață specific majorității rromilor, anume modul gregar, cel clanic-tribal, cu ideea de infracționalitate. Departe de mine o asemenea intenție. Astfel de grupuri infracționale (structuri mafiote) nu țin cont neapărat de factorul etnic, unele având chiar trăsături transnaționale. Dorința de a obține ilegal bani și alte resurse unește membri ai tuturor grupurilor entice din țară (și chiar din state aflate în vecinătate), chiar dacă poate unele au o pondere mai mare. Iar infractorii simt slăbiciunea statului, ei fiind niște prădători (pe seama societății) au instinct ascuțite și își dau seama rapid pe cine pot mitui, pe cine pot înfricoșa, pe cine pot ignora fără riscuri. Nici nu mai are rost să spun că nepedepsirea conform legii a unor grupări penale în care rromii sunt majoritari contribuie la sporirea urii și intoleranței etnice la nivelul societății ca atare. Extremiștii, rasiștii, nu fac deosebirea între țigan sărac și bogat, integrat social sau neintegrat, totul e luat la grămadă, iar comunitatea rroma are de suferit.

În final, statul ajunge un simplu arbitru pervertit al relațiilor dintre grupuri iar libertatea de acțiune a fiecărui grup infracțional e limitată de “libertatea” celorlalte. Libertate de e jefui, a extorca, a impune legea junglei în cartierele orașelor. Cu alte cuvinte, Duduienii poate se abțin să dea spargeri sau să ofere bani cu camătă în zona Primăverii sau Cotroceni, din capitală, nu din teama de poliție și procurori ci pentru că acolo “fac legea” cei din gruparea Sportivilor sau alții de care eu unul habar nu am însă sigur există. “Sportivii” la rândul lor poate că nu se amestecă în zona Giulești-Grant, nici în Militari, Drumul Taberei etc. Nu vi se pare că sună cumva a anarhie? Ar mai lipsi ca statul să le ”concesioneze” contra cost zonele în care pot opera nepedepsiți iar ideea de contract social ar exploda.

Și astfel ajungem la clasica constatare că statul român e slab, are instituții fragile, e administrat de oameni nepreocupați fundamental de binele public ci de propriul lor buzunar, de bunăstarea proprie și a familiilor lor. Un stat care impune legea doar în fața cetățenilor corecți, și a micilor infractori, a găinarilor. Așadar celor lipsiți de capacitate de ripostă (spre a nu folosi în acest context negativ termenul “reziliență”). Dar care se face că plouă când dintre blocurile gri răsar “dinozaurii”, adică drăgălașele de clanuri, iar cetățenii fug să se ascundă care pe unde pot. Mai rău, o bună parte din opinia publică e convinsă că fără protecția unor politicieni cu funcții de decizie, fără acordul tacit al poliției, aceste grupări nu ar fi atât de puternice, mai ales pe plan local. Bunul simț ne spune că exact așa stau lucrurile. Desigur, sunt și polițiști integri, demni, care se simt umiliți și revoltați de situația existentă, dar nu au prea multe opțiuni. Nu sunt toți Marian Godină, si aibă blog cu sute de mii sau milioane de vizualizări și cărți lansate la edituri cunoscute. Avertizorii de integritate ar trebui protejați mai eficient și recompensați, fără ei sistemul se cangrenează pe zi ce trece. Protejați nu doar de șefi ci și de interlopi, mereu dornici să se răzbune. Teama de reacția șefilor (adică a celor care primesc ploconul de la interlopi sau ordine de la politicieni să se facă că nu văd nimic) e de înțeles până la un punct, la fel ca și frica de violențele comise de bandiți, mai ales în cazul polițiștilor care au familii. Demisia rămâne soluția convenabilă, denunțul ca avertizor de integritate cea extremă. Reforma sistemului e de departe treaba cea mai grea.

În concluzie dacă statul e neputincios în fața mafiilor, măcar să o recunoască. Ca să fac o glumă îndoielnică…măcar să fim lăsați să optăm fiecare, dacă vrem să acționăm doar individual sau colectiv. Sau să fim îndemnați să ne integrăm fiecare unui asemenea grup, pe criterii diverse – etnice, religioase, de cartier, de hobby etc – spre a ne atinge țelurile. Si atunci am avea un nou contract social între stat și grupuri, nu între stat și cetățenii luați separat. Cu prețul abandonării liberalismului occidental și al ieșirii din UE. Poate că am avea o viață mai simplă și mai fericită astfel…deși ar fi cumva o întoarcere la Evul Mediu, acolo unde grupurile erau mai importante ca indivizii iar unele grupuri aveau privilegii exorbitante față de altele. În codul penal există un articol dedicat asocierii în vederea comiterii de infracțiuni (art. 323), iar activitățile clanurilor de tip Duduianu sau Sportivii exact așa ceva sunt. Nici nu contează că acele grupuri existau poate, in nuce, dinainte să înceapă să comită actele infracționale, e irelevant. Nu am nimic cu o familie de 100 sau 200 de membri, toți viețuind într-o gospodărie extinsă. E treaba lor cum se organizează. Dar nu accept să fie tolerați când încalcă legile și sfidează statul. Dacă statul nu vrea să cadă în irelevanță și instituțiile sale de forță să fie iremediabil compromise, e timpul să arate că legile chiar se respectă, indiferent cine e cel sau cine sunt cei care ar dori să le încalce.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. „Statul român […] e administrat de oameni nepreocupați fundamental de binele public ci de propriul lor buzunar, de bunăstarea proprie și a familiilor lor”, oameni cu salarii speciale, de nababi, pensionabili la varste fragede intrucat au munca grea si periculoasa si cu pensii speciale imense, care nu se pot pierde sub nicio forma intrucat au fost castigate.

  2. Daca in dictatura totul depinde „de sus”, cum era in cazul nostru Ceausescu, in democratie totul depinde „de jos” adica de atitudinea si actiunile majoritatii co-nationalilor. Cu o floare nu se face primavara, cu diaspora care protesteaza de 10 August se intampla ce s-a intamplat. Chiar daca pui in fruntea Politiei un tip gen Clint Eastwood nu o sa intample nimic, poate daca il pui in fruntea statului si atunci revenim la dictatura.

  3. Romanii au o ura veche impotriva politiei, politie, mai ales cind era militie a fost un instrument de prigoana a poporului. Se vede in multe rinduri cind diferite persoane, nu neaparat interlopi, pur si simplu umilesc politistii si poporul aplauda.
    In aceste conditii e f greu sa obligi la respectarea legilor, orice gest al unui politist care ar putea fi interpretat drept violenta l-ar face pe respectivul sa-si piarda piinea.

    Asa ca, in primul rind poporul trebuie sa ajute politia, trebuie stabilit acel ceva cum spun nemtii, politia e prietenul tau si te apara

  4. Aveti perfecta dreptate : mizeria este cat casa! Trist este ca statul roman, cel care ne dramuieste vietile si banii, nu se mira niciodata cum de fac averi fabuloase, mitice toti sefii de politie din Romania!

    • Felicitari autorului pentru acest eseu. Dar din pacate, politiei la nivel superior putin le va pasa de opiniile societatii civile. Un fost presedinte a afirmat ca suntem un stat mafiot si nici dansul nu a putut face mare lucru.
      Lipseste autoritatea politistilor, interlopii trebuiau chemati la politie, daca nu, luat mortul cu jandarmii si dus direct la cimitir. Fara negocieri si alte discutii, in caz contrar puscaria pe ani multi pentru interlopi si nu eliberari pentru buna purtare. Relatia politie-interlopi este o nuca foarte tare si greu de spart. Din pacate, migratia populatiei tinere si imbatranirea rapida a ei va acutiza mai mult acest fenomen.

  5. Da, asta este singura intepretare corecta a faptului murdar si de o insemnatatea simbolica uriasa, a intilnirii secrete intre seful politiei romane, reprezentatul „l egii si ordinii ” si un sef de banditi.
    Nu este loc nici pentru minimalizare , nici pentru ” bascalie” , nici pentru ” intelegere ” In conferinta de presa d ieri si Presedintele Johnnis s-a compvom ramine ortat jalnic atunci cind a fost chestionat pe aceasta tema.
    Vez i, de=aia vom ramine sub PSD si Duduieni, asa cum zice mai zilele trecue Malin Bot, dintr-un popor ca al nostru, nu poate ieisi sub nici o forma un Fat frumos razbunator cu sabia dreptatii in mina !
    Bravo, Dle Cioculescu, tineti sus mai departe prestigiul numelui Dvs. !

  6. da domnule, asa este. exista clanul politrucilor, clanul justitiei, al militiei, securitatatii si desigur clanul tiganilor. restul cetatenilor le platesc lefurile uriase si pensiile speciale. suna neverosimil ? asa credeau si cei ce au fost incalecati de ceausescu si gasca de ciomagari analfabeti

  7. Societatea românească are un mod de funcționare îngrozitor de prost și de păgubos pentru contribuabili.

    Destui dintre cei votați de cetățeni să lucreze în interes public sunt infractori sadea ori sunt datori vânduți unor infractori. Și cum ajung decidenti, cum fură.

    Aceiași cetățeni votanți de infractori plătesc apoi gras alți oameni – procurori, politie, servicii de informații, judecători – ca să-i prindă la furat pe ăia dintâi și să recupereze banii furați.
    Cum ar veni, o poteră specializată, cu
    salarii mari, mâncare și haine gratis, pensionare la vârste mici și pensii speciale. Paguba cetățeanului e deja triplată.

    Numai că, ce să vezi, decidenții-infractori au avut deja grijă să modifice legile și să-și pună complicii șefi peste ăștia din poteră, care poteră devine o adunătură de vânători de babe prin piață. Paguba cetățeanului e maximă și de nerecuperat.

    Acest model complet vicios nu poate fi oprit din interior, cum se iluzionează diverși naivi care sfârșesc mai mereu cu dinții sparți. Acest model nu dispare decât prin prăbușirea aparatului de stat românesc profund corupt in fibra căruia este conținut.

  8. La 300km de Bucuresti, linga cartierul unde locuiesc e un cartier al minoritatii care isi face case cu 30 de camere, cu turnulete si doamnele prefera fuste colorate suprapuse. :-) Ei bine, noaptea la doua inca se auzea muzica de la ei din cartier, iar noi stam la 500m de ei. Am sunat la politie de doua ori, mi-au spus ca nu au ce face… Incercati sa mergeti in fata guvernului cu o portavoce la prinz, sa vedeti ce repede va salta pentru tulburarea linistii publice. Asta e Romania corupta pina in maduva oaselor.
    Statul e ingenunchiat, nimeni nu respecta pe nimeni, toata lumea fura pe toata lumea.
    Daca nu vine clanul la ministru, atunci merge ministrul la clan… Rusine, rusine, rusine!!!

  9. Cine-i acest ofiter ? Ce scoli si diplome ,doctorate sau lucrari academice a „obtinut” ? Si cu asta se explica atitudinea dumnealui ….

  10. Peste seful politiei romane este ministrul de interne.
    Peste ministrul de interne este prim ministrul.
    Peste primul ministru este Presedintele.
    Nu mai retin, din ce partid fac ei parte?

    • Ce conteaza partidul ? Conteaza ca Sica Mandolina si Werner 7 case au fost si la PDL si la PSD , ati uitat ? Credeti ca daca au schimbat partidul si-au schimbat naravurile ?
      Intrebarea corecta este: ce putere straina ii tine la putere ca pe Basescu ? Nu cumva USA ? Ori ati uitat si asta ? Noi nu.

  11. Imi permit o observatie la urmatorul citat, dintr-un articol pe care-l consider foarte „articulat”:” Ar mai lipsi ca statul să le ”concesioneze” contra cost zonele în care pot opera nepedepsiți iar ideea de contract social ar exploda.”
    Chiar nu lipseste deloc. Statul, prin institutiile sale ( Politia Romana, Justitia, s.a. ) a concesionat principalele orase acestor clanuri. Si isi primeste redeventele prin sefii acestor institutii care, la randul lor distribuie o parte din acestea catre subordonati, dupa merite. O cale mult mai simpla ca niste ” impozite” sa ajunga la niste cetateni merituosi ai tarii, care au grija de linistea noastra. De unde si convingerea deja unanima ca Bentley-urile, Rolls Royce-urile, Maseratti-urile si altel la fel, prezente la funerariile dlui. Pian sunt rodul muncii cinstite, de-o viata, a junilor ce le conduceau. Ce contract social mai ca asta vreti? Si sa mai si explodeze? Somn usor Romanie si vise placute!

  12. Sunteti mult prea bland si elegant in ceea ce priveste actiunea intreprinsa de individul Vasilescu!

    Incepand cu anul 1990, cel mai puternic grup infractional din Romania, numit azi PSD( fost FSN, FDSN, PDSR), si-a subordonat gastile tziganesti de infractori in scopul utilizarii acestora pentru perpetuarea la putere a mafiei de sorginte comunista. Liantul intre aceste gasti(devenite in timp clanuri interlope in toata regula) si PSD a fost si este reprezentat de autoritati locale de sorginte comunista si de institutii de forta ale statului, politie si jandarmerie, aflate dupa 1990 in permanenta in sfera de influenta a clicii comuniste, independent de faptul ca PSD s-a aflat sau nu la guvernare. Ca si o buna parte din justitie, politia si jandarmeria au fost si sunt parazitate de elemente de origini comunistoide apartinand trup si suflet gastii PSD.

    Clanurile au fost utilizate in special in compromiterea mitingurilor si protestelor organizate de luptatorii pentru democratie reala in Romania. Un exemplu concludent este reprezentat si de mitingul din 10 august 2018. Cati interlopi a furnizat clanul tziganesc Duduianu congregatiei PSD-Politie-Jandarmerie in 10 august? Sa se raspunda la aceasta intrebare! Solicitarile catre clanuri de aducere de derbedei violenti pentru compromiterea protestelor pasnice si deturnarea acestora nu se fac direct de catre PSD, ci de catre slugile PSDiste din Politie si Jandarmerie.

    O alta actiune intreprinsa constant de catre PSD prin interemediul clanurilor tziganesti a fost fraudarea alegerilor. Tziganii au fost plimbati din urna-n urna cu autobuzele, fiecare clan interlop avand obligatia de a furniza votanti itineranti. Legatura s-a facut tot prin politie, care pur si simplu organiza toata afacerea, furnizand si acte de identitate false. La fiecare tur de scrutin din 1990 incoace, PSD a obtinut prin frauda sute de mii de voturi, daca nu chiar peste un milion! Niciun tur de alegeri desfasurat pana acum in Romania nu a fost corect, ci fraudat masiv de clica comunista numita PSD.

    Jigodiilor din politia romana le-a fost teama de un singur ministru de interne pana acum. Si anume de taranistul Gavril Dejeu, fost detinut politic. Restul ministrilor au fost captivi, santajati sau pur si simplu idioti.

    Banii obtinuti de catre clanuri prin camatarie, santaj, trafic de carne vie, talharii si jafuri au fost impartiti frateste cu inalte fete PSDiste, plus sefi si sefisori din politie. O parte din bani au mers catre campaniile electorale ale PSD.

    In consecinta, actiunea acestei canalii numita Vasilescu nu este deloc surprizatoare. Surprinzatoare este insa reactia statului roman. Daca Vela nu a fost in stare, atunci primul ministru trebuia sa dispuna imediat destituirea sa din functie si darea afara din politia. De asemenea, parchetul trebuia sa dispuna imediat, din oficiu, anchetarea acestui derbedeu.

    Am rugamintea ca, in virtutea dreptului publicului de a afla adevarul, acest comentariu sa nu fie cenzurat.

    • Revin cu cateva precizari.

      Cand m-am referit la ministri de interne, era vorba de ministrii ce nu proveneau din PSD. Pentru ca ministri proveniti din PSD nu erau nimic altceva decat sefii clanurilor de infractori din politie.

      Actiunea 10 august a fost pregatita in comun cu reprezentantii clanurilor tziganesti.

      Pentru represiunea asupra reprezentantilor societatii civile prezenti la mitingul din 10 august, jandarmeria si politia si-au utilizat intreg arsenalul. Daca doreau sa impuna respectarea legii la inmormantarea borfasului, era cazul sa se utilizeze acelasi arsenal.

      Am sa explic acum modul in care sunt protejati infractorii romani ce comit ilegalitati in spatiul UE. Politia romana le emite acte false, cu care acestia se deplaseaza pentru cateva zile in afara, comit ilegalitatea si revin rapid in tara. In strainatate, raman permanent cei ce furnizeaza informatii, pentru ca ilegalitatea sa poata avea loc(jaful, crima, spargerea, etc). Sau cei ce se tin de cersetorie, furturi minore, etc. Sunt livrati si sacrificati din cand in cand infractorii mici, pentru ca politia din alte tari sa aiba senzatia ca are sanse in a stopa infractionalitatea ce provine din Romania. Du-te vino-ul din tara afara, si invers, a fost perfect vizibil la inceputul pandemiei, odata cu impunerea restrictiilor de circulatie. Cozile imense de la granita erau populate masiv cu infractori. Contra spagi acestia nu au ajuns in nicio carantina sau izolare, pentru ca unii chiar au iesit din nou ca sa nu se piarda pontul…..totul cu complicitatea politiei si a controlorilor din vami, aflati tot sub egida ministerului de interne.

      CONCLUZIE Nu exista niciun stat in lume in care politia sa fie atat de atasata clanurilor de infractori. Cei din clasa politica ce nu sunt complici, dar cunosc aceste fenomene, sunt si ei de-a dreptul criminali. Nu inteleg de ce tac!

      Atentie mare la ce votati! S-ar putea sa fie ultima sansa!

      O solutie rapida de eradicare ar fi crearea unor formatiuni paramilitare care sa extirpe aceste tumori. Starea de urgenta ar fi putut fi o ocazie ca toate aceste scursuri sa fie eliminate, prin intermediul armatei. Dar Johannis fie nu intelege ce se petrece, fie tolereaza, deci e complice. „Premierul de la Grivco”, dupa cum corect spunea Basescu!

      Repet! Atentie la ce votati! Sper ca ati inteles mesajul! Este esential ca Romania sa scape de acest tip de infractionalitate, extrem de periculos! Exista riscul sa ramanem captivi acestor clici de infractori, pentru inca cativa zeci de ani. Clicile se perpetueaza! PSDistii de azi sunt nepotii activistilor PCR ai lui Ceausescu, copii de sefi din politia de inainte de 89, nepoti de securisti, etc Sefii din politie si jandarmerie sunt plozi de mocofani, la ordinele clicii comuniste! Toti sunt descendentii dictaturii clasei muncitoare, adica a dictaturii prostilor, mocofanilor si hotilor asupra celorlalti!

      • @Arnie _ „Nu exista niciun stat in lume in care politia sa fie atat de atasata clanurilor de infractori. ”

        Eu cunosc câteva, dar este absolut regretabil ca România, stat membru UE și NATO, să se compare cu ele…. Congo, Venezueala, Somalia, chiar Mexic șamd. România, însă, a atins contraperformanța ca însăși șefa Parchetului Antimafia, numiă de dl Traian Băsescu, să fie membră a unui grup infracțional organizat de tip mafiot.

  13. se tot spune ca noi platim impozite si ascultam pentru ca:
    – in caz de dezastre statul sa ne ajute
    – sa ne protejeze de alte state
    – sa ne protejeze de hoti, banditi
    – sa construiasca infrastructura
    – sa ofere servicii

    taxe si impozite au ajuns si la 80%, dar din ce isi propune el sa faca e tot mai putin. In schimb statul ne ofera fotbal, opera, show la tv.

    Poate ar fi bine sa ne intoarcem la baze?

  14. ” Daca statul nu vrea sa cada in irelevanta si institutiile sale de forta sa fie iremediabil compromise … ”
    Mda …
    Chiar ca asta pare sa fie pincipala grija a distinsilor reprezentanti ai statului / institutiilor de forta …
    In ultimul timp , observ o schimbare de atitudine din partea reprezentantilor statului roman .
    Pana recent , atat de harnicii & competentii beneficiari de salarii & pensii speciale se straduiau sa ne abureasca nascocind motivatii cetoase , de genul ” noi suntem de buna credinta si vrem sa facem ceea ce este de bun simt , dar … legile / conditiile / dotarea , nu ne permit ” .
    Acum , s-au relaxat complet – si nici macar nu mai incearca sa salveze aparentele .
    Un detaliu : nerusinatii functionari de rang inalt ai statului roman la care va referiti ” au sustinut declaratii de presa ” .
    Da’ oare de ce nu au sustinut o conferinta de presa ?
    Poate pentru ca jurnalistii ar fi avut posibilitate sa puna intrebari – si ar fi demontat imediat aberatiile sustinute de cei doi mascarici ?
    Pai nu e mai confortabil sa decretezi tu care este „adevarul ” ?
    Doar pentru ca poti !
    Stiind ca te bucuri de impunitate , indiferent de aberatiile pe care le debitezi senin , fara sa clipesti .
    Ceea ce arata ca esti un profesionist al minciunii .
    Citez : astia chiar ca ne cred babuini .
    Si ne trateaza ca atare .
    Iar asta este o practica generalizata printre functionarii de rang inalt ai statului roman : ne amintim de rechizitoriul procurorului DIICOT Doru Stoica in dosarul ” 10 august 2018 ” , de sustinerile reprezentantilor Jandragmeriei la momentul respectiv , declaratii ale conducerii CSM , ale pesedintelui CCR , sefilor DIICOT , etc …
    Cat despre caderea statului in irelevanta , nu cred ca trebuie sa ne facem griji : statul roman va putea organiza oricand un alt ” 10 august ” , ca sa arate cetatenilor ( onesti ) ” cine este seful ” .

  15. Foarte bun articolul, dle Serban.
    Exceptand situatia cu inmormantarea, eu sunt de parere ca orice „intelegere” din partea MAI cu clanurile „mafiote” ar trebui aspru pedepsite cum ar fi demiterea polististului in impreuna cu superiorii lui, anularea dreptului la pensie speciala si cercetarea penala pentru complicitate la toate infractiunile savarsite de clanuri plus plata de despagubiri din partea politistului in cauza catre stat pentru pătarea imaginii MAI. Pentru ca, sa fim seriosi, exista si politisti corecti care ar vrea sa isi faca treaba cat mai bine si sa scape de infractori dar nu au voie din cauza sistemului mafiot si corupt din MAI.
    Uite asa, incet incet vom scapa de acesti paria ai societatii numiti „interlopi” si de politistii corupti si incapabili sa aplice legea pentru cei cu buzunarul gros (care au furat de la altii, binenteles).
    La aceeasi categorie intra si procurori, avocati si alte entitati care sunt mana in mana cu grupurile infractionale organizate.

  16. Romania e un exemplu perfect de stat sudamerican in europa. Ne mai lipsesc narcoshii si catelurile cu .50 cal pe flatbed, ca in rest le avem pe toate. O fi ceva gresit cu natiile latine, ce stiu eu.

  17. „Mi s-ar putea reproșa de către unii că sunt nițeluș rasist…”

    Eu, unul, nu cred așa ceva. Or fi unii mai cârcotași, oameni de rea-credință, care aduc astfel de reproșuri…. Poate, doar puțin xenofob.

    În altă ordine de idei, este evident că nu a fost respectată legea, iar reprezentanții poliției au spus-o cât se poate de clar.

    Cum de au îndrăznit șefii cei mari din poliție să discute direct cu reprezentanții grupărilor de tip mafiot?! De ce „i-au sărit” pe șefii mai mici? Nu mai au încredere în ei, pentru că sunt „pe mână” cu infractorii?! Sunt nemulțumiți de cât primesc? Vor „să se combine” direct cu clanurile și să-și ia „dreptul” doar ei, evitându-i pe șefuleți?!?

    Este clar că în acest caz nu a fost respectată legea clanurilor mafiote, iar nemulțumirea șefuleților din poliție este cu totul de înțeles!…

  18. De ce se intampla asemenea fapte ? politiei romane ii este frica, da pur si simplu frica sa i-a masurile necesare.
    De ce le este frica ? simplu, e ca in SUA, in momentul in care te atingi de o minoritate scandalul abia incepe iar sefii politiei nu vor ca politicieni , presa intern si exteren , sociatatea civila, tot felul de ONG-uri sa le sara in cap si sa-i toace pana isi dau demisiile acunzandu-i de rasism cu toate ca termenul se potriviste in legatura cu acesti indivizi dar cred ca inteleg fiecare ce vreau sa spun.
    Nimeni nu se atinge de aceste minorititati, nici cu legea in mana pt ca legea aplicata intotdeauna lasa mult loc de tot felul de interpretari si tertipuri avocatesti.
    Avem celebrul caz Tandarei, clasat cu toate ca fapte au fost reale. Avem averile nejustificate, un om de rand daca nu.si plateste impozitul sau alte dari catre stat imediat este somat si conturile sunt blocate, ale acestor grupari interlope de care nimeni, nici fiscul, nu se ating.
    Statul ar avea destule resurse la dispozitie prin care s-ar putea putea puna capat acestor neajunsuri insa nu se intampla nimic pt fiecare doreste sa se comporte „politic corect”.
    Ce s-ar fi intamplat daca politia ar fi intrat cu mascatii , tunuri de apa si alte mijloace corecitive peste aceste clanuri, ar fi arestat in stil mare intrea organizatie , ar fi sechestrat toate bunurile nejustificate si niste procurori ar fi avut curajul sa incepa sa aplice legea ?
    In instutiile de forta romanesti domneste frica, sunt inhibati sa recurga la metode mai drastice impotriva interlopilor care isi fac de cap, in toata tara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Serban F. Cioculescu
Serban F. Cioculescu
Şerban Filip Cioculescu (n. 1972, în Bucureşti) a absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând ulterior din partea acesteia diploma de master în relaţii internaţionale. Începând din anul 2009 este doctor în ştiinţe politice al Universităţii Bucureşti. În prezent este angajat ca cercetător ştiinţific principal gradul II în domeniul securităţii internaţionale la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale și de asemenea profesor invitat în cadrul Facultăţii de ştiinţe politice a Universităţii Bucureşti (2005-prezent). A publicat circa o sută de articole în domeniul securităţii, relaţiilor internaţionale şi geopoliticii în diverse reviste ştiinţifice prestigioase din ţară şi din străinătate. A efectuat stagii de pregătire ştiinţifică în Africa de Sud, China, Coreea de Sud, Canada şi Franţa. Preocupări: teoria relaţiilor internaţionale, studiile strategice, geopolitică, organizaţii internaţionale, diplomaţie. Volume de autor: Introducere în teoria relaţiilor internaţionale, Editura Militară, Bucureşti,2007, România postcomunistă în ecuaţia strategică a vecinătăţilor: Balcanii, Marea Neagră şi Orientul Mijlociu Extins, Ed. Universităţii Bucureşti, 2009, Terra incognita? Repere pentru „cartografierea” haosului din relaţiile internaţionale contemporane, Ed. Militară, Bucureşti, 2010, Viitorul nu ia prizonieri, Ed. Rao, Bucuresti, 2013 si China. De la strălucirea ascunsă la expansiunea globală, Ed. Cetatea de Scaun, Targoviste, 2018.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro